„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Ce să mai gătesc?

de

Mi se întoarce iubitul din peregrinări și-aș vrea să-mi vină o idee, să gătesc ceva bun-bun. Pe mine m-am gătit, m-am pavoazat, dar cică dragostea trece prin stomac. Am preferat, așa cum îi spuneam unui bun prieten pe Facebook, să fac ceva șmotru, să par și eu femeie serioasă. Dar n-am gătit nimic, din două motive. În primul rând, am avut niște zile pline și nu m-am putut organiza să ajung și la arta gastronomică (eu sunt enervant de meticuloasă când vine vorba de gătit, nu pot să rasolesc nimic – nici măcar rasolul, ha, ha). În al doilea rând, nu mi-a bubuit nicio idee genială.

Eu mănânc foarte puțin, grație unor update-uri anatomice (slavă Domnului și slavă Doctorului!), dar ador să gătesc, asta rămâne pe viață.

Pozele pe care le vedeți au fost făcute acum trei ani, când eram în Canada, și reprezintă etapele prin care a trecut o ciorbiță de-a mea de văcuță, de la stadiul de legume tocate până la savoarea finală. Cu mențiunea importantă că am băut eu whiskey-ul care apare în distribuție, nu l-am turnat în ciorbă!

L-am asasinat până acum pe Doru cu câteva feluri pe care, dacă am băgat de seamă că-i plac la nebunie, i le-am tot făcut. Dar trebuie să schimb un pic meniul, devine previzibil și nu e stilul meu. El e foarte drăguț și politicos, dar nu pot să abuzez.

Ca să vă ajut să-mi dați sfaturi, vă spun că mai vreau și altceva decât sărmăluțe, piftie de curcan, ouă umplute, salată de boeuf, șnițele, tocăniță – pe-astea le-am tot gătit eu. Și momentan vreau altceva decât snițel umplut cu ciuperci, friptură la tavă în vin, cartofi franțuzești, păstrăv condimentat, medalion de purcel în vin (un fel de mușchi umplut) – pe-astea le-a tot gătit el, incredibil de bine!

Nu e mofturos deloc, asta vă face misiunea mai ușoară. Așa cum scria și pe aragazul meu din Toronto, I kiss better than I cook. Hai, ajutați-mă, iertați-mi egoismul, știți că la voi apelez întotdeauna ca să-mi rezolvați blocajele, dilemele, problemele! Apropo de probleme: Orange – companie pe care am beștelit-o sistematic în ultima vreme – mi-a trimis la redacție un aranjament floral superb, prin curier! Fără alte explicații…

Vă mulțumesc muuuult, aștept, dragilor!

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona, daca-mi dai mie cratita aceea portocalie, care sta mandra pe aragazul tau, te scot din incurcatura! 🙂

    camellia 16 martie 2012 7:02 Răspunde
  • Simonă, eu ţi-aş recomanda aşa:
    – quasi pizza (healthy)
    Se ia un pachet de lipii arăbeşti.
    Se ia un pachet de caşcaval care se ”rade” cu curăţătorul de legume
    O mână de ciuperci tocate
    1-2 ardei graşi tocaţi
    1-2 cepe tocate julliene
    1-2 roşii crude (sau mai multe d-alea cherry)
    boabe de porumb
    oregano

    Sos: o conservă de roşii în suc, un pumn de usturoi şi ceva ardei iute şi cimbru.

    Se pune pe o tavă lipia (sau se pun câte două dacă iei lipii mici), se presară caşcavalul, legumele, dacă vrei poţi adăuga şi ceva mezeluri sau peşte. Se pudrează cu un pic de oregano şi se dă la cuptor

    Între timp se face sosul:
    Se pisează usturoiul cu ardeiul iute, se adaugă un picuţ de ulei (câteva picături) şi pe urmă se adaugă roşiile, zdrobite grosier cu furculiţa. Cimbru.

    Lipiile se fac foarte repede.

    Crap pe sare:
    Se ia un crap cu solzi, se grijeşte de urechi şi maţe. Se spală bine.
    Iei o tavă de metal ieftin (că-i zici la revedere), pui un strat de vreun deget de sare, pui crapul CU SOLZI şi dai la cuptor sau faci pe aragaz.
    când e gata se scoate pe platou, se ”jupoaie” de solzi.
    serveşte tot cu sos de roşii, în care presari leuştean.

