fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

E prea devreme pentru „prea tarziu”?

de

foto blogCand aveam vreo 10-12 ani, toti astia de 30 de ani mi se pareau hodorogi si ma miram, cat se poate de sincer, ca mai sunt in stare sa mearga biped fara bastoane. Pe masura ce m-am rumenit, evident ca dioptriile existentiale mi s-au dezaburit. Tin minte ca mama mea, cand a implinit vreo 40 de ani, spunea ca ar da orice sa se intoarca in timp pe la 30 de ani, nu mai devreme. Eu nu pricepeam deloc complicatia asta. Adica, daca tot bateam campii si visam la masina timpului, atunci macar sa revii la 18 ani, s-o iei iar cu viata matura din patratica zero.

Am inteles mult mai tarziu. Azi, ii plagiez fantezia metafizica. Daca ar fi sa ma intorc in timp, nu cred ca as fora mai jos de 30 de ani. Poate la 29, ca sa sune mai comercial – ca atunci cand spui ca ai 59 de kile, ca sa nu spui ca ai 60. Doar ca e cazul sa terminam cu delirul, foiala prin varste si timpuri n-a fost brevetata. Pana una, alta, legumim anii ramasi la dispozitie – nimeni nu stie cati.

Azi, am primit un e-mail in care eram anuntata ca un (alt) coleg de-al nostru din liceu a murit, „dupa o lunga si grea suferinta”. Nu stiu daca m-a durut mai mult disparitia sau tortura ultimilor ani din viata lui, dar in ultima vreme am auzit nepermis de multe tragedii similare. Acum doua saptamani, am aflat ca o fosta colega din scoala generala, premianta clasei, ulterior ajunsa medic, s-a sinucis la 35 de ani, dupa o deceptie din dragoste, dublata de o fragilitate psihica aproape cronica. Un coleg din clasele primare s-a sinucis anul trecut, s-a aruncat din balcon. Clasic, decis. La Petrecerea Buzoienilor, de care v-am vorbit, am pastrat un moment de reculegere pentru un coleg care se sinucisese, din cauza unei boli chinuitoare si a altor detalii nefaste din viata lui. Cativa colegi de facultate au murit, unul chiar de infarct – fatalitate despre care eu credeam ca survine numai la cate-un tataie cardiac.

Va rog sa ma iertati ca va stric ziua cu pomelnicul, nu voiam sa asez pe blog o coliva si nici sa cantam „Vesnica pomenire” laolalta, altceva voiam sa spun. Nu-mi dau seama cat de tanara sau batrana mai sunt, zilnic ma ciondanesc cu relativitatea si improsc argumente pro, argumente contra. Am zile cand rasfoiesc reviste lucioase americane, unde vedetele de la Hollywood care au o data jumate varsta mea arata ca fiicele mele. Si atunci, ma simt tanara, mi se pare ca mai am o vesnicie de trait si iubit. Apoi aud de colegii mei, sinucigasii, bolnavii, disparutii, si ma simt cu un picior in groapa, ma interesez unde se fac testamente in tara asta si apoi renunt, fiindca imi aduc aminte ca n-am nimic pretios de lasat prin testament. De cate ori mai fac cate-un botox, ma ambalez si ma simt tanara. De cate ori efectul botoxului paleste si nu gasesc nici coafeza libera, ma dezambalez si ma simt batrana. De cate ori ma indragostesc, ma simt tanara si frumoasa, ma simt nemuritoare. Doar ca nu m-am mai indragostit cam de multicel si, in consecinta, tot in botox mi-e nadejdea.

Si acum, spuneti-mi voi: am eu o zi cu fundu-n sus ori treceti cu totii prin crizele astea? Traversez o banala „midlife crisis”, e un cliseu obositor, sau cu totii ne traim vietile in functie de ce-am visat cu o noapte inainte sau cat de rau ne-am pungit obrazul in perna, in somnul precedent? Avem varsta din cardul de identitate sau varsta dragostei noastre, a inconstientei noastre creative?

In copilarie, basmul meu preferat era „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Care, potrivit profesorilor mei de literatura de mai tarziu, de la facultate, nici macar nu e basm, e o nuvela sinistra, de-un tragism inuman, de-o masochista resemnare. Atunci, eu nu-l vedeam ca pe o poveste trista, ci ca pe o rafuiala cu inconstienta. Azi, cred ca va imaginati cum il vad.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Avem varsta dragostei si a inimii noastre. Cand sunt fericita, sunt cea mai tanara femeie din lume. Cand ma sarut cu barbatul iubit ma cutremur de fiori care sunt absolut identici celor din adolescenta, iar orgasmele mele au ceva fragil, inocent, mirat, asa cum mi se intampla atunci cand trupul meu de 20 de ani se lasa, pentru prima data, imbratisat.
    Cand sunt indoita de eternitatea iubirii mele, devin, brusc, batrana. Cand ma hartuiesc nedreptatile vietii, cand ma umilesc nimicniciile oamenilor din jurul meu, capat varste care ma fac sa-mi tarasc picioarele si sufletul. Cand ma simt a nimanui, incaruntesc.
    Si, stii, si acum 20 de ani era la fel. Tineretea mea nu venea din stivuirea miloasa a anilor, ci din faptul ca, pe vremea aceea, nici nu-mi imaginam ca voi ajunge vreodata sa ma indoiesc de vesnicie.

    Alice Nastase Buciuta 21 februarie 2011 18:15 Răspunde
  • Alice… sa stii ca asa e, asta ma deruteaza, linistea mea absurda, monotonia visului, rutina asteptarii. Caut ceva si cateodata am senzatia ca stiu ce caut, alteori las lucrurile sa ma gaseasca, nu fac niciun pas. Da, da, sa stii ca asa e, dincolo de toate spa-urile si remodelarile, dragostea nebuna mi-a masluit intotdeauna odometrul, mi-a daruit ani pierduti, nesperati. Doar ca mi-e din ce in ce mai greu sa ma indragostesc. Cred, nu sunt sigura, nu sunt sigura de nimic, de fapt…

    Simona Catrina 21 februarie 2011 18:44 Răspunde
  • Oh, the 80’s… Cand aveam 15 ani, parintii m-au carat la mare intr-o vacanta rostuita prin OJT. Cunosti genul: autocar prafuit, ghid securist, cazare la casute, hrana rece in prima seara. Langa noi, statea o tipa, cam la 45 ani care juca in zilele mai noroase o canasta cu prietenele ei in „cerdacul” casutei. Era bronzata, ridata si puteai sa-i stabilesti cu usurinta varsta. Dar radea tot timpul, fata ei ridata era atat de senina, inteleapta si impacata cu lumea incat te facea sa te simti bine doar privind-o. Era fericita si radia fericire spre altii. Intr-o seara i-am spus mamei, „mama, femeia asta este o frumusete!” Mama n-a zis nimic, m-a privit ciudat si apoi mi-a dat bani de discoteca gandindu-se ca poate imi lipseste tovarasia potrivita varstei mele. Nu-mi lipsea, nu eram gerontofil sau ceva fistichiu de genul, dar uite, dupa 30 de ani, chipul acelei femei imi reapare in fata ochilor…
    Ce Botox, Catrina draga, mai merita injectia daca te gandesti ca undeva in lume exista un suflet care te iubeste asa cum esti si asa cum mergi de mana cu timpul?

    GreenWar 21 februarie 2011 18:53 Răspunde
    • GreenWar, esti dragut… dar merita botoxul, crede-ma! 🙂 Inca mai credeam in Mos Craciun si in copiii adusi de barza cand deja incetasem sa mai cred in minciuna aia cu „cine te iubeste te iubeste asa cum esti”. Am invatat dramatic de devreme ca nu exista iubire neconditionata intre barbati si femei. Si n-am invatat neaparat din viata mea – cand m-am indragostit eu prima oara, stiam asta, este si motivul pentru care bazaiam pe langa ai mei sa-mi cumpere cei mai cool jeansi, sa ma tunda modern, sa ma lase in oras… Stiu, exista cupluri care, dupa 30 de ani de viata comuna, ajung sa se iubeasca orice-ar fi, insa mie mi-e dor de iubirea disperata si intensa, cea cu nelinisti frumoase, cu doruri chinuitoare, cu emotie, cu fericiri aproape insuportabile. Pentru fericiri si linisti domestice, imi sunt de ajuns eu. Nu mi-am cautat niciodata un partener cu care sa stau seara la televizor, fiecare in fotoliul lui, batandu-ne pe pisica si pe telecomanda. Deocamdata! 🙂 Ca am cazut de acord, nu stim incotro ne sufla crivatul vietii. 🙂

      Simona Catrina 21 februarie 2011 19:11 Răspunde
  • Draga Simona,
    de data asta chiar trebuie sa-ti scriu. Ma pregatesc de multi ani, dar de teama ca nu ma voi ridica la asteptarile mele in fata bibliei gramaticii romanesti, am tot evitat. Sau chiar ti-am raspuns la anumite comentarii si-apoi am sters repede, sa nu-mi vezi ineptiile. Acum insa, am dat iama in whiskey-ul sotului meu, la recomandarea unei prietene bune, medic, pentru ca tensiunea pe care o simt e insuportabila.
    Azi e o zi speciala. Pentru ca azi am aflat ca nu mai pot concepe un alt copil, deoarece un doctor prea zelos mi-a facut prea mult rau sau un doctor mai putin zelos nu mi-a facut suficient bine. Inca nu stiu nici eu cauza exacta si probabil n-o voi sti niciodata, dar e cert ca trompele mele sufera de neputinta. Ar trebui sa vad partea plina a paharului, doar am o minune in viata mea, o fetita fabuloasa, desprinsa din cartile cu povesti, dar ea, stiind ca merg la doctor si pentru ce problema, m-a intrebat la iesire, cand a venit cu taticul ei sa ma culeaga: „ei, mama, nasti sau nu nasti?” Raspunsul meu, „nu, inca” a intristat-o foarte tare.
    De ce-i ziua asta mai rea decat altele? Anul trecut, exact in aceeasi zi, am avut o „intalnire” nepremeditata cu un tramvai, masina mea a suportat consecintele, dar m-a protejat total.
    Revin. De ce-i mai rea? Pentru ca mereu m-am suspectat de mediocritate, dublata de o uitare acuta ce tinde sa se cronicizeze, uite, nu-mi amintesc exact firul epic din „Tinerete fara batranete” si tot ce-am facut in viata asta a fost sa termin si eu o facultate de litere…
    Mi-a fost lehamite de mine multa vreme, crize existentiale am avut tot a doua zi, pentru ca niciodata n-am fost suficient de buna in ochii mei. Ceilalti ma puteau incuraja, efectul tonic era de vreo 5 minute. Toata viata am regretat ca n-am fost proasta rau, daca n-am putut fi geniala. Am renuntat la a-mi mai practica meseria de profesor, pentru ca nu eram cel mai bun dascal si speram ca alta e menirea mea.
    Azi aflu ca nu-s buna nici ca masinarie de reproducere. ( Pana si sansele in vitro sunt de 35%, dar trebuie sa ma hotarasc daca decid sa arunc cu bani pentru un alt posibil copil sau ii tin pentru cel existent).
    Eu pana acum mi-am trait viata agatandu-ma de speranta. Cand am luat taurul de coarne si-am cercetat in amanunt, i-am dat sperantei un sut in fund si m-am trezit in fata unui pahar ochi de alcool, menit sa ma ajute sa merg mai departe. Azi. Maine e o alta zi.
    Pentru ca una e sa nu poti face un anumit lucru, dar sa speri ca-l vei face intr-o zi, si alta e sa stii ca nu-l vei face si punct.
    Dar, pentru ca nu vreau sa devin alcoolica si s-ar putea sa nu mai am curaj sa-ti scriu de azi inainte, desi de urmarit o sa o fac mereu, tin sa-ti spun acum ca tu, prin harul pe care-l ai, ma faci fericita, imi scoti cate-un zambet cand mi-e lumea mai amara si sunt convinsa ca nu sunt singura. Asa ca, in zilele tale mai putin bune, te rog sa te gandesti (printre multe altele), la cat de mult contezi pentru noi ceilalti si ca nu botoxul, ci condeiul tau iscusit te face tanara, frumoasa si nemuritoare!
    Te pup, cu drag,
    S.

