fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Umor deosebit de grav

de

Cel mai greu lucru din lume nu e sa mananci un paianjen de viu. Nu. Cel mai greu lucru din lume e sa ai umor. Foarte multa lume are impresia ca s-a nascut cu gena umorului. Ca atare, numarul celor care rad de propriile poante creste alarmant, la nivel de glob.

Nu fac pe modesta atunci cand ii intrerup pe cei care-mi spun ca am umor. Eu nu fac umor, eu scriu la misto (cateodata), asta e cu totul altceva. Sunt stanjenita – desi flatata, desigur! – cand mi se spune ca textele mele sunt amuzante, fiindca eu insami sunt extrem de exigenta cu umorul. Ca sa suport o comedie, trebuie sa fie geniala. Si atunci, mi-e din ce in ce mai greu sa cred ca poate rade cineva cand citeste textele mele. Cel mult zambeste – zic eu.

Dar sunt si oameni facuti sa debiteze poante de calitate. Ii invidiez – si nu la modul nobil, constructiv. Ii invidiez in cel mai meschin mod. As fi vrut sa-mi fi bubuit mie prin cap ideile lor.

Foarte rar preiau poantele altcuiva in textele mele, iar atunci cand o fac, ma straduiesc sa precizez sursa cat mai clar. Dar se mai intampla sa parafrazez sau sa scriu o gluma care e atat de cunoscuta, incat mi s-ar parea redundant sa mentionez ca e banc consacrat. Si atunci, primesc laude. „Ce umor ai, Simona!”. Sar ca arsa: nu e poanta mea!!! E un semn ca, intotdeauna, glumele cele mai bune sunt scornite de altii. Le invidiez creierul destept.

Atunci cand nu precizez ca ideea ii apartine altuia, inseamna ca e ideea mea. De-aia il si detest pe Mihai Morar, omul care ia un salariu porcesc de mare de la Antene si de la Radio Zu si are o faima nemeritata, plagiind poantele altora. Inclusiv ale mele. Da, asa e, Mihai Morar turuie la Radio Zu numai glume furate fara jena. De altfel, ziaristul Julius Constantinescu l-a si dat in judecata pentru asta, fiindca obraznicatura de Morar lua zilnic glume de-ale lui, insusindu-si-le si parand destept. Si sper ca Julius nu e singurul care-l taraste in tribunal. L-as da si eu in judecata pe Morar, o sa ma gandesc serios la asta.

Nimic nu-mi place mai mult pe lume decat sa rad. Nici scrisul, nici dulciurile, nici whisky-ul, nici sexul, nici muzica nu-mi priesc mai mult decat rasul. Si tineti cont de faptul ca elementele de mai sus imi plac cu adevarat!

As da orice sa fiu un umorist bun. Cand vad sitcom-uri americane de succes, cu un ochi rad cu lacrimi, iar celalalt ochi imi sare din cap, de invidie. Cu atat mai greu imi e sa ma simt bine in preajma unora care hahaie toata ziua fara rost, ca proasta-n targ, niste obositori care cred ca sunt glumeti, niste diletanti, niste agasanti.

De fapt, ii invidiez. Nu e nimic mai reconfortant decat sa razi ca un spart. Iar daca ei rad din orice, isi regenereaza sistemul nervos. Cei care fac glume de autobaza (sau mai proaste de-atat) traiesc cat sa ne-ngroape pe toti.

Tragedia e ca verdictul nu e pe mana celor haiosi, subtili, inteligenti. Verdictul e dat de o majoritate de neamuri proaste, care cumpara, vad, respectiv acceseaza subiecte de doi lei, glume cretine si funduri goale. Asa ca noi, cei care cautam un miez fin intr-o gluma si mai fina, trebuie sa ne intalnim ca ilegalistii, la vizionari si lecturi conspirative. Intrebarea e: unde naiba mai radem?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • nu e singurul. din cate stiu eu si Groparu va face (daca nu a si facut-o deja) la fel http://groparu.ro/buzdugan-si-morar-pana-aici/

    daniel rus 4 martie 2012 17:10 Răspunde
  • Din pacate ai mare mare dreptate cu tot ce ai spus in aceasta postare. Tu esti Simonel , ingenioasa si taioasa cu adevarul si ni-l redai noua cu o tusa destul de mare de umor.Asta-i doar parerea mea despre scrierile tale . Sunt total de acord cu ce ai spus de spre Mihai Morar( si probabil ca el nu e singurul) dar eu nu-s Slava Domnului consumatoare de galagiosi inutili din acestia!!!!
    Chiar este o intrebare foarte buna asta cu : „unde naiba mai ridem?”. Dar eu sper sa-ti sugereze aici altii ca sa aflu si eu o eventuala sursa de umor sanatos.

