Am fost de multe ori agasanta, in ultimii ani, palavragind cu obstinatie despre petrecerile din liceu si facultate. Bine, mi-am gasit si adepti rapid, n-a fost prea greu sa asmut jelania generala, cu un abur aromat de nostalgie banala (dar intensa). Acum, asa cum topaiam si pe Facebook, ma agit (in capul meu, nicidecum logistic, fiindca sunt lenesa si ingrata) cu o petrecere care va avea loc in decembrie si este, in principiu, dedicata buzoienilor din Bucuresti. Concitadinii mei si-au luat frumosul obicei de a involbura in fiecare an (spre iarna) un party de acest gen. S-a ajuns la editia a patra, prima la care particip si eu.
Pe 4 decembrie 2010, buzoienii din capitala pot retrai, metafizic, chefurile din liceu. Mergem la un local din Bucuresti, tinuta va fi „casual” (desi pot sa jur ca pe vremea liceului meu ii spunea altfel, am uitat cum), cu blugii fara batranete si muzica fara de
moarte. Repertoriul va fi adaptat la calatoria in timp (presupun), dar meniul cred ca se va plasa totusi in prezent, adica refuz sa cred ca vom avea onoarea sa consumam pufarini, ciocolata Codrut, batoane cu mac si eugenii fara crema, ca pe vremea hipercalorica a liceului.
Mi s-a spus ca va fi o petrecere ca in adolescenta, cu dans, hrana si lichide pacatoase, si fara fasoane trendy, adica asa cum ne-am tot dorit timp de ani de zile, dar n-am mai capatat.
Pe scurt, ca sa nu ma adresez doar chefliilor mei, buzoienii din Bucuresti care vor sa stie mai multe detalii ma pot necaji cu intrebari la orice ora (simona_catrina@yahoo.com), iar cu ceilalti pornisem doar sa discut situatia chefurilor si noile curente in parangheliile obstesti.
Voi mai mergeti la petreceri ca-n zilele cand traiati pe banii parintilor? Stiti voi, chefurile alea unde gazdele adunau covoarele de pe jos, ca altfel dracu le lua de la rock’n’roll-ul zorilor, cand parintii faceau rost de Pepsi sau Brifcor (o lada pe care ne bateam toti in prima ora de chef), cand mancam sandwich-uri si fursecuri, in timp ce dansam pe Wham, Deep Purple si Glenn Medeiros, la gramada, intr-un ghiveci muzical antologic. Dupa miezul noptii, stingeam luminile de tot si
dansam pe intuneric, asta fiind culmea depravarii din epoca respectiva. Din cand in cand, parintii intrau sa mai schimbe cate-o tava si se cruceau – sau, mai practic, aprindeau lampadarul chior din coltul camerei. Il anihilam noi, dupa plecarea inamicului.
Nu-mi amintesc ce faceam pe intuneric, fiindca sex nu efectua nimeni la petreceri, pe vremea mea, doar ne pupam (destul de inabil) si ne sufocam in brate, in speranta ca anticipam sau pricepem cate ceva din placerile adulte, fara sa ne pierdem capul sau virginitatea de tot. Cine ma vedea venind acasa cu rochia mototolita dubios ar fi crezut ca a trecut prin multe acrobatii, laolalta cu stapana-sa. Dar eu eram copil cuminte, tehnic vorbind, deci revin la vorba anterioara: ceea ce vedeau nu era adevarat.
Nu, n-am mai trait de mult asa ceva. Acum, la 43 de ani, e cazul sa-mi aduc aminte de unde am plecat. Abia astept petrecerea buzoienilor, unde probabil nimeni nu va stinge lumina (nici n-ar mai avea haz, fiindca acum nu mai avem aceleasi curiozitati primare), dar contez pe o simplitate incitanta, pe relaxarea si spontaneitatea grupului. Si stiu ca va fi o reuniune de pomina. Ma lacomesc la intoarcerile in timp, ca si cum as fi gasit intr-un colt de dulap un strop de tinerete de care nu mai stiam. Era si momentul, cotrobai dupa ea de atatia ani…
Am toate bunele intentii sa scotocesc intr-o punga veche, sa gasesc niste poze din liceu si sa le pun pe blog, in completarea acestui material. Asta probabil maine sau poimaine, vad eu. 🙂
E posibil ca in seara asta, intre 18.30 si 21.30, sa nu puteti accesa nici blogurile noastre, nici site-ul revistei. Serverul intra intr-o mica revizie. Dar sincopa asta nu e sigura, e la fel de posibil si sa nu se intrerupa deloc functionarea. Daca totusi exista turbulente de genul asta, ne revedem cu drag mai la noapte. 🙂
: )
Asa e.Nu s-a intrerupt nimic.Deocamdata: P
Bonsoar.Pe unde sunteti draga, planificati bairame?: )
Foarte frumoasa aceasta initiativa ! Simona , iti doresc o super petrecere ! Sper sa regasesti acel ceva din anii adolescentei dupa care tanjim cu totii . Imi aduc aminte si eu de anii tineretii cand o puneam ad-hoc de o petrecere cu bani putini , Brifcor , fursecuri si muzica , muuulta muzica de la magnetofon !
Simona,si noi care nu santem buzoieni ce sa facem.Ma simt discriminata.Poate faceti si o petrecere pentru ceilalti.Iti urez distractie placuta,si sper sa ne simti lipsa.Pupici
Bine ca v-am gasit… va cautam tot in camera trecuta si ma miram unde ati fugit cu totii!
Va fii o petrecere excelenta prevad.
Cati oamenii au fost prezenti in anii trecuti?
Distractie placuta la chef Simona! 🙂 Sa ne spui dupa aia cum a fost. 🙂
Simona, cred ca am si eu un var de-al doilea, prin alianta, buzoian. Ma inscriu c-o farama de ADN? : ) 🙂 🙂
Simona, 2 chestiuni importante: eu_si_tu are dreptate, e discriminare curata:)! Propun din nou o cafea pentru pufoshii care bananaie pe blogul tau si-i apuca cheful de ceva mai putin virtual!
A doua, si mai importanta: valcenii se intalnesc lunar si foarte regulat de la inceputul anului, asa ca v-am luat-o inainte…si pun la cale si un Xmas party, ca sa vezi! Nu cred ca ma duc, spre deosebire de intalnirile lunare unde lumea vine fara parteneri, aici vin cu. Deci ma abtin:(
Dar cu Buzaul toate bune, am facut naveta vreo 2 ani pe acolo (ma trezeam la Obor si plecam catre biroul meu din Buzau, daca mi-a trebuit fabrica:)
Distractie placuta, deci…si te inteleg perfect cu petrecerile unde aproape ca nu ne dadea prin cap nimic in afara de pupaturi pasionale pe bezna- restul era cu program.
Cum fac să capăt legitimaţie de buzoian, unde fetele frumoase şi deştepte se plimbă prin Crâng ca prin Grădina Edenului şi p’ormă vin la Bucureşti să ne cucerească cu scrisul?
Va saluta si va invidiaza- frumos!- o buzoianca de foarte departe..! Sa petreceti si pentru noi, instrainatii!
Azi m-am intristat uitandu-ma la acest filmulet:
http://www.spirit.ro/
Dar, asta nu inseamna ca nu mi se pare superb ca vei participa la o petrecere a amintirilor, Simona! 🙂
simone, iti urez ca timpul sa stea in loc la petrecere. 🙂
niste versuri shugubetze pentru tine. 🙂
Well, ele aveau o alta forma shi destinatie, dar le-am schimbat coperta, dupa ce
batonul tau cu mac m-a oprit si pe mine prin petreceri putine dar unice, dar, din pacate, trecute, pentru care timpul ar trebui sa stea in loc, macar cand il… reorganizam. 🙂
„Tic-tac, tic-tac, se-nvârteau dupa un ac,
Măsurând neobosit
Unul tac, iar altul tic
Timpul ce nu s-a oprit.
Plictisit să tot înşire
Secundele în neştire,
Tic îşi ia la cicălit
Colegul de ticăit:
– Măi, Tac, de-o viaţă ne tot invârtim
Şi, parcă, nu mai isprăvim
De măsurat an de an
Veşnicii de… buzoian. 🙂
Îmi doresc la înfinit
Dorul ce mi s-a urnit.
Tic, tic….să mai stau un pic.
Aş da un întreg regat
Pentru o clipă de visat.
Să fiu iar eu cel de-atunci,
Nebunatic şi cuminte
Şi zglobiu în rugăminte.
Amintiri îmi dau târcoale
Mă tot prind în cădrănioare.
Să opresc eu tot aş vrea
Timpul în caleaşca mea…
Tac, nu zici Nimic?
Ai vreun trac?
Ai amuţit?”
„Nostalgic shi el de fel
Tac se ridica nitel.
Ishi puse arcul de-o parte:
-Tic asta are dreptate.
Medeiros, ciocolata, wham wham wham?
Pfuu, ce atata tic shi tac? Batem pam-pam.
Luam confetti, ne cantam
Simfonic ne deochiam.
Ne distram, ne amintim
Cum e sa nu imbatranim.
hm, Tic…
Eu sa Tac?
Vrei un baton cu mac?”
un roman d amitie:
http://www.youtube.com/watch?v=2SU-LifNisQ
Simona iti doresc din tot sufletul sa ai parte de o petrecere care sa le intreaca pe cele din amintirile tale! A si negresit sa ne povestesti cum a fost!
4 decembrie. Buzaul devine la Bucuresti, pt cateva ceasuri bune, capitala mondiala a Amintirilor Tinere.
Umblam mereu dupa umbre miraculoase, dupa trairi exaltante, dupa senzatiile nebuloase dar sublime ale primelor îmbratisari (cu schimburi voluntare de saliva), dupa terapii de grup cu afinitati multiple, bazate pe varsta, pe hormoni înfratiti, pe gusturi vecine, pe nevoia confuza dar cat se poate de reala de celalalt…
Umblam dupa naluci. Nalucile adolescentei sunt, fara îndoiala, cele mai curate, cele mai excitante. Cele mai pufarine.
Sa muti Dragaica primului sarut întro locatie capitala e un pretext de bairam cu betie nostalgica atarnata la rever.
Sper sa aveti, Simona, contrar demersului întrezarit mai sus, doar euforie la masa si dansul buzoiano-bucurestean !
PS : Printre pacatele grave, pedepsite de biserica politrucilor de altadata (tatucii lui Iliescu, Nastase si Ponta), ai numit o ciocolata si o bautura magica.
Ce fata n-a visat la Brifcor si Codrut ca la niste parteneri de placeri, în anii aia de privatiuni contrariante (de la stomac în jos) 🙂 ?
PPS : Propun sa-i acreditezi pe Alina si ODLM, ca si pe ceilalti comentatori de pe blog – au aratat toti calitati hedonistice de nivel aproape buzoian 🙂 – la acest BuzauFest din Bucharest ! 😀
PPS : Sa cantati în cor de veselie refrenul, inconturnabil la acest eveniment, al Scorpionsilor : Still Loving You !
Pentru prima data, imi pare rau ca am plecat din Bucuresti sau din tara, mi-ar fi placut sa imi reamitesc Buzaul printre buzoieni… Sa va distrati maxim! 🙂
Tocmai am vazut o reclama pentru „prostanacul perfect”; sau cel putin asta am auzit eu, ca de fapt era pentru altceva, un medicament, nu spun ce. Dilema saptamanii: de ce sunt atatea reclame pt medicamente pentru constipatie, balonari, probleme gastrice?! In special pt femei, ai zice ca suntem o natie de constipate. Cand le vad pe doamnele alea care sunt toate numai un zambet pentru ca s-au tratat de balonare cu activia imi vine sa ma reapuc de fumat. Iar dimineata dau mereu peste o reclama la nu stiu ce tigaie minune cu care slabesti, sau asa ceva, si niste gospodine incearca sa ma convinga sa imi cumpar si eu una de nu mai stiu cum sa mut mai repede pe discovery… Nu ma bagati in seama, vorbesc si eu singura 🙂
Îngerasii se întorc doar pe umerii drepti.
Pe urma timpurilor nemanjiti de bani dar supradimensionati în candoare, despre care fredonam mai sus si pe care-i invoci cu melancolie tonica, Simona :
http://www.youtube.com/watch?v=GvNel63ChA4&feature=player_embedded
Nu te bagam, Justine, e asa de glamour romantic comentul tau ca-l dam pe delete instantaneu 🙂
Justine… eu am primit un mail in care se explica ce fel de bacterii sunt in ACTIVIA… te sperii daca citesti asta apropos de reclamele la produsele danone.
Si cu tigaile poate slabesti daca nu pui nimic in ele si nu gatesti ci doar le privesti.
cred si eu c-ai sa te distrezi de mama focului, ma cam ia cu nervi, data trecuta ma stupefiam la tine ce bine te petreceai, salivand la cocktailuri si tigari, acu ma ling pe bot cand aud de-asa chef de pomina. Da tu nu te gandesti, la astea mai bietele, ce n-au dat la vreo distractie pe cinste, de mai bine de un an? Da las ca ma delectez mental, presupun ca vei veni si cu impresii postum. Eu am prins doar acele reuniuni de clasa, cu suc si covrigei, fursescuri. Dirigintele mai pleca, mai venea, pe atunci de dansa tare ciudat, perechile isi incolaceau genunchii si se balanganeau stanga dreapta, de n-auzeai muzica, ai fi zis ca fac fizioterapie. Apoi se schimba strategia, doamnele serveau parteneru cu dosu, spre deliciul lui tremurand. Rad cu lacrimi cand imi amintesc. Ei saracii polutionau in singuratatea asternutului, iara noi ne imbujoram cateva luni bune, la gandul scaparii acesteia frauduloase din buna invatatura de acasa.