    S. 21 februarie 2011 19:05 Răspunde
    • Draga mea S., tu apartii lumii acestui blog, ai cate ceva din fiecare dintre noi, ratacitorii zilnici ai acestui perimetru. Sunt la redactie, altfel te-as fi urmat intr-ale whisky-ului, sunt perfect de acord ca ajuta la ordonarea gandurilor si dezordonarea inhibitiilor de orice fel.
      Imi pare rau ca azi esti necajita. Eu stiu ca timpul vindeca orice, dar la fel de bine stiu ca asta nu-i poti spune celui implicat direct, fiindca ii spui degeaba. Va intelege singur asta, atunci cand medicamentul timpului va ajunge in sange si-si va face efectul. Bine ca ai un copil, asta e minunat! Ar fi fost dramatic sa se intample asta inainte… Dar dincolo de orice, ma bucur mult ca ai venit aici, noi sarim zilnic peste tot felul de garduri, de gropi, de baltoace, de obligatii. Si ne facem de cap, cautand sa pricepem ceva din ceea ce traim. Si eu te pup, cu acelasi drag. Si sper sa revii.

      Simona Catrina 21 februarie 2011 19:29 Răspunde
  • Pana de curand, ziua de nastere era un exercitiu masochist de a trage linia si a bifa toate casutele planurilor neimplinite, a nereusitelor dureroase, a viselor abandonate. Sau poate asta se intampla doar la noua „midlife crisis” de 25? 🙂
    Am descoperit insa ca anii nu se masoara in liste de contabilitate, ci in momente de emotie si descoperire, de sclipiri inaltatoare de fericire, de intunecate momente de deznadejde, toate in cicluri, in cercuri, in anotimpuri.

    Idealizam prea mult trecutul tineretii, imbatranim cand nu iubim si sigur nu mai stim sa imbatranim frumos si intelept ca strabunicile noastre.

    Ava 21 februarie 2011 19:15 Răspunde
    • Ava, nu mai avem nimic din linistea bunicilor, intr-adevar, suntem generatii din ce in ce mai agitate sufleteste. Probabil ca punem semnul echivalentei intre viata si intensitatea trairii, perenitatea ne emotioneaza prea putin. Momentul n-a avut nicicand o perioada asa glorioasa. Secolul e mai neconvingator decat clipa.

      Simona Catrina 21 februarie 2011 20:04 Răspunde
  • simone, eu spun ca nu mai cred nici in – prea devreme- nici in – prea tarziu. pentru ca stiu ca purtam varsta sufletului nostru. cred ca doar buletinul sufletului stie bine de CNP-ul dragostei si iubirii de care suntem in stare. la 34 oficiali ai mei am momente de o senectute mai abitir ca pensionara de la etajul al doilea. stiu si momentele antonime, cand nimic nu se compara cu flacara sau jarul sau plapanda licarire a indragostelii. dar cele mai incomparabile clipe sunt cele ale iubirii. iubirea aceea care iti vine ca o manusha pe numarul si seria CI-ului interior.

    tania 21 februarie 2011 20:24 Răspunde
    • Tania, in concluzie, o iau ca pe-o veste buna, am avut o zi incerta, zic mersi ca e deja seara. Sunt in redactie, stam pana tarziu, avem de predat revista, probabil maine seara ispravim, n-am idee inca. Tania, nu exista prea tarziu, nu exista prea devreme, totusi bazaie niste „prea”-uri in jurul meu, trebuie sa aprofundez. 🙂

      Simona Catrina 21 februarie 2011 20:36 Răspunde
  • cu timiditate incerc sa intervin intr-o discutie care imi atinge sufletul chiar si acum la o varsta respectabila

    lena 21 februarie 2011 20:27 Răspunde
    • Lena, bine-ai venit… N-am stiut niciodata ce inseamna varsta respectabila, in conditiile in care unii sunt respectati la 16 ani, altii niciodata, cu sau fara vina lor. Poti veni in discutia asta de cate ori simti nevoia, suntem aici…

      Simona Catrina 21 februarie 2011 20:37 Răspunde
  • Buna seara..
    cred ca s-ar potrivi-aici-putin, festina lente….
    oricum titlul nu necesita neaparat raspuns….dupa parerea mea umila….
    Simona vorbeste despre virsta dragostei….unde-i dragostea?
    de ce botox, Simona? eu cred in iubiri neconditionate…..
    si mai scriu ceva cu riscul de a fi criticata…de ce trebuie sa ne raportam la un barbat?
    ca despre ei este vorba cel mai des…nu? sincer..

    Gabi U. 21 februarie 2011 20:34 Răspunde
  • Gabi, nu stiu de ce crezi ca e vorba neaparat de barbati, in fond starile sunt conditionate de multe alte repere. Si, la urma urmei, in masura in care vorbesc uneori despre dragoste (cred ca e o idee destul de generoasa si profunda, nu o bagatela, totusi), ideea prezentei unui barbat e implicita. Dar in cazul de fata, nici macar nu vizam iubirea, neaparat… Nu de data asta. 🙂

    Simona Catrina 21 februarie 2011 20:40 Răspunde
  • Simona, cata dreptate avea mama ta… Eu una sunt convinsa ca noi femeile suntem intra-adevar „coapte”(sau pregatite psihic si fizic) dupa 30 de ani… Si am crezut ca-i pura teorie, pana cand m-am trezit in mijlocul demonstratiei…
    Poate ca sunt inca sub impresia „trezirii mele de 30 si ceva” dar m-a trezit iubirea, o iubire de demult, continua, curata, perfecta prin imposibilitatea implinirii ei. Am constatat ca pentru prima data in viata mea de femeie sunt fericita: iubeam si eram iubita asa cum visasem mereu. Eram in caruselul magic al iubirii. Si m-am simtzit „fara varsta”! Acele luni de iubire furata mi-au umplut marele gol al vietii. Am fost atat de fericita si as fi vrut ca ceea ce mi se intampla mie sa i se intample macar o data in viata fiecarei femei. Este un capitol al vietii plin…poate prea curand dar suficient pentru cat pot eu duce. Si au fost numai cuvinte pe tastatura… si mi-au umplut sufletul, oblojit ranile, sarutat ochii prea plansi, au mangaiat umerii cazuti, au alintat zambetul…

    Rainbow 21 februarie 2011 21:00 Răspunde
    • Rainbow… Superb! Sau trist… Sau superb, nu stiu. Cateodata, ma gandesc ca, poate daca n-as fi trait iubiri de intensitatea celei evocate de tine, mi-ar fi fost mai usor sa-mi gestionez dilemele si as fi fost fericita cu putin, asa cum li se intampla multora… si ii invidiez. Bine ai venit! 🙂

      Simona Catrina 21 februarie 2011 21:12 Răspunde
  • OCHI ÎN OCHI CU VESNICIA
    Simona, as zice ca în dragoste, ideea prezentei unui femei e implicita 🙂 Si placut palpabila. ODLMV poate sa-ti confirme, el e mai specializat în cestiune 😛
    Refrenul de azi m-a dus cu gandul la Valea Plangerii. Criminal-distructiva povestea asta fara batranete. Si profund neformatoare pt bibinaci 🙁 Între barba alba si barba albastra optez pt a doua, fara ezitari) Si sexista, zgripturoaicele abunda în povestile noastre – gheonoaie, scorpii, etc, zgripturoi mai rar, ca sa culpabilizeze saracele noastre gospodine traditionale.
    Întalnirea cu oglinda din mintea personala are un logaritm înca nedescifrat ; chimistii s-au întrecut în creme si alifii, filozofii ne-au reciclat cu retete conceptualizante, medicina ne-a reciclat (traim dublu sau chiar triplu fata de antici, depinde de meridianul pe care digeram) si viagralizat, genetica metempsihaleste oite, etc. dar realitatea depaseste nu numai fictiunea ci si stiintele.
    Si nu exista uncii de masurare pt dorinta sau dor, aceasta notiune intraductibila în limbi externe.
    Nu ne ramane decat sa ne amagim ca cei plecati vor retrai mai frumos dincolo de geam.
    Ceea ce ne dorim reciporc, nu ? 🙂
    Alphaville – Forever Young
    http://www.youtube.com/watch?v=t1TcDHrkQYg
    Tu ai o sansa de/catre eternitate, o fantoma te numeste, pe buna dreptate, „regina gramaticii” fara sa sublinieze ca esti si împarateasa scrisului gustos si spectaculos. Asa ca, eternizeaza-te, te rugam !
    Spre placerea noastra, a nepotilor nostri si a nepotilor nepotilor nostri !

    Thomas Man 21 februarie 2011 21:07 Răspunde
    • Thomas, iti multumesc, incerc sa ma eternizez civilizat, prin metode specifice. 🙂 In absenta unei contributii genetice la nemurirea mea (nu am copii), m-am apucat de scris, macar atat sa abandonez pe lume, dupa ce plec. Bine, sa fim intelesi, mai destul pana-mi iau bagajul de-aici, dar caut sa-mi echilibrez perceptiile si sa inteleg, obiectiv, ce varsta am. 🙂 Sper sa intineresc foarte curand, am un presentiment ciudat.

      Simona Catrina 21 februarie 2011 21:15 Răspunde
  • Simona, sunt de mult aici! Si ma minunez de fiecare data cum ma regasesc in cuvintele tale… Si cred ca daca te-ai ferici cu putin nu ai mai fi tu! Iubesti viata iar eu iti admir sinceritatea!

