„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Vom visa un vis ferice

de

Tin minte ca, din prima secunda a lui 2010, am inceput subit sa-mi doresc altceva pentru 2011. La miezul noptii, de Revelionul trecut, eram suficient de voioasa, dar as minti sa spun ca plesneam de fericire. Ma plantasem intr-un loc elegant si ma tineam strans de-o sampanie, deci imi facusem datoria mondena. Si m-am gandit (imediat dupa aperitive, cand mi-am mai iesit din vaga hipoglicemie) ca iarasi sunt la unul dintre Revelioanele alea cand sufletul mi-e pe jumatate gol si pe cealalta jumatate disperat. Era cam al cincisprezecelea Revelion cand traiam acest mixaj de frustrari asortate, din diverse motive. Deja, nu mai aveam cum sa dau vina pe altii, angoasa era exclusiv opera mea. Macar lamurisem acest aspect.

„La multi aaaaani!”, racnea animatorul, din toata splina, la miezul noptii, pulverizand confetti in cocurile cat p-aci distinselor doamne. Am inceput pupaceala incrucisata, ne-am imbratisat cu ai nostri si cu prietenii alor nostri, precum si cu cateva persoane la intamplare, selectate pe principiul proximitatii sau alcoolemiei. Unii isi trantisera monezi in cupa, ca sa aiba „belsug” (cuvant obligatoriu in lista de termeni-cheie pentru rezolutiile de Anul Nou). Altii isi incolaceau mainile ca un kurtos kalacs, ca sa nu le rugineasca indragosteala, peste an. Noi, ceilalti, ne formulam dorintele in gand, in timp ce galgaiam sampania demiseaca, si ne juram, cam a nouaspea oara, ca urmatorul Revelion va fi mai fericit si mai nebunesc-pasional si mai cum am vazut noi in finalul filmului „The Holiday”.

S-a crapat, asadar, de noiembrie – si am inceput colectia de palpitatii toamna-iarna. De anul trecut pana acum, grupul nostru s-a decantat: eu am ramas prietena buna cu barbatul pe care il iubeam, alti prieteni (care pareau familionul fara cusur) au divortat glorios, altii (care se ciondaneau de Revelion) au facut un copil, iar al patrulea cuplu a emigrat in Australia (si au divortat abia acolo, pentru un australian, respectiv o australianca). Masa noastra de zece persoane era completata, atunci, de un cuplu din Venezuela parca, unul si una disparuti ulterior fara urma, pe la casele si tarile lor. Deci formula de anul trecut s-a agitat ireversibil, in ciuda tuturor pronosticurilor poleite si artificiilor care ne inspirau la betie si dorinte.

Atunci, nu prea stiam ce sa-mi doresc pentru 2010, dar inteleg acum ce-mi doresc pentru 2011. Imi doresc mai intai un Revelion obisnuit din punct de vedere emotional, relaxat, fara expectative mari si, prin urmare, fara caderi direct proportionale cu asteptarile. Imi doresc un moment frumos, pe care sa ma pricep sa-l traiesc doar asa, ca moment, fara sa-l lungesc si sa-l latesc, in incapatanarea de a-l face vesnic. Nu-mi doresc sa fiu indragostita de Revelion, ca sa pot sa ma bucur de fiecare vorba a barbatului alaturi de care voi fi (oricine va fi el), sa ma bucur – dezinhibata si fara crispari sentimentale – de orice dans, tandrete ori pahar de vin bun, fara sa constat, din trei in trei minute, ca imi doresc (a cata oara?) ceva ce nu pot avea.

Pentru 2011, imi doresc, deja, sa nu-mi mai umplu mintea si inima cu dorinte pompoase. Citeam aseara pe www.coffeechat.ro ce scria Alice, spunea ca multe visuri nu se lasa convinse pentru ca nu stim sa le formulam clar, nu stim sa ne dorim ceva concret. Intr-adevar, nu stiu sa-mi doresc ceva minunat, fiindca nu stiu ce-ar fi minunat pentru viata mea. Imi doresc sa nu ma astept la mare lucru, fiindca, de fapt, tanjesc sa fiu luata prin surprindere de intorsaturi de soarta superbe, spectaculoase. Ma educ de pe-acum sa nu-mi doresc ceva ce-ar putea constitui scenariu de film american fondant. Sa nu ma rog pentru un talmes-balmes de miracole gen sanatate plus belsug plus iubire plus succese, pentru ca toata lumea se roaga pentru aceleasi lucruri, in fiecare an, si cu toate astea mereu vor fi si oameni plansi, ratati, bolnavi sau saraci, pe fata pamantului. Va trebui sa nu ma lacomesc, sa nu vreau de toate, ci sa caut dumicatul de gand perfect, modest, infaptuibil.

Am sa trag cu ochiul la altii, am sa copiez peste umarul vostru, am sa spionez ce scrieti la http://www.coffeechat.ro/dorinte/ Anul asta voi incerca alta formula de speranta, voi recruta doar visuri realiste, dintre toate cele ingramadite la usa lacomiei mele de a fi (ha, ha!) fericita. Un lucru stiu, ca n-am sa-mi mai doresc fericiri de-o viata (discutabile), ci fericiri de-o clipa (incredibile). Vreau sa fiu uimita de ceea ce mi se intampla intr-un moment, nu de ceea ce nu mi se intampla intr-o viata.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Draga Simona,din propria experienta iti pot spune ca atunci cand mi-am dorit ceva cu ardoare,n-am avut parte..In schimb,cand am lasat totul sa mearga de la sine,a fost ok!..Mai urat este acum,cand sunt intr-o perioada grea a vietii mele si nu stiu daca trebuie sau nu sa imi mai doresc ceva spectaculos…Cateodata vointa noastra acerba ptr a indeplini ceva, nu ne lasa sa vedem drumul neted ce trebuie parcurs ptr a ajunge unde ne dorim…Pana la urma,realizarile personale cred ca tin de o farama de destin,de o usa ce nu are yala blocata,de un om intalnit cand nici nu te astepti…

    dani 15 noiembrie 2010 16:42 Răspunde
  • Cand am citit (din pacate,de-abia acum)ce ai scris in””Mor poetii,raman cretinii”,mi-am dat seama ca revolta mea este sora cu a ta…Parca gandurile mele erau asternute acolo si stiam inainte ce voi citi…Ai fost magnifica cu articolul si ar trebui sa il publici si in revista…Este ca un strigat de furie impotriva gaunosilor si agramatilor omniprezenti,a lipsei de cultura si de valori..Nu m-a interesat niciodata viata personala a nimanui (caci nu stim noi de ce ganduri e bantuit,ce nevoi,ce dragoste sau neimplinire a avut),ci ce a reusit sa schimbe in viata noastra .De cancanuri se ocupa nulitatile si invidiosii…Te felicit inca o data,cred ca este unul dintre cele mai bune articole (si mi-a placut agresivitatea ta!- de altfel intemeiata) pe care l-am citit..Si poate te induri sa-l publici(daca ai voie de la „comenduire”)

    dani 15 noiembrie 2010 17:04 Răspunde
  • Simona ce subiect ai ales azi….
    E clar ca nu stim sa ne dorim , nu formulam clar si nu ne bucuram destul de fericirea clipei.
    Cati din noi suntem in stare sa ne dorim clar si concis ceva la un moment dat? Daca ar aparea zana cea buna si te-ar intreba in acest minut ce iti doresti sa se implineasca imediat ai stii ? Ai putea avea o singura dorinta clara? ( eu stau la birou si sunt inca ingrozita de ce zii ma asteapta… cred ca de aceea gandesc asa)
    Oricum eu stiu ca in primul rand imi doresc sa fiu sanatoasa (si iti doresc la fel si tie) cu restul dornitelor voi face o lista…

    O saptamana frumoasa va doresc tuturor!

    CristinaC 15 noiembrie 2010 17:23 Răspunde
  • Dani, asta mi-am propus si eu, sa las viata sa-si aleaga ce-i trebuie, de unde-o sti. Asta nu inseamna blazare si indiferenta, nici spirit fatalist, ci doar o forma de relaxare, m-am saturat sa stau incordata, dorindu-mi miracole.

    Simona Catrina 15 noiembrie 2010 17:43 Răspunde
  • Cristina, asa fac in fiecare an, bazai de prin noiembrie, adulmec noul an si caut cea mai buna formula sa-mi astampar visurile, sa mi le ordonez. Sa-mi doresc ceea ce pot, sa pot ceea ce-mi propun. Lasa ca ne mai sfatuim pana atunci. O zi pufoasa la serviciu! 🙂

    Simona Catrina 15 noiembrie 2010 17:45 Răspunde
  • Stii care-i problema noastra?… Ma rog, a multora. Inclusiv a mea. Ca atunci cand traim o clipa incredibila, nu stim sa ne bucuram pe deplin de ea, avand, undeva in mintea noastra, inca o dorinta „mica” legata de trairea implinita, care nu ne „lasa” sa fim in extaz… Daca am invata sa ne bucuram de clipa si evenimentul respectiv, ce ne e dat sa-l traim, fara sa ne dorim brusc si altceva in plus, poate am fi fericiti.
    Eu stiu ce imi doresc pentru anul 2011, insa dorintele mele nu depind in totalitate de mine… Asa ca, imi doresc sa invat ma pot bucura de ceea ce mi se intampla, din toata inima!!! Fara planuri. Pur si simplu.

    Blue 15 noiembrie 2010 18:32 Răspunde
  • Sunt ani multi de cand Revelioanele mele, indiferent de decor, par a fi unul singur, mereu acelasi, setat pe un dureros „repeat” al acelorasi senzatii. Tristetea pare a fi singura care imbatraneste, iar povara ei, din ce in ce mai grea, mi-a subrezit -incet, dar sigur- puterea de a-mi indrepta spatele cat sa-mi pot… „dori pe stele”
    Suntem la jumatatea lui noiembrie. Inainte ca sarbatorile, luminitele, euforiile zgomotoase – cu atat mai daunatoare pentru timpanele obisnuite cu linisti insigurate- sa-mi impovareze de tot fruntea si sufletul, imi trimit acum dorinta, singura, pentru alinierile de astre ale anului viitor: vreau sa plang mai putin.
    Nu e greu de implinit. Dar nu vreau sa depinda de mine. Nu vreau ca stransul meu din dinti sa opreasca lacrimile, vreau ca ele sa nu mai aiba motive sa curga. Nici macar de bucurie (asta in cazul in care ochii mei mai pot produce si asa ceva). Mi-e sufletul asa de slab -si dezobisnuit de ele- incat nu cred ca le pot duce.
    Daca as avea un pestisor auriu, m-as lacomi la inca una (mi-ar fi teama de a treia, ar insemna prea multa indrazneala, si nici de-asta nu mai am): sa nu mai curga lacrimi nici in jurul meu.
    Iti multumesc, Simona. Acum ca am scapat de povara rezolutiilor, pot dormi linistita (cu draperii trase si antifoane pentru a bloca lumea in afara mea) in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, refuzandu-i, astfel, titlul de revelion – punand „pause”, in loc de „repeat”, si dand in acest fel tristetii mele sansa de a imbatrani cu un rid mai putin.

    Anomis 15 noiembrie 2010 20:06 Răspunde
  • draga simona ,
    ieri sotul meu , dupa 20 de ani , mi -a spus pe neasteptate , in cel mai dur si rece mod ca are pe alta si pleaca… mi -a stat inima !
    am uitat de sarbatori si cand mi-am adus aminte acum ca urmeaza curand am amutit… am ramas brusc fara de ele … in ianuarie fata noastra implineste 18 ani …alta sarbatoare cu umbra…
    de revelion imi doresc sa- mi bata inima … normal … fara lacrimi … fara de ce-uri si fara tristete …

    adia 15 noiembrie 2010 20:16 Răspunde
  • imi tot suna in urechi: „nimic nu e intimplator”… caci nu stiu altii cum sunt, si cum stau cu telepatia, dara eu… stau bine 😀

    de citeva zile ma gindesc la dorintele pe care mi le puneam eu, copil fiind, cind era prilej de deshamat caii cei verzi (adicatelea se lasa cu suflat in luminari, ori mai tirziu, cu vreo ploaie de stele…). si nicioadata nu am fost in stare sa am si eu o dorinta concreta: vreo acadea, vreun penar, vreo carte, vreo toala sau vreo bijuterie mai nu stiu cum… as fi vrut mereu o dorinta care sa le cuprinda pe toate, un giumbusluc cu care sa pacalesc destinul, sa-mi dea si mie tot ce am nevoie, sa-mi tina sanatosi, tineri si veseli parintii si pe toti cei dragi… asa ca de cind ma stiu, aceeasi dorinta egoista m-a bintuit obsesiv: sa fiu fericita! pentru ca asta inseamna automat ca si eu si cei dragi mie bubuiam cu totii la unison de sanatate, belsug, voie-buna si toate superlativele lumii 🙂

    intre timp am mai crescut (doar un pic) si mi-am pierdut si visul, si iluziile si sperantele. dar nimic nu dureaza la nesfirsit (afara poate de moarte), asa ca am inceput sa mi le recuperez, rabdatoare… e prima data cind stiu sa spun pe loc, fara ezitare, si ce imi doresc in clipa de fata, si ce imi doresc pentru 2011.

    „te-as cere inapoi, insa n-am cui te cere”… dar daca n-am cui te cere, nu-nseamna ca nu pot sa te vreau, si-am sa-nvat sa si cum sa te iau 😉

    Dea Valma 15 noiembrie 2010 20:24 Răspunde
  • Eu una am facut destule revelioane in locuri exotice sau spectaculoase (din Thailanda pana pe Vf Omu cu furtuna de zapada), dar si cateva in pat dormind tun. Si incerc sa imi scot din cap ca o sa fiu singura, sau cu prieteni dar tot singura, pentru ca revelionul mi se pare overrated si o tampenie comerciala.
    Craciunul e mai dureros, pentru ca ii vad pe ai mei imbatranind, dar revelionul…ce sens are? De fiecare data fac curatenie generala si imi propun sa matur toti barbatii care sunt de fapt in alte poze, si gata, o iau de la capat. Si imi propun prea multe lucruri din care ma tin de unele doar. Anul asta…as dormi…

    Corina L 15 noiembrie 2010 22:04 Răspunde
  • Blue, micul cusur al clipei imperfecte ne-a transformat, in timp, in luptatori. Probabil asa stau lucrurile, iar meteahna de a nu ne multumi total cu nimic ne tine sanatosi (la cap, in primul rand)… 🙂

    Anomis, imi doresc destule pentru 2011, nu mai am puterea sa formulez clar, de teama ca vreo neimplinire imi va face moralul ferfenita. Pe de alta parte, daca exista un sezon al nadejdilor dezlantuite, asta e!

    Adia, draga mea, am ramas fara glas si fara respiratie, la randul meu, cand am citit ce-ai scris! Si nu cred ca sunt singura de-aici, din cat imi cunosc prietenii de pe blog… E groaznica senzatia, stiu ca te vei vindeca intr-o zi, insa din pacate nu exista alt leac in afara de timp. Iar in momente de-astea, ai vrea sa te adoarma cineva si sa te trezeasca peste un an, vindecata. Da, ai da un an din viata ca sa scapi de saptamanile de lacrimi si perplexitate, ca sa scapi de absurd.
    Nu pot crede ca astfel de lucruri se intampla, desi, intr-un fel sau altul, mi s-au intamplat si mie, si altora din jurul meu. Am fost de dezastruos de multe ori martora unor asemenea rupturi complicate, bruste, infame de-a dreptul.
    Nu stiu ce sfat sa-ti dau, fiindca in situatii similare, eu am zacut si cu greu mi-am revenit. Te-as incuraja si ti-as spune ca s-ar putea sa-i treaca nebunia si sa se intoarca, dar nu stiu daca e drept si decent sa te povatuiesc sa-l astepti, in principiu nu merita. E foarte posibil sa se intoarca, dar ranchiuna va ramane.
    E clar ca femeia respectiva i-a fortat mana tocmai fiindca stia ca vin sarbatorile si n-avea chef sa le petreaca singura cuc, imaginandu-si ce face el cu tine, acasa. Si atunci, profitand de disperarea lui de om care-a gasit o jucarie noua si-o vrea neaparat, a trecut la santajul sentimental, pe ideea „vii acum sau du-te dracului”. Iar el s-a dus.
    Trebuie sa te scuturi de otravuri, sa te lepezi de el ca de-o tumoare, omul asta te va chinui si daca se va intoarce la tine. Fiica ta e mare, adulta deja, iata, si isi va urma viata ei. Va judeca limpede situatia.
    Fii tare (stiu ca e greu…), noi iti vom fi alaturi cat de mult ne va sta in puteri, vino pe-aici, pe blog, si ne mai adunam mintile, fortele… Te imbratisez, ca sa nu mai plangi…

    Dea Valma, superba analiza de gand, sa stii ca asa rezum si eu aspiratiile care ma impresoara, le spun „fericire”, sa se descurce Dumnezeu cu acest concept, cum o vrea El.

    Corina, stiu revelioanele exuberante, asa cum stiu si revelioanele in pijama. Stiu revelioanele cand, singura fiind, mi-a fost mai bine decat intr-un anturaj care ma scotea din minti. Dar nu, anul asta nu vreau sa dorm, nu, am promis – mie si altora – ca am sa port o rochie frumoasa si am sa dansez…

    Simona Catrina 15 noiembrie 2010 22:36 Răspunde
  • Tocmai ce am scris in lista cu dorinte de pe caffechat 😀
    Fiecare dintre noi avem dorinte ascunse pe care nu indraznim sa la rostim, nu avem curajul de a le spune cu voce tare. Si cum sa se implineasca daca nimeni nu le aude, nici macar umbra noastra in noptile cu luna… cum?
    E vorba aia, cere si ti se va da. Nu ceri, e ca si cum nu ai vrea.
    Dar cu faza asta, sa ne dorim la trecerea dintre ani… e foarte rasuflata. Trebuie sa ne dorim in fiecare zi, sa ne tinem dorintele vii… O sa par optimista optimistelor, desi am caderi destul de dese, dar o spun cu mana pe inima ca daca iti doresti ceva cu adevarat si eviti iti renegi dorintele atunci ele se vor implini. Mai trist e cand se implinesc prea tarziu… dar asta e alta poveste!

    Si, Simona, uneori fericirile de-o clipa se pot transforma in fericire de-o zi, de-o luna, de-un an… de-o viata! Doreste-ti 🙂

    O dorinta mai am… sa revin aici si anul viitor si sa te citesc, sa-mi impletesc in suflet cuvintele tale si ale lui Alice… sa le fac parte din mine pentru totdeauna.

    Andres

    andres 15 noiembrie 2010 22:40 Răspunde
  • Uf !
    Am descoperit cu întarziere, observ, noul post, visator si lucid 🙂
    Eu n-o sa însir lista de dorinte pamantene ale unei fantome barbatesti care începe cu femeia calda si se termina cu berea rece (daca n-o fi invers pt unii).
    Clipa, acolo e totul, asa e, Simona, filozofia ultima, epicuriana si densa ca un atom întins spre infinit !
    Ader voios la momentul asta !
    Aratura-i lunga, brazda-i profunda !
    Pe terenul asta sa ne dam mana cu mana 🙂

    Thomas Man 15 noiembrie 2010 23:39 Răspunde
  • Stiu ca e cheesy, dar incheierea ta mi-a adus aminte de clasicul „Nu aduce anul ce aduce clipa” 🙂

    Dupa ce-am venit in Canada, moment ce a coincis poate cu sfarsitul pe bune al copilariei, nici un Craciun n-a mai fost la fel. Emotia asteptarii s-a ofilit, ritualul in familie s-a subtiat intr-o copie palida si subreda, un sir de actiuni pe care le executam din inertie si nu convingere. In fiecare an imi petrec Sarbatorile ingrasandu-mi nostalgia la fel de mult ca rotunjimile.

    Iar daca se intampla sa nu mi se implinit si dorintele peste an, daca inevitabil imi fac socotelile si remarc ca nici anul asta n-am fost destul de curajoasa, de increzatoare, de decisa, de etc, daca ma iluzionez in continuare ca viata e „in alta parte”, nu prea
    ma-nveselesc ca vine Revelionul. Incerc asadar sa nu trag linie si sa privesc la orizont, de preferat prin niste lentile roz roz bonbon 🙂

    PS. Te invidiez daca esti in Ro de Revelion.. 🙂

    Ava 15 noiembrie 2010 23:44 Răspunde
  • Adia, eu gasesc totdeauna vorbe, acum nu.
    Nu stiu cum sa-ti spun curaj !
    De-ar putea Doamne Doamne sa-ti ofere o metempsihoza !
    Sau macar taria de trece mai departe.

    Thomas Man 15 noiembrie 2010 23:44 Răspunde
  • Andres, stiu ca a-ti insira dorintele in noaptea de revelion e cam roz-bombon, tocmai de-aia am luat-o din noiembrie. 🙂 Multumesc frumos… si te astept cand vrei tu, acum, la anul… cand ti-e drag sa fii aici.

    Thomas, eu venerez momentul, dar subconstientul meu stie (spera, de fapt) ca asta e doar un antrenament, inaintea vesniciei. 🙂

    Ava, am petrecut sapte revelioane in Canada si stiu ca ele se incheie la ora 0.15, acolo. Am fost si la megaconcertele de la City Hall, din Toronto, si dupa ce pocneau sampaniile la ora 0.00, urma un „good night” consternant. Imigrantii europeni se refugiau in oarece baruri sau carciumi, restul mergeau acasa, la nani. 🙂 Te inteleg si stiu ca ma invidiezi – desi la ora asta nu am inca niciun plan de revelion.

    Simona Catrina 16 noiembrie 2010 0:27 Răspunde
  • Prin mesajul tau ai atins un subiect dureros pentru mine. De cand ma stiu imi petrec Revelionul acasa cu parintii. Am prieteni dar ei au ales de fiecare data sa nu ma includa in planurile lor sau sa nu accepte planurile mele. Am iubit dar el e de fiecare data cu prietenii lui de Revelion.

    Daca ar fi vorba doar de o noapte as putea sa uit de durere usor. Din pacate Revelionul imi aminteste mereu cat de urata e viata mea, cat de trista si goala e.

    ema 16 noiembrie 2010 0:47 Răspunde
  • lool@mana cu mana pe terenul asta..
    dupa ce la precedentul ne-am luat ”gatzii” si ne-am zdrentuit picioarele: )))
    Ma rog, ”ne-am” e cam impropriu si compromis aruncat acum in hora vorbelor, da’ mi s-a parut ca a intrat, ca observatie.
    Adia, s-ar putea sa nu fie cel mai rau lucru din viata ta anuntul asta despre adulter si plecare, sper ca nu a venit in plina glorie conjugala, ca sa te lase deconcertata si fara suflu destul. Imi pare rau ca ti-e greu, dar uneori libertatea e frumoasa foc. Cand plangi si te sufoca dezamagirea nu-i simplu, cand trece si-ti dai seama ca nu poti pierde ceva ce nu ai avut cu adevarat niciodata, lumea-ti devine pastel.
    De Revelionul asta m-as imbata, de-as putea!
    Lui Mos Craciun o sa-i scriu, insa, altceva, mai impertinent, ca sa aiba timp sa-mi descalceasca cimilitura-dorinta pana la noaptea dintre ani, si s-o retina/implineasca pentru bradutul viitor. : )

    Una 16 noiembrie 2010 1:17 Răspunde
  • multumesc simona pentru imbratisare… nu pot sa adorm iar imbratisarea ta imi face bine… nu cred ca se va intoarce …nici nu astept asta… a spus ca s-a indragostit pe loc…si ea de el… au povestea de un an… in fata dragostei nu sunt cuvinte… nu mai e nimic de zis…
    ma doare lasitatea lui si sunt nedumerita de ce, daca tot s-au iubit din prima clipa , de ce a mai stat in minciuna cu mine un an?…de ce nu mi-a oprit inima atunci? …
    simona imi pare rau ca prima data cand ti-am scris a fost de durere… daca iti mai amintesti de mine , ne-am intalnit intr-o seara la rin , la sport… atunci nu mai respiram de fericire ca te-am intalnit si vorbeam vesela si fericita de bloguri…
    acum cuvintele mele nu mai stiu … nu mai pot…
    aripile mele sunt inchise…

    adia 16 noiembrie 2010 1:20 Răspunde
  • thomas man , multumesc… nici eu nu mai am cuvinte … ma rog la Dumnezeu pentru tarie si sper sa mi-o dea…
    una , e posibil … se spune ca orice rau e spre bine … dar cand fata mea plange si intreaba de ce si ma suna in fiecare recreatie sa- i spun daca nu cumva s-a intors eu in afara de lacrimi nu gasesc altceva…

    adia 16 noiembrie 2010 1:26 Răspunde
  • Adia, cum sa nu-mi amintesc?… Atunci eram uluita ca am fost de recunoscut, asa cum eram, iesita din bazinul de inot, cu parul ud, grabita, bombanind-o pe Alina, care se moscaia uscandu-si coama. M-a bucurat intalnirea cu tine, de fapt era prima data cand mergeam la Rin Grand Hotel la inot si eram cam picata din luna (ulterior, m-am adaptat la context), iar tu mi-ai aparut ca o fata buna si draga. Si ai o fata de 18 ani?? Pareai foarte tanara, ai facut-o la 14 ani?!!
    Nu-mi vine sa cred ca despre tine e vorba, nu mi-ar fi trecut prin minte… Imi amintesc si de prenumele tau real, chiar daca nu-l mentionez acum. Cu atat mai mult ma bucur ca ai venit aici, ca ai scris si ca ti-ai deschis sufletul.
    Sa stii ca suntem noi zapaciti si nebuni, dar in spatele acestor aparente aiureli, avem si noi dramele noastre, nesiguranta noastra, demonii nostri. Si intelegem destul de bine adancimea acestei situatii.
    Vei avea puterea sa treci peste astea, ai sa vezi, chiar daca tributul de revolta si lacrimi trebuie platit, ca sa ajungi la vindecare. Esti frumoasa si puternica, ai sa-ti refaci firul vietii sentimentale, chiar daca acum nu-ti vine sa crezi. Aici suntem si vom vedea cu totii. Barbatul care te merita te asteapta undeva, sunt sigura! Te sarut, ramai prin preajma, ne gandim la tine si ne rugam pentru linistea inimioarei tale.

    Simona Catrina 16 noiembrie 2010 1:58 Răspunde
  • oameni, frati si surori ale mele, intru trairi si crezuri,
    lasati inconstient sa rasara inauntrul vostru lumina unei sperante, oricare ar fi ea, puterea pasarii phoenix de a se regenera din propria-i cenusa,
    cand am citit aceste randuri, mi-am retrait viata, caci am cate putin din experienta fiecaruia si mi-am dat seama ca ceea ce conteaza in primul rand e numarul UNU, care sunt eu, caci fara mine, pana la un punct, cei din jurul meu si in primul rand fiul meu, ar avea mai multe greutati de „mutat” din loc si poteci de „batut, fara a avea calea cel putin pornita
    tot ce-mi dorec e sa fiu sanatoasa, ceea ce va doresc si voua!

    Adia – lasa lacrimile sa se usuce pe obrazul tau, arata-l soarelui si ai incredere in ziua de maine (am trecut prin ipostaza asta cand fiul meu abia implinise 2 ani; dupa 12 ani impreuna…)

    moni 16 noiembrie 2010 4:15 Răspunde
  • Simona, indraznesc eu sa-mi doresc pentru tine niste lucruri concrete si daca ele sunt prea putin sau prea pamantene, sa ma ierti.

    1. Sa vina EL si sa te iubeasca simplu si concret, cu masaj la picioare cand esti obosita, cu ceai fierbinte la pat cand esti racita, cu tinut de mana cand ti-e greu, cu o vorba buna dimineata, cu castronul de floricele in pat sambata la filmul de pe „Pro Cinema”, cu planuri casnice de vacanta si cont comun de cheltuieli. Sa citeasca el contoarul de gaz in timp ce tu organzezi facturile platite, sa aduci tu painea si el vinul, sa va vedeti in weekend cu cei 3 prieteni mari si lati, dar de nadejde, sa va inscrieti cu randul pe lista depresiilor si sa va consolati reciproc.

    2.Sa ai un copil care sa-ti spuna „Mami meu, te iubesc!”, asa cum imi spune mie Emi.

    3. Sa ai mereu serviciul pe care il iubesti.

    4. Sa-ti ramana familia sanatoasa si parintii in viata.

    Anemari 16 noiembrie 2010 5:11 Răspunde
  • anemari,da, de-astea pamantene imi doresc si eu, am copilul, am serviciul, am familia, citesc contorul, aduc painea…..umplu oala…….am trait si eu tot felul de revelioane, dar….asa cum spunea si simona….as vrea anul asta sa-l petrec intr-o rochie si cu dans…dar trebuie sa fac un plan, o strategie, nu prea cred sa mi se intample pur-si-simplu….cred ca trebuie sa ajut destinul putin….

    wind 16 noiembrie 2010 11:04 Răspunde
  • multumesc, simona pentru cuvintele tale frumoase…
    toate gandurile mele si tot ce mai e in mine exista acum pentru fata mea care suporta greu… si eu trebuie sa fiu puternica in primul rand pentru ea…
    raspunsurile tale imi fac bine … ca seara aceea cand te -am intalnit… mi-amintesc ca tu plecai cand eu imi puneam costumul de baie … am intrat in piscina cu prietena mea turuind fara incetare despre tine, despre tango , despre cuvinte si emotii… si cand am ajuns acasa am povestit intalnirea si nu- mi venea sa cred ca te -am intalnit cu adevarat si ai vorbit cu mine … mai ales ca te -am cam privit vreo 3 minute inainte de a avea curajul sa-ti adresez vreun cuvant … e frumos ca m -ai tinut minte…
    e pacat ca ti-am scris de jale …
    acum nu mai cred nimic… si nu vreau sa refac nimic … vreau doar sa ma gasesc pe mine …
    moni , multumesc, o sa ma arat soarelui , imi pare rau ca si tu ai trecut prin asta , sincer nu doresc la nimeni asa ceva si ma doare rau , dar infinit de rau de nu am lacrimi deajuns pentru dezamagirea si durerea fetei mele care -l adora ca pe un zeu …

    adia 16 noiembrie 2010 12:16 Răspunde
  • Omuledelamunte, intrebai, la un moment dat de originea unei melodii:

    http://www.youtube.com/watch?v=71vfnUMr19k&feature=related

    tania 16 noiembrie 2010 12:24 Răspunde
  • sau, si mai aproape de origini:

    http://www.youtube.com/watch?v=l4hWW0spl3o

    tania 16 noiembrie 2010 12:25 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=ZBR2G-iI3-I

    pentru ADIA
    n-am cuvinte….

    wind 16 noiembrie 2010 12:41 Răspunde
  • pentru ADIA , sunt alaturi de tine !!!!

    I will survive!

    Gloria Gaynor

    At first I was afraid I was petrified.
    Kept thinking I could never live without you by my side.
    But then I spent so many nights
    Thinking how you did me wrong.
    And I grew strong!
    And I learned how to get along!
    So now you’re back from out of space.
    I just walked in to find you here with that sad look upon your face.
    I should have changed that stupid lock!
    I should have made you leave your key!
    If I had known for just one second you’d be back to bother me.
    Go on now, go, walk out that door!
    Just turn around now‚ cause you’re not welcome any more.
    Weren’t you the one who tried to hurt (crush) me with goodbye?
    Did I crumble
    Did I lay down and die
    Oh no, not I!
    I will survive!
    Oh and as long as I know how to love I know I stay alive.
    I’ve got all my life to live,
    I’ve got all my love to give.
    And I’ll survive!
    I will survive!
    Hey, hey.
    It took all the strength I had not to fall apart.
    Kept tryin’ hard to mend the pieces of my broken heart!
    And I spent oh so many nights just feeling sorry for myself.
    I used to cry!
    But now I hold my head up high.
    And you see me somebody new!
    I’m not that chained-up little person still in love with you.
    And so you feel like droppin’ in, and just expect me to be free, now I’m saving all my loving for someone who is loving me!
    Go on now…

    wind 16 noiembrie 2010 12:53 Răspunde
  • Subiectul e prilej de reflectie…
    Ce-mi doresc?
    Sa fiu Eu. Sa fiu Eu, mai puternica. Anul 2010 ar fi Anul Tigrului, anul meu, cica. Da-mi, Zeitate, puterea Tigrului, sa ma inteleg pe mine, sa ma ajut pe mine, sa-mi fie mie bine!
    As vrea sa fiu Eu!

    gabitza 16 noiembrie 2010 13:17 Răspunde
  • Nu am inteles niciodata de ce se face atata caz la romani de aceasta noapte, O noapte, in care se trece intr-un alt an. E un prilej de fala si cam atat, mandrie fie pt ca esti intr-un cuplu (obligatoriu explodand de fericire), fie ca iti permiti sa arunci cu banii pe rochii, mancaruri scumpe, locatii de lux, sau pt ca iti permiti, iata, sa „faci” revelionul in Cuba sau mai stiu eu unde in timp ce muritorii de rand mananca sarmale la ei in sufragerie. Nu mai zic nimic de obiceiurile noastre care privesc indoparea de sarbatori, urmate de sejururi mai scurte sau mai lungi pe la spitalele de urgenta, de panica unor femei din preajma acelorasi sarbatori ca „nu au cu ce sa se imbrace”, ca nu au un partener (oricare, nu conteaza ce hram poarta), sau prieteni, sau bani sau mai putine kg.