    Chiftele de carne sau năut:
    – carne tocată (dacă vrei să te dai în ”bărci” amestecă porc cu vită şi cu pui sau doar porc cu curcan. sau doar curcan)
    pentru vegetarieni năut: se lasă năutul juma de zi la înmuiat, se spală în mai multe ape, se mai curăţă de pieliţe. Se fierbe în două ape. La a doua apă pui şi: un cartof tăiat gros, un morcov, 1-2 cepe, un păstârnac, o bucată de ţelină, ram de cimbru şi ram de tarhon. Când e fiert, scurgi legumele (şi păstrezi un pic de zeamă),scoţi de-o parte cartoful şi bagi mixerul de imersiune în restul de legume. Cartoful îl sfărâmi cu furculiţa şi îl adaugi, amestecând tot cu furculiţa. (În momentul ăsta, dacă pui un pic de ulei, ceva ceapă tocată fin, piper şi cimbru ai obţinut nişte icre de năut)

    – ardei gras tocat cuburi mici
    – ceapă rasă
    – usturoi ras
    – morcov ras fin
    – ţelină rasă fin
    – pătrunjel/ mărar tocat
    – sare, piper, cimbru, oregano, chilli

    Amesteci carnea tocată / pureeul de legume cu legumele crude şi pui şi un strop de ulei.
    Dacă ai timp şi mofturi, poţi forma chifteluţe rotunde din ”aluat”, le pui în tavă termo-rezistentă şi la cuptor. Merge şi făcut strat uniform.

    O parte din compoziţia de mai sus se poate opri şi se face o super lasagna sau musaca cu ea. Sau varză a la Cluuuuuj. (straturi de varză tocată, straturi de carne (+ afumătură) / năut, o sticlă de suc de roşii, foi de dafin, boabe de piper)

    Dacă vrei ceva foarte uşor:
    faci mămăligă mai multă.
    – fierbi 2-4 ouă MOI, amesteci cu unt şi brânză. Se serveşte cu mămăligă caldă.

    – iei pulpe de pui/ curcan (cel mai bine iese cu ciocănelele), le speli, le pui FĂRĂ ULEI într-o tavă de yenna descoperită, pui sare, piper, chilli şi dai la cuptor până când dă semne că s-au făcut rumene şi crocante precum la deep fry. Cu mămăligă şi un mujdei de usturoi, parcă eşti la bunica.

    În loc de pulpe de pui poţi lua un rasol de purcel cu şorici. Îl opăreşti. Ăsta fiind mai mare, e mai cu dichis: se pune într-un vas adânc, se adaugă o cană de apă şi o cană de vin. (La o adică poţi să scapi acolo şi ceva legume: ceapă, morcov, cartofi). Pui capacul şi dai la cuptor vreo 2-3 ore, la foc mic până se face carnea şi se evaporă apa. Când s-a făcut, scoţi capacul şi laşi să se rumenească fain, să fie şoriciul şi fraged şi crocant, simultan. – trebuie servit f repede, altminteri şoriciul va deveni tare.

    Sau aproape necunoscuta dar spectaculoasa mămăligă pe pături.
    Se face un ceaun de mămăligă moale.
    Se ia un vas termo-rezistent cu aderenţă scăzută, se unge cu unt/ ulei.
    Se pune un strat subţire de mămăligă cu polonicul, un strat de brânză, iar un strat de mămăligă iar un strat de brânză. (Orice soiuri de brânză ai chef. Pentru avansaţi mai merge şi ceva carne din mezeluri) Ultimul strat e de mămăligă, se unge cu unt, se fac cu polonicul nişte amprente în care se sparg ouă. Se dă la cuptor.

    O supă de curcan cu tarhon (Se fierbe carnea şi se spumuieşte, în paralel grijeşti de o conopidă mică. Adaugi ceapă, morcov, cartof şi ramuri de tarhon, laşi să se fiarbă un pic, adaugi conopida)

    Papanaş la cuptor: compoziţia clasică de papanaşi, în care mai adaugi ceva stafide bete sau alte fructe confiate, pui într-o tavă de yenna, ungi cu ulei şi dai la cuptor. Se va servi ca tartă.