    Rainbow 21 februarie 2011 21:35 Răspunde
    • Rainbow, sinceritatea mea e mai degraba o forma de aparare, nu o forma de curaj. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:06 Răspunde
  • simone, 🙂 :).
    am avut si eu un PREA al meu. derivat de la PREA complicat. apoi mi-a picat in mana episodul Nichita cu – suntem ceea ce iubim- si de atunci incerc sa ma tot simplific din secole in decenii, din decenii in ani. ca sa ajung la clipe. 🙂

    tania 21 februarie 2011 22:11 Răspunde
    • Tania, daca azi sunt ceea ce iubesc, inseamna ca sunt doar un vis. 🙂 Sunt multumita, totusi.

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:07 Răspunde
  • Da, cand suntem indragostiti suntem tineri, si senini, si frumosi, curati…E incredibil de evidenta aceasta metamorfoza:renasti si cresti, infloresti…

    anda 21 februarie 2011 22:46 Răspunde
    • Anda, o prietena de-a mea imi spune cat e de indragostita si simt cum ma molipsesc la un mod ciudat: am simptome, dar nu am subiectul dragostei. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:08 Răspunde
  • Draga Simona,
    N-am facut o statistica, dar inclin sa cred ca gandul celor mai multi in apropierea mortii care-i atinge pe altii nu este ca ar fi batrani(chiar prea … ), ba din contra , inevitabil gandim suntem tineri (prea tineri , poate… ) . Paradoxal, nu ? Asa cum spuneau bunicii nostri ” ia uite si la Popescu, s-a dus … si ce tanar era ” … la venerabila varsta de 70 si …..;).
    Ma numar printre cei care au o problema in a-si constientiza varsta ( o doaga lipsa, cred 🙂 , dar sunt altele si mai rele ….)…cu inevitabilul calcul mental de scadere ca sa-mi iasa anii reali si sa pot sa verbalizez cati ani am, daca ma intreaba cineva repede … noroc ca asa ceva nu se prea intreaba, altfel as risca sa fiu luata de idioata dupa pauza care urmeaza, desi pe bune nu sunt fite 🙂 ….
    Cu toata tineretea mea pe care mi-o doresc vesnica mai ales sufleteste , abia de curand , cand aproape mi-a murit cineva drag in brate, mi-am pus intrebarea : oare sunt prea tanara sa-i vad pe altii murind, sau deja sunt prea batrana ?!? Ce intrebai tu atat de frumos in titlu ….
    Dar da, toti avem crizele noastre…mai mult sau mai putin de middle, mai mult sau mai putin dupa o noapte, luna plina, neiubire sau pur si simplu nenoroc, tranzitorii sau permanente.
    In rest, sa nu uitam ca pana si Fat Frumos s-a plictisit de atata fericita tinerete si a ales sa devina un biet muritor, atunci ce mai putem alege noi 🙂 ? In afara de-o iubire cat viata noastra ?
    Ceea ce iti doresc si tie 🙂 !

    Oachi 21 februarie 2011 22:48 Răspunde
    • Oachi, imi amintesc si eu de zilele cand auzeam ca un barbat a murit „tanar, la numai 65 de ani” si ma bufnea rasul, am fost nesimtita si ingrata, dar la cei 15 ani ai mei, mi se parea caraghioasa formularea. Fara sa realizez ca propriii mei bunici aveau atunci cam aceeasi varsta. De-aia se si cheama subiectivism, in fond. 🙂 Bine ai venit!

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:13 Răspunde
  • Eu am un obicei pe care nu pot sa-l explic: imi place sa deviez de la subiect….
    si da, dragostea nu este o bagatela….
    eu as vrea sa ramin la 45 de ani (virsta actuala)….ma simt ca un copil….
    la 18 ani eram, matura….acum ma intorc in timp…..
    acum cred in minuni….

    Gabi U. 22 februarie 2011 0:06 Răspunde
    • Gabi, cred ca asa e, cateodata am senzatia ca la 22 de ani eram mai zdravana la cap decat sunt azi. Ramane sa stabilesc daca de vina e scleroza ori un grafic natural al dorului de inocenta.

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:15 Răspunde
  • Cat de faina si expresiva e poza de mai sus 🙂
    Si nu e vorba de varsta de 30 de ani care aduce intamplari morbide in vietile noastre, ale celor din jur. De sinucideri am auzit si la alte varste, mai fragede sau mai inaintate. De morti fara sens am avut parte si le-am petrecut cu lacrimi si de ce-uri fara numar. Nu este o varsta pentru a te simti tanar sau batran. Te poti simti batran si la 18 ani si al 20, la fel ca la 30, 50, 80. Bine, nu ma refer la batranetea fizica… desi… ca sa fac o mica paranteza, acum cativa ani am avut probleme cu un picior si cateva saptamani abia puteam merge, uram scarile si toate bordurile sau transportul in comun si cel mai mult ii invidiam pe batraneii care alergau dupa troleu… ma simteam mai rau ca mamaie.

    In sfarsit, nu cred ca e o varsta care sa ne faca mai fericiti, mai impliniti, mai batrani. Da, e adevarat ca de la o varsta putem considera ca am acumulat o anumita experienta si putere, putem controla altfel jocurile destinului si sentimentele (oare?!). Nu inseamna ca de la acea varsta ne-am pus cifra in frunte scrisa cu riduri si oftaturi si pasim mai stramb in viata. Suntem doar noi, putin mai incolo. Noi in alt an. Sufletul e cel care poate imbatrani inainte de vreme sau poate ramane tanar o viata intreaga.

    Si e atat de greu uneori… umerii se lasa si zambetul se sterge, devenim papusi de carpa in propria piesa de teatru pentru ca un simplu „buna” cu zambet colgate sa ne trezeasca la viata la visare. Ar trebui sa ne luam la palme cand ne ies pe gura pasarele de genul „am imbatranit”. Imbatranim pentru ca asa decidem nu pt ca avem o varsta. Varsta aia e doar experienta noastra pe care ar trebui sa o pretuim…

    Inchei aici ca ma invart in jurul meu si cuvantul ma fura.
    Noapte buna draga mea, dragele mele.
    Andres

    andres 22 februarie 2011 0:07 Răspunde
    • Andres, asa e, cred ca, oricat ar parea de simplist, si fisa medicala are un rol in perceptiile astea. Da, si dragostea te inalta, dar te mai inalta si niste articulatii solide, un colesterol bun si-o glicemie tinuta-n frau. Dar, in realitate, cred ca nu imbatranim cu adevarat niciodata, doar ni se pare. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:16 Răspunde
  • Simona, mi-a fost imposibil sa nu particip, pt ca as dori sa-ti dau o veste buna. Tu nu ai virsta, tu esti tu si atit.

    Esti talentata, ai atita umor, ai asa o capacitate de afectiune. Toate acestea nu se masoara in ani, nu au virsta.

    Cind aveam 16 ani am vazut o tinara de 25 care purta fustita scurta si mi s-a parut indecent pt virsta ei! 🙂 Deci totul este relativ.

    Eu mi-am sarbatorit ultima oara ziua de nastere la 17 ani. Mi se pare o masuratoare fara rost.
    In schimb eu sarbatoresc toate celelalte zile ale anului, ca in „Alice in Tara Minunilor”, sarbatoresc The Unbirthdays. 🙂

    Bucura-te de viata, de tine, de cei dragi si lasa Subconstientul sa piarda notiunea timpului.

    In privinta dragostei, cred ca cei care am avut marea sansa sa traim o foarte mare iubire, facem parte din clasa privilegiata, indiferent daca s-a sfirsit si cum s-a-sfirsit.

    Dragostea pe care putini pot sa o descrie asa cum ai descris-o tu, „insa mie mi-e dor de iubirea disperata si intensa, cea cu nelinisti frumoase, cu doruri chinuitoare, cu emotie, cu fericiri aproape insuportabile”, nu cred ca putem sa o traim de multe ori.

    Poate de doua ori, dar eu cel putin, cred ca ar fi o raritate sa putem intilni de mai multe ori oameni cu care sa vibram cu aceeasi intensitate.

    Cei care au primit acest dar al unei mari iubiri, sa-l indrageasca, sa-l pretuiasca, si sa-l pastreze intotdeauna in sufletul lor.

    Iti doresc sa intilnesti acum marea iubire, de o frumusete cum nici nu ai stiut ca poate sa fie si apoi, daca vei dori, sa incerci sa o descrii. Cred ca pina si tie, cu harul tau, iti va fi greu sa-ti gasesti cuvinte. Cred ca vei avea impresia ca nu s-au inventat cuvinte care sa descrie asa niste trairi.

    Odille 22 februarie 2011 0:17 Răspunde
    • Odille, frumos spui… Mi-ai adus aminte de o matusa de-a mea care s-a maritat la 25 de ani (cand eu aveam 12) si mie mi se parea deja fata batrana. L-am binecuvantat, in mintile mele, pe barbatul care a luat-o de nevasta. Mai tarziu, cand am inteles ce fobii provoaca mariajul oficial in viata multor barbati, am revenit asupra binecuvantarii, cu alt substrat. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:18 Răspunde
  • Simona, inca ceva…nu mi se pare ca esti intr-o criza….te citesc demult….
    si eu simt ca tu stii sa relativizezi lucrurile….si-acum si in rest…..
    si-mi place asta….nu esti o Electra.
    noapte buna….viseaza paradisul….asa cum il vrei tu
    Cu drag
    Gabi

    Gabi U. 22 februarie 2011 0:21 Răspunde
  • ODML, ma tot gandesc de nu stiu cate ori sa va fac o dedicatie superba pentru aceasta luna, dar imi este teama sa nu provoc niscaiva fibrilatii muzicale (capitol la care, in opinia mea, un trecator exceleaza de fiecare data probabil si pentru ca am impresia ca mi-a sustras cutia mea muzicala). maricica, am retinut si de la tine – dedesubturile fibrilatiilor – sau ce-or fi fost ele, deci am motive duble de ingrijorare. 🙂 avand in vedere ca este seara, de dupa culcare, am spus, totushi sa ma risc, sub precizarea absolut sincera ca fara fibrilatiile melodioase ale untrecatorului dat deja in urmarire, dupa cum observ in postul anterior- s-ar cuveni ca si altcineva sa incerce astfel de retete fibrilationiste. 🙂
    so, pt voi:
    http://www.youtube.com/watch?v=fzk09LOxszc

    tania 22 februarie 2011 0:25 Răspunde
  • Simona, te citesc de la inceputurile voastre si am o mare admiratie pentru mintea ta stralucita si umorul inconfundabil. Indraznesc sa sper ca nu te va supara o intrebare personala. Am fost plecata din tara la fiica mea in Elvetia pt. 6 luni si revenind am avut o surpriza de proportii vazandu-te cat ai slabit in acest timp.Fiica mea arata f. bine atunci cand s-a casatorit in urma cu 7 ani. Sufar cumplit ca mama pt. faptul ca acum e aproape de obezitate si nu stiu cum sa o ajut. Am incercat TOTUL, nu stiu ce se petrece cu ea, care ii sunt frustrarile pt ca refuza sa mi se destainuie desi este unicul copil si am avut mereu o relatie mama -fiica f. apropiata. Te rog din suflet, ma poti auta cu un sfat? Tu cum ai reusit? Inca o data, iarta-mi indrazneala! Stiu ca nu are legatura cu subiectul dar nu stiu cum as putea sa-ti vorbesc personal si de aceea am procedat asa. Sper ca ma vei intelege¨!

