Sambata, 25 iunie, am sa-mi revad colegii de liceu, dupa 25 de ani de la absolvire, din ziua cand credeam ca nimeni si nimic nu ne va desparti de tot. Merg la Buzau, la Liceul Mihai Eminescu, unde am studiat (pompos vorbind) doi ani la sectia Biologie-Chimie (pe cand voiam sa devin medic) si alti doi ani la Filologie-Istorie (pe cand voiam sa innebunesc frumos).
Mi-e frica, am niste spirale reci in stomac, n-am mai trecut de poarta liceului de cand am absolvit, poate pentru ca nu-mi pot privi tineretea in ochi, poate pentru ca tatal meu, care era profesor in liceul meu, nu mai e printre noi, poate pentru ca mi-e teama ca vom face cu totii eforturi dramatice sa ne recunoastem.
In zbaterea organizarii, ne-am tot asaltat cu cateva telefoane recent, am vorbit cu oameni pe care nu i-am mai auzit de un sfert de veac. Sunt oameni maturi si destepti, casatoriti, cu copii mari, oameni interesanti, si totusi cruzi, tineri, asa cum i-a conservat mintea mea inerta.
Am si colegi care refuza sa vina la reuniune, se tem, se ascund. Primul impuls a fost sa-i barfesc, malitioasa, stupefiata, impulsiv solidara cu cei care au confirmat participarea. Dar pe urma m-am simtit vinovata, poate nu se mai recunosc nici ei in oglinda din hol sau in oglinda inimii. Poate nu au bani – oricat ar parea de nedrept, iti trebuie o investitie minima in revederea cu colegii de liceu: o rochie draguta, o cotizatie la restaurant, costuri logistice. Poate au necazuri, poate au realizat in viata mai putin de 20 la suta din ceea ce si-au propus si le e teama de laudarosenia noastra, a celorlalti, cei care abia asteptam sa le scoatem ochii cu calatoriile noastre, cu iubirile noastre, cu diplomele noastre, cu copiii nostri, cu cartile noastre, cu expeditiile noastre prin viata si dragoste.
Am sa va povestesc totul, am sa aduc poze, am sa-mi asum orice revelatie, orice teama, orice disperare.
Simona, o sa vezi ca o sa te simti bine si o sa-ti placa. 🙂 Distractie placuta, si asteptam sa ne spui cum a fost. 🙂
Success Simona! Sa fie o intalnire plina de revederi frumoase si sa va simtiti pentru cateva ore la fel ca atunci, acum 25 de ani, tineri, frumosi, plini de entuziasm si fara frica de a porni pe drumul vietii. Sunt minunate aceste momente in care, asa cum spui, ne intalnim cu tineretea noastra.
Distractie placuta!!!
Simona,fostii colegi care te-au vazut in ultimii ani doar in fotografiile din revista si blog vor fi placut surprinsi(poate invidiosi) de cat de bine arati in realitate.
Eu nu te stiam decat din ceea ce ai scris si publicat ,dar cand ne-am intalnit la Cluj am fost uimita de cat de esti de tanara ,delicata,frumoasa.(in fotografii tot bine arati ,dar pari mai masiva si matura)
Distractie placuta!
şi, dacă nu, există întotdeauna bolul cu punch.
Distractie placuta, Simona! 🙂
Poate ca, citind textul tau, se vor razgandi cei care au refuzat participarea, vazand ca macar tu intelegi posibilele motive pentru care nu vor sa vina. Oricum e pierderea lor daca nu vin, pentru ca o astfel de intalnire nu se poate lasa decat cu pielea de gaina din pricina emotiilor, cu nostalgii si retrairea unor momente importante in viata oricui.
Simona, si eu am avut, de curand, intalnirea de 10 ani. Initial, am spus convinsa ca ma duc, cum sa nu ma duc?! Apoi, mai ales cu doar cateva zile inainte, am ezitat indelung. Mi se facuse si mie teama, jena, nu stiu de ce, ca doar erau colegii mei, multi dintre ei prieteni apropiati, in fara carora ar fi trebuit sa-mi dispara orice sentiment de genul asta.
