„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Le dam sau nu le dam?

de

beggerIeri, in autobuz, s-a urcat al opt miilea copil care cerseste. A cantat cumplit de fals un colind, jumatate din versuri erau gresite, stalcite. Racnea de-ti faramita urechea: „Si la biflalin am fooost” sau „Si acolo pe vanjos s-a nascut Domnu’ Hristos”. Deloc induiosator, daca e sa luam in calcul doar prestatia artistica. Pentru ca, nu-i asa, noi nu incurajam cersetoria si vrem sa fim cetateni verticali, n-am scobit in geanta dupa vreun leu si am lasat fetita afona sa treaca, milogindu-se mecanic de mine si de alti o suta de inghesuiti: „Daaaaati-mi si mie un banut sa-mi iau o paine, va roooog, sa va dea Dumnezeu sanatate!”. O clipa, desi chestiunea cu painea imi zguduia constiinta, am fost mandra ca m-am abtinut de la donatii.

Pe urma, s-a intamplat ceva. Tigancusa s-a intors la mine. Eu tineam in mana o cutie de suc, abia luasem doua guri din ea. „Tanti, imi dati si mie niste suc?”. Aici, m-a lovit in plin. I-am intins cutia cu toata inima si cu toata viteza. A luat-o cu maini tremurande si a baut lacoma, disperata, desi murdarisem cutia de ruj. S-a indepartat usor, in timp ce bea cu inghitituri siderate. Atunci, am realizat ca, desi copiii astia fac probabil mai multi bani decat noi (sau m-am uitat eu de prea multe ori la Filantropica, fiindca mi se pare un film genial), ei sunt niste amarati. Sunt niste fiinte de 6-7 ani care bat troleibuzele, intr-un frig cainos, cantand pana la raguseala, fiindca daca nu aduna in traista o anumita suma, incaseaza o cafteala sora cu moartea de la tac-su, seara. Copiii astia aduna suficienti lei pe zi ca sa-si ia nu numai suc, dar si un hamburger si poate si mai mult de-atat. Dar nu au curaj, ei trebuie sa-si faca planul, altfel suporta consecinte inumane.

Odata, un pusti din asta cersetor se ruga de mine sa-i dau bani sa-si ia mancare. L-am luat de manuta si l-am tras dupa mine spre mall-ul in care intram. Zic: e ziua ta norocoasa, iti iau eu de mancare ce vrei, hai cu mine si-ti alegi. L-am vazut traind o drama cumplita. Oscila, inghitind in sec, intre pofta de a se repezi in bunatatile pe care promiteam sa i le cumpar si groaza ca aceste bucate nu-l vor scuti de scatoalcele de-acasa. Scopul cu care batea orasul nu era sa manance, desi era sleit de foame si rebegit de frig. El avea nevoie de cash. A mers cativa pasi cu mine, s-a luptat cu el, apoi s-a smuls din mana mea si, vazand ca n-am de gand sa-i dau niciun chior, a fugit. Nu stiam daca sa-mi fie mila sau sa-l bodoganesc.

Si atunci, spuneti-mi voi, ce facem cu cersetorii? Stiu, majoritatea imi veti spune ca astia au o mafie, ca sunt organizati in retele, ca au capetenii si supervizori, ca fac averi… Asa o fi. Dincolo de asta, daca exista macar unu la suta de amarati onesti? Oare batrana care se tanguie seara de seara langa chioscul de covrigi si spune ca-i este foame e atat de bogata cum suspecteaza unii? Cateodata, ii cumpar eu covrigi si-i dau, ii ia pofticioasa si zice „bogdaproste”. Ce inseamna asta, ca ii era chiar foame, ca nu are nevoie de bani gheata, ca e o sarmana? Sau ca joaca un rol perfect? Cine stie asta, cine stabileste asta?

Intr-o zi, dintr-un canal au iesit cativa aurolaci si-au inceput sa caute in gunoaie, dupa ceva de mancare. N-ajungeam pana la ei, erau pe trotuarul celalalt, le-as fi dat niste bani, era clar ca aia n-aveau dupa ce bea apa. O sa-mi spuneti, desigur, ca e optiunea lor sa dea banii pe drog ieftin, in detrimentul hranei. Doar ca eu stiu ca asta e deja boala, ei sunt niste victime, niste dependenti, iar aceste afectiuni nu se vindeca prin vointa. Au nevoie de ajutor specializat, de psihologi, de mese calde si paturi comode… De unde asa ceva, in tara asta?

Ce facem cu cersetorii, deci? Cum decidem cine are cu adevarat nevoie de bani si cine e doar un excelent colector de cash? E normal si uman sa te supui avertismentelor statului, gen „nu incurajati cersetoria si nu dati bani cersetorilor!”? E mai bine sa le dai tuturor macar cate-un leu, sa-ti faci pomana cu ei, chiar daca unii au mai multi bani ca tine? Poate printre ei sunt si batuti de soarta sinceri?

Sunt foarte derutata, mai ales ca am stat sapte ani in Canada, unde nu exista absolut niciun copil cersetor si absolut niciun batran ratacit pe strazi, depinzand de mila publica. Singurii begger-i erau o mana de drogati metropolitani, homeless in primul rand din vina lor, care nu acceptau ajutorul guvernului, care aveau o indaratnicie autodistructiva. In rest, nimic. M-am intors in Romania mea, asistand dezolata la spectacolul interminabil al cerselii la orice nivel. Si nu stiu deloc ce sa fac. Cui sa dau, cui sa nu dau…

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona…
    „Ce facem cu cersetorii, deci?” nu este nici problema ta, nici a mea, nici a altora care citim, comentăm, ne lovim de ei zilnic, ne lăsăm ori nu impresionaţi de poveştile lor.
    Problema noastră este doar reacţia conştiinei: ne mustră ori nu că am dat sau că nu am dat? Eu unul prefer să mă mustre că am dat. Nu dau întotdeauna, oricui, încerc să fac o selecţie -recunosc, foarte subiectivă- dar copiilor, de regulă, le dau. Ştiu că banii ăia ajung în cele mai multe cazuri notă de plată la cine ştie ce bombă ieftină, pentru 100 de vodcă ordinară, dar mai ştiu că măcar din cauza mea copilul respectiv nu a încasat-o „acasă”.