Da Justine, e foarte trist adevaru ce graiesti. Eu mor cand vad reclama cu, si tu ce-a facut astazi draga, eh, mai nimica. Mi-aminteste de un banc, acu ti-l zic. Un oropsit de soarta, comisionar jalnic pe langa un mare bastan. Se tot jeluia stapanului de nefericita-i soarta, in vreme ce mogulul se lafaia in petreceri, masini de lux si femei cum numa-n vis se-arata. La implinirea a zece ani de slujba, patronu se gandi sa faca un mare gest. Il imbraca precum in reviste, accesoriza asemenea, il sui-ntro masina si-l trimise sa cineze intr-un restaurant de lux, sfatuindu-l, cu gura-i aurita, astfel : „Te asezi la masa, vine o frumoasa tanara, i-asezi scaunul, cand vine ospatarul, rostesti ferm, un vin……….si….. (sa nu va adorm de tot ) Toate merg ca unse, el vorbeste putin, ea zambeste mult. La un moment dat, se scuza, se ridica… La intoarcere, zambind „a durat putin, mi-am pudrat nasul…” El, ranjind laconic, „zi acuma, ca suntem oameni, te-ai ca..t, ha? „
justine, eu iti dau perfecta dreptate. era cat pe ce sa ma apuc si eu de refumat. tot din cauza produselor Activante. 🙂
anamaria, subscrii?:
http://www.youtube.com/watch?v=BTdcVkjyffg
Justine,
subscriu. eu ma uit rar la tv-eu si atunci cind o fac e pentru discovery sau pentru postul national PBS. dar stiu si eu reclame la produse de constipatie. si americancele sint tot o natie de constipate si de balonate.. hahahahah
si da, Cristina C asa se slabeste cu cratita…
veti avea si carnati de Plescoi, oare? sau numa’ pe exponenta lor? 😛
Vai, Un Trecator, nu m-asteptam sa fii chiar atat de usturacios ! 🙂
Te stiam un tip delicat. Dar poate ca atunci cand vine vorba de mioare, simti usturimi pe limba 🙂
auziti voi,
si eu am vrut sa intreb daca vine si buzoianca cu genti Hermes, dar m-am lasat pagubasha. in fond e treaba lor, a buzoienilor, cine participa si cine nu la party.
Simona, sa ne pui poze.
Tania, glumesti?? 🙂 Subscriu cu tot ce pot: maini, neuroni, zambete, ochi! 😀 Este frumosul adolescentei mele! Mai, ce-mi mai placea de el! 😀 Non parli mai …
http://www.youtube.com/watch?v=7yvazgJcezs&feature=related
TM, putina picanterie, ca a renumitilor (sau sus-numitilor?) carnati, nu strica nimanui 🙂
Carnataresele nu par a fi in target pentru party-ul cu pricina: )
Iano, in fine, ne regasim in acelasi portativ, catarate si cam pe acelasi fus!
Draga,
ori esti p-aci? ca eu nu’s in Ro.
dar Paca?
unde este? m-am mai gindit sa intreb dar am ramas cu intrebarea in creier si am ratacit-o.
draga, nu chiar. ma refeream ca sunt io si pentru tine in Ro, suficient: ))
dar faza cu fusul a iesit instant, desi cred ca era mai potrivit sa spun ca suntem chiar in aceeasi furca, agatate chiar de acelasi fir din caier: )))
paca a fugit, sper, cu un artist!
doarunmelc pe unde s-o fi ascuns, btw?!
te, ce placere sa te aflam cu noi, ce soir.. printre aceiasi stanjenei: ))
pardon, irisi, nu stanjenei, loool!
Pacient la final de veac
Si afla, doctore, c-aici ma doare,
Acolo unde geme-un colt de tara,
Acolo unde plînge fiecare
Ca natiunea noastra sa nu moara.
Iar daca e de completat o fisa,
Te rog, permite-mi sa o scriu cu sînge,
Începatura bolii este grija,
Am tricolorul ciuruit pe sînge.
Farmacopeea sta sa se rastoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Si am în splina taraneasca jale.
Taiati-ma de-a lungul si de-a latul
Si dumneata si ceilalti doctori, înca,
Apoi sa-mi iscaliti certificatul
Ca nu stiti boala care ma manînca.
O, doamne, cum va înselati cu totii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Si nici un minister al sanatatii
De folosinta, astazi, nu-mi mai este.
Sînt numai un creion care îsi scrie
Problema tarii lui, înca o data,
Si-si copiaza pe curat, tîrzie,
Aceasta dulce tara zbuciumata.
Deci, doctore, acestea se întîmpla,
Acestea sa le afle telegraful
Ma trage mîlul veacului de tîmpla
Din care nu vreau sa se-aleaga praful.
Mai am în mine bucurie multa,
Mai am în mine dorul de-a va spune
Ca nu doar voi, ci altii ma asculta,
Sa vada daca am cuvinte bune.
De nici de sanatoriu nu m-apropii
Ca n-aveti voi rezerva pentru mine
Eu sînt bolnav de soarta Europei
Si Pacea doarme-n inima la mine.
Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripa,
Dureri de sale, soc de sapte arte,
Artrita la picior si la aripa
Si, mai ales, în tot, un pic de moarte.
de ieri incoace, imi stau in inversul creierului meu aceste versuri.
iar fluxul de stiri ma tot tine la curent, fara sa vreau, despre starea lui paunescu. 🙁
anamaria,
http://www.youtube.com/watch?v=6ML30EQ2hts
Tania, multumesc! Si urmaresc aceleasi stiri… 🙁
Preferata mea, atat de trista si de frumoasa:
http://www.youtube.com/watch?v=sQB8WwOJxHE
Patru decembrie, o zi oarecare. Oare ?
O usa model brifcor ca decor
Ametitor!
Parinti de paza: „cald” sentiment de groaza…
-„Sunt din Buzau”, -„Zau?
Da buletinul”, scot pufarinul
Si un Codrut, dulce, dragut
-„Va dau o guma?” – „Te tii de gluma ?
Vreau documentul” -„Pai, stiti, recentul
E de aici”, din buze, plici
Da mama Getei, sora Anetei
-„Sa stai in strada! Fara dovada
Ca esti de-a noastra, din mandra casta
Nu poti intra, deci, ma rog, pa!”
Ma scurg sleita, desi pornita
Sa fac ceva, sa intru-asa
Discret, cumva
Intre urechi, se scurg perechi
De melodii, Glen-rozalii
Ma trag de blugi, fac ochii lungi
Si ma intorc, lacrimi sa storc:
-„Tanti Lenuta, sunt Simonuta
A lu’ Catrina, ma stiti, vecina
Prin clas’ a treia, v-am furat cheia
De la masina, n-am nici o vina
Ca am fost pusa, de nas chiar dusa
De-a lu’ Banuta, zicea…”Draguta
Noi dam o tura, pe aratura
Tu adu Lada, intinde nada
Si la retur, aici ma jur
Iti dam si tie, bomboane-o mie
Covrigi cu mac, de-ti sunt pe plac””
-„Batu-te-ar vina, da, stiu, masina…
Ce vremuri bune, mancam alune
Cu dintii mei, azi mai am trei
Hai intra draga, nu sta de saga
Te-asteapta Nicu, Mara si Ticu
Vezi c-ai pe masa, de iti mai pasa
Trei vise dulci, sa nu mananci
Mai mult de doua, sa ne lasi noua
Spre degustare, visul cel mare”
Buna dimineata, Simone & SW 🙂
Am pus deoparte apasarea pe care am simtit-o citind ce au scris Tania si Anamaria despre unul din poetii care simt si vorbesc romana sufletelor noastre, ca sa pot insaila versuri cu parfum de suc interzis (Pepsi, Brifcor) si aroma tartinabila de eugenie.
Am cativa – foarte putini, foarte buni, foarte emigrati – prieteni buzoieni. De-ar mai fi fost pe aici, le-as fi cerut o transfuzie, sa am si eu sange buzoian in vene, ca rockul l-am tras din alte surse 🙂 Asa as fi indeplinit cele doua conditii necesare si, probabil, suficiente 🙂
Neavandu-i aproape, deci in lipsa unui donator de origine, o sa astept pozele dar, mai mult, comentariile tale. Nu-i graba, asteptam sa treaca efectul Mojito-urilor cu mac si al unei vodci mici cu Pepsi 😀
Ana NazdravAna, eu prefer versurile tale. Curate, jucause, cu nourasi veseli. Candoare nemanipulatoare.
Versurile dlui Porc Nesimporc, desi mesterizate si abil aliteralizate sunt ieftin emfatice. Escrocherii de sentimente din laba geniala a lui Terente.
PN are inteligenta din aia care miroase urat a transpiratie si a vanzare de suflet, gen WND, compromisa printre alte gunoaie umane.
Pax Vobiscum tuturor, mai putin gunoaielor ! 🙂
TM, nu vreau sa ma cert cu tine 🙂 Cand citesc o poezie, ea se reflecta in mine. Si, din toate unghiurile pe care le face pe peretii interni, contorsionati, ai sufletului meu, din toate descarcarile-i ascutite, eu iau energie, bucurie, tristete…sentimente care sunt numai ale mele. Pe care nu poetul le-a rotunjit, cizelat sau taiat cu rece putere ci poezia lui, versul care s-a asezat ca o continuare a unui gand de-al meu… cuvantul care a legat doua margini de prapastie intr-un vis posibil…macar si doar in intimitatea tacerilor mele. Nu-mi place politica. Sunt impartiala. Vorba cuiva, ii urasc pe toti in egala masura. Ii ignor cu lasitatea omului care stie ca nu poate face (mai) nimic. Pe toti, indiferent de culoarea esarfei, florii, sepcii, sufletului. Dar nu pot ramane indiferenta la poezie. Si, dupa ce dau la o parte stratul de realism, inca mai pot sa gasesc un sentiment frumos pentru poetul din mana caruia am sorbit un vers care a facut dintr-o femeie obisnuita o femeie care s-a simtit, o data, fara stirea niciunui poet, posibil subiect de poem.
Vanare de Vantu
Nici eu, AB 🙂 Desi… 🙂 O cearta bunicica în doi e rupta din rai Due 🙂
Unde poezie nu e, nimic nu e, bineînteles.
Dar.
Pe mine ma intereseaza în egala masura mana care ghideaza condeiul adica neaomul din spatele rimelor.
E relativ usor sa ametesti cu imagini frumoase, sa bagi în faina capete pure, sa învartesti pe degete murdare de cerneala sufleteasca inimi nevinovate.
Si eu pot fi dat peste cap de un vers. Dar nu mai suport versul invers.
Eu nu urasc pe nimeni. Constat. Si iutubesc din cand în gand 😀
TM, ai dreptate. Dar, de dragul poeziei, putem spune ca avem dreptate amandoi ?
Nici eu nu urasc pe nimeni, doar ma exprim incorect 🙂
Si fac poezii, uneori.
Bobita, catel lichid
Am cules o boaba de roua
Si am rupt-o cu sete in doua
Cu jumatate mi-am spalat gandurile
Din jumatate au curs randurile
ah, sunt buzoianca….acum….m-am reintors la buzau…de multi ani, dar imi amintesc colegii mei din liceu….se intalneau in Iasi toti studenti care pe unde si faceau petrecerea buzoienilor, asta imi amintesc..ohooo inainte..de ’89….nu stiam ca si in Bucuresti….se aduna buzoienii, uite aflu de la tine, simona…pai iti doresc distractie pe cinste !!
PS : buzoienii sunt rockeri inraiti 🙂
@Ana-Bell- când lui Thomas i se pune necazul pe vreo fiinţă, te dovedeşte în cuvinte, te face să ai repetate muşcări şi treci în barca lui cu privirea în pământ.
Vâslele lui nu se văd de sub veşmântul alb de fantomă, dar este pretutindeni pe unde sunt vânzoleli incipiente. Este un dirijor de metafore.
TM, iti iubesti repetitziile nesentimentelor? n-ai grija ruginii lor? sau is deja ruginite?
cuvantul proaspat shi adanc nu sta in alertarea lui cu orice putinta, in orice privinta, din orice unghi de litera shi stare.
Nu deveni artagos doar de dragul mesajelor ascutite in lama neputintei de a tacea atunci cand trebuie sa taci. porcul nesimporc ti ar dedica perfectul vals al veshmantului de fantoma neinveshmantata!
@ODLM: mie nu-mi plac confruntarile. Nu-mi place sa pun drojdie in compozitia energiei negative a lumii. Nu vreau sa schimb parerile nimanui. Uneori, uit sa apar sau apar moale, neconvingator. Imi oblojesc mereu remuscarile cu pansamente din farmacia naturii umane. Stiu ca cine e puternic se poate apara singur. Stiu ca pe cel slab nu-l pot apara eu. Pentru ca eu sunt printre cei slabi. Si mai stiu ca nimeni nu are adevarul absolut in captuseala hainelor pe care le poarta in public. Eu iubesc cuvintele. Si oamenii. Pe toti. Chiar si pe cei pe care nu-i suport, pe cei din cauza carora nu ma mai uit la stiri de ani de zile. Si imi doresc, adanc, secret, mistic, sa vina ziua in care toti sa dam seama ca e frumos sa traiesti si ca poti sa traiesti frumos.
Iar pentru ca tu esti, uneori, de neinteles pentru mine, nasule 🙂 , sper ca, daca m-ai certat, ai facut-o pentru ca iti pasa. Si, daca nu m-ai certat, zi repede, pana nu plang 🙂
ODLM, nu vreau sa provoc remuscari nimanui ! Nici sa dovedesc pe cineva ! Asta ar însemna raniri cu intentie la purtator ! Ori nu !
Eu îmi apar nimicnicia si convingerile si neamul. O fac razbelic (ah, adjectivul asta e calare pe un catel lichid 🙂 ) dar o fac din grija pt catharsis-ul personal. E cam egotistic, îmi dau seama, regret iesirea cam narcisistica si daca o sa mai am rabufniri din nesoiul asta prin zona n-o sa mai nominalizez nici macar cu initiale vreo persoana stiuta, voi ramane în fictiune, ca ma simt mai bine acolo. Si sa nu se mai implementeze resentimente pe colege.
AB, slaba slaba, dar ce grasuta e generozitatea ta ! 🙂 Azi ti-ai pus flori în par si ne canti refrene hippyote ?
Si eu-s în contracultura si am pilozitati generoase (uneori) 🙂
Wind, de ce buzoienii ar fi rockeri înraiti ? Lamureste-ma, te rog !
Eu stiam doar ca la Buzau sunt fete foarte frumoase si destepte !
Tania, te-am auzit desi am o banana în ureche 🙂
Cf mesajului de mai sus, îmi voi tacea gandurile nominalizante.
Vom aseptiza usurel mesajele, vom merge în limba de lemn a bunelor conveniente dar vei fi satisfacuta ! Sper 🙂
ODLM, barca mea de-abia de-abia ma mai suporta si pe mine. Imersiune garantata !