Am fost, pana la urma si ma bucur mult! A fost asa de frumos si de emotionant, de mult nu mai traiesem asemenea momente aparte. Cand i-am revazut, am avut senzatia ca nu ne mai vazuseram de cu o zi inainte! Parca nimic nu se schimbase…
O sa te simti bine, ai sa vezi. O sa te bucuri, o sa te emotionezi, o sa lacrimezi, pe alocuri….ca altfel nu se poate 🙂
O sa fie frumos! Si abia astept sa vad poze 🙂
asa sa faci…sa ne spui tot…asteptam !!..siii…curajjjj…eu as fi vrut sa particip , dar nu s-a ocupat nimeni…anul asta…implinim 28…
cred ca pe tine te stiu cel mai bine din revista si mai ales de pe blog asa ca….nu ai ce ascunde.e o intalnire frumoasa,si eu sper sa reusesc sa ii adun pe toti sau o parte la anul.am emotii in ce ma priveste,o sa fie fff frumos.sa te bucuri de timpul cu colegii tai,este un cantec superb 74-75 cu un videoclip ,
superb cu generatia din acel an carre imi place.distractie frumoasa
Simona, mie nu! 🙂
Stii, anul asta implinim 20 de ani de cand am terminat facultatea. Cu 10 ani in urma, cand am organizat intalnirea deceniului scurs, stiu ca am dat mii de telefoane, ca am sunat profesori carora le-am zis „Sunt Alice Ionescu, fosta dumnevoastra studenta…” si ca m-am implicat in organizarea intalnirii. Nu mai am energia de atunci, desi de data asta as avea multe motive in plus sa ma laud.
Iti tin pumnii, sa fii stralucitoare, frumoasa mea!
o sa te simti bine in ziua si seara respectiva pt ca esti frumoasa si ai ce sa spui despre ultimii 25 ani . dar gustul amar il vei avea de cand vei pleca de la petrecere si va dura destul de mult, poate luni de zile ……..sunt curioasa daca am dreptate . sa-mi spui te rog ! eu te imbratisez si te voi vedea mereu cum te stiu pe linga P2 sau pe hol sau la coada la chiosc ….:)
Eu sambata am intalnirea de 15 ani de la absolvirea liceului la Focsani. Cand am citit postarea ta pregateam un mail cu ultimile amanunte pentru cei care participa. Ne intalnim toata generatia, si din 7 clase s-au mobilizat doar 3. Aceleasi scuze le-am auzit si eu. Plus ca e perioada de concedii, si o parte sunt plecati.
Cel mai tare ma enerveaza cei care spun ca nu vor veni ca n-au ce realizari sa prezinte. Dar sunt convinsa ca va fi o intalnire faina.
O sa povestim dupa, nu-i asa?
Simona, iti doresc distractie placuta si sunt sigura ca totul o sa fie superb. O sa fiti toti purtati pe aripi de „iti aduci aminte” cu un sfert de veac inapoi si o sa va amintiti toate intamplarile haioase, emotionante si „trumatizante” incat toate laudoreseniile o sa paleasca. Te asteptam cu poze si comentarii!:*
Victoria, Cristina, Alexandra, Daniela, Andreea, Lumi, Coco, Silvia, datorita voua vad lucrurile mai limpezi, oglinzile nu mai sunt aburite, am un curaj de o alta factura… Va povestesc sigur si va multumesc frumos! 🙂
Alice, intalnirea de 10 ani de la terminarea facultatii a fost prima mea senzatie de acest gen, auzeam mereu de intalniri de promotie, dar mi se parea ca eu n-am sa ajung niciodata in stadiul asta, mi se pareau atat de indepartate… Atunci, nu stiu ce m-a speriat mai tare, anii scursi ori gandul ca imi imaginam ca voi spune cu totul alte povesti, la intalnire…
Nici eu n-am avut energie, niste colegi din Buzau s-au ocupat de asta, am contribuit si eu cu niste telefoane, dar pur si simplu n-am stiut de unde sa-i mai iau…
Pe unii, recunosc, ii gasesc pe Facebook, asa am devenit dependenta de Facebook si activa pe Facebook, datorita lor, a colegilor eliberati din carcera timpului. Iti multumesc, scumpa mea, si-ti povestesc! 🙂
Dana, si mie imi spun multi ca nu vin fiindca se tem ca noi vom avea cu ce ne lauda, iar ei nu… Cat de naiv, cat de trist… Ai dreptate, nici nu-si dau seama ce dor ne e de ei! Si ca reuniunea nu e examen, nu e competitie, nu e auditie…
Rose-Dubai, intuiesc ca ai dreptate, sunt sigura ca acolo ne vom umple agendele de carti de vizita si ne vom jura ca ne vedem in fiecare luna, insa stiu cum e, vom lasa iarasi vremurile si vijeliile sa ne spulbere…
Trecatorule, in locul tau, nici mie nu mi-ar fi. 😀
Corinas… emotionant. La (doar) zece ani de la absolvire, sigur ca pare ca nimic nu s-a schimbat. 🙂 As vrea sa vin si eu cu aceeasi concluzie in cioc, doar ca am oarece dubii si scepticisme. 🙂 Iti multumesc mult…
Cougar, adevar grait-ai! 😀
La intalnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului am avut si noi absenti. Oricat de mult ne propunem sa nu o facem, tot judecam.