    Tartă cu mere (şi morcov): iei 3-4 mere, le cureţi şi le tai sferturi sau în 6. Într-o tavă de teflon pui o peliculă de ulei, pui merele, presari zahăr, cam cât într-o cană de cafea mai mică. Scapi nişte fragmente de scorţişoară şi coajă de lămâie/ portocală. dai la cuptor.
    Blat de pandişpan n ouă: n linguri de zahăr: n linguri de făină. Se separă ouăle, se bat albuşurile cu zahărul şi un praf de sare manual, cu telul spiralat până se fac spumă. Se adaugă gălbenuşurile. Se adaugă făina proaspăt cernută (printr-o strecurătoare de ceai) în compoziţie şi se amestecă uşor. La final pui esenţă de vanilie. Dacă vrei, poţi înlocui până la n/2 din făină cu morcov ras (şi puţin stors) şi fulgi de cocos.
    Între timp s-au caramelizat merele, scoţi tava, extragi scorţişoara şi cojile de citrice, adaugi pandişpanul, dai la cuptor până se coace. Se răstoarnă.

    În caz de pofte, îmi scrii şi îţi mai trimit ceva reţete, dar mai ţintite.

    Belle d”Imagination 16 martie 2012 7:45 Răspunde
  • Acum te cred pe cuvant ca stii sa faci ciorba:)))
    O sugestie mai orientala – falafel cu tabbouleh – o reteta relativ usoara am gasit pe-aici
    http://lovefood.ro/falafel-cu-sos-tahini-si-tabbouleh/

    Dar sunt convinsa ca ciorba te scoate din multe incurcaturi. In plus e post , eu zic ca se mai poate merge pe fasole, orez si ….amestec mexican :))))

    Hapi2233 16 martie 2012 7:50 Răspunde
  • Fa-i o fasole batuta, o sa-l dai gata.
    Singurele ingrediente admise sunt fasolea, sarea, uleiul si ceapa! (fierbi fasolea cu putin ulei si sare apoi calesti ceapa, in ulei, la foc foarte mic)

    firstname008 16 martie 2012 7:57 Răspunde
  • O musaca ? :))

    Laura 16 martie 2012 8:02 Răspunde
  • sushi! 🙂 cu asta imi alint iubitul.
    Saptamana asta am facut eterna supa de pui, alta cu galuste (avem copii), o budinca de clatite (faci vreo 15-20 de clatite si intre ele pui 2 linguri din compozitia formata din branza rasa, cascaval, smantana si vreo 2 oua batute). Cand termini lasi la cuptor vreo 40 de min. A avut mare succes 🙂 Am servit-o cu salata de patrunjel langa (cea libaneza – patrunjel tocat, rosii maruntite, bulgur si lamaie).
    Gaseste o macelarie buna (o recomand pe cea de pe Berzei, te simti ca in razboi printre transee pana ajungi acolo dar merita…). Vei gasi cea mai frageda carne de vita (iti iese orice i-ai face). De mare senzatie e kafta in lipie (o lasi pe gratar 5 min pe o parte, 3 pe alta). Au o friptura la cuptor senzationala (trebuie sa le spui sa-ti puna condimentele lor…).
    Ce-ai gatit pana la urma? 🙂

    ina :) 16 martie 2012 8:16 Răspunde
  • … pentru post humus, zacusca, orez cu ciuperci, salata…

    ina :) 16 martie 2012 8:18 Răspunde
  • Eu ti-as recomanda site-ul meu, http://www.farfuridi.ro 😀

    Farfuridi 16 martie 2012 9:15 Răspunde
  • Mno…eu una zic sa o pui de-o mamaliga la cuptor cu carnati si jumeri si cu varza murata merge de minune:)…

    Dia 16 martie 2012 9:48 Răspunde
  • @Firstname: Chiar îl dă gata!
    Făsulea trebuie lăsată vreo 12 ore la înmuiat, şi fiartă în minim 3 ape (apa de înlocuire trebuind să fie caldă, altminteri nu mai fierbe în veci)