    In sfarsit. Nu mai vreau sa ma las antrenata in angoasa lui „ce faci de revelion”. Imi fac niste planuri pt zilele libere care sunt atunci si pe care vreau sa le folosesc cu folos, facand lucruri care imi fac placere si nu subordonandu-ma unor conceptii straine care tin mortis sa imi dicteze cum sa imi petrec timpul, viata, zilele …

    Justine 16 noiembrie 2010 13:35 Răspunde
  • Apropo de „cazul” care se face de noaptea de Anul Nou. Am avut ocazia sa fiu de cateva ori plecata din tara in noaptea dintre ani si, in orasele de provincie, dar nu numai, oamenii obisnuiesc sa mearga la o slujba speciala la bisericile de rit catolic, apoi merg acasa, in familii, poate cu cativa prieteni dragi la masa, se simt bine, si apoi dorm linistiti… La noi, daca spui ca stai acasa cu familia sau prietenii dragi si apropiati, se uita lung la tine, de parca ai avea ceva… sau n-ai avea „ceva”. Cred ca ar trebui sa ne relaxam si sa facem ceva numai pentru noi si nu pentru a arata lumii ce „fericiti si impliniti” suntem. Sau nu.

    Blue 16 noiembrie 2010 13:52 Răspunde
  • Simone, inseamna ca nu-s intreaga la cap daca am citit „Vom visa un vis feroce” ? Te rog sa nu-mi raspunzi … 😀
    Cuvantul de ordine e „datorie”. Romanii au urmatoarele datorii: sa iasa din casa in noaptea in care un an divorteaza de altul in sunet de artificii, sa se balangane pe tocuri indecent de mari (valabil pentru doamne si pentru domnii marunti), in care picioarele se simt ca desprinse din cea mai buna ecranizare a unei carti horror, sa se calce pe rochii (valabil pentru doamne si domnii cu orientari interesante) si nervi, sa stea precum papillonul, adica tot timpul in the wrong place, sa epateze, exagereze, sa se imbete pana la voma finala, sa isi arunce ocheade cu oricine stie jocul, sa isi planga de mila sau sa le planga altora de mila, sa noteze in carnetelul de la mansarda cat mai multe lucruri spectaculoase cu care sa umple luna ianuarie si capetele nefericitilor aflati in drum, sa isi oboseasca trupul in speranta ca aceasta echilibreaza sufletul care, drept urmare, va fi inviorat de indata ce se va crapa de zi si de plecare. Romanii nu fac Revelionul pentru ei, il fac pentru Univers. Sa se bucure si Universul ca romanii exista si polueaza fonic, uneori agramat si fonic in acelasi timp.
    De-aia ma gandesc ca tu ai ales tare bine ce ai ales: o sarbatorire de bun simt, cu dorinte normale, vecini de masa normali, conversatii inteligibile, sperante la cutiuta (cutiuta la loc stiut doar de tine), carpe diem pe intelesul tuturor… Ai o singura problema. Universului s-ar putea sa ii placa traditia romaneasca si s-ar putea sa te atraga in jocul sferelor de influenta ale unor vecini de masa mai putin educati, s-ar putea sa te trezesti lovita de meteoritul dragostei chiar inainte de primul pahar de sampanie, s-ar putea sa iti ofere un loc in constelatia stelelor reperate de comeseni si pentru care se va infiinta ad hoc un observator cu toate ustensilele necesare, s-ar prea putea sa te plimbe prin timp si spatiu in decurs de o secunda si sa te faca sa uiti ce ai gandit inainte de a deschide usa, ce ti-ai dori cand vei trece pragul la plecare si, mai presus de toate, Universul s-ar putea sa iti spuna ca sa iti doresti putin e bine, dar e mult mai bine sa iti doresti mult, foarte mult, stiind ca, daca iti doresti mult, nu se poate ca macar o parte din ce iti doresti sa nu se indeplineasca. Totul e sa stii ca, si daca iti doresti Luna si n-o poti avea, se gaseste intotdeauna o planeta care sa graviteze dragastos in jurul tau, o planeta care si-a dorit sa te gaseasca, o planeta care asteapta sa o vezi si, privind-o, s-o luminezi precum Soarele Luna.
    De Anul Nou, SW va fi cu gandul la Simona, adunand cea mai buna energie din lume pentru ca la capatul penitei sa fie un om fericit 🙂

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 14:19 Răspunde
  • Adia: fetita ta e sanatoasa ? Tu esti sanatoasa ? Sunteti prietene inainte de a fi mama si fiica ? Veti fi bine, amandoua ! Nu ma intreba de unde stiu, crede-ma pe cuvant 🙂

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 14:22 Răspunde
  • DV: suuuuuper 🙂

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 14:22 Răspunde
  • TM: fantomele au dorinte pamantene ? Cand beau bere, cum arata ? Si ti-am raspuns la postarea anterioara.

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 14:24 Răspunde
  • Nici nu stiu ce formula de salut sa folosesc, hai sa o pun pe aia cu va imbratisez pe toti, caci imi sunteti dragi (unii dintre voi foarte) si prieteni (unii dintre voi extrem de apropiati!)
    Simona draga, eu sunt genul care nu-si aminteste niciun Revelion asta si pentru ca – inca de mici – ai mei ne-au invatat ca orice am face, orice am drege, asta e o sarbatoare pe care tre’ sa o petrecem cu ei (sau si cu ei). Si Revelioane ca la tata acasa, cu salata de fructe in zori de zi, cu risete si mistouri, cu pupaturi parintesti, fratesti, cu lume care chiar conteaza, chiar te iubeste…..Sigur ca s-a mai intimplat asa, cate-un Revelion pe ici pe colo dar daca am fost in Bucuresti dupa 12 noaptea (sau 1 sau 2) ne-am prezentat la „vatra” iar daca nu a doua sau a 3a zi la salata de fructe a tatei ca n-o face nimeni ca el! Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit niciodata nimic la 12 noaptea, nu stiu daca e o traditie asta dar daca e, nu am tinut-o niciodata! Eu imi pun dorinte doar la aniversare, Revelionul e noaptea dintre doi ani, doar atit! Nu m-am stresat niciodata sa o petrec cu nu stiu ce oameni, in nu stiu ce tinute, in nu stiu ce decor….n-am vrut niciodata sa iubesc mai mult decat vreau in general, nu mi-am pus bani in sin sau in sticla de sampanie…n-am dormit niciodata pentru ca la noi in familie se ride mult si se iubeste la fel! Da, ma recunosc privilegiata 🙂

    ADIA draga si necunoscuta – recunosc ca pentru tine m-am apucat sa scriu dar a trebuit sa-mi salut gazda! In situatii ca aceea pe care o traversezi tu acum toata lumea iti face – jenata si timida – urari generale de sa-ti dea Dumnezeu sanatate, putere, iti spune ca o sa fie bine, ca o sa gasesti (da’ daca nu cauti?!?) altu’ mai bun, mai destept, mai iubitor si musai mai fidel, nebunul! Ca n-ai meritat asa ceva! Ca nimeni nu merita! Dar nimeni, niciodata, nu-ti spune concret ce sa faci si cum sa faci ca sa nu mai innebunesti de durere cand ii vezi camasile, sau scaunul de bucatarie preferat, sau umbrela in cuier sau urma de cap in perna de alaturi! Incerc sa fiu (nu am sa reusesc probabil dar crede-ma ca incerc sincer!) altfel si sa-ti spun ca anumite stratageme chiar functioneaza in situatii de astea. Nu te enerva citindu-ma (sau enerveaza-te!) dar gindeste-te serios si ai sa vezi ca s-ar putea sa mearga. In primul rind, nu o lua in tragic! Nu a murit! Pe bune! Stiu ca uneori iti zici in gind ca ai fi preferat de 1.000 de ori sa moara sau sa mori tu dar sa stii ca e o treaba extraordinara ca „prea tirziu-l” nu a venit peste voi! Atita timp cat tu traiesti, si el traieste, cat locuiti in aceeasi tara ba chiar in acelasi oras lucrurile se pot oricand schimba! Oricand! Nu te lasa infrinta si nu te culpabiliza (asta in niciun caz) dar gindeste-te ca intr-o poveste de 2, cand se intimpla asa ceva exista 2 vinovati! Si da, TU chiar esti unul din ei! E meschin ce a facut el dar barbatii asa fac, astia habar n-au ce-i aia constiinta! Si le e frica de durere si de dentist, timpitii pamintului, si ar face orice sa nu te vada devastata, plinsa, sa nu-ti vada reprosul din ochi! Nu-l cauta, orice ar fi nu-l cauta tu! Sa nimic! Stiu ca au ramas o gramada de chestii de rezolvat, o despartire presupune un efort de logistica cumplit! Dar tu nu-l cauta! Sa te caute doar el, o sa-l arda infiorator chestia asta! Sa te sune el! Ca mai vrea hainele de iarna, ca ce o sa faceti cu aparatul foto ca lui ii trebuie! Fereste-te sa fi rea oooooo asta o sa fie de departe chestia cea mai grea! Fereste-te sa folosesti invective referitoare ola noua femeie din viata ta! Are mai putina vina decat are el, in tot cazul! Ea nu iti datora nimic! Pentru tine o fi o „curva” oarecare ,care ti-a stricat casa, dar naiba stie, poate ca in alta conjunctura ai fi putut sa o consideri chiar o femeie misto! Mereu m-am intrebat de ce femeile de care se indragostesc fostii nostri sunt musai niste „curve”, niste „urite” niste „strimbe” fara caracter si fara coloana vertebrala! Asa ca fereste-te ca de foc sa o vorbesti de rau! Mai ales lui, mai ales cu el! Fi doamna, doare ca dracu’, dar fi doamna! Nu te lasa sa zaci! Nu, nu-ti zic sa-ti vezi de program ca si cand nimic nu s-ar fi intimplat! Nu zic sa te duci sa-ti schimbi culoarea la par si sa slabeste 80 de Kg (hahahaha) ca sa se intoarca acasa cioflingaru’ si mate fripte! Nu uita ca mate fripte te cunoaste si slaba si grasa, si buna si rea, si in pat si in bucatarie……nu, daca nu vrea sa mai vina acasa chiar NU AI cu ce sa-l impresionezi! Dar nu te lasa sa zaci! Du-te la munca, fa curat in casa, ingrijeste-te! Nu SUPER INGRIJESTE-TE, ingrijeste-te pur si simplu! Stai cu ai tai (daca ii ai, sper din suflet ca-i ai!), stai cu oameni dragi dar nu-i lasa sa ti-l vorbeasca de rau, nu-i lasa sa te otraveasca! Nu inca! Stai sa vezi daca va despartiti de tot sau daca va impacati de tot! Asta trebuie sa faci deocamdata, draga mea draga, sa astepti si este cel mai incredibil de greu! Exact ca in nisipurile miscatoare, acum , cu cat mai tare te agiti cu atit mai sigur te duci la fund si te ineci! Poate el chiar o iubeste pe femeia aia, nu stiu ce sa-ti zic! Poate a pitrocit un an la chestia asta si numai acum si-a gasit curajul! E irelevant! Daca te lasa dupa 2 saptamani te durea la fel! Nu-ti mai bate capul cu date! Sau poate nu o iubeste pe femeia aceea dar ca sa inteleaga asta poate a trebuit sa plece de acasa si sa faca dezastrul asta!
    Adia draga, mai presus de orice, ai grija de fata! E adolescenta si eu stiu ce inseamna asta! Ai grija de ea, lasa-te pe tine! Sa nu se apuce de baut, sa nu faca gesturi teribile de adolescent tembel! Eu iti vorbesc in cunostinta de cauza! Stai mult cu ea, explica-i ca astea sunt chestii care se intimpla in viata, dar ia uite, legatura dintre voi – dintre tine si ea – e pe vecie, ea nu o sa te paraseasca pe tine si tu nu ai sa o parasesti pe ea! Barbatii vin si pleaca -uneori! Atrage-i atentia ca doar uneori!!!! – dar legatura mama-fiica este absolut indestructibila! Nu o invata sa-l urasca, spune-i ca a gresit, ca asa gresesc oamenii mari cand se indragostesc! Ca si ea o sa se indragosteasca si-o sa inteleaga atunci! Mai spune-i ca tatal ei nu a parasit-o pe ea ci pe tine! Da, stiu cum suna! Si lui scrie-i un mail, sau o scrisoare in care roaga-l, implora-l sa nu-si abandoneze fata adolescenta! Nu-i vorbi despre nimic altceva, nu-i sufla o vorba despre tine, DOAR despre ea! O sa inteleaga! Si-o sa te aprecieze! Stiu ca azi pare greu de crezut dar sa stii (din experienta iti spun!) ca s-ar putea ca peste o luna sau peste un an el sa vina acasa! Si tu sa te uiti la el, pe urma la ceas, si sa-i spui zimbind „e incredibil de tirziu, dragul meu, incredibil de tirziu! Si da, stiu ca e de-abia ora x”
    Nu stiu Adia, daca o sa fi bine! Nu stiu daca ai sa te impaci cu el sau daca ai sa fi nevoita sa te impaci cu faptul ca in dragoste, ca si in testament, ultimul venit e singurul valabil si le anuleaza pe toate cele precedente! Dar stiu ca tot ce ti-am spus mai sus am invatat cu truda si cu lacrimi! Si a mers! Zau ca da!

    Dea Valma, sa nu te oftici da?!?! Stii tu de ce 🙂

    Va pup pe toate si pe toti!

    Anca G 16 noiembrie 2010 14:32 Răspunde
  • Buna sa va fie ziua si noaptea si intentia si gindurile si mai ales dorintele
    Nu stiu de unde sau de ce , cind si cum dar am doar o superstitie vis-a-vis de revelion in general ; sa nu il fac acasa ci cit mai departe de casa, atit, iar dorintele sau dorinta de la miezul noptii, in fiecare an este alta daca este , pentru ca mare adevar graieste cine spune ca de prea multe ori nu stim sau nu sintem in stare sa ne dorim ceva concret, asa ca sunt si revelioane fara dorinte pentru mine uneori
    Ana- Bell are dreptate in tot ce-a scris legat de revelion la romani, dar mai ales despre ce-i doreste Simonei
    Mi-a placut maxim, si-o s-o tin minte chiar cu ocazia noului revelion care se apropie,ce a scris in incheiere Dea – Valma :“te-as cere inapoi, insa n-am cui te cere”… dar daca n-am cui te cere, nu-nseamna ca nu pot sa te vreau, si-am sa-nvat sa si cum sa te iau ”
    Multam” mult de tot pentru vorbele aste si pentru subiectul acestei postari , care a plecat de la d-na Alice……

    iris 16 noiembrie 2010 15:55 Răspunde
  • AcZ, fantomelor li se îmbujoreaza gluga cand beau bere 🙂
    Multam bis pt raspuns, uns cu toate bunatatile, ca de obicei, carapacea ta ascunde sediul universal al bunelor maniere si sentimente, fara vanturi contrare sau contrariante ; te propun Ambasadoarea Generozitatii si Luminozitatii pe langa ONU si toate celelalte organizatii mondiale care conteaza 🙂
    O sa te deceptionez, scuze, nu-mi mai prea place rapul, cu mici exceptii, de cativa ani. Muzical e minimal, aceleasi secvente, aceleasi fite aliterante, aceleasi vociferari decibelistice (sau, ma rog, cam aceleasi). Îmi place ideea de «revolta» la rapangii, avem totdeaune obligatia sa ne indignam, sa nu stam cu mainile în san (stiu, depinde despre ce fel de san vorbim 🙂 ), sa nu ne lasam îmbroboditi sau încalecati (stiu, romanii s-au cam lasat încalecati prin istorie si traditie 🙁 ), revolta-i mult mai sanatoasa decat fuga, este un fel de curatenie generala în capul tau, de detoxifiere, un catharsis mai bun pt sine decat mersul «la sala». (Nusce m-a apucat, incep o fraza undeva si o cam iau pe partie).
    Îti ofer în troc (echitabil ?), un rap cu faimosul si durul 50 Cents (ala cu «Get rich or Die Tryin’ «) si un adolescentel care face furori (mereu îmi vine sa fac gluma aia cam dezbracata cu «face furouri») pe internet, Keenan Cahill, care amuza multa lume în interweb. Sper ca si pe tine, sau pe colegele de vise.
    PS : Sunt epatat de calitatatile scrierilor tale. În fuga condeiului virtual e greu sa confirmi la nivelul asta.
    Ori tu da.

    Thomas Man 16 noiembrie 2010 16:30 Răspunde
  • DV, fain credo, atat de frumos articulat si cu formule memorabile 🙂 (dovada ca ti se citeaza mai sus 🙂 )

    Thomas Man 16 noiembrie 2010 16:32 Răspunde
  • Of, am uitat linkul cu rapul promis la schimb :
    „Down On Me” – Keenan Cahill featuring 50 Cents
    http://www.youtube.com/watch?v=Dwimc4cvUmQ

    Thomas Man 16 noiembrie 2010 16:33 Răspunde
  • Un revelion printre stele ? (dar fara Stela Popescu si fara stelele de la noi din ziarele pt VIP-uri)
    Sau printre nourasi ?
    Un cumulus bucalat cu obrajii ca în desenele cu povesti de altadata ar fi un/o partener/a adecvata/a 🙂

    Thomas Man 16 noiembrie 2010 16:38 Răspunde
  • TM: e un drum foarte lung pe care trebuie sa il parcurgi ca sa ma deceptionezi. De fapt, nu trebuie sa il parcurgi. Dar, daca vrei s-o faci, o sa incerc, pe masura ce mergi, sa ii mai adaug dale, sa n-ajungi niciodata la capat. Rapul vine sacadat si in viata mea, ii savurez furia ocazional, nu-mi permite locul (desi as gasi timpul) sa sparg cate ceva, dar as face-o perfect ritmat. Aproape armonic.
    Trocul nu e niciodata echitabil, decat daca schimbam intre noi exact acelasi lucru, ajungand sa facem gestul doar de dragul miscarii aerului dintre noi, careia i-am da, astfel, forma. Dar exista trocuri in care ambele „parti” cred ca sunt in castig 🙂 Asta are o denumire in marketing. Si aplicabilitate in real.
    Cred ca ai mai postat linkul asta, imi pare (re)cunoscut 🙂

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 16:49 Răspunde
  • careia = caruia 🙂

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 16:50 Răspunde
  • „And I wish you joy and happiness / But above all, I wish you LOVE” pentru 2011, Simona, ca sa nu mai citesc textele astea ironico-sentimentale, pe care numai tu stii sa le scrii si pe care, de fapt, le ador. Pentru ca rad cu jumatate de gura, in timp ce in coltul ochilor imi mijeste cate o lacrima.

    Corinas 16 noiembrie 2010 17:04 Răspunde
  • @Ana-Bell Dacă i-ai da formă mişcării, atunci e „căreia”, dar dacă i-ai da formă aerului, atunci e „căruia”, deci ambele forme sunt corecte pentru că fiecare alege ce vrea, aşa că nu-ţi mai corecta o negreşeală. Atât mişcarea cât şi aerul presupun forme unduite, de fluierat a pagubă când nu-ţi aparţin şi se mai şi vântură pe un trotuar al etalărilor, vara, pe sumarul încorsetării stabilit de Celsius.
    Tu dai formă cuvintelor mai dihai decât o ciurdă de literaţi pretinşi şi nu te mai reciti când deja ne dovedeşti că-ţi iese din prima.

    Omuldelamunte 16 noiembrie 2010 17:16 Răspunde
  • ODLM 🙂 Ma recitesc pentru ca scriu repede de parca ar sta nenea de la cablu cu foarfecele izolat si ranjetul neizolat langa cablurile mele si dau mereu „submit” inainte sa ma verific, ceea ce e gresit pana la tulburarea aerului pentru ca as putea posta niste „unprintable” de toata frumusetea, care sa-l faca sa transpire surprins pana si pe nea Celsius, care ar putea solicita niste antitermice virtual indisponibile 🙂

    Ana-Bell 16 noiembrie 2010 17:22 Răspunde
  • Anca mea, ce onoare sa te mai cobori si tu din pufosenia fericirii, printre noi, muritorii de rind 😉
    de data asta nu ma ofitic… te asteptam sa-i scrii Adiei… eu am vrut sa-i scriu, dar mi-am dat seama ca nu am cuvinte, si atunci te-am invocat in gind. si uite c-ai aparut 🙂

    Adia, ascult-o pe AncaG, ca stie ce vorbeste. si daca poti sa-i urmezi din sfaturi, fa-o! si daca o sa-ti spuna ca va veni o zi cind vei fi bine, crede-o! si pe ea, si pe noi, cei care ne-am facut (voluntar sau partial voluntar) sufletele zob, ne-am pirlit aripile prin diferite vilvatai, ne-am alungat de-acasa propriile minti… va veni o zi cind iti vei termina de plins jalea si ochii tai vor vedea viata mai limpede. sufletul va creste la loc, dintr-o singura saminta ramasa acolo nezdrobita – fiica ta. si mintile se-ntorc inapoi, din cind in cind, unele se mai ratacesc pe drum, si uneori e mai bine sa nu se intorca acasa chiar tot stolul de „pasarele”.
    Ai curaj si priveste viata drept in ochi! si lupta-ti luptele, chiar daca, uneori, ai sa mai pierzi din batalii… ni se intimpla tuturor.

    Dea Valma 16 noiembrie 2010 17:37 Răspunde
  • Pornind de la ideea: „Fie painea cat de rea,tot mai bun e cozonacu’ „,cu totii ne rezumam sa speram la ceva mai bun la anul.De ce sa nu ne dorim ceva mai bun in fiecare zi? Nu doar in anul ce va urma.Multi spun ca trebuie sa gandesti pozitiv,ca atunci vei atrage lucruri pozitive,se poate.De alfel cred ca e mai bine sa visezi la ceva frumos ca prostul decat sa ti faci stari de angoasa si sa te gandesti la o posibila moarte a petuniei sau a bunicii.NU doar cumpana dintre ani trebuie sa fie momentul prielnic pentru noi si noi dorinte,ci fiecare zi,fiecare dimineata cand te trezesti buimac si dai cu piciorul de piciorul de la masa si incepi sa injuri si sa ti doresti ca ea sa nu fi fost acolo…

    AndreiAndrei 16 noiembrie 2010 18:50 Răspunde
  • @Tania- mulţumesc pentru descoperire. „La Forza del Destino” îmi flutura pe la ureche şi nu ştiam de unde s-o apuc.

    Omuldelamunte 16 noiembrie 2010 20:17 Răspunde
  • Ema, suna devastator ce spui, e trist. Fie cuvintele sunt prea impovarate de griuri, fie faptele chiar asa arata. Nu stiu multe despre viata ta, insa mi-as dori sa-ti revii cumva… Ne rugam pentru tine.

    Una, scumpo, cand ii scrii lui Mos Craciun, ia-ma si pe mine in CC si spune-i, la post-scriptum, ca am fost dramatic de cuminte. 🙂

    Moni, e superb si esential ca iti doresti sanatate si atat, esti inteleapta si as vrea sa pot gandi asa robust…

    Anemari, esti foarte organizata. 🙂 As vrea sa merit aceste daruri si aceste privilegii. Iti multumesc, vad ca ma cunosti bine. 🙂

    Wind, succes cu strategiile, adevarul e ca fara un proiect clar, e greu de crezut in potriveli hollywoodiene. Sper sa-mi vina si mie mintea la cap – si sa ramana acolo.

    Adia, draga mea, intristata mea, si eu ma bucur mult ca ne-am cunoscut, fie si din goana inotului… Ai sa treci peste toate, trecem impreuna, ai sa vezi… Si-o sa mai mergem si impreuna la inot, daca vrei – cand iti revii un pic si te simti in stare – (si-asa urma sa ma duc mai mult singura, Alina ma cam amana)… 🙂 Asculta-i pe oamenii astia, sunt caliti in foc si batalii, stiu ei ce spun. Sprijina-te de noi si cauta drumul, noi iti vom fi faclii, macar sa vezi naluciri de poteci… Te sarut, pe curand!

    Gabitza, sa-ti aduca Anul Tigrului puterea sa te intelegi pe tine, asa cum vrei – e cel mai intelept vis!

    Justine, draga mea, asa e… Doar ca eu nu ma refeream atat la noaptea de Revelion, cat la ceea ce-mi doresc pentru 2011. Ca suvoiul de dorinte se leaga simbolic de prima noapte a anului, recunosc, e un adevar. Insa dincolo de asta, visul se desira-n legea lui…

    Ana-Bell, adorabile caznele metafizice ale romanului imboldit de patima alinierii la moda! Mda… asa e. 🙂 Carceii tocului pompos si aglomeratia care se vrea pretul fericirii de staniol sunt niste repere epocale, asta din ce-mi bubuie mie prin cap si amintiri. Cateodata, am impresia ca nu avem curajul sa fim altfel, sa fim unicate. Ne costa prea multe angoase.

    AncaG, iti multumesc mult si pentru ceea ce-mi spui mie, si – mai ales – pentru cate i-ai povestit Adiei, acum are nevoie de aceste minunatii de povesti si concluzii, stiu cum se manifesta drama si stiu si ce-i trebuie sa treaca – in afara de timp. Senzatia ca am batut mai toti soselele astea are darul de a mai opri hemoragiile neputintei, ale revoltei.

    Iris, te admir nebuneste ca fugi departe de casa de revelion, asta ar trebui sa facem cu totii. Eu am sa ma straduiesc, om vedea noi daca sunt capabila. 🙂

    Corinas, multumesc mult. Inca simt si eu lacrima undeva, desi puteam sa jur ca am ucis-o intr-un atac de ras…

    Andrei, ai atata dreptate, ca te-as preface in motto, dar uite ca asa ne e tesatura, ne agatam de date simbolice si tevaturi cu zorzon ca sa ne formulam visurile, in primul rand in capul nostru depasit de situatie. Eu exersez zilnic indemanarea de a fi „pozitiva”, cum zic astia prin psihologie (desi suna lugubru medical), nu stiu ce-mi iese, dar asta e singura sansa, in lumea in care traim. 🙂

    Simona Catrina 16 noiembrie 2010 23:55 Răspunde
  • Te pup, Sim.
    Mos Craciun nu exista. Va doresc tuturor sarbatori cu bine, cam devreme urarea, dar sper sa fie cu eficiente maximale!

    Una 17 noiembrie 2010 0:22 Răspunde
  • Una, ce vrei sa spui cu „Mos Craciun nu exista”?!! Anul trecut, mi-a adus un ceas frumos si cateva nopti de dragoste! Acum doi ani, mi-a adus un bol de cristal, plin cu speranta (pe care l-am spart o luna mai tarziu, dar oricum…)! Acum trei ani, mi-a adus un brad plin cu globuri rosii! Sa-ti mai spun sau te recunosti invinsa? 🙂

    Simona Catrina 17 noiembrie 2010 0:33 Răspunde
  • :d

    Dea Valma 17 noiembrie 2010 0:37 Răspunde
  • scuze… am vrut sa vad daca imi iese ala cu dinti ;;)

    Dea Valma 17 noiembrie 2010 0:38 Răspunde
  • Doua puncte si D. 😀

    Simona Catrina 17 noiembrie 2010 0:54 Răspunde
  • merci, de asta imi aminteam, dar pe mess ala cu dinti e doua puncte si d… dar aici vad ca nu vrea decit asta 😀

    Dea Valma 17 noiembrie 2010 1:08 Răspunde
  • Simona eu cred ca 2011 trebuie sa-ti aduca multa bucurie , cel putin cat ne-ai adus tu aici un an intreg , multa veselie , cel putin cat ne-ai facut tu pe noi sa radem cu rubricile din Tango si mai trebuie sa-ti aduca o dragoste maaaaare , neconditionata cum nu mai tu stii sa oferi . Meriti tot ce e mai bun ! Ar trebui sa-i scriem Mosului ! Sa-ti aduca 365 de cadouri si sa deschizi cate unul in fiecare zi a anului ce vine ! Ce grozav ar fi si cu cata nerabsare am astepta noi sa ne povestesti !

    Marina 17 noiembrie 2010 1:24 Răspunde
  • Pof Pam Pin !

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 3:54 Răspunde
  • Yes, Simona, there is a Santa Claus!

    Eight-year-old Virginia O’Hanlon wrote a letter to the editor of New York’s Sun, and the quick response was printed as an unsigned editorial Sept. 21, 1897. The work of veteran newsman Francis Pharcellus Church has since become history’s most reprinted newspaper editorial, appearing in part or whole in dozens of languages in books, movies, and other editorials, and on posters and stamps.

    „DEAR EDITOR: I am 8 years old.
    „Some of my little friends say there is no Santa Claus.
    „Papa says, ‘If you see it in THE SUN it’s so.’
    „Please tell me the truth; is there a Santa Claus?

    „VIRGINIA O’HANLON.
    „115 WEST NINETY-FIFTH STREET.”

    VIRGINIA, your little friends are wrong. They have been affected by the skepticism of a skeptical age. They do not believe except [what] they see. They think that nothing can be which is not comprehensible by their little minds. All minds, Virginia, whether they be men’s or children’s, are little. In this great universe of ours man is a mere insect, an ant, in his intellect, as compared with the boundless world about him, as measured by the intelligence capable of grasping the whole of truth and knowledge.

    Yes, VIRGINIA, there is a Santa Claus. He exists as certainly as love and generosity and devotion exist, and you know that they abound and give to your life its highest beauty and joy. Alas! how dreary would be the world if there were no Santa Claus. It would be as dreary as if there were no VIRGINIAS. There would be no childlike faith then, no poetry, no romance to make tolerable this existence. We should have no enjoyment, except in sense and sight. The eternal light with which childhood fills the world would be extinguished.

    Not believe in Santa Claus! You might as well not believe in fairies! You might get your papa to hire men to watch in all the chimneys on Christmas Eve to catch Santa Claus, but even if they did not see Santa Claus coming down, what would that prove? Nobody sees Santa Claus, but that is no sign that there is no Santa Claus. The most real things in the world are those that neither children nor men can see. Did you ever see fairies dancing on the lawn? Of course not, but that’s no proof that they are not there. Nobody can conceive or imagine all the wonders there are unseen and unseeable in the world.

    You may tear apart the baby’s rattle and see what makes the noise inside, but there is a veil covering the unseen world which not the strongest man, nor even the united strength of all the strongest men that ever lived, could tear apart. Only faith, fancy, poetry, love, romance, can push aside that curtain and view and picture the supernal beauty and glory beyond. Is it all real? Ah, VIRGINIA, in all this world there is nothing else real and abiding.

    No Santa Claus! Thank God! he lives, and he lives forever. A thousand years from now, Virginia, nay, ten times ten thousand years from now, he will continue to make glad the heart of childhood.

    http://www.newseum.org/yesvirginia/

    Odille 17 noiembrie 2010 5:58 Răspunde
  • Un Mos Craciun improvizat are în tolba cateva noutati pt SW :
    O tanti la moda prin blogworld-uri care are oferte promotionale :
    Lykke Li – Get Some
    http://www.youtube.com/watch?v=-TTPGAy5H_E
    O crescatorie de puisori ascultatori :
    RATATAT – NECKBRACE
    http://www.youtube.com/watch?v=97KfDhJdOKI

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:10 Răspunde
  • Rock’n’roll ca pe timpul bunicilor, cu unul dintre fratii Gallagher si grupul cu multe fane, Spoon :
    Beady Eye – Bring The Light
    http://www.youtube.com/watch?v=HfdYY1Iundo
    Spoon – ‘Nobody Gets Me But You’
    http://www.youtube.com/watch?v=AF4uHDq34yk

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:11 Răspunde
  • O coregrafie cu foc la inima :
    Stateless – Ariel
    http://www.youtube.com/watch?v=7NaQnAkO2wU
    Un rateu nordic si cardiac :
    Kaizers Orchestra – Hjerteknuser
    http://www.youtube.com/watch?v=NTT-UiTkof4
    Lipseste din grupajul tematic Gica Petrescu si al sau „Of Inimioara”.

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:13 Răspunde
  • O «voce» cu vantul în pupa, la un nou posibil hit :
    ADELE – Rolling In The Deep
    http://www.youtube.com/watch?v=lazyDlfaptM
    O alta voce, cu creasta castigatoare :
    Janelle Monae (& Big Boi) – Tichtrope
    http://www.youtube.com/watch?v=pwnefUaKCbc

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:14 Răspunde
  • Barbatii-s niste clovni cand iubesc ?
    Chris Garneau – Dirty Night Clowns
    http://www.youtube.com/watch?v=3ewhQg5zvX4
    Gossip – Men In Love
    http://www.youtube.com/watch?v=okx1sS4G6nk

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:15 Răspunde
  • Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:16 Răspunde
  • Uitam de barbateii care trag la franghii :
    MEN – Off Our Backs
    http://www.youtube.com/watch?v=qy-SdxWow6E
    Vise placute !