Eu, in calitate de organizator, am aflat atunci ca o colega era in remisie dupa ce ani de zile crezuse ca a invins cancerul. Astfel de informatii te pun in situatia sa accepti ca sunt oameni care se lupta cu altfel de monstrii decat kilogramele in plus sau absenta diplomelor.
Colega mea a anuntat atunci ca nu vine ptr ca nu are ce sa impartaseasca cu noi. Eu foarte greu am aflat adevarul.
Simona, iti doresc sa ai o zi de poveste, sa va bucurati unii de ceilalti pentru ca sunteti sanatosi, in tara si puteti s va vedeti.
acum 8 ani am avut si eu intalnirea de 10 ani 🙂
eh, eram pe muchia saltareatza a plecarii in America, as mai vrea eu entuziasm din ala, poate il mai pup numai daca ma mut in California.
Si, da, peste doi ani recidivam…
eu pentru experienta din liceu am, asa, un buchet de mixed feelings, oare cand ma apuc sa le ordonez frumos in scris??
din intalnirea de 10 ani imi amintesc ca:
1. liceul nu mai avea gardul pe care asteptasem rezultatele la bac, ci se turnase in fatza un ceva de beton, cred, asa, de mica inaltime
2. sabotii colegei mele devenita intre timp profesoara de engleza
3. discursul unei doamne profesoare de-a noastra care, eh, a citit de pe hartie, de m-am gandit, c’mon, nu ne ofiliti cu preambalari, spuneti niste vorbe din prasele, altfel ne deranjam practic degeaba
4. declaratia dirigintelui ca o sa vedem noi de la intalnirea de 20 de ani incolo ce repede trece timpul pana la aia de 30, dar dirigintele meu, un matematician cu mintea brici, a avut intotdeauna o forma mai speciala de umor
5. inca vreo cateva amanunte pe care nu le mai insir, ca o sa scriu un post intreg aici.
O sa fie frumos la intalnire, Simona, si o sa ai cu tine harul tau de a scrie asa, cel mai tulburator dintre toate.
Anemari, am scris in aceeasi secunda.
si eu m-as duce, daca s-ar tine…
am asa: de terminat o treaba cu fota, care vreau sa vad io daca mai ie el smecher, apoi vreau sa-i spun ceva lu’ ioana – sa vada ca nu-s prost de tot, tre sa-mi cer scuze de la pancu si ionescu, tre’ sa termin ce am inceput cu anne si s-o las pe carmen, daca tot mai insista. am vazut-o pe facebook si e misto, nu stiu cum de mi-a scapat asa un amanunt…
si sunt aproape sigur ca mi-am uitat in banca sendvisul, niste pixuri, caietul ala universal, pentru toate materiile, „academia catavencu” si un sarpe mic, prins in cismigiu. erau intr-o geanta verde.
stie careva cum pot sa-mi schimb CNP-ul?
Cred ca o sa te distrezi de minune.Si eu tot 25 de ani as aniversa ,doar ca tartorii nu au organizat nimic.As putea incerca sa organizez eu,ar de unde atata energie.Altfel,tag speranta ca macar peste 5 ani o sa se intample minuni.Si,nu se stie niciodata,nu-i asa?
Sim, cum ai putea sa lipsesti tocmai tu? Cred ca fostii tai colegi asteapta cu nerabdare intalnirea cu tine , discursul tau spumos ma face sa ii invidiez pe copetrecaretii de la distractie 🙂
ups! prietenii la misto se cunoaste! blanca, esti precisa c-o iubesti pe simona? da!? si-atunci de ce i-ai mai bagat si cuiul cu „discursul tau spumos…”? n-avea destul stress? acu’,tre sa stea sa faca si vorbire in public larg. mai ca-mi vine sa ma duc si eu la intalnirea lor, sa vad: ce maaare discurs o sa aiba simona…
Prieteniile la misto sunt si mai si! 😛
Simogneto, sper sa ai weekend reusit cu gasca ta din liceu, eu, acum cativa ani, la intrunirea tovaraseasca de 10 primaveri nu prea mi-am gasit locul acolo, printre atatea piscuri de realizari si hohote emotionate. Asa ca n-or sa ma mai prinda! 🙂
Simona, felictari pentru aniversarea care cu siguranta va reinvia amintiri, va redescoperi prietenii uitate si va va bucura pe toti cei prezenti!