    Nu se pune ulei la fiert, că pui degeaba.
    La a 3-a apă se mai pun cartofi, morcovi, ţelină, păstârnac. Şi se drege cu cimbru, tarhon – să nu mai dea gaze, piper şi ienibahar boabe şi foaie de dafin.
    Dacă e fasole bătută, se scurge zeama ( cu ceva boabe şi presto, poţi să o faci o ciorbă), da se pune ceapă călită, dar mai trebuie să pui roşii din belşug. ŞI pastă de ardei iute

    Belle d”Imagination 16 martie 2012 10:39 Răspunde
  • Draga mea,

    2 variante, ambele delicioase, ambele se gatesc foarte usor si foarte rapid,pentru a nu diminua din timpul afectat aplicarii lotiunii de corp ;).

    Ca precizare introductiva, eu acord enorm de multa atentie aranjatului mesei. Poti cumpara niste farfurii patrate negre, orice fel gatit va arata a haute cousine.

    Asadar, recomandarile mele in acesta frumoasa zi de vineri:

    1. Paste carbonara – merge vinul alb demisec
    – pt 2 portii: paste de orice fel, eu recomand taglitelle, kaiser, aprox 400 g, unt pentru prajit, smantana (recomand Zuzu, smantana fina cu 12% grasime) si branza topita (2 Hochland dreptunchi, sau 4-5 triunghiuri); parmezan; musai oregano, cimbru si putin patrunjel proaspat.
    – Kaiserul se va felia (la alimentara :P), apoi felia va fi la randul ei impartita in fasii; se va praji intr-o lingura de unt;
    – cand kaiserul e rumenit, in tigaie se adauga smantana, vreo 300 g, apoi branza topita (dupa ce smantana a avut timp sa se incalzeasca), amestecand pana devine omogena compozitia, moment in care se adauga cimbru si oregano.
    – sosul astfel obtinut se toarna peste pastele care au fiert intre timp, si se amesteca.
    – portia pusa pe farfure de decoreaza cu parmezan, oregano si patrunjel.

    2. To be continued: Paella (iarta-ma Simona, am ceva treaba :D)

    Andrada Damian 16 martie 2012 10:53 Răspunde
  • Simona, baga niste ficatei de pasare in bere neagra. Fii atenta!

    – o jumatate de kilogram de ficatei de pasare
    – kaiser afumat
    – o cutie de ciuperci
    – cascaval dat frumos pe razatoare
    – piper
    – patrunjel verde
    – bere neagra

    Iei frumusel o tava (nu de cuptor) sau un vas termoizolant de tip yena si il pavoazezi pe fund cu un strat de felii de kaiser afumat. Peste kaiser asezi in alt strat ficateii, iar peste ei, inca un rand de kaiser. Apoi pui ciupercutele taiate felii si torni peste toata combinatia bere neagra, sa fie aproximativ toate ingredientele acoperite de bere. Sare, piper si introbagi totul la cuptorul preincalzit. Le lasi pe toate sa fiarba acolo in legea lor, numai sa ai grija ca sosul din bere in care fierbe totul sa nu scada definitiv. Cand ficatetii sunt fierti bine, scoti vasul, pui cascavalul ras si mai lasi totul la cuptor inca 5 minute. Dupa aceea, iei farfurii, tai bucati cat mai apetisante din vas, pui sos din belsug peste, patrujel tocat si gata.
    Sper sa va placa!

    Carmen 16 martie 2012 11:56 Răspunde
  • Vai de mine fetelor, ce pofte mi-ati facut!!!

    ralu 16 martie 2012 12:31 Răspunde
  • E primavara aproape, ar merge ceva mai usor, mai lasa-le iernii de musacale, costitze, mamaligi si alte alea grele… Ia aici o sugestie: felu’ 1 (chiar daca o fi mai pe seara, merge): supa-crema de morcovi cu o alintatura de ghimbir in ea, iar ca ornament un sparc de smantana (lichida) si niste ceapa-ciorii (verde, nu uscata) tocata;
    felu’ 2: un file de peste alb (la abur sau la cuptor, simplu), asezonat cu un sos alb cu putin praz si putin cimbru, garnitura: cartofi mici (noi) intregi, fierti si apoi trasi la tigaie cu putin unt sau ulei de masline;
    desert: un cheesecake pe baza de ricotta (rece) cu sos (cald) de fructe de padure deasupra.