    Doru 18 decembrie 2011 21:21 Răspunde
  • Încă ceva: am văzut share-ul pe fb. Iartă-mă, nu pot să dau like…

    Doru 18 decembrie 2011 21:23 Răspunde
  • Da, este un subiect trist…cine suntem noi sa judcam cine merita si cine nu sa dam bani ? Eu zic ca este un cerc vicios, cu cat dai mai.des cu atat vei vedea mai multi pe strada. Eu am o mare pb cand vad femei cu copii mici in brate la intersectii in frig cersind printre masini.imi vine sa le iau la bataie si sunt femei tinere care ar putea munci. Am stat si m-am gandit, daca le dau bani inseamna ca data viitoare tot acolo le vad si nici copilului ala nu ii fac un bine. Eu fac donatii des dar organizat cum spun eu, prefer sa ajut cazuri sociale, iar celor de pe strada direct mancare, nu bani. Si da, intr-o tara normala nu ar trebui sa vezi copii si batrani pe strazi..dar nu traim intr-o tara normala.

    Laura 18 decembrie 2011 21:24 Răspunde
  • DA, este preferabil sa NU dam bani cersetorilor, indiferent de culoarea imprimata-n vinilin; imi par niste pungasii in care intram benevol. Dar tre’ sa si putem chestia asta, mai avem si zile cand mila se plictiseste si ne pazeste portofelul!

    Una 18 decembrie 2011 21:30 Răspunde
  • Suntem toti oameni si nu stim cum am fi ajuns in locul lor (al cersetorilor) daca am fi avut viata lor. Inainte de a refuza un cersetor incercati sa va puneti in locul lor. Prefer sa dau bani unor oameni mai bogati decat mine daca asta inseamna sa nimeresc si un om care chiar are nevoie de banii aia ( a se sesiza ca folosesc termenul „oameni” si nu „cersetori”).

    O seara placuta!

    Lorelaei 18 decembrie 2011 22:13 Răspunde
  • Eu zic sa NU dam. Tocmai de momentele astea de deruta emotionala profita si tocmai din astea traiesc. Si degeaba dam copiilor, pentru ca ei ne induioseaza. Pentru ca le dam, ei nu vor ajunge niciodata la scoala, nu vor invata, nu vor evolua, se vor inmulti si vor face toti aceleasi lucruri pentru ca stiu ca asta le aduce mai multi bani decat orice munca cinstita. Vorba altcuiva aici pe Tango: nu ii vezi luand o matura in mana sa stranga mizeria de langa blocul unde isi „castiga painea” zi de zi.
    Daca te apuca sentimente din astea pentru ca se apropie Craciunul, mai bine identifici cauze reale, nevoi adevarate de ajutor si acolo te implici. Cersetoria nu e una dintre ele. Cred ca trebuie sa fim constienti ca daca ajutam cu bani copilul care cerseste, o facem numai ca sa ne simtim noi mai bine, sa trecem peste vinovatia ca noua ne e cald si bine si lui, mititelul, ii e frig si rau. Nu o facem ca sa il ajutam pe el. Banii nu sunt pentru el, el va fi si maine trimis in acelasi loc si pentru ca celor care il trimit acolo nu „li se infunda”, el nu va ajunge sa aiba o sansa in viata.
    Simona, unde iti este luciditatea insotita de sarcasm si ironii? 🙂

    Ioana 18 decembrie 2011 22:18 Răspunde
  • Multumim mult pentru articol! Iti dau dreptate, intr-adevar ne aflam destul de des in fata acestei dileme cand avem de-a face cu cersetori. Sunt complet de acord ca nu este corect sa-i pedepsim pe cei chiar infometati si sarmani din cauza celor care fac „business” din cersit.

    Un singur lucru as vrea sa adaug, la adresa ideii despre cei „homeless” din Canada. Eu locuiesc in Canada de zece ani si am vazut multe orase – de la est la vest – si problema nu este de loc asa de simpla. Este usor sa zicem ca cei care se afla drogati si beti pe strada in Canada sunt acolo de bunavoie si ca s-au autocondamnat, dar aceasta nu este intreaga poveste. In primul rand ca multi sunt nativi (un grup care in aceasta tara au fost persecutati de sute de ani si acum inca pusi in „rezervatii”) si ceilalti, va asigur, nu sunt toti pe strada fiindca aleg sa fie acolo. In plus, guvernul nu este asa de benevol cum se crede (desi trebuie sa recunosc, la programele sociale este mai avansat si mai putin corupt decat in Romania), iar programele sociale puse la dispozitie pentru acesti oameni nu exista in toata orasele (si raman NGO-uri care trebuie sa stranga donatii pentru asemenea cauze in lipsa de fonduri de la guvern). Argumentul pe care l-ati folosit despre aurolaci, „Doar ca eu stiu ca asta e deja boala, ei sunt niste victime, niste dependenti, iar aceste afectiuni nu se vindeca prin vointa.” se aplica si la cei drogati (si homeless) din alte parti, chiar si unii din Canada. Si ei sunt bolnavi, iar tratamentele si paturile comode sunt mult mai des disponibile pentru cei care au cu se sa plateasca decat pentru cei sarmani.