    lena 22 februarie 2011 1:04 Răspunde
    • Lena, draga mea, nu e niciun secret. Cand m-am saturat de oscilatiile permanente din viata mea (slaba-grasa-slaba-grasa-slaba-grasa), am facut un gest extrem, dar salvator. M-am operat (in iulie 2010), am facut ceea ce in medicina moderna se numeste „gastric sleeve”, o operatie prin care stomacul e redus chirurgical (laparoscopic), pentru totdeauna, pana la stadiul de stomacel, deci ajunge la o capacitate de vreo 100 de ml, cel mult. Rezultatul: nu poti manca mai mult de 50-100 de grame la o masa. Se face si in Romania cu succes, pot sa-ti dau detalii despre medic si clinici si restul, poti sa-mi scrii la simona_catrina@yahoo.com si iti spun ce e de facut, daca te intereseaza. E o procedura moderna la care a apelat multa lume – multi nu recunosc, inca imi scapa motivele, dar ma rog, fiecare cu prejudecatile lui. E o operatie care rezolva pentru totdeauna (retine) chestiunea asta, e ceva definitiv si miraculos! Am slabit si voi mai slabi, procesul continua, din fericire. Eu, din pacate, alta metoda imbatabila nu am, n-am fost in stare de altceva, toate celelalte asa-zise metode bune se bazeaza pe „vointa”, un termen nesuferit si abstract, la randul lui conditionat de multi factori. Iar in stresul si nebunia in care traim, as vrea sa-l vad p-ala hartuit de diverse probleme si suficient de tare ca sa urmeze, cu obstinatie, un regim sanatos, ha, ha! 🙂 Astept mesaj pe e-mail, ne lamurim curand! Nu de alta, dar nu vreau sa-i plictisesc pe ceilalti cu un subiect care le este destul de indiferent, presupun. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:29 Răspunde
  • Nu. Si eu ma confrunt cu astfel de momente. Cand totul e la margine de prea tarziu. Apoi, constat ca inca-mi mai bate o inima in piept, ma uit in spate si nu vad deloc o cale lina ci dimpotriva o viata plina si ma linistesc fiindca n-am regret.
    Si, cred cu tarie, ca singura motivatie pentru care mergem inainte e iubirea. Ma sperie pauzele de iubire(oricum ar fi ea, stralucitoare sau ascunsa, parguita sau abia mijita din floare, impartasita sau neconditionata). Si pustiul si prea multa tristete, ce vin la pachet.
    Probabil ca e atata timp cat, indiferent de exterior, inauntru e bezna lui ” prea tarziu” nu mai sunt capabila sa mai vad lumina sperantei si licarul traitului.
    (Savurez tot ce scrii. Multumesc!)

    Ana lu' Manole 22 februarie 2011 7:32 Răspunde
    • Ana lu’ Manole, draga mea cu nickname frumos, sa stii ca, pana la urma, asta e parola de acces: „singura motivatie pentru care mergem inainte e iubirea”, cum spui tu. Bine ai venit la noi! 🙂 Sper sa nu pleci.

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:31 Răspunde
  • Simona, ma strecor si-ti las un „Buna dimineata! ” Daca nu e prea devreme 🙂 Mi-amintesc ca acum ceva ani, citindu-ti niste articole, ma gandeam ce bine ar fi daca as reusi eu sa am mai mult umor, mai multa detasare si mai putina inclinatie catre drame de tot felul. Cum batea vantul din toate partile, in destul de multi ani si cu eforturi pe masura, am inceput sa aflu cum e cu detasarea. Din pacate, in momentul in care am inceput sa fiu mai chibzuita, sa judec „mai la rece” si sa reactionez mai rezonabil, sau uneori deloc, mi-am dorit cu disperare sa ma intorc la dramele timpurii. Maturitatea, sau cum se numeste efectiv etapa asta existentiala mi-a devenit cel mai mare dusman. Un fel de matusa cu parul strans in coc, cu ochi ingusti si rai, cu buze subtiri stranse punga, care ma urmareste cu privirea-i agera, la tot pasul, fara sa-i scape nici o greseala. Nici nu mai incape vorba de excese, istericale, iluzii luxuriante si nebunii desarte. Toate rationamentele s-au aliniat cuminti si disciplina a pus stapanire pe toate trairile mele. Ceea ce ne dorim prea devreme si capatam prea tarziu, nu mai are nici un farmec. La fel cum in stradania de a avea parte de o iubire pe masura dorintelor noastre, dupa prea multe cazne, cand se intampla sa ajungem la rezultat, ne intrebam dac-a meritat osteneala. Pe de alta parte, mirajul marilor iubiri e piatra de incercare a oricarei iubiri mai domolite. Si totusi, cred ca strafundurile fiintei ne raman intacte, dincolo de toate experientele semnificative, de toate demonstratiile de rigoare si samburele de dorinta ramas neambobocit, sub straturi si falduri, cand si cand tot isi face simtita prezenta. Cred cu toata convingerea ca e prea devreme. Si nu cred deloc, dar nici un gram in prea tarziu. Nu in iubire. Recunosc, scepticismul ma convinge cu mai mare usurinta decat idealismul. Totusi, cred ca poti trai oricand o mare iubire, o mare revelatie, o noua viziune. Doar ca ma intreb daca si celalalt e capabil s-o traiasca. Si aici e vartejul de cercuri concentrice in care s-au afundat toate marile mele victorii individuale. Desi mi s-a parut mai ferice sa traiesc de una singura o poveste de iubire, decat sa lancezesc la unison intr-o poveste de rand, tot n-am reusit sa ma sacrific pana la capat. Pana la urma, oare ce e de preferat, sa acceptam sa fim iubiti, invatand o altfel de iubire, sau sa acceptam ca iubim, invatand sa nu cerem reversul? Sau am putea sa ne impingem asteptarea si sa indraznim sa credem ca vom avea parte de iubirea care sa ne fie tovarasul potrivit pentru tot restul zilelor. In oricare dintre cazuri, curajul necesar e direct proportional cu numarul de zile care se scurg , imi spun ca rasplata ar trebui sa fie pe masura. Cat despre varsta, sper ca e un 2/3 varsta inimii si 1/3 accea a trupului, astfel incat balanta sa nu incline prea tare. Exista o singura conditie esentiala, sa ramai viu.

    ulicica 22 februarie 2011 8:13 Răspunde
    • Ulicica, am citit cu placere si emotie tot ce ai scris, retin esenta, ca lucrurile pe care ni le dorim, dar survin prea tarziu in viata noastra, nu degeaba stau sub umbrela lui „prea tarziu”. Evident, ceea ce acum 20 de ani ni se parea fabulos azi ni se pare caraghios, ca sa tolerez o rima chicioasa. 🙂 Nu stiu inca, draga mea, ce prefer, sa iubesc eu mai mult sau sa fiu iubita mai mult. Cred ca prefer o utopie, intuiesti care. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:33 Răspunde
  • 🙂 si eu buna dimineata SW

    ulicica, subscriu…tu esti condei minunat, eu doar citesc si ma regasesc…spune-mi si mie blogul tau sa-ti mai fac cate o vizita 🙂

    wind 22 februarie 2011 8:53 Răspunde
  • simona, eu te felicit pentru….subiectul atins

    cititnd postul tau, apoi….replicile celor adunati in S(simona)W(world), precizare pentru cei nou-veniti, descopar oameni absolut minunati, polemici interesante, idei de tot felul, sa ia fiecare ce i se potriveste, si asta inseamna ca tu esti o gazda deosebita; ma bucur ca am descoperit blogul (cautand cu nesat pe aurora liiceanu)

    loc….. de pierzanie dulce-sofisticata ; nu stiu ce sa spun despre subiect, au spus-o cei de mai sus mult mai profund ca mine, eu doar ma delectez, sunt observator…

    imi place deosebi ce eu scris S , fanThomas, ulicica , tania, odille, alice, anda…hai ca mai am putin si-i trec pe toti 🙂 cafeaua asta virtuala de la 8 dimineata….secretul meu, imi dau energie pentru restul zilei, ca era sa ma ofilesc pana sa dau de voi !

    wind 22 februarie 2011 9:07 Răspunde
    • Wind, draga mea, titi multumesc mult, inca o data, pentru tot ceea ce spui si ma cheama spre mine, spre radacinile mele, spre un trecut irezistibil, spre esenta, spre intrebari luminoase. Te imbratisez, cu subiectivism local si frumos! 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:35 Răspunde
  • Cel mai important e sa nu uitam: „It’s just a ride!”
    http://www.youtube.com/watch?v=7criyE09uy0&feature=related

    Doriana 22 februarie 2011 9:18 Răspunde
    • Doriana, it’s just a ride, indeed. Well, it’s time for a 2-way-love! 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:36 Răspunde
  • Wind, daca nu mi-as trada condeiul cu trairile mele inegale, lase si absurde…Iit multumesc!
    Iti doresc o zi armonioasa, eu recunosc ca m-a stors iarna de vlaga, cred ca la primele semne de caldura am sa ma arunc frenetic catre fiecare zi. Am pus la nick si adresa de blog, dar nu te astepta la mare lucru, n-am destul curaj sa scriu, inca imi dau tarcoale.

    ulicica 22 februarie 2011 10:17 Răspunde
  • ce bine ar fi daca n-am mai compara cu trecutul …. ce-am avut la 20 de ani n-a mai venit si la 30 . ce-am trait la 30 nu mai avem la 40 .
    sa fim bucurosi ca avem acum 40 si inca n-am ajuns la „limita” ( cred eu) de 50 …..
    daca ai sti cat mi-e dor sa stau de vorba cu mama ta ……..(tu stii cine sunt eu nu ?)

    rose_dubai 22 februarie 2011 10:39 Răspunde
    • Rose-dubai, sigur ca stiu cine esti! 🙂 Am si poze cu tine, am si povestile mamei mele… Esti intr-un loc frumos si ai suflet frumos. Te sarut si iti multumesc fiindca vii aici, fiindca esti langa noi…

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:37 Răspunde
  • Simona, m-a intristat postarea ta si mi-a dat de gindit. Ceea ce s-a intimplat cu unii dintre colegii tai nu are nicio legatura cu virsta, ci cu faptul ca au trait in Romania. Imi pare rau sa spun acest lucru, dar sunt convinsa de acest fapt. Nivelul inalt de stres in care se traieste este cumplit.
    Sunt convinsa ca acei colegi ai tai care si-au luat viata, ar fi dus o viata normala in Canada.
    Nivelul de trai scazut combinat cu stresul fac ca multi oameni sa nu reziste psihic.

    Odille 22 februarie 2011 10:46 Răspunde
  • Wind, iti multumesc, esti o draguta. 🙂
    Tu nu tei vei ofili niciodata pt ca esti plina de energie pozitiva.