    Ariel 16 martie 2012 16:45 Răspunde
  • Buna
    Sa incercam

    Niste branza de vaci frecata cu putina smantana, ceapa solzi,sare, patrunjel verde, toate dupa gust, apoi ungi compozitia pe felii de castravete si ardei gras rosu, pe platou mai asezi cateva felii de kiwi peste care adaugi bucati de somon afumat, mai pui masline negre si eventual rulouri de bresaola in care impaturesti salata verde fideluta, rucola, mozzarella rasa mare… si bruschete (cu rosii, pasta masline sau carciofi)

    Felul ll
    /Legume la gratar- dovlecei, ardei gras rosu, ceapa rondele,rosie cherry,vanata
    /Cotlet de somon la gratar, sau dorada in folie la gratar
    /Muschi de vita cu sos de smantana si ciuperci
    /Piept de pui la gratar peste care asezi o felie de hochland cu smantana, o felie rotunda de rosie si gratinezi putin
    /Creveti la tigaie

    Salate
    Salata verde cu rucola si parmesan
    Salata de sfecla rosie
    Salata asortata cu dressing de ulei masline, zeama lamaie, seminte crude

    Desert
    mar copt cu inghetata

    Toate necesita putina procesare si nu prea fac fum

    Dar stii ceva, Simona, e mai romantic la restaurant.

    mika 16 martie 2012 16:47 Răspunde
  • Hehe, trebuie sa incerci ARIPIOARELE CU MIERE sunt absolut delicioase. Nu ai nevoie decat decat de aripioare 😀 (normal), boabe de mustar(daca nu merge si cu mustar normal, 2-3 lingurite), miere ( eu pun jumatate de borcan), delikat, piper si ce alte condimente mai ai la indemana (in afara de cimbru, busuioc, oregano).
    Se amesteca foarte bine compozitia (cu mana-asta e partea care nu prea-mi place…) trebuie sa se patrunda foarte bine aripioarele, mai adaugi putin ulei, o cana de apa si la cuptor cu ele (foc mic intotdeauna). Cand s-au facut aurii sunt gata. Pofta mare 🙂

    Denisa 16 martie 2012 17:23 Răspunde
  • Am recunoscut Canada din poze: „Primo – pate de tomate„.
    Sugestii: poale-n brau, cozonac, ciorba de burta, ardei copti, saramura de peste…spor la gatit.

    sorin 16 martie 2012 19:02 Răspunde
  • Mazare cu friganele ca la Constanta ?

    Thomas Man 16 martie 2012 21:10 Răspunde
  • Buna, Simona! Sunt si eu tare gurmanda, si-mi trec prin minte „tispe” feluri de mancaruri bune de la salata de vinete cu maioneza pina la cartofi copti la cuptor cu miez de telemea si unt si multe, multe, multe..
    Oricum, asa ca idee pentru viitoare concursuri la revista pe care le mai faceti voi din cand in cand o sa fie „omor” daca marele premiu o sa fie o mancarica gatita de tine.
    PS Sunt convinsa ca indiferent ce vei alege sa gatesti printul tau o sa fie taaaaaaare fericit, cred ca ne va marturisi singur la un moment dat, ia sa vezi!
    Va urez bon appetit de pe acum!

    hanna 16 martie 2012 22:25 Răspunde
  • hai ca m-ai zapacit… am citit dimineata articolul din adevarul cu celulita si amanta. si acum vin aici si ce-mi vad ochii si papilele gustative???
    viata nu e dreapta!

    iana 16 martie 2012 22:27 Răspunde
  • ceva f simplu, am mancat in toscana: gratar de vita sau vitel (de vazut cum se pune in otet sau ceva ca sa fie fraged; inteleg ca secretul e sa fie taiat perpendicular pe linia de orientare a fibrei si niciodata sa nu apesi pe el cat timp e pe gratar, deasupra frunze de rucola din belsug si deasupra rucolei cateva felii fine de parmezan. e bestial. poate fi mancat si cu cateva rosii cherry.
    pofta buna, whatever you cook 🙂