    Daria Tilimpea 18 decembrie 2011 22:27 Răspunde
  • Draga Simona,

    Urmaresc cu drag tot ce scrii pe absolut toate platformele online si bineinteles in Tango (care cum ti-am mai spuns intr-un comment anterior mi-l cumpara mama luna de luna, si mi le trimite aici in Germania). Sunt tot timpul tentata sa iti raspund, insa mi-e groaza de greselile de exprimare&ortografice pe care sunt constienta ca le fac si imi este extrem de rusine!
    Eu sunt total impotriva datului de bani la cersetori, indiferent de varsta sau conditia in care se afla. Ce se poate face intradevar sa le luam de mancare, asta faceam si eu cand eram acasa in Romania. Dar parca de la an la an se „inmultesc” si sunt tot mai multi cersetor pe strazi, sunt oripilata. Problema cea mai grava e ca multi sunt si agresivi. Nu odata am patit-o fiind singura in masina sa imi dea violent cu pumnii in geam fiindca ii ignoram.
    Se poate filozofa enorm pe aceasta tema, incepand de la responsabilitatea sociala a statului de a-i lua pe acesti copii in custodie, iar pe cei majori sa se creeze programe sociale, si de intregrare in societate unde sa fie invatati o meserie samd.
    Aici in oraselul in care studiez eu, in Heidelberg e plin centru de cerestori nemti majori:). Sunt tineri de 20/30 de ani care pur si simplu stau pe jos cu pet-ul de bere si cersesc. Deja ii cunosc aprope pe toti, ce ce enerveaza e ca le e plina sapca de monede de 2E, bancote de 5..e incredibil.
    Am intalnit si multi romani, nu neaparat tigani care canta la diverse instrumente, tot asta pe strada. I-am recunoscut instantaneu dupa melodia pe care o cantau (Porumbescu, Enescu, colinde romanesti)si dupa infatisare. Lor le dau din tot sufletul…

    P.S Referitor la Filantropica, e intradevar genial filmul. E filmul meu romanesc preferat!

    Mara 18 decembrie 2011 22:30 Răspunde
  • A da înseamna si a umili. Pe celalalt si pe sine. Nu asa se spune ?
    Întrebare hamletiana. Mai ales acum, în ajun de Craciun, cand caporalul din noi lasa loc unui pionier.
    E complicat, as prefera sa dau un raspuns cotcodac. Dar nu pot 🙁
    Desigur, ar fi cf moralei administrative, asa zis civilizate, sa nu. Daca toti milosii din lume si-ar da mana si cuvantul si n-ar da, cersetorii ar disparea. Mda. Hmh. Tst. As simple as that ? Sa aseptizam ? Dam cu buretii pe istorie ? 🙂
    Natura umana-i facuta cu obida si etajata în frustrari si intestine. În ea se înfunda bani, sarmale si obiceiuri.
    Cand animalele (ce zic, monstrii) care joaca rolul politicienilor vor avea si ceva minte si inima, copiii nimanui vor putea fi reconsiderati, reintegrati, poate chiar recladiti.
    Pana atunci practicam fiecare filantropia de cartier, dupa chipul si asemanarea noastra.
    Pun un banut sub bradul pe care nu-l am nu pt a „strange” (beurk), ci pentru vremuri si mai albe.

    Thomas Man 19 decembrie 2011 0:31 Răspunde
  • Thomas, ODLM şi, bien sur, Simona…
    Uite ce am găsit şi dau mai departe, special pentru voi. Fiţi foarte atenţi la versuri…
    Johnny Hallyday, prin anii ’70.

    http://www.youtube.com/watch?v=JkDNS9AZBX0

    Versurile sunt cam astea:

    Quand j’étais enfant,
    Je vivais très loin
    Au pays roumain
    Bleu et blanc.

    Lorsque je rêvait
    Toujours je voyais
    Une fille aux yeux
    Gris et bleus.

    Mais la vie c’est chargé
    De pulvériser
    Sous son corps brute
    Mes rêves d’enfants.
    J’ai perdu la lutte
    Jusqu’au point de chut;

    Je me suis enfui
    Vers d’autres pays,
    J’ai pris des chemins
    Interdits.

    Je suis le roumain!
    J’ai vient de très loin,
    J’ai cherché partout,
    Comme un fou,

    Mais la vie c’est chargé
    De pulvériser
    Sous son corps brute
    Mes rêves d’enfants
    J’ai perdu la lutte,
    Jusqu’au point de chute.

    Te voilà enfin!
    Je te tends les mains
    Mais il est trop tard,
    Bien trop tard…

    Je t’ai tant cherché,
    Depuis mon enfance,
    Mais mon heure de chance
    Est passée…

    Doru 19 decembrie 2011 9:39 Răspunde
  • Cred ca toti trecem prin astfel de dileme. Deci si eu…si inca nu am gasit solutia, dar stiu cauza si ma oftic teribil. Aceasta „tara” nu isi iubeste „locatarii”. Si prin tara nu ma gandesc la sensul pur…pentru ca aceasta tara este extrem de darnica cu noi, prea darnica si noi o chelim si o imbacsim teribil…luam si nu dam nimic. Asa cum noi facem tarii asa fac si guvernantii, cei care ii reprezentam eu prin „tara”…iau de la noi toti (chiar de la toti, chiar si de la aceea care se cred impliniti, care au super masini si nu au pe unde sa mearga cu ele, care au elicoptere si aterizeaza pe campuri, au super case si trec prin noroaie si palcuri-palcuri de cersetori ca sa ajunga la ele, unde poate nici canalizare nu au) si nu ne da nimic.
    Ce facem sau ce ne facem cu cersetorii? Ii salvam azi de la foame si maine mor din bataie? Ii salvam azi de frig si maine mor de foame? Cred ca mai bine nu le mai dam sperante. Infrangerea zi de zi a sperantei care nu se trasforma in certitudine poate sa omoare mai rapid decat foamea sau frigul. Poti trai o luna intreaga cu cate un covrig pe zi, dar nu poti sa speri o luna ca luna viitoare o sa iti fie mai bine. Pentru ca atunci cand vezi ca nu iti este…iti crapa „sufletul”
    Solutia mea? Sa rasturnam sistemul cu cracii in sus… si sa il reconstruim. O solutie utopica, stiu! 🙁

    MonkeyMade 19 decembrie 2011 9:50 Răspunde
  • Mie imi rupe inima o batranica timida care tine un buchetel de flori in mana. De-abia indrazneste sa ceara ceva, cu un firicel de voce. De cele mai multe ori tace, cu ochii in pamant. Daca o vezi pentru prima oara, te intrebi daca intr-adevar cerseste si daca nu cumva gresesti indreptandu-te spre ea cu un leu in mana. Risti, si felul in care iti multumeste – de-abia indrazneste sa spuna ceva, cu multa multa rusine, dar te priveste cu aceeasi ochi cu care un catel „comunitar” accepta o mangaiere si un os. De la o vreme nu am mai vazut-o. Si in locul ei e (ma scuzati) o tiganca agresiva, care debiteaza formula standardizata la care se refera Simona. Probabil o mafie de cersetori a considerat ca acel colt de strada are vad bun. Si nici nu vreau sa ma gandesc cat de brutal au dat-o la o parte si ce se mai intampla cu ea ( daca mai traieste). Ma scuzati ca nu am emis un punct de vedere mai putin concret. Dar cred ca de aici rezulta destul de clar opinia mea.