Daca vreti sa faceti o baie, sunteti bineveniti 🙂
Asteptandu-l pe Andries sa puna în muzici Boaba de Roua a AB, tonul la un cantec :
http://www.youtube.com/watch?v=01JMA587Zo0
Sau sa vorbim despre amor ?
Robert Smith (de la The Cure) & Crystal Castles – Not In Love
http://www.youtube.com/watch?v=ftKBjYUamQY
«Dragostea nebuna» este un pleonasm necesar ?
Cali – L’amour fou
http://www.youtube.com/watch?v=2foUztJ9WLE
Sau sa vedem un capat de film futuristic :
Legacy – Derezzed
http://www.youtube.com/watch?v=SPFpcKm0B7U
@Ana-Bell- nu plânge, pentru că-mi pasă!
Ana-Bell , mi-a placut foarte mult ce ai scris !
Thomas , de tine am ramas mirata ! Mai bine zis de felul in care ti- ai exprimat parerea despre Adrian Paunescu . Am avut convingerea ca tu nu te poti exprima decat galant indiferent de convingeri . Se pare ca acum ai pus barda inaintea cuvintelor .
Divergente de opinie sunt in toate comenturile la articolele din presa referitoare la soarta poetului . Sper sa nu incepem sa ne certam si pe aici pe aceasta tema.
TM, la Buzau sunt rockeri inraiti pentru ca…ne-am format aici o comunitate…….din vremuri…de demult, erau concerte rock anuale, Top T, nu stiu daca stii…. unde veneau de concertau trupele vremii Florian din Transilvania, Rosu si Negru, Celelalte Cuvinte, Voltaj, Iris….toti ,toti, era o nebunie……..sau aveam niste seri splendide in care Florian Pittis aducea filme video cu Pink Floyd sauYes sau Deep Purple sau Beatles sau Marillion…ceea ce pe vremea lu’ „raposatu” era o evadare……
Marina,
N-am citit nimic din ce s-a scris despre. Am vazut o stire de 2 randuri si citatele de pe blog cu comentariile colegelor.
E drept, cand o martoaga face un senator porc nesimporc sare peste cal.
În gura mea si cazul lui, asta era mai degraba un compliment. Animalul porc, ala din zoologie si din cotetul unchiului este simpatic, atasant si, fireste, mai uman 🙂
Nu discut priceperile lui AP (ca AgerPress) la potriveli de cuvinte. De fapt, ma intereseaza mai mult ce percep eu, cu porii modesti ai mintii mele, din geometria unei personalitati. Cu împricinatul, chiar daca ma mai misca scriitura, îmi vibreaza rau muratura ! 🙁
Hei, si îti spun cu mana pe culegerea de poezii, nu vreau sa ma cert cu nimeni, cu atat mai putin cu tovarasii de simonoferinta pe care-i vad cu ochi mirati de margele amagite 🙂
Multumesc, Wind, pt raspuns. Top T parca-mi zice si mie ceva.
Si Pink Panther Floyd 🙂
Si „evadarea” îmi spune ceva : Hai !
Frumoase vremuri apuse graiesti !
Ana NirvAna scrie cu stiloul înmuiat întrun cuget minunat ! 🙂
Stttt, nu spuneti la nimeni, de fapt este o nimfa martiana infiltrata printre noi ca sa ne-nvete de bine si de poezie (ca altfel nu-mi explic) !
ODLM, putina gimnastica de seara :
http://www.youtube.com/watch?v=Y68FaD0xZQs
Draga Simona si Dragi Buzoieni,
Acum s-ar putea sa am sansa de a-mi lamuri o nedumerire cu privire la „Cringul” Buzaului.
Mama mea era buzoianca, insa s-a mutat cu intreaga familie la Bucuresti, imediat dupa terminarea liceului. De cite ori vorbea despre „Cring”, vocea ii devenea mai dulce, fata i se lumina. Acelasi fenomen se intimpla si cu mama unei prietene, care era si ea buzoianca.
Ma intreb daca este vorba despre imaginea de basm pe care o inventeaza copiii, asa cum isi vad casa ca pe un mare castel si curtea casei, ca pe un „Land of Adventure”, sau este cu adevarat un parc splendid?
Simona,daca eu am toata colectia de placi de vinil cu Irina Loghin ,si cateva cu Benone Sinulescu ( buzoieni reprezentativi) ,ma pot incadra pe lista doritorilor de Glen Medeiros si Ricchi e Poveri ?? 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=18yZHLX32S0
Liviu,
Degetul meu pitic si magia alba fantomatica îmi spun ca o sa fii primit la cheful din 4 decembrie cu tuica de Buzau si decolteuri generoase 🙂
Un singur punct negativ în CV-ul tau curat onorabil : Irina Loghin în colectie !
Ma aflu si eu în treaba pi aicilea, nici nu vreau sa-mi închipui cum m-ar primi buzoienii ; eu n-am în colectie decat borcane cu zacusca în care îndes refrene 🙁
Aflu, „pe surse” ca o parte din oastea de aici de pe blog s-ar gasi pe alt camp de batalie ; mi se confirma „în casti” ca o migrare pe alt blog ar fi posibila de cateva zile incoace.
E cineva în stare sa-mi lumineze lumanarea ?
Da, io! Lanterna mea spune ca Irina Loghin e prahoveanca: ))
Ha,ha. TM, si eu care credeam ca fac furori si partie printre toti cu colectia de Irina Loghin. Pai daca-i asa , inseamna ca e bine ca m-am oprit sa mai insir si pe Gabi Lunca ,Albatros,Faramita Lambru si Vali Vijelie! (ultimul-doar pe CD !) 🙂
Te luminez si eu! N-am plecat nicaieri, alte bloguri nu citesc ca n-am timp si voi imi sunteti suficienti! 😀 Mananc struguri, va citesc si, ca Napoleon, acum ma gandeam cand oi fi ascultat Faramita Lambru ultima data … ha…!
Plus, Una este super tare in materie de muzica populara! 😀 Google zice ca Irina Loghin e din Pravoha! Asa ca, Liviu draga, valeu, valeu! 🙂
TM , habar n-am de vreo migrare , alta decat cea pe alte meleaguri . Prmit sa fac cercetari ! 🙂
Ce daca Irina L. e din Prahova, tot pe-acolo e 🙂
Si la urma urmei , nici tu nu stiai mai bine Anamaria,daca nu te uitai pe Gooagal ,ha !
Anamaria ce melodie frumoasa! Am o mare slabiciune pentru muzica italiana.
Lucio Dalla „Ciao” 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=Hu80uDzh8RY&feature=channel
Liviu draga, da’ io nici n-am pretins ca stiam! ha la puterea a 2-a! 😀
Adriana, si mie imi place muzica italiana…Si iubesc si multe altele de prin alte colturi ale lumii.
Lucio Dalla este super. 🙂
Per te:
http://www.youtube.com/watch?v=VcA_pOrY3FQ
Tania, dove sei? 😀 Pentru ziua ta de vineri:
http://www.youtube.com/watch?v=0AbOeybKUxI
Anamaria trage la foc continuu cu Lucio Dalla, spre desfatarea ochi-urechilor Adrianei & girls.
Ofer si eu un nou venit din cizma, Marco Mengone, care desi nu cred ca are sprancenele aranjate de Anastasia Soare va tulbura senzualitatea unor doamne :
http://www.youtube.com/watch?v=MYQrmzctxRw
Multumesc pt stradanie, Marina. Se pare ca, îmi spune o pasarica, Cristina C stie mai multe despre emigrare.
TM, emigrare da… dar numai in Canada . Raspund la toate intrebarile.
Daca te referi la faptul ca unii din noi mai vizitam si alte bloguri… e foarte adevarat si nu cred ca e interzis si iar nu cred ca se poate numi migrare.
Michael Franks: „Antonio’s song” .
http://www.youtube.com/watch?v=7Mo6heu6I8s
Noapte buna la toata lumea!
PS Thoams, piesa asta e pentru tine 🙂
Thomas, sorry :)))) laptopul asta e un urat!
@Thomas- Gimnastica de seară din acest clip este şi de prânz şi de cină. Te înviorează chiar dacă ai branula pe mână.
Frumoase trăsături! Parcă-s creionate chiar de Mama Natură, într-un moment când n-a mai permis învăţăceilor să o imite, le-a dat o pauză de câteva ore şi şi-a permis o măiestrie nouă.
Dacă voalat spui că au migrat câţiva pe blogul meu, te anunţ că nime’ n-o părăseşte pe Simona. Ar intra în sevraj.
Dacă este vorba despre alt blog, atunci iartă-mă pentru bănuiala de mai sus! Oricum, rezultatul este acelaşi pentru cei inoculaţi deja şi luaţi în evidenţă.
Va scriu la ora de gratie 4.00 dimineata. M-am intors la 2.00 de la o inaugurare de club, unde am jucat biliard, darts si bowling cu Alina, Miruna si Ionut (grupul deja consacrat), a fost minunat! 🙂 Vai, trebuie sa fac nani, sunt demolata! 🙂
Liviu, esti binevenit la petrecerea foarte buzoiana, sa vii cu discurile, pentru conformitate! Irina e prahoveanca, dar asta nu l-a oprit pe Benone sa-i poarte sambetele. 🙂 Sa stii ca noi facem bufet cu covrigi de Buzau si cu crasmarite din Buzau! 🙂
Odille, Crangul din Buzau e o Dumbrava Minunata. 🙂 Un parc natural si partial salbatic, locul (evident) primelor noastre iubiri, sarutari, despartiri, gelozii, emotii, chiuluri, tigari, poezii, Cuba Libre, renuntari. Mi-e un dor incurabil de Crangul tineretii mele.
Wind… asa e! 🙂 Rock-ul buzoian mi-a deschis ochii si inima, am descoperit supape si porti uimitoare.
Simona trimit si eu la petrecere niste covrigi virtuali si salut toti buzoienii ; asa e cu Crangul…tineretii…nu ma gandeam acum…20 ani ca voi ajunge sa-mi plimb copilul prin el, dupa haladuieli prin alte orase ale tarii …..si ca voi sta vreodata in acest parc, pe banca, sa citesc si sa ascult pasarele…o fi varsta??? @-)…..uneori mai ascult la ipod muzica mea rock, dar….in acest parc provincial……pari extraterestru….il ascund, nu se potriveste
Good Morning, Candam-Nam ! 🙂
Multumesc frumos, Adriana, pt Antonio.
ODLM, scrisul si ospitalitatea ta sunt o binefacere pt simtiri fine. Nu-mi trecea prin cap sa vorbesc despre blogul pe care-l pastoresti cu o bagheta magica. Dincolo de vorbele tale mestesugite în Eden, pari un tip f OK cu colacei de calitati umane la superlativ 🙂 (nu mai încarc corabia-ti ca vine Un Trecator cu formula consacrata „Mai Voi Va…”.
Am avut impresia ca unele pene de strut se dispaceaza prin alte bloguri tangoiste dar nu-s sigur pt ca n-am timp sa verific.
WE pufarinos !
Cum nu ne clopoteste NirvAna, încercam sa ne învatam (de) la Scoala celor 7 clopotele :
http://www.youtube.com/watch?v=a3bz6Kble2Q
TM, frumoasa muzica! 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=UhCA-Ia62L4&feature=related
tristeti si adevaruri.
cum fac sa va atasez o poza din Crang, de-asta-vara, acum, ca subiectul e cald cu buzau-buzoieni si parcul nostru drag?
Wind (of Change), ataseaza-ne si un covrigel cald, te rugam 🙂
Ce brodeala, Vantuletule : stiu o doamna care este cu un domn care a dat numele festivalului rock despre care vorbesti !
Anamaria, ba a matale 😀
eh
v-as atasa o poza cu un covrigel, dar nu stiu cum sau mi-ar placea sa vi-i aduc , acolo, la locul faptei……si apoi…eu sunt o doamna, ma rog, care nu mai sunt cu un domn, care domn nu cred….sau nu stiu io sa fi dat numele la festivalul respectiv, cred ca e o …..potriveala 🙂
chestia cu covrigelu’, raspuns pentru ThM
Wind, am pus eu poza de la tine in textul de sus… 🙂
Pe-alea cu mutra-mi din liceu tot nu le-am scanat, sunt groaznica. 🙂 Poate in weekend.
ah, merci simona 🙂 n-am observat; azi m-am tot faztait p’aci pe blogul tau ca ceva s-a rascolit in mine 🙂
Pai n-aveai cum sa observi, ca acum cinci minute am urcat poza. 🙂 Atunci cand ti-am zis (citisem truda ta de a ne-o oferi). 🙂
Liniste la galerie ca s-a spart o covrigarie !
Windy, am scapat de carbohidrati 🙂
A special gift pt buzoience – atentie, în 4 decembrie toti suntem buzoience ! 🙂
Un clip filmat în Crangul Buzaului ?
Piero Moioli : Dans les squares en été
http://www.youtube.com/watch?v=88HUnO0Dd88
TM, merci! 😀
Tania mea vad ca a plecat in vacanta si n-a lasat nici o melodie in urma. 🙂 Si TM a dat-o pe franceza, ceea ce m-a facut pe mine sa ajung aici:
http://www.youtube.com/watch?v=NKePvmtFB-s&feature=related
O iubire frumoasa si atat de trista… Pour Simona et Tania.
A se tine minte ca nu doresc ca umbresc petrecerea mult asteptata! 🙂
Buna sambata dimineata!
Va regasesc cu aceleasi muzici minunate..
Am plecat putin,destula vreme nu v-am citit chiar deloc,nu am putut-dar deja am recuperat tot ce s-a scris.Nu pot veni printre voi nici in gand fara sa stiu care cat de frumos s-a jucat.
Va gasesc prea linistiti dar poate este de vina toamna cu melancoliile ei.
V-am dus dorul.Pe Simona am citit-o in revista,e placerea mea cea mai draga si nu pot renunta la ea nici in conditii de criza.Cum ne atingi tu sufletele Simona!..
Imi sunt dragi scrierile noi,zburdalnice,frumoase.
Tresar intotdeauna la muzicile fantomelor si nefantomelor si la cuvintele voastre,ale tuturor. Nu va pot inviora dar imi doresc aglomeratia stiti voi care…mai precis,verva aceea datatoare de dependenta.
Iata,am venit si eu pt aliniere!