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 12:19 Răspunde
  • Simone, cred ca da, nu avem curajul sa fim noi insene/insine. Ne prea teama ca nu ne-am potrivi cu asteptarile cine stie cui. Pe de alta parte, daca nu suntem noi insine si oamenii se apropie de noi in conditiile astea, nu cumva se apropie „for all the wrong reasons” si ajungem sa traim intr-o lume cu respiratie artificiala ? Si nu cumva la un moment dat nu vom mai putea fi mereu altcineva si, redevenind noi, vom crea confuzie pentru unii si posibile tristeti pentru noi ? „I am what I am” ar putea fi un imn frumos, daca s-ar strange macar doi sa-l cante. 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 12:22 Răspunde
  • TM, ce inseamna „Pof Pam Pin” ? Sa nu razi, am cautat pe google da’ n-am gasit nimic 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 12:23 Răspunde
  • De ascultat, inimile slabe sa nu se uite 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=iCctokeqWyo

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 12:26 Răspunde
  • Anca G, daca o sa am vreodata o problema cu adevarat grava, imi doresc de pe acum sa te pot gasi si sa imi poti raspunde. Daca exista ceva „potrivit” de zis, tu ai zis exact ce trebuia. Acum ramane doar ca Adia sa aiba (si) puterea de a alege in ce crede. Ii doresc toata puterea din lume, m-as lipsi de a mea pentru ceva timp daca ar ajuta-o.

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 12:36 Răspunde
  • @AncaG- reţetarul dezvăluit de tine este trinitrotoluen pentru omenirea bărbătească. Doar presupun că funcţionează, căci eu n-am avut astfel de străbateri nici măcar tangente cu găndirea negativă.
    Secretul dezvăluirii sentimentelor ce-l animă pe părăsitor este mai perfid devoalat decât ceea ce l-a împins pe Haissam Husein să-i răpescă pe ziarişti şi vom afla peste 50 de ani.
    Dacă părăsitorul Adiei citeşte comentariile de pe blogul preferatei Simona, atunci el va fi cel care va aplica metodele induse: nu se va super-îngriji, nu va telefona, dar va dormi cu el sub pernă, o va aştepta pe fată de la facultate, dar o va ruga să nu-i spună maică-sii, va apărea de sub apa Rin Grand Hotelului pentru a face o nouă comparaţie între ailaltă şi Adia („parcă mai cald era în braţele Adiei) şi iar se va întoarce acasă să-ţi citească îndrumarul pentru a lua lecţii cum macină mândria bărbătească egoul feminin.
    Adia, du-te şi dă-i o palmă rătăcitului, ca să-i araţi că-ţi pasă! Va fi roşu o oră şi se va trezi din leşinul sentimental iscat de-o artifică.

    Omuldelamunte 17 noiembrie 2010 12:40 Răspunde
  • Dedico questa canzone a Tania e Anamaria 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=lyW4AU4QKyk

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 12:40 Răspunde
  • buna ziua, tuturor va multumesc pentru tot ce ati scris si mai ales pentru ca va ganditi la mine … nu am mai scris niciodata pe un blog si marturisesc , sunt uimita de caldura ce am simtit – o in raspunsurile voastre…
    raspund acum pentru ca ieri am fost plecata din oras cu munca mea …

    draga simona , eu merg de obicei la rin joi seara dupa 7 si duminica del la 10 … astea sunt orele mele pe care mi le permit si mi-ar face mare placere sa inotam impreuna …

    anca g mi-ai scris foarte frumos si cred ca ai dreptate in tot ce ai spus.
    acum fiecare situatie e in felul ei … cine stie cum va fi a mea …
    eu nu stiu ce simt… decat durere , nedumerire si caderea brusca a unui zbor frant…
    ieri in masina , vedeam campul acela in soarele de noiembrie si ma simteam pustiita de propria mea viata …
    revad franturi din cei 20 de ani ai nostri … imi spun ca am gresit multe … vad un viitor care putea sa fie si nu va mai fi… si plang.

    adia 17 noiembrie 2010 12:46 Răspunde
  • wind , zambesc printre lacrimi cuvintelor tale si sper ca I will survive!
    mi-ai amintit de cantecul acesta care-mi place exact la timp!

    ana -bell , da , fetita mea e sanatoasa , frumoasa si cuminte . suntem si prietene si mama si fiica. si simt ca in plecare, el , care mi-a luat totul , si zambetul si cantecul si zborul , nu a luat nimic din ceea ce important …ceea ce e cel mai important pe lumea asta a ramas la mine , fata noastra…

    de -a valma , stiu ca trebuie sa-mi lupt luptele si voi incerca sa o fac… in momentul asta nu prea stiu cum , dar o voi face…

    omuldelamunte, m-ai facut sa rad printre lacrimi …

    adia 17 noiembrie 2010 13:12 Răspunde
  • Marina, daca 2011 o sa-mi aduca numai atata bucurie cata v-am adus eu voua, atunci e cam nasol. 🙂 Ca am fost lenesa, am chiulit, am fost rea sau contradictorie… Dar tu esti asa buna cu mine, ca de obicei!

    Odille… you made my day! 🙂

    Thomas, ce de argumente! 🙂 🙂 Muzicale, dar mustind de elocinta.

    Omuldelamunte, n-o mai invata pe Adia sa-l astepte, invat-o sa-l ierte si sa plece mai departe, pe drumul ei, fara sa se uite inapoi. Iti spun asta ca femeie a carei asteptare incapatanata – intr-un seism cam de aceeasi magnitudine (cu ceva vreme in urma) – a fost cea mai proasta investitie de timp din viata ei.

    Adia, tin minte joia de la 7, doar ca maine plec la Constanta si stau pana vineri, dar poate saptamana viitoare mergem… 🙂 Mai vorbim pana atunci, dar abia astept! Hai ca facem gashca, Alina imi spune acum ca vine si ea – si or sa vina si Alice si Paul, din cate vorbesc cu Paul acum. 🙂 Ia sa vezi ce de lacramute stergem noi.

    Simona Catrina 17 noiembrie 2010 13:33 Răspunde
  • Ana-Bell, grazie mille! 😀

    Anamaria 17 noiembrie 2010 13:41 Răspunde
  • Simona, sa saluti marea mea, te rog. Indeplineste multe dorinte, sa stii. 🙂 Iti spun eu din experienta. Acela este orasul meu, mi-a suportat 18 ani toate dorintele. Iar acum ii are pe ai mei, deci tot „acasa” ramane!
    Poate voi scrie si despre dorintele de Revelion. Dar, daca nu voi reusi s-o fac, sa ma ierti. Nu este un subiect despre care sa vreau sa vorbesc…
    Drum bun tie!

    Anamaria 17 noiembrie 2010 13:48 Răspunde
  • Am si un motiv de bucurie: maine incepe Gaudeamus! 🙂
    http://www.gaudeamus.ro/ro/international/program/18/18-8-stand.html

    Anamaria 17 noiembrie 2010 13:52 Răspunde
  • Adia, draga mea, fii curajoasa! Vei strabate cu bine acest drum, asa simt eu. Nu sotul tau facea din tine omul frumos care esti azi, poate avea si el o contributie, dar sunt convinsa ca tu ai marele merit al relizarilor familiei tale. Dupa ce va mai trece durerea, iti vei gasi propriul drum. Cuvintele sunt prea sarace pentru lacrimile tale, stiu, dar, asa cum spunea Simona, vei gasi aici oameni foarte draguti si saritori, care vor avea mereu o vorba buna pentru tine. Cred ca ai constatat acest lucru deja. Curaj! 🙂 🙂

    Anamaria 17 noiembrie 2010 14:00 Răspunde
  • ODML, n-ai inteles dragul meu nimic! Daca domnul la care vorbesti referire chiar ar ajunge sa citeasca ce am mi-am permis (nechemata!) sa ii spun Adiei – ma indoiesc groaznic! Domnul a scapat dintr-o casnicie de extrem de multi ani din care a plecat cam miseleste (parerea mea) ca sa-si traiasca o dragoste proaspata si proaspat impartasita…crezi ca in atari circumstante sta sa citeasca bloguri?!??! – deci daca ar citi ar ride si-ar zice „iata asadar alta tuta/ frustrata, care se da doctora, si care probabil isi sparge capul cand o lasa barbatii – asta daca o avea vreunul ca daca avea nu dadea sfaturi dadea altceva”….da, barbatii chiar gindesc asa! Oricat de buni, oricat de devotati, nu au rabdarea necesara si nu sunt echipati sa sufere in felul dantelat si pagubos in care o facem noi, femeile!
    Am inteles insa ca te-am suparat, ca sfaturile mele nu ti-au placut si-mi permit sa-ti spun doar ca strategia ta cu palma ar fi absolut mirobolanta cu o conditie: impricinatul sa fie de gasit pentru a primi rasunatoarea palma! Din experienta mea iti spun, ca atunci cand un barbat comite un cataclism de magnitudinea celui pe care tocmai l-a iscat el, se ascunde incredibil de bine, are 7.000 de responsabilitati fata de cele 5.000 pe care tocmai le-a abandonat, e in sedinte, in dureri, la parinti, la medici sau oriunde se impune numa’ nu e niciodata si nu are timp sa se vada cu fosta doamna spre a reglementa despartirea nu altceva!!!!! De aceea mi-am permis sa-i spun Adiei sa faca eforturi sa nu-l caute ea! Caci cu cat mai inversunat il va cauta cu atit mai dibaci va fi el de negasit!

    Ana – Bell, eu iti doresc din suflet sa n-ai niciodata nevoie de talentele mele de psiholog ponosit. EU personal imi doresc de multe ori sa nu fi trait atit de multe, atit de repede, atit de dur :-).

    Adia, iti multumesc ca m-ai luat in seama, ca ai citit, ca ai pierdut minute pretioase! Draga mea, fiecare situatie are binenteles particularitatile ei. Ce ti-am spus eu – cross my heart! – fits every situation! Si de acolo poti bricola, broda, incropi, pansa…eu ti-am spus, nu stiu daca ai sa fi bine! Stiu ca ai sa supravietuiesti, stiu ca o sa treaca dar nu stiu sa-ti spun in ce fel o sa treaca…..dar s-ar putea sa-ti treaca asa de bine incat sa fi si tu mirata! Pina la urma, daca nu se intoarce (cand vrei tu sa se intoarca si daca vrei asta, evident!) a fost o bucata importanta din viata ta! Ti-ai arunca copilaria la cos doar pentru ca te-au enervat cumplit cazaturile din copaci si cosurile din adolescenta?!? N-ai face asta, stiu! Pai, nu-l arunca nici pe el! Victoriile sunt in noi si tot acolo e si puterea, si intelepciunea, si rabdarea…chiar daca ODLM nu crede, hihihi

    Dea_Valma, nu-s ma, asa fericita pe cat ma crezi tu! Sunt doar placut perplexa! Si cam neincrezatoare! Sunt ca-n bancul ala cu inginerul si broasca, eu chiar nu cred ca el poate sa iubeasca (mai ales pe mine!) dar o broasca in stare sa vorbeasca e o treaba nu?!??! 😀

    Va pup cu drag

    Anca G 17 noiembrie 2010 14:12 Răspunde
  • Ce ma enerveaza cand scriu cu greseli sau cand gindesc ceva si scriu altceva! Si n-am timp de recitit sunt la munca…..awful!

    Anca G 17 noiembrie 2010 14:13 Răspunde
  • AncaG, nu te mia necaji! Intelegem oricum!:) Eu is pe la mijlocul „citirii” tale, tre’ sa ma intorc si sa vad ce-ai zis pana la sfarsit.

    Anamaria 17 noiembrie 2010 14:15 Răspunde
  • Na ca invart si eu literele! 😀
    ODLM, trebuie sa citesc bine pe aici sa vad ce-ai facut! 🙂 Se pare ca te-ai suparat. Mama, cata treaba (lectura) am! Mai bine as munci ca as avea ce… 🙁

    Anamaria 17 noiembrie 2010 14:21 Răspunde
  • Anamaria, multumesc, abia astept sa ajung la mare, iarasi… Fac si poze, promit. 🙂

    Simona Catrina 17 noiembrie 2010 14:22 Răspunde
  • Ah ODML – inca ceva, tipic barbatesc! De unde sti tu dragul meu ca noua doamna este doar o „artifica”?!??! Adica banuim un om serios, un barbat din tagma noastra masculina ca isi lasa o casnicie, un (cel putin teoretic) „cotidian”, o rutina, o femeie pe care o cunoaste si pe care a iubit-o multi ani (mai bine, mai prost, Dumnezeu cu mila!) si o fata frumoasa si adolescenta pentru ca i se pare ca ca-i sfiriie fitilul aprins de o so called „artifica”?!??! ODML, este doar parerea mea personala, dar cred ca nu prea intelegi prea bine psihologia umana/ masculina. Oamenilor (mai ales dupa o anumita virsta) le e ingrozitor de greu sa se schimbe,lupta cu inertia mai abitir decat cu orice kg in plus! Barbatilor le este inca si mai greu! Ori ca sa-si gaseasca curajul, si dementa, si inconstienta si – pina la urma – nesimtirea de a-si abandona familia vrea sa zica – cel putin asa-mi zice mie! – ca a fost puternic zdruncinat de „artifica” respectiva!!!!! Nu, nu cred ca o sa-i treaca cu o ipotetica palma! Nu stiu nici macar daca o sa-i treaca, punct! Intimplarile disperate si/sau extraordinare cer masuri disperate si/sau extraordinare! Sau nu cer nicio masura, pina nu intelegi dimensiunea dezastrului! Eu asta mi-am permis sa o sfatuiesc pe Adia!

    Anca G 17 noiembrie 2010 14:28 Răspunde
  • Anca, sezi linistita, ca si eu scap greseli, avantajul meu e ca intru pe usa secreta si le corectez ulterior. 🙂

    Simona Catrina 17 noiembrie 2010 14:28 Răspunde
  • Iar ASTA pentru toata lumea: nu, n-am fost niciodata in postura celei care sparge o casnicie, a celei care ia barbatul alteia – exista oameni aici pe blog care pot depune marturie! Sincer, mi-as fi dorit, o data in viata mea de om banal, sa fiu!!! Nu ma raliez in apararea femeilor care fac asta! N-au niciun drept, n-au nicio morala, cred cu sinceritate ca nu ai voie sa calci peste cadavre in numele fericirii personale! Dar intotdeauna o situatie de viata trebuie privita, analizata si in final judecata din toate punctele de vedere! Si noi aici pe blog avem doar unul, cel al Adiei! Mai sunt inca doua ma tem, ele nu ne intereseaza ca noi vrem sa o ajutam pe Adia….dar EXISTA! Aia e

    Anca G 17 noiembrie 2010 14:33 Răspunde
  • Simona, multumesc! In primul rind ca ma tolerezi, asa nebuna si incoerenta cum ma aflu

    Anca G 17 noiembrie 2010 14:34 Răspunde
  • Anamaria: cu grazie si cu placere, oricand 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 14:40 Răspunde
  • simona, ce frumos , ar fi un vis joia viitoare… sa-i cunosc si pe alina si pe alice si pe paul… doamne !…deja nu mai respir de acum …
    iti doresc zile minunate la constanta , te sarut si te rog, zambeste – i marii si pentru mine …

    ana maria , asa e … sunteti minunati toti aici ! nici nu – mi vine sa cred…
    si stiu ca, asa cum spunea si micul print , durerea intodeauna trece.

    anca g cu tine as fi vrut sa vorbesc personal , sa-ti spun cum stau lucrurile … nu am pierdut minute citindu -te , dimpotriva am citit de doua ori …
    eu stiu ca el e mereu parte din viata mea , asa cum si eu voi fi mereu parte din viata lui …
    e asa cum spui tu , a plecat urat dintr-o casatorie frumoasa … sau pe care o credeam frumoasa…
    a plecat pe neasteptate si miseleste …

    adia 17 noiembrie 2010 14:45 Răspunde
  • @AncaG- mă perpeleşti pe o spuză arzândă pentru o glumă inofensivă. Am vrut doar să-i descreţesc fruntea. Văd că ataci cu bomboane acrişoare tot regnul masculin.
    Eu nu m-am supărat pe tine aşa cum crezi. Mi-ai dedicat 864 de caractere doar să-mi dai un prăfai de piper pe o rană inconsistentă, nici măcar julitură. O glumă nu merită atâta patos!
    Să scuturăm o virtuală mână între PC-uri, pentru că truda muncii mă împiedică în a dezvolta subiectul în toată lărgimea lui.

    Omuldelamunte 17 noiembrie 2010 14:49 Răspunde
  • Anca G: in ciuda „plansetelor” mele literare si desi sunt extrem de usor de ranit, am pe undeva un soi de prosteasca tarie care ma scoate din cele mai dureroase experiente – de orice natura – si ma lasa plutind pe marea adeseori plina de deseuri, cu gatul uscat, mintea deshidratata dar inca in viata 🙂 S-ar putea sa se numeasca instinct de conservare, nesfarsita dragoste de viata, masochism (nu tai raul de la radacina, ma trezesc stand agatata de el, penduland deasupra vreunei prapastii, gandindu-ma ce cantec sa ascult in loc sa caut modalitati de a ma prinde de maluri, pereti, liane 🙂 ) … Pe de alta parte, citind ce citesc, vazand ce vad…, incep sa cred ca nu mi-a fost dat sa trec prin ceva cu adevarat ravasitor de dureros si, de mi se va intampla, s-ar prea putea ca, o data scoasa pe pluta, sa ma apuc sa o mananc numai ca sa ma scufund de buna voie si sa uit… Pentru situatii de acest fel, mi-ar prinde bine sa gasesc un om ca tine care, chiar si necunoscandu-ma, sa aiba o vorba buna, de forma care sa se potriveasca in golul sufletului si sa-i redea conturul. Zic si eu… Incercam sa iti fac un compliment pentru modul in care ai scris, nu stiu daca mi-am ales cuvintele prea bine 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 14:55 Răspunde
  • Adia, stiu ca fetita ta e cea mai importanta pentru tine. Dar sa n-o pastrezi pentru tine, ea e importanta si pentru cel care i-a dat jumatate din trup, suflet, caracter… Sa n-o rupi de el pentru ca el a ales sa rupa o punte dintre voi.

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 14:57 Răspunde
  • Atentie ! 🙂 Se stie unde si cand merge Simona. Suspectez jumatate din Bucuresti ca a plecat sa isi ia costum de baie. Pot baga mana in foc (si apoi in piscina) ca nu-i destul de mare piscina de la Rin si nici macar Rinul altora ca sa adaposteasca fanii Simonei. De unde rezulta ca in Bucuresti va trebui construita o mare. 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 14:59 Răspunde
  • nuuuu, ana bell, nici vorba … ii repet intr-una ca e tatal ei si o iubeste si va ramane intotdeauna tatal ei orice ar fi facut si ar face …

    adia 17 noiembrie 2010 15:00 Răspunde
  • Adia: 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 15:03 Răspunde
  • simone, fericiri de-o clipa…si nu fericiri de-o viata?
    undeva pe aici ma numar si eu, intrucat ideea fericirii de-o viata mi-o deduc mai greu sau din ce in ce mai greu. 🙂

    sa ma lacomesc toata la o intreaga fericire, nu (mai) am cum si de unde, zic si eu. 🙂
    si, ma regandesc la o teorie care, in trecut, tot incercam sa mi-o indepartez din intelegere.
    e treaba aceea cu…Gestald, pe care dl andre moreau o explica in mai multe ghiduri de folosinţă a minţii si a sufletului: ancorarea omului in prezent, un «modus operandi» perfect pentru multumire, impaciuire, implinire, realizare. pe indelete: imi asum, astazi, responsabilitatea tututor sentimentelor, a tuturor gandurilor, a fericirii mele de azi. Tot azi, cu gandul fugar la visul ferice din vecinatatea zilei de maine, imi reduc numarul iluziilor si ma exprim, fiinţabil, concret. apoi, nu-mi mai manipulez vulnerabilitatile, ci mi le asez pe tava trairilor mele din acum si «aici». apoi (ah, si ce dreptate ai cu recrutatul viselor realiste) imi separ imaginatia de dorinţă, dorinţa de nevoie, nevoia de iluzie, iluzia de vis, iar dupa ce vad ce (mai) ramane, imi convoc indispensabilitatile fara de care nu…pot. 🙂

    drept umare, in contextul tau, dublat de dl moreau, de sarbatori imi doresc trairile frumoase ce-mi pot urma zilei de astazi, care se nasc din astazi si nu musai din maine, zi care, daca ma accepta asha cum sunt, e ca si cum mi-o voi fi asumat-0 deja intr-un mod aproape fericit, apropiat de…visul realist. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=Mb3lNPeseDw&feature=related

    tania 17 noiembrie 2010 15:07 Răspunde
  • Ba am inteles exact Ana-Bell, si-ti multumesc, si sunt foarte recunoscatoare! Ma tem ca asta e un mare minus al meu habar n-am sa accept cu gratie complimentele! Ma fisticesc, ma impleticesc, incep a ma bilbai si scot niste „perle” de ma crucesc singura :(….dar lucrez la asta, ma chinui, uite lucrez chiar acum: iti multumesc mult, scuza-ma daca din paragraful meu s-a inteles ca vreau sa ma dau atotstiutoare sau ca tu n-ai fi echipata cu tot ce trebuie spre a supravietui oricarui naufragiu si de aceea ma ofeream eu sa iti urez sa nu nimeresti in el (in naufragiu adica!)

    Adia, draga mea, ia uite aici monika_anka@yahoo.com! Cat de personal vrei tu! Si daca orice din experienta mea iti poate fi de folos, te rog nu ezita. Ana-Bell, e valabil si pentru tine 🙂

    ODML, last but not least……scutur viguros si barbateste mina intinsa intre PC-uri! Si iti vind un secret bine pastrat despre mine: NU GLUMESC niciodata cu subiecte de genul asta si iau foc ca de la mitraliera cand cineva glumeste in timp ce altcineva sufera! Eu apreciez gluma ta insa imagineaza-ti ca daca n-am gustat-o eu (neimplicata fiind!) in ce fel i-o fi picat Adiei! Mereu am zis ca daca am fi toti doar un pic mai atenti astfel incat sa nu-i ranim pe altii nici macar in/ din gluma lumea asta ar fi asa un loc misto :-). Adresa mea privata de e-mail iti sta si tie la dispozitie, bineinteles
    Cu drag

    Anca G 17 noiembrie 2010 15:14 Răspunde
  • Tania, sigur ca, daca e pe intrebatelea, raspund „fericiri de-o viata”, dar aici exista doua impedimente: in conditiile in care am ajuns deja la mijlocul vietii (ca sa fiu optimista), notiunea de „o viata” e pur simbolica. In al doilea rand, tot varsta mea rumena ma opreste sa mai cred in vesnicii sentimentale, pana la proba contrarie. Sigur, as vrea sa ma insel, dar am banuiala ca dragostea sufera multiple metamorfoze, intr-o viata, unele fatale. 🙂

    Simona Catrina 17 noiembrie 2010 15:15 Răspunde
  • AncaG, imi esti draga, fara sa te cunosc. Ceea ce ai scris „Mereu am zis ca daca am fi toti doar un pic mai atenti astfel incat sa nu-i ranim pe altii nici macar in/ din gluma lumea asta ar fi asa un loc misto”, se aplica tuturor locurilor si situatiilor. Viata ar fi cu mult mai frumoasa daca am fi un pic mai atenti!
    Iti multumesc pt tot ce ai scris.
    Un zimbet trimis din inima. 🙂

    Odille 17 noiembrie 2010 15:21 Răspunde
  • Multumesc, Odille! Eu chiar cred in ce-am spus! Si chiar practic ce-am spus! Ma feresc ca de foc sa zic sau sa fac lucruri superficiale, in fuga, in gluma….nu cred in scuza aia cu „n-am vrut, nu m-am gindit, iarta-ma”…cuvintele fac rau! Cel mai mare rau! Si nu stiu oamenii, saracii oameni …dar daca vrei sa ne distram putin, sa sti draga Odille ca mi se intampla in viata mea de zi cu zi urmatoarea chestie trista: oamenii care chiar ma cunosc nu ma plac asa tare 🙂
    Va pup

    Anca G 17 noiembrie 2010 15:36 Răspunde
  • Anca G: s-a notat; in folder special: „pentru urgente sau conversatii placute” 🙂 Oamenii care nu te plac asa tare nu te cunosc 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 15:39 Răspunde
  • Anca G, dar sunt convinsa ca sunt oameni care te cunosc cu adevarat, carora le esti foarte draga si care te considera foarte importanta in viata lor.

    Cu drag. 🙂

    Odille 17 noiembrie 2010 15:43 Răspunde
  • Anca G: ODLM incerca sa ajute, in felul in care stie un barbat sa o faca. Poate ma cearta ca ii iau apararea 🙂 Poate ma certati amandoi si m-am „scos” 🙂

    Ana-Bell 17 noiembrie 2010 15:49 Răspunde
  • @Anca G-mie mi s-a întâmplat să pun o cuvertură, doar o nanosecundă, peste o tristeţe care a dăinuit ani, numai la vederea unui pui de căţel care mi-a veselit privirea, spre o pildă.
    Eu n-am luat în derâdere magnitudinea tristeţii Adiei, doar am încercat subliminal să-i spun ce m-a povăţuit tata pe mine: „las-o tată, mai sunt ca ea pe pământul ăsta rotund!”.
    Nici azi nu cred!
    N-am spus-o eu, Adia a concluzionat: „omuldelamunte, m-ai facut sa rad printre lacrimi …”
    Detensionarea joacă feste multor tristeţi…

    Omuldelamunte 17 noiembrie 2010 16:03 Răspunde
  • AncaG… ce tot spui tu acolo si incerci sa induci lumea in eroare?
    „oamenii care chiar ma cunosc nu ma plac asa tare”
    asta e primul neadevar pe care il aud din gura ta!
    sa nu o credeti, ca nu e adevarat! oamenii care o cunosc cu adevarat, o iubesc pina la lacrimi!

    Dea Valma 17 noiembrie 2010 16:14 Răspunde
  • Dea Valma, ma impresionati pe mine pina la lacrimi, cu asa o prietenie minunata.
    Va doresc sa fiti intodeauna oglinda sufletului celeilate.
    🙂

    Odille 17 noiembrie 2010 16:23 Răspunde
  • Odille 🙂
    cu asa prieteni poti sa treci prin foc si supravietuiesti si nu te mai simti singur si golit… no matter what!

    Dea Valma 17 noiembrie 2010 16:25 Răspunde
  • Dea Valma, sunt convinsa ca asa o prietenie este un mare si rar dar si ma inclin cu tot respectul si duiosia in fata lui.

    Odille 17 noiembrie 2010 16:31 Răspunde
  • Tania, mi se invart ochii in cap, am topait de pe scaun si m-am trezit din toate cele din cauza muzicii tale! Pai, mersi! 🙂 Si asa aveam treaba de la 18 la 21 si mi se facuse lene. 🙂

    Anamaria 17 noiembrie 2010 16:49 Răspunde
  • Dea Valma, Dea Valma ….. daca ai sti cate neadevaruri scoate gura mea! De fapt, stii! Adevarul este, oricum, undeva la mijloc! Pe tine chiar te cred cand spui ca oamenii care ma cunosc cu adevarat ma „iubesc pina la lacrimi”…dar draga mea cea de departe, tu reduci oamenii astia la unul singur (si ce drag imi e!!!): la tine :-). Si pina si tu imi cunosti foarte bine tacerile, incapatinarile, micimile! Pe care incerc bineteles sa le compensez cu caldura, cu o vorba buna oferita unui om care are nevoie de ea, cu gesturi altruiste – atit cat sunt eu in stare! Nu stiu ce reusesc la finalul zilei dar stiu ca uite – gasirea unui om de esenta ta, cu sufletul tau generos, gasirea unui om bun, si devotat, si mereu alaturi, la doar o intindere de mina chiar daca peste mari si tari, recompenseaza toate prabusirile, toate durerile, toate minciunile! Toate eforturile! Da, Odille, tu ai mare dreptate, eu si ea suntem prietene, genul acela de prietenie despre care a scris Karl May in Winnetou…prietenia aceea nobila in care, inainte sa-ti iubesti prietenul – il respecti si te sacrifici pentru el! Genul acela de prietenie pe care nu o plimbi prin mall (adica o mai plimbi si pe acolo :D), despre care nu vorbesti, cu care nu te lauzi dar pe care o stii acolo. Genul acela de prietenie care face ca brusc inima ta sa nu mai aiba 4 camere ci 5! In care a 5a este exact acea persoana! Eu nu stiu multe despre Dea Valma si ea nu stie multe despre mine: eu habar n-am de exemplu, care e mincarea ei preferata, filmul ei de suflet, culoarea favorita si porecla din copilarie! Eu n-am cunoscut-o in copilarie, am cunoscut-o acum, aici, pe blog. Sigur ca datele esentiale le am, ca s-a brodit sa le aflu din diverse conjuncturi, stiu in ce oras s-a nascut, ii stiu numele de fata si durerea cu care s-a intors la el dupa despartire. Stiu orasul in care s-a nascut si stiu ca-i place muzica populara banateana…dar vezi tu, Odille draga mea, asta stiu majoritatea prietenilor nostri de pe blog! Insa prietenia noastra este speciala, cu adevarat speciala din ceea ce ai spus tu: da este oglinda in care mi-am vazut cel mai bine sufletul! In toata splendoarea uneori, in toata micimea alteori, pulsind de viata cateodata, in moarte cerebrala alteori. E amabila ea ca spune ca ar putea trece si prin foc cu mine dar se inseala: daca ar fi un foc as prefera sa-l trec eu de 2 ori! Eventual cu ea in brate! Si nu pentru ca as fi aceasta martira ci pentru ca si ea ar face la fel si atunci sa vedeti minune: n-o sa ne dea Dumnezeu niciodata un foc sa-l trecem impreuna :-). Fiecare o sa aiba focul ei de strabatut dar asa cum frumos spune ea n-o sa ne simtim in niciun moment nici singure, nici golite
    Te imbratisez Dea Valma mea, nebuna care te am la usa, e frumos ce m-ai pus sa fac?!? Ce-am vorbit noi doua despre tinut de mina pe bloguri, a?!? Dar lasa, ca tu meriti pina si exhibitionismul asta! Iar Simona, si voi dragii nostri, o sa ne iertati! La noi a venit deja Revelionul, iete ce sentimente frumoase purtam peste ani 🙂

    Anca G 17 noiembrie 2010 16:50 Răspunde
  • Anamaria 17 noiembrie 2010 16:51 Răspunde
  • ODML, ai dreptate de data asta! Nu vreau sa para ca dau inapoi (atita-s de snoaba ca nu fac asta niciodata caci chiar cred in chestia aia cu „e periculos sa traiesti dupa legea altuia mai bine mori dupa legea ta”) poate ca si tu exprimat gresit ce-ai vrut poate si eu am sarit ca nebuna caci am inteles gresit ceea ce tu intentionasei de fapt! Ce sa mai?!? In concluzie, e pace 🙂

    Anca G 17 noiembrie 2010 17:07 Răspunde
  • Buna dimineata,
    am retinut Rin-ul Simona si Adia. contati pe invidia mea. 🙂 pina la vara cind poate sa ajung si eu prin zona.
    Adia, un citat din Anca G: „priveste cu incapatinare inainte!” va fi bine. v-am citit zilele astea pe tacute. nu pot sa spun mai mult. stiu ca e greu. si ca vor fi lupte. si ca vor fi victime colaterale. dar, pina la urma e viata. si nu viata oricui, si nu orice viata, ci a ta. ai grija de tine si de fata ta! vino aici sa stim de tine.
    tania,
    chiar imi era dor… daca ziua de miine ma va accepta voi incerca din sfaturile si gindurile tale.

    iana 17 noiembrie 2010 17:18 Răspunde
  • AncaG si Dea Valma sa va iertam pentru ce?
    voi doar aveti grija sa fiti asa mereu si mereu si… 🙂

    iana 17 noiembrie 2010 17:19 Răspunde
  • Sunteti minunati. Ma bucur ca sunt aici si va citesc zi de zi!

    CristinaC 17 noiembrie 2010 17:33 Răspunde
  • Fug sa-mi cumpar chiloti de scaldat pt joia viitoare caci, nerusinat cum ma stiti, eu fac baie de obicei la nudisti (cand îmi merge dusul). Deja locatia este înregistrata ca si cuibusor de nebunii – se pare ca proprietarul Rin Grand Hotelului, proaspat casatorit cu o frumusica din Buzau (de la liceul M. Eminescu 🙂 ) îsi cumpara foarte tinere placeri (fara distinctii de sex sau culoare religioasa)
    Cat despre dorintele barbatilor, premiate sau nu de cafeaua din laturi, ele nu-s prea complicate, dupa cum se va vedea în clipul de mai jos, calciul si gerarea lor sunt cu schepsis (sufletele sensibile sa inchida ochii pe la 1.50-1.60 min., ploaia merita s-o privesti).
    http://www.youtube.com/watch?v=pvu2iQXJ30s

    Si ploaia care vine se va intoarce in ceruri, cum spunea cantecul italian.