    Dana 19 decembrie 2011 9:55 Răspunde
  • Doru, Johnny este un mare mester al ridicolului 🙂 Încerca el în piesa asta groaznica, de umplutura, sa faca din romanas un soi de Métèque al lui Moustaki dar bineînteles ca i-a iesit un nem în ulei ars 🙂
    Mai ramane sa-l recupereze ministerul turismului, acum ca a aflat ca-i roman, si sa ne promovam batranii Carpati si disponibilele noastre frumusele cu el ! 😀

    Thomas Man 19 decembrie 2011 11:28 Răspunde
  • Thomas, să nu uităm că asta se întâmpla la începutul anilor ’70, cred că pe atunci ridicolul începuse să apară cam peste tot, şi în muzică, şi în film, ca o condiţie obligatorie a „recunoaşterii” statutului de vedetă. Chiar dacă abia de curând acest ridicol a ajuns la rang de artă 😀
    Mie mi s-a părut drăguţ că a încercat o orchestraţie pe ritmuri care aduc a folclor maramureşean şi, în plus, nu pot să nu fac o comparaţie între ce era atunci -în anii ăia de „la dolce vita”- şi ce e acum, mai ales în Europa (dar nu numai :D), vis a vis de atitudinea faţă de români :))

    Doru 19 decembrie 2011 11:41 Răspunde
  • Eu nu le mai dau! Au ajuns să mă sufoce, sînt peste tot, mă agasează și nu-mi mai inspiră milă.

    În studenție, am fost în stare să culeg vreo trei prunci amărîți și să-i duc acasă, să-i așez la masă și să le dau mîncare caldă. Îmi mai duceau gunoiul, că-mi era lene. Mama nu știa. A aflat cînd s-a trezit cu pruncii și cu niște handralăi tuciurii la ușă, îi strigau că mă caută pe mine, să le dau ceva de lucru. Na! Atunci m-am speriat rău, că eu plecam, dar mama rămînea, iar căpățîna mea deșteaptă făcuse o mare greșeală. În fine, au încetat să vină după o vreme. Unul dintre pruncii respectivi spală parbrize la o intersecție din apropierea blocului unde locuiam. Mă salută politicos de fiecare dată, deși nu cred că mă mai recunoaște.

    Dar nu de-asta nu le mai dau, ci pentru că au devenit, și nu mi se pare, foarte insistenți, puși pe amenințări. Cînd ies cu fetița la plimbare sînt cu ochii în patru, pentru că dacă-i vede, își pune mîinile la ochi, tremură toată și plînge. Că majoritatea n-au mîini sau picioare, ori de le au, precis le lipsește un ochi, ceva. Cred că asta mă roade cel mai tare, prin faptul că-mi hărțuiesc vizual copilul, mă zgîndăresc pe mine. Am văzut și Filantropica și Slumdog Millionaire și m-am cutremurat. Dar acum, cu mintea pe care-o am, nu pot să nu mă gîndesc că, dacă nu le-am mai da deloc, poate nici tartorii fără suflet nu i-ar mai chinui, că n-ar mai avea un business funcțional și ei nu-s proști, doar că n-au suflet. Nu știu de ce sau de cînd, dar mai nou, funcționez după principiul „milă cu forța nu se poate”. Și sînt, din păcate, suficiente case de copii unde pot să ajut, suficiente suflete care ar trăi un moment de fericire dacă li s-ar spune: „e ziua ta norocoasa, iti iau eu de mancare ce vrei, hai cu mine si-ti alegi.”
    Pe de altă parte, nu o dată am avut mustrări de conștiință trecînd pe lîngă ei cu restul de la reviste în buzunar…

    Te pup, Simona, cu drag și salut și gașca frumoasă pe care o ai aici. Eu citesc tot, dar mă aventurez în a-mi da cu părerea mai rar.

    S. 19 decembrie 2011 12:52 Răspunde
  • Simonel : hai mai bine sa fugim amindoua in Canada, ca sa scapam de aceasta problema pe care o am fix si eu : nu stiu cui da si cui nu – da<????Chiar sunt niste probleme care ne depasesc.

    iris40 19 decembrie 2011 12:54 Răspunde
  • iris40, ceva îmi spune că Simona mai are treabă prin România vreo câţiva ani :)…

    Doru 19 decembrie 2011 13:39 Răspunde
  • Poate ca cel mai corect ar fi sa nu dam. Cel care da, incurajeaza cersetoria-cel putin asa se ziçe. Insa om sunt si desi teoretic nu dau, mi se intapla ca, uneori, cand mi se intersecteaza privirea cu a unui amarat de cersetor, fie el copil sau batran sa uit absolut tot ce mi-am propus legat de cersetori si sa dau. Ca si principiu insa, nu dau. Insa doar ca si principiu, pentru ca atata timp cat nu cred ca voi reusi sa am un raspuns corect la intrebarea „e cu adevarat sarac, amarat, necajit?”nu-mi ramane decat sa-mi urmez instinctul cand imi iese in cale un cersetor..

    Crina 19 decembrie 2011 17:59 Răspunde
  • Biserica spune să dai bani bisericii, iar ea să se ocupe de cazurile sociale.
    Dau şi bisericii, şi direct (mai puţintel) şi indirect (mult, mai mult decât zeciuiala din Biblie) şi statului să se ocupe de cazurile sociale.

    În rest, mai bine dau de mâncare decât bani.

    Şi te asigur că dacă în locul oamenilor miloşi ar fi mai mulţi aşa ca mine, n-ar mai fi atât de chinuiţi copii ăştia. Aceşti copii sunt făcuţi ca să inspire mila publicului, sunt chinuiţi din faşă. Şi cresc pentru a deveni torţionari pentru proprii copii, că aşa au văzut acasă. E un cerc vicios. Ia nu mai daţi bani. Va dispărea cererea pt minori sau bătrâni care să stea cu mâna întinsă. Vor fi mai puţine naşteri în familiile dezorganizate.