    Simoniq 17 martie 2012 2:04 Răspunde
  • cand terminati cu mancarea si ajungeti la sprit, dati-mi si mie un semn. de viata 😀

    un trecator 17 martie 2012 10:20 Răspunde
  • Ina: Ouch! Eu nu tin post pentru ca am derogare de la Big Boss 😀
    Un trecator: spritul e la inceput, dupa – urmeaza „digestivele” :))

    Va multumesc celor care ati demonstrat ca tineti la mine si ati recomandat proteina de origine animala! Eu nu functionez pe baza de clorofila. 😀

    Doru 17 martie 2012 14:00 Răspunde
  • Şi până la urmă ce aţi gătit soro? Că mor de curiozitate.

    Belle d”Imagination 20 martie 2012 19:56 Răspunde
    • Pana la urma… eu am gatit MUSACA si Doru mi-a gatit CIORBA DE BURTA! Ta-naaaa!!!!
      Bine, in prima seara am fost deosebit de inventivi: am prajit carne si cartofi, ha, ha, ha! 😀 Si aveam muraturi delicioase de la parintii mei!…
      Laura, sugestia ta a fost telepatica, tocmai imi cumparasem un vas nou de sticla termorezistenta, superb, numai bun de bagat la cuptor cu ceva stratificat. De-aia am ales musacaua acum.
      Am notat toate retetele voastre, jur, cred ca, pe masura ce le prepar, le pun pe blog, ca sa le vedeti, sa nu credeti ca spun asta doar din politete! 😀
      VA MULTUMESC DIN SUFLET!!!! 😀

      Simona Catrina 21 martie 2012 0:36 Răspunde
  • Să vă fie de bine!

    (PS: şi eu am zis ceva de musaca, nu uita.
    Ehe, reţeta Oldului de ciorbă de burtă o vreau şi eu că acuş acuş ieşim din post şi să-i fac lui tata o bucurie, până nu vine vara)

    Belle d”Imagination 21 martie 2012 9:13 Răspunde
  • simone, dar de cele „inregimentate” in dieta de vreo doua luni, nu ti-e mila? 🙂

    tania 21 martie 2012 20:50 Răspunde
  • Bello, la următoarea paranghelie DC să vii cu carneţelul.
    Simona s-a întrecut pe sine cu gătitul, dar modestia exagerată nu o lasă să se laude… 🙂

    Doru 21 martie 2012 21:00 Răspunde
  • @Doru,

    Pot te rog să iei de la Simona adresa mea de mail şi să îmi faci cado o audienţă privată? Din motive obiective, dacă parangheliile DC se ţin în we, sunt cam 99% şanse să nu fiu în Bucureşti.

    Belle d”Imagination 22 martie 2012 8:20 Răspunde
  • Buna, Simona,

    Sotul meu a gatit ceva absolut delicios !
    Medalion de somon la gratar (din acela rotund…e foarte simplu, ii pui capacul si il lasi acolo vreo 15 min, apoi il intorci pe partea cealalata) peste care storci o lamaie, iar garnitura este (da, citesti bine) piure de mazare in care maruntesti cateva cu frunze de menta uscate.

    Este ceva incredibil de bun si rafinat !
    De Bunavestire cred ca merge la fix.

    Succes si…pofta buna…pofte bune !

    Verro

    verro 22 martie 2012 10:23 Răspunde
  • Simona, am ajuns si eu la tine, cam tarziu, ocupata fiind sa ma bucur de primavara de afara 🙂 ( de fapt am avut o problema cu laptopul, si cum cei de aici isi ghideaza existenta dupa principiul „de ce sa repari cand poti inlocui” a durat pana am rezolvat.
    Eu ma inspir de ceva vreme de aici http://gourmandesque.ro/, dupa ce am „bantuit” pe multe bloguri culinare. Imi place tot ce gasesc, imi plac si felurile de mancare, dar si modul inedit in care sunt prezentate. Toate cele pe care le-am incercat au fost delicioase!

    P.S. Te rog sa nu te superi ca am indraznit sa pun link spre un alt blog, am vazut mai sus cateva postari care contin linkuri si au fost acceptate de tine.