    Thomas Man 17 noiembrie 2010 18:22 Răspunde
  • CriatinaC are dreptate ! Sunteti minunati ! V-am citit si imi pare rau ca nu am apucat sa scriu cat mi-am dorit .
    Adia , sunt si eu alaturi de tine … Ce- as vrea sa-ti spun , ti s-a mai spus foarte bine de toti cei de aici , in special de AncaG. Stiu ca e greu dar trebuie sa fii puternica pentru tine si pentru fiica ta .E posibil ca ea sa se simta chiar mai tradata decat tine si are nevoie de o mama puternica , demna dar mai ales neschimbata .
    Dea Valma sa-ti mai spun si eu ca m-ai facut praf cu „te-as cere inapoi …..” ? Superb ! … ca tot ce scrii dealtfel .
    Anca G , mi-e greu sa cred ca exista oameni care te cunosc si nu prea te plac. Eu m-as simti onorata !

    Marina 17 noiembrie 2010 20:27 Răspunde
  • Buna seara!

    A. Andries :” Ca nisipul femeile sunt” :

    http://www.youtube.com/watch?v=_gz1gBYgi6A

    adriana 17 noiembrie 2010 21:26 Răspunde
  • @Ana-Bell- îţi mulţumesc că mi-ai ţinut zăgazul în calea şuvoiului care s-a mai domolit după ce-a trecut de ecluză.
    A fost cu vârtejuri şi, băftosul de mine, experienţa mi-a oferit deopotrivă prilej de a înota şi contra curentului, ce-i drept nu atât de scandalos de bine ţintit, aşa cum a făcut-o duioasa de Anca G. Până la urmă s-a dovedit a fi un Gulf Stream de toată lauda, care produce schimbări climatice blânde, în ciuda aparenţelor de răpăit de mitralieră.
    Anca G, jur că n-am vrut s-o mâhnesc pe Adia luându-i în tărbacă suferinţa (expresie consacrată deja!). N-o cunosc, dar derulez filmul unor 20 de ani, cu 2 ani de plimbări de mână în doi şi încă 18 în trei. De fapt 17, pentru că în ultimul an, o treime masculină a fost numai în şedinţe.
    Are o fată şi dreptul acesta este sacru, imprescriptibil prin vreo lege potrivnică. Mama mea, şi acum, la vârsta asta, îmi spune: ” mamă, să nu-mi ascunzi dacă te doare ceva, că eu aicea mor să aflu că te-ai dosit de mine! Chiar şi de dragoste să-mi spui mamă dacă ai suferinţă, că băieţii-s mai prăpăstioşi şi joacă totul pe-o carte. Aşa mamă, să ştiu mereu cum e cu băiatul meu!”

    Omuldelamunte 17 noiembrie 2010 21:36 Răspunde
  • Draga @Odlm, sunt sigura ca Anca G find atit de generoasa sufleteste si inteleapta si-a plecat urechea la cele spuse de tine si le-a inteles asa cum a fost intentia ta sa le spui.

    Multi dintre noi purtam cite o mare tristete cu noi, care cu timpul ne devine camarad de drum. Insa daca ne luam timpul sa ne dam seama ca marea tristete vine pt ca ne-am despartit de o mare bucurie, de o fericire, atunci luam si amintirea acelei fericiri cu noi la drum. Si vom avea doi camarazi, fericirea si tristetea si drumul va fi mai usor. 🙂

    Odille 17 noiembrie 2010 21:53 Răspunde
  • iana , in ce priveste privirea inainte o sa transcriu aici o poezie .
    e poezia mea preferata de a.e. baconsky .
    se numeste „Meditatie in ritm de maree”
    Numai tacand si gandindu -te singur la toate ,
    ajungi sa intelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
    numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
    toate cararile tale gresite – numai lasand
    sa te -nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
    ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
    il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
    adormind si trezindu -se iar. Fara cuvant, fara strigat :
    drumul pe care-ai umblat , ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri
    nu se va-ntorace la tine; ghemul lui negru si brun
    cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
    e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu -te singur
    ajungi sa intelegi ca trecutul e-o casa pustie, pentru toate
    pacatele tale izbavirea e numai in timp.
    Totul e numai acolo -nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
    ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
    de cerbi stravezii , care sunt poate visele tale.
    Totul e doar inainte, totul sunt anii
    care ard si te-ntampina-n cale.

    marina , da e adevarat , fata mea se simte mai tradata decat mine … si parca in doua zile s-a maturizat brusc…

    omuldelamunte , stiu ca nu ai vrut sa ma superi , e adevarat ca a stat prin „sedinte” in ultimul an , dar palma recomandata de tine n-ar opri nici lacrimile , nici durerea, nici pustiul…

    adia 17 noiembrie 2010 22:11 Răspunde
  • @Dea Valma- tu care-i eşti de-a dreapta Ancăi G, bănuieşi că-mi va purta ranchiună o bună bucată de blog, sau mă va înţelege în nimcnicia mea aşa cum a sugerat Odille, drept pentru care-i mulţumesc acum virtual şi poate mai încolo, personal ?
    Să-ţi fie bine acolo la Amsterdam, după care să te întorci acasă şi să găseşti pacea aceea impusă în vagonul de vorbitori în şoaptă. Doar şoaptele alesului…

    Omuldelamunte 17 noiembrie 2010 22:49 Răspunde
  • Omule… tu chiar crezi ca cineva iti poate purta ranchiuna?
    Fetele de aici ?

    CristinaC 17 noiembrie 2010 22:51 Răspunde
  • Omule,
    te alinti. si iti sade bine. 🙂

    iana 17 noiembrie 2010 23:26 Răspunde
  • adia,
    multumesc pentru poezie. tu nu stii, voi nu stiti cit de mult bine imi faceti cu discutiile voastre. este pentru prima oara cind regret ca n-am venit in SW sub un alt nume decit cel adevarat. care ma impiedica sa scriu si sa-mi vars gindurile, trairile… dar ma ajutati enorm.

    iana 17 noiembrie 2010 23:29 Răspunde
  • Iana, dar este un nume foarte frumos si, oricum, daca ne intreaba cineva putem sa juram ca Iana este un pseudonim si ca tu te numesti… Gheorghita in realitate. 🙂 Asa ca eu zic sa scrii ce iti trece tie prin cap, poti folosi pseudonime pt „aia” din povestiri. Ah, si sa stii ca si eu sunt aici cu numele meu adevarat. O imbratisare!

    Anamaria 18 noiembrie 2010 0:07 Răspunde
  • Iana si eu sunt adevarata… ca si numele. Nu stiu si nu vreau sa ma ascund!
    Noi suntem aici … ne suporta gazda deci putem fii de ajutor oricand si oricum.
    Unora dintre voi le urez nopate buna… noi cei de pe alt fus orar abia ne adunam pe la casele noastre…

    CristinaC 18 noiembrie 2010 1:03 Răspunde
  • @ODLM
    AncaG nu stie sa poarte ranchiuna. ea ori e in razboi, ori iubeste pe timp de pace ;-). e un suflet cald si foarte sincer, si deja ti-a spus ca a facut pace cu tine – „scutur viguros si barbateste mina intinsa intre PC-uri!” – atunci asa trebuie sa fie.
    desigur ca oricit de oglinda-oglinjoara as fi eu, tot nu pot stii 100% ce are ea „in cuget si simtire”, dar cred ca nu e cazul sa te ingrijorezi. asa ca dormi linistit 🙂

    Dea Valma 18 noiembrie 2010 1:26 Răspunde
  • Concluzia mea: ati fost tare ocupati azi! 🙂

    Anamaria 18 noiembrie 2010 3:21 Răspunde
  • ODML – sa sti despre mine ca daca zic o vorba-i vorba! Nu am sa-ti port dusmanie, nu am sa-ti raspund ranchiunos si ciufut, de altfel imi plac polemicile atit timp cat raman intr-o sfera civilizata si incitant-intelectuala! Dea Valma are dreptate, nu port ranchiuna, nu stiu sa fac asta! Ori e razboi ori e pace si cum ti-am spus in ultimul post, intre noi e pace! Ma razboiesc cu alti barbati 🙂

    Marina iti multumesc pentru votul de incredere, eu as fi onorata daca am avea ocazia sa ne cunoastem (iar tu ai vedea ca n-ai pierdut nimic, hihihi). Odille, in aceeasi nota, crede-ma ca Anca G nu e nici inteleapta, nici generoasa dar se straduie tare sa devina asa! E insa un obiectiv pe termen lung, mai gresesc uneori in a-l respecta 🙂

    Iana, nu stiu cu ce merit bunatatea ta, atitudinea ta calda si vorbele tale frumoase! Nu stiu cu ce le merit dar imi fac mare placere, ca sa o citez pe Marina ma simt absolut onorata si obligata sa raman (macar) asa cum sunt acuma ca sa nu te/ va dezamagesc

    Cu drag

    PS – Simona, iarta-ma ca tie nu ti-am spus nimic, plec din Bucuresti in vreo 2 ore ca altfel sa vezi cum as fi inotat umar la umar cu voi 🙂

    Anca G 18 noiembrie 2010 12:06 Răspunde
  • Iana e adevarata. Am pipait-o eu anul trecut in DC, cand am mancat impreuna salata si am baut apa plata, ca niste fotomodele, intr-o pauza de pranz prea scurta pentru cate aveam noi de povestit. 🙂

    Anemari 18 noiembrie 2010 13:14 Răspunde
  • Buna Dimineata tuturor!

    Anca G, am sperat sa te mai prind pe linga computer. Drum Bun si sa revii curind!
    Ma grabesc sa trimit acest mesaj.

    Anca G, natural este ca pe un blog sa incerci sa faci pasi mici pina ajungi sa cunosti pe cei cu care dialoghezi, insa Dea Valma, prin cuvintele atit de calde prin care te-a invaluit, pline de atita afectiune si pretuire, mi-a dat sentimentul ca te cunosc si mi-a transmis si mie increderea ca vei fi deschisa sa asculti diferite opinii. Nu vreau sa supar pe nimeni, este numai o experienta de viata.
    Ceea ce spunea Omul nostru de la munte, desi era menit sa aduca un zimbet in mijlocul acestei tristeti, mie mi se pare o faza necesara in derularea multor despartiri.
    O buna prietena a descoperit ca sotul ei avea o iubita blonda, deci o „alta”. Dupa ce a trecut prins soc, durere, sentimentul ca a fost tradata, ca si-a irosit cei mai frumosi ani, a trecut printr-o serie de complexe, a venit si faza cind dorea sa creada ca acea „alta” era asa de urita incit Muma Padurii ar fi fost Ileana Cosinzeana pe linga ea, ca nu avea niciun pic de inteligenta, ca avea un set de maturi ca accesorii, etc.
    Impreuna cu prietena mea reusisem sa construim un personaj asa de neplacut incit nici Zmeul nu ar fi vrut sa-i fie soata. Insa ea avea nevoie sa treaca prin aceasta faza.
    Intr-o buna zi primesc un telefon de la prietena mea. Avea un glas cu luminite, sprinten asa cum o cunoasteam eu din vremuri fericite. Nu, nu se impacase cu sotul. Mi-a spus victorioasa ca din intimplare, cunoscuse pe iubita sotului si spre marea ei surpriza, iubita sotului nu era blonda, era numai colorata.
    Nici acum nu stiu de ce, dar pt moment am simtit amindoua, o victorie 🙂 Acum pare nostim. 🙂
    A trecut timpul, a avut loc divortul si amica mea este o femeie fericita, iar fostul sot are o alta iubita, dar acum nu mai conteaza culoarea, sau naturaletea. 🙂

    Odille 18 noiembrie 2010 14:09 Răspunde
  • Buna ziua, SW, racni animatoarea 🙂

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 14:49 Răspunde
  • Anamaria, fain 🙂 Incerc sa nu-ti trimit nimic zgomotos, zi-mi daca vrei, totusi, am o gramada de bagaje pline cu asa ceva 🙂 Pentru tine si Tania:
    http://www.youtube.com/watch?v=1SrJM4R0Gjs

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 14:57 Răspunde
  • ODLM: imi atribui un merit prea mare 🙂 Eram si eu prin golf, pe acolo, incercand sa pescuiesc o alga, un pantof, o sticla cu mesaj, ceva, si m-am nimerit intre tine si Anca G tocmai cand va testati armamentul din dictionar aruncand avioane de hartie. Nu datorita mie ati tesut voi o poveste cu introducere abrupta, cuprins citit cu atentie si final PC-cos. Meritul ii apartine locului unde v-ati intalnit, in niste ape primitoare, internationale, in care chiar si un pescar amator, ca mine, mai poate prinde cateva intelesuri in timp ce asteapta ca viata sa-l traga de undita 🙂

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 15:09 Răspunde
  • Iana, intr-o zi, cand vrei tu, daca si ceilalti sunt de acord, o sa intram toti cu adresele normale de e-mail dar cu „name” Iana si, atunci, vei putea spune tot ce vrei, pentru ca nu se va sti cine dintre cei prezenti este adevarata Iana. 🙂
    Cat crezi ca risti sa fii recunoscuta de cine nu vrei daca ai dat doar prenumele ? Nu ne lipsi de trairile tale numai pentru ca undeva, cineva, nu cine ai vrea tu, ar putea citi si ar putea…sa faca ce ? Eu invat multe citindu-va. 🙂

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 15:15 Răspunde
  • Adia, a propos de poezie, care e superba; daca imi permiti: nu e nimic in viitor, e totul in prezent. Trecutul nu-l mai poti schimba, viitorul nu stii cum va fi, de fapt, traim intr-un prezent care se transforma simultan in trecut si viitor. Suntem prezentul. Fa-ti clipa prezenta cat mai frumoasa. Nu suferi amar acum stiind ca maine va fi mai bine si ca iti vei lua revansa pentru lacrimile care ti-au sarat azi obrajii. Bucura-te de prezent pana nu devine trecut. Intreaba-te din ce motive puteti, tu si fetita ta, sa fiti fericite azi. De indata ce ai gasit motivele de fericire, uita-le pe cele de nefericire. 🙂
    Let it be, ok ?
    http://www.youtube.com/watch?v=j9SgDoypXcI

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 15:31 Răspunde
  • Ana ca Zapada, ai plasa cu magneti si pestisorii de aur se înghesuie, fermecati, sa-ti asculte viersul de sirena binefacatoare 🙂
    Dupa sunetul cantecului tau, te-ai luptat cu rechinii (sau, ma rog, cu espadonul = pestele-sabie) mai abitir decat batranul Santiago lui Hemingway !
    Esti pescarita cu diploma în litere si suflete ! 😀
    Pof Pam Pin !
    http://www.youtube.com/watch?v=Zru9S4i09GU

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 15:37 Răspunde
  • al lui Hemingway, l-am mancat pe al 🙁

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 15:38 Răspunde
  • Stii povestea cu „ma citesc DUPA” ! Parca a mai spus-o cineva, ce coincidenta tulburatoare :

    keren ann – my name is trouble
    http://www.youtube.com/watch?v=rl_ndzO54cw

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 15:40 Răspunde
  • FRUMUSETE DE HARTIE
    Ce se mai întampla în lumea J-Popului, daca intereseaza pe cineva.
    Iata o performanta animata in 3D (cam ca la Gorillaz) cu o solista de «cartoon» inginerizata pe computer in tara lui Soare Rasare :
    Miku Hatsune – World Is Mine
    http://www.youtube.com/watch?v=DTXO7KGHtjI

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 15:41 Răspunde
  • Si tot din tolba cu noutati scoase chiar acum din cuptor :
    Hooverphonic – The Night Before
    http://www.youtube.com/watch?v=IPUlMzi0G8Y

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 15:42 Răspunde
  • Ana -Bell = Pollyanna and The Glad Game 🙂
    habar n-am de ce e catalogata ca o carte pentru copii.
    am sa joc the glad game astazi. pina nu se transforma azi in ieri.
    imi place filosofia prezentului Ana – Bell. de ce naiba nu pot sa o pun practic mai des?

    Anemari,
    si era pe o teresa unde ne serveau la masa nu era autoservire, mmm? 🙂
    imi aduc aminte mare placere de prinzul acela.

    iana 18 noiembrie 2010 16:46 Răspunde
  • ana -bell , let it be!

    adia 18 noiembrie 2010 17:07 Răspunde
  • Iana 🙂 O sa caut cartea, am gasit un rezumat si mi-a facut pofta s-o citesc 🙂 Nici eu nu stiu de ce nu poti. Stiu doar ca eu ma pricep mai bine sa dau sfaturi decat sa ma „tin” de ele 🙂

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 17:51 Răspunde
  • Adia…am tendinta sa ma reped si sa desert tot ce imi vine in minte, din dorinta de a face bine. Sa nu te sfiesti sa-mi spui cand depasesc niste limite ale bunei cuviinte, bunului simt … da ? Te imbratisez cu tot dragul, mama frumoasa de copil frumos 🙂

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 17:52 Răspunde
  • TM, nu-s pescarita, sunt perseverenta. Ce inseamna Pof Pam Pin ? 😀
    M-am luptat cu rechinurile. 🙂
    Daca am citit si inteles bine, Al l-a mancat pe al ? 😀

    Ana-Bell 18 noiembrie 2010 18:06 Răspunde
  • ana – bell , nu te preocupa , nu ai depasit nici o limita , nici nu cred ca ai face -o …
    nici tu , nici altcineva ….
    vad ca aici toata lumea e bine crescuta si de bun simt…
    raspunsul meu a fost scurt nu pentru ca eu nu as vrea sa traiesc prezentul , ci pentru ca sunt in tacere de lacrimi si nedumeriri…
    cuvintele si plecarea sotului meu au blocat si trecut si prezent si viitor …

    adia 18 noiembrie 2010 18:22 Răspunde
  • E al-bastra, A, autofagocitare curata 🙂
    Mi-e greu sa ma înghit si totusi… m-am absorbit !
    Ai ciorapi cu navod pentru rechinuri ? 🙂
    Cat despre PPP, e o formula magica, nu cred ca am dreptul s-o explic.
    Un specialist în entitati si ezoterisme, asa, cum pare sa fie Oreste, sa zicem, daca e sa ma iau dupa inelele pe care le poarta, ar putea sti.

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 18:44 Răspunde
  • Adia, poate, în final, au deblocat !
    Daca s-a întamplat asa acum înseamna ca erau datele sa se întample, ceea ce logic n-ar fi facut decat sa întarzie putin sau mai mult un astfel de tragic eveniment. Asa, acum, din cate dovedesti prin scrierile tale, dupa ce vei trece pragul asta infernal de dureros, o sa poti deschide porti catre alte orizonturi, spre binele tau personal.
    Pe care suflarea simonistica pare sa ti-l doreasca la unison !

    Thomas Man 18 noiembrie 2010 18:48 Răspunde
  • Ana-Bell, frumos tare! 🙂 multumesc! pentru tine, ceva din alte timpuri:
    http://www.youtube.com/watch?v=uq-SuVNItxQ 😀 acum sa te vad! 😀

    Anamaria 18 noiembrie 2010 18:55 Răspunde
  • Anamaria , nu stiu ce spune Ana-Bell dar pe mine m-ai facut praf ! Iubesc perioada interbelica a Romaniei !

    Marina 18 noiembrie 2010 23:17 Răspunde
  • Dupa o foarte lunga perioada de amorteala, in care m-am complacut recunosc, seara asta in care v-am putut vedea de aproape si pe tine si pe Alice a fost o mare bucurie! Iti multumesc !

    Cristina Maria 19 noiembrie 2010 0:13 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=ZX3ohY-e8wE
    o piesa extraordinara a regretatei mihaela runceanu din al crei criminal un port de televiziune a ales sa faca o vedeta . In ce lume traim ?

    Marina 19 noiembrie 2010 1:22 Răspunde
  • off!
    chestia cu cititul inainte
    intelegeti voi si scuze dar cred ca m-am ambalat putin de situatie

    Marina 19 noiembrie 2010 1:23 Răspunde
  • Marina, ma bucur ca ti-a placut. Si eu ma dau in vant dupa perioada interbelica: de la istorie la viata literara, de la fotografiile vechi pana la casele vechi din Bucuresti. 🙂 Zaraza pentru tine: http://www.youtube.com/watch?v=AFMz5-tWGzw

    Anamaria 19 noiembrie 2010 2:25 Răspunde
  • Simona draga, nu stiu tu ce faci vineri si nici daca te intereseaza, dar eu tin sa te anunt ca am liber si voi sta toata ziua la Gaudeamus! 😀 Am uitat de oboseala si de gandurile nu tocmai roz, dar sunt bucuroasa! 🙂 Sa te intorci cu bine!

    Anamaria 19 noiembrie 2010 2:28 Răspunde
  • Sunt o ingrată. Nici nu mai știu ce să-mi doresc. Poate pentru că am deja tot ce-și poate dori o femeie normală la cap. Copiii superbi, casă, masă, tratament 🙂 Alte femei ar ucide pentru o avea bărbatul meu, casa sau mai știu eu ce altceva. O prietenă ar fi capabilă de orice pentru picioarele mele, cică. Eu le acuz că sunt invidioase, ele mă acuză că sunt nebună și porcesc de norocoasă. Sper din tot sufletul că mai posed suficient de mult bun simț încât să nu-mi mai doresc decât sănătate pentru familia mea. Am citit eu undeva, că niciodată nu poți să spui că ești pe deplin fericit și împlinit. Ceva, ceva tot ți se va părea că-ți lipsește… Acum plec repede să puteți arunca în voie după mine cu ouă, mandarine, roșii, pietre, poșete, melci, ghivece, vorbe, scoici, cărți….. mai completați voi pe linia punctată. Sunt o bună încasatoare, nu va faceți griji ! Vă îmbrățisez pe toți și vreau să știți că-mi sunteți foarte dragi, că mi-a fost dor de voi toți, în general și de Simona în special :))

    ema dobre 19 noiembrie 2010 11:23 Răspunde
  • Buna dimineata, SW 🙂
    Simona si-a bagat picioarele in mare (respect si caldura 🙂 si Anamaria si-a luat geamantanul (gol) sa-l umple cu carti de…joaca. Vad ca nu sunt singura pe divanul Simonei, totusi, deci o sa postez niste muzici.

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 11:31 Răspunde
  • Ema, cum sa aruncam cu carti ? Daca arunca cineva cu carti te rog sa ma chemi, te ajut sa le prinzi. Le facem 50/50 🙂 Adica tu iei prima jumatate din fiecare carte si eu iau cealalta jumatate. 😀
    PS Nu trebuie sa te scuzi ca esti fericita, pe aici cred ca toata lumea se bucura de bucuria celuilalt 🙂

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 11:34 Răspunde
  • Anamaria, Marina, ma provocati, va provoc 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=cdrRRGWR2us

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 11:35 Răspunde
  • TM, mereu imi dai plasa cu raspunsurile tale. Si eu habar n-am in ce larg sa o scot 🙂
    M-am tot intrebat cum recunosti un cunoscator in ale tainelor lumii, macar la partea asta m-ai lamurit: de-acum inainte o sa ma uit la inele. 😀 Nu te mai intreb de PPP, daca mai e magie pe undeva, nu voi fi eu cea care sa plece cu farmecu’-i. 🙂
    FMM (formula mea magica 😀 )

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 11:44 Răspunde
  • Adia, subscriu la ce-a zis TM 🙂
    Scriindu-ti tie, m-am trezit gasind in mine muzici pe care le uitasem; muzica poate face ce vrea ea cu noi, atunci cand nu facem noi ceva cu ea. Eu azi am sa fac ceva cu o melodie de-a iubitului meu Andries (e fix numai al meu 🙂 ): o sa ti-o dau in dar:
    http://www.youtube.com/watch?v=fBPiOAEgSLI&feature=related

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 11:51 Răspunde
  • @Ema- ţi-ai dezactivat comentariile sau sunt io chior?

    Omuldelamunte 19 noiembrie 2010 11:51 Răspunde
  • thomas man , ce frumos ai spus toata suflarea simonistica …
    si ce frumos sa simt atata lume care -mi vrea binele …
    nu stiu ce sa spun… timpul va raspunde la intrebari , voi stii intr-o zi daca a fost spre binele meu sau nu …
    acum mi-e rau …

    adia 19 noiembrie 2010 12:17 Răspunde
  • multumesc, ana-bell … si mie imi place andries…
    mai are o melodie pe care o gandesc eu acum
    in care spune
    ” cea mai frumoasa zi
    a fost cea in care tu nu ma puteai minti „…
    dupa minciuna nimic nu mai e …

    adia 19 noiembrie 2010 12:22 Răspunde
  • Ana-Bell, batem palma 🙂 Îți mulțumesc pentru înțelegere dar n-am să uit niciodată vorbele unei doamne cu varsta respectabilă care mi-a șoptit la ureche, cum că fericiți sunt cei săraci cu duhul și când mă fac mare să nu mai strig din toți rărunchii că sunt fericită. E de prost gust, îmi explica detaliat și motivele. Cel mai indicat ar fi să se vadă pe chipul tău, fiind mai mult decât suficient. Puțină reținere n-a omorât pe nimeni, mai spunea dânsa. Mi-am învățat lecția, cred eu, cu toate că prietenele îmi spuneau că atunci când m-am îndrăgostit am fost discretă ca o trompetă 🙂 Omul cât trăiește-nvață, ce să mai spun și eu acum 🙂

    ema dobre 19 noiembrie 2010 12:40 Răspunde
  • Adia, dupa minciuna pot fi, totusi, destul de multe, doar ca de obicei nu-s prea frumoase. Minciuna e sora tristetii, de multe ori. Se scriu poezii despre tristete, nu si despre minciuna. Minciuna e uneori nedreptatita si eu as sta de vorba cu ea sa vad ce-i poate capul…pentru ca nici o minciuna nu seamana cu alta si multe din motivele de a minti nu sunt cele pe care ni le imaginam noi…
    Stiu acea melodie a lui Andries, ar fi preferata mea daca nu i-as iubi toate melodiile prea tare 🙂 Pot sa te rog sa adaugi tu un cantec pe care il iubesti ? 🙂

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 12:55 Răspunde
  • da, adaug dar nu stiu cum …

    adia 19 noiembrie 2010 12:58 Răspunde
  • Ema, daca ar fi sa aleg intre ce imi sopteste la ureche cineva in varsta si ce imi sopteste la ureche un copil, l-as alege pe cel din urma, in ciuda faptului ca am un respect enorm pentru tot ce aseaza in noi trecerea timpului. 🙂 „Putina retinere” pe mine m-ar omori; nedispunand de ea in dotare, probabil ca ii omor pe cei din jur; partieeee 🙂
    PS Nu trebuie sa fii nici prost, nici naiv ca sa fii fericit („sarac cu duhul” are foarte multe interpretari, fiecare interpretare se vrea cea absoluta). Trebuie doar sa intelegi ca daca te doare toata durerea lumii si „solutia” ta e sa o adaugi si pe a ta nu ajuti pe nimeni 🙂

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 13:01 Răspunde
  • Adia: http://www.youtube.com/ si scrii la „cautati”, sus, artistul si/sau melodia, apoi copiezi linkul si-l pui aici 🙂

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 13:03 Răspunde
  • Omuledelamunte, era nepoliticos să nu răspund uneori și obositor-agasant alteori. Am perioade de panică în tunel 🙂 și îmi sunt eu mie mai mult decât suficientă. Dacă pot să spun așa. Când mă plictisesc cu mine, cam rar, ce-i drept, mă bag singură în seama, caut anturaj 🙂 Acestea sunt expresii noi, auzite de la adolescenții din dotare. Eu am oprit comentariile și ei nu înțeleg cum pot să supraviețuiesc de la o zi la alta fără cont de facebook. Era fix ce-mi lipsea și nu știam 🙂

    ema dobre 19 noiembrie 2010 13:15 Răspunde
  • ana – bell , in timp ce asteptam raspunsul tau , m -am gandit care ar fi cantecul pe care -l iubesc…
    cantecele care-mi placeau mult pana mai ieri nu le mai aud… nu le mai simt … si cantece de durere nu am…
    si mi-am dat seama ca el , a oprit si cantecul …

    adia 19 noiembrie 2010 13:26 Răspunde
  • Ana-Bell, îmi place la nebunie să schiez și să nu mă iau prea tare în serios 🙂 🙂

    ema dobre 19 noiembrie 2010 13:35 Răspunde
  • Adia, nu-i bai, aducem noi muzica inapoi; cate putin, nota cu nota, pana legam o melodie 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=rw5mPhl1Njw&feature=related

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 13:45 Răspunde
  • Ema, am cam batut campii, nu ? Trebuia sa te previn ca fac un part time la scuturarea prafului de pe covorul existentei. In restul timpului, sunt angajata cu norma intreaga sa-l ridic (praful) 🙂 M-am uitat putin pe blogul tau, frumos, o sa mai intru pe geam din cand, lasa-l intredeschis 🙂

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 13:47 Răspunde
  • ana – bell , esti uimitoare … melodia nu numai ca e ritmata dar chiar m- a facut sa ma intreb ce am … si am observat ca ma gandesc de cateva zile la ce nu am , si am uitat sa vad ce am … am un copil , am munca mea , am parintii si am prieteni (cunoscuti si necunoscuti ) deci am multe …
    am si lacrimi si taceri si intrebari …
    si – o durere cat cerul …
    si va trebui sa gasesc nordul .

    adia 19 noiembrie 2010 14:05 Răspunde
  • Sănătate maximă celor care scriu atât de bine pe aici.
    Eu sunt un aspirant-aspirator la titlul de ticluitor de vază, dar din păcate nu-mi pot etala talentul din cauză că sunt neînţeles total şi complet. Aici găsesc însă rânduri scrise atât de frumos, că uneori mi se taie plăpânda-mi respiraţie. Felicitări titularei blogului, care scrie MINUNAT de frumos şi corect, româneşte, ce mai, adorabil! Fără acest blog, peisajul blogesc românesc ar fi mai viran şi MULT mai sărac. Îmi permit să remarc (da, ăsta e avantajul anonimatului webescian) că majoritatea celor care scriu pe-aici sunt fete şi femei, motiv pentru care nădăjduiesc să nu-mi fie trase palme aşa, din prima, doar fiindcă sunt mascul şi îndrăznesc să ridic nasul …
    Ca să spun şi eu ceva despre revelion: am traversat atât de multe revelioane şi revelionele, că nu le mai ştiu de număr (ăsta e avantajul de a fi băiat, nu te ţine nicăieri să recunoşti ce ne-fraged eşti). Unele au fost vesele, altele triste, unele pe apă, altele pe munte, unele sub pământ, altele în aer. Mi-am făcut şi am făcut jurăminte, făgăduieli, propuneri, ba că mă las de fumat, ba că mă fac nabab, ba că-mi las mustăţi sau barbă…
    Dar chestia e că din revelion în revelion, pân-la urma-urmelor am ajuns la concluzia că fericirea depinde de cum eşti reglat. Ba chiar tot ce vezi din lume tot de asta depinde. Cu dorinţele la fel. Probabil că important este să ai dorinţe, chiar dacă nu toate reuşesc să fie cumsecade. De exemplu, eu am o grămadă de cunoştinţe (drăguţe, altminteri) care nu au ţeluri. Fără dorinţe, cum să ai ţeluri? Adică dorinţe mai au ele, dar numai până la uşă şi-napoi. De unde rezultă că şi dorinţele şi ţelurile ţin tot de reglaj… ca şi cultura, probabil…
    Aşa… acum, că vă făcui aşa o demonstraţie de inteligenţă, să vă destăinui ceva interesant: azi dimineaţă mi-am dat seama că (pe ziua de azi) nu mai am decât un dor (nu să mor!) ci să fiu şi eu băgat în seamă de Simona Catrina, atât de inteligent-feminină încât e chiar dovada unui reglaj unicat!
    Hai, înainte de mă acuza de refulări-debranşări şi alte boli, gândiţi-vă, ce fericit o să fiu pentru o vorbă bună…
    Un cititor înfocat,
    Nicuşor

    Nicuşor 19 noiembrie 2010 14:28 Răspunde
  • Adia, ne ai si pe noi, asa fantomatici si virtuali cum suntem, macar suntem sinceri 🙂
    „Just because I’m hurting, doesn’t mean I’m hurt” 🙂 O melodie dulce-amara 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=aLDE7Lf9IgQ

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 15:26 Răspunde
  • Pt tine trangresez legile entitatilor, deconspir lumea celor care nu cuvanta decat telepatic, numeric sau interbelic, AcZ !
    PPP, e o formula sibilina din limbajul unor fantome, spusa ca «solutie alternativa», pt a sfarama un vis rau sau a face sa se împlineasca un gand bun sau a-ti decongestiona o supapa lipita cu superglu pe traheea nr 1. O formula de folosit atunci cand medicina traditionala e neputincioasa si soarele umbla pe toate cararile numai pe a ta nu. Depinde cine si în ce context o zice si daca are în dotare ritmul de trepidare. Cum o data incapacitatea de comunicare/întelegere corecta mi se parea evidenta în SW am spus PPP, cum altadata chiar visasem ceva teribil, de nespus în totalitate la urechiuse sensibile (se facea ca AP era tatal lui MM, acceptase sa fie inseminat direct de mesterul Manole, era primul barbat al tarii care nastea, facuse «deal»-ul cu un diavol mic negru si peltic în schimbul înzestrarilor priapistico-artistice si nu mai zic si urmarea ca vi se ridica suvitele drept în Sussex) am repetat formula incantatorie. O fi suficient ca explicatie ?
    PS : AcZ, am adaugat la postul precedent si parerea lui Carta despre.

    Thomas Man 19 noiembrie 2010 15:39 Răspunde
  • adia, imi dau seama ca ceea ce am trait eu prin divort este infinit mai simplu decat povestea ta, adica nu a fost o „blonda” si nici copil de 18 ani; ceea ca intr-un fel, durerea ta imi spune ca eu am avut noroc……asa ca nu prea sunt in masura sa-ti dau sfaturi, dar, pot sa-ti spun ca dupa o vreme……am reinceput sa ascult muzica, sa citesc, sa ma plimb si sa ma relaxez, nu numai pe post de insotitoare pentru fiul meu si acum de ceva vreme am aterizat aici in SW si citesc cu placere postarile membrilor cu „state” si-mi mai arunc si eu cate o parere, ma mai baga si Simona in seama……acum am inghesuit totul intr-un sertaras si incerc sa privesc inainte si sa ma bucur de ceea ce am: un copil, parinti, prieteni ca altii sunt atat de singuri si pustiiti si nu au de nici-unele……:) si lasa lacrimile sa curgaaaa pana se opresc singure…dar sa nu te vada fetita ta……

    ana-bell si pentru mine ai o muzica, rockereala, ceva sa ascult cu boxele la maxim??:)

    wind 19 noiembrie 2010 15:41 Răspunde
  • ema si Ana -Bell,
    m-am intrebat adeseori daca nu cumva exista o carte, o culegere care sa adune daca nu toate, macar o parte din interpretarile/conotatiile lui „saraci cu duhul”. asculta-i pe copii si invata de la ei. striga-ti fericirea ema… de ce nu? daca ne strigam durerile n-ar trebui, de dragul echilibrului, sa ne strigam si bucuriile si fericirea? 🙂
    fata mea a zis aseara asa: „mami este asa de buna cu noi. ne iubeste mami asta. uite ne-a cumparat si sapun rosu” 🙂 schimbasem sapunul la baie si ea tocmai se spala pe miini inainte de cina. mi-a facut ziua. eu am adormit fericita. e asa de simplu.

    adia,
    sintem aici. cu tine, adica…

    iana 19 noiembrie 2010 17:06 Răspunde
  • TM: cu tine ma intorc in timp si ma simt din nou ca la ora de romana, in fiecare zi invat cate un cuvant, acum stiu ce inseamna „sibilin” 🙂 Doar ca doamna profesoara de romana nu ne prea complimenta, desi avea si ea niste talente telepatice, ne scotea la tabla numai cand nu stiam nimic 🙂 Da, e suficient ca explicatie, sa speram ca e suficient si ca magie 🙂 Iti raspund luni cat mai putin orbitor la cealalta postare.

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 17:13 Răspunde
  • Ana-Bell 19 noiembrie 2010 17:16 Răspunde
  • Ana-Bell 19 noiembrie 2010 17:23 Răspunde
  • Iana, nu cred ca exista o culegere de explicatii, dar s-ar putea face daca ne punem mintile la contributie; ar ramane doar sa vina cineva sa ia cu copy/paste 🙂

    Ana-Bell 19 noiembrie 2010 17:29 Răspunde
  • ana – bell , zambesc, si-ti trimit zambetul meu … asa cum e … trist …

    wind , eu cred ca toate durerile sunt grele , indiferent de natura lor …
    as vrea sa fie mai putina durere in lumea asta….
    as vrea sa pot sa fiu ca inainte , dar probabil ca nu voi mai fi niciodata…

    iana , multumesc … e linistitor sa stiu ca sunteti aici cu mine …
    si e un pic de caldura pentru ca mie , imi e atat de frig…..

    adia 19 noiembrie 2010 17:40 Răspunde
  • adia,
    si mie mi-e frig… cum nu mi-a fost niciodata. si mi-e frica. aproape ma paralizeaza frica. dar o am pe Ana mea si gasesc la ea puterea sa ma uit in fata.

    eu zic sa ne scoatem UGG-urile si manusile si caciulile 🙂 si pornim la drum.

    iana 19 noiembrie 2010 18:23 Răspunde
  • Windy, putina rockereala si de la mine :
    http://www.youtube.com/watch?v=5t99bpilCKw
    Cage The Elephant – Back Against The Wall
    http://www.youtube.com/watch?v=xlQ_NlX4MFw

    Thomas Man 19 noiembrie 2010 19:32 Răspunde
  • Si putina mucalitica* plesuiana, despre mancare, romani si fericire :
    http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-8051138-andrei-plesu-romania-daca-existat-samizdat-fost-samizdatul-mancarii.htm

    *Mucalitica este, cum o sugereaza numele, un soi de filozofie de estrada, sugubeata, cu burtica simpatica si mirodenii carpato-danubiene.
    Tot încerc sa introduc cuvinte noi în dictionar dar îmi lipsesc alifiile 🙂

    Thomas Man 19 noiembrie 2010 19:35 Răspunde
  • Adia, îti trimit putin jar virtual, pt caldura intravenoasa*
    O solutie de depanaj si pro domo : whiskey in the jar * 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=TehFZ38kt6o
    * Suna a gluma dar chiar îti tin pumnii !

    Thomas Man 19 noiembrie 2010 19:40 Răspunde
  • iana , da si frica… frica nu stiu de ce … dar si eu sunt paralizata de frica…
    cand mi -a spus tot ce mi- a spus nu numai ca mi-a stat inima … am simtit pravalit peste mine tot cerul … si soarele ce intra pe fereastra s -a facut o lumina alba orbitoare… si ochi lui reci … si cuvintele pe care oricum nu le mai puteam urmari … sau auzi …
    un timp am tacut … lung si greu si nedumerit…
    apoi lacrimile mele au venit sa ma -nsoteasca o vreme …

    thomas man , multumesc… e frumoasa melodia …
    zambesc imaginand pumnii stransi … ii ti corect si stransi tare, da? ..
    fata mea , cand ii spun ca -i tin pumnii , imi arata cum sa -i tin corect si-mi spune razand sa-i strang tare, tare … doar asa functioneaza , zice ea…
    asa ca , te -am intrebat ca sa ma asigur ca functioneaza…
    vreau sa treaca si frig, si frica si -ntrebari …

    adia 19 noiembrie 2010 20:08 Răspunde
  • iana, o melodie pentru tine, in mod special. fruntea sus, spatele drept, sufletul la locul lui! 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=s4-cYLi-RgQ&feature=related

    ana-bell, anamaria, v-am citit si ascultat si mi-a placut. 🙂

    tania 19 noiembrie 2010 20:48 Răspunde
  • Adia, e normal sa-ti fie frica , e normal sa-ti fie frig… E o pierdere temporara de identitate , de rosturi .. pana mai ieri aveai o familie inteaga , erai sotie , ai purtat 20 de ani un nume ..
    Am trecut prin asta desi un pic altfel . Eu am fost cea care am hotarat sa divortez , asa am hotarat eu ca e mai bine pentru copiii mei care erau foarte mici – 1 si 4 ani. Cu toate astea cand m-am trezit singura m-au apucat toate spaimele din lume , aveam impresia ca traiesc o viata care nu-mi apartine. Am inceput prin a identifica toate motivele spaimelor mele si nu erau putine dar am gasit solutii pentru fiecare . Pentru teama ca nu voi face fata financiar a fost mai multa munca , pentru teama ca nu-mi va ajunge timpul sa le fac pe toate a fost mai putin somn , pentru teama ca-mi voi pierde o parte din prieteni au fost prieteni noi … Incet , incet mi-am gasit echilibrul , am devenit foarte organizata in cele mai mici amanunte dar am reusit . N-a fost usor , au fost si multe renuntari , sunt 15 ani de atunci . .. In acea perioada am invatat sa ma bucur de fiecare lucru oricat de marunt ar parea el.
    Sunt convinsa ca vei reusi , iti vei gasi drumul chiar daca acum iti pare imposibil .
    Ai aici atatea maini intinse catre tine , prinde-le strans ori de cate ori simti ca nu mai poti .

    Marina 19 noiembrie 2010 21:00 Răspunde
  • da , marina , pana mai acum cateva zile aveam o viata normala …
    acum asa cum spui si tu , nu stiu daca viata asta e a mea…
    sau daca mai sunt in viata …
    merg la munca , vorbesc si imi ascult copilul si astept, poate ca am visat .
    dar n -am visat … vad asta in ochii fetei mele …
    totul e altfel … si orasul …si strada … si casa… si masina… si biroul… si parca si oamenii din jurul meu au alta lumina …
    n-am crezut ca voi stii ce inseamna sa te doara inima la propriu … dar a mea doare …
    nu mai stiu ce am avut … stiu ca viata mea si tot ce -aveam in viata mea s-a facut praf…
    nu stiu nici ce sa spun nici ce sa fac…
    doar plang …

    adia 19 noiembrie 2010 21:28 Răspunde
  • Nicusor, saracu’ de tine, vad ca nu te-a bagat nimeni in seama si-ai scris atat de frumos! 🙂 Buna seara! Daca m-ai intreba pe mine (desi nu m-a intrebat nimeni!), cred ca visul ti s-o implini in curand. A se citi ” dupa ce vine stapana tinutului de la mare”! 🙂

    Anamaria 19 noiembrie 2010 22:29 Răspunde
  • Tania, te-ai intors! 🙂 Desi, nu stiu unde m-ai citit… Dincolo? 🙂 Numai tampenii am zis pe-acolo!:) Aici n-am zis nimic despre subiectul acesta, cu Revelionul. Si nici nu vreau sa zic…
    In clipa aceasta nu da nici o muzica peste mine. Ti-as trimite, dar am „lipsuri” 🙂 Poate imi revin.

    Anamaria 19 noiembrie 2010 22:36 Răspunde
  • Nicusor , nu esti singur printre fete si femei ! Mai sunt Thomas Mann , Omuldelamunte , Un Trecator . Nu sunt multi dar crede-ma , fac cat 10 de nota 10 !
    Cat despre fericirea ta , cred ca si Anamaria ca e pe undeva pe aproape 🙂

    Marina 19 noiembrie 2010 22:43 Răspunde
  • Nicusor,
    bine ai venit! interesanta chestia cu reglajul… nu m-am gindit in felul asta pina acum. merita 5 minute de gindire ideea aceasta. iti doresti, ai scopuri/teluri, vezi/percepi lumea dupa cum esti reglat sau dereglat. 🙂

    iana 19 noiembrie 2010 22:58 Răspunde
  • Nicusor, Cristina Maria, bine ati venit! 🙂
    Ema, bine ai revenit (si bine te-am revazut aseara, scumpa mea!). 🙂
    Acum m-am intors din Constanta, am fost acolo impreuna cu Alice si toti colegii mei de la Tango, la un club al femeilor, organizat de revista noastra. A fost superb, m-am simtit apta de a fi sincera cu un subiect complicat: cate iubiri mari, absolute, exista intr-o viata? Si poate dura o iubire o viata intreaga? In ce conditii?… S-au derulat discutii incantatoare, doamnelor si domnilor! 🙂 Mai multe detalii – si poze – veti gasi in revista Tango (editia urmatoare).
    Sunt placut-obosita si stau pe patru perne, ca o rasfatata.

    Simona Catrina 19 noiembrie 2010 23:00 Răspunde
  • Bon soir!
    Imi amintesc un film mai vechi (imi cer scuze, nu stiu titlul original) – „Barbatul care a iubit femeile” – in care personajul principal, nici destept si nici macar aratos, isi petrece intreaga viata din amanta in amanta. La inmormantarea lui se perinda toate femeile pe care el le iubise. (Aici intervine artizan regizorul, care, prin vocea povestitorului lamureste spectatorii asupra motivelor pentru care respectivul iubise pe fiecare: „la „z” ( de ex) il impresionase nasul ei mare”, ca in final sa conchida ceva de genul: „de unde atata lipsa de educatie, cand ar fi putut gasi tot ce cauta, la o singura femeie”?! ). Relativ in alt registru in „Razbunarea femeii de varsta medie”, sotia parasita il lasa pe sot sa-si vada de viata lui cu asistenta (mult mai tanara si mai frumoasa) care, in final ramane gravida. El, speriat de perspectiva, cere ajutorul fostei sotii vrand sa renunte la ce stia ca avea sa urmeze (amanta era insarcinata cu gemeni, iar el avea deja doi copii mari :)))) in timp ce sotia, incercand cu disperare doar sa se salveze (slabeste, se schimba) isi regaseste prima iubire si incepe o viata noua, de fapt o continuare a ceea ce nu se consumase in trecut. N-am talent de summarizator, asa ca va recomand cu caldura filmul! Ce vreau sa spun, in final, este ca cea mai buna cale de a scapa de suferinta sentimentala este detasarea. E grea, se castiga in timp, dar e cea mai buna cale, in fapt singura !:). Suplimentar, un pic mai multa atentie fata de sine cat si mai putina convingere ca nu te poti pune in valoare, ca femeie, decat langa un barbat, ar fi un plus. Aa, si-un mic „flit” se poate dovedi salutar, dat asta numai in cazul in care-l mai vrei, bineinteles !:)).

    PS Las gluma la o parte si promit sa infiintez Politia Sentimentelor! Consider ca toate infractiunile incriminate de Codul Penal nu fac laolalta atat rau cat o singura senzatie din categoria celor in care ti se transmite mesajul ce i s-a transmis Adiei. Nicio suferinta nu este mai mare ca cea a sufletului, si cu toate astea, provocatorul (instigatorul sau faptuitorul, cum doriti) ramane nepedepsit!

    PS 2 Balzac: „Nu deschide portile unei inimi pe care nu vrei s-o cuceresti”!

    adriana 19 noiembrie 2010 23:02 Răspunde
  • Buna seara Simona, buna seara tuturor,
    minunata intalnirea de ieri seara, de la Constanta! M-am bucurat sa te revad, Simona, sa te imbratisez, sa te admir (Simona este intr-o forma de zile mari si dulce tare, credeti-ma!!!). Am fost fericita sa fiu alaturi de echipa Tango. Sper sa reeditam astfel de intalniri. Cat mai curand. Cat mai des!
    Evenimentul a fost semnalat si de presa constanteana. Imi permit sa „lipesc”, aici, un link, nu stiu daca fac bine, daca e vreo problema, Simona, te rog, sterge-l.

    http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Despre_Tangoul_inimii_cu_doamnele_Constantei_0_374962750.html

    P.S. Exista si un comentariu rautacios la sfarsitul articolului. Cred ca „doamna” care l-a postat e trista ca e vineri si nu se da telenovela ei preferata!!!

    Angi D. 19 noiembrie 2010 23:21 Răspunde
  • O mica cacofonie :))) si-un dat in loc de-un dar 🙂
    Pentru asta, Chick Corea: ” My Spanish Heart ”

    http://www.youtube.com/watch?v=-aEHWw3ku9o

    adriana 19 noiembrie 2010 23:22 Răspunde
  • Simona, bine ai revenit! Ti-a placut, nu? 🙂 Mai pune vreo doua perne! Avand in vedere la ce intrebare ai avut de raspuns, trebuie sa fii franta! Odihna, perne, picioarele si ele pe alta perna, o masca si cateva episoade din dr House (la dumnealui am si eu de gand sa ma zgaiesc) cam asta ti-ar trebui. Eu am ametit numai cand am citit intrebarea…:) Ah, tu stiai ca Hugh Laurie a scris o carte?? Eu nu! Era la targ. Cartea, adica. Recunosc ca n-am luat-o. Daca as fi putut s-o car pe cap, ar fi fost ceva! 🙂 Relaxare multa!

    Anamaria 19 noiembrie 2010 23:24 Răspunde
  • Simona, bine ai venit ! Vreau si eu in (un) club !!!!!!!!!!!!

    Marina 19 noiembrie 2010 23:24 Răspunde
  • Anamaria, azi nu e zi de House (am ajuns la zi si astept sa puna astia pe internet urmatorul episod), azi e zi de Grey’s Anatomy! 🙂 Daaaa, mi-a placut la Constanta…

    Simona Catrina 19 noiembrie 2010 23:57 Răspunde
  • Angi, draga mea, mersi frumos pentru link! Nu lua in seama comentariile cititorilor, nu stii niciodata cine se ascunde sub fusta unui pseudonim si, ca atare, pot fi chestiuni foarte subiective la mijloc. 🙂
    Mi-a facut placere sa te revad, esti minunata! 🙂 Frumoasa, cu doi copii frumosi! Un tablou de familie absolut adorabil. 🙂

    Simona Catrina 19 noiembrie 2010 23:59 Răspunde
  • Marina, in fiecare luna vom avea cate un Club Tango in cate-un oras mare din tara – pe urma, poate trecem la orasele mici. 🙂 Intr-una dintre expeditiile astea (sau in toate), esti binevenita! 🙂 Cand o fi sa fie…

    Simona Catrina 20 noiembrie 2010 0:01 Răspunde
  • haideti si in DC, please!!!

    iana 20 noiembrie 2010 0:13 Răspunde
  • e oras mare… s-ar incadra turneului lunar… 🙂

    iana 20 noiembrie 2010 0:14 Răspunde
  • da, Iana, de la un capat la altul, ar ajunge o luna 🙂 chiar una plina 😉

    un trecator 20 noiembrie 2010 0:55 Răspunde
  • @Angi- Nu este decât un comentariu ( şi ăla tâmpit !). Importantă a fost dezbaterea şi participantele din marea clasă a femeilor cu stil.

    Omuldelamunte 20 noiembrie 2010 0:56 Răspunde
  • Simona, zi si tu! Ce coincidenta! 🙂 😀 Eu sunt in pauza dintre Grey’s Anatomy sezonul 7, episodul 3 si episodul 4, pe care il voi vedea in cateva clipe! 🙂 Si vad ca am ramas si in urma, a aparut episodul 9! Vizionare placuta noua!

    Anamaria 20 noiembrie 2010 1:06 Răspunde
  • Nicusor, ai scris atat de frumos reglat încat îmi inchipui ca orice doamna îsi va fi dorit, citindu-te, sa fie nababa 🙂 doar ca sa-ti fie partenera 🙂 În tara asta virtuala, fireste.

    Thomas Man 20 noiembrie 2010 13:54 Răspunde
  • @Thomas- recitindu-l pe Nicuşor, e cam stilul tău: frumos scris când te dezlănţui pe orânduire şi pe oamenii componenţi ai acestei patrii. Sintagmele-ţi sunt specifice, neologismele cu sufixele şi prefixele în coadă şi cap, silogismele luate câte trei, criticismele, cataclismele mici, toate sunt ale tale. N-oi fi Nicuşor!? Că prea scrie bine!

    Omuldelamunte 20 noiembrie 2010 15:10 Răspunde
  • Simona, Anamaria, Marina, Iana, Thomas Man, mulţumesc! Credeam că voi fi poftit afară, ca intrus obraznic, gălăgios nemernic, picat de nicăieri să strice „şuetele” unor societari de mult obişnuiţi unul cu altul… Acum însă-mi pare că aş fi intrat într-un salon unde se bea cafea, se ciocnesc păhăruţe cu vişinată, muzici de pe Youtube susură prin linkuri, se sporovăieşte cu glas redus şi prin ferestre străbat lucirile unor steluţe condeieşti de pe firmamentul întunecat al inculturii generale româneşti. Profit deci de degetul întins şi vă fac o nouă mărturisire…
    Am descoperit scrierile Simonei cu ani buni în urmă, la îndemnul unui amic tare iluminat la cap, care mi-a zis: – Nicuşoare, de ce nu tragi tu cu ochiul prin revistele pentru fete? (şi zâmbea cam dubios, de mi-a venit în minte imediat ceva de genul „playgirl – fata jucăuşă”). Cred că ţi-ar place să citeşti ce scrie Simona Catrina, zice, o fată tare bună… (şi zâmbetul dubios i se mutase în priviri). – Bine, zic, o să văd…- Aa, nu, nu cine ştie când: ia d-aici colecţia pe doi ani a revistei Tangou! (Că o adusese cu sine, într-un pachet cam greu…)
    Şi-aşa ajunsăi cititor înfocat al scrierilor Simonei… Dar pofta vine mâncând: cu cât citeşti mai mult, cu atât ai citi mai mult… deci mă mutai pe net, unde ce să vezi, tânăra Simone de Beauvoir a României are o adevărată curte princiară…
    Oh, apropo de curte… şi de blogul acesta, unde Simona pune masa (adică scrie un articol) apoi curtenii vin să se înfrupte (adică să citească şi să comenteze)… îmi vine-n mintea mea firavă o întâmplare de demult, cu altă curte, de la ţară. Sub poale de deal, lâng-o pădure deasă, mătuşa mea avea pe lângă casă vreo o sută de păsări, cărora le zicea orătănii. Le da drumul dimineaţa devreme, să umble pe coastă şi prin pădure toată ziua. La prânz, ieşea în curte şi cu glas mare le chema: – Hai la mama, hai la masă! Eu, copil obraznic, râdeam de ea… iar ea zâmbea şi-şi vedea de treabă. Şi asta în fiecare zi, toată vacanţa de vară…Într-o zi însă Tanti Lenuţa, mătuşa, a căzut la pat, bolnavă grav. Intram în vârful picioarelor în camera ei, să-i duc un ceai de tei sau o farfurie cu supă gătită dis de dimineaţă de tanti Dida, o altă mătuşă, înainte de a fugi şi ea, săraca, la truda ei de zi cu zi într-o uzină nemernică… La prânz mi-a zis: – Nicuşor, ajută-mă să ies în curte. – Mătuşă, glumeşti? Trebuie să stai în pat, că eşti bolnavă… – Ba trebuie să pun masa la orătănii, zice ea. – Lasă, o să le dau eu de mâncare, m-am oferit. – La tine orătăniile nu vin… spune ea, apoi obosită: încearcă, ai să vezi… Şi-am încercat. Am ieşit în curte şi-am chemat orătăniile cum făcea ea, cât mă ţineau plămânii. Una n-a venit… M-am întors la ea, supărat: – Tanti, orătăniile au dispărut, una n-a venit la masă! Apoi cu mare grijă, am ajutat-o să iasă afară, să le cheme ea. Şi au venit, nemernicele, cu toatele!
    – La mine de ce n-au venit, mătuşă? am întrebat. – Doar la mine vin, fiindcă le iubesc… a răspuns ea…
    Dar ce fu, fu! Întrebarea e acu, stimate fete, doamnelor şi domnilor, de data asta Nicuşor vă adusă în salon un iz rural… Primeşte el oare o cafeluţă, sau deschideţi geamurile să aerisiţi? Simona ce va spune? Încape şi o orătanie ca mine printre distinşii săi curteni?
    Un cititor tot înfocat,
    Nicuşor

    Nicuşor 20 noiembrie 2010 15:53 Răspunde
  • Oh, Omuldelamunte, scuze, am observat târziu că mă confundaţi cu Thomas Man. Vă asigur că deşi mă simt flatat, trebuie să vă dezamăgesc. Nicuşor nu este Thomas Man! Oricum, vă mulţumesc pentru aprecieri!
    Nicuşor

    Nicuşor 20 noiembrie 2010 15:56 Răspunde
  • Poate ca Nicusor nu este Thomas Mann dar cu siguranta Tomans Mann e Nicusor ! 🙂

    Marina 20 noiembrie 2010 16:26 Răspunde
  • @Nicuşoare-asta numai Simona poa’ s-o spună! Thomas are antecedente clonatice şi eu suflu în îngheţată.

    Omuldelamunte 20 noiembrie 2010 16:32 Răspunde
  • Foaie verde tiriplic, mi-ar place sa ma multiplic !
    Eu nu sunt Nicusor dar mi-ar putea fi fratior 🙂
    Fara însangerari de vene, am putea fi frati de curte (cu gaini, ca si p-acolo sunt vecini), pt ca nici la mine orataniile nu se înghesuie desi, cel putin etimologic, sunt zoofil declarat.
    Mie-mi lipseste tactu’ si semnele diacritice ca sa fiu un Nicusor. El «le are» 🙂
    Dac-o luam pe criteriile astea si pe subiectul «cu iz rural» si «matusici», Nicusor ar putea fi un Omusor (de la munte) 🙂
    Mai am un singur dor
    O naluca din Obor
    Sosie la purtator 🙂
    PS : Nicusor e abonat pe viata la cafeaua ca pe ata din a Simonei povata 🙂

    Thomas Man 20 noiembrie 2010 18:38 Răspunde
  • Acum am venit acasa… Nu, Thomas Man nu e Nicusor, asta va pot spune, ca sa va elucidez banuielile. 🙂 Si nici Omuldelamunte nu e Nicusor, nici Trecatorul si nicio fata. Nicusor e un personaj de sine statator… era sa zic independent, dar poate e insurat si n-as vrea sa se interpreteze. 🙂

    Simona Catrina 20 noiembrie 2010 19:29 Răspunde
  • @Thomas, se putea să nu apari şi tu şi să-ţi iei apărarea şi să scrii de pe un PC desktop cu tastatură cu diacritice! Totuşi, ţi-a luat trei ore ca să găseşti argumente cam străvezii!
    Cât despre izul rural, l-oi fi citit şi tu la vremea ta pe Nică a Petrei, că doară n-oi fi şezut numa’ holtei la oraş până a-ncepe să-ţi miroasă a catrinţă şi n-oi fi făr’ de mătuşici care să-ţi trimită câte-o găinuşă friptă prin DHL!
    Las-o pârdalnicului de gogoriţă în imersie de miere!

    Omuldelamunte 20 noiembrie 2010 19:42 Răspunde
  • Simona, IP-ul este o capcană clasică. Poate să scrie şi de la serviciu şi de la el şi de la bibliotecă şi din parc şi din gară şi din Franţa.
    Prea-i stilul lui Vegetal Ink, prea-i bine!

    Omuldelamunte 20 noiembrie 2010 19:46 Răspunde
  • Eu inca nu inteleg cine este „adriana”. Stiu ca nu este nici doamna si nici domnisoara, pt ca altfel nu ar fi spus:

    – Mi s-a zburlit parul de pe spate! (nici o domnisoara, care chiar prin absurd ar fi dotata cu asa ceva, nu ar instiinta intreaga suflare de pe blog). 🙂

    Si nu s-ar fi adresat Simonei cu urmatoarea expresie:

    -Simona, Slugaaaa………………………….!
    🙂

    ? ??

    Odille 20 noiembrie 2010 21:42 Răspunde
  • Odille, 🙂

    Marina 20 noiembrie 2010 21:52 Răspunde
  • Marina, 🙂

    Odille 20 noiembrie 2010 21:55 Răspunde
  • Credeam ca la fiecare post al Simonei comentariile presupun o relativa actualitate, de acum trei, sase posturi pot sa comunic politicos ca nu-mi amintesc de niciun par de pe spate 🙂
    Odille ? 🙂
    Marina 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=63DXpRxopCQ&feature=related

    adriana 20 noiembrie 2010 22:27 Răspunde
  • Adriana, sorry! Dupa melodia aleasa pt noi mi-am dat seama ca esti o „Lady” !

    Odille 20 noiembrie 2010 22:36 Răspunde
  • Apologies accepted, ladies!
    In alta ordine, constat ca auditoriul „da la gioale” asa cum spunea deunazi Una, ma intreb ce s-a intamplat, articolele Simonei sunt frumoase toate, ca intotdeauna, asa ca, sa fie vorba de sindromul ” Several species of small furry animals gathered togheter in a cave grooving with a pict” ? 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=T1tfUaBezFo

    adriana 20 noiembrie 2010 23:03 Răspunde
  • @Adriana- eu ştiu numai sensul peiorativ al sintagmei „a da la gioale”. Mai există şi cel figurativ? Pentru că nu prea s-a lovit lumea la gionate…
    Cred că n-aş putea dansa piesa cu some small furry animals. Mi s-ar zbârli părul din curte!

    Omuldelamunte 21 noiembrie 2010 0:21 Răspunde
  • ODLM, argumentele sunt stravezii pt ca si fantomele sunt stravezii, noapte si zi 🙂
    Neata, SW !
    Maroon 5 – Sunday Morning
    http://www.youtube.com/watch?v=S2Cti12XBw4

    Thomas Man 21 noiembrie 2010 2:27 Răspunde
  • @Thomas- tu, străveziu? Îţi cunosc condeiul şi platoşă de-oi avea!

    Omuldelamunte 21 noiembrie 2010 4:06 Răspunde
  • Vom visa un vis ferice… Titlul acesta mă urmăreşte de vre-o două zile, eu îl scutur, „lasă-mă-n pace, eşti al Simonei, ce te ţii de mine!”, iar el mi se caţără înapoi în gânduri, cum că adică „mai e ceva de lămurit aici, Nicuşoare”… Şi caut prin cotloane prăfuite, să văd ce oi mai avea eu de lămurit cu titluri cărora nu le deţin copyrightul. Dezordine, maldăre de cărţi şi gânduri uscate, stafidite, zbârcite, stau aruncate prin colţuri, pe rafturile pe alocuri înclinate şi crăpate ale sărmanei şi firavei mele memorii, mă împiedic de ele, le întreb mormăind „tu eşti de lămurit?” şi toate dau din cap mirate: „suntem visuri caduce, infantile, adolescentine, lasă-ne în liniştea pe care ne-am câştigat-o atât de greu!”. Mda. Nu-mi rămâne decât să fac puţină ordine, să cern câteva gânduri (hmm… nu găsesc mereu sita cu ochiurile cele mai mici), aşa că-mi pun masca de praf, înhaţ furca şi mă apuc să răstorn vechiturile din podul gândirii Nicuşoresciene.
    Cu „vom visa” aparent nu e nici o problemă. Sau?!… E o poruncă, sau o invitaţie? Amândouă. Sau e revoluţionar şi demagog, ca o chemare de lider de sindicat? Oricum, face apel la un numitor comun, presupune că şi cititorul e în stare să viseze. Păi, dacă eu sunt un pragmatic atât de fioros de înrăit încât şi în somn refuz să visez? Ce, nu se ştie?!: slavă Domnului, nu suntem toţi la fel! (Şi zicala asta e dubioasă, miroase a „lasă că merge şi aşa”, dar o voi pune la prăjit altădată, că acum mă grăbesc la ceaiul de dimineaţă). Ei, şi atunci Simona îşi dezvăluie laterala romantică (era să zic feminină!) a spiritului său, altminteri acidulat şi precis ca o lupă de bijutier: vom visa „un vis ferice”. Asta e! Simona este nefericită (ar fi culmea să nici nu ştie)! Simona caută fericirea, dar fără încredere, fiindcă nu şi-o închipuie decât ca vis. Simona încă mai aleargă după himere, mai are curajul să nu renunţe la romantism, se mai teme că „fără fericire, nimic nu e”. He-he! Nicuşor a stabilit cu ochiul liber şi a probat pe propria-i sensibilă epidermă, ce se-ntâmplă când vrei să adaptezi fericirea la măsurile tale… Ce, crede cineva că fericirea este o mătase, să o croieşti după inspiraţia de moment, o mănuşă elastică să ţi-o tragi pe mână şi să exclami: – Vai, ce bine-mi vine?
    Am stabilit mai înainte că fericirea depinde de reglaj. Acesta este vârful piramidei. Sub el sunt factorii de care depinde reglajul. De ce mergi mai jos, de-aia te-nfunzi mai bine… dai de mereu mai mărunte mărunţişuri care pun umărul să salte sau să îngroape fericirea, de ajungi să nu mai vezi pădurea de copaci şi mâna de degete, şi să-ţi aduci aminte că diavolul în amănunte se ascunde! Să te-nfunzi între ele nu-i mare scofală, că aşa ne naştem, gata scufundaţi. Doar aleşii sorţii apucă să scoată capul din hăţiş, să vadă vârful piramidei. Dar şi mai puţini apucă să prindă zdravăn reglajul din vârf şi să-l sucească după dorinţă, fiindcă acela-i de obicei un apanaj al Demiurgului… Cum să ai aşadar, ca muritor sadea, un reglaj cu care fericirea să se ţină coadă după tine, gudurându-se să-i dai voie să te fericească? Nicuşor nu ştie a răspunde (deocamdată), şi-şi cere scuze că o lasă pe Simona baltă-n propria-i fericire, deoarece e-ncurcat şi el printre butoanele şi cablurile reglajului personal, printre care-i scapă mereu fericirea de visat, ca apa printre degete.
    Dar se spune că de nu poţi ridica singur piatra, cheamă ajutoare! Nicuşor nu a uitat această zicală profund socializatoare, şi ani de zile a cercetat problema prin prisma a diferite reglaje, îndeosebi feminine. În agenda iubirilor mele (care a ajuns la al XII.-lea tom, neterminat), două din întrebările cu revenire încăpăţânată (şi idioate, altminteri, dar doar două „iubi” au protestat în acest sens) au fost: „- Draga mea, ţuchi-muchi-pisicuţă, eşti fericită? De ce?” Ar fi poate foarte instructiv să vedeţi răspunsurile, dar… rămâne pe altă dată, deoarece astă seară nu vreau să dorm singur. Esenţialul e că între ele nu există două la fel!!!
    Dar vai, ceaiul, am uitat de ceai… Nicuşor se retrage să-şi soarbă ceaiul!

    Un cititor atacat de vervă din cauză de duminică,
    Nicuşor
    (care crede că nu e Thomas Mann, oricât l-ar durea acest lucru…)

    Nicuşor 21 noiembrie 2010 13:22 Răspunde
  • @Nicuşor- te scufunzi din ce în ce mai rău în verva lui Thomas. Scrie şi tu mai prost, ce dracu’!