    Asta e!

    Belle d”Imagination 19 decembrie 2011 21:44 Răspunde
  • S, aventureaza-te mai des ! 🙂
    Vezi, Doru, asta da vers de refren (ala de deasupra 🙂 ) Nu ca la nenea Johnel. Pai tu esti generos cand numesti susaneaua aia „orchestratie” 🙂
    Apropo de generozitate si de întrebarea din titlu : fiti generoase, fetelor 🙂 Bun, injonctia asta trebuie luata dupa simtiri 🙂
    Iata si un material de un chef cu un pahar rosu si cu bun gust rafinat, asa, ca la prapaditii îndatorati de americani :
    Toby Keith – Red Solo Cup
    http://www.youtube.com/watch?v=BKZqGJONH68&feature=player_embedded

    Thomas Man 20 decembrie 2011 0:16 Răspunde
  • Thomas, păi nu-i săptămâna premergătoare sărbăutorilor, când toţi tre’ să fim mai buni, mai generoşi, mai nu-ştiu-cum? Că doar aşa ne învaţă cei şapte ani şi cele n pipiţe de la teveu 😀
    Hai, un pic de veselie, ce dacă tocmai a murit şi Jon Bon Jovi?
    http://www.youtube.com/watch?v=vx2u5uUu3DE

    Doru 20 decembrie 2011 8:34 Răspunde
  • PS: „cei şapte ani” tot de la teveu, nu de acasă, că ăia de acasă-s mai serioşi 😀

    Doru 20 decembrie 2011 8:35 Răspunde
  • Apropos de „moartea” lui Bon Jovi. Simonica, iete aici modalitate de a face rating pe bloguri:
    http://dailynewbloginternational.wordpress.com/2011/12/19/international-rockstar-legend-jon-bon-jovi-dead-at-49/

    Pe urmă vine replica, în altă parte: http://www.digitaljournal.com/article/316397

    Mulţi tâmpiţi pe lumea asta, nene!

    Doru 20 decembrie 2011 8:43 Răspunde
  • Buna, Simona! Ai atins un punct nevralgic al situatiei sociale din Romania! Ceea ce ni se intampla este o consecinta a legislatiei permisive si defectuoase.Daca exista o lege care sa stipuleze ca orice copil gasit pe strada ,in mijloace de transport nesupravegheat si angrenat in activitati de genul cersetorie ,prostitutie,furt etc sa fie internat intr-un centru special si indepartat de persoanele care-l exploateaza, nu s-ar fi ajuns aici. Politia da din umeri a neputinta cand semnalam astfel de cazuri dar se focalizaza pe raiduri in caminele studentesti pentru a vedea daca nu stau mai multi in camere decat scrie in registre ,amendeaza taranii batrani veniti cu legume la targ pt ca nu vand la tarabe special amenajate.Mai nou aresteaza oamenii ale caror carduri au fost inchise de banci pe motiv de atac informatic ,doar pentru ca atunci cand isi fac cumparaturile a aparut pe POS mesajul ;card furat -retine.Singura explicatie rationala pe care o am pentru aceste anomalii este ca pe teritoriul tarii noastre actioneaza structuri de tip infractional mult prea bine impamantenite si in cardasie cu autoritatile statului astfel incat nu se atinge nimeni de afacerile lor.Numai asa se explica de ce se fac arestari de ochii lumii,se dau pedepse cu suspendare iar camatarii,proxenetii,samasarii isi fac de cap chiar si din inchisoare.
    De fiecare data cand vad un copil in metrou la cersit ma uit dupa cel care-l supravegheaza de la distanta pentru a-l demasca in fata tuturor. Din pacate bestia care exploateaza copilul stie sa mentina un low profile sa nu atraga atentia asupra sa sau se intampla sa nu insoteasca copilul pe zna respectiv

    hanna 20 decembrie 2011 10:23 Răspunde
  • intr–o zi ,cu niste ani in urma,mergand la piata am trecut pe langa un cersetor .. m-a impresionat handicapul lui si i-am oferit niste banuti din putinul pe care il aveam la momentul respectiv ,ma invart prin piata cautand rosii ,legume cat mai ieftine ,la un momentdat ma asez la rand ,in fata mea se asezase cersetorul caruia facusem milostenie, eu am cumparat cele mai ieftine rosii pt ca asta imi permiteam, iar cersetorul de linga mine cumparase cele mai mari si frumoase rosii … cu el mai era un barbat mai tanar care statea deoparte … asta a fost o lectie de viata pt mine ,lumea e plina de excroci,mincinosi… trebuie sa ne pazim de ei ,pe langa pensiea de handicapat isi rotunjesc super bine veniturile… avem cersetori care traiesc in lux in case superbe … din cersit ,dar din dar se face rai….. Sarbatori fericite va doresc.. !

    erikaeva 20 decembrie 2011 11:08 Răspunde
  • Doru, multam de lamurire, dar chiar cred ca ar fi mai multe de spus despre Simona in Romanica nostra draga si locuita!!! Doar pe scurt atit: ma bucur ca sunt oameni inteligenti si simpatici foc aici , care o tin pe Simona in tara.

    iris40 20 decembrie 2011 12:37 Răspunde
  • problema asta ne-a ridicat-o si proful nostru de psiho, prin a zecea. Deci, logic e sa nu le dam…Dar si eu cred, precum multi altii, ca in spatele acestor oameni(incercand sa nu generalizam) sta Doamne-Doamne. Mi-a ramas impregnata treaba asta in minte de cand eram copil. Si cred ca e bine sa dam, atunci cand simtim nevoia.

    teogirl 21 decembrie 2011 2:32 Răspunde
  • Va multumesc tuturor ca sunteti aici si va cer scuze ca am moderat cam tarziu niste comentarii, ii rog pe toti cei conectati sufleteste la discutia noastra sa revada sirul comment-urilor si promit ca am sa fiu mai prompta. Exemplele, argumentele si povestile pe care mi le aduceti sunt foarte elocvente. Nu spun asta fiindca asa se cade, ci pentru ca asta simt si, din cate ma cunoasteti, va dati seama ca nu sunt campioana diplomatiei. 🙂
    Va imbratisez pe toti si revin!