    iris40 4 martie 2012 17:36 Răspunde
  • Simona, ai incredere in noi astia care te citim pe nerasufate si iti asteptam articolele cu nerabdare. Foarte rar am gasit atata inspiratie,exigenta si cinism elegant gen Henry Higgins ca la tine. Niciodata idolul hipsterilor retardati de la radio zu nu se va ridica la nivelul tau de cultura, constructie literara si prezenta de spirit.Nici nu merita mentionat.se face de ras by default de fiecare data cand apare live.
    Avem nevoie de tine sa ne ramai cu toti nervii intacti si sa dai de pamant cu toti diletantii astia de cate ori ii prinzi aberind iar cu cracanel morar nu cred ca va fi dificil sa-l prinzi cu perla la purtator pentru ca e doar un prost care nu e prost destul daca nu e si plin de sine.

    hanna 4 martie 2012 19:09 Răspunde
  • pai e buna intrebarea 🙂 ; io nu rad pe la Mihai Morar …nu am ras nici cand i-am auzit glascioru pe la radio…iar cand , intamplator il vazui si pe la teveu . deja mi s-a facut sa plang pe intuneric..

    dar … catrin , nebunatica mica , fiecare rade cu creierul lui … io una , rad in hohote destul de rar
    chiar imi fuk prbleme si ma intreb daca nu-s deja intr o depresie cam prelungita …

    dar , iata ca azi…venira pe la mine si sotul o nepotica cu iubitul ei …

    asa.. de martisor si ”p.la calului in varfu dealului” … ne treziram cu ei la usa… voiosi , tineri , frumosi si primavrateci rau!

    noi …io cu husband… nu ne mai vorbiseram de la ultima bataie , de fro 2 saptamani … ; doar fiindca indraznisem sa ii arat si io tocatorul ala de plastic si cu maner … ;

    iote cum ii primiram cu drag ( chiar ne sunt dragi ) … noi muti , ei vorbareti si cu sange fierbinte prin organe …

    ne facura pofta de vorba , de gluma si mai ales … ne futura unua peste mecla ( prin atitudinea lor ) …adica ” alooooooo, suntei niste distrusi ba!! …ati uitat dracu , ca e misto sa razi in hohote?!?!

    boule si vaco ( car eram) …

    iote asa …draga catrinel ,cu lucrusoare din astea venite peste tine ca un val sau ad hoc…. ne amintim de umor si intram in hora…

    n-ai cum sa dai cu flit unor asa oameni … daca nu rezonezi cu velia lor si in lumina lor ,,, e musai sa mergi sa te impusti!!

    hlizeala asta d-anPLEA…E ABSOLUT BOLNAVA

    morar , sau cei car efac emisiuni de genul..sunt doar scalvii banilor si al comoditatii ;

    incet dar sigur , isi otravesc cu buna stiinta sufletul , valorile morale … si ajung , din pacate , de unde au plecat …

    nu-i f rau nici asta …dar , e cumplit de greu si la o varsta ..sa te ridici d eprin noroi ….

    fiecare pasarea moare pe ciripu ei …. io stiu asta si ma revolt cand vad lucrusoare ieftine pe la teveu dar cu profit enorm dar consecinte in timp…d e z a s t r u o a s e

    echilibrul , e bun in toate !

    H

    hellen 4 martie 2012 19:32 Răspunde
  • Simona, tu faci misto de noi, nu-i asa? :p

    un trecator 4 martie 2012 19:48 Răspunde
  • Simona prea modesta ca de obicei! 😛
    Daca erai in State se facea pana acum cel putin un sitcom de succes dupa una din cartile tale si aveai precis si propriul tau talk show. Ii faceai concurenta directa lui Chelsea Handler cu alte cuvinte.
    Dar cum traim in Romania…singurul care s-a gandit sa capitalizeze cumva umorul tau se pare ca e Mihai Morar.

    silvia 4 martie 2012 21:18 Răspunde
    • Silvia… chiar sunt magulita. Dar crede-ma, nu pozez in modesta ca sa fiu contrazisa galant, chiar cred ca glumele bune sunt intamplari superbe ale acestei planete. Iti multumesc frumos! Bine ai venit! 🙂

      Simona Catrina 4 martie 2012 22:19 Răspunde
  • Trecatorule, nu fi obraznic, pai umorul tau foarte bun si interventiile tale laconice au fost parte din ideea mea pentru acest material. Lasa razgaiala. 😀

    Simona Catrina 4 martie 2012 21:19 Răspunde
  • Hellen, esti o folie! 😀

    Simona Catrina 4 martie 2012 21:20 Răspunde
  • Iris40, uite-asa mi se urca la cap! 😀 Multumesc mult!

    Simona Catrina 4 martie 2012 21:28 Răspunde
  • Daniel, mersi frumos pentru pont si link, interesant! 🙂 Ma bucur ca avem aceleasi pareri.

    Simona Catrina 4 martie 2012 21:29 Răspunde
  • Simo,

    Daca asta ar fi singura problema a lui Morar…sunt mult mai multe..incultura crasa, aroganta, laudarosenia…ce se mai dadea in spectacol si pe la X factor! Hai sa le punem pe toate pe seama imaturitatii. Toate, mai putin umorul, cu care te nasti in sange au ba.

    NistePalavre 4 martie 2012 22:19 Răspunde
  • NistePalavre… asa e. 🙂 Nu mai am ce sa adaug, ai spus totul… Multumesc!

    Simona Catrina 4 martie 2012 22:25 Răspunde
  • Cred, ca si tine, ca umorul e pasare rara si pretioasa. Recunosc ca imi plac farsele, insa nu mi-as dori sa mi se face mie vreuna. Urmaream farsele pe care le facea Gabriel Fatu si nu pot sa nu recunosc ca se pricepea. Umorul voluntar, insa, este un rafinament la care nu putem ajunge fiind doar inteligenti, ci ne mai trebuie si „gena”. Tu o ai, Simona, pentru ca ai nu numai simt critic, ci si un fin spirit autoironic.

    AndreeaB 4 martie 2012 22:46 Răspunde
  • Facem haz de necaz.E la indemana oricui si e o sursa inepuizabila (necazul)…sa vedem cat ne poate face sa radem !De obicei rasul de necaz vine dupa o portie copioasa de plans.

    Tino Pagno 4 martie 2012 23:45 Răspunde
  • AndreeaB, m-ai scanat perfect, nu-mi plac surprizele ciudate, farsele si glumele de clasa a cincea. Si, intr-adevar, ma tare tem ca umorul bun e produsul unei mosteniri genetice combinate cu o educatie impecabila in acest plan. 🙂

    Simona Catrina 5 martie 2012 0:25 Răspunde
  • Tino, asa e, in fond rasul e o notiune relativa, poti sa zambesti sincer si sa razi fals, teatrul tine de instinctul nostru de conservare. 😀

    Simona Catrina 5 martie 2012 0:26 Răspunde
  • Ce ar fi de lumea asta daca nu ar mai fi umorul?Chiar si ‘rasul-plansul’ne ajuta.Multumesc Simona ca existi…..ca emani atata viata!!!E o bucurie pt mine sa te citesc mereu……

    Anda C 5 martie 2012 10:00 Răspunde
  • Buna Simona,
    Eu astept cu mare drag postarile tale,si aici,pe blog,dar si site-ul „Marea dragoste”,ador pur si simplu ceea ce scrii si da:eu te consider extrem de amuzanta,dar cu un umor din acela foarte”destept”.
    In ceea ce il priveste pe Morar nu ar strica sa iei si tu atitudine,este un arogant.Dar marea drama consta in faptul ca foarte multi indivizi ii asculta si ii urmaresc cu sufletul la gura pe el si pe partenerul lui!

    flory 5 martie 2012 11:12 Răspunde
  • ma dusei in Dex naibii

    nu intelegeam

    sunt fericita ca am inteles :))) ; jur ca habar nu aveam ca folia aia in care imi invelesc ceapa rosie ( ca n-o pot manca pe toata dintr o data si -o arunc in frigider ) are si alt inteles 🙂

    H.

    hellen 5 martie 2012 14:04 Răspunde
  • şi apropo de umor, m-am distrat de minune citind aventura ta cu reîncărcarea prepay. am râs sănptos şi am dat şi altora linkul să râdă…pe twitter. apropo de twitter. exista Simona Catrina pe twitter?