    Omuldelamunte 21 noiembrie 2010 14:49 Răspunde
  • Nicusor, si eu as vrea sa fiu Thomas Mann, dar îmi lipseste finalul 🙁
    Inspiratia duminicala e stimulata cu ceai de hamei sau de struguri ?
    M-am pierdut un pic în labirintul poetic si etajat al teoriei tale visatoare si fericistice 🙂 Lucrezi la Mecanica Fina a vorbelor si cuvantul „reglaj” revine subliminal 🙂
    Despre azi, numai de bine/tine/sine 🙂
    Morrissey – Everyday Is Like Sunday
    http://www.youtube.com/watch?v=d0LeL9BUPtA

    Thomas Man 21 noiembrie 2010 14:52 Răspunde
  • ODLM, Nicusor mi-o fi frate de curte, cum am spus, de vezi tu cu ochiul tau muntos si perspicac 🙂 o asa asemanare 🙂 Ma tot holbez dupa dansul si nu-l vizionez prin apropiere 🙂
    O viziune mi-a soptit ca nu-i exclus ca Nicusor sa se cheme Razvan. Dar toate usile raman deschise pt o cohorta de prenume si misterul lui Nicusor va fi greu de descifrat si pt Hercula lui Poirot 🙂

    Thomas Man 21 noiembrie 2010 14:58 Răspunde
  • Simona , am vazut pozele de la mare pe blog la Alice ! Superbe ! Abia astept revista !

    Marina 21 noiembrie 2010 15:01 Răspunde
  • Ad, draga mea, imi pare rau ca a trebuit sa ma citezi intr-un context metabolico-necompetitiv, io pot oricand reformula, dar fondul problemei nu se schimba: credeam ca ” lumea-si da(dea) la gioale” intr-un moment pe care-l completam eu pe vremea aia drept amuzant si delectanto-virtualistic. In realitate o parte mai mult sau mai putin semnificativa din auditoriu se plictiseste de moarte cu el insusi. Si aici, si oriunde s-ar duce..
    Nu pune la inima, fericirea nu-i garantata nicaieri pe lumea asta, bunatatea si/sau numarul de circumvolutiuni, insa, ni-s accesibile in doze mai mult decat homeopatice, conteaza doar prospectul.
    Si, da, de dragul rimei, si rejectul! : )
    Munteanul deja a punctat ca-i vorba mai degraba de alunecari in peiorativ in sintagma cu pricina, dar fiecare-si ia ce poate el din limba romana, in functie de cat de mult spectacol polisemantic e priceput sa traiasca.
    Ar fi pacat sa nu mai dau de tine prin zona, dar nici nu m-as mira sa-ti iei o pauza dupa seara trecuta; e o adunatura aici de cuconet fara frontiere de-ti taie cand respiratia, cand feromonul!
    Direct cu joagarul, dap! : )))
    Spre bucuria si fragezimea buclei virtuale vizitele si interventiile mele in ”SW” s-au mai rarit, motivele-mi fiind incantatoare.
    Si exact cand lumea parea cu pupicelile agatate pe trestii veni si Nicusor sa ne dea o mana de ajutor fara sclipici : ) Si, dupa toate aparentele, sa ne redeseneze figurinele, ca portativul se cam lasase pe spate, de-atata asteptare: )) Da, da, pe spate, exact ca parul ala despre care s-a deschis gratios conversatia asta de bunataturi si zambete mustinda, iar pe tine te-a deconcertat. Sau asa-mi pare mie, iar daca e reala si nefantomatica treaba asta care te-a afectat ai mai multe parghii de actiune, nu te mint!
    Zi misto mai departe, tuturor!

    Una 21 noiembrie 2010 15:08 Răspunde
  • Ma infior cind vad cita rautate pot sa poarte in panere unele personaje. Nu ma mir ca Mos Craciun nu le mai viziteaza!

    Odille 21 noiembrie 2010 15:23 Răspunde
  • : )
    Interventia ca o virgula intre subiect si predicat e, ca de obicei, o boare-licoare. Ca si confuzia dintre verbul ”e exista” si ”a vizita”,de altfel.

    Una 21 noiembrie 2010 15:28 Răspunde
  • Una, draga mea, eu nu voi incerca sa lupt cu cu tine, pt ca eu nu am armele tale. Eu nu am rautati ca sa ma lupt „in rautati”.
    Eu sunt un om bun si cind comentez vreau sa aduc o mica bucurie, daca pot.
    Imi sunt dragi oamenii deschisi, cinstiti si cei ca Anca G si ca multi altii de pe acest blog, care vin cu toata inima, dornici sa comunice lucruri frumoase, sau sa spijine pe cei care au o zi mai grea.
    Ironia nu-mi este arma , pt ca este o arma foarte taioasa si nu as vrea niciodata sa ranesc pe cineva. Tu esti experta in aceasta arma si ca urmare noi doua nu avem cum lupta. Eu nu am arma.

    Odille 21 noiembrie 2010 15:40 Răspunde
  • Hei, Una ! Dupa atat absenta ma asteptam sa vii cu zambete mai ales ca spui ca motivele-ti sunt incantatoare nu cu surle si trambite arancand rautati .
    Comentariul facut de Odille asupra identitatii „adrianei” era o simpla nedumerire , nu cred ca trebuia sa se simta nimeni lezat cu atat mai putin tu .
    Zambetele dintre mine si Odille desi nu trebuie sa dau nimanui socoteala afla ca erau confirmarea unor mail-uri intre noi .
    Nimic din ceea ce s-a scris aici in ultimele zile nu te indreptateste sa categorisesti prietenele Simonei ca fiind ” o adunatura de cuconet fara frontiere …. „

    Marina 21 noiembrie 2010 16:00 Răspunde
  • Buna ziua la toata lumea 🙂

    Una mea, asa e, te-am citat nepotrivit contextual, mai rau chiar, am facut-o in cunostinta de cauza! Am „furat” de la un prieten, dar m-ai iertat, cred, avand (tot tu) delicatetea de a explicita modulele. Iti multumesc pentru asta, dar si pentru restul umarului si umorului :). Si nu plec, nici nu-s deconcertata, doar o sa tac cateodata, cu tine, despre aceleasi lucruri! 🙂
    Acum: eu am scris un post frumos la acest articol al Simonei de care n-a suflat nimeni nici „pis”, in schimb observ comentarii suculente la posturi ultraactivate, cu par pe spate… De aici deduc ca posturile-s citite, ceea ce e bine, n-am tupeul sa si placa, ar fi cam mult 🙂 Ne multumim si cu critica, daca e ratiune pura!
    In alta ordine, propun inlocuirea dualitatii „peiorativ/figurativ” cu conceptul „virtual/propriu”, atat ca sa scapam de mlastina polisemantica cat si ca sa redefinim termenii inecuatiei: batalia se da asa cum am spus! In final asum ca nu mi s-au taiat nici feromonul nici interferonul, cu atat mai putin oximoronul, drept pentru care pot conchide clarificator :”cat am doua maini si-o limba/legea tarii nu se schimba” sau „unde par nu e nimic nu e” !? (pardon:)))))
    Va pup pe toata lumea!

    King Crimson: „Elepfant talk”:

    http://www.youtube.com/watch?v=2a3f5DCpfKE

    adriana 21 noiembrie 2010 16:56 Răspunde
  • Marina, nu tineam sa te dezamagesc, iar subject pentru adunatura la care ma refeream este doar cine tine neaparat sa i se circumscrie. Scuze ca nu zambesc daca nu am motive, iar leziunile pe care mi le presupui nu exista. Adriana e un nume de pe net care vine cand si cand aici si are dialoguri cu alte personaje, ca oricare dintre noi, asculta muzica, se exprima si sper ca se simte OK in acest minunat ”cerc stramt”.
    Nu vad de ce o „permanent lady” ar avea nedumeriri de expozitiune, pretinzand ca nu e vorba de rautati.Eu, spre deosebire de foarte multa lume din ”bransa SW” NU am pretins niciodata ca as fi altceva decat v-am aratat deja, iar printre cei care si-au aratat simpatii, empatii sau nimicurile antipatice s-au inscris, la un moment dat, destule nume.Ma port si va scriu cand si cand cate ceva fara a avea pretentia ca-s purtatoare de stindard si/sau culoarea vreunui curent din tinutul cu pricina.
    Odille, bineinteles ca noi nu luptam pe niciun front. Tu ai ales candva sa te retragi demn, dar de-atunci ai de fiecare data in cel putin un moment anemic ales, cate-o nedumerire gratioasa, sau cate-o retorica de albastrea vizand pe cate un cineva din zona. Ignorul la care ma refeream candva s-a prescris, nu avem nici de ce sa ne abordam, nici de ce sa ne suradem; dar, crede-ma, cand o ceri permanent, sigur se gaseste la un moment dat vreun ortodox care sa-ti dea o smetie-n mormanul cu panselute si gladiole!
    Dintotdeauna mi s-a parut fair sa nu adunam caii cu gastele, nu poate fi vorba de un rezultat care sa spuna ceva interesant, nici macar aritmeticii.

    Una 21 noiembrie 2010 16:56 Răspunde
  • Buna ziua la toata lumea 🙂
    Una mea, asa e, te-am citat nepotrivit contextual, mai rau chiar, am facut-o in cunostinta de cauza! Am „furat” de la un prieten, dar m-ai iertat, cred, avand (tot tu) delicatetea de a explicita modulele. Iti multumesc pentru asta, dar si pentru restul umarului si umorului :). Si nu plec, nici nu-s deconcertata, doar o sa tac cateodata, cu tine, despre aceleasi lucruri! 🙂
    Acum: eu am scris un post frumos la acest articol al Simonei de care n-a suflat nimeni nici „pis”, in schimb observ comentarii suculente la posturi ultraactivate, cu par pe spate… De aici deduc ca posturile-s citite, ceea ce e bine, n-am tupeul sa si placa, ar fi cam mult 🙂 Ne multumim si cu critica, daca e pura!
    In alta ordine, propun inlocuirea dualitatii „peiorativ/figurativ” cu conceptul „virtual/propriu”, atat ca sa scapam de mlastina polisemantica cat si ca sa redefinim termenii inecuatiei: batalia se da asa cum am spus! In final asum ca nu mi s-au taiat nici feromonul nici interferonul, cu atat mai putin oximoronul, drept pentru care pot conchide clarificator :”cat am doua maini si-o limba/legea tarii nu se schimba” sau „unde par nu e nimic nu e” !? (pardon:))))
    Va pup pe toata lumea!

    King Crimson: „Elephant Talk”

    http://www.youtube.com/watch?v=2a3f5DCpfKE

    adriana 21 noiembrie 2010 17:02 Răspunde
  • Si cine spunea ca femeia nu-i mai rea decat barbatul? 🙂

    tania 21 noiembrie 2010 17:07 Răspunde
  • Doua postari nu strica niciodata, daca prima nu e buna, poate e a doua :). Sau despre „cum am scris o data si m-am distrat la dublu :)))”.

    Una, pentru tine:

    http://www.youtube.com/watch?v=CmsfIFzaCUY

    adriana 21 noiembrie 2010 17:08 Răspunde
  • de…detensionare sau distragere de atentie:
    🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=9Ob3Vpi1u_0

    tania 21 noiembrie 2010 17:09 Răspunde
  • Vorba dulce ti s-apleaca (formula fara pretentii sintaxico-logice, cu trimiteri la autori celebri : «Vorba dulce sex aduce» 🙂 , etc.)
    Cu alte cuvinte : sirop cu euri NU, suc natural DA (chiar daca mai acrisor).
    Daca adaugi zahar la dulceata de trandafiri îti pica greu la lingurica.
    În schimb, mananc cu polonicul spinii, daca sunt autentici. Miam miam, ce vitamine ! 🙂
    Gargara e binefacatoare doar pt cei care se spala formal pe premolari.
    Depunerile de vrajeli pe dentitie îngreuneaza articularea discursului.
    Sa nu ne ascundem dupa furculite : sentimentele bune prea afisate, prea trambitate, devin adeseori incredibile.
    Din fericire, sunt multe nickname-uri în gradina Simonei, manate de ganduri frumoase si SINCERE 🙂
    PS : Ciuful rasculat de la trezire e mai interesant decat sarmaua priponita cu grija îmburghezita. Votez pt pilozitati rasculabile si veritabile 🙂
    PPS : Nu vreau sa ofensez pe nimeni. Este loc pt toate coafurile în SW dar fiecare poate opta pt o tunsoare preferata.

    Thomas Man 21 noiembrie 2010 17:56 Răspunde
  • Pis, Adriana 🙂
    Hooverphonic – The Night Before
    http://www.youtube.com/watch?v=IPUlMzi0G8Y

    Thomas Man 21 noiembrie 2010 17:56 Răspunde
  • Pana nu plec de unde voi reveni curand, un banc:
    O pisica hipioata se intalneste cu o batranica. Batranica sa apleaca si zice pisicii: „Pis”. Pisica ridica labuta si zice babutei: „Peace maica, peace”!

    adriana 21 noiembrie 2010 18:13 Răspunde
  • Nicusor, bine ai sosit in lumea fantomelor simonofile!

    tania 21 noiembrie 2010 18:25 Răspunde
  • io citesc si mi se pare ca visez un vis feroce….deja atmosfera de Craciun, e drept ca fara colinde si miros de cozonac, da’ focul e foc, din ce-am apucat sa arunc un ochi…

    un trecator 21 noiembrie 2010 19:43 Răspunde
  • Cu priviri cicloape, îl transformasi pe i în o, Un Trec 🙂
    Mai colindam si altcumva, ca în curand e Ziua „Iertarii” :
    Retete cu placinte de dovleac si curcanei si muzici de sezon pt Thanksgiving, ca pica saptamana asta :
    http://www.canyouseethesunset.com/article/thanksgiving-songs-blueberry-cream-pie-pumpkin-pie/

    Thomas Man 21 noiembrie 2010 20:00 Răspunde
  • linkuri bune Craciunul are. 🙂

    http://www.bonprix.ro/ro/ext.htm?cat=1066&wkz=4286

    doamnelor, vreun vis vestimentar pe aici, ceva? 🙂
    mie imi clipocesc ochii. 🙂

    tania 21 noiembrie 2010 21:30 Răspunde
  • Piesa care urmeaza e atat de misto ca n-0 sa va vina sa credeti! 🙂
    Deci, chill out:

    Deep Forest: „Sweet lullaby”

    http://www.youtube.com/watch?v=Rb8TqZNkMc8&feature=related

    Tania, super!

    adriana 21 noiembrie 2010 22:02 Răspunde
  • adriana, da, mis-to. mi se pare ca un trecatorul a postat-o la un moment dat. parca el era cu..deep forest pe aici.

    da, combinatiile gri-maron m-au dat pe spate, adriana. 🙂

    tania 21 noiembrie 2010 22:05 Răspunde
  • Tania, rasfoiesc si eu de ceva timp catalogul de la bonprix si sunt cateva tinute care imi plac foarte mult dar nu m-am hotarat inca sa comand . Mi-e teama ca produsul in sine nu arata la fel ca in fotografie ( mi s-a mai intamplat ), ca n-are un croi care mi se potriveste si nu sunt sigura cu masurile – cat de bine corespund .
    Tu ti-ai comandat ceva ? Mi-ar prinde bine parerea ta .

    Marina 21 noiembrie 2010 22:06 Răspunde
  • Marina, ma crezi ca nici eu nu prea cred in chestiunile astea? 🙂 de doua ori am comandat doua camashi si un costum, si nu prea mi-a prins bine. adica, trebuia sa ma ajustez eu in locul lor. 🙂 si, da, aratau bestial virtual. ce sa-ti spun…depinde de firma la care comanzi. merita incercat, totushi. macar datorita calitatii materialului.

    tania 21 noiembrie 2010 22:12 Răspunde
  • Tania , eu am mai comandat pana acum de la Quelle . Eram impacata macar cu masurile , stiam firma din Germania . Pot sa spun ca de unele produse am fost foarte multumita dar au fost si altele care m-au dzamagit .
    Hai ca am facut-o ! 🙂 Sub impulsul momentului mi-am comandat de la bonprix ceva , am trimis comanda si abia intr-un tarziu am gasit masurile lor pe site . 🙂 Si acum sunt in incurcatura , daca nu corespund ? ca ei au masuri gen 38-40,40-42 . Te tin eu la curent daca merita ! 🙂

    Marina 21 noiembrie 2010 22:41 Răspunde
  • Daca nu-mi vin mie , poate iti vin tie 🙂 Am comandat cardiganul bej cu tunica de culoare crem 🙂

    Marina 21 noiembrie 2010 22:43 Răspunde
  • adriana 21 noiembrie 2010 23:03 Răspunde
  • Bine v-am gasit, inainte de ”bonne nuit”: )
    Multumesc pentru dedicatiune. Adriana, n-am ce sa-ti iert, mi-a parut rau sa constat iar ca mersul in cerc nu oboseste, doar tampeste.Precum apropierea Mioritei de poporean.
    Caderile-n groaznic au ceva din vigoarea rutinei care ne da tarcoale si ne-mpinge in suc de urzici..Sunt scuzabile, ca si vulnerabilitatile, pe cand atentia in tandem cu mirarile inocente dintre suspine si gene plecate formulate pricinos nu au cum sa nu-mi zgandare orbita. Asta-i tot pentru moment.

    Una 21 noiembrie 2010 23:08 Răspunde
  • io cred ca asta-i pentru moment, nu si tot 😉

    un trecator 22 noiembrie 2010 0:14 Răspunde
  • Pof Pam Pin !
    Saptamana cu acadele !

    Thomas Man 22 noiembrie 2010 5:16 Răspunde
  • ma bag si eu, de-mi fierbe, de nu-mi fierbe oala. Simona, oare gresesc? Ceva s-a-ntamplat in capsorul tau, ultimele tale postari mi-au transmis pe langa melancolie, pe langa multe nuante frumoase si un strop de amaraciune. De ce sa nu ne dorim? Asa m-am saturat sa ma temperez. Asa mi s-a facut o lehamite sa fiu cum se cade, sa-mi setez pana si fanteziile pe „cat imi ajunge plapuma” . N-am intalnit in viata mea om care sa nu incerce sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Parca n-as sti ca indraznesc sa visez necuviincios, tocmai pentru ca traiesc cuviincios. Macar la adapostul fabulatiilor mele, vreau sa-mi permit sa imping barierele in absurd. Ce-as avea de suferit, pana la urma? Dezamagiri? Senzatia acru-amaruie, ca numa-n filmele americane visul se transforma in traire? Imi place tot ce am, nu vreau sa schimb nimic, dar, visez pentru placerea singulara, individuala si absolut personala de a vrea lucruri care nu ne fac bine, ca asa ne invata la Biserica, sa ne multumim cu ce-avem, de a dori nerusinat de nemeritate lucruri, pentru ca vreau sa am, de ce nu, cel putin mai mult decat merit. Si peste toate astea, imi doresc intelepciunea de a aprecia tot ce am si linistea de a nu-mi dori nimic din ce n-as putea duce.

    ulicica 22 noiembrie 2010 10:33 Răspunde
  • Adriana, ai zis tare frumos ce-ai zis. Cautam ceva sa exprim sentimentul dar tu l-ai exprimat perfect cu „zburlitul parului de pe spate „. Mi se intampla cateodata sa-mi doresc sa stiu sa scriu atunci cand ar fi de vreun folos, cuiva. Dar tocmai atunci ma inec in propriile-mi perceptii asupra unei situatii. In ultimii doi ani, tocmai de cand sunt si eu casatorita, prietenii mei cei mai apropiati, adica trei minunate familii, printre care si cele doua perechi de nasi de cununie, au divortat. Asist stupefiata la scenarii care ma umplu de manie. Sunt prietena mai ales cu sotiile din aceste scenarii de groaza, dar cunosc destul de bine si inculpatii. Nu intamplator am spus inculpatii. Pot sa ma laud, fara sa exagerez, cunosc indeaproape si periculos de aprofundat natura umana feminina. N-am vazut in viata mea ( dar aici ma puteti acuza ca n-am trait destul, inca) femeie pe care, seara, o doare capul degeaba, isterice fara motiv sau asanumitele paranoice fara citcumstante justificante. Sotul scumpei mele verisoare, pe langa ca nu e nici frumos, nici prea destept, dupa ce s-a casatorit, cu o femeie pentru care ar fi trebuit intreaga viata sa-i multumeasca prosternat Creatorului care i-o incredintase, in urma unor fluctuatii financiare, i s-a nazarit ca poate mai mult. Gresesc, nu mai mult, in nici un caz mai bine, ci diferit. Juna studentica a avut destula nerusinare sa mimeze orgasme nenumarate, cand rabzi de foame prin camine, asta e un sacrificiu infim. Saraca vara-mea devenise obositoare, prea ocupata cu fetita ei, care era bolnavicioasa, slabise de abia se tinea pe picioare, tremurand de groaza de fiecare data cand interna fetita. In tot acest timp, el, ce credeti ca facea? Desigur, statea ingenunchiat in Biserica, implorand ajutor divin pentru ce-avea mai scump pe lume. Imi cer iertare barbatilor din zona, eu nu gasesc NIMIC pentru a scuza barbatul infidel. Si cred sincer, argumentat si verificat, nici o sotie n-are vreo vina in a fi inselata. Daca babatul ala freamata de prea multi hormoni, sa angajeze o menajera si o bona din cand in cand, sa poata sotia sa se relaxeze, sa mearga la un masaj, la cosmetica si sa-i fie si amanta, nu doar sotie. Barbatul vrea sa joace, pentru asta insala. Pentru placere, provocare si diversitate. Din egoism, prea mult instinct si degradata ratiune. Ma intreb, daca mi s-ar intampla mie….Indiferent cum sunt in casnicie, cred in capacitatea sotului meu de a scoate ce-i mai bun din mine, cu putina motivatie. E usor si la indemana sa dai fuga in vecini. Dovada de lasitate. Se va gasi mereu vreo femeie care sa-l cunoasca mult mai putin si sa-l minta mult mai mult, cu privire la cat e el de bun si de minunat. In vreme ce eu, poate, intre grija copilului, asezarea mesei si munca mea de zi cu zi, abia reusesc sa-mi fac timp de un dus. Nu l-as ierta si nu l-as vrea inapoi in vecii vecilor. Stiu ca as suferi pana la limita absoluta a capacitatii mele de a-mi plange de mila. Dar el n-ar sti asta si n-ar asista la risipa mea de sentimente. Inteleg, poate, barbatul care vrea un plus de placere, o gaseste, se intoarcere cu talpa la sol si nu-si bate joc de oamenii care-si duc vietile legate de a lui. Gresesc si femeile care se joaca de-a pisica cu soarecele, cu familia altuia. Dar ele poate sunt in necunostinta de cauza, in orice caz, nu-si scot copiii la mezat, doar traiesc o idila. Desigur, ca femeie, te simti ravasita, ranita mai mult decat poti regenera, in nici un caz nu te simti libera si gata sa traiesti o noua iubire. Da, trebuie sa traiesti mai departe, cel putin aparent, sa te uiti la masa din bucatarie, unde nimeni nu-si bea dimineata, grabit, cafeaua. Nu va mai fi nimic la fel, tu un vei mai iubi niciodata cu toata inima. Dar dupa o vreme, destul de multa, din pacate, durerea se va estompa, pana la a fi una surda, abia simtita. Sarbatorile vor fi cumplite, nuntile o pedeapsa, cuplurile de indragostiti, pumnale infipte in stomac. Uraste-l, daca te ajuta. Iarta-l, daca te simti mai bine, dar nu asculta nici un sfat. Descarca-te, fa ceea ce simti. Tipa, loveste si arunca invective, daca asta simti, nu la propriu neaparat. Lasa-ti durerea sa-si parcurga tot cursul, de la furie si ura, la plans sfasietor. Mai presus de a fi doamna, esti om. Nu-i nevoie sa impresionezi prin autocontrol si maniere. Acum ai nevoie sa te descarci, sa te eliberezi. Vei fi un om mai bun si mai puternic, si de ce nu, intr-o buna zi, poate chiar mai fericit. Eu chiar cred ca n-ai gresit cu nimic. La fel cum Dumnezeu nu a greit cu nimic cand a facut omul, dandu-i liberul arbitru. A gresit doar asteptarile pe care le-a avut de la el. Sunt si barbati demni, in stare sa iubeasca mai mult o femeie decat propria placere. Poate sunt atat de rari ca prea putine femei vor avea norocul sa-i gaseasca. Dar, dincolo de implicatiile sociale, singuratatea e frumoasa. Iti da liniste si tihna sa te cunosti, sa te descoperi, sa te iubesti. Viata e in mod sigur foarte scurta si fiecare zi jertifita unui om, care, in fond si la urma urmei, n-o pretuieste indeajuns, e o risipa. Stiu ce-as face eu. As scoate tot ce-i mai bun, din tot ce se poate mai rau. Adia, eu din ce-am citit scris de tine, am dedus ca esti o femeie minunata si nu meriti nimic din aceste mizerii in care esti scaldata. Imi pare rau, foarte rau.

    ulicica 22 noiembrie 2010 10:40 Răspunde
  • Bine (ne)-ai revenit, Simone 🙂

    Ana-Bell 22 noiembrie 2010 10:48 Răspunde
  • Uli, pentru tine, mi-a fost tare dor sa te citesc aici: http://www.youtube.com/watch?v=7m1RAeS_w4A

    Ana-Bell 22 noiembrie 2010 10:48 Răspunde
  • Anuto, ce ma bucur sa te vad 🙂
    Buna dimineata, Soare!

    ulicica 22 noiembrie 2010 10:54 Răspunde
  • Buna dimineata, Pamant plin de viata 🙂 Cautam o melodie pentru Adia. Ce zici de asta ? Daca-i buna, i-o oferim impreuna 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=FJfFZqTlWrQ&feature=branded

    Ana-Bell 22 noiembrie 2010 11:10 Răspunde
  • Adia, pentru ca Uli a fugit undeva (te-astept inapoi, Uli 🙂 ) si eu trebuie sa fac aproximativ acelasi lucru, dar in alt oras, melodia de mai sus e pentru tine: nu pentru haine, nici pentru bautura, nici pentru cercelul din nas, nici pentru tatuaj, ci pentru atitudine. Ramane valabila rugamintea sa-mi dai peste mana cand sar calul in afara competitiilor sportive oficiale. Te imbratisez.

    Ana-Bell 22 noiembrie 2010 11:22 Răspunde
  • da, l-am dansat pe micul print pe il faut savoir. S-a declarat foarte multumit 🙂 Da, Pink da!
    Iti trimit una din piesele mele se suflet http://www.youtube.com/watch?v=d4QnalIHlVc

    ulicica 22 noiembrie 2010 11:34 Răspunde
  • Uli: ce face Micul Print ? Te imblanzeste ? 🙂 Iti mai trimit doua, atunci, prima e pentru el, a doua pentru tine.
    Les comediens: http://www.youtube.com/watch?v=qP8faMc4zMc
    Desormais: http://www.youtube.com/watch?v=blqPDbCpTLU&feature=related
    Cat despre „Private dancer”…e una din marile mele favorite, ai aruncat perfect la tinta 🙂

    Ana-Bell 22 noiembrie 2010 11:49 Răspunde
  • da-mi voie sa-ti zburlesc putin coama, madamme 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=B0ZKFd29RBk

    ulicica 22 noiembrie 2010 11:56 Răspunde
  • Uli, le-am ratat concertul, inca mai suparata pe mine pentru asta 🙂 Dar la concertul lor am fost: http://www.youtube.com/watch?v=owuCKHVvt6M

    Ana-Bell 22 noiembrie 2010 12:47 Răspunde
  • ma duc sa rezolv treburi 🙂 Stii unde ma gasesti!

    Ulicica 22 noiembrie 2010 13:11 Răspunde
  • Fetelor, dacă aţi adus vorba despre atitudine, atunci, dacă-i Pink, păi la vie en pink să fie!
    Melodia, deşi cam dură şi colcăie de ură, adună bit cu bit ceva ce numai o femeie care s-a etalat-iar el a închis jocul- poate să îndure.
    Dacă o ascultaţi de mai multe ori vă poate deveni şlagăr, însă nu instig la a ne face căzuţi pe treptele existenţei decât figurativ dacă vă greşim peiorativ.
    Suntem plămădiţi din alt aluat, nu avem drojdie, deşi chiar ea suntem uneori. Îmi cer scuze în numele celor ce umblă somnambuli pe la alte case şi când îi trezeşti tresar, vă caută defecte cu o privire tâmpă şi ducă-se!
    Nu sunt eu acela, dar ştiu că nestatornicii au un mers aparte. Vin de parcă se duc…

    Please don’t leave me!
    http://www.youtube.com/watch?v=eocCPDxKq1o&NR=1

    Omuldelamunte 22 noiembrie 2010 13:43 Răspunde
  • Pentru ADIA
    Draga mea,peste 6 luni,1 an sau 2(depinde de tine!)iti vei da seama ca nu a meritat sa suferi…Ca viata e atat de scurta(si nu este o metafora!…uita-te la copilul tau cat de repede a crescut!) si NIMENI,dar absolut NIMENI nu trebuie sa te faca sa suferi…Ca acesti ani in care te simti pustiita nu ti-i da nimeni inapoi….Am citit undeva ca peste amintirile foarte dureroase pe care le avem,putem suprapune o melodie extrem de vesela (ca cele de vodeviluri) si totul se va transforma in mintea noastra in bine-vei incepe sa razi-chiar daca este un ras amar si apoi te apuca plansul,dar va da rezultate,crede-ma…(studiul a fost facut de psihologi).In viata sunt lucruri mai grele decat sa te paraseasca un prost(cancere,alte drame)..Pozitiveaza situatia si va fi mai bine!…Incercati ce v-am spus (cu melodia) si varog sa scrieti ce ati simtit!..Va imbratisez,

    dani 22 noiembrie 2010 14:10 Răspunde
  • MDa… e luni, afară plouă şi raţele se bucură, înăuntru de atâta umezeală neuronii prind floare şi, dacă nu sunt din plastic, intră la apă.
    Ca să uit de pericol, iată cu ce ghicitoare îmi sparg eu capul azi: „Care-i culmea puterii de observaţie?” (Nu daţi din cap, am şi eu grijile mele!)
    Dacă nu găsesc răspunsul, o să mă culc… să visez un vis ferice, cu Simona preluând premiul Pulitzer…
    Un cititor frământât,
    Nicuşor

    Nicuşor 22 noiembrie 2010 14:50 Răspunde
  • Bun gasit , prieteni dragi!
    Am fost prinsa aseara, in vraja implinirii unui vis cu adevarat ferice al prietenei noastre, Carmen Sofianu. Intr-un cadru deosebit si intr-o atmosfera minunata,Carmen si-a lansat volumul de poezii „Atingeri”.
    Cartea cuprinde 36 de poezii alese si este insotita de minunate imagini ce le ilustreaza.
    ” Nu vreau sa fiu ranita
    Si de aceea tac.
    Si nu mai caut.
    S i renunt sa mai cer.
    Si ma rog
    pentru liniste,
    pentru uitare,
    pentru bucuria lucrurilor marunte,

    Pentru scrisori trimise si primite,
    pentru pasari si
    pentru cuvinte ce merita citite si rostite.
    Pentru ca sunt intreaga
    si umblu, si vad, si aud
    si pot sa iubesc. ”
    Carmen Sofianu, Rugaciune

    Blanca 22 noiembrie 2010 15:30 Răspunde
  • Da, Carmen Minea a fost dintotdeauna un suflet sensibil şi candid, o poetă prin fire şi în multe sensuri o victimă a propriei sensibilităţi. Îi pot fi oricând martor în acest sens.
    Prin volumul acesta îşi acceptă, în sfârşit, destinul …
    Felicitări poetei şi aştept cu răbdarea de până acum şi volumul cu cea de-a 136-a poezie, din care cu siguranţă voi afla şi mai multe din actuala sa lume de visuri şi simţire.
    Nicuşor, un admirator tăcut şi neştiut al lui Carmen

    Nicuşor 22 noiembrie 2010 16:35 Răspunde
  • Voi chiar n-ati mai scris nimic dupa 4:35 sau toate comentariile au fost la moderat?

    CristinaC 23 noiembrie 2010 8:04 Răspunde
  • 🙂 Cat de minunat scris totul!!! Dar LA UN BEBE nu te gandesti…pentru ANUL 2011? Nu ti-ai dori UNUL/UNA ce sa-ti lumineze casa si ochii ???

    Monica Dina 23 noiembrie 2010 12:08 Răspunde
  • Şi eu am crezut că Simona a publicat o nouă postare şi că am rămas înţepenit în timp, dar tăcerea este adâncă precum somnul celor de pe aceste fusuri orare.