    Odille 22 februarie 2011 10:47 Răspunde
  • Draga Simona,nu cred sa fie om sa nu treaca prin „midlife crisis”,macar o data pe an,iar daca mai esti si femeie atunci dublam sau triplam…dupa caz,sau dupa gradul de empatie detinut.
    Sunt oameni care se nasc „suflete batrane”, dupa cum (imi) spunea mamaia mea,care inmagazineaza poverile lor si ale altora , care acumuleaza si framanta tristeti si neimpliniri proprii sau straine…de care uita, cateodata, sa se indeparteze.Dupa cum sunt si oameni care plutesc prin viata neatinsi de durere, de suferinta,care par a primi neconditionat din binecuvantarile lumii ,cu amandoua mainile……..restul …se cheama ca suntem normali.
    Cu totii ne speriem de disparitiile (premature) celor pe care ii cunoastem, pentru ca undeva in subconstient punem semnul egal intre vietile noastre si ale lor,ne numaram lipsurile si nereusitele si ne intrebam daca mai avem timp sa reparam ccea ce am stricat,sa recuperam ceea ce am pierdut,sa ne infruptam din ceea ce a mai ramas.
    Eu cred ca anii inscrisi in actul de identitate exprima doar varsta trupului (desi si aici da cu eroare cateodata),varsta sufletului nu se poate masura in unitati de timp,ci in experiente adunate,in bucurii traite,in vise (ne)implinite,in rezervele de iubire din inima si in toate lucrurile care nu ti s-au intamplat inca.
    Deci dupa calculul meu,esti inca foarte tanara….

    Roxana Stain 22 februarie 2011 11:50 Răspunde
    • Roxana draga, suna superb si nobil concluzia ta, dar am observat ca traim intr-o lume unde varsta sufletului nu e relevanta, fiindca ea indeplineste functii limitate, iar tentatiile moderne au nevoie de mult mai mult. Totusi, faptul ca multi oameni (ca si tine…) inca mai spera ca spiritul are mai multe argumente ma bucura si ma energizeaza. Iti multumesc! 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 14:39 Răspunde
  • Simone, mereu e prea devreme pentru „prea tarziu” (asta e din colectia de linguri de lemn pirogravate cu scantei din gandirea cu artificii care imi explodeaza uneori in maini 😀 ). Eu cred ca, pur si simplu, ai avut o zi care s-a aplecat sa se lege la sireturi. Schimbarile de stare se pot produce si in cursul aceleiasi ore, nu doar de la o zi la alta, deci sigur sunt niste factori care se joaca cu noi, noaptea sau in plina zi, ca sa ii vedem si cum ne scot limba. Varsta mea e mereu egala cu starea emotionala. Care, de obicei, e total nepotrivita cu conjuncturile. Am, insa, suficienta maturitate asumata cat sa nu vin cu lopatelele la birou. Mai ales pentru ca aici nu avem nisip. Insa am scaun din acelea care se pot invarti. Odata am cazut din el 😀 Pe tine nu te pot „lega” cu vreo varsta; te (pre)simt copilaroasa. Intrebarea din titlu nu cred ca se refera la varsta, la vreo criza sau la vreun rid. E un alt fel de a spune ca astepti o iubire care sa te faca sa uiti tot, inclusiv intrebarile astea, care ne rascolesc pe toti cand ne e lumea mai draga si tenul mai neted. Singurul tratament nu impotriva vreunei varste, ci impotriva anumitor intrebari este iubirea; nici un surogat n-are efect, oricat de modern si sofisticat ar fi el. Iubirea nu sterge intrebari, doar le decade din importanta pe care o dam posibilelor raspunsuri. Faptul ca trecerea de pe lumea asta nu se face la o varsta prestabilita si nici cand vrem noi (de parca ar vrea cineva, de buna voie, sa paraseasca un asa frumos balamuc) e doar un motiv supraponderal sa ne bucuram de fiecare secunda cu mintea pe care ne-o dau experientele trecute si emotia care se genereaza cu fiecare inspiratie si expiratie. Nu e cazul sa punem grumazul pe prezent, asteptand securea trecutului sa ne decapiteze de experiente viitoare. Ma duc sa mai gravez o lingura cu ultima „sentinta”, pana nu ma apuca vreo amnezie salvatoare 🙂

    Ana 22 februarie 2011 14:14 Răspunde
  • Tania, faina melodie, cred ca si TM pusese la un moment dat ceva cantat de baiatul asta talentat, nu-mi amintesc ce, e hidden away printr-un colt de memorie 🙂
    Eu pun:
    http://www.youtube.com/watch?v=H3Vu-EeYq_w

    Ana 22 februarie 2011 14:22 Răspunde
  • Simona, cred ca este vorba despre dorul de inocenta…..
    nu numai ca esti zdravana la cap-cum spui tu-dar esti TU un ORIGINAL….. daca ne-am pierde inocenta, cred ca ne-am pierde pe noi insine….deep talking…sau sunt depasita?
    daca am facut vreo greseala de gramatica…sorry….am o scuza parat….locuiesc in Viena de 20 de ani….uppppssss….nu-i o scuza,nu?

    Gabi U. 22 februarie 2011 14:34 Răspunde
  • Ana, iti multumesc, ma citesti perfect, sunt copilaroasa si nici nu ma mandresc cu asta, nici nu ma sfiesc, inca nu stiu cum sa calific atitudinea mea. 😀 Acum, cand ninge, stau cu nasul lipit de geam si constat, a mia oara, ce minte si ce inima usor de pacalit am! 🙂

    Simona Catrina 22 februarie 2011 14:42 Răspunde
  • cand aveam 16 ani, visam sa existe pe lume un fel de orase acoperite, in care sa intri atunci cand ploua sau ninge si sa te simti ca intr-un oras descoperit. sa gasesti acolo magazine, locuri unde sa mananci,cofetarii, locuri de joaca, cinema-uri,parcuri pt plimbare, etc. si uite ca exista asa ceva , adica ele, mallurile. acum ,nu stiu daca atunci visam eu prea devreme la asa ceva sau prea tarziu am aflat ca de fapt undeva pe lume exista asa ceva.
    undeva in interiorul nostru de oameni mereu in cautarea evolutiei, visam prea repede la lucruri care , ca regula genereala, vin mult prea tarziu. sau poate grabim noi lucrurile visand prea repede la ele 🙂 . ca si in dragoste de altfel, ca tot vroiai Simona sa stii cati ani am. sunt tinerica la cei 34 de ani, dar…..daca eu visam de mult prea devreme la dragostea cea mare, intreaga, rotunda si imperioasa, nu-i asa ca a venit mult prea tarziu?!? exista riscul sa nu mi-o mai doresc….:)

    marilena 22 februarie 2011 15:26 Răspunde
  • Cât timp hrăneşte iubirea, o minge? O oră
    Cât timp hrăneşte iubirea, o bere? Două ore
    Cât timp hrăneşte iubirea, un iPhone? Un an
    Cât timp hrăneşte iubirea, un BMW? Doi ani
    Cât timp hrăneşte iubirea, o femeie ca tine? O viaţă…

    Omuldelamunte 22 februarie 2011 15:38 Răspunde
  • Simone, imaginea ta cu nasul lipit de geam s-a construit rapid in spatele fulgilor de pe fereastra mea 🙂 Cine ti-a pacalit mintea ? Daca e vreo lista, probabil e extrem de scurta si cu siguranta foarte elitista. Inima…stii ca nu poate fi pacalita decat cu acordul posesoarei 🙂

    Ana 22 februarie 2011 16:15 Răspunde
  • Anamaria, Windy, ma mai tin si azi aproape de INXS 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=E_0CXLV9uiE

    Ana 22 februarie 2011 16:25 Răspunde
  • 🙂 Simona, „defensiva” ta vine si subliniaza falsitatea celor care se doresc modele de urmat: mame ideale, gospodine delicioase, amante fierbinti, femei de afaceri de succes! Si toate aceste „superlative” prezente in aceeasi persoana. O seara buna!

    Rainbow 22 februarie 2011 18:12 Răspunde
  • Marilena, draga mea, esti foarte tanara. In cazul tau, a vorbi de „prea tarziu” e ca si cum ai face literatura science-fiction. Da, probabil, ca visam prea devreme… 🙂

    Simona Catrina 22 februarie 2011 18:31 Răspunde
  • Omuldelamunte, sper ca ai si un tricou inscriptionat cu cele ce-ai scris. Ar fi pacat sa nu. A, apropo… pentru cine? Ca multa lume de pe-aici s-o fi simtit vizata… 😀

    Simona Catrina 22 februarie 2011 18:32 Răspunde
  • Multumesc de primire. Nu plec, unde sa mai plec la aproape 44?! Ma invart intr-un cerc al ielelor specifice varstei si descopar(cu toate ca stiam) dureros de incet cam ce-ai scris tu in motto-ul tau. Ne pierdem in amanunte si uitam esenta. Fara sa fie vreo habotnica, cred cu tarie ca Dumnezeu, inainte de orice, ne-a facut femei si barbati, ne-a zamislit pentru iubire. Daca vroia, la nastere, ne punea fiecaruia cate ceva- un bolovan de gat si ne facea constructori, o pana in mana si ne facea scriitori, doua frunze tip cataplasme si ne facea doctori sau …ne lua ceva din cap si ne facea Dorei :))
    Abia in astfel de clipe(exemplele date de tine in articol) ne dam seama ce am pierdut si pentru ca, de cand ne nastem, ni se inoculeaza prin tot- de la religie, la educatie- sentimentul vinovatiei, reusim magistral sa ne ratam menirea.
    „Nu stiu inca, draga mea, ce prefer, sa iubesc eu mai mult sau sa fiu iubita mai mult. ” E bine, inca, chiar si utopic gandind.
    Hmmm…N-as fi crezut ca o sa-mi pun intrebari de genul : am iubit destul? M-am lasat iubita destul? Ei bine, raspunsurile se agata de tarmul moralei(inaltat din educatie) care se erodeaza, dramatic si irefutabil, de valul timpul deja scurs.

    Ana lu' Manole 22 februarie 2011 19:28 Răspunde
    • Ana lu’ Manole, si eu protestez impotriva indoctrinarii timpurii cu spaima si vinovatie, insa mi-e teama uneori si de prea multa libertate, nu stiu de ce…

      Simona Catrina 22 februarie 2011 21:28 Răspunde
  • ….Simona, daca as fi in locul tau…cred ca m-as indragosti iremediabil de tot ceea ce se intampla in jurul tau, …. m-as indragosti cu toata inima, nebuneste , deplin , mi-as contopi visele, frumusetea, trairile cu intreaga inspiratie ce-ti clocoteste prin cuvinte….. Si astfel…as ramane asa…tanara, iubareata, copil, „usor de pacalit” si …fericita tocmai fiindca as putea fi pacalita usor….Nu poti fi decat tanara, Simona, simte-te astfel in fiece dimineata, …nu-ti stabili varste, si nu lasa pe nimeni sa faca asta……Eu nu sunt- evident – in locul tau….., dar „vad” bine ca tu poti fi tanara, tanara si indragostita oricum…Si cred ca tineretea e caracteristica vesnica a unei femei ca tine. O femeie care stie sa iubeasca.