La sfarsitul lunii mai am aniversat, in cadrul festiv adecvat, treizeci de ani de la absolvirea facultatii si acum cateva zile cea de treizeci si cinci de ani de la absolvirea liceului. Pana acum nu am lipsit de la nici o aniversare. Sper sa mai particip si la urmatoarele, cate or fi sa fie. 🙂
E foarte posibil ca cele mai memorabile „bătăi de pleoapă” ale Simonei să fie pricinuite de auzul numelor colegilor care (poate) nu mai există decât în poze şi amintiri. Îi doresc din inimă ca la întâlnirea respectivă numai apa minerală seacă să-i fie singura cauză de mâhnire!
Nicuşor,
spunându-şi cătinel: „la întâlnirea mea a căzut o stea”…
: )))
asta da motiv sa nu vii: stii, am murit intre timp. daca nici asta nu e o scuza…
Suntem, se pare, aceeasi generatie (nascuta-n ’68). Inc-un punct comun ar fi ca am terminat filologie-istorie tot la Eminescu , dar la cel din Iasi. Si aici se termina asemanarile, pentru ca eu nu m-am mai intalnit niciodata cu colegii intr-un cadru organizat, ultima ocazie fiind banchetul de absolvire. Intamplator ne-am mai intalnit, dar doar atat. Iti doresc sa te distrezi si sa nu fii dezamagita!
Nu-mi pot imagina reintalnirea Simonei cu colegii ei fara de discurs. Care discurs va fi memorabil , cu atat mai mult cu cat va privi ” frica ” drept in ochi cu vitejie 🙂
simone, eforturile de recunoastere a voastra pot fi, cred, savuroase, simpatice, hazlii, spectaculoase, dar nu dramatice. 🙂
si poate ne vei povesti, pana pleci la buzau, (cate) ceva din amintirea tatalui tau ca profesor?
Nu am terminat de mult liceul si, totusi, mi se pare o eternitate drumul de la cladirea aceea pe care mi-am postat visurile, pana la usa mea din prezent. O sa fie emotionant, o sa-ti vina sa plangi, o sa incerci sa nu te vada cineva, o sa gasesti colturi cu amintiri, zambete adevarate, priviri curioase si, intr-un final, probabil ca o sa realizezi ca banca in care ai stat a ramas mai vie decat credeai in amintirile tale. Esti datoare sa mergi cu mult curaj, emotie si bucurie, in acelasi timp! Astept sa povestesti si ma gandesc la tine!
fiindca de doua zile nu pot sa-mi aduc aminte exact cand am terminat liceul, ca sa calculez intalnirea de 20 de ani, am intrebat-o pe cristina, care e nevasta-mea din dubai.
cica: „da’, eu cand l-am terminat?”.
„nu stiu, mah, la 1700, intrebarea era: am facut 20 de ani, eu?”
„nu stiu, ca tu esti din bucuresti! auzi, n-a fost ziua ta pe 7 iunie?”
„da, e pe 7 iunie, dar mai avem pana atunci…”
„la multi ani!”
„merci”.
i-am dat maica-mii telefon, cu gand ca poate ea tine minte cate ceva, din viata, in general.
„nu stiu, mai, mama, dar de ce? ai patit ceva?”
„nu, sunt bine….”
(catre taica-meu, probabil): „auzi, cand a terminat mihaitza liceul?” („mihaitza?!” – ma mir eu, si urechea de pe receptor incepe sa-mi transpire)
„in 74! ” il aud pe al batran, sigur pe el .
„in 74!!!?, atunci s-a nascut, baaaai!” se cruceste maica-mea. apoi, catre mine: „tac-tu-i o hahalera!”
(„vezi ca scrie pe diploma”, tzipa hahalera aia de taica-meu de undeva din fundal)
„iar va uitati la OTV?” verific eu.
„nu, draga, e masina de spalat” minte maica-mea senin, femeie batrana…
cred ca mi-am pierdut diploma de bac.
Buna dimineata de prin canicule! Si dune cu ochi fara efervescente:P.
Vaporene, daca pe 7 iunie va fi ziua ta de nastere, la multi ani pentru 2012; poate in lunile astea de vor urma vei gasi formula fericita a schimbarii de CNP si poate si pe cea a fericirii personale intr-o ecuatie misto.
Tania, hello! Gasesti experiente interesante despre subiectul dorit in ”Andiamo”, sa nu zici ca nu ti-am spus:)
Liceul Mihai Eminescu Buzau, o locatie de inima, minte si literatura. Ani de liceu cu emotii la romana… 🙂
Sa-ti gasesti piatra filozofala ratacita în randul patru banca de la geam, Simona 😀
Sambata noaptea, în somn, dansez cu tine ! 🙂
As ura ce-as mai ura dar mi-e c-o însera asa de dimineata 😛
MdL, esti copios, fara paste ! M-ai distrat mai ceva ca la matusa Calistrat 🙂 OTV = masina de spalat (creierasi) 😛
Draga Simona, imi transmiti si mie emotiile sincere, anticiparea si frasuiala de dinainte…si abia astept sa citesc reflectiile tale pe marginea intalnirii in sine!
Eu pot sa ma raportez intalnirea (recenta) de 10 de la terminarea liceului. Am fost putin reticenta, si asta venea din intrebarea aia sicaitoare o sa ma simt bine in pielea mea, fata de ceilalti? O sa fie OK? Bine, faza cea mai comica e ca cu vreo 2-3 ani inainte de intalnire eram convinsa ca voi face studii prin State la momentul ala, si acest lucru va fi ‘transmis’ prin viu grai, de vreo colega, in nobila si motivata mea absenta… Si pt. ca nu s-a aranjat chiar asa, a trebuit sa ma descurc cu prezenta concreta la cursul festiv care a fost organizat frumos, cald (liceul devenise colegiu national intre timp, cu orgolii de olimpiada etc, iar eu ii mai trecusem pragul pt ca predasem 2 ani acolo ). Revederile dragi cu colegi si profi nu au fost chiar tulburatoare, si am constatat cu surpriza ca aproape in unanimitate nu puteai spune ca trecusera ani peste noi. Dimpotriva, maturitatea ne dadea o stralucire aparte. Asta m-a bucurat. Si, the teachers said, eram o generatie prolifica in copii.
Nu stiu cum e la altii, la noi fostii dirigi/prof. au strigat catalogul, si fiecare s-a ridicat sa-si revendice niste realizari gen studii, job, familie. Aici am avut emotii, ca nu voiam sa sune sec …si-nainte sa vina randul clasei de filo circula zicala aia „in viata fiecare trebuie sa sadeasca macar un pom, sa creasca un copil, si sa construiasca o casa, bla-bla-bla. Eu m-am scuzat ca inca n-am pus temelia unei case, la copil tre sa mai lucrez, dar am mentionat cu juma de gura ca publicasem o cartulie. Nu stiu cum a sunat, dar a fost cel mai cu motz gand care mi-a trecut prin minte.
Si daca tot mi-am amintit, as vrea sa plantez un copacel cat de curand.
Te sarut,
C.
Una, nu zic. :)) sa nu-mi spui apoi ca ti-am spus. :)))
Ochii te vor „trada” si toti te vor recunoaste.
Una, multzam pt „la multi ani 2012”! mi-ai luat sfarsitul lumii cu mana…
ma bucur ca ai retinut problema cu CNP. e mai pe bune decat crezi, am mare nevoie sa ma falsific.
spuneai ca nu esti DELOC profa de mate si, uite, sugerezi drept tema de vacanta o ecuatie misto. [lasa-ma sa insist asupra lui „deloc”, a carui vehementa ma indreapta spre contrariu, ma contrariaza, deci. sunt atras de mecanica subtila a contrariilor – folosita cu masura potrivita, ea se dovedeste creativa – naste haos. „nu sunt deloc ceea ce crezi tu” e fratele mai mic al lui „ba din contra, domnule!” (si a carui mama buna este „oare?” – dar asta e alta poveste cu draci). sa ma esplic: nefiind „deloc” profa de mate, ai deschis un vast orizont de meserii in care s-ar putea incadra o fata rea, care scrie pe bloguri. sa fii de romana, atunci? sa fii farmacista, cercetator in fizica nucleara, pilot de avion, coafeza, desenatoare, actrita, economist?…. observi? echivocul dracesc al unei (false) negatii, absolut lamuritoare in aparenta, creaza spatii infinite, care stau aninate intre real si imaginar, prezentand n dimensiuni. si nebunia-i gata.] asadar, pana la noi ordine, pe blogul asta esti profa de mate!
@Thomas, samanta aia de cuvinte s-a prins, ca a gasit pamant bun, multumesc. 🙂 Mereu m-am intrebat de ce unele cuvinte (minte si minte, in cazul de mai sus) se scriu la fel, dar inseamna diferit. uite, e ca sa ne jucam noi cu ele…
MDL,
sa te corectez (si sa ma bag si eu unde nu-mi fierbe nimic)… nebunia miine-i gata!
sa aveti un week-end bun sau nebun.
Simona, fii tu! si are sa fie bine la intilnire.
Cezara,
asa si la mine la intilnirea de 10 ani. eu eram la „s” si cind s-a strigat catalogul se ridica fiecare colega/coleg si: studii, job, familie. si mie mi se facea inima mica-mica (nu c-ar fi prea mare si prea incapatoare dar totusi…) la realizari de genul familie, copii, casa… si eu??? cind au avut ei timp si mai ales cum de s-au gindit ei sa aiba o familie in timpul asta asa de scurt? cum adica ei au familii si copii in clasa intii sau a doua?
cind mi-a venit rindul am zis ca uite ce facusem eu in materie de viata personala: ma mutasem de la mama de citiva ani si imi plateam singura chiria – deci deveneam un om responsabil. (nu le-am zis ca ani buni dupa ce m-am mutat imi trimitea mama mincare pe tren). nu, nu eram singura chiar daca nu aveam familie. eram cu cineva care nu era nici mai rau si nici mai bun decit altii care au avut curajul sa treaca pe la primarie sa-si oficializeze relatiile. si i-am felicitat pe cei cu state vechi in ale familiei si am si recunoscut ca ii invidiez frumos.
m-a lamurit sor’mea: „pai, ce, mah, tu ai teminat liceul? cand?! du-te, baaaa, la scoala, ca-ti pune absenta!”.
deci, e ca la iana, numai ca mai diferit: m-a prins intalnirea de 20 de ani inca la liceu. si, daca trimite mama la constanta niste sarmale pe tren, pe rapid, sa le prind calde, chiar nu mai inteleg cand am reusit sa ma-nsor si sa fac si-un copil. ce scurt e timpu’!
(bah, liceenilor, va iubesc pe toti de p’aicea, bah, nu conteaza ca v-ati facut mari, si ma duc in Vama imediat ce-ajung acasa!).
MDL,
eu si acum o astept pe mama. 🙂
Si noile ordine de care zici tu sa le dea cine, vaporene??: )) Vezi ca spatiile alea infinite ce-mi creeaza mie tremurici in sintagma si-au pus deja poalele-n cap si-au luat-o pe coclauri. Pari aninat de-un adverb nevinovat, las’ ca ajungi tu pe pamant curand si te calmezi printre verbe cu flamuri si substantive de soi.
Te asigur io, si crede-ma ca stiu ce-ti spun: nici macar in gluma, nu-s profa. De nimic!
sint pe undeva foto de la aniversarea Tango si nu le vad eu?
ma tot uit pe site si nu vad nimic legat de party-ul Tango de anul acesta.
Iana, inca nu, dar vor fi :)) Ma duc la nani, maine merg la intalnirea de promotie 🙂
Si ceva fabulos, in chip de noapte buna (canta cu o instalatie de sonorizare incropita, atentie, nimic fastuos, dimpotriva!) :
http://www.youtube.com/watch?v=sAAmBh_3yI0&feature=player_embedded
Una, iertare! Am fost criptic, de somn: „pana la o noua ordine” am vrut sa zic… a iesit altceva, ma rog. eu nu dau ordine, eu ordonez. imi place ideea ca oamenii sa faca ce vor eu. de buna voie si nelipsiti de mine. si lucrurile sa vina de la sine, ca din convingere. fii pe pace, deci, liberul tau arbitru e la locul lui, intact, asteapta sa fie mituit.
suntem travers libia, paraleli cu problemele unui mic dictator si ale oamenilor sai. petrolul ars de avioane de lupta aseaza peste leptis magna cenusa imperiului american. e aceeasi istorie, e felul in care planeta creste si devine grea. am marmelada de afine si biscuiti si vantul si marea slabesc nava de la incheieturi. oamenii sunt singuri in visele lor, cate-o candela la fiecare intuneric. rugina asta o sa-mi urce-ncet la inima.
Simona ,
Am trecut prin asta si iti inteleg starea de emotie …
Aceasta te va insoti si pe parcursul intilnirii dar o veti trai in grup , insotita de bucuria revederii , placerea de a discuta , ploaia de noutati , sentimentul de apartenenta la comunitatea fostilor colegi ,etc
Puteti face un blog sau va puteti imprieteni pe Facebook …
Este de apreciat faptul ca ii intelegi pe cei care nu pot participa la intilnire din motive mai mult sau mai putin obiective pentru ca in anumite situatii din viata e normal sa respectam alegerile celorlalti .
O perioada dupa intilnirea cu fostii colegi si cu fostii profesori vei retrai acele momente, vei revedea in minte ambele chipuri ale tuturor (din trecut si de acum) , vei reauzi si analiza ce s-a spus ,vei gindi ca ai aflat prea putin despre fiecare ,vei simti melancolie , dorinta de te intoarce in alte vremuri si multe alte sentimente pe care nu stiai ca le porti in tine …
Sint curioasa daca vei constata cu ocazia intilnirii ca ,in ciuda trecerii anilor ,fostii colegi nu si-au schimbat -in mare -firea , in sensul ca : cei care erau vorbareti mai demult sint vorbareti si acum ,cei tacuti altadata sint tacuti si acum ,cei indrazneti tot indrazneti ,timizii tot timizi,etc
NP, vapor-(u)man :p, nu’ i grav sa fii beton in criptologii. Vant bun din pupa, ca sa spun asa, in limbaj de matelot si sa revii cu bine acasa. Vacanta placuta tuturor si o vara de neuitat pana la urmatoarea noastra regasire! : )
De neuitat pt motive faine, Una ! 🙂
Noi poftim la marmelada de afine si MdL la sirenele de pe mal 🙂
Mai bine travers Lidia 🙂
Soare cu voi 😀
uite, flutur si eu batista.
sa ne luam in primire vacantele, pe proces verbal.
adios!
🙂
@McAnick- dacă pleci în vacanţă, lasă un bilet pe punte, cu o greutate în piept, ca să te ştie sirenele de pe mal şi să şuiere a pagubă până la întoarcerea ta grabnică.
Nu sta prea mult lipsă din cart să nu rişti a da cu pupa în gheişe sau ce vietăţi or mai fi pe lângă groapa Marianelor sau în Triunghiul Bermudelor. Sesizezi trimiterile astea şi tenta lor, sau te cuminţeşti şi vii la Olăneşti?
Abia astept sa ne povestesti cum a fost la intalnirea de ieri !
Emotii am avut si eu la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului… la inceputul acestei luni. Ma gandeam, ma intrebam, as fi vrut sa nu fiu coplesita de realizarile altora, casatorii, copii si mai stiu eu… La un moment dat imi doream ca intalnirea sa nu mai aiba loc. Insa, trecand prin ea, parca mi-am dat un refresh la vise, parca mi-am intarit dorintele.
Stiu ca fiecare vom primi la un moment dat ceea ce ne este scris. Mai mult decat toate avem nevoie de rabdare, e necesarul principal… pentru ca si cand va fi sa vina putere sa avem pentru a duce atata fericire.
Si lucrurile frumoase se intampla cand te astepti mai putin. La intalnire zambeam destul de amar cand ma intrebau unul sau altul de ce nu am inca o iubire agatata de brat si un inel cat casa pe deget. Apoi, intr-o zi totul s-a schimbat. Si acum m-am trezit aproape indragostita. Nu ma asteptam, nici nu mai era pe lista de prioritati… 😀
Rabdare si zambete,
Andres
Ei,cat sa mai rabdam…povesteste-ne cum a fost…
cant wait to see what u will tell us from ……….
Multumesc tuturor pentru urari, va spun acum, in fuga, ca a fost extraordinar la reuniune, nu stiu daca pozele pe care le adun incet-incet de la toti vor face dreptate momentului, dar sunt inca bulversata placut, cu o groaza de revelatii frumoase furnicandu-mi existenta! Am promis poze si le voi posta, doar ca pe camera mea foto am numai o mica parte din dezmat, astept un pic si contributia celorlalti si revin cat pot de repede. 🙂
asteptam cu interes pozele, ca si cele de la implinerea a 6 ani de Tango:P
Mai astept un pic cu pozele, in speranta ca voi recupera cat mai multe in care sa fie si radioasa-mi mutra, de la colegii care le-au efectuat. Pentru ca, nu de alta, dar in cele facute de mine apar mai mult ceilalti, pe care nu cred ca-i cunoasteti. Dar voi aseza SIGUR poze pe blog, curand! 🙂
OMDLM, hehehe, n-am stiut niciodata sa aleg intre Mariane si Triunghi. de-aia port trigon si meridiane.