    daniel rus 5 martie 2012 18:58 Răspunde
  • Simona, de Morar nu mi-a placut defel vazandu-l la X Factor de cate ori m-am uitat. Si nici nu i-am inteles aroganta total nepotrivita nici locului, nici conjuncturii. Dar na, el era la tv nu eu, ca atare el era ala care stia ce trebuie sa zica si sa faca, nu eu. Mie insa nu mi-a placut si schimbam canalul sau inchideam tv-ul. Ca, mai nou, prefer sa citesc blogurile de aici decat sa vad emisiunile prezentate „cu umor” la televizor.
    Tu Simona, imi servesti cu prisosinta portii de umor autentic, pe care te rog sa crezi ca il posezi cu indestulare si scrii texte pline de savoare si de talent real. Sigur este mostenirea de care spui, in cazul acesta mult mai valoroasa decat o avere uriasa in bani. Acu, daca ar fi si aia, lucru pe care ti-l doresc sincer, nu ar fi rau, sunt sigura.
    Iti doresc sa nu ajungi, totusi, pe la procese, pentru ca este groazanic sa te impiedici prin salile de tribunal, desi nu ma indoiesc ca ai avea destule subiecte pentru nenumarate povesti pe blogul tau si nu numai.
    Simnona, eu cred ca umorul tau nu este grav, este doar autentic si deosebit de savuros si asa cum am mai spus, creaza dependenta cat se poate de buna.

    Moi 6 martie 2012 6:01 Răspunde
  • Simona, cred ca un articol despre gelozie, posesie si violenta ar fi, astazi, mai potrivit ca oricand. Pana unde se poate ajunge! Si mai comentam ironic despre Orientul Mjilociu …

    AndreeaB 6 martie 2012 8:35 Răspunde
  • „Humor is by far the most significant activity of the human
    brain.”

    — Edward De Bono

    CristinaC 7 martie 2012 8:43 Răspunde
  • sa radem pe aici, simone, sau suntem nesanatosi? 🙂
    azi ma amuza teribil fetisoara asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=MLVfBYwnXq4

    tania 7 martie 2012 12:05 Răspunde
  • Simona Catrina 8 martie 2012 3:48 Răspunde
  • La multi ani Simona!
    … Tie si tuturor doamnelor la care tii.
    … Si pe urma si celorlalte doamne.

    Dan

    dan 8 martie 2012 8:57 Răspunde
  • Simonei si celor care îsi asuma cromozomii. Visul e posibil gratie voua 🙂
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=4fwBAJ61nK0

    Thomas Man 8 martie 2012 11:20 Răspunde
  • La multi ani Simona!

    La multi ani dragelor!
    🙂

    simfo 8 martie 2012 11:50 Răspunde
  • Nu are legatura cu subiectul si nici cu ziua dar poate putem da o mana de ajutor:
    http://www.youtube.com/watch?v=Y4MnpzG5Sqc

    simfo 8 martie 2012 11:58 Răspunde
  • La multi ani! Foarte mult mi-a placut articolul… La intrebarea unde mai radem, pot spune ca sunt o norocoasa, nici nu trebuie sa ies din casa. Sursa mea de amuzament este fiul meu de aproape 3 ani. Spre exemplu azi, uitandu-ma spre vaza in care am pus florile primite de la sotul meu, stupoare, ia-le de unde nu-s!

    GabrielaSz 8 martie 2012 15:45 Răspunde
  • La Multi Ani! deosebit de grav! 🙂

    iana 8 martie 2012 17:59 Răspunde
  • Thomas, si daca nu mi-i asum (cromozomii), parca pot sa fac ceva?! „Zoe, fii barbata”… 🙂

    Marilena Guduleasa 8 martie 2012 22:44 Răspunde
  • Poti, Marilena, poti 🙂
    Atentie, povestea cu Zoe are trimitere transexuala 🙂
    Pt ca tema postului catrinesc e de la Humor si pt ca azi nu mai e ieri, sa radem cu Julio de la Biserica :
    http://www.youtube.com/watch?v=kGeBTvsfuFM&feature=fvsr

    Thomas Man 9 martie 2012 0:48 Răspunde
  • fara falsa modestie!
    Esti intr-o toana proasta (dupa ratele la banca si inainte de salar) si de aia iti faci mustrari?
    Am si io 2-3 autoare preferate si te numeri printre ele.
    Tine-o tot asa si mai departe si lasa-ne pe noi (cititorii) sa apreciem care umor vrem noi si cum vrem noi!

    anonim 9 martie 2012 16:31 Răspunde
    • Voi vedeti ce vad si eu la TVR1? E selectia nationala Eurovision, deja se zbiara a doua melodie. Booooooring! 😀 Mai sunt 13 cantece si sperantele noastre s-au ruinat.

      Simona Catrina 10 martie 2012 21:19 Răspunde
  • Simona, eu chiar am ras cu lacrimi cand am citit cartea ta „Sex in per/versiune clasica”

    Irina 16 august 2013 16:37 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title