    Dani 22 februarie 2011 19:57 Răspunde
    • Dani, daca am putea stabili clar ce sa simtim, atunci as alege oricand sa ma simt tanara. 🙂 Dar am constatat ca unele senzatii nu tin seama ca teoriile mele savante. „M-as indragosti”, uite alta ispita. 🙂

      Simona Catrina 22 februarie 2011 21:11 Răspunde
  • Dani, eu cred ca Simona e indragostita iremediabil, dar nu o stie 😛 Cum altfel ar putea scrie atat de frumos? Cred ca inspiratia vine din iubire, cuvintele sunt iubire si ea le are, iubirea e la ea acasa aici… si cum sa nu te indragostesti de tot ce e in jur cand sunt atatia oameni frumosi, oameni care scriu din suflet… Aveam momente in trecut cand ma opream in drum (in oras, la mare, pe munte) si spuneam intr-o suflare „simti momentul? ma indragosteeeeeesc!”… asta e unul dintre momente, as imbratisa pe toata lumea de aici pentru cuvintele si gandurile frumoase!

    O seara linistita si calda sa aveti!
    Andres

    andres 22 februarie 2011 21:16 Răspunde
    • Andres, iote ca te inseli 🙂 Mie inspiratia imi vine mai degraba din neiubire, din nefericire, din cate-o pacoste. Si nu sunt indragostita iremediabil, nici vorba, desi as da orice sa fiu (remediabil, totusi). 🙂 Multumesc frumos, oricum!

      Simona Catrina 22 februarie 2011 21:26 Răspunde
  • simone, pasiunea si dorinta pentru inspiratie pot naste obstacole in calea dragostei?

    tania 22 februarie 2011 21:39 Răspunde
  • nu, Tania, dar pot fi folosite pe post de funie si sapun….

    un trecator 22 februarie 2011 22:24 Răspunde
  • Mare atentie la ce face dragutul de cal! (fireste, in „Tinerete fara batrinete”)

    Il duce pe Fat-Frumos la loc, acasa, dupa ce il culesese din Valea Plingerii – acolo unde-l dusese iepurele…

    Si-i zice verde in fata ca daca are in minte sa stea mai mult de o secunda, el va face calea-ntoarsa. Ii saruta mina (!) si pleaca inapoi, acolo unde stia ca va gasi … visul: tineretea fara batrinete si viata fara de moarte…

    Esti unul dintre cei mai fascinanti si puternici oameni pe care ii cunosc (las la o parte chestia cu botoxul care nu e deloc „my cup of tea”, by the way, iar cine te-a iubit, te-a iubit pentru omul fabulos care esti, iti garantez!!!)

    Daca ai incerca sa imi spui ca nu te afecteaza deloc ceea ce se petrece in preajma ta (mizeria, saracia, deprimarea, sinuciderile premature etc), as respira adinc si n-as mai spune decit „ok”…

    Daca mai e prin preajma calul, incaleca repede la loc!

    Daca nu…. o mai fi prin grajd unul care sa vrea un faras de jaratec!!! Com’on! Fat-Frumos tot Fat-Frumos ramine! (chiar si cu botox prin partile esentiale)

    Miky 22 februarie 2011 22:40 Răspunde
  • zise el, inteleptul.

    iana 22 februarie 2011 23:00 Răspunde
  • prea alunecaserati voi pe panta dulcegariilor 😛

    un trecator 22 februarie 2011 23:08 Răspunde
  • astea da date clasificate, nu gluma. 🙂

    tania 22 februarie 2011 23:15 Răspunde
  • nu imi vine in minte nicio carte interesanta a vreunui romancier aflat la varsta iubirii implinite. ori a devenit plictisitor, ori si-a reorientat stilul, ori a fugit in Caraibe cu iubita. mai toate neiubirile sau fricile, refuzurile sau neputintele (s.a.m.d) de dragoste au creat genii. intrebarea este: iubirea Aceea, simone, o vei putea vreodata pune in pagini? pentru ca nu ar avea cum sa fie decat o alta capodopera. unica. asha cred eu. 🙂

    tania 22 februarie 2011 23:28 Răspunde
  • Simona, dacă aş fi simţit că Floriana Jucan ar putea isca astfel de fremătări pe un T-shirt, aş fi scris-o pe blogul ei…

    Omuldelamunte 22 februarie 2011 23:49 Răspunde
  • eu, de-o viata, adica cel putin, putin dupa 30 de ani, am ajuns la concluzia ca acea data din cardul de identitate conteaza mai putin, atata vreme cat pe dinlauntrul meu ma simt tanara si simt ca renasc in fiecare primavara, chiar daca firele de par alb se vad din ce in ce mai mult!
    eu ma simt de varsta tineretii fara batranete pentru ca daca „ambalajul” sufera modificarile trecerii timpului, interiorul meu nu vrea sa priceapa nicicum uite-asa!
    va urez tinerete fara batranete si sa va iubiti ca sarea-n bucate!

    monica 23 februarie 2011 5:01 Răspunde
  • Simona, am 36 de ani, doi copii, sunt si iubita si neiubita, sunt si fericita si nefericita, iubesc dar si nu iubesc,….Insa stii ce as spune, dincolo de toate acestea….???….Cred ca dincolo de orice implinire si neimplinire, adevarata tinerete si liniste vine din impacarea cu tot, impacarea cu propriile limite- dar nu acceptarea lor in orice conditii- ,vine din detasarea de dependente, detasarea de dorinte- si imi asum sa spun asta oricat ar parea de absurd si oricat de dureros ar fi uneori …..Cred ca tineretea aceea…proaspata si deplina si care nu poate fi „atacata” prea usor vine din…NOI, din acele adnacuri in care ne putem accepta asa cum suntem cu tot ce avem , fara a mai cere nimic….Putem fi prin noi insine TINERETEA. Prin ceea ce spunem, facem, gandim, daruim….Esti asa de dulce in sinceritatile tale, Simona, incat …zau, m-ai putea „pacali” tare de tot daca as fi barbat….Sa nu se supere nimeni pe mine, dar zau ca mi-ar veni sa fug cu tine …iremediabil…:)…..

    Dani 23 februarie 2011 8:31 Răspunde
  • Andres,…simti foarte frumos….si ai mare dreptate. Insa si Simona are…pe masura…Nefericirea si neiubirea sunt si ele surse inedite de inspiratie…sunt izvoare adanci, rascolitoare si vulcanice…

    Dani 23 februarie 2011 8:36 Răspunde
  • @Ana-Bell- nici eu nu vin cu căldăruşa la birou. Are şeful câte una pentru fiecare, dar colecţia de linguri de lemn este personalizată şi mi-o car singur prin metrou în fiecare dimineaţă, pentru că seara am nevoie de ele spre a-mi fi atârnate de gât.
    Sunt deci, între două vârste: când cu căldăruşa, când cu băieţii la bere, iar dacă faceţi media ponderată, io-s sărit de pe ea.

    Omuldelamunte 23 februarie 2011 9:31 Răspunde
  • asa…ca a deviat putin subiectu’…eu am alta….problema, cred, varsta biologica nu….si nu si nu….reprezinta ambalajul meu exterior, asa….ca…ba nu’s luata in seama ( aspect de fetita), n-am nici riduri (am..43 ani, uau nici io nu cred, fi-miu 8 ani)….asa ca atrag relatii nepotrivite, sunt singura, da’intalnesc barbati tineri ce mai vor copii si io nu….asa, ca….nici cum nu e bine, una peste alta am si un suflet asa, zburdalnic, culmea, si o fi bine n’o fi…dupa o lunga perioada de singuratate absoluta (sa zic? vreo 3 ani si ceva) am vaga senzatie ca m-am indragostit, normal, de persoana nepotrivita care s-a inselat privindu-ma superficial, mi’o fi dat vreo 30 si ceva….asa ca…nici cum nu e bine….dar, putina autoironie, toate astea cred ca-mi vor folosi asa, pe la 80 ani…..e sa ma vedeti atunci ! :))

    wind 23 februarie 2011 9:50 Răspunde
  • ODLM, iti dau galetusele mele daca ma lasi sa ma duc cu baietii la bere in locul tau 😀

    Ana 23 februarie 2011 10:17 Răspunde
  • Uli, draga mea draga, tare frumos ai scris. Eu subscriu pentru iluzii luxuriante si pentru puterea omului de a gusta cu papilele intacte mai tarziu ceea ce, poate, n-a primit exact cand isi dorea. Azi, Muse:
    http://www.youtube.com/watch?v=TPE9uSFFxrI&feature=related

    Ana 23 februarie 2011 10:26 Răspunde
  • Simona, m-am gandit intens la utopia de care vorbeai. Daca reusesc sa-i concep un rationament valabil si aplicabil, iti impartasesc cu mare drag rezultatul.Cat despre teama de prea multa libertate, merg prea departe daca te intreb, daca nu cumva ti-e teama de fericire? De senzatia ca visul ar putea sa devina realitate, iar efectul sa fie prea puternic?

    ulicica 23 februarie 2011 10:46 Răspunde
  • @Ana-Bell- ia căldăruşele la bere cu băieţii în locul meu şi adu-le pline cât sunt la locul meu.
    După aia, trai nineacă!

    Omuldelamunte 23 februarie 2011 10:49 Răspunde
  • wind, ce tot o dai acolo cu aia 43 de ani? As fi in stare, in alte circumstante, desigur, sa ma indragostesc de un barbat de 43 de ani. Si inca n-am 30. Deci, care ar fi impedimentul? Nu cred ca e cazul sa fugi de fericire, e destul si-asa ca fuge ea de noi. Pe de alta parte, ma gandesc ca de la o anumita varsta, nici nu ne mai uitam dupa ea, suferim probabil de prea multe afectiuni si grja pensiei ne va coplesi. Asa ca eu cred ca nu e nici un risc, un strop de nebunie face existenta muult mai placuta.

    ulicica 23 februarie 2011 10:50 Răspunde
  • ODLM, hic, sa traiti, de ce sunteti doi ? 😛 Eu ma imbat dintr-un pahar, asa ca, daca ma duc la bere si nu beau cumva ceai, nu se prea poate pune baza in mine sa car galetuse pline si sa ajung cu ele intacte de pe cele 3 carari la cele 2 locuri pe care stati voi doi acum 😀

    Ana 23 februarie 2011 10:54 Răspunde
  • Uli, la subiectul asta stiu si eu ! 😀 Teama de fericire este, de cele mai multe ori, asociata cu o minte ascutita; o minte care stie limitele finitului, variabilitatea eternului si efemerul senzatiilor. Pana sa ne temem ca nu iubim de ajuns, ne temem ca vom pierde iubirea pe care o visam, de va fi sa dam peste ea si sa o recunoastem inainte de a fi ramas in trecut. Inca o lingura pirogravata, colectia mea devine vernisabila 😀