    Simona Catrina 21 decembrie 2011 3:27 Răspunde
  • Eu m-am distrat copios cand o gasca vesela, plimband, la propriu, ursul, a recitat in fata publicului dornit de urale, „fetele de la liceu/umbla dupa ursu’ meu”. E trist ce se intampla, e adevarat, dar nimanui nu pare sa-i pese. Si atunci?

    Alexandra Bohan 21 decembrie 2011 8:53 Răspunde
  • Prietenul meu Costel zice: ” Băi, eu am cerşit dragostea multor femei şi toate s-au învrednicit să mi-o dea. Una singură nu mi-a dat nimic şi tocmai p’aia m-am găsit s-o iau de nevastă”
    Costel s-a dus şi la o ghicitoare care i-a spus:
    – O să iei o nevastă tânără, frumoasă şi bogată.
    – Şi cu actuala ce fac?

    Omuldelamunte 21 decembrie 2011 13:42 Răspunde
  • Saracu’ Costel tr sa plece din nou cu cersitu’ 🙂
    Alexandra Bohan, tu spui întamplari cu animale cam dezbracate 🙂
    Teogirl, adica Simona=proful de psiho, noi=clasa X randul de la geam 🙂 Tu simti nevoia ? 🙂
    ErikaEva, povestea ta ne-a înrosit 🙂 Poate schimbi rosia-n mar 🙂
    Hanna, asa e, prin unele tari „civilizate” îi ia politia de pe strada si-i duce la reintegrare iar pe parinti îi deresponsabilizeaza legal. Dar arestarile nu sunt numai de ochii lumii. Mi-e teama ca regreti perioada Iliescu-Nastase cand era si mai si (mafie, furturi, crime !) Sau doar esti un mic si dulce ecou al caricaturilor anteniste ? E clar ca nici acum nu-i OK, se vede de pe luna, dar nu generaliza 🙂
    Simona, mai îmbratiseaza-ne ! 😀

    Thomas Man 21 decembrie 2011 15:16 Răspunde
  • Da, Simona
    mai imbratiseaza-ne.
    just in case… ca nu stiu ce timp mai am si cum voi toti imi sinteti dragi (cei care doar citesc si nu se arata pe wall sint inclusi fiindca imi place si mie citeodata sa va citesc si atit) … hai ca uit ce scriam… La Multi Ani! Craciun Fericit! sa fiti iubiti! va las cu TM sa va puna muzici „deocheate” ca e neintrecut la capitolul acesta si poate si la altele dar nu le stiu si nu ma bag… 🙂

    iana 21 decembrie 2011 18:29 Răspunde
  • „Deocheate” ? 🙂
    Suntem decenti pana la anumite ore si uneori si dupa 🙂 Ma rog, daca mos Craciun nu vine în slipi tanga pe bicicleta prin zapada deasa 😀
    În cartea mea eu sunt întrecut la toate capitolele, Iana 🙁 Tu ce citesti ? 🙂 Mi-o împrumuti ?
    La melodia perforata, va pun doar o miorlaiala care ar putea cadea cu tronc unor inimoase si romantioase cititoare ale revistei Tango :
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=eJDSueNSMJE
    Un plan B pentru ceilalti, mai mutanti si mai mutante :), asa ca mine 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=awHWColYQ90

    Thomas Man 21 decembrie 2011 19:52 Răspunde
  • Ne plac imbratisarile Simona
    Multumim iana pentru urari
    Thomas multumim pentru toate „muzicile” inimoasae, romantioase, mutatnte…. sau asa ca tine

    CristinaC 22 decembrie 2011 6:11 Răspunde
  • Simona… eu nu am nici un raspuns la intrebarea ta. In general eu daruiesc din tot sufletul dar in situatia asta…nu stiu.

    CristinaC 22 decembrie 2011 6:15 Răspunde
  • În perioada asta eu zic că putem face cu toţii nişte excepţii şi să dăruim. Iar ca să împăcăm şi capra, şi varza, am putea începe prin a dărui nişte leru-i ler, că tot e plin pe toate drumurile de el.
    Chiar, cum naiba o fi asta? Nimeni nu ştie ce-i leru’, da-l găseşti pe toate drumurile, începând cam de pe la 30 nioembrie până pe la Sân’ ştefan! 😀

    Doru 22 decembrie 2011 8:45 Răspunde
  • Simona, hai sa nu le mai dam! Poate in felul asta ii descurajam pe cei care manipuleaza acesti copii. In schimb, haide sa scriem la Protectia Copilului si sa-i rugam sa se implice si sa-i intrebam pe ei daca-i putem ajuta. Sunt sigura ca ne vor da cel putin 2 organizatii care salveaza copiii strazii. Lor trebuie sa le dam banutii nostri ca sa poata sa implementeze programe cat mai multe pentru acesti copii.

    Abigail 22 decembrie 2011 21:44 Răspunde
  • Simona , hai sa nu le mai dam! In schimb, hai sa scriem la Protectia Copilului si sa-i rugam pe ei sa se implice si sa ne spuna daca au nevoie de ajutorul nostru. Sunt sigura ca vor indica cel putin doua asociatii care se ocupa de salvarea copiilor strazii. Lor trebuie sa le dam banutii nostri pentru ca ei sa poata sa implementeze cat mai multe programe pentru acesti copii si sa rupa cercul vicios al maltratarilor si manipularilor.

    Abigail 22 decembrie 2011 21:48 Răspunde
  • Simona , hai sa nu le mai dam! In schimb, hai sa scriem la Protectia Copilului si sa-i rugam pe ei sa se implice si sa ne spuna daca au nevoie de ajutorul nostru. Sunt sigura ca vor indica cel putin doua asociatii care se ocupa de salvarea copiilor strazii. Lor trebuie sa le dam banutii nostri pentru ca ei sa poata sa implementeze cat mai multe programe pentru acesti copii si sa rupa cercul vicios al maltratarilor si manipularilor.

