„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Cronici americane – Atentie, se-nchid fermoarele

de

blogUrmeaza statia Manhattan, cu circul pe partea dreapta. Ca sa fie descoperiti de cine trebuie, artistii amatori americani se descopera mai intai pe ei insisi, la metrou.

Dansez in cap pentru tine

La inceput, tanarul cutezator american, fara oase si fara frica tembela de a cadea in cap, a trimis cateva mii se CV-uri pe la casele de productie, ca sa obtina o auditie pentru a dansa la nordul fundului vreunui cantaret celebru. Satul sa astepte postasul acasa totusi, cu raspunsul care va oua catralioane de dolari, amatorul iese pe corso, ca sa evolueze live, in speranta ca magnatii muzicii nord-americane umbla prin New York cu metroul. Nu de alta, dar e criza de locuri de parcare si nu se stie niciodata ce investitor alearga dupa tren.

In afara de reputatia lui clasica – aceea de loc unde sobolanii au intotdeauna un cuvant de spus si golanii au intotdeauna o poseta de smuls – metroul new-yorkez a devenit leagan de talente acrobatice. Tipi care stau in cap si agita picioarele de parca le-a intrat un soarece pe crac ar da orice sa fie zariti de cel mai bun prieten al vreunui megastar care, de curand, prastie de nervi, si-a concediat dansatorii.

In afara de topaitorii care intr-atat stau in teasta, incat ametesc si le vine rau abia cand stau cu capu-n sus, s-a mai dezvoltat recent o patura de tinere talente: manechinele fara slujba si fara noroc, unduitoare pe dunga galbena de siguranta, pe care angajatii metroului zbiara insistent sa n-o depasesti. Ele n-o depasesc, doar o calca-n picioare de dimineata pana seara, intr-un catwalk imaginar, ridicol. Pe langa ele, fac antrenament cateva stripteuze aspirante la job cu norma-ntreaga. Dupa mai multe negocieri cu politia, in arest, ele au renuntat sa se dezbrace de tot ca sa-si arate potenta coregrafica. Si-au mai inchis din fermoare si doar mimeaza despuierea, ajutate de curentul usilor care, atentie, se inchid.

Ca rapperii sar ca mingea intr-un cot sau se invartesc de saizeci de ori in jurul axei maxilarului nu-l mai mira de mult pe trecatorul imblugarit american. El stie ca, de fiecare data cand intra la metrou, ruleaza ceva. Chiar si la matineu. Iar de cand in programul de sala au intrat si fetele, regia metroului a inregistrat incasari spectaculoase. Autobuzele au ramas de izbeliste, tragice relicve ale unei societati pana mai ieri conservatoare, care intre timp a realizat ca viata e scurta si s-a carat la metrou, sa receptioneze ceva mai picant.

De cand cultura generala se googaleste in pauza de masa, toti amatorii au aflat ca, daca e sa te descopere cineva, atunci asta se va intampla fie la metrou, fie intr-o carciuma de periferie. Dar cum o conventie muta (si surda) spune ca la carciuma sunt descoperiti de obicei actorii, iar la metrou muzicienii, dansatorii au apucat acelasi destin de cai ferate, in ideea ca intr-o zi, cand or sa dea interviuri in reviste, vor povesti cum au facut primii spagati publici pe cimentul regiei de transporturi.

La intervale masurate, ca sa li se umfle increderea in ei insisi, aspirantii mai iau cate-o pauza de-o cola sau de-o coca, dupa caz. Adormiti ghem pe vine, lipiti de stalpii de sustinere, ei viseaza aceeasi tevatura, in fiecare zi: cum se urca ei pe scena, la Grammy, si multumesc tuturor, de fiecare data in alta ordine, in functie de cine le e drag sau le face draci in ziua cu pricina.

Se trezesc zgaltaiti de cate-un coleg transpirat de emotie: “Scoala, ma, ca umbla un agent dupa tine! ». Micul star anonim sare ca din arbaleta si se uita dupa norocul anuntat. Curand, apare si agentul – nu de impresariat artistic, ci de paza. Care il apuca de motul lipicios si, sfidand legea gravitatiei (fiindca, in fond, nu e lege federala americana), il arunca-n sus pe scari.

Tag-uri:
· · · · · · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Dragilor, m-a apucat dorul de America, aparent fara legatura cu buletinul zilei. Pe de alta parte, astazi plec la Bruxelles cu Alice a mea si cu Paul, cu Iza si cu alti ziaristi si politicieni, ca sa onoram o invitatie la Parlamentul European. Ne intoarcem miercuri seara, tarziu. Intre timp, va citesc… 🙂

    Simona Catrina 28 martie 2011 1:23 Răspunde
  • Drum bun si sa va intoarceti cu bine!

    moni 28 martie 2011 3:26 Răspunde
  • De la mine din fata calculatorului (ca peron n-avem,din lipsa de metrou),mi se pare ca toti purtam pe spatele tricoului un numar de rand la o reprezentatie proprie, pentru a impresiona pe careva..pe oricine.
    Mi-as dori sa am ocazia macar o data sa vad cu ochii mei productiile subterestre pomenite,pana una-alta mai recitesc textul…si imi imaginez..:)