    Ana 23 februarie 2011 10:59 Răspunde
  • …da- din punct de vedere teoretic(ha-ha!)lucrurile par simple si ,,rezolvabile”:gandirea pozitiva-bla-bla-bla…optimismul…partea plina a paharului…increderea in sine…,,daca vrei- poti”…,,la vita e bella”…s.a.m.d.
    …sigur- ,,pentru orice exista o solutie”-sau- ,,oamenii slabi au probleme,oamenii puternici au solutii”- yeah!
    …hai sa zicem – ca suntem ,,pozitivi si optimisti”…suntem O.K….DAR- cu tot ,,blindajul” nostru de teoreme si teorii si informatii pe care-am ajuns sa le detinem- totusi!- uite ca se-ntampla – uneori- sa nu ,,functioneze” ceva…sa ne simtim obositi…intristati…epuizati din punct de vedere fizic si psihic…,,terminati”- pur si simplu!
    …am trecut prin asta- si- tocmai asta-i paradoxul:imi dadeam seama ca- desi -daca ar fi trebuit sa-ncurajez pe cineva- as fi putut sa ,,perorez” la infinit si sa citez din articole documentate de prin carti si reviste…ei bine- pentru mine-insami- nu as fi putut sa fac mare lucru- decat sa ma intreb:,,What do I do with my heart???”…
    …pentru ca- uite- se-ntampla sa se ,,aglomereze” cam prea multe persoane de tipul ,,vampirilor energetici” in chiar imediata apropiere- al caror ,,negativism cronic” sa devina coplesitor…si-atunci- cu ce ,,arme” poti sa mai lupti?!?
    …O.K.- umorul- sa zicem…si/sau/nepasarea…si/sau detasarea…DAR- ,,la naiba!” it’s so hard!…
    …in fine- nu stiu de ce mai scriu prostiile-astea…sa zicem ca- incet-incet- o sa-mi revin…
    …oricum- in seara aceasta- pentru prima data dupa ceva vreme- am reusit sa vad lucrurile si dintr-o alta perspectiva- si- m-am gandit ca nu trebuie sa las pe nimeni sa-mi ,,fure” zambetul si umorul…sa ma ,,acreasca” si sa ma dezamageasca…am sa -mi recapat energia si puterea de a vedea ,,la vie en rose”…am sa uit si am sa las in urma dezamagirile ,,curente”…am sa ma lupt sa revin ,,la normal”…sa redevin ,,tonica”- asa cum mi se spunea deseori …am sa ma regasesc pe mine-insami…am sa scap din ,,prizonierat”…
    …am fost- e-adevarat- prea obosita…n-am avut – in ultima vreme- nici macar putere sa sun niste persoane dragi,cu care n-am mai vorbit in ultimele saptamani…si fiecare zi parea un ,,maraton” …la capatul caruia nu vroiam decat sa uit si sa ,,zac”…
    …am ,,cedat” unor tentatii prostesti- ,,consolandu-ma” cu dulciuri in cantitati inadmisibile(!)…m-am ,,dezinteresat” de mine-insami- ca persoana…dar- dupa tot acest ,,infern”- sper sa ies la un ,,liman”-prin forte proprii- pentru ca- din pacate- pentru mine n-a existat niciodata nici un ,,Orfeu” care sa ma ajute sa ies din infern…poate -pentru ca nu sunt o ,,adevarata Euridice”(!!!)
    …so…,,life goes on”…o sa ma ,,inarmez” cu tot ceea ce trebuie si- la naiba!- ,,I will survive”!

    http://dana123.weblog.ro/

    dana123 23 februarie 2011 12:38 Răspunde
  • @Ana-Bell- pentru că eu fac cât doi. Aşa-mi zice şeful, că eu fac treabă de doi lei.
    Ana-Bell, tu bagă doar cheia că învârt eu poarta.

    Omuldelamunte 23 februarie 2011 12:50 Răspunde
  • simona, ma inclin in fata sinceritatii tale si iti multumesc! Dupa ce am citit totul, mi-am amintit de articolul din numarul aniversar pe care il am si pe care l-am recitit. Voi reveni cu un e-mail in curand pt. unele amanunte dar am vrut sa-ti multulesc repede, repede si din suflet. Imi dai voie sa te imbratisez? Pe curand!

    lena 23 februarie 2011 14:41 Răspunde
  • ,,I will survive”!

    :))

    wind 23 februarie 2011 14:49 Răspunde
  • IMPORTANT E ELANUL, TRANDAFIRUL CEVA MAI PUTIN
    Asta-i rumba : sunt zile CU si zile FARA. Va doresc s-aveti parte mereu de CU, desi, sa nu ne amagim, configuratia sufleteasca nu o permite la nimeni, din fabricatie. Perioada de PREA este limitata, compresata ca si data de peremptiune a umanoizilor.
    La fantome, timpul e mai extensibil si amorul la fel 😀
    Sunt de acord printipial cu antevorbitorii ; varsta nu conteaza CHIAR ASA. Îti joci sansa si devreme si tarziu. Nu cu aceeasi grinta dar ti-o joci. Ulici, Windy & Cie, el sau ea pot avea 15, 51, 37, 73 de anisori, în combinatiile pe care le vreti, daca fermentii sunt chititi si bilele de loto gata fierbinti pentru extragere, si daca intersectarea asta nu face sa sufere terte persoane/sa creasca niste cornite dureroase, de ce nu ? Înfloresc si balariile si nucii batrani si trandafiroaicele si ienuperii adolescenti. Înflori-ti-v-ar… !
    Nu toata lumea «joaca bine-n arcuri» (regionalism) dar cel putin îsi da osteneala 🙂
    «Important e sa participi» cum spunea un papalau cu particula.
    M-am conformat si eu mai sus aforismului de mucava.
    Vad ca pe aici se combate serios, dovada ca tematica simonistica rascoleste profunzimi.
    Dar sa nu ne îmbatam cu apa de ploaie :
    Malcolm Holcombe* – To Drink The Rain
    http://www.youtube.com/watch?v=aYhpvikq08U
    * Nu prea cred ca Dl Malcolm Holcombe sa inspire doamnele de pe blog, poate chitara lui ?

    Nu-i niciodata prea devreme pt fantome 🙂

    Thomas Man 23 februarie 2011 19:01 Răspunde
  • Dani, fericirea-nefericirea (as vrea sa existe un cuvant nebun, pentru ambele termene, la gramada) despre care vorbesti imi este foarte familiara… Multumesc mult, mult…

    Simona Catrina 23 februarie 2011 19:10 Răspunde
  • Dana123, ceea ce pot sa spun, rezumand nedrept ceea ce tu spui atat de sensibil, este ca ma bucur pentru lumina pozitiva din elanul tau, din planurile tale. Exista o tendinta defetista acum, in societate, poate si prapadul economic e de vina, poate si balcanismul nostru resemnat. Cu atat mai frumos e cand tu poti sa zbori, sa iesi din furtuna. In orice caz, simt ceva iradiant, luminos in cuvintele tale, mi-aduci aminte de filmul „Babel”, care incepe deprimant si, catre sfarsit, te inalta.

    Simona Catrina 23 februarie 2011 19:12 Răspunde
  • Ulicica, ai dreptate, mi-e cam teama de fericire, cred ca multor oameni le este teama de fericire. De fapt, de limitele ei, de termenul ei de garantie. Fericirea e cel mai fragil lucru pe care il cunosc, mi-e in permanenta teama pentru traiectoria ei… Cu toate astea… 🙂 stii ce vreau sa spun: ma tenteaza!

    Simona Catrina 23 februarie 2011 19:14 Răspunde
  • Iti multumesc, Monica, ne vom deda la tineretile-fara-batranetile visate. Ne vom iubi si ne vom asuma consecintele. 🙂

    Simona Catrina 23 februarie 2011 19:16 Răspunde
  • Miky… thank you for the music! 🙂 Si pentru increderea minunata intr-o nebunie: nu, nu m-a iubit nimeni doar pentru interioarele mele fabuloase 😀 de fiecare data, a fost nevoie de eforturi cu definitii superficiale, dar cu efecte miraculoase. Asa am ajuns si la botox, si la alte ajustari, cu mult mai drastice (m-am spovedit mai sus). Mi-e dor de tine!!

    Simona Catrina 23 februarie 2011 19:17 Răspunde
  • 🙂 Acum ascult la radio „November rain” si-mi dau seama cat de multi ani au trecut de cand l-am ascultat prima data….:) aproape ca ma ia cu plans…
    Am 33 de ani, nu-mi vine sa cred:), nici nu-mi iese 33 pe gura, atunci cand sunt intrebata varsta.
    De obicei ma simt tanara si fericita si frumoasa (cred ca-i o boala de familie, avand in vedere ca si maica-mea la 59 tot tanara se simte si se poarta). Dar, asa cum au spus si altii aici, in zilele sucite ale iubirii mele (ca cea de azi, de exemplu), ma sucesc si eu cu fundul in sus si mi se pare ca sunt o baba, o fata batrana (nefiind casatorita….:(; curios este ca in rest nu ma deranjeaza acest aspect… ) Atunci imi amintesc ca 33 inseamna mult, atunci imi vad ridurile de langa ochi si grasimea din anumite parti ale corpului…Atunci ma gandesc ce destepte sunt fetele care fac copii la 20 de ani, fara sa se gandeasca „ce va spune lumea” si ce proaste sunt alea care fac avort la 30 (eu…) crezand ca mai este inca mult timp pt a ne convinge sa devenim mame…..
    Ca sa n-o mai lungesc, „criza” tine cred in mare parte de felul in care traim: cand sunt fericita nu-mi doresc sa am din nou 20 de ani pt ca-mi place de mine asa cum sunt acum cu toate bunele si relele mele, cand am o mica nefericire, …. aproape ca-mi spun in oglinda ce bleaga sunt, sau am fost….

    danaB 23 februarie 2011 22:02 Răspunde
  • hai ca va citesc de vreo doua zile si nu-mi gasesc timp sa va las doua vorbe (sau mai multe).
    da, da, de acord cu toata lumea (si cu botoxul). m-am simtit bine ieri si ma simt foarte bine azi as da sa zic fara motiv. caci nu s-a intimplat nimic deosebit. e doar ceva ce vine din interior, repet fara vreun motiv (cunoscut). nu sint tinara si frumoasa si zburdalnica doar daca ma fugareste sau ma asteapta vreo iubire mai mare sau mica dar nici n-as zice ca starea de indragosteala n-are de-a face cu „cum ma simt” si „cine sint”.
    cred ca starile de prea devreme sau prea tirziu imi sint influentate in egala de masura de vremea de afara, de vreo melodie ce vine din timpuri mai indepartate sau mai noi (azi sint sub influenta „mina ce mi-a imprastiat parul si gindurile….”), de vreo carte citita, de o aducere aminte, in general de lucruri simple si mici. La fel cum ma simt bine daca arat bine. mi-as pune botox daca as sti ca m-ar face sa ma simt minunat si pentru 5 minute. ar fi 5 minute de glorie.
    visez cu ochii deschisi iubiri mari, rotunde, implinite. le zimbesc din departari in visele mele si le soptesc sa ma astepte. si chiar si asta ma face sa ma simt tinara. si pregatita. da, stiu, speranta moare ultima, dupa ce ne omoara pe noi dar na, asta e.