    Omuldelamunte 23 noiembrie 2010 12:11 Răspunde
  • Exista doua comentarii care stau in dashboard, sunt aprobate, dar dintr-un motiv misterios, aici nu apar. Am sa le aduc eu, cu copy/paste, sa-mi spuneti va rog daca ati mai scris si altceva si nu vedeti aici, ca sa stiu ce raportez. Mii de scuze pentru asta, nu stiu ce se intampla…

    Simona Catrina 23 noiembrie 2010 12:39 Răspunde
  • Stati ca am priceput: mai sunt doua comentarii, intr-adevar (Thomas Man si Ana-Bell), dar au fost puse la materialul anterior, cel cu Adrian Paunescu. In rest, se pare ca a fost pur si simplu liniste… 🙂

    Simona Catrina 23 noiembrie 2010 12:42 Răspunde
  • Monica, bine ai venit si iti multumesc! In rest, nu ca ar fi un subiect de discutat aici – plictisim onoratul auditoriu – dar nu e vorba ca nu ma gandesc eu la un bebe, lucrurile sunt mai complexe de-atat…

    Simona Catrina 23 noiembrie 2010 12:43 Răspunde
  • Multumesc pentru raspuns si urarea de bun venit!! 🙁 Scuza-ma daca subiectul BEBE te-a intristat…

    Monica Dina 23 noiembrie 2010 12:46 Răspunde
  • N-as zice ca m-a intristat… Stai linistita, speranta se sinucide ultima. 🙂 Multumesc mult!

    Simona Catrina 23 noiembrie 2010 13:04 Răspunde
  • Nicusor, lumea din jurul meu a inceput sa ma intrebe daca te cunosc personal, cumva. Le-am zis tuturor ca nu, dar ca sa fiu mai sigura, te intreb si pe tine: te cunosc personal, cumva? 🙂

    Simona Catrina 23 noiembrie 2010 13:05 Răspunde
  • Nu sunt convins că am găsit răspunsul potrivit la „ghicitoarea” de ieri. Ziua nu a trecut însă fără nici un rezultat: m-am trezit cu o listă lungă de „culmi” şi doi neuroni care au declarat că gata, nu mai suportă, îşi dau demisia, lăsând de-acum greul pe restul de patru.
    Înainte de a arunca lista ca neconcludentă, supun atenţiei dumneavoastră două din „găselniţe”:
    Aşadar, care-i culmea puterii de observaţie?
    1. Să despici firul-n… şapte, apoi să descoperi că ai despicat un fir.
    2. Să găseşti răspunsul la „de ce?”, apoi să observi că mai e un „de ce?”.
    Consider, cu restul neuronilor rămaşi încă la datorie, că „răspunsurile” sunt atât de sugestive şi auto-explicative, că înalta lor filozofie este atât de evidentă, încât nu e cazul să mai despic şi firul firului semantic.

    P.S. Eu am crezut că pauza blogistică se datorează intenţiei curtenilor de a o feri pe Simona de „corvoada” zecilor de răspunsuri zilnice pe blog, până nu termină ediţia „grasă” de sărbători a revistei Tango. Chiar aşa, poate că ar fi bine (dacă rezistăm, desigur) ca săptămâna asta să nu o mai tracasăm cu bebei, bubiţe, comentarii şi comentuleţe, ghicitori şi pilozitate dorsală, etc, deoarece articolele din revistă nu se scriu singure…

    Nicuşor 23 noiembrie 2010 13:19 Răspunde
  • Atenţia dumneavoastră mă onorează, Simona, dar nu aţi avut încă neşansa să mă cunoaşteţi personal. Azi însă voi consulta astrele, să-mi spună dacă vreodată vă voi putea săruta mâinile nevirtual…
    Prea-plecata dv. nouă orătanie de curte,
    Nicuşor

    Nicuşor 23 noiembrie 2010 13:22 Răspunde
  • ….ceva de reprosat acestei distinse doamne ?!?

    http://www.youtube.com/watch?v=RsDBgsCsZf0

    tania 23 noiembrie 2010 14:11 Răspunde
  • A venit timpul sa respiram aerul noptii ?
    Jamie Woon – Night Air
    http://www.youtube.com/watch?v=EL0pTo9Z_XU

    Thomas Man 23 noiembrie 2010 20:39 Răspunde
  • Nicusor, scuze ca ti-au stat mesajele la moderat, dar de fiecare data cand schimbi e-mail-ul, sistemul nu te mai recunoaste. :))

    Simona Catrina 24 noiembrie 2010 1:27 Răspunde
  • Dupa cum, Nicusor :), fie umbli brambura prin Europa, fie iti iei cate-un IP de imprumut de prin cate-o tara (Ungaria, UK, zic si eu la intamplare), fapt care ma face sa-mi formulez niste intrebari. Stai linistit, n-am timp sa aprofundez acum, am de scris pentru revista, ziceam si eu asa… 🙂

    Simona Catrina 24 noiembrie 2010 1:30 Răspunde
  • Simona, 🙂

    Marina 24 noiembrie 2010 1:46 Răspunde
  • Nicusor , nu o cunosti pe Simona ! Blogul e sufletul ei, ca si revista de altfel . Simona e 2, ba nu, e N in unu . Mie mi se pare ca prin comment ai vrut mai mult sa platesti niste polite nu sa exprimi si altceva . Pentru un nou venit imi pari prea familiarizat cu Simona , cu blogul , cu locatarii lui . ODLM avea dreptate in ce afirma. Cum spune si Simona prea umbli pe IP-uri de imprumut ca sa fii credibil (adaug eu ).
    Singurele ghicitori pe aici care ne (ma )incanta sunt cele legate de ce ascund (daca ascund) pachetele de sub brad si anul care vine .

    Marina 24 noiembrie 2010 2:29 Răspunde
  • Buna dimineata ,
    Nicusor , o umbra de banuiala nu-mi da pace ,imi cer iertare daca te intreb si daca mai mult ca sigur , gresesc: esti cumva preot?

    Blanca 24 noiembrie 2010 10:16 Răspunde
  • Simona: „… mă face să-mi formulez nişte întrebări.”
    Prinţesă, de obicei priviţi lumea printr-un microscop foarte (prea?) puternic. Credeţi oare că sub acesta bietul Nicuşor va rezista să nu se transforme într-un maldăr de citosoli, organite, mitocondrii, lizozomi şi centrozomi, într-o pădure de peri, o grămadă de unghii şi alte structuri dizgraţioase, care poate nici nu alcătuiesc un om?
    Marina: „Nicuşor, nu o cunoşti pe Simona!”
    Adevăr aţi grăit, de la stânga la dreapta: nu o cunosc personal; de la dreapta la stânga: o cunosc atât cât lasă a se cunoaşte despre dânsa scrierile sale, adică poate mai mult decât ar trebui (dar cine ştie a defini ce înseamnă aici „a trebui”?).
    „…prea umbli pe IP-uri de împrumut ca sa fii credibil.” Într-un acces de sinceritate, aş spune că-mi permit să mă îndoiesc de adevărul acestei afirmaţii, deoarece credibilitatea în general, a mea în particular, nu e legată de numere IP.
    Blanca: „… eşti cumva preot?”
    M-am jucat cu gândul de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe Dumnezeu, dar a-i fi slugă (citeşte: popă) nu-i o garanţie că-i vei fi confident. Am aflat odată de-un călugăr, vestit peste mări şi ţări, care locuia într-o butie, în grădina din spatele unei mânăstiri multiseculare mustind de istoria neamului. Aflasem că a fost medic şi a scris cărţi multe. L-am căutat la butoiul său, să-l întreb de vorbă. A apărut un TÂNĂR palid, cu o faţă de ascet şi o privire care-ţi impunea să-l simţi curat, deschis şi aproape sfânt. Nu m-a poftit în locuinţa-butoi. S-a scuzat, că-i lăcaş sfinţit, şi am stat de vorbă cinci minute sub un măr înflorit. Mai bine zis, el a vorbit, iar eu i-am ascultat glasul privind după albine. Era de parcă Dumnezeul de care vorbea fremăta din flori şi zumzăia din albine. L-am întrerupt prozaic, întinzându-i o bancnotă de 20 de dolari. I-am spus că i-o trimite un prieten de departe. A mulţumit şi a băgat-o în buzunar. Un an de zile mai târziu am aflat că s-a sfârşit din viaţă… Era totuşi un sfânt!
    Blanca: „… bănuiala nu-mi dă pace…”
    Fiecare om şi moment cu pacea lui. Ieri nu-mi dădea pace o ghicitoare, vă amintiţi? Azi am trăit ceva cumplit, care nu-mi dă pace. Fiţi deci bucuroasă că doar bănuiala nu vă dă pace…
    Un cititor şi admirator înfocat,
    Nicuşor

    Nicuşor 24 noiembrie 2010 11:37 Răspunde
  • hop si eu cu intarziere…….ana-bell, merci de muzici, thomas, merci de rockereala, anamaria, si eu urmaresc gray’s anatomy, super, imi place…….m-am destins si mi-ar pus creierul de bigudiu citind cine-e-nu-e nicusor……care-a tulburat aici SW…..omuldelamunte, apreciez cum scrii si pot sa spun ca’s putin invidioasa ca n-am talent scriitoricesc??? se permite??? dar citesc, ma bag in seama si, da, asa cum spune dezinvolt……una…….sa aveti o zi misto ! 🙂

    wind 24 noiembrie 2010 11:41 Răspunde
  • ‘Neata. Nicusor pare mai degraba un pastor care si-a ratacit mioritele (ce misto ca n-am diacritice!); si tot cautandu-si-le tremura de spaima sa nu se propteasca direct in baba Dochia cea pietruita intre cojoace ; )
    Bine, el de ”fuarte” departe mie imi poate semana cu liviu cel amuzant de acum cateva mii de postari care ne dadea graunte versificatoare si ne-a scos de prin cotloane pe destui dintre noi.
    Sau, de ce nu, ”doarunmelc”, ca nimic nu ar fi exclus in acest peisagiu insurmontabil virtual
    : )))

    Una 24 noiembrie 2010 11:45 Răspunde
  • Wind, bine-ai reaparut. Pe-aici prin ograda cu pricina nu suntem notati nici pentru talente (scriitoricesti?!), si sigur nici pentru prezentele noastre destoinice. Cand nu ne-mpiedicam in crinoline si nu ne ingramadim toti in aceeasi teaca facand pe excalibur-urile neintelese suntem mai mult decat suportabili: )

    Una 24 noiembrie 2010 11:53 Răspunde
  • 🙂 una, uite muzici pentru tine…..dar nu stiu ce gusturi ai….iti place?

    http://www.youtube.com/watch?v=doq10dkRRHI

    i-am transmis lui alice pe blog sa vina si pe la buzau, nu ne ocoliti, avem si noi un mall cu scena sau „casa sindicatelor” cu scena sau o alta scena la „casau” la tineret….veniti??? simona, mi-am amintit, mai e putin si mergi la „intalnirea buzoienilor” sa nu uiti, poate postezi si poze de la petrecere 🙂

    am vazut si eu un film, mi-a dat o colega un stick cu „eat, love, pray” mi-a placut si mi-am amintit de adia, adia draga, ti-l recomand…..si mi s-a aprins un beculet vazand filmul asta…….imi lipseste gena placerii de a nu face nimic….cred ca mi-e si teama de fapt sa nu fac nimic……

    wind 24 noiembrie 2010 12:26 Răspunde
  • : ) Multumesc, wind.
    Eu rar indraznesc sa dedic muzici, nu din teama ca nu as pica pe gustul si/sau cheful destinatarului, cat din dorinta de a nu deranja cu paloarea momentana vreun zvac periculos.

    Una 24 noiembrie 2010 12:34 Răspunde
  • Salutare, SW 🙂
    Windy, you rock ! 🙂 Cu placere, n-am postat nimic sa nu-mi place si mie 🙂 Iris e impecabil pana la ultimul acord. O floare usoara in mana stanga: http://www.youtube.com/watch?v=zikI8CzUBhU
    Si una cu petale din metale 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=_z-hEyVQDRA

    Ana-Bell 24 noiembrie 2010 12:59 Răspunde
  • sa nu-mi place = pe aici nu se trece cu limba romana la purtator 😀

    Ana-Bell 24 noiembrie 2010 13:00 Răspunde
  • : ) Anabelle. Soare la tine-n incinta, nu-i rau deloc.Si ma bucur mult!

    Una 24 noiembrie 2010 13:11 Răspunde
  • Da, în lipsa Şefei, curtea se cam plictiseşte, dă iama prin muzici… Ia să vă mai povestească Nicuşor câte ceva, să treacă vremea mai iute…
    Azi am avut chef să mă plimb cu bicicleta. I-am umflat roţile şi am plecat fluierând. Roţile m-au purtat într-un orăşel mic-pitic-pitit dup-o colină, cu case scunde apăsate de copaci bătrâni şi goi, osoşi. Stă să plouă, iarăşi.
    La o curbă trec pe lângă un om zăcând pe jos. Îl privesc din înălţimea bicicletei şi a bunăstării mele, dau din cap şi-mi văd de treabă, că-s tare ocupat.
    După 50 de metri, am descălicat şi m-am întors la pas spre omul căzut. O maşină verzulie a oprit lângă el. O femeie scundă, tânără, cu părul scurt, s-a repezit afară şi s-a aplecat asupra celui căzut. L-a întors cu grijă şi l-a privit atentă, apoi a scos din buzunar un telefon mobil. A sunat undeva. Sunt la numai câţiva paşi. Aud că a chemat Salvarea şi explică unde se află omul cu pricina. În maşină mai este cineva. O fetiţă, care priveşte pe geam cu ochii mari, cu nasul turtit de sticlă. Tânăra a pus mobilul înapoi în buzunar, se uită la ceas apoi la mine. Nu ştiu dacă m-a văzut trecând pe lângă cel căzut. Nici nu contează. Evident, se grăbeşte undeva.
    – Mergeţi, dacă vă grăbiţi, îi spun, o să aştept eu Salvarea. lângă el. Oricum, mai mult nu puteţi face…
    A mulţumit şi a plecat…

    Nicuşor,
    acum un exponent de vază al vremurilor sale,
    care dinadins nu trage de nici o concluzie

    Nicuşor 24 noiembrie 2010 13:30 Răspunde
  • Tot intr’adins cred ca n-ai mai jonglat nici cu IP-urile, ca sa nu fie coada prea mare de plictiseli: )
    Si? A mai venit Salvarea aia, sau inca mai astepti langa omul de pe caldaram?

    Una 24 noiembrie 2010 13:55 Răspunde
  • @Thomas- Nicuşor nu este capacitat în a menţine un secret. Radiază prin toţi porii că eşti tu şi eu îl cred, pentru că prea se expune cu codul de decifrare citibil chiar şi de către un spion din anul întâi.
    Neicuşorule, dă-i IP-urile înapoi, chiar dacă ştiu că doare, revino-ţi în simţiri, că Thomas iar dispare!

    Omuldelamunte 24 noiembrie 2010 14:37 Răspunde
  • Ce sa zic Omule, iar am o banuiala ca Thomas nu prea are chef de plimbat cu bicicleta:) Eu il vad stand mai mult in interior , ca tot zicea ca e FanThomas 🙂 ( adica Una a zis intai 🙂 )

    Blanca 24 noiembrie 2010 14:44 Răspunde
  • Mda. Cu timpul şi cu preţul a câtorva puseuri de răzvrătire (că de, la intruşi trebuie să ne înfoiem puţin, doar n-o să cânte cocoşul lui pe gardul nostru!), cei mai perspicace vor observa că nu toate spusele lui Nicuşor sunt bălării. Ceilalţi se vor lăsa convinşi.
    Un cititor înţelept,
    Nicuşor

    Nicuşor 24 noiembrie 2010 14:53 Răspunde
  • Mda. Cu timpul şi cu preţul a câtorva puseuri de răzvrătire (că de, la intruşi trebuie să ne înfoiem puţin, doar n-o să cânte cocoşul lor pe gardul nostru!), cei mai perspicace vor observa că nu toate spusele lui Nicuşor sunt bălării. Ceilalţi se vor lăsa convinşi.
    Un cititor înţelept,
    Nicuşor

    P.S. Cer cu umilinţă Prinţesei să-mi ierte graba şi să şteargă „comentariul” anterior.
    Nicuşor grăbitul

    Nicuşor 24 noiembrie 2010 14:55 Răspunde
  • Nicusor, sa nu cumva sa te semnezi asa daca scrii vreunei doamne, ca nu-ti mai sterge nimeni comentariul de pe fata andrisantei 😀

    Ana-Bell 24 noiembrie 2010 14:59 Răspunde
  • : ))))
    Nicusor, de fapt poti sa nici nu semnezi, ca balariile oricum nu au ce cauta in inecuatia asta cu stavile. Nu prea conteaza cine esti, horele si sarbele pot sa mai astepte potolite intr-un colt..

    Una 24 noiembrie 2010 15:06 Răspunde
  • Taniuca, eu i-as reprosa ca nu ma priveste dimineata din oglinda. 🙂 Subscrii ?

    Ana-Bell 24 noiembrie 2010 15:53 Răspunde
  • Pana la urma v-ati lamurit? Nicusor este TM? Ma doare si capul! Acum s-au facut 2! 😀 Cred ca ar trebui sa-l intrebati pe Nicusor ce crede despre Mircea Badea si ne lamurim! 🙂

    Anamaria 24 noiembrie 2010 17:11 Răspunde
  • Una esti fantastica!
    la Liviu ma gindesc de cind a aparut Nicusor. stilurile seamana. nu stiu daca si IP-urile.
    doarunmelc revine obsesiv. sper ca obsesia sa nu fie contagioasa si sa ma vad intrebind pe aici cind si cind despre doarunmelc. 🙂

    iana 24 noiembrie 2010 17:14 Răspunde
  • Anamaria 🙂
    uitasem de tarasenia cu MB.

    iana 24 noiembrie 2010 17:14 Răspunde
  • Tania:
    http://www.youtube.com/watch?v=TalakqnpCbk&feature=related si tuturor celor care ar asculta fado acum 🙂 Sa aveti spor in noua activitate numita „actiunea Agatha Christie”!

    Anamaria 24 noiembrie 2010 17:17 Răspunde
  • iana, eu nu! 🙂

    Anamaria 24 noiembrie 2010 17:18 Răspunde
  • Iano: ))
    Pai despre ‘doarunmelc’ ce sa mai intrebi si tu ca arunc io destul pe-aici cu prastia pe marginea numelui cu pricina. Si eu sper sa nu fie contagios nimic din ce spui,desi nici obsesiile nu mai sunt ce-au fost odata!

    Una 24 noiembrie 2010 19:24 Răspunde
  • Bag si eu niste claxoane pe drumeagul asta din margele semi-abandonat.
    Asta pt ca mai cred în gemenitudinea fantomelor !
    Vad ca entitatea Nicusor a prins contururi mistice 🙂 care le-au estompat pe cele diacritice 🙂

    Fapturile mai slabute cu îngerasii sa nu se uite la flacaruile astea :
    Klaxons – Twin Flames
    http://www.youtube.com/watch?v=9j6bAFcHF8U&has_verified=1

    Thomas Man 24 noiembrie 2010 21:14 Răspunde
  • AcZ, 1001 bile albe pt tine si rabdarea ta ! 🙂
    Si un cadou muzical mai digerabil, si mai cunoscut, pt toata lumea simonofila, în sezonul rece al sufletelor noastre :
    Yann Tiersen – Comptine d´un autre été : l’après-midi
    http://www.youtube.com/watch?v=O8ACZ6IyyqM&feature=related

    Thomas Man 24 noiembrie 2010 21:16 Răspunde
  • Al, pari indragostit, as desena cu pietricele pe cel de-al 9-lea cer nefantomatic sa stiu ca-i adevarat : ))
    Mi-ar placea sa-ti spun si ca ma bucur daca ti s-a intamplat realmente asa o gradina cu zorele! Fara pacostea ironiilor cu venin-sublim, ofcors!

    Una 24 noiembrie 2010 21:50 Răspunde
  • TM,
    spune-ne tot! ca noi sintem colegele tale de blog si suferinte fantomatice.
    te-ai indragostit? cum? de cind? de cine? 🙂

    iana 24 noiembrie 2010 22:44 Răspunde
  • ia lasati baiatul in pace, v-a casunat pe el acum?:P

    un trecator 24 noiembrie 2010 23:05 Răspunde
  • : )
    Te, ai sarit cam repede cu tot cu arcul aferent!

    Una 24 noiembrie 2010 23:12 Răspunde
  • oi fi eu mai tacut, da’ asta nu inseamna ca nu-s vigilent! 😀

    un trecator 24 noiembrie 2010 23:13 Răspunde
  • Simt deja cum ma infratesc asta seara cu pajistile si puietii salbatici. De zimbru: )))

    Una 24 noiembrie 2010 23:26 Răspunde
  • Da, Una, visez la vreo comeata sau fantasmez la vreo stea pitica («hot as hell*») 🙂
    Oricum, stau cu ochii holbati la cer. Cerul din bucatarie.
    Am pus ceva vorbe la foc mic si gatesc constelatii mici care-ti ard palatul (de iarna) 🙂
    Drop The Lime – Hot As Hell*
    http://www.youtube.com/watch?v=xf4yfD_it-I
    Ty, Un Trecator, era sa fiu sfasiat de lucefere 🙂

    Thomas Man 24 noiembrie 2010 23:27 Răspunde
  • Acadele vesele !
    Pe curand si la mai multi !

    Thomas Man 24 noiembrie 2010 23:28 Răspunde
  • ce face TM?
    adica ne dai pe la nas aburi de constelatii la foc mic si dispari? tocmai acum cind roade curiozitatea din mine?
    s-o crezi tu! vino ca mai avem de vorbit. 🙂

    iana 24 noiembrie 2010 23:45 Răspunde
  • luceafaro, n-ai inteles ca inoportunam?: )

    Una 24 noiembrie 2010 23:48 Răspunde
  • io nu inteleg nimic.
    sa vina sa explice. fara aburi. fara stele.

    iana 25 noiembrie 2010 0:37 Răspunde
  • acadeao, plec acasa. noapte buna. 🙂

    iana 25 noiembrie 2010 0:38 Răspunde
  • si tie seara misto, domnito:)

    Una 25 noiembrie 2010 0:40 Răspunde
  • Un video cu tzaic, sa va creasca moralul !
    Scuze, SW, o sa ma ilustrez negativ prin procedeul numit elipsa.
    Pana atunci, mai COLIND si eu un pic, ca tot veni vremea cozonacilor si a craciunestilor :
    Active Child – I’m In Your Church At Night
    http://www.youtube.com/watch?v=VRvJYdt9MNo

    Thomas Man 25 noiembrie 2010 12:49 Răspunde
  • Parem chiar asa demoralizati prin tacerile astea?
    Sau numai A-morali, oare?: ))

    Una 25 noiembrie 2010 12:57 Răspunde
  • mai bine un moral nesiliconat: 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=fLVFPAzG0Wg

    anamaria, ana-bell, 🙂

    PS. daca imi dati voie…:) Nicusor….esti ashaa, o combinatie dintr- un TM in ceasurile sale bune si noncriptice plus Un Trecator de printre randuri unduioase de poveste, de zici ce-i asta. 🙂 🙂 sa recunoastem ca te deslusheshti din ce in ce mai pregnant, sincer si vioi, intr-un context simonofill, in care stilurile muschetarilor TM, Un trecator si al lui ODLM s-au brand-uit deja in amprente calite in cuvinte si expresii originalo-fantomatice. 🙂

    tania 25 noiembrie 2010 13:15 Răspunde
  • Când Simona nu-i acasă, joacă fetele pe masă (şi-un băiat pe ici-colea…).
    Azi e soare, Nicuşor îşi montează un obraz senin. Cei cu care mă voi întâlni azi se vor bucura privind la mine, voi zâmbi şi le voi transmite imperceptibil că-i iubesc. De aceea, azi mi se va zâmbi!
    Cum să uit dar, să vă descreţesc frunţile plictisite aplecate peste blogul Simonei?! Şi dacă tot „am prins contururi mistice”, iată dar o mică „snoavă”… despre cum a visat Cineva un vis ferice şi ce s-a ales de el…

    Dumnezeu avea o curte cu un conac de vară. Neapărat de vară, fiindcă era cam friguros de fire. Stătea la geam şi se plictisea. Cum era sensibil la frumos, îşi preparase o grădină de lux, căreia îi zicea Paradis. Pentru El, timpul nu conta, deci nu se ştie de cât timp se plictisea. Apoi şi-a propus să se ocupe de fizică, deoarece toate lucrurile din curtea şi grădina sa erau dintr-o bucată şi lipite unele de altele cu adeziv, fiindcă gravitaţia lipsea. El însuşi cam plutea prin curte şi conac… Ideea cu fizica i-a venit din comoditate: prea mult timp îi răpea inventarea diferitelor lucruri, unul câte unul. Se necăjea adesea cu formele obiectelor inventate, deoarece încă nu inventase ergonomia. Aşadar, ce-ar fi, îşi zise El, dacă nu aş inventa decât nişte chestii mărunte, nişte nimicuri acolo, dar neastâmpărate rău, care să formeze de la sine diferite alte chestii, poate şi lucruri utile, în locul meu? Iar eu să mă-mbăt apoi cu măreţia geniului meu… Această idee l-a însufleţit tare, fiindcă îl făcea să uite de plictiseală.
    – Auzi, ce şmecherie bună am găsit, îşi zicea El, să se aşeze de la sine şi cum-necum să alcătuiască diferite chestii! Ce idee, bravo mie!
    Şi se puse deci pe treabă. A inventat la repezeală (dar de fapt nu se ştie cât a durat, că nu avea ceas) electronul, protonul şi neutronul. Apoi, privind la cele trei particule elementare (cu ochiul liber, desigur, că avea microscopul mai tare ca al Simonei) şi-a zis:
    – Se împacă bine astea, o să le las de capul lor şi gata!
    Şi, mulţumit de sine, şi-a dat jos şorţul de lucru care-l protejase în timp ce sudase împreună noile chestii în atelierul său din garaj, apoi s-a lăsat pe spate (ei, da, între timp inventase şi gravitaţia, deci se putea lăsa acum pe spate cu scaunul său de creator-şef).
    – Mda. E timpul să-mi caut tovărăşie, să nu mai vorbesc singur, ca televizorul, îşi zise El după o vreme. Îşi suflecă mânecile şi îl creă pe om. Puse în el ficat, rinichi, maţe, muşchi şi oase. Îi croi mâini şi picioare, gură, ochi şi nas, şi, desigur, urechi. Când crezu că termină, îşi puse mâinile în şold:
    – Măi să fie, zise El, ce prost e omul ăsta, se târăşte ca o râmă. La naiba (chiar, trebuie să fabric şi un naiba!), am uitat să-i pun ceva în cap!
    Pe rafturi şedeau mulţime de borcane şi sticluţe.
    – Cum să intre-n capul acela mic atâtea lucruri?! Să-l fac din nou, cu-un cap mai mare? Lasă, că merge şi aşa! Şi îi puse-n cap, întâi şi-ntâi, dintr-un borcan, temperamentul. Mai turnă nişte instincte, sentimente, uimire, contemplare, pofte. Îi montă şi nişte butoane (să poată fi manevrat) şi un ceas ruginit (să vadă cât timp merge). Dintr-o sticlă pe care uitase să pună eticheta cu cap de mort, turnă nişte nesimţire şi cam multă mândrie, mai aruncă o cană de lene, şi în final, cum tărtăcuţa se cam umpluse, mai presără nişte minte, delicateţe, sinceritate, respect. Fiind de diferite consistenţe (degeaba le bătu cu un mixer de bucătărie), ingredientele se separau mereu, ca într-un coctail: temperamentul cădea mereu spre gât, mintea se ridica la suprafaţă, să se evaporeze. Din înţelepciune n-a mai încăput nici măcar un fir, aşa că, niţeluş bosumflat, trânti capota capului şi porni noua creatură.
    – Ce nasol eşti, moşule! – acestea fură primele cuvinte ale creaturii. Ce stai cu tufa aia de barbă pe meclă, pune mâna şi raşcheteaz-o. Dar stai, întâi dă guşă la băiatu’, unde găsesc io nişte pipiţe ieftine, cu moaţe mov, fără păr pe spate? Hai, nu te oftica, dacă eşti flăcău valabil te iau cu mine, te-nvăţ să trăieşti, să faci paranghelii şi să iei parandărături, să gagicăreşti, să hekereşti şi să te umfli de marafeţi!

    Nicuşor
    care azi îşi curăţă microscopul

    Nicuşor 25 noiembrie 2010 13:26 Răspunde
  • : ))

    Azi mi-s ranjinda si desculta printre frunzele din parc. Ca-n Paradis merg numai gloriile, plus ma tem, din principiu, de mosi neraschetati cu ceasuri ruginite.

    Una 25 noiembrie 2010 14:34 Răspunde
  • Eu n-am inteles niciodata de ce un barbat in toata firea si-ar (mai) diminutiva numele… In rest, numai de bine, fireste, acum daca am semnat prezenta pe saptamana asta pot sa ma intorc la placinta mea cu visine? 🙂

    Justine 25 noiembrie 2010 14:45 Răspunde
  • Io zic sa mai stai, ca abia ce-ai trecut, iar gradina cu visini ti-e intreaga pe-aici: )
    Treaba cu diminutivele m-a depasit de cand ma stiu, da’ ce te faci cu parintii care-si botezau (poate mai fac unii asta si azi ) kinderii cu cate doua nume in acte gen: Raducu-Sorinel? Sau Norocel? Sau Mugurel? Nu glumesc, am o prietena care s-a maritat cu un Norocel d’asta, omul are in jur de 40 de ani si o problema cand se recomanda; asa ca-si spune doar numele de familie.
    Daca la exemplele de mai sus poti opta pt : Radu, Sorin,Mugur..ca nu vii direct cu actul de identitate in plisc, decat atunci cand e musai.. Omul ala ce sa faca? Sa-si spuna Noroc, pt a sari diminutivul inregistrat la starea civila? ; )

    Una 25 noiembrie 2010 14:59 Răspunde
  • @Justine- pentru că Thomas Manuşor nu prea mergea!

    Omuldelamunte 25 noiembrie 2010 15:01 Răspunde
  • Mamici care-si castreaza copiii de mici sunt destule, unii isi schimba numele din buletin ca sa scape de pocinog.
    Deh, aceasta iubire nesfarsita pe care o revarsa mamele… eu ma infior cand aud pe strada pe cate o femeie spunandu-i copilului „ingeras”, „iubirea vietii mele”, etc, mereu imi imaginez un domnul goe in locul ingerasului si ma bucur ca iubirea vietii mele nu este un prescolar…:))

    Justine 25 noiembrie 2010 15:06 Răspunde
  • : ) Justiniano.
    Oricum, numele de Nicusor imi pare foarte ”la shto” ales, ca sa mai arunc pe-aici un mic elan din maidanul meu personal .De limbaj. Absolut tot ce spune in stilul fara zulufi e cu prospectiuni si elaborari, pe mine ma amuza si ma mai tine si atenta.
    Exact cand nu ma mai asteptam sa ma retina ceva in zona Trocadero : ))

    Una 25 noiembrie 2010 15:13 Răspunde
  • @ODLM – nici Thomica nu prea mergea.

    @Justine: 😀 😀 cata dreptate ai! P.S. acum am in minte numai placinte cu visine! voi visa frumos. 🙂

    @Tania: n-ai idee ce bine merge muzica aceasta dupa o zi ca asta si o durere mareata de cap. Inapoi pt tine: http://www.youtube.com/watch?v=3uzq_-xsnpc

    Anamaria 25 noiembrie 2010 18:48 Răspunde
  • Scumpilor, stiu ca va luati cu mainile de cap cand vedeti ce meteorica sunt, dar sa stiti ca noi suntem in iuresul predarii revistei (de cate ori ati auzit asta?) si ne manifestam violent. 🙂 Dar de saptamana viitoare, vom respira un pic mai bine. Mai vorbim pana atunci! 🙂 Voiam doar sa stiti ca va citesc si va pandesc. 🙂

    Simona Catrina 25 noiembrie 2010 19:06 Răspunde
  • un trecator 25 noiembrie 2010 19:16 Răspunde
  • astia numai purpurii nu-s, trecatorule. 🙂

    tania 25 noiembrie 2010 19:29 Răspunde
  • Justine, cu simpatie si intelegere iti spun ca as vrea sa te vad peste cativa ani , dupa ce vei avea ” un ingeras ” cum ai sa „te molipsesti” ca noi, toate mamicile, si-l vei numi plina de adoratie” iubirea vietii mele” 🙂 :). Ai sa vezi ca e chiar cea mai curata iubire pe care ai trait-o. Nu, nu te incrunta, mai vorbim atunci. Ce zici? 🙂

    Blanca 25 noiembrie 2010 19:39 Răspunde
  • Tanio, stiu, benzile alea-s negre, l-am rugat pe nenea de-a filmat s-o mai imbrace putin pe duduita respectiva (eh, ce spui, Justine, vezi ca putem gasi diminutive si fara castrare? 😛 )

    un trecator 25 noiembrie 2010 19:51 Răspunde
  • Blanca, as prefera sa nu ma consolez, peste ani, ca mi-am gasit iubirea vietii mele in propriu-mi copil. Si nici n-as vrea sa ii pun in spinare o asa mare povara, ca iubirea unei vieti intregi…

    Justine 25 noiembrie 2010 20:01 Răspunde
  • Nu e vorba de consolare, cine a spus asa ceva? de ce ar fi nevoie de cosolare?
    N-ai cum sa nu-l iubesti intreaga viata, doar e copilul tau. Ai sa vezi ca e ceva diferit de tot ce ai trait.
    Povara? pai o mama il iubeste neconditionat.