🙂
Aloo.buna dimineataaa! 🙂
Ce bine ca e sambata,imi pot face planuri pacatoase Simona.Dar nu pot intelege de ce eu ma trezesc mai mereu cu mintea plecata ..cautand amintiri in acelasi colt de dulap cu iz de iasomie.A, poate nu m-am trezit inca? 🙂
Carevasazica dormi în front, Simfo ? 🙂
Bine ai revenit cu iasomia-n dulap !
Oferta mea muzicala de sambata dimineata e subtirica dar rochia rosie si funditele albe dau bine pe retine :
Cheryl Cole – Promise This
http://www.youtube.com/watch?v=8F1q0Vn4u4g&feature=player_embedded
O precizare : nu-mi place de domnisoara asta foarte deschisa propunerilor fotbalistice (si princiare, mai nou) nici de muzichiile ei. Însa costumatia din clip se acorda grafic si semiromantic cu profilul de ansamblu al tematicilor „Tango”.
Windy, am vorbit chiar azi cu doamna al carui domn a botezat evenimentul ! Doar n-am vorbit cu tine ! 🙂
Aveam nevoie de covrigei virtuali, pt cainisorii din mahalaua mea 🙂
Ritmul iubirii e mai cool în WE. Pe plaja. Bine înconjurat 🙂
Plain White t’s – Rhythm of Love
http://www.youtube.com/watch?v=JWiwuiT58Yc&feature=player_embedded#!
Eu am semnat un contract de exclusivitate cu Simona ! 🙂
Raman un sublocotenent fidel al scrisurilor sale. Poate pt ca subiectele ei ma privesc în subconstientul profund si eu sunt de fapt un obsedat sexual ? 😀
Evocare fierbinte confuz rockistica :
Kings Of Leon- Sex On Fire
http://www.youtube.com/watch?v=_n6Fp3fV_P4&feature=player_embedded#!
Era o gluma, desigur, proasta. N-am pana acum nicio obligatie de contract (desi as vrea, cu Simona 🙂 )
Adevarul e contondent si strict temporal : n-am timp sa-mi bag nasul coroiat prin alte bloage.
Se pare ca si colegii traditionali din sfera simonistica au din ce în ce mai putin timp (sau disponibilitati ?).
Sa vi se duca toate grijile pe apa sambetei ! 😀
În chip de lareventindeo, încerc sa fac cu ochiul meu de ciclop la fetele francofone din lumea „Tango” :
Le Tango Corse
http://www.youtube.com/watch?v=P-d–AJd91g&feature=player_embedded
Thomas,multumesc de primire,zambesc :),muzica buna nu numai ca ma trezeste,imi da viata!
Totusi ar fi buna cafiaua la care ne imbia adesea Una, degustata de pe tocurile Taniei de exemplu,la care as adauga negresit vorbele cu ecou ale Ianei si cate-un link deosebit,chiar daca trecator.Apoi,fetele astea noi,vai cat de frumoase si de placute stiu ele sa fie.Nu va amintersc pe toti,stiti voi ca sunteti pe-un taram fermecat Despre magnetul omului nu stiu ce sa spun,nu l-am depistat. 🙂
O glumita,fara suparare:
http://www.youtube.com/watch?v=waU5dzSXMC4&NR=1
Asa e, Simfo.
Ce sa facem daca Una nu mai vrea sa ne cafeleasca ? 🙁 Si Tania sa ne tocuiasca ? 🙁 Si Iana sa ne ecoiasca ? 🙁 Si Omul se ne magneteasca ? 🙁 SAMD
Sunt timpuri de criza, fac si ei economii 🙁
Si noi tot pe drum pe drum pe drum :
Hoffmaestro & Chraa – Highwayman
http://www.youtube.com/watch?v=xftXg7hf0O4
Sivert Høyem – Prisoner of the Road
http://www.youtube.com/watch?v=c-0jy3iCB8U&feature=player_embedded
Patru întrebari si un singur raspuns
Pupici ca la «ceaiurile» despre care vorbea Simona ?
Sunteti mai mult portocala sau banana ?
Baietii-s toti niste animale ?
Un cantec/un gust/un fruct de încercat la balul de sambata seara ?
Don Diablo ft. Dragonette – Animale
http://www.youtube.com/watch?v=xWXNNttEvdA
Simona, unde esti ?
Ce mai pacatuiesti ?
Ce e asa de liniste pe aici? Noroc cu Thomas… Multumim de muzica, si happy Halloween, dragi fantome! Sper ca pacatuiti toate, prea e vremea frumoasa. Eu stau putin pe acasa, apoi ies cu alte fantome, desi sigur o sa-mi fie dor de voi. Mai beau o cafea si ma duc!
http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk
ceva ce-mi place mie, impart cu voi, sau numai cu ThM, numai tu vad ca esti pe aici, da,’…asa e…. ThM…cu doamna aceea te-ai intalnit…..am zis altfel?? 🙂 si o urare americaneasca pentru toti, happy halloween…ieri vrand-nevrand am ciopartit si eu un dovleac, nu-i chiar rea experienta…a dus fi-miu la scoala, dar…nu stiu de ce, inexplicabil, directoarea scolii a romanizat petrecerea numind-o „petrecerea vitaminelor”….de nu’s ce au mai inteles copii de clasa a doua…ha-ha-ha….oricum, cred ca vorbesc singura pe aici, toti sunteti iesiti la party cred……byeee
Thomas, pacatele mele sunt previzibile, nu mai plictisesc auditoriul cu ele. Am fost in oras, vremea frumoasa m-a obligat sa-mi scot nasul din perna. M-am plimbat si, intr-un final, am fost singura la Starbucks, cu o revista in brate. Mostra de feminism nord-american. 🙂
Si eu am fost la Starbucks, in Piata Victoriei. 😀 Cu o carte si cu o prietena cu cartea ei! 🙂 Parca eram la biblioteca! 🙂 Am lenevit o gramada si-apoi am plecat la plimbare pe Kiseleff. Sa fie asta mostra de feminism romanesc? 😀
Wind, nu vorbeai singura, te-am citit/ascultat si eu. Sa te distrezi!
As fi vrut si eu sa port costum in seara asta, mi-e dor de Halloween-ul canadian. Voiam sa fiu o vrajitoare fericita, care, de la atata hal de exuberanta, isi pierde puterile si uita magia in alt secol. Am gasit in oras costum de vrajitoare, dar n-am gasit costum de fericita.
Anamaria, frumos.. 🙂 Uite o proba de feminism est-european, daca nu romanesc get-beget.
Simfo draga, povesteste-ne ceva din derularea pacatoasa a visurilor tale de sambata… Poate ma smulgi dintr-o tacere suspecta (cand totusi mintile rod ceva concret). 🙂
Corina, draga mea, uite, nu mai liniste aici! 🙂 Fac galagie, gandesc ceva asurzitor.
Wind, nu suntem la party. 🙂 In meseria mea, party-urile se fac in timpul saptamanii. In weekend, ne lasa toata lumea in pace, sa ne vedem de fantezii, greseli si bilanturi riscante.
Ca sa fiu sincera, imi place mai mult sa zac (la propriu!) la Carturesti, la mansarda cu o carte in brate sau la subsol, la cafeneaua lor. Tot cu o carte sau cu o revista. Dar si Starbucks-ul are farmecul lui, al amintirilor din timpul zilelor petrecute peste balta 🙂
N-am incredere in bilanturile facute sambata seara… s-ar putea sa-ti dea cu multe minusuri, in multe parti ale vietii… Dar, e Halloween! 🙂
Da, asa e, Anamaria, bilanturile de sambata seara au date lipsa si parametri in plus. Si deci sunt periculos de relative. Sau…
sau… pline de realitati care dor…
Simona,cel mai potrivit moment sa-mi explic tacerile ar fi seara aceasta.Dar ati spune ca fac intentionat ca sa fiu in ton cu sarbatoarea 😛
Despre ce visez si cat de pacatos,ei bine e costumul despre care spuneai tu adineori.As vrea sa imbrac unul,odata pentru totdeauna!In vis cica l-am gasit.Trezirea la realitate e mai abrupta;cu asta ma descurc mai greu-in rest totul este neclintit.
Mai cuminte de atat nu cred c-as putea fi(zic eu)..dar deh..
In seara asta pacatuiesc venind in completarea gandurilor tale asurzitoare cu o tamburina,poate poate:
http://www.youtube.com/watch?v=nWyLQdi-3q0
🙂
in orasele mici, provinciale, asta lipseste Anamaria, hoinareala prin librarii, cafenele discrete sau mai spuneai mai sus de o plimbare pe un kiseleff….te pierzi, visezi, nu te stie nimeni, nu te saluti cu nimeni….la buzau….salvarea e Crangul….dar…te cunosti cu majoritatea…aproape ca….nu poti sa stai pe o banca sa te cufunzi in lectura….nu-mi mai dau seama daca asta e un castig…
Simona, nici eu nu sunt la party si ma simt bine ca ma bagi in seama si ca mai sunt si alte pesoane care petrec sambata seara acasa fara sa fie vreo tragedie din asta 🙂
simfo….iubesc pasarea colibri, am albumele lor, dar ma doare absenta lui pittis, acuma il ascult rar, inca nu m-am obisnuit ca nu mai e
Simona , daca stiam veneam cu tine la Starbucks !Mergeam apoi ne cumparam costume de vrajitoare si scriam pe ele cu litere mari „costum de fericita ” ! Poate asa reuseam sa schimbam ceva .
Wind, abia acum ma doare, acum, cand vorbesti de Pittis… Pana acum, nu, nu era nicio tragedie. Pai daca era sa-mi fie tragedie statul acasa sambata seara, as fi fost statuia tragediei, o o trilogie a disperarii, parfumul vietii de dupa. 🙂
Mi-e dor de Crangul buzoian, asa cum il simteam ATUNCI. Acum, mi-e si teama…
Marina, am vazut multe costume pe care scria „ok”, „voioasa”, „linistita”, „visatoare”, dar nu-mi veneau bine, trebuiau ajustate. Am renuntat, pana la anul mi-l fac eu p-ala cu „fericita”, daca gasesc o croitoreasa buna. Te anunt inainte, poate mergem amandoua.
Simfo, si totusi, daca ar fi sa ne costumam pe bune de Halloween, tu ce ai alege?
Intrebarea e valabila pentru toti ceilalti… 🙂
Eu as vrea sa port un costum de printesa ucisa. 🙂 E superb sa fii victima, de Halloween.
ah, sorry Simona, n-am vrut sa te intristez cu Pittis, ti-am stricat audiatia, sorry, sorry…..
Simona , eu iti doresc ca pana la anul sa gasesti croitorul care sa-ti croiasca un costum de printesa fericita ! 🙂
Eu m-as costuma in Cenusareasa ! Cu haine rupte si sarace , in picioarele goale , exact asa cum ma simt acum in fata vietii dar totusi cu speranta la un condur de aur !
Wind, nu mi-ai stricat nimic, stai linistita, mi-e dor de Pittis fiindca eu si Alice eram prietene cu el si ne leaga dureros de multe (si mai ales profunde) lucruri, dar nu m-ai intristat, mi-am revenit, draga mea, crede-ma… 🙂 Uite-ma. 🙂
Marina, da, da, da, si eu vreau Cenusareasa, si eu, gata, m-am razgandit, vreau ca tine, Cenusareasa! 🙂 🙂
Si mai vreau Alba-ca-zapada, dar fara pitici, fara pitici!!! Doar cu printul… 🙂
Atunci, eu sunt Alba-ca-zapada 2, cea cu pitici cu tot! 🙂 Sa-mi cante si sa-mi danseze si sa ma bata la cap toata ziua! 😀
Simona , trebuie sa-l anuntam pe print sa vina cu un prieten ! 🙂 Iau eu prietenul iti las tie printul ! 🙂
Eu mi-as pune costum de scolarita,neaparat cu 2 codite dar cu mintea de acum!Mamaaa,ce v-as surprinde!Si as incepe cu mine!
🙂
Am intrebat aripa tanara si raspunsurile au fost vampir si vrajitoare:v-as face mici pe toti si v-as dirija care ce trebuie sa faca,cica.
🙂
Daca ma gandesc,poate nici n-ar fi rau sa ne conduca vreun tanar..ce putem pati mai rau de atat?
Aaaa,mi s-a poruncit sa va speriu:BAAAAUUUUUUUUUUUU!!!
Wind, fiecare medalie are si un revers… asa e, sunt multe locuri prin care te poti plimba linistit in orasele mari, sunt librarii, parcuri, teatre. Dar, se poate intampla si ca atunci cand iti doresti sa te stie cineva, sa te trezesti ca nu te stie nimeni. Exista si oameni teribil de singuri in marile orase. Stiu oameni care abia asteapta sa vina ziua de luni ca sa aiba cu cine vorbi…
Eu n-am locuit niciodata intr-un oras mic, dar cred ca are si partile lui bune, minunate chiar. Ti le vei reaminti tu! 🙂
Simfo, raportez: m-am speriat! 😀
Marina,e adevarat ca prietenul are un var?
:))
Imi retrag sperietura daca sunt nedespartiti!
Buna Seara dragele mele Simona, Marina, Simf, Anamaria, am sosit si eu, mai sunteti online?
ihi! cum zic doamnele educate! 😀
Ce bine!
Eu as vrea sa fiu Wonder Woman, sa fiu puternica, sa nu depind de nimeni si sa zbor fara escala si fara bilet, oriunde as dori. 🙂
Da Odille,buna seara,te asteptaaam,,spune-ne ceva frumos cum stii tu!
Anamaria,ce bine ca mi-a reusit..:)
Pfu! ce idee buna! 😀 as veni si eu cu tine, dar cu toti cei 7 pitici. Stii, au ramas la mine, Simona nu-i vrea! 🙂 Asa ca trebuie sa ii car dupa mine peste tot! Pai, merci, Simona! 🙂
Si, daca ar fi sa alegi acum, unde-ai zbura? 🙂
Simfo, buna seara, ma bucur ca esti inca aici.
Propun sa fim iubite, indragite, alintate,protejate, de print, dar cind dorim sa avem si cite un frumos costum de Wonder Woman si sa ne rezolvam toate problemele. 🙂
Odille, se vede ca stai in Canada, asta apropo de feminismul invocat mai devreme aici. 🙂 Wonder Woman, huh? 🙂 Stiu cum arata Toronto de Halloween. Daca imi pare rau de ceva e ca n-am decupat si eu niciun dovleac in viata mea!!… Tu?
Anamaria, In Romania, ca toti emigrantii. 🙂
Fetita mea ne intreaba: dar alte tari nu mai sunt? 🙂
Simona, anul asta este o nebunie si aici si in America.
Anamaria, poti sa iei piticii, mie lasa-mi printul.
Poti sa-mi lasi si mastera, o aduc in starea sa se sinucida, promit! 🙂
Ba nu, o las sa-mi dea mar otravit, fiindca altfel printul s-ar simti frustrat si inutil.
Si, nu in ultimul rand, am un fetis: barbatii care ma salveaza. 🙂
Astazi, oamenii erau costumati si mascati, in banci, biblioteci, magazine. pe strada erau deja vrajitoare.
Simona, eu nu am decupat dovleac, dar sotul meu da, in fiecare an si apoi plasat cu luminare, afara, linga usa.
Odille ,costumul tau se poate multiplica ? Vreau si eu ! Mi-l pun peste costumul de Cenusareasa cand ma vor ustura talpile !
Simfo , sunt convinsa ca printul are un var ! Primar, nu altfel , deci tot print ! Hai cu noi !
Eu, insa, eram responsabila cu costumele fetitei noastre. Studiam si apoi coseam totul pe ea, de un maieut.
Nu am niciun talent la asa ceva. Apoi dupa ce coseam bucatile de material, ii taiam maieutul si apoi ii coseam nasturii !!! 🙂 🙂
Odille, te asteptam! 😀 Si prietena mea cea mai buna a ajuns la concluzia ca inainte de „marele eveniment” mergea in concedii mai interesante! 🙂 Acum vine doar in Romania, iar cel mic, cand aude, spune tuturor ca pleaca in parc! 😀 inca nu s-a lamurit nimeni de ce crede el ca Romania e un parc!!! 😀
Simona, da’ cine te opreste sa decupezi dovleci?? Apoi, poti sa pui pozele aici ca sa te aplaudam! 🙂
Marina, eu cred ca cu cit mai multe Wonedr Woman, cu atit mai bine!!!
cenusareasa a fost o faza, trebuie sa trecem la ceva nou si independent.
Vorbesc si ma gindesc ca s-ar putea sa fi devenit canadianca. 🙂
Inainte numai pe print il asteptam. 🙂
Odille, am sa decupez si eu un dovleac odata, cand m-oi indragosti (si cand o mai fi Halloween, normal) 😀
Anamaria, ma opreste faptul ca n-am dovleac. 🙂
Anamaria, niste cunostinte au vorbit extraordinar de frumos despre Focsani, in fata copilului. Imediat dupa 1989 au decis a vina in tara. Planul era sa vina la Bucuresti si apoi Focsani. Copilul auzind discutia a ripostat: De ce nu mergem intii in capitala?
El credea ca Focsaniul este capitala asa de grozav era in povestile lor. 🙂
Totusi, am cutite foarte bune. Ideal ar fi insa un bisturiu. 🙂
Ok, Simona, accept trocu’! Iau piticii pt ca imi plac prea mult, iar tu trebuie sa faci rost de printul ala cantaret si calaret (daca nu ma inseala memoria!) 🙂 Sunt sigura ca te vei descurca cu tanti posesoare de oglinda! 🙂 Subscriu fetisului, da’ eu inca n-am gasit un barbat din acesta. Or fi unicat…
Simona, eu as ciopli in dovleac acum si mi-as pune o dorinta, ce ai vrea tu.
De ce nu?
Am eu o vaga idee ca printul nostru pe cal alb e Thomas, care tocmai acum lipseste . Ne era si noua Holoween-ul complet aici in casuta Simonei 🙂
Am vorbit si eu cu fiica mea mai devreme si era curioasa:”aici toti sunt costumati toti isi pregatesc dovlecii,se distreaza-e asa de frumosss,voi tot nimic?”Noi,nimic.
N-am taiat nici eu niciun dovlesc dar pot incerca zilele urmatoare.Daca trece sarbatoarea il gatesc! 🙂
Fetelor,pentru mine e o performanta ca am rezistat atat,trebuie sa va urez noapte buna!
Cred ca unele lucruri pot fi inventate.
Mie imi place sa visez si apoi incep un pic sa si cred ce am visat. 🙂
Simfo, Noapte Buna si vise frumoase.
Hm ! Mai sunt 5 minute si se face miezul noptii si nu stiu de ce imi vine asa sa ma transform in vrajitoare !!!!!!!!Parca prea am fost toata viata zana buna ! Cum o fi si invers ?
Marina, eu ma bucur ca sunt cu voi. Va urez vise frumoase care sa se indeplineasca cit mai repede. Din suflet.
Simona, cand oi gasi dovleacul, ti-l trimit la redactie!
Marina, nu , te rog frumos! Sunt deja asa de multe vrajitoare, numai eu cunosc o multime.
Te rog sa ramii Zina buna ca avem nevoie de cit mai mult bine.
Odille , si tie draga mea tot ce e mai frumoas in lume !
Dragele mele, eu nu m-am gindit niciodata ca printul vine in package cu pitici. Ati vazut ca biata Alba ca Zapada trebuia sa gateasca pt ei toti? Nici vorba de asa ceva pt mine. 🙂
Marina, da’ tie ti-o fi dor de Thomas? 😀 am o banuiala ca fetele cautau alt print. 🙂
Marina, multumesc mult.
Eu va imbratisez si Happy Halloween! 🙂
🙂 Odille , voiam doar sa inversez putin povestea! Sa fiu in noptea asta vrajitoarea cea rea , cel putin pinan rasarea soarele ! Nu e niciun pericol , sunt doar eu si calculatorul !
Glumeam , desigur , nu m-as mai putea schimba acum si de fapt nici nu vreau .
Marina, esti o scumpa ca intotdeauna. Eram sigura ca nu se poate. 🙂
Anamaria, ziceam si eu ca aici pe blogul Simonei singurul print la care am putea spera, e Thomas ! Si el e un print al cuvintelor !
Sigur ca dincolo de blog si fantome visam la printi pe cai albi – putere sau nu , printi sa fie ! Dar nu de Dorobanti ! 🙂
Odille, este frumoasa povestea cu Focsaniul! 🙂 Frumoasa tare! Distanta sterge „defectele”, asa-i? …
Marina, daca te-ar auzi d-rele din revistele preferate ale Simonei ca nu vrei printi de Dorobanti! hihi 🙂 Cat despre Thomas, eu ma sustrag de la „a spera la el”, chiar si virtual. 😀 Cred ca are el alte treburi mai importante decat sa fie print! 🙂
Fetelor, ma simt mai bine datorita voua, halloweenic de confortabil, cu gandul la niste forme incitante de viitor. Va multumesc, noapte pufoasa cui plonjeaza-n perna, noapte norocoasa cui alege altceva… 🙂
Sa va dati ceasurile inapoi (romancelor)! 🙂
Noapte Buna Simona, Nopate Buna tuturor si vise nazdravane. 🙂
Simona, multumesc! Uitam! Si-atat de mult imi place ideea de a dormi mai mult! Ura! 🙂
Sunt pe alte meleaguri decat cele obisnuite, iar net-ul este pe modem de mobil care merge cu spatele, atat este de lent. Acasa am o viteza care citeste textele voastre in timp ce scrieti si degeaba stergeti!
V-am citit chiar gandurile! Ati vrea sa fiu degizat intr-un indice de bunastare spirituala si materiala.
Dati-mi adresele! Trec pe acolo!
Omuldelamunte, am o viteza care-mi sterge textele inainte de a le sti eu. I need to call the provider and see what’s wrong there, as Canada teaches us.
Pe ce meleaguri?
Am reglat ce trebuia dar tot e prea liniste.Nu se poate,la ora asta se mai doarmee?…
Trebuia oare sa ramanem in povestea de azi noapte.?
Pot intelege ce vreau,azi eu centrez eu dau cu capul 🙂
Important ca e aici e foarte bine chiar si cand e liniste..
Sau vine Thomas cu ceva de sarim apoi cu totii ca arsi?De bucurie!
🙂
Pe aici este o duminica de toamna foartee frumoasa,s-ar cere o plimbare..
Sa petreceti frumos!
http://www.youtube.com/watch?v=nGBOpIriWSs&feature=related
Simfo, sunt ultima raspunzatoare de linistea asta… fiind si ultima care a scris azi-noapte (si, deci, prima ramasa fara raspuns). Am vrut sa pun un smiley aici, dar m-am razgandit…
La Isla Bonita e în SW !
Hello, Windy, pardon, «Hallo Winnie» ! Cedez în fata traditiei nordamericane ca prea v-ati jucat frumos aseara în buna noastra insula cu dovlecei la tava imaginari, si va fac si eu frica, de sezon, cu un clip zombilitic :
Dead Man’s Bones – My Body’s a Zombie For You
http://www.youtube.com/watch?v=to7PxdyEdDw
Aseara a fost deci jur de dame pana-n noapte, five o’clock party de mezzanotte, cu Alba ca Zanada (sic), printi* si vrajitoare seducatoare, povesti demne de SW (Simona Wonderland, pt cei care vor fi uitat) si trocuri de utopii 🙂
*Mersi de compliment, Marina, dar sintagma «printul cuvintelor» mi-a cam strivit borurile palarioarei, pt ca eu nu-s decat un artizan lexicopat disimulat printre vorbe. Poate oi fi printul catacombelor, acolo ma ascund de obicei de «lumina» semenilor. Cuvantul «print» e fascinant, o singura vocala, iodata, încadrata simetric de patru consoane de zici ca-i cuvant polonez (desi este clar de sorginte latina). Si apoi apelatia print azi a luat ceva plumb în aripi în apele mediatice dambovitene : «printul» e un fotbalist de la Dinamo, unul e «printul manelelor», altul e «printisor» pt ca-i fiul unui parvenit cu ceafa groasa, etc.
Ma onoreaza, M, ca ma poti vedea în postura asta (daca nu va fi fost o nano-ironie) dar hainele ei sunt prea largi pt umerii mei (de sapte) pitici.
Simfo, m-ai ars ! 🙂
Simona, ODLM este «out connexion» altfel ti-ar fi raspuns instantaneu. Îl stim cu totii gentleman (daca nu cumva ne-o fi aburit taleyrrandian), nu face el nepoliteturi nici din dragoste pt Ilinca.
Asa ca poti sa ne blagoslovesti cu smiley-uri 🙂
Duminica blanda ca un cozonacel !
Cu cat mai multe sarbatori,cu atat mai bine.Sarbatori de dragoste in februarie,petreceri de „speriat” toamna, toate bune.Ma intreb si eu,asa aiurea,de ce nu se lipeste de noi si Ziua Recunostintei.Are cineva vreo idee ?
Hallo, winners! 🙂
Anamaria, imi citesti atat de bine placerile melomanice. 🙂
Zilele astea, m-am scoborat in adidashi si mi-a fost tare bine. ma reintorc, spasita, la toace medii, nu musai roshii. 🙂
Sa trickortreatatzi cu drag shi spor. 🙂
eu am facut-o si m-am ales cu:
http://www.youtube.com/watch?v=3EFs5ABg0aA
pentru a vedea lumea mai bine:
http://www.youtube.com/watch?v=lWZzSLrKNPg
Una, te anunt oficial: depeche se poate dansa si pe toace. medii, fireste. 🙂
Simona,tu ai vrut sa pui un smiley,eu era sa cad..
eu_si_tu,nu am nicio idee,dar stiu ca si noi ar trebui sa multumim.Am avea pentru ce!
Bine,nu ma refer la ai nostri conducatori,e vorba de multumirile care ne invadeaza sufletele,am auzit ca este atat de frumos la ei.Cum am putea prelua noi ceva frumos?
Thomas,nu pot fi inspirata ca si tine,nu am bazele tale,daaar poate poate:
http://www.youtube.com/watch?v=xqDnxKGFK1Q
:))
Tania,ce bucurie 🙂
simfo, bine te regasesc. 🙂
acum ce va (te) citesc si eu.
marina, anamaria, despre printi stiu si eu doar ca nu poarta nume de oameni si sunt, zice-se, nemuritori. 🙂
ma cheama wind si de cateva zile’s dependenta de simona’s blog………azi am facut iar poze din Crang, ma vreti? sau de pe Bulevard; zi tu simona si imediat atashez… …m-am atashat de voi, ma primiti ? 🙂
Wind… da, mai vreau poze, ataseaza-le si ataseaza-te de noi!
Tania, eu zilele astea am stat desculta.
am pus pozele simona, alege tu, plec la somnic, noapte buna tuturor si o saptamana cu spor ! bye
Simone, in iarba sau in ceva…pufos? 🙂
wind, for you:
http://www.youtube.com/watch?v=z7-12iJ8xTM
Wind, multumesc mult (cu justificata emotie), am adaugat pozele la textul de sus…
Happy Haolloween!
La voi a trecut… v-ati schimbat si ora inaintea noastra. Inseamna ca suntem doar la 6 ore distanta!
Am fost cenusareasa toata ziua… n-a venit nici un print asa ca m-am transformat in cenusareasa fara bal si fara print=mama.
Acum imi pun un costum de pumpkin si ma asez in fotoliul sin living caci incep sa vina copii cu „treat or trick” . Sper sa-mi ajunga ciocolatile. n-am decat 200… ultima suta am mancat-o cei din casa.
Un trailer scurt, pe post de bau bau, ca doar în noaptea asta ne mai putem umidifica sanii :
Fujiya & Miyagi – Ventriloquizzing
http://www.youtube.com/watch?v=PPbGkoh4uhA
Un trailer mai grasut, pe post de WE nocturn :
Cee Lo Green – Bright Lights Bigger City
http://www.youtube.com/watch?v=DrHhG11-icc&feature=player_embedded
Aerul noptii, prin goarna lui Jamie, pe post de «noapte pufoasa ! :
Jamie Woon – Night Air
http://www.youtube.com/watch?v=2AqTvu5_plM
http://www.youtube.com/watch?v=FX–7gFHkU0&feature=related
Un cantec vesel de început de saptamana si de sfarsit de Hallo Winnie. Femeile frumoase sunt predatoare-colectionare-macelare 🙂 ?
http://www.youtube.com/watch?v=AKwZSoIrAnY
O dupa amiaza de toamna sarbatorita intr-o cafenea (buna) cu o carte (buna) suna foarte bine. Atata doar ca eu nu prea stiu multe cafenele prin Bucuresti care sa se preteze pentru asa o leneveala; ori au scaune incomode, ori e prea mult fum, ori e prea galagie, ori sunt eu prea pretentioasa.
Eu (m-)am sarbatorit cu o plimbare (neprogramata) prin Brugges, pentru cateva ore am fost de-a dreptul fericita, asta pana cand am realizat ca stomacul meu e pe alt fus orar si mi s-a facut ingrozitor de foame. Mi se pare incredibil de mica lumea asta si aproape indecent de cat de repede poti ajunge intr-un alt loc…
Buna dimineata, SW 🙂
O trecere in revista (Tango cu influente rock) a unor muzici care sigur si-au infrunzit mugurii prin cranguri buzoiene, trecand in drumul lor si prin sufletul meu, unde au lasat urme de roua si iluzii fara note inalte, de trecere:
Incepem cu ceva in ton cu sangerosul sfarsit de…saptamana, o trupa care mi-a semnat, candva, Kempesian, un autograf pe foaia emotiilor:
Cargo, Ziua vrajitoarelor:
http://www.youtube.com/watch?v=cTsVrsL2JwE
Pro Musica: cine ar putea fi impotriva ? Rock baroc:
http://www.youtube.com/watch?v=AWEksitXfUE
Roata: Pana-n zori…v-as citi 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=n5TOccpUzUc
Celelalte cuvinte, asa cum numai Pittis stia sa le imbrace in suflet; pianul nu poate fi decat sub magica imblanzire a mainilor vrajite ale lui Johnny Raducanu:
http://www.youtube.com/watch?v=uA2VvvkIdJI
Cantam impreuna cu ei, „de acord” ? Iris, o mare iubire, o floare in coltul cel mai ascuns al inimii:
http://www.youtube.com/watch?v=ePxFx2EPaaI
Si, la final, din spatele ochilor omului care zicea ca pe el nu-l invita nimeni la concertele rock, pentru ca „e folkist” si nici la cele folk, pentru ca „e rocker”, Vali Sterian si Ploaia curgand romaneste pe iarba care iese din crapaturile astfaltului:
http://www.youtube.com/watch?v=nbu9a6d1dVU
ana-bell….suuuuper….am tras un pic cu okiu…..deseara acasa ascult, acu’s pana peste cap….byeee
doamaneee Thomas, nu ma mai uit niciodata la clip-uruile propuse de tineee…hhhh….fetelor….atentie, e hooorrrooooorrrr curat…..tocmai cand ziceam ca am multa treaba…
Wind (of change ?) 🙂 . Ma batea gandul saptamana trecuta sa fac un soi de culegere muzicala pentru Simone. Sa impletesc cu fire de mare you(tu)bire o voaleta prin care Simona sa se uite la noi si sa ii joace ochii pe portative precum mainile pe tastatura cand de pe unghii i se prelinge oja colorata a cuvintelor. Da’ mi-am uitat in timp razboiul de tesut si uite-ma acum recuperand, folosind in loc de fire niste corzi de chitara si legandu-le cu ce a mai ramas prin mine dupa ce pick-up-ul s-a stricat si vinilurilor le-am destinat, cu o strangere de inima, praful. Din fericire, cutiuta muzicala pozitionata strategic, centru-dreapta, se poate intoarce cu cheia si inca mai poate scoate sunete pe care credeam ca le-am uitat, la care credeam ca n-o sa mai tresar. Spus pe alt ton, pastrand cheia, in loc de voaleta o sa incerc sa fac doar o manusa, aruncata timpurilor in care la Buzau Simona se pregatea sa devina zeita iar muzica rock nu mai era de mult o Cenusareasa.
Sfinx: Intr-un cer violet:
http://www.youtube.com/watch?v=0FWBNVefAq4
FFN, Omagiu:
http://www.youtube.com/watch?v=2sb8IMY75H8
Rosu si Negru, Cadrane:
http://www.youtube.com/watch?v=tIfUo6_ix9o
Dragilor, retineti faptul ca, daca inserati trei sau mai multe link-uri in comment, mesajul intra automat la moderare, iar daca nu sunt in preajma computerului, aveti de asteptat. 🙂 Asa sunt setarile, sunt menite a preveni alte buclucuri, n-am facut asta din cauza voastra, fireste, e o masura antispam si antireclame etc. Ma rog, voiam sa stiti, mai ales tu, Ana-Bell, draga mea. 🙂 Va pup, fug la sedinta!
da, ana-bell, ai ghicit, asta am avut in cap, wind(of change) si pentru ca iubesc scorpionsii si pentru ca ma bate vantul schimbarii’n plete ): iar pentru culegerea muzicala despre care spuneai, uite, o idee, ceva ce eu iubesc foarteeee muuult: celelate cuvinte, iarba prin par
http://www.youtube.com/watch?v=RTf2gzu1YTo
Simone, multumesc 🙂 Eu asteptam cuminte sa vad ce am facut de nu apare comentariul 🙂 De data asta se pare ca n-am facut nimic rau. Trebuie sa mai incerc 😀
Wind, have you ever see the rain ? 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=TS9_ipu9GKw
„see” e ce n-am „seen” eu in bataia vantului peste toamna zilei de luni 🙂
ana-bell, nu ascule frecvent creedence, dar cand o fac, ma transpune in spiritul hippy, devin rebela si nu ma mai ascult…….cat despre intrebarea ta….nu stiu daca am „vazut” ceea ce trebuia „vazut” sau „simtit”….n-am „penita” pitoreasca asa, ca multe persoane de pe aici…sorry
Wind, ma jucam, nu ma baga in seama 🙂
Pe mine Creedence ma (trans)pune in jeansii evazati pe care i-am purtat pana la ruperea intr-o zona despre care o doamna nu poate vorbi (dar poate scrie 🙂 )
„Iarba prin par ” e o clasica 🙂 Eu am pus-o la „ierbar”. Ce mai adaugi ?
ana-bell, ne tinem de urat p’aici…as adauga o ramaneasca pura, Timpuri Noi-Perfect, mi-amintesc delirul de la concertele lor
http://www.youtube.com/watch?v=TmtHt9rUXU4&feature=related
sau……ceva occidental…ce iubesc la nebunie si pe care ne rockeream in liceu rau de tot
http://www.youtube.com/watch?v=hUxADCsPV8s&feature=related
pe ei i-am vazut si la bucuresti in concert, ei mai batraiori, io…mai coapta, dar mai bine acum decat niciodata !
ahhh, era sa uit de kiss….alta nebunie…
http://www.youtube.com/watch?v=kNGNLo8K6Fk&feature=related
Hei hauariu haihuiu !
N-am avut parte de poezia de luni, poetul a fost în greva sau în pauza de Muz ? În schimb, DJ NirvAna ne-a oferit o repetitie muzicala 🙂 pt «fixarea cunostintelor» în memoriile noastre bancale si romanesti.
Windy, that was just a bloody musical joke, pe finalul de Hallo Winnie, nu mi se parea atat de horror, as fi pus steluta de «interzis celor cu peste 15 ani» 🙂
Doamnele traditionale (sa le mai numesc acum pe tainicele, unicele, uluitoarele colocatare ?) sunt bagate profund în pregatirile tomnatice si folclorice din spatiul carpato-danubian sau trec prin perioade sentimentale primavaratice de ne-au albit noua foile digitale pana la orbire 🙁
Probabil ODLM e înca umblator daca nu a raspuns Simonei. S-o fi deplasat Muntele la Mahomet (hotel de 5 luceferi din Antalya) ?
Bag sama ca muzicile prizate în SW au îndeobste dimensiuni nostalgice. Nu ca as sta rau la sectorul melancolie, mi-e teama doar ca sunt întro alta dimensiune 🙁
Absenta notabila pt ca e un notabil : un trecator. Înca un semn ca totu-i tracator si un trecator e unic(a) 🙂
A=E, evident, în fuga tocurilor 🙁
Unde ni sunt buzoienii ? 🙂 🙁
Absentelor :
http://www.youtube.com/watch?v=ZAMYIKfIVSQ&feature=player_embedded
Windy, poti sa privesti, nu-s eviscerari (decat de sentimente) 🙂
🙂 noapte buna! asa mai merge, tks ThM
Eu nu stiu ce inseamna „icoana culturala masculina” !!! Chiar habar n-am! 🙁 De cand o persoana este icoana?? etc, etc… In engleza, da, are sens… In fine.
Tania, ma bucur pt tine si relaxarea ta de wkend. 🙂 Mie imi este rau de …somn ce-mi este. Am dormit 4 ore, am muncit 11 si inca as mai avea, dar nu mai pot. Sa ai o saptamana usoara:
http://www.youtube.com/watch?v=31AxHeYEDxc
Pe langa subiect:
Simona am vrut sa comentez la articolul: „Din lumea celor care nu cuvanta logic” dar nu aveam username si parola….Esti geniala. Am ras cu lacrimi!
Cristina C asa e…si eu am raaas ….simona, articolul e super tare, muuulti asa zisi jurnalisti/jurnaliste cred ca se zgarie pe ochi, dar ai o ironie absolut justificata
Buna dimineata pe la pranz, SW 🙂
Windy, daaaa, Kisssss 🙂 Peste Artanu’ era sa dau intr-o zi, s-a ferit in ultimul moment. Pierderea lui, ce pot sa spun ? 😀
TM, simt si eu lipsa prezentelor de care zici. Muz-ul meu nu ia niciodata pauza 🙂 Poezia de luni poate fi in orice zi a saptamanii, cu cat mai rar cu atat mai…rar 😀 Am pus sonarul in functiune, cum ma lovesc de vreuna o scot la suprafata. Mi-au placut foarte mult: School of 7 bells – cu sunete care dau dependenta, Piero Moioli, Sivert Høyem (cu care cred ca ai recidivat) si, desigur, „Le tango corse”, cu versurile de inspiratie romaneasca: „Quand Dominque est fatigue, de voir les autres travailler” 😀 Nici mie nu-mi place Cheryl Something, fata careia prietenul i-a spus „I don’t need a parachute, baby if I’ve got you” si ea, in naivitatea-i fotbalistica, a zis ca asa poem merita cantat 😀
Multumesc ca ai scris frumos si absolut nemeritat despre mine 🙂
Poezie fara cusur
(sau despre dependenta de un anumit blog, „nu spui care”)
-Eu nu am nici un cusur. Dumneata ?
-Caut acum, cred ca mi-a mai ramas ceva
Tutun, alcool, reviste deochiate…, nu
Marele meu cusur, domnita, stii, esti tu 🙂
Esti cusurgie, asta-i defectul tau, NirvAna 🙂
As fi scris NEMERITAT despre tine ??? Hm, de trei ori si jumatate hm. Adica hm hm hm h.
Canti sagalnic, cu pitici în voce, si Aria Modestiei, Ana Ca Zapada 🙂
Îti ofer atunci un coleg modest si soricel, sa-ti înflacareze auzul (sau sa-ti inspire Muzul) ca sonarul a luat-o din loc 😀 :
Modest Mouse – Float On
http://www.youtube.com/watch?v=qOzphMgOETA
Multumasc Cristinei C si lui Windy ca mi-au deschis ochii miopi asupra Revistei Presei din ultimul Tango. Simona lipeste stetoscopul pe prozele capitalei si aude marea 🙂 Cum spuneam pe zidul ei feisbuchian : Simona pune ca nimeni altcineva punctul pe i în frazeologia fara noima din revistele noastre femininoide si rasuceste cutitasul în rana de ne umfla rasul (desi-i de plans) !
Logica mioritica pluteste pe mal : cu o mana înoata, cu cealalta da din picioare.
http://revistatango.ro/din_lumea_celor_care_nu_cuvanta_logic-1616.html
Poezia mea de martea înmoaie rotulele dar zburataceste sentimentele :
Malia feat. Eric Truffaz – Yellow Daffodils
http://www.youtube.com/watch?v=-pqWcCQcUOI&feature=related
Exista persoane insensibile la trompetica asta combinata cu vocea Maliei ?
Una voce, doua macaroane frumoase si valurile marii :
Valerio Scanu – Mio
http://www.youtube.com/watch?v=ti8_42ch0zI&ob=av2n
Cred ca Ulici are moralul în sosete sau se chinuie sa-si parcheze sentimentele pe la spate daca nu spune nici pas ! 🙁
eu am cam dat bir cu fugitii in ultimul timp… si nu stiu daca ma mai pot strecura printre voi asa usor in timpul programului de lucru. mi s-au „sesizat” colegii, care muncesc din greeeeeeeeeeeeeeeu, in timp ce eu, biata… stau pe internet. asa ca vedeti sa n-o patiti si voi.
acum sunt in pauza de prinz, pe care nu pot obliga sa o iau in cantina, in compania lor atit de placuta si in sunetul atit de cristalin al melodioasei limbi olandeze 🙂
Articolul Simonei, ca intotdeuna, ca un aparat de aer conditionat intr-o vara fierbinte ! N-am apucat sa imi iau Tango-ul de Octombrie, ma despart de el cateva ore 🙂
DV, ma gandeam la tine ieri, ma gandeam sa te strig, n-a mai fost nehvohihhhe 🙂 Vezi ? Invat olandeza 🙂
Uli (TM, subscriu), cand te mai citesc aici ? 🙂
TM, tot ce ai scris de nebine a fost pe deplin meritat. Dusurile reci in plina toamna aduc fie o frumoasa trezire in palmele luciditatii, fie o pneumonie calduta 😀
Octombrie = Noiembrie (doar azi)
anamaria, nu-mi spune de..oboseala. 🙁
ceasul intors in urma cu o ora m-a pacalit si de data asta, luandu-mi printr-o surprindere nepoliticoasa insuficientza timpului meu mental. credeam ca ies si eu in cashtig macar cu 60 de minute, spre final de an, dar, din nou, n-a fost sa fie…
ma intreb de multe ori cine mai are, oare, dreptul la timp shi de ce, ma rog, nu se trezeshte vreun revoltator sa institutionalizeze clipele intr-un sistem mai blajin pentru muritorii de noi…sa le mai tzina in frau un pic, adica…
pt tine:
http://www.youtube.com/watch?v=Fskt-43GP4A&feature=related
DV, „in compania lor atit de placuta si in sunetul atit de cristalin al melodioasei limbi olandeze” 😀
Consoanele velare îti taie apetitul si compania portocalelor… ? 🙂
Wcb !
Anamaria, broken sau broke ? 🙂
Black Joe Lewis & The Honeybears – I’m Broke
http://www.youtube.com/watch?v=TX50U0duMJw
Buhuhu, maiahu, rezuhuhu !!! 🙂
Autohahaiala ca efect non nocebo !
Cum nu ne putem hahai în cor… 🙁
T, tu vrei sa ingineresti Timpul cu niste amarate de minute ? 🙂
Ultimul Zahar tos, cu Mamma Natura sa ne aminteasca de ce nu toate pacatele sunt reconsumabile :
Zucchero – E un peccato morir
http://www.youtube.com/watch?v=rI-dCTNK04s
http://www.youtube.com/watch?v=aMDaI1jInkY
TM, daca Timpul ar fi inginerit cu amaratele astea, nu vrei sa stii ce produs finit ar ieshi. 🙂
Tania, daca as incepe eu sa ma plang de lipsa timpului pentru somn, ai incepe tu sa plangi de plictiseala! 🙂 Nu mai pot nici eu. Deja vad stelute si este abia marti. 🙁 Stii, de cate ori vad ca nu am timp de nimic, nu reusesc decat sa ma gandesc la o chestie invatata in liceu si care mi-a ramas in minte de atunci: timpul este singura resursa irecuperabila… Si ma apuca depresia cand imi dau seama cat adevar este aici! 🙁 Asta da motto „anti-pierdere de timp” 🙂 Pe de alta parte, cand imi este somn tare, ma simt prost pentru ca vreau sa pierd timpul dormind! 🙂 Dar, in acest moment, as pierde cel putin 12 ore dormind. Of, si n-am cum… Mai e „putin” pana sambata.
Noua ne-ar fi de folos un calendar cu 26-27 ore pe zi, nu? 🙂
Si, vorba cantecului, thank you for the music 🙂 Mi-a placut! Pt tine:
http://www.youtube.com/watch?v=4069PUk3aM0 😀
TM, in aceste momente tind exponential spre broken si ma invart in jurul lui broke. 😀
Pentru seara:
http://www.youtube.com/watch?v=TENV8IhpZ2A&feature=related
Eu nu stiu cum e lipsa timpului pentru somn . Nu-mi place sa dorm , daca nu ar fi existat somnul eu as fi fost un om fericit , as fi avut timp sa fac tot ce mi-am propus . Ani de zile n-am dormit mai mult de 3,4 ore pe noapte , acum cand am un job care nu ma mai solicita atat de mult tot ma prinde 1,2 noaptea pana adorm. Mie 4 , 5 ore imi sunt absolut suficiente . Nu cred ca am dormit vreodata cele 8 ore , asa zisul somn de frumusete .
de noapte buna
http://www.youtube.com/watch?v=4zgB1Jfpjdw&feature=related
anamaria, marina, poate ca o parte din noi are nevoie de mai multa odihna.
in general, eu ma refeream la netimpul pt viata.
in loc de -dare to dream u only have a life-, ash spune mai degraba -dare to live…:
http://www.youtube.com/watch?v=A8LoaOjgn9E
Tania, si eu tot la acel timp ma reefream 🙂 de aceea ziceam ca este irecuperabil si ca ma deprima ideea 🙂 Cate n-as fi facut eu azi daca as fi avut timp liber! Si, nu ma intelege gresit, imi place mult ce fac! Dar ma apuca uneori cate o invidie (:) ) cand ma gandesc ca as fi putut sa ma plimb, sa citesc, sa vizitez Rusia (!!) si tot asa!
Marina, draga mea, si eu dorm putin. Foarte putin. De aceea ma si plang. Eu am un job care ma solicita si pana pe la 1-2 noaptea si asta cand ma intorc acasa… 🙁 Uneori ajung la un grad atat de mare de oboseala incat tot ce-mi doresc este sa dorm. Si nu-mi iese. Si am mai constatat ca nu mai rezist la nesomn ca in vremurile bune… iar asta nu-mi place deloc…
Constatarea cu rezistenta am facut-o si eu..nu e chiar o placere,recunosc 🙁
Insa,fruntea sus.E tot ce se poate face.
Tat SW îi fruncea 🙂
Jos, pe perna moale 🙂
Pt somn cu REM, din ala de te scoli junioara/bobocel, cu ochii rotunzi si pofte uriase :
http://www.youtube.com/watch?v=_jZH-yn6q2E
PS : Nu va lasati prinse în sistem ! Mai e o viata si dincolo 🙂 Fantomatica dar bio 100% 😀
:d
Nopate buna.
Scuze,noapte buna,vorbeam de rezistenta..
…Dragute amintiri.Intr-adevar sunt mici-mari diferente intre chefurile de mai demult si cele din ziua de astazi.Daca mai demult se cocheta timid,cu iz penticostal, in ziua de azi daca risti sa mergi la un chef unde se lasa cu lumini stinse,risti sa se lase si cu graviditate, cu conditia sa fi fata evident…
Anamaria, sa ne masuram, intr-o zi, in orele nesomnite. 🙂
TM, chiar daca de putine ori cuvantul tau atinge negrul umorului de…situatie, el o face bine cand chiar se cere si se cuvine. 🙂
daca timpul mi-ar da voie, l-ash exila, departe de ochii si pashii mintii.
cred, anamaria, ca doar asha ne-ar ajunge:
http://www.youtube.com/watch?v=ZOnTgRhGhuI
Tango, pentru un somn bun de dormit:
http://www.youtube.com/watch?v=jfaiwFUWC9o
Una buna împreuna !
O dorinta fireasca, un cantec în reluare si un cor de fete fun :
Eliza Doolittle – „Fuck You” (Cee-Lo Cover)
http://www.youtube.com/watch?v=OKprKZHYfl0
Episodul 1
La groapa de gunoi a istoriei si prohod pe cadavrul cu multe capete al unei societati injuste, condusa de politicieni compromisi, uneori chiar mafioti (nu mai nominalizez ! 🙂 ).
Ca si socialismul, capitalismul si-a trait traiul si-a mancat malaiul cam pe toate meridianele, asta nu mai e niciun mister sau îndoiala pt (aproape) nimeni (doar printre carpatii nostri valatuciti de tulburel si de naivitati se mai distileaza liberalism pur si dur, fara sa se zareasca din societatile occidentale decat mutrele dubioase ale bunastarii). În afara, oarecum, de economie, totul e cioburi. Canibalism. Om lup pt om. Singuratate langa singuratate. Ciorba mea în farfuria vecinului. Eul tampit si multiplicat în cont bancar.
Iata un clip care ma reprezinta oarecum azi la pranz si-mi vorbeste, tangential, despre nevoia de noi forme sociale, alternative. Muzica nu e la nivelul subversivitatii degajata de story, subversivitate la fel de necesara azi, în lumea capitalismului «salbatic» si a moralei finantiste, ca hartia igienica.
BORN RUFFIANS – Nova Leigh
http://www.youtube.com/watch?v=TIC9-WGzmbE
Episodul 2
Principiul dominoului în care piesele se sparg în lant si-n freza.
Despre cum suntem teleghidati si macinati in sistemul consumerist, in care ne prefacem ca uitam ca suntem toti prizonieri (inimile sensibile sa nu priveasca ! Anamaria are voie pt ca e tare ca Muntii Stancosi, din cate am înteles, atunci cand a dormit suficient – NirvAna nu, ca nu-i de joaca !) :
Trophy Wife – Microlite
http://www.youtube.com/watch?v=esBL-v9sWeE
Episodul 3
Be my ghosts !
Madness – Ghost Train
http://www.youtube.com/watch?v=etxd0z5TfiA
Harlem – Friendly Ghost
http://www.youtube.com/watch?v=7IDa9P0L4wU
Oare Ana ca Zapada a fost data afara de la serviciu ?
I s-a interzis accesul la calculator ?
A fost lovita-n barba de vreo remarca si a facut „pneumonie calduta” ?
Am stat departe aproape o săptămână pentru a comemora, la Galaţi, un eveniment trist din viaţa mea şi a mamei mele. La întoarcere, altă surpriză, Şerban, unul din băieţii mei, este suspect de apendicită şi m-am întors azinoapte din spital. Suntem în stand-by.
Simona, îmi cer scuze pentru lipsa unui răspuns prompt.
Deocamdată sunt sub apă, respir printr-un tub de trestie, dar ridic capul pe zi ce trece.
Curaj, ODLM !
Cunosc pe cineva care s-a operat de apendicita, fara sa-l supere catusi de putin, doar ca sa-l treaca randul la serviciul militar.
O usurare.
Îti tin cateva falange încrucisate.
Thomas, oi fi tu acela?
La progresele medicinei moderne, apendicele se poate pune la loc.
Pe tinerii de azi îi ia doar la cerere, cu sau fără apendice, cu sau fără şcoală prea înaltă.
Aş mai vrea să fiu acum la vârsta recrutării şi să le dau cu tifla, chit că am gradul de sublocotenent al Armatei Române şi am o dexteritate, deprinsă în vremi trecute, în a mă târî prin mocirlă şi a-mi spăla tot eu, uniforma.
Ce frumos era în mocirla aia, nu asta! Când eşti tânăr şi mocirla este un salon de spa.
Din cate povestesti, am întruchipat amandoi „carnea de tun”.
Eu continui sa dau cu tifla, în lipsa de altceva, si cateva secole mai tarziu.
Si mai dau si „tonul la cantec” în unele zile de izbeliste sufleteasca.
Mocirla de la Euforie Nord, da 🙂
Acum avem nevoie de namol pt romantisme !
Thomas, stau bine cu moralul, mai prost cu banii, am piscat unpic masina socrilor. Cum sa va explic eu, sunt genul acela de fiinta pentru care ratiunea slujeste in mod inselator, uneori ca surplus, alteori in doze prea mici. De cand am drept la sofare m-am dat in draci cu masina, inca nu ma stiu parca lateral, corespunzator, nu-i bai, mai exersez, mai enervez participantii la trafic. Dar am reusit, ca de obicei, temerara cum sunt, sa ma bag unde nu-mi fierbe oala. Am catadicsit io de colo sa ma parchez intr-o de-aia sub si supraterana. Desigur ca, fiind multe, inguste si inrtocheate culoare, am ras unul. Apoi, foarte panicata de isprava, m-am blocat la urmatorul. Sedeam io asa la intrarea in culoar, faceam o miscare inainte, aveam impresia ca nu cotesc bine, dadeam inapoi si tot asa. In vremea asta, in curul masinii aveam vreo alte sapte masini, care ma claxonau consecutiv, sau, concomitent, nu mai stiu exact. Foarte exasperata si debusolata, m-am scoborat de la volan si i-am intins cheia unui nene de la volanul masinii din spatele meu. Noroc ca omu, vazandu-ma „tinerica” si incepatoare, i s-a facut mila si m-a scos din parcare. E drept ca nevasta-sa m-a injurat si mi-a tipat din geam sa-mi platesc un sofer, daca nu sunt capabila sa conduc. In fine, am vrut sa-i zic ca ma gandeam sa cad la intelegere cu barba-su, care nu statea prost deloc, estetic vorbind, da m-am abtinut, nu de alta, da ma spalasem de dimineata pe cap si nu vroiam sa-mi strice podoaba capilara frumos ciufulita. Printre altele am lucrat la niste prezentari, citind de mi-au iesit ochii din orbite, dar am fost tare multumita de rezultat. Cartea merge precum parcarile mele laterale, cu multe ezitari si reveniri. Inca nu stiu exact cum vreau sa-mi „aranjez” personajele, sunt si cam multicele, sper sa nu fac un mare balamuc. Tot astept sa puneti de-un carnaval, de-o oarece da va vad unpic amortizati, o fi toamna de vina. Nu si Thomas, apropo, fantomele or fi atermice, atemporale si toate alea?
Omuletule, mie mi-au scos apendicele pe la 14 ani. Operatia in sine e usoara, mai urate sunt primele doua saptamani dupa. Da imi maginez ca ai un fiu curajos si rezistent, dar se stie ca barbatii au oroare de instrumentele medicale. Apropo, cati ani are Serban?
Anamaria, subscriu pentru criza de timp, as vrea sa nu fie nevoie sa dorm dar de fiecare data cand incerc, a doua zi, daca ma uit in oglinda, regret amarnic. Vorba lui Malraux, despre orgoliul de a nu fi femeie. Il cred pe cuvant. Da mie tare-mi place sa ma dau drept femeie, facand si pe barbata cand imi convine 🙂 Va imbratisez cu drag, dupa 10 noiembrie scap de proiectele grele si va mai plictisesc cu povestioare din monotonia vietii mele de zi cu zi. Daca nu va e de carnaval, de-o evadare prin zapada, colo, doua zile, ce ziceti? Sau ce, voi chiar nu sunteti deloc curiosi, sau va cam stiti intre voi si nu ziceti nimic?
Ana, eu te ador in continuare si iti urmaresc clinchetele clopotesti. Oare gazda noastra, ce mai face, ce mai coace? Saracii de voi, va ganditi probabil ca mai bine nu ma pomeneati, ca uite ce de m-am pornit.
Ia te uita, schimb de mandrii soldatesti, m-am prins, voi chiar sunteti BARBATI 🙂
Am fugit la scoala, revin peste vreo saptamana, sper sa nu pierd firul, sirul….
Apropo, Ana, mi-ai amintit de o schita sau ce era a lui Caragiale, cu poezioara. M-am hlizit de numa la ea, ceva cu amici, doi amici, in fine. E tot un dialog de genul
L: A zis mai multe… Da-n sfârşit, ce-ţi pasă?
M: Nu-mi pasă nimic… dar sunt curios să văd până unde merge mişelia omului… Zici că mi-e amic.
L: Bun. Amic de-aproape! Da.
M: şi ce mai zicea?
L: Nu-ţi mai spui, că te superi… Că ăsta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău – te superi.
M: Ascultă-mă, Lache! să ştii că mă supăr serios!… Trebuie numaidecât să-mi spui…
L: Dacă nu vreau.
M: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi?
L: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – eşti violent.