Andres, daca esti „aproape indragostita”, apoi, intr-o zi, nimic nu s-a schimbat. anunta-l si pe el ca ti-a dat cu aproximari, ca sa nu mai pierdeti vremea.
dap. misto 🙂
OMDLM, a se citi „tricorn”, m-am aiurit, venea miros de merdenele de la mine din piata romana pe care o visez cu gura deschisa.
MdL, e greu de ales intre lascivitatea marmeladei de afine si glazura sirenei de pe mal.
Daca esti deja pe mal 🙂
Faci pofte cu tricornul din Romana 😀
thomas, uite, ca sa vezi de ce am ras un borcan intreg, fara sa respir: citisem pe eticheta, din viteza, „blackcurrant mermaid”, in loc de „marmalade”. se intampla, cand ai glicemia scazuta, spune doctorul, sa vezi negru si sa te dedai la fapte extreme, cu cine si pe unde apuci. eu am apucat borcanul ala nevinovat si-o lingura…
sunt la o saptamana distanta de niste branzoaice cu stafide si, in fine, am priceput ce inseamna sa fii insarcinata, mai fetelor.
sa fii insarcinata inseamna marinar in luna a 4-a de voiaj, cu restrictie la mal, glazura si cambuza.
aaa…Simona, da, am vazut-o pe vecina mea, d-na prof Clont, aranjata, coafata, radioasa, astepta un taxi…apoi cu tine in poza pe facebook, acum fac legatura de ce era asa de vesela si nerabdatoare….:)
intalnirirle cu colegii de liceu la asa distanta, 25 ani, ….sunt emotionante, da, iti rascolesc cufarul cu amintiri….uiti ce varsta ai cand te imbratisezi cu colega de banca …:)….frumos simona si la mai multe re-re-vederi 🙂
DRAGA (necunoscuta direct) SIMONA,
…dar nu ai fost, nu e asa? In banca, vreau sa zic, la sala I-1 unde ai fi invatat, la filologie, sa visezi ceea ce scrii, nu sa scrii ceea ce visezi… Nu caut jocuri de cuvinte, nici poze de la restaurant pe FACEBOOK, intalnirile de promotie la „Eminescu” sunt la Colegiul National „Mihai Eminescu”, concret nu virtual. Atat.
profesor(de romana)(fosta eleva a distinsului dascal Nicolae Catrina) Elena Dogaru.
Te rog sa ma ierti, stimata Elena Dogaru, ca, din cauza faptului ca am lucrat in ajun pana dupa miezul noptii, ca sa trimitem revista in tipar, n-am putut pleca spre Buzau dimineata, cu primul tren din zori, daramata fiind si, recunosc, neauzind ceasul. M-am trezit disperata si trista, am fugit la gara, insa primul tren era la 11.
Iti respect opinia, insa aprecierile de genul: intalnirile de promotie se fac la liceu, nu la restaurant – mi se par nedrepte si rigide. Cat despre ceea ce pun pe Facebook, cred ca e strict optiunea mea, oricum in seara asta planuiam sa asez cateva poze si pe blog.
Asa e, nu am poze de la scoala, am pozat totusi liceul, atunci cand am ajuns intr-un tarziu la Buzau, cu ochii in lacrimi ca am ratat intalnirea de dimineata. Pe urma, mi-am sters obrajii si am realizat ca, pe undeva, m-am menajat. De cand tatal meu si tineretea mea nu mai sunt, pragul liceului mi se pare foarte trist.
Si, nu in ultimul rand, intalnirile de promotie sunt intalnirile unor oameni carora le-a fost dor unii de altii, care se regasesc si care se simt bine impreuna, care danseaza inclusiv dupa „Ani de liceu”, care si-au revazut profesorii – aceia care au acceptat sa ne revada – inclusiv la restaurant.
Nu am comentarii nici amintiri rigide. As vrea doar sa sterg „Leave a Reply”. Iata, comunicarea”virtuala”imi da—a cata oara?—cu tifla.
Elena, draga mea, imi pare rau daca am perceput gresit ce-ai scris tu, probabil eram stresata de ceva, iti multumesc si te rog sa ma ierti!