    Draga Simona,va urez calatorie placuta si si vreme superba!:)

    Roxana Stain 28 martie 2011 14:08 Răspunde
  • Simona ar trebui….sa ma intristeze articolul?

    te asteptam cu impresii in stilul tau original de la PE…sa le dea Izuta acadele sa-i mai destinda; ne spui si nou daca mai e sigiliu pe biroul celui ce ne-a facut de toata bafta !
    🙂 drum bun!

    wind 28 martie 2011 14:22 Răspunde
  • ….si ma mai gandesc (ca mi-a mai ramas un gand, si e pacat sa il irosesc, daca tot e singurul:))…ce curaj,determinare si dorinta de afirmare trebuie sa framanti in interiorul tau (clocotind de talent),ca sa te prezinti pe o astfel de scena,in raza critica a mii de disbelievers…..aparat fiind doar de propria dezinhibitie.
    Pentru mine,bolnava fiind de timiditate nativa,cu complicatii cronice de jena publica,un asemenea spectacol,ar putea avea posibile proprietati curative:)

    Roxana Stain 28 martie 2011 14:24 Răspunde
    • Draga Roxana, te inteleg, si eu sunt enervant de timida, n-as reusi sa dau reprezentatii stradale nici daca as fi geniala intr-un domeniu artistic… Si nici sa merg la „Romanii au talent” 🙂 Dar, ca intotdeauna, viata e o chestiune, de optiune, de perceptie, de sansa.

      Simona Catrina 31 martie 2011 13:26 Răspunde
  • Simona, Bruxelles este un oraş magnific, mai ales pentru chocolat de Belge, care, consumată moderat, ajută la păstrarea unor amintiri dulci, cu alune de pădure. Până şi Izuţa îşi va aminti savoarea acestei capitale europene. Singura contraindicaţie pentru ea: bomboanele cu ţuică de Glasgow. Dacă o să se dea mostre în fiecare cofetărie o să juraţi că aţi fost în distilerie.
    Stromae şi-a început activitatea artistică în metrolul din Bruxelles ( bine, nu cu „Ascultaţi creştinilor”) şi primele acorduri din „Alors on danse” au fost în faţa unei bunicuţe care i-a apreciat talentul şi i-a înmânat 10 E.
    Să vă lase timp şi pentru voi ca să vă distraţi într-un shopping încărcaţi de pungi şi mulţumiţi de sine!

    Omuldelamunte 28 martie 2011 23:37 Răspunde
  • ma bucur din suflet ca merg si oameni inteligenti ca voi la parlamentul european.ma tem ca tara noastra este intr.o criza profunda de moralitate iar voi ati putea sa va faceti auziti!multumesc ca existati,ar fi bine sa va inmultiti,sa scrieti cat mai multe.ca ti-e dor de america te inteleg,eu vin acasa si apoi imi dor de germania,de liniste,de curatenie si ordine.asta e!si totusi imi iubesc tara si casa,prieteni,as vrea sa imi pot permite luxul sa stau in tara dar……………ca multi altii nu reusim.felicitari ptr munca ta!

    lumi 29 martie 2011 20:15 Răspunde
  • Simona, you made my day, my week and my month cu pozele de la Bruxelles.

    amalia 1 aprilie 2011 0:09 Răspunde
  • vazut, placut pozele de pe FB. felicitari!

    iana 1 aprilie 2011 14:58 Răspunde
  • Unde e toata lumea? v-ati ratacit? 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=VA770wpLX-Q
    :))

    Nazuroasa 2 aprilie 2011 19:37 Răspunde
  • Eu sunt pe aici… dar asta pentru ca nu pot sa ies la soare…
    Banuiesc ca toti au plecat sa se plimbe…

    CristinaC 2 aprilie 2011 19:39 Răspunde
  • Simona, sper doar sa nu va ploua, sau din contra, pentru o experienta autentita, sa fie cerul gri plumburiu, sa ploua sacadat, sa luceasca ferestrele azurii de la PE in lumina rece si in vantul taios…un oras mai bun pentru munca in birocratie chiar ca nu se putea alege:)

    Noroc cu ciocolata si clatitele…

    Olga 4 aprilie 2011 0:35 Răspunde
  • Simona, am vazut clipul postat de tine pe fbk si pianistul acela mi-a umplut ziua. Nu doar ca interpret, dar, nu stiu, era atat de delicat si stingher si in acelasi timp, atat de talentat. Si mai este si foarte frumos. Si cand te gandesti ca oamenii merg in cluburi si se imbiba de house, in vreme ce muzica adevarata a devenit un biet hobby, al unor oameni care muncesc orice ca sa supravietuiasca.

    ulicica 5 aprilie 2011 14:11 Răspunde
  • Simona, esti delicioasa! Cat am putut sa rad! :))
    Zi frumoasa

    yolanda 9 aprilie 2011 9:24 Răspunde

Lasă un răspuns la Nazuroasa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title