:
Buna…ziua 🙂
Simone, ce mai pacatuiesti si ce mai coci (vorbesc in citate din colegi de blog, pudrate – ele, citatele 🙂 – cu o curiozitate care ma face praf) ?
Uli, multumesc pentru pastila de scadere a glicemiei si crestere a moralului. 🙂 Am luat jumatate, sa am si maine 🙂
ODLM si TM: daca vreodata vom iesi la un bal mascat, voi va puteti deghiza in soldati; fetele se vor asigura ca veti avea destul noroi si, prin tragere la sorti, va vor spala apoi uniformele. 😀
TM: inca mai am job 🙂 Dar, daca o sa tot scriu aici, n-o sa mai am. Nemaiavand, nu voi putea sa intru pe Internet si sa iti raspund la intrebarea „Oare Ana a fost data afara?” Si, atunci, tu o sa crezi ca sunt lovita in moalele versului de o pneumonie acuta 😀
Marina, esti fericita 🙂 Eu, daca dorm 4 ore pe noapte, mai dorm apoi inca 4 cu capul pe birou. Nu m-am lamurit daca sforai, nu mi-a zis nimeni pana acum 🙂
Si ca sa nu ocup 3 pagini, ultimul comentariu 🙂
Anamaria si Tania, musica per le ragazze:
http://www.youtube.com/watch?v=bKj82imMg80
Wind: un Europe super 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=JVyYrrJ000k
Si celor carora le place un P.O.D. bun din cand in cand:
http://www.youtube.com/watch?v=EDKwCvD56kw&ob=av2e
Fantomele calaresc timpul, Ulici 🙂 Cand nu-i invers 🙁
Te descurci de minune cu barbatii din spate, deduc.
Bine ca ai fost „tare multumita” si ca ne-ai revenit cu o parcare frumos povestita 🙂
Ana NirvAna, tot ce-mi pari a Puk dar mai talentat mai frumos mai bun mai ghidus mai generos mai bland mai medicament mai artist mai inventiv mai cool mai pluridisciplinar, mai fin muzician, mai lexicolog, mai totcevreitu, mai perfect 🙂 🙂 🙂
Poate oglinda-ti va fi mai amabila dupa lustrul asta de egou care nici nu-i prea exagerat 🙂
Eu am servit pe banda fileului, tu vezi de serviciu cat sa te putem avea printre noi ! 😀
Ulici, „carne de tun” nu-i o „mandrie”, i-o infanterie.
AcZapada, uniforma mea a iesit la spalat. Ai vazut tu fantoma îmbracata colorat ? 🙂
Apropo de Casa Alba a fantomelor si de veghea în lanul cu degetele de la picioare : umbre chinezesti, întelepciuni iobagesti, poezie de albesti.
Pana una alta, ramanem sclavii muzicilor si povestilor cu lumina interioara (wati pt inima, minte si literatura) :
http://www.youtube.com/watch?v=BUbWozgMf4M
http://www.youtube.com/watch?v=yPkKacaGaGY
Psssst, hush, Simona lucreaza la salubrizarea limbajului mediatic dambovitenesc.
În curand si ICR-ul si Academia o vor ruga în rotule sa faca ce stie pt igienizarea expresa si lexicala a com-presei romanatice ! 🙂
Ulici, noi ne cam stim între noi, asa, de la antenele personale (nu de la alea „cremenale”), de la vibratiile ce ne revin din softuri.
Stiinta si-a marturisit neputinta, ne ramane paranormalu’ 🙂
ODLM , sanatate multa fiului tau ! Unul din baietii mei a fost operat la 5 ani de apendice . Adevarat ca eu ca mama am tras o spaima groaznica dar sincer , operatia in sine nu e una complicata . Ai grija de toti dragi tie !
În programarea de seara (tocmai mi se sopteste din casca dreapta ca pe blogul Simonei se fac propuneri muzicale cu deschidere la marea cea mare, în casca din stanga mi se spune ca mi s-a încalzit mamaliga), 2 piese cu 3 fete cu personalitate subliniata de make up si informatie anatomica.
1 : Pt rockeritele care iubesc pusti si trandafiri si pt ODLM, o convertita periculoasa :
http://www.youtube.com/watch?v=X85UUDhZaCw&feature=fvst
2 : Doua prietenuse (contrariile si accesoriile se completeaza) :
http://www.youtube.com/watch?v=u7P4Egi4C20
Pofta buna si vizionare inspiranta !
buna seara, o fuga pe aici, era sa nu mai dibuiesc blogul-simonei, nu mai e pe site-ul principal! am luat-o usurel pe alte cai….si v-am gasit….merci ana-bell pentru muzici, mai pe intelesul meu, ca….ThM are un stil…de muzici alese mai ciudatele, dar interesante, recunosc …va citeam pe toti…..si-am zis sa las si eu o parere, cu toate ca e clar, e foarte anosta fata de ceea ce scrie aici majoritatea , sunteti, asa… adica talentosi, sigur va veti castiga un blog in curand si remarc pe ulicica(de la ce vine nick-ul asta?) , te salut, pe TThM, deja ne stim…pe ODLM (bafta pt fiul tau), tania, marina, te salut simfo…. simona,…care a initiat discutia si m-a atras cu cu subiectele ei…sper ca nu v-am plictisit, ma retrag si va citesc din umbra…am si eu intamplari de soferita incepatoare….dar n-am haz la povestit, mai ales in scris, cu toate ca niste colege au ras cu lacrimi cand le-am povestit prima mea vizita la o vulcanizare sa verific presiunea in roti 🙂
hmmm, ce face crangul asta din oameni….. 😀
TM, bine ca am apucat sa dorm 6 ore azi-noapte! N-as fi rezistat la Trophy Wife, altfel! 🙂
Tania, Ana-Bell, muzica de maine (joi) dimineata pt voi:
http://www.youtube.com/watch?v=h8tuTSi6Sck merge si pentru miercuri noaptea. 🙂
Uli, ce bine ca ai revenit! Mie imi place cand te pornesti! 🙂 Eu am incredere: in curand vei parca la fel de frumos precum scrii! 😀 Din experienta, nimic nu este mai bun pentru o durere de cap cauzata de nesomn decat condusul masinii. Sigur, efectele pot fi doar doua: fie ti se limpezsete capul, fie te doare si mai tare. Cert este ca nu ramai la aceeasi stare de nesomn. 🙂
Tania, imi place ideea. Chiar trebuie sa incepem sa numaram orele nedormite… Sau, mai bine, hai sa adunam cate ore am dormit intr-o saptamana. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ne iese!
Un trecator, pai, da! Uite, daca umbli creanga, te minunezi cand vezi crangul. 😀
Anamaria, daca ai ce aduna, tot e bine 🙂
Anamaria, cu citeva seri in urma, la intrebarea mea daca mai sunteti online, mi-ai dat asa un raspuns nostim si spontan-dralagalas, incit de atunci ma tot amuz si joc cu raspunsul tau. 🙂
Odille, ce bine! S-ar putea sa fiu desteapta! 😀
Desi nu mai stiu ce-am zis… dar ma voi documenta urgent. 🙂
UnT, asa-i. Daca ai avea un crang, tu ce-ai aduna? 🙂
Este o placere sa-ti citesc comentariile. Asta cu siguranta.
io m-as aduna pe mine, in primul rand 😉 in crang, ca-n codru cu siguranta ar fi prea tarziu 🙂
Odille, simt cum imi cresc cornite! 🙂 si-abia mi-am uscat parul, nu-i prea bine! 🙂 Sa stii ca m-am citit (eu pe mine, ce chestie!) si asa-s de mandra de cat de frumos ti-am raspuns! 😀
Ce-i drept, s-ar putea sa nu te mai primeasca in codru… 😉
Anamaria, ai fost o dulcica. Poate sa-ti creasca o coronita.
Mi-ai adus aminte de o intimplare. I-am spus „Noapte Buna”, unei „doamne” si nu am primit raspuns, crezind ca am spus prea incet, am repetat si atunci am primit raspunsul:
„Am auzit!”.
Va las acum si va doresc o conversatie placuta.
Somn usor.
🙂
Odille, inteleg ca ne suspectezi de vorba-n somn? 🙂
Un Trecator, scuze, este o neintelegere. Voi sunteti in plina verva.
Eu ma voi retrage si de aici urarile bune. 🙂
Odille, mersi pentru urare, dar eu n-aveam de gand sa dorm. 🙂
Cat despre astfel de doamne, noroc cu ele. Asa inveti si tu ca nu-i frumos sa fii atat de politicoasa si sa arunci cu „Noapte buna” in „doamne”. 😀 Poate un „sa aveti cosmaruri!” i s-ar fi potrivit mai bine „simpaticei”! 🙂 Zau, cand credeai ca ai vazut destule, se mai gaseste cineva care sa-ti arate ca mai ai de invatat. 🙂
pentru cine are urechi de rezistat 🙂
noapte buna! (aviz doamnelor, da?:P)
http://www.youtube.com/watch?v=iA-pegbYyxE&NR=1
Un Trecator, desi pina peste cap in plata facturilor (cind le platesc am impresia ca mai multi spiridusi cheltuitori au fost la cumparaturi, nu eu), am sarit sa raspund cu un frumos,
Noapte Buna tuturor! 🙂
Am avut o zi agitata. Va impufosesc pe toti cu o „noapte buna”… 🙂
Simona, Noapte Buna! 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=2dRlUkPE3UA&feature=related
o zi buna tuturor si weekend placut, lipsesc o perioada……asta daca are vreo importana……dar o sa va citesc cu drag cand ma intorc, byyyee si pentru un trecator voi face o poza speciala cu crangul si-o crenguta cand ma intorc 🙂 ana-bell, mai trimite mi muzici, ma nimeresti , da, anamaria, s-ar putea sa mi fie dor de orasul in care ma cunosc cu toata lumea, simona, cu bine, o zi usoara dupa una agitata……byyye tuturor, gata, plec
O declaratie oficiala de prietenie catre toata suflarea simonofila, asa, de dimineata, pe stomacul nud si cu buzele siliconate de cafea : 😀
http://www.youtube.com/watch?v=_JEPCIipBdI
Windy, ne intereseaza în cel mai pneumatic grad povestea ta cu presiunea din roti 🙂
Si fantomele rad uneori !
Un Trecator, esti scump ! La vedere 🙂
Pe criza asta de cuvinte potrivite nu ma refer la SW, aici cuvintele sunt îngrijite ca floricelele de porumb 🙂 ), îti simteam lipsa. Esti un stalp de sustinere esential al boltei simonoceresti 🙂
puah, mrrrh, era o deschidere de paranteza înainte de „nu ma refer”, mi-a mancat-o pisica 🙁
Iar a amutit clopotelul 🙁 Si ecourile lui 🙁
Linistea dinaintea recreatiei ? Sau dinaintea liturghiei ?
Nu se mai aud decat scrasnelile de caucioace din parcarile laterale, cu fundul expus privirilor hamesite ale conducatorilor auto…
Cu cantec înainte, tovarase ! 🙂
Asadar muzical 🙂
În fiecare umanoid doarme o fantoma sau un caporal. La mine s-a trezit prima 🙂
„The Ghost Inside” by Broken Bells cu Christina Hendricks :
http://www.tuxboard.com/broken-bells-the-ghost-inside/
În varianta asta, Danger Mouse i-a reînviat pe Hall & Oates ! :
http://www.youtube.com/watch?v=1YVPAS6lXvk&feature=player_embedded#!
@Thomas- mulţumesc pentru Fergie! O ţin sub observaţie de când era mai mică şi bună în Black Eyed Peas.
ODLM, îti ofer atunci si cateva concurente pt Fergie la echipajul de protectie si la conformatie de origine controlata. Nici lor nu le e frig 🙂
Si danseaza „fara rusine” pt un faimos „Jealous Guy” (pe care-l stiti cu totii, bineînteles) 🙂
Bryan Ferry – Shameless
http://www.youtube.com/watch?v=eqpgGnbTavY
@Ulicica- la parcările din tenebrele clujene te rog să mă suni, să-mi spui ce buburuză conduci şi eu, cu ochii minţii, te pot ghida la milimetru. Pentru începători, întrucât sunt dese cazurile de pereţi raşchetaţi, recomand o găleată cu vinarom în portbagaj şi un surâs cuceritor pentru mârlanii din spate.
Orice mârlan poartă în raniţă bastonul de cucernic când îi este administrată o doză de gropiţe în obraji. Sunt un caz tipic!
anamaria, asta e primul raspuns:
http://www.youtube.com/watch?v=ZSK9kkM7GL4 🙂
al doilea raspuns:
m-am apucat de numarat…incerc sa trec la cea de-a doua mana. 🙂
odille, imi era dor de tine.
un trecator, spectaculos spectaculos tango-ul.
cum te vad eu pe tine, Ana-bell:
http://www.youtube.com/watch?v=iZ9vkd7Rp-g
@Tania- deşteaptă strategie de a o scoate pe Ana-Bell din scoică, dar ea rezistă ştiind că-i mai frumoasă de-atât, şi mai cu sidef.
tania, dorul este reciproc, crede-ma.
Melodia postata de tine este o melodie pt suflet. Iti multumesc pt muzica frumoasa pe care ne-o daruiesti. 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=ZSK9kkM7GL4
ODML, odille, ana-bell dincolo de pagina, respir un pic printre nesomn. 🙂
printre doua ploape grele-grele, dar optimiste pentru week-end, regandesc o melodie de suflet pt voi.
(recunosc, am tras o perdea si m-am asezat la fereastra de aici, de ciuda sau teama (inca nu stiu) a unor cuvinte care dor (anamaria, ai punctat bine). dincolo de culisele vietii lui Paunescu, vreau sa raman… la doar cum l-am cunoscut eu…
http://www.youtube.com/watch?v=gmOu3I5NFUc
si…melodia:
http://www.youtube.com/watch?v=S3z0_k4q830
ODML, era vorba de atitudinea literei si a cuvantului de spirit ale Anei. 🙂
tania, fiecare dintre noi incearca sa-si apere ce tine drag in suflet. Protejam acel drag care a devenit parte din sufletul nostru, parte din noi. Avem si teama indreptatita ca am pierde mult si ca acea parte a sufletului ar ramine pustie.
Zguduitor mesaj si frumoasa, dar trista melodie.
un trecator, am trimis pentru tine simonei o poza de azi cu „crengute” 🙂