    La modul concret, biologic exista prea tirziu si prea devreme. danaB exista prea tirziu pentru a avea un copil. inca nu esti in grupul acela. tu esti la prea devreme pentru prea tirziu. adica in tabara norocosilor. 🙂

    Simona, foarte bun post. multumesc.

    iana 23 februarie 2011 22:26 Răspunde
  • Tentatia fericirii, un gand foarte nimerit cu care sa adorm, trag nadejde ca voi visa ceva maret. Biologicul tarziu e tare dureros…cum ar fi prea tarziu sa mai faci topless, acum imi pare chiar rau ca n-am facut, sa porti tanga, sa umbli imbracat complet anapoda si sa arati bestial….de ce oi fi fost eu asa preocupata de niste aspecte in tinerete, nu m-am gandit ca la un moment dat ies singure din discutie. Indemn aluziv la frivolitate 🙂 cui ceasu-i mai da ghes.
    Noapte buna, oameni frumosi!

    ulicica 23 februarie 2011 22:48 Răspunde
  • Simona, iti multumesc pentru raspuns si te rog sa -mi ,,ierti” intrarea ,,intempestiva”- fara a ma ,,prezenta” -in prealabil- dar,cum -intamplator – anumite ,,framantari sufletesti” pareau sa se fi ,,intersectat”- m-am gandit ca ar fi mai ,,elocvent” sa postez -direct- un fragment din blogul meu- nu pentru a-mi face ,,reclama”- ci doar pentru ca -pur si simplu- s-a-ntamplat sa scriu si eu ceva -oarecum- ,,in ton”…
    …in fine…ma bucur ca am reusit sa gasesc si eu ceva de spus aici…sper din toata inima sa mai am ocazia sa o fac- cu-atat mai mult cu cat- tu si Alice sunteti -pentru mine- ,,Alfa si Omega”(!??!!)- sau- mai ,,normal” spus- sunteti exact genul de persoane la care mi-as dori sa ma ,,raportez”; va ,,datorez” foarte mult- va citesc ,,cu sfintenie”(!) si sunteti printre putinele persoane care – cu-adevarat- fac ca viata sa fie mai frumoasa si mai interesanta- iar ,,Iubirea” sa para ca ar putea avea …ceva sanse!(!!!)
    Pe curand!

    dana123 23 februarie 2011 22:52 Răspunde
  • 3….2…..1….dana, cand oi avea nevoie de niscaiva ghilimele, pot trece pe la tine? 😀

    un trecator 23 februarie 2011 23:02 Răspunde
  • …stiiiiiiu!!! sorry!
    …doar ca…asa ,,imi vine sa scriu”!

    dana123 23 februarie 2011 23:38 Răspunde
  • …si- da! asa e! sunt suficiente ghilimele – cat sa ajunga pentru toata lumea!
    …mai vrea cineva?!!!??

    dana123 23 februarie 2011 23:40 Răspunde
  • Ulicico, curaj! pun pariu ca-s mai mare cu mult ca tine si, uite! eu inca fac topless la varsta mea. drept e ca nici eu n-am incercat tanga, da’ nici de-acum incolo nu cred ca-mi da ghes sa incerc :))

    un trecator 23 februarie 2011 23:55 Răspunde
  • @UnTrek- eu am încercat tanga, dar nu era pe mine. Mi-a ieşit!

    Omuldelamunte 24 februarie 2011 0:06 Răspunde
  • Ha ha, m-ati facut sa rad!! Daca incercati, cred ca va fi ceva memorabil 😀

    ulicica 24 februarie 2011 8:32 Răspunde
  • Uli, sper ca „memorabil” in memoria temporara 😛 Anumite tesaturi, pe oricine le-ai aseza (chiar si pe barbatul ideal, care in timpul liber face heartless), imi dau un efect indecent de durabil de stranut tegumentar. 😀

    Ana 24 februarie 2011 10:14 Răspunde
  • Un Trecator: pariul in care tu stii deja cartile „adversarului” (am luat niste ghilimele mai vechi de la tine, nu te superi, nu?; ca si tu ai luat cutiuta muzicala a Taniei fara sa intrebi) nu se mai numeste pariu. Joc serios ar fi sa punem pariu ca n-ai curaj sa postezi link intr-o poza de-a ta dintr-un moment topless 😛

    Ana 24 februarie 2011 10:19 Răspunde
  • Iana, ma gandesc la tine de vreo doua zile. Nu ma intreba de ce, inca mai am niste intrebari existentiale la care caut raspuns, deci sunt foaaarte ocupata cu baza piramidei intrebarilor, nu-mi ridic privirile… 🙂 Si nu vreau sa vad ce cuvant am repetat deja obsesiv in doua fraze… Sper ca esti bine 🙂

    Azi va pun o melodie care nu se potrivea la pantaloni cu evazatii mei, depechar n-am fost niciodata, ba chiar un pic mai mult dimpotriva, dar parca merge. Azi e Dragobetele?
    http://www.youtube.com/watch?v=ffW6_X7QNCg&feature=related

    Ana 24 februarie 2011 10:28 Răspunde
  • Buna sa va fie inima !
    De Gorobete, pt SW :
    http://www.youtube.com/watch?v=3Y48ML4JOL8

    Thomas Man 24 februarie 2011 11:37 Răspunde
  • @Uli, Ana-Bell- nu este ceea ce aţi înţeles!
    Am vrut să spun că am încercat o tanga, dar nu pe mine, pe altcineva şi mi-a ieşit…experimentul.

    Omuldelamunte 24 februarie 2011 11:43 Răspunde
  • Mai omulet, ce te face sa crezi ca n-am inteles? Cobaiul purtator de tanga probabil ca n-avea nici o rezerva…biologica :). Ana, mi-am dezamagit uneori asteptarile, in sensul ca m-am dovedit mai superficiala in anumite aprecieri (vizuale) , decat ma asteptam.

    ulicica 24 februarie 2011 12:11 Răspunde
  • Tm, cu intarziere, multam pentru ca ai clopotit saptamana 🙂 De ce „mepris”? Mi-a placut „Reality leaves a lot to the imagination”. Reciproca e valabila ?

    Ana 24 februarie 2011 12:12 Răspunde
  • Uli, imaginea unui barbat in tanga, din motive pe care nu vreau sa le aflu, e una din cele pe care le-as ocoli cu placere. Fara tanga mai merge 😀

    ODLM: doar eu n-am inteles. 😀

    Ana 24 februarie 2011 12:18 Răspunde
  • Pai daca e dragobete…..e un moment numai bun sa fim superficiali, aberanti si nebunatici. Si acum ma duce gandul la acel mojito mentolat si intepator care-i facea cu ochiul Simonei. Si pe langa, am putea infuleca o prajituri cu muulta ciocolata si am putea purta ceva roz, cu dantele, cu buline, cu inimioare. Daca nu va fi un succes estetic, distractia cel putin e garantata.

    ulicica 24 februarie 2011 12:31 Răspunde
  • cineva, candva, mi-a cantat versurile astea. Desi n-a fost de bun augur, e un cantec tare frumos http://www.youtube.com/watch?v=2epwiBhoqxg

    ulicica 24 februarie 2011 12:35 Răspunde
  • Simona, daca ne-am putea impune uneori fortat sa ne debarasam de nefericire, nu numai ca ne-am bucura mult mai mult de fericirile noastre, ci …ne-am scuti si de nevoia de a mai inventa un termen pentru acest chin al nostru pamantesc cuprins in amalgamul acesta de stari pe care-l traim zilnic….Ma intreb daca or exista fiinte norocoase „croite” de mamica natura in asa fel incat sa poata „arunca” de pe ele, din mintea si sufletul si gandurile lor orice urma si motiv de a nu zambi….Sau, ma rog, sa nu fiu aberanta – macar sa poata sa rada cat mai mult, din toata inima, si sa poata fi productive in asa fel cat mai muuuuulte ore pe zi si pe noapte. Ma intreb daca ne putem lupta indeajuns de mult cu ceea ce venim aici pe lume, cu zestrea noastra nativa,…cu toate componentele noastre….cu cat suntem de sensibile, de timide, de…nemultumite, de…neterminate,…de idealiste, de intortocheate, …de dornice,…de…tinere si batrane totodata….Of, cred ca am avea nevoie sa proclamam …chiar si numai pentru o zi…sa proclamam dreptul la suveranitate al fericirii, …sa ne strivim astfel toate neputintele reale si cele imaginare,…sa fim asa cum suntem de frumoase si minunate in ochii celor ce ne iubesc si ne admira cu stoicism…sa nu ne mai anulam singure dreptul la stralucire….Ci sa fim deplin TINERE….sa fim, in cele din urma, asa cum suntem in noi, fara a ne mai amputa mugurii si zambetele simtirilor noastre adanci. Macar pentru o zi…:)

    Dani 24 februarie 2011 12:44 Răspunde
  • imi vine sa rad alaturand doua ganduri: azi-noapte am visat o inmormantare, bine ca nu stiu exact a cui!, nu imi amintesc. si al doilea gand ca atunci cand eram in clasa a II-a vedeam elevii de la liceu mergand spre casa pe langa scoala mea si ma minunam cat erau ei de marturi, de siguri de ei si, evident de batrani fata de mine. acum fac doar o scurta aritmetica: cand mama mea avea 40 de ani eu terminam liceul. cand eu voi avea 40 de ani fetita mea va incepe clasa I. cam asa vad eu viata, varsta noastra. si am uitat sa iti spun ca m-am oprit cu numararea la 21 de ani. de atunci pana acum, (am 34) am incetat sa adaug cifre in plus, in mintea mea, varstei mele. desi sunt si zile, in ultimul timp au fost destul de multe!, in care m-am simtit batrana, dar doar din cauza unui „genial sot” care s-a trezit sa combata propria imbatranire si criza de 35 de ani cu o „juna”. si pot spune ca in timpul calvarului, din care simt ca am iesit recent, m-am simtit de muuulte ori imbatranind. dar cred ca vine tot de la problema relativitatii: cand voi fi iubita si voi iubi din nou voi recupera „batranetea” din ultimul timp.

    ioana 24 februarie 2011 13:28 Răspunde
  • Am citit postul de cum a aparut si am tras din cand in cand cu coada ochiului la comentarii, dar timpul nu mi-a permis sa scriu. Azi-noapte mi s-a intamplat ceva ciudat si m-am gandit ca trebuie sa fie vreun semn „divin“ si musai trebuie sa ma bag si eu in seama.
    Simona, te-am visat pe malul marii, erai atat de frumoasa, putin botoxata si parca nitelus mai slaba (daca ai timp si vrei sa scrii despre operatie, ce si cum, as citi cu interes, nu m-ar putea plictisi nimic din ceea ce scrii), dar zambitoare, fericita, implinita, indragