Ochii care nu se vad joaca Tetris

Intr-o seara, m-a sunat o fosta colega de redactie, cu care nu mai vorbisem de opt ani. Cand mi-a spus un nume si-un prenume, nici nu stiam cum sa le pun cap la cap. Mi se paruse mie ca le-am mai auzit undeva, dar imi sunau ca „rovinieta” sau „impozit forfetar”, deci ceva familiar, ale carui sensuri adanci imi ating craniul si ricoseaza, insa. Nu mai stiam nimic de ea, credeam ca o stersese din tara. Cand colo, mi-a zis ca lucra la un ziar online (care, culmea, are si sediu), la cinci minute de mers pe jos de serviciul meu. De atunci, ne-am pus pe vorbit la telefon in fiecare zi, iar meniul discutiei s-a extins, am aflat ca o hoarda de ziaristi pe care ii cunosteam lucrau acolo. Adica aici, ca sa ma exprim mai corect geometric, avand in vedere ca as putea sari intr-un picior de la mine pana la ei.

Au trecut doua luni de la debutul comunicarii noastre wireless, pe minute incluse. Le-am aflat vietile si boacanele, copiii si pisicile, promovarile si visurile. Si ei mie. A trebuit sa povestesc de o mie de ori de ce (naiba) m-am intors din Canada, cum era in Canada, cat de frig e acum in Canada si cat costa casele in Canada.

La un moment dat, mi-am dat seama ca, instinctiv, de cate ori vorbeam la telefon cu unul dintre ei, imi luam o cafea langa mine, aburii ei aromati imi dadeau iluzia ca stau la o tacla adevarata, ca sunt la o intalnire de oameni intregi la cap, nu la o teleconferinta stupida, de robot prost programat.

Vorbesc cu prietenii pe e-mail si la telefon, iar de multe ori mi se nazare ca, in timp ce eu le povestesc zbuciumatele mele revelatii, concluzii, iubiri si despartiri, ei scarmana o telecomanda, taie ghearele pisicii sau joaca FreeCell pe computer. Odata, o tipa pe care-o furase tavalugul micilor ocupatiuni casnice a tras apa in timp ce vorbea cu mine la telefon. Eu am incremenit, tocmai ii spuneam ce zi tampita am avut. Naduful meu a fost bruiat de jetul prozaic. Am tacut la jumatatea cuvantului, iar interlocutoarea mea a vorbit ne-ntrebata: „Scuze, am aruncat o scama in wc si-am tras apa din reflex”. Sigur, doar nu era sa-mi spuna ca, in timp ce vorbeam cu ea, facea pipi.

Altadata, il auzeam pe cel cu care vorbeam cum tacane in taste, zicand „iham, iham”. Am fost tentata sa-i spun, la mijlocul unei propozitii, ceva nasol, ca sa vad cat de atent era. Ceva de genul „nu stiu ce sa fac cu viata mea, nu stiu daca sa stau in Romania sau sa plec in Canada, esti un bou baltat, cred ca o sa mai stau o vreme in Romania”. Mi-a fost totusi teama ca vibratia paricopitatei l-ar fi scos din jocul de Tetris, asa ca mi-am vazut de confesiunile mele starmocite, el a ajuns intre timp la nivelul 7 si s-a enervat abia la nivelul 8, cand a facut o miscare gresita si i-au cazut toate caramizile colorate. Game over.

Dupa multe asemenea experiente, in care prietenii mei – noi sau vechi, ca au aceleasi naravuri – au zdranganit oale, au lasat ape sa curga la tuturoi, au urmarit filme si au bagat aspiratorul (mi s-a intamplat si asta) in timp ce vorbeau cu mine, m-am hotarat sa reduc drastic volumul convorbirilor, cu ocazia asta voi avea si-o factura mai supla.

De-acum incolo, ne vom intalni fata-n fata, la o cafea, sa ne privim in ochi, sa stiu ca intelege totul, cand ii spun ce-mi trece prin minte si prin viata, sa stie ca sunt alaturi de el, cand imi spune ce decizii vitejesti a mai luat.

De la acest moment, am inceput sa reevaluez intalnirile cu prietenii, am redescoperit voluptatea dialogului ochi in ochi. Nu mai am frustrarea omului care vorbeste si transpira de emotie la telefon, in timp ce interlocutorul ii scrie sms-uri cuiva de pe alt telefon (am fost martora unei astfel de scene, in casa cuiva – si, desi atunci nu eu eram victima tradarii, m-a oripilat).

Vreau sa-mi privesc prietenii in ochi, sa le strang mana, sa le vad expresia, gesturile, hainele, sa le simt parfumul, sa intuiesc mai bine ce-i cu ei, cum stau cu moralul, ce culori poarta, cum mai arata. Este si motivul pentru care m-a entuziasmat concursul lansat pe http://www.coffeechat.ro/intalniri-alintaromate Cele mai frumoase relatari despre intalnirile reusite, emotionante sau amuzante cu prietenii vor fi premiate. E un pas catre obisnuinta de a pastra cu tot sufletul, cu tot adancul ochilor o prietenie adevarata.