    Monica V 23 martie 2012 8:53 Răspunde
  • Una, tu pi unde esti? cand vii, adu si niste explicatii amanuntite cu tine. 🙂
    bag seama, simone, ca multi dintre noi tragem chiuluri nemotivate din actuala ta pagina. imi pare rau ca „marea dragoste” nu mai incita la comentarii, rasete si ciupituri constructive, asha cum ne obisnuisesi de ani buni. starea de bine din acest post nu mai incita nici minti, nici experiente de viata?
    doru, de ce nu ne vorbiti de iubire si de polonicul de sentimente frumoase care va linisteste traiul?

    tania 25 martie 2012 11:46 Răspunde
  • Tania, în primul rând pentru că aşa ceva se trăieşte, nu se vorbeşte. Mai apoi, tocmai din motivul pe care l-ai enunţat la un moment dat: nu ar mai incita minţi, experienţe…
    Şi ce, vreţi motiv să vă luaţi de Simona că „a trecut în partea cealaltă, siropoasă”? No way! 😀

    Doru 25 martie 2012 18:03 Răspunde
  • Draga Simona,
    Am dat si eu pe la tine, destul de tarziu ca sa mai pot sa-ti recomand ceva gastronomic, daaaaaaaaaaar … cu permisiunea ta am sa-ti spun cum vad eu lucrurile. E adevarat ca dragotea trece (uneori) prin stomac, dar tot la fel de adevarat e ca foarte posibil un „EL” nu va aprecia niciodata la adevarata ei valoare munca ta de a-i gati niste feluri extraordinare. Cartofii prajiti si o friptura (asa cum ati procedat voi in cele din urma) sunt suficiente. TU (ma rog „EA”) e mai importanta decat mancarea. E cam ca atunci cand tu mergi la coafor si te aranjezi pentru marele moment al revederii cu el, si el nici nu observa ca ti-ai scurtat parul sau i-ai dat o nuanta ceva mai deschisa. Sa revenim, ca am luat-o pe campie.
    1. Cu adevarat romantica si plina de substanta e o masa in oras, intr-un local care sa ofere destula intimitate, bucate gatite bine si o servire cat mai aproape de perfectiune. Chiar si o banala pizza + o bere bauta intr-un local foarte dragut unde te simti foarte bine datorita calitatii servirii e suficienta pentru a satisface gastronomic un „EL” care a stat o vreme departe de „EA”. Desigur, varianta cartofilor facuti acasa si uitati in cuptor „din motive obiective” pana se fac scrum ( 😉 ) sunt si mai buni.
    2. Daca e sa petreci timp in bucatarie, e mult mai bine s-o faci impreuna cu „EL”. Gatitul in doi e un lucru minunat (ca mai toate lucrurile facute in doi, dealtfel). E mult mai apreciat efortul tau atunci cand „EL” e martor la eveniment si participa activ la tot ce se petrece acolo.
    Iarta-ma, e foarte posibil ca tu sa fi stiut tot ce am scris aici, dar poate pentru alte doamne / domnisoare e ceva inedit.
    Pentru tine si pentru ele: sa fiti iubite!
    Dan

    dan 27 martie 2012 19:19 Răspunde
    • Draga Dan, iti multumesc! Si ai dreptate… Dar sa stii ca lucrurile chiar asa stau: gatim impreuna si oricum ne multumim cu meniul „santierist”, cum spune lumea, adica foarte previzibil, desi delicios. De fapt, Doru nu prea m-ar lasa sa gatesc, eu fac asta de placere, pur si simplu. Ca toti altruistii, sunt egoista. 🙂 A vrea cu orice chip sa-i oferi cuiva ceva placut este, culmea, un semn ca vrei sa-ti oferi tie placerea propriei generozitati. Nu e ideea mea, e deja patentata in psihologie. 🙂 Mersi inca o data!

      Simona Catrina 29 martie 2012 9:47 Răspunde
  • doru, a o surprinde pe simone vorbind aici siropos chiar ar fi o bomba de prima pagina. 🙂

    tania 29 martie 2012 10:04 Răspunde

Lasă un răspuns la Monica V Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title