    Blanca 25 noiembrie 2010 20:14 Răspunde
  • Acum ca ne-a agatat si te niste lampioane rosii pe langa gradina cu narcise galbene, preferate tot de Malia cea dulcica (Malia feat. Eric Truffaz – Yellow Daffodils) putem sa ne reluam locurile
    in loja, sa ne lustruim lornioanele si sa nu ne mai dam dusi: ))
    Nicusor pare pierdut printre sticlutele alea, iar iubirile noastre ar fi minunate sa nu fie poveri pentru copiii lumii.
    Ah, bonsoir, tuturor.Misto sa vii cu introducerea la sfarsit: )

    Una 25 noiembrie 2010 20:56 Răspunde
  • anamaria, ei, da. 🙂 multam.

    justine, eu ii spun «domnului meu goe» ingerash, iubirea vietii mele.
    Si ii mai spun: minunea mea, viata mea, sufletul meu, dragostea mea, dragul meu, soricelul meu, inima mea, iubirea mea…«impovarandu-l», da, cu iubire…si cu ce pot avea cel mai mult, cel mai pur si cel mai bun…

    tania 25 noiembrie 2010 21:19 Răspunde
  • trecator, deja se stie. pe unde vad eu pantofi, la mine toti is roshii. 🙂

    tania 25 noiembrie 2010 21:20 Răspunde
  • Eu cred ca Justiniana s-a referit ca ar fi pacat sa ramai cu iubirea vietii doar pentru cel in care ai sadit ADN-ul trimitandu-l mai departe. Un copil e minunat sa-ti coloreze viata, il poti striga absolut cum vrei ca mama, si-ti poate fi ratiunea de a fi. Dar si barbatii trebuie sa aiba o sansa, totusi: )

    Una 25 noiembrie 2010 21:35 Răspunde
  • Justine, just!
    Una, pacifista.
    revin (?)

    un trecator 25 noiembrie 2010 22:36 Răspunde
  • ”unT”, aTentule: ))

    Una 25 noiembrie 2010 22:40 Răspunde
  • Ce forfota pe aici ! Nesperat , dupa tacerile din ultimele zile . Justine , nu pleca ! Nu atat de repede . Ai aparut rar in ultima vreme , mai bine pune platoul cu placinta de visine pe masa , numai la ea ma gandesc ! 🙂
    Chestia cu numele diminutivate nici eu nu o inteleg ! Cum de nu se gandesc unii parinti cum se vor simti copiii lor maturi fiind cu nume gen : Muguras, Codrinel, Ghiocel ,etc. Pe directorul meu il cheama Gigel . Va imaginati ce jenat se prezinta . De cele mai multe ori se prezinta- Gigi- desi nici asta nu-i prea e pe plac . Intr-o zi a sunat cineva – o tipa ! – si a cerut cu d-l George si secretara i-a rapuns – imi pare rau nu avem pe nimeni aici cu numele acesta . Dupa ce a inchis si-a dat seama ca probabil intr-un anumit moment seful ei se prezentase George nu Gigel .

    Marina 25 noiembrie 2010 22:48 Răspunde
  • hehe…bine ca n-a fost „ahTontule” :))))))

    un trecator 25 noiembrie 2010 23:10 Răspunde
  • Despre Nicusor nu-mi mai dau prea mult cu parerea pentru ca am mai facut-o deja . Raman la convingerea (si nu sunt singura ) ca e Thomas . Cand TM e prea singur pe blog sau cand se plictiseste si el de el , mai inventeaza un Thomas cu alta palarie si cu diacritice.
    A nu se intelege ca scrierile lui Thomas ma plictisesc , nicidecum , scrie mult prea bine desi dupa gustul meu uneori prea cifrat pentru niste oameni care alearga pe blogul Simonei cu sufletul la gura pentru o clipa de relaxare , de joaca , de rasfat . Dar lui TM ii plac provocarile si daca ele nu exista , daca toata lumea gandeste , se amuza , danseaza la unison inventeaza el ceva (pe cineva) .
    Uneori cred ca uita ca soarele in jurul caruia ne invartim noi fluturii de noapte nu e el ci Simona Catrina – una dintre zeitele scrisului si ale revistei Tango .

    Marina 25 noiembrie 2010 23:14 Răspunde
  • ..imi transformi tastele-n bujori, Te , daca mai continui sa -mi spargi consoane interzise prin peretii fara oglinzi paralele; si uite ca o spun asa, firesc, de parca nici n-as glumi: )))

    Una 25 noiembrie 2010 23:22 Răspunde
  • Iano, tu mai esti pe-aici, sau te-ai pitit sub pled astazi?

    Una 25 noiembrie 2010 23:24 Răspunde
  • care pled? ala cu caprioara? :))

    un trecator 25 noiembrie 2010 23:31 Răspunde
  • Te nu e doar un atent cu finetea de observator updatata, ci si un domn generos cu mintosenia indelung exersata: ))

    Una 25 noiembrie 2010 23:38 Răspunde
  • sau era cu cerb? :))

    un trecator 26 noiembrie 2010 0:15 Răspunde
  • well, Una, in aceeasi ordine a ideii, iubirea de copil si iubirea de barbat sunt putinele la numar intensitati intregi inseparabile, so aici nu cred ca-i matematica si nici…sansa.
    pot spune copilul meu, sufletul meu si fel de bine- barbatul meu, sufletul meu. 🙂
    dublu impovarator. 🙂

    tania 26 noiembrie 2010 1:31 Răspunde
  • un trecator 26 noiembrie 2010 1:48 Răspunde
  • Justine:
    „Eu n-am înţeles niciodată de ce un bărbat în toată firea şi-ar (mai) diminutiva numele…”
    Aici, „Nicuşor” stabileşte o ierarhie şi sugerează interlocutorului o atitudine.
    Una:
    „Azi mi-s … desculță printre frunzele din parc.”
    Deunăzi am mers desculţ pe-un câmp negru, răsturnat de plug şi înmuiat de ploaie. Îmi căutam rădăcinile milenare de ţăran. Dar degeaba a luat străbunicul meu furca în mână la 1907, degeaba port ochii mamei mele, care mergea la şcoală în opinci, şi firea bună a bunicii care torcea lână din caier învârtind fusul titirez în aer la un metru de podea, ţesea cergi colorate la război şi fierbea mămăliga într-un ceaun cât roata carului. Înstrăinarea de ţarină pare definitivă, deşi în pădurea străbună pe unde bunicul trecea cu puşca pe umăr şi azi mă mai străbate un fior:
    – Iată, nepoate, spunea arătând pământul, sub noi a fost un sat pierit de ciumă. Alergau pe-aici copii, râdeau femei, oamenii trăiau, se veseleau, munceau, se necăjeau. Acum ruginesc frunzele pădurii peste ei. Neamul nostru a scăpat, dar nu uita: pe unde mergi prin ţara asta, calci pe oase de români.
    – Un sat? făceam eu ochii mari. Cum se poate?!
    – Da, acu’ mai bine de-un veac-jumate. Îmi povestea străbunicul meu, nepoate…
    Degeaba toate astea, trecură anii şi oraşul m-a înghiţit definitiv. Pământul negru, rece şi cleios n-a spus nimic, a stat mut să mă îngheţe… Străbunii şi-or fi iubit pământul, l-or fi urât, de-acum eu nu mai pot să ştiu vreodată…Sunt deci oare eu mai puţin român?

    Mda, asta mi se întâmplă dacă nu-mi beau la timp ceaiul!
    Nicuşor, înnorat de dimineaţă

    Nicuşor 26 noiembrie 2010 11:05 Răspunde
  • Buna dimineata papadiilor si cerbilor si capriorilor de sub grinda!
    Nic, de ce sa fii tu mai putin roman din moment ce ”vesnicia s-a nascut la sat”? Dar asa desculta fiind ma-ntreb acum daca voi fi fost mai putin prietena codrului pentru ca am indraznit sa-mi zdrelesc membranele prin parc..Ai pildele pietruite-n basca doar vinerea, sau ne rasfeti doar azi de dupa nori?: )
    Tania, dublu impovarator pentru ideea de iubire imi scutura toti gutuii de pe strada cu castani; sigur ca ne putem striga si copilul si barbatul cum ne taie capu’ sau inima, dar raman la parerea mea ca o parte dintre cei ce s-au repezit s-o impinga pe Justine la colt in ”cuvinte potrivite” n-au avut chef sa priceapa ce-a vrut sa ne spuna..
    Te, ai tu ce-ai cu titlul simonesc de vis ferice. Io-ti urez tie unul filfizon, voila! : )

    Una 26 noiembrie 2010 11:28 Răspunde
  • Una, you read my mind ..
    Blanca, teoretic da – neconditionat, in practica nu toate mamele reusesc sa isi iubeasca asa copiii.
    Un trecator, revino-ti 🙂

    Justine 26 noiembrie 2010 11:31 Răspunde
  • …sa zic si io…ceva, ca daca n-am cu cin’ bea cafeaua dimineata, beau lapticul cu fi-miu de mi-e teama de atata dragoste sa nu-l transform in vreo mamosenie incurabila ca si asa pronunta mama de vreo 100 de ori pe zi…abia astept ziua sa s’ndragosteasca si sa uite in mod sanatos de mama cea pupacioasa rau :)…pan’atunci profit io la maxim cu buna stiinta…

    wind 26 noiembrie 2010 11:46 Răspunde
  • Justine, mie-mi placi mult pentru ca te citesc cu drag si-mi bucur privirea cu imagini ce au fost vazute intai de tine. Nu as putea vreodata sa te imping in vreu colt cum spune Una. Eu am inteles ce vrei tu sa spui. Am simtit nevoia sa spun ca exista si situatii , cum este a mea, cand cele doua iubiri coexista in mod armonis.

    Blanca 26 noiembrie 2010 12:19 Răspunde
  • Blanca, te invit eu la o cafelutza. 🙂 (eu is la treia) 🙂

    si daca vii, am si o melodie superba, dintr- o orchestratie direct proportionala cu inversunarea unei zi ploioase atat de «Uninvited.» 🙂
    (recomandata doar celor cu niscaiva cashti in dotare) 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=kQe07ureqQk&feature=related

    tania 26 noiembrie 2010 12:26 Răspunde
  • (unei zile, fireste) sorry.

    tania 26 noiembrie 2010 12:26 Răspunde
  • Justine : )
    Blanca, si eu te salut dintre armonii, citindu-te cu drag si bucurandu-ma nonstop de cate ceva, cand de prin colturi, cand de pe sub chirpici: ))

    Una 26 noiembrie 2010 12:29 Răspunde
  • Blanca, stiu ca exista si asa si trebuie, ma bucur pentru tine 🙂

    Justine 26 noiembrie 2010 12:36 Răspunde
  • Tania, m-ai surprins in mod atat de placut! 🙂 Cred ca e cel mai frumos mod in care am fost invitata la o cafea de o prietena. Si cantecu e superb, imi suna bine impreuna cu ploaia ce se aude si la mine pe acoperis . Imi pare rau doar ca nu suntem intr-o cafenea reala.
    Da, era si o intrebare pe care ziceam sa ti-o pun: nu ai fi vrut ca Julia si Julie sa se intalneasca?( E vorba des pre film)

    Blanca 26 noiembrie 2010 12:39 Răspunde
  • Ha! 🙂 🙂 categoric. julia si julie 🙂 🙂

    revin cu adresa mea: tania.nistor@yahoo.com 🙂

    tania 26 noiembrie 2010 12:45 Răspunde
  • „— Dar pe tine cum te cheama?
    — Nicusor a lui Ionita, odaiasu’ de la casierie, si sunt de sase ani.
    — Ce vorbesti, domnule!? Pai bine, tu poate ca vrei si doi bani, sa-
    ti cumperi covrigi.
    Nicusori raspunde cu umarul drept, saltandu-l in sus. Si conu Misu,
    razand cu multumire, scoate si-i intinde doi bani. Copilul, luandu-i,
    zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit, tinandu-se cu o mana de bracinarii
    pantalonilor prea lungi; dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe
    serios daca la spiterie se vinde oua de furnica.
    — Ce sa faci, ma, cu oua de furnica?
    — Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa
    pui pe zos la a mea…”

    Paca 26 noiembrie 2010 12:51 Răspunde
  • Oona, tu nu mai umbla desculta ca uite ce frig e. Si ningeee. Caciulita unde-ti e? Aia cu motz.

    Paca 26 noiembrie 2010 12:53 Răspunde
  • Tania, merci mult . 🙂
    Una, recunosc ca in ultima vreme te pricep altfel fata de in trecut. Nu ma indoiesc ca ne sa luti dintre armonii :))
    Justine, 🙂

    Blanca 26 noiembrie 2010 12:59 Răspunde
  • Stai ca puteau sa ma ia direct cu targa: )
    Bratescu Voinesti mi-a rasucit cuiu-n cercevea asa, in plina zi de Vineri.
    Paca draga mea, ce surpriza minunata! Tocmai ma pregateam de niste hai-huiala: )
    iti zambesc de sub motz, dap: ))
    Moatza

    Una 26 noiembrie 2010 13:00 Răspunde
  • Tania, pe mine ma pocni asta stare astazi:
    http://www.youtube.com/watch?v=u91flodrsnI&feature=artistob&playnext=1&list=TLt-1gyJ4ie_o N-am ce-ti face! 😀 Poate-mi trece! 🙂

    Ah, mai am putin si ascult Ciuleandra, ca sa ma integrez lumii lui Nicusor.

    Anamaria 26 noiembrie 2010 14:08 Răspunde
  • Imi esti draga Simona Catrina, tu si Ilinca Bernea.

    Dunia 26 noiembrie 2010 16:52 Răspunde
  • @Tania – Uite-o şi pe fiică-sa:

    http://www.youtube.com/watch?v=oFBWPcaMKeo

    Omuldelamunte 26 noiembrie 2010 17:08 Răspunde
  • Nicusor, taica, tu ce fel de ceaiuri bei de ai asemenea vise?

    un trecator 26 noiembrie 2010 19:20 Răspunde
  • Canepa? 😛

    Justine 26 noiembrie 2010 19:45 Răspunde
  • Ciupercutelor, pe unde v-ati pitit?
    Bine v-am regasit, dar pareti la film, prin mall-uri: )
    Ce aveti cu Nic, de ce-i tulburati nourasii desenati pe bolta ceainariei?

    Una 26 noiembrie 2010 21:16 Răspunde
  • Uno, ce ciupercute visezi tu, un’ te crezi? la pizzerie? 😛

    Justine, just! din nou ! :))

    un trecator 26 noiembrie 2010 21:40 Răspunde
  • Te, pari flamanzit de-a binelea.Ciupercute sunt si in codru’..si prin rezervatii: ))

    Una 26 noiembrie 2010 21:49 Răspunde
  • Dunia… multumesc (scriu din fuga cea mai disperata, noi ne zorim sa trimitem revista la tipar…). 🙂

    Simona Catrina 26 noiembrie 2010 21:55 Răspunde
  • Sa salvam un copil aflat in pericol:

    http://marinadenisa.wordpress.com/

    http://marinadenisa.wordpress.com/ 26 noiembrie 2010 22:56 Răspunde
  • Vrem revista Simona ! Noi stim ca esti cu trup si suflet implicata in ea dar mai stim si ca esti aici cu inima chiar daca nu mai ai timp de taste . Asa ca stai linistita ne descurcam noi aici cumva .

    Marina 27 noiembrie 2010 1:32 Răspunde
  • ntz,ntz,ntz….toata lumea e la coada la chioscul de ziare? 😀

    un trecator 27 noiembrie 2010 10:13 Răspunde
  • G’Morning: )
    ”Toata lumea, toata lumea sare-acum cu mine!”

    Una 27 noiembrie 2010 12:24 Răspunde
  • Uno, sper ca nu esti in autobuz cu o centura d’aia, ultimul racnet, cu niscaiva TNT in ea :))

    un trecator 27 noiembrie 2010 12:27 Răspunde
  • ”unT”, speranta ta de arian pur ma copleseste in dimineata asta primavarateca: )

    Una 27 noiembrie 2010 12:29 Răspunde
  • Uno, ma bag putin la frigider, nu de alta, da’ mai ai putin si ma topesti de tot! :))

    un trecator 27 noiembrie 2010 12:39 Răspunde
  • Observ că stilul haltere le dă dureri de cap multora dintre curteni. De aceea, dar şi fiindcă e sâmbătă dimineaţă şi aştept să-mi fie servit ceaiul, o să vă povestesc ceva în stil baloane, despre un vis visat ferice şi modul cum s-a îndeplinit el. Până citiţi, poate apare şi revista la chioşcuri…

    Astă vară, pe o vreme minunată şi tot într-o zi de sâmbătă, savuram în curte, şezând în balansoar şi gândind ceva plăcut (nu ştiu cum se face, dar nu mă pot opri din gândit nici în somn, de aceea nu prea dorm bine), blândeţea razelor de soare de după ploaie. O maşină mică şi albastră se opreşte la poartă şi vecina frizeriţă îmi strigă dinăuntru:
    – Domn’ Nicu, hai cu noi!
    – Unde?, întreb eu, din reflex.
    – Surpriză, zice, hai cu noi!
    Acum, trebuie să vă lămuresc că vecina frizeriţă e aşa, cam tinerică, are două fete grase şi urâte ca surorile vitrege ale Cenuşăresei, şi şade peste drum de mine, dar nu poartă-n poartă, ci mai câş niţel. Nu e vre-o silfidă, nici prea sexi, nici cu vino-n coace, ci cam pitică, puţin grasă şi cu nişte ţâţe cât găleata fiecare. La ea ochii fac toate paralele, deşi-s cam apropiaţi, ca de viezurică. Are nişe ochi mari şi jucăuşi, care (aşa se vorbeşte) de ţi se fixează-n pupilă parcă-ţi promit ce nici prin vise n-ai visa, cică te ia cu călduri şi ţi se înmoaie glezna. Gurile rele spun că sunt cam sprinţari, se uită-n lături, dar eu cred că uneori doar mai trage câte-o isterie (pe ascuns).
    Sunt de obicei foarte amabil cu ea, deoarece mă tunde-n cap la preţ redus, ştie toate bârfele din orăşelul meu şi e bine să fii pe bune cu vecinii, că de, nu se ştie, Doamne-fereşte, când ai nevoie de ei. Nu zic, şi ea se poartă la fel de drăguţ, ba uneori chiar mă cheamă să-i repar computerul cu windows 98. Nu e cazul să vă daţi coate, deoarece vecinuţa are bărbat, un benzinar falnic şi – culmea – un om de treabă, cu pasiuni casnice, de exemplu iubeşte sucul de hamei.
    Deci mă duce Viezurica (ea conducea, că benzinarul deja „se degustase”, cum zicea el) direct la casa de cultură. Un afiş strigă cu litere groase: „Spectacol, mare spectacol! Echipele de dansuri ale oraşului nostru vă aşteaptă!”
    Cât mă uit eu prin jur, Viezurica dispare. Rămân singur cu benzinarul, care mă invită să fumăm, până se mai adună lumea. Fumăm. Localnicii vin din toate părţile, se adună ca furnicile, şi mici şi mari, gătiţi şi spilcuiţi. Nu-i bai, lasă că nici sandalele mele nu-s tenişi… Benzinarul e şi el în ţinută de gală, adică în şlapi cu talpă de lemn, pantaloni scurţi bufanţi şi un tricou pe care scrie „benetton color”, sau cam aşa ceva. Localnicii se salută, ne salută, noi fumăm şi salutăm. Ni se mai alătură nişte amatori de fum, acum fumăm în cor, aproape că blocăm intrarea în clădire. Gata, s-a făcut fix, trebuie să intrăm în sală. Interesul meu pentru surpriză scăzuse mult iar fumul şi căldura m-au moleşit de tot. Vai, ce de lume în sală! Când o fi trecut pe lângă mine, la fumoar, atâta puhoi de lume?! Din cauza benzinarului, trebuie să stau acum în picioare! Asta e…
    Mă reazim de perete (am verificat, nu-i cade tencuiala) şi aştept. Deodată, pe scenă apare o baborniţă îmbrăcată într-o perdea maro şi cu umerii goi (până aproape de ţâţele ofilite ridicate de un sutien de plastic vernil) şi pătaţi de un milion de aluniţe de nu mai ştiai care sunt umbrele zbârciturilor şi care aluniţele. Mă frec la ochi şi mă uit mai bine:
    – Să ştii că am făcut insolaţie afară, îmi spun eu în gând. Şi casc ochii la baboşniţa cu umerii goi, care se dădea prezentatoare.
    – Dragii mei, spune cucoana, începem cu o surpriză: se vor da în spectacol azi pe scenă nu doar echipele de dans ale şcolii din oraşul nostru, ci şi părinţii lor. Vă prezint echipa de aerobic a oraşului nostru.
    La gestul ei teatral urcă pe scenă, de undeva din nişte adâncuri întunecate, o trupă de 6-7 femei. Mie îmi scapă falca. “Artistele” sunt nişte batoze îmbrăcate din balotul de mărimi extra al magazinului pentru elefanţi. Una e în trening gros şi-i atârnă fundul pantalonilor cam pe la genunchi, alta are o bluză cum avea bunica, una e-n papuci de balerină şi alta în tenişi chinezeşti, iar una, Doamne sfinte, e vecina frizeriţă. Îmi număr degetele, ca să fiu sigur că nu visez (am auzit că aşa se face, când ai dubii în privinţa sănătăţii mintale, numeri pân-la cinci şi dacă reuşeşti, e bine, eşti acasă), şi îmi iau inima în dinţi să mă uit mai bine. Da, cu siguranţă nu am înnebunit, pe scenă e vecinuţa!
    Şi începe muzica, femeile se apucă să sară, să se zbânţuie şi să-şi arunce picioarele pe unde-apucă. Doar şefa grupului (instructoarea, probabil) are o greutate normală şi mişcări mai line. Ar fi chiar bună, dacă nu ar avea faţa plină de bubiţe, probabil de la crema de noapte expirată. Obezele sunt formidabile: îşi aruncă ţâţele peste cap, dă cu ele de pământ, bat toba cu ele pe pântece, le învârt ca pe nişte pungi cu apă, le-ncrucişează, le despart şi le ciocnesc, ce mai, clădirea trepidează. Dintre toate, cu cele aproape 100 de kile ale sale, vecinuţa bate recordul la greutate şi la mărimea ţâţelor: e rotundă, cu două rotunduri atârnându-i. E plină de foc şi elan, în 30 de secunde s-a înroşit la faţă ca racul la fiert. Sper să n-o lovească apoplexia! Mă uit în jur: restul părinţilor privesc fascinaţi exerciţiile de învârtit ţâţe uriaşe şi de cutremurat şunci (te pomeneşti că le admiră, sau le invidiază?!). În liniştea care urmează primei piese explodează un tunet de aplauze şi ovaţii puternice. Şepci cu Shell şi Mol zboară prin aer. Sunt ovaţionate şuncile şi tupeul cu care sunt scuturate. Am privit pentru încă alte 10 minute (o veşnicie), iar în final baboşniţa cu umerii goi şi veştejiţi a venit să se maimuţărească din nou la microfon, anunţând ceva. Benzinarul mă trage de tricou: – Hai, vecine, să fumăm, că acum vin copiii, n-ai ce să mai vezi…
    După ce fumăm o vreme, apare şi Viezurica, radioasă.
    – Vecină, îi spun, m-ai dat gata. Nu îmi închipuiam că eşti aşa o artistă mare! Talentul tău este uluitor, bravo, felicitări! Uite, ce înseamnă să ştii ce vrei, ajungi artist vestit!
    – Am visat de mică să mă fac dansatoare, zice ea. Şi iată, ştiam eu că o să vă placă cum dansez!…

    Nicuşor
    privind pe geam zăpada

    Nicuşor 27 noiembrie 2010 13:20 Răspunde
  • @Nicuşor- Auzisem c-a nins în Franţa…

    Omuldelamunte 27 noiembrie 2010 14:15 Răspunde
  • oops, ce vise! de cosmar, nu alta :))

    un trecator 27 noiembrie 2010 14:33 Răspunde
  • Un lucru e sigur: Nicusor scrie cu diacritice – emoticoncarescoatelimba :-p

    Marilena 27 noiembrie 2010 17:12 Răspunde
  • ca si Omuldelamunte, de altfel. si amandurora le place dialogul in povestire. zic si io, nu dati cu pietre

    Marilena 27 noiembrie 2010 17:17 Răspunde
  • Vise din astea ii impingeau pe bietii americani sa sara de la etaj in ‘ 33 si nu bursa de valori! 🙂

    Marilena, nu cred ca aceste vise apartin Omuluidelamunte. „Ceaiul” lui este datator de vise roz cu palarii albe. 🙂

    Ingrid 27 noiembrie 2010 18:11 Răspunde
  • Nicusor, a fost un cosmar, uita-l! 🙂

    Ingrid 27 noiembrie 2010 18:36 Răspunde
  • Ingrid, să-ţi traduc: nu e vorba de visul meu, ci de al Viezuricii.

    Nicuşor 27 noiembrie 2010 18:44 Răspunde
  • Pacat ca ninge la atat de putini dintre noi.
    In ‘contrapartida’, insa, nu-i rau sa ne izbim tampla de conceptul narato- livian intr-un weekend care ar fi putut parea barbar de-atata plictisenie : )

    Una 27 noiembrie 2010 18:49 Răspunde
  • Uno, eu Unu’ o preferam pe Livia, cu rotunjumile ei, decat Viezurica cu bretele…..

    un trecator 27 noiembrie 2010 19:03 Răspunde
  • : )
    Viezurica e o plasmuire nicusoreana.. Visul ei ne interesa pe toti, ca sa avem subject de barfa pe-aici. La un ceai, ca de cafia e cam tarziu, zic io.

    Una 27 noiembrie 2010 19:20 Răspunde
  • Una: „Viezurica e o plăsmuire nicuşoreană…”
    Pentru perspicacitatea ta, primeşti de la Nicuşor o floare:
    http://www.youtube.com/watch?v=FnV8F0uwIGU

    Nicuşor 27 noiembrie 2010 19:29 Răspunde
  • Nic, mi-era si teama sa dau click (sambetele virtuale mi-s presarate cu frici nepamantene, lool, va rog )
    As da si eu linkuri uneori, nu stiu ce ma tot abtin atat sa va fac partasi la tuburile prin care ma plimb..Probabil pentru ca-mi imaginez ca intereseaza prea putin chestia asta.
    Multumesc pentru floricica ; de colt: )
    Justine, Adriana, Paca, Iana, oare s-or mai uita-ncoa’? Macar un pic-pic?

    Una 27 noiembrie 2010 19:42 Răspunde
  • Una nu te mai abtine. baga niscaiva tuburi p’aci.
    da, nicusorule nu-i cam drept, pt observatia mea nici o floricica?o maslina..ceva…acolo.. 😀

    Marilena 27 noiembrie 2010 20:15 Răspunde
  • Nicusor? Livia?

    un trecator 27 noiembrie 2010 22:28 Răspunde
  • : )))
    Lumea si-a tras cortina peste gene si poarta chatului peste deshte(le ‘pretenilor’)..Sau va uitati la ”Walker, politist texan” cumva?! : P

    Una 27 noiembrie 2010 22:51 Răspunde
  • Nic, deja te-ai refugiat in nametii aia pe care-i priveai cum se formeaza din spatele geamului?
    Nu suntem chiar de neconsolat, dar nu era rau sa ne mai clopotesti un suras din odaia ta cu ramuri zglobii, asa sa stii : )
    Marilena, si eu ma bucur sa facem schimb de cuvinte pe-aici . Cat despre tuburile mele (cu abtineri), daca erau asa interesante ar fi stiut toata lumea de pe-aici ce ascult: )
    Te, mai e un pic si sari gardu’ plictiselii ( I bet my ass! ) : ))

    Una 27 noiembrie 2010 23:09 Răspunde
  • ia stai, daca-mi aduc bine aminte…nu stiu de ce, da’ parca ziceam acum ceva timp despre ideea ta de pariu :))

    un trecator 27 noiembrie 2010 23:12 Răspunde
  • ca-mi place sa merg la castig?
    ca faci tu haz de asta?
    ca-ti lipseste Livia? :))
    ca esti tot niste spagate, doar-doar o sari careva sa-ti modereze kiltul la loc? : )))
    Miki pe unde-o fi? Dar ”doarunmelc”?: )))

    Una 27 noiembrie 2010 23:20 Răspunde
  • ia mai terminati cu doarunmelc, vin sarbatorile, vine si el, ce, nu stiti? iar de kilt, te rog frumos, putin respect, am trecut la modelul de iarna 😛

    un trecator 27 noiembrie 2010 23:23 Răspunde
  • Cu TOT respectul, Sire, NU pareti in ton cu modelele cele noi.De kilt, zic.
    De doarunmelc mai mult io intreb, n-as crede sa mai vina, d’aia sunt si asa curioasa si bazainda, doar ca sa citez ceva din capitolul : )

    Una 27 noiembrie 2010 23:27 Răspunde
  • dupa ”capitolul” mai era o sintagma, da’ nu mi-a acceptat-o.
    Fuck the system! Unde cuvantul ‘system” inseamna sistem: ))

    Una 27 noiembrie 2010 23:29 Răspunde
  • bine ca stii tu ce model de kilt se poarta iarna asta! tonuri calde, materiale pline si tari, o palma deasupra genunchiului si cu franjuri in doua straturi, unul cu franjuri mai groase, pe dedesubt, impotriva curentului, celalalt in loc de macrameu, pe genunchi, mai fin, cat sa te gadile si sa nu-i dea pace purtatorului, sa fie mereu incalzit :))
    imi spui tu mie, huh!? :))

    un trecator 27 noiembrie 2010 23:39 Răspunde
  • Deci dai impresia ca ti s-au zburlit si coama si coada in acelasi timp in materie de kilt.
    Iar mie freza si dintii : ) Asta ca sa citez AGAIN din capitolul ”ne-am distrat pana la moarte”.
    Un gand minunat franjurilor : ))

    Una 27 noiembrie 2010 23:46 Răspunde
  • Si totusi ar trebui sa apara pana se iteste ” mainele dimineata romanesc” cineva care sa ne invite sa ne mutam pe messengerul personal, sa nu mai chatuim pe-aici.Sau nu: )

    Una 27 noiembrie 2010 23:48 Răspunde
  • io n-am messenger personal, folosesc unul comun cu alte milioane de utilizatori 😀

    un trecator 27 noiembrie 2010 23:53 Răspunde
  • daaa..si e-o ‘viermuiala’ pe-acolo de mai mare dragu’ : )) Toata lumea se calca pe bombeuri si/sau fet(s)e !

    Una 27 noiembrie 2010 23:57 Răspunde
  • nu stau io in inghesuiala aia, fii serioasa! :))

    un trecator 28 noiembrie 2010 0:04 Răspunde
  • Misto ca ma sfatuiesti de seriozitate zambind: ) Vine exact ca o sugestionare cu lamuriri de la un connaiseur fruntas in ale mesageriilor-instant!
    Si? Maine facem si noi o prajitura? un sorbeto, ceva? Ma sparge fibrilant atata proza..

    Una 28 noiembrie 2010 0:09 Răspunde
  • stiu si eu? ce spui, Nicusor? maine versuri?

    un trecator 28 noiembrie 2010 0:12 Răspunde
  • La o adica am putea fluiera si la poarta lui liviu. Ne-a spritat minunat acum niste saptamani cu talcul versificator din coroana lui
    ” ..si de scris am sa termin
    ca trebuie sa plec la magazin! “
    : )

    Una 28 noiembrie 2010 0:22 Răspunde
  • Te, uite ca indraznesc sa te abordez asta-seara cu o intrebare (stii ca de regula excelez la timiditati: P ).
    Ai incercat vreodata sa spui cuiva ceva in versuri? Adica versificatie d’aia, fara iambi si trohei gloriosi, dar totusi sa scurmi printre rime?! : )
    Am avut mirari si am trait fioruri serioase pe-aici vazand cat de usor pare pentru o parte dintre cunostintele noastre virtualizate sa-si spuna chestii dragute in format poetico-ambulatoriu: )

    Una 28 noiembrie 2010 0:26 Răspunde
  • Uno, as scrie si eu cate ceva, dar la mine, la ora asta, au inchis toate magazinele 😀

    un trecator 28 noiembrie 2010 0:34 Răspunde
  • Si?Mai asteptam pe careva, sau inchidem si noi chatul ce soir? : )

    Una 28 noiembrie 2010 0:39 Răspunde
  • a lasat Simona cheile la tine in seara asta? 😛

    un trecator 28 noiembrie 2010 0:42 Răspunde
  • Doar secretul cifrului : )
    Pentru restul parolelor nu-i asa complicat, iar maximum de eficienta ni se citeste in cana cu cafia.De maine: )

    Una 28 noiembrie 2010 0:45 Răspunde
  • N(0ta) B(ene)!
    Te, pe maine, tot sub castan. Care ajunge primu’ tine loc si pentru celalalt, da?!: p
    Celorlalti, carora v-a placut doar sa priviti, noapte divina! : )

    Una 28 noiembrie 2010 1:04 Răspunde
  • Lumea-i la munte. Se dau cu punga ecologică cei care ţin la natură; cei care nu, se dau cu punga de un leu.

    Omuldelamunte 28 noiembrie 2010 14:47 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title