    Thomas Man 22 decembrie 2011 21:56 Răspunde
  • Scuze, nu m-am putut abtine si am intonat în cor cu Abigail 🙁

    Thomas Man 22 decembrie 2011 21:58 Răspunde
  • Traditia sacrifierii porcilor a inspirat ultimul clip al Lanei Del Rey, noua diva (icoana rock ?) renumita pt morfologia labiala (nu va ganditi la dracii, ok ? 🙂 ) si curbele aferente (din care nu poti sa iesi cu derapaj controlat 🙂 ) :
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=7XLHFiGauDY
    Pt verificarea milimetrata, iutubati mai multe canticele cu gura dumneaei 😀

    Thomas Man 22 decembrie 2011 22:02 Răspunde
  • Simona,

    Si eu locuiesc in Canada. Numai est europenii pot sa spuna cu atata credinta ca nu exista cersetori in Canada decat „o mana de drogati metropolitani, homeless in primul rand din vina lor, care nu acceptau ajutorul guvernului, care aveau o indaratnicie autodistructiva.”, pentru ca imaginile cu saracii de aici nu sunt la fel de dese si la fel de deprimante. Nu stiu cati dintre voi ati vizitat vreodata un shelter, sau cati stiti ca in niciunul dintre aceste shelters nu poti petrece mai mult de o noapte, sau cat ai citit despre problemele psihologice ale homelessilor. Nu stiu de cate ori te-ai oprit tu la intersectii si i-ai vazut acolo, cu pancarte, drogati si infometati. Nu stiu daca stii ca un food bank amarat serveste in jur de 700 000 de clienti/an. Nu stiu daca ai predat vreodata intr-o scoala in care mai mult de jumatate de copii nu au pachet. E saracie si-n Canada, iar faptul ca tu n-ai vazut-o nu ma mira, e mult mai ascunsa. Dar exista, e recunoscuta ca problema si sunt cateva resurse si programe care incearca sa rezolve problema asta. De acolo trebuie plecat si in Romania. Statul, societatea civila, spitalele, companiile, toate trebuie sa munceasca impreuna ca sa INCEAPA sa adreseze problema asta in Romania. Eu nu dau bani niciodata, nu pentru ca mi-e teama ca au cersetorii mai multi bani ca mine, ci pentru ca daca dai mai degraba un card cu un nr de telefon la care pot suna, un shelter la care pot sa inopteze, macar nu-i indepartezi de la optiunea de a cere ajutor unor oameni care-s in stare sa-i ajute (dandu-le bani, nu au de ce sa caute optiunea asta). Dar spune-mi tu, cui ii pasa, in Romania, de altcineva/altceva? Uite o idee, daca poti sa gasesti cativa voluntari care sa ajute la chestia asta: se face un pic de cercetare sa vedem si noi cine se ocupa de problema asta –> se invita aceste organizatii la consultatii (scurte si la obiect, de preferinta cu strategii pe termen scurt) si se triaza pertenerii campaniei –> se promoveaza pe site-ul vostru asociatiile/centrele/agentiile gasite –> se lanseaza un call pentru voluntari IT care sa le faca site-uri acestor organizatii –> se creaza o strategie, caci asta e un proiect mai de amploare –> se gasesc persoane de contact in aceste centre, care sa stie ce-i aia o tastatura si sa inteleaga cum merge sistemul asta paypal –> se lanseaza pe toate canalele din dotare, pe la toti prietenii, cunostintele, fostii iubiti si fabricile din vecinatati o invitatie la o strangere masiva de fonduri, prin paypal, sau din mana-n mana (eu lansez la 7000+ persoane, ca sa stii ca nu dau doar din gura) –> cu banii aia se finanteaza proiectele cu impactul considerat a fi cel mai mare si mai imediat –> and then we take it from there.

    Asta e raspunsul la intrebarea „ce ne facem cu cersetorii?”. Discutam mai mult, dam din coate mai mult, ne folosim de influenta si de resursele noastre si tragem toti in aceeasi directie. Alternativ, ne putem intreba „da’ de ce eu?” si culca pe o ureche.

    anda 22 decembrie 2011 23:24 Răspunde
  • ce facem cu cei care cer bani pentru diversi copii bolnavi de tot felul de boli incurabile si care necesita operatii in strainatate; astia vin cu tabele, cu stampile, sunt imbracati decent, vorbesc frumos…habar nu am !?!?

    carmen 23 decembrie 2011 9:58 Răspunde
  • Le doresc tuturor fetelor de pe această bandă de frecvenţă o miraculoasă împlinire a dorinţelor care s-au acumulat de-a lungul anilor şi nu şi-au găsit resursele materiale sau spirituale până la sfârşitul anului care se duce.
    Să rămâneţi frumoase în ochii lor, dar şi ai noştri, să vi se dea dreptate de cele mai multe ori, dar să şi recunoaşteţi că aşa e, cum ziceţi voi, să culegeţi frişca vieţii fără a lua în greutate, iar catifelarea să dăinuie în ciuda potenţialelor rivale, bucuriile să vă fie în lanţ continuu, cu încuietoare trainică şi cu cheia în sân.
    Iar băieţilor le urez să aibă acel plus de care au nevoie la o adică.

    Omuldelamunte 23 decembrie 2011 11:42 Răspunde
  • Doi politisti stăteau ascunsi cu radarul, când văd venind, tare, un Bentley.
    – Bă, ce tare vine ăsta, zise ăla mai bătrân.
    – Cu cât vine? întreabă ăla mai tânăr.
    – Cam cu 500 de euro!

    Omuldelamunte 23 decembrie 2011 15:03 Răspunde
  • Nu stii niciodata daca sa dai sau sa nu dai.
    Stateam odata in statia de tranvai. A venit la mine un copil murdar si amarat. Mi s-a facut mila de el si i-am intins niste bani. I-a luat si a alergat in directia unei femei. I-a intins ei banii si a plecat mai departe, la altii pentru alti bani.
    E o boala crunta a Romaniei cersetoria si parca romanii s-au obisnuit cu ea.
    Aici sunt rar cersetorii. Si multi dintre ei vin din Romania.

    wlfp 23 decembrie 2011 16:25 Răspunde
  • Sa dati. Iubire. Si ce se mananca cu ea. Si veti primi însutit în cerurile placerii si placintelor.
    A colindat ODLMV de-i auzeam clopoteii 🙂
    ‎2011 si impresia tangibila cu lumea ia foc :
    Charles Bradley – The World (Is Going Up In Flames)
    http://www.youtube.com/watch?v=moiUyFQQE-0

    Thomas Man 24 decembrie 2011 11:08 Răspunde
  • Refren cu feromoane (si Craciunu-i bun pentru soriciul fierbinte) :
    Jingle balls jingle balls
    Jingle all the way
    O what fun it’s to ride
    In a one horse open sleigh

    Thomas Man 24 decembrie 2011 11:10 Răspunde
  • Thomas Man 24 decembrie 2011 11:34 Răspunde
  • Dati-ne. Cersim un semn. Daca nu-s sarmale, macar o îmbratisare 🙂

    Thomas Man 25 decembrie 2011 19:09 Răspunde
  • Ho, ho, hooooo!!!
    După câteva zile de absență autoimpusă (bună impunere!) am intrat să mă distrez un pic citindu-vă. Thomas, ODLM, sper că moșul nu v-a ocolit, că am văzut eu că nu e chiar atât de decrepit încât să uite pe cineva. Nici măcar pe mine nu m-a uitat anul ăsta, așa că dacă n-a ajuns pe la voi, să-mi spuneți mie, că îi dau eu de să mă țină minte când pun mâna-n barba lui! 😀
    Dragilor, vă doresc sărbători fericite în continuare. Dacă le veți avea cum le am eu, înseamnă că sunt cele mai fericite din viața voastră! 🙂

    Doru 25 decembrie 2011 21:14 Răspunde
  • Craciun fericit! Sarbatori pline de bucurie!

    Aura Balint 25 decembrie 2011 21:19 Răspunde
  • Dorule, ce frumooos îţi porţi tu dorurile 🙂 Am crezut că nu văd bine mesajul, dar aşa o surpriză plăcută n-am mai citit de mult. Să vă fie fericirea companion de acum şi până atunci 😛

    Omuldelamunte 25 decembrie 2011 22:55 Răspunde
  • Dragi colegi din Simonofilie, sa împartim împarteala 🙂
    Doru duce Doru, Omul Muntele la Mahomezi 🙂
    Fi-v-ar sa va fie de bine la toate si la toti, cu biciclete galbene si razboaie de tesut iubiri !
    As ura ce-as mai ura da urasc ura cum zicea Tzara 🙂
    Imbratisari rotunde pe omoplati.

    Thomas Man 26 decembrie 2011 17:17 Răspunde
  • Bine ar fi sa ia Guvernul Romaniei atitudine in aceasta privinta, rezolvand-o pentru totdeauna, caci e in puterea lui, nu a noastra oricat am vrea sa desfiintam cersitul.
    Imaginea Romaniei in lume plina de cersetori, atat pe toate strazile, raspanditi insa si impanzind pamantul, nu ne onoreaza. E una din petele, transformata-n plaga, jenant de vizibila intregii lumi, pe fata tarii noastre, aparuta din mentalitatea unor romani: ” (ne) merge cu cersitul”.

    Am plecat din Ro la sfarsitul lui ’93, cunoscand pana atunci, intr-unul dintre desele mele drumuri, pe Calea Victoriei (imediat cum se iese din Piata Amzei), un cersetor olog ( schilodit(!!!) special in acest sens), care mi-a marturisit ca avea 3(!!!) apartamente si o „casuta” (vila(!!!), adica) facute din cersitul catorva ani (cei imediati de dupa Revolutie, care nu erau mai multi de 5(!!!) atunci). (dau toate aceste amanunte, pentru ca poate vi s-a-ntamplat si voua sa treceti pe langa el, poate chiar si acum, dupa 18 ani).

    Zilnic putem intalni cersetori ocazionali, insa cei mai multi cred ca sunt profesionisti, avand adanc inradacinat in mintea lor obiceiul de a cersi, acesta fiind si singurul lor mod de a trai, din pacate.

    Cum reactionam fata de ei?!?
    Fiecare dintre noi decide singur daca sa dea sau nu.

    Crestinismul ne-nvata sa nu lasam mana intinsa spre noi si sa dam oricui ne cere.
    Problema este: chiar avem atat de mult, incat sa dam tuturor celor care ne cersesc zilnic?!?
    (si stiu ca in Bucuresti sigur se poate trece zilnic cel putin pe langa 10 cersetori numai la dus, plus alti 10 la intors, diferiti de primii, daca schimbam cumva traseul.)
    Va marturisesc sincer: mie inca nu mi s-a-ntamplat asta (sa am inca atatia bani).
    Si, desi nu sunt pesimista de felul meu, am un sentiment puternic ca nici nu mi se va intampla vreodata sa am atatia bani, incat sa onorez cu generozitate toate cerselile zilnice ale strazilor bucurestene. Cu alte cuvinte: am constiinta foarte linistita in aceasta privinta legata de cersetori fata de Dumnezeu. 🙂 Nu ma simt vinovata fata de El, daca nu dau cumva mereu, adica. 🙂

    Carmen Nicolas 26 decembrie 2011 17:25 Răspunde
  • Si eu mi-am pus intrebarile astea
    Le dai atunci cand simti tu ca inimioara iti spune sa faci asta. Le dai nu neaparat celor care se tin dupa tine ci celor pe care ii intalnesti intamplator si nu sunt in plin proces de cersetoreala (aka aurolacii pe care i-ai vazut tu)
    Eu dau cateodata banuti alcoolicilor de pe strada. Dumnezeu stie de ce. Si eu stiu, evident 🙂

    Si de multe ori, am impartit sandwichul la gara (a se citi l-am oferit) cu cate un aurolac, drogat, etc. Care s-au bucurat sincer pentru mancare!

    A fost un gest frumos sa oferi acel suc

    Hapi2233 28 decembrie 2011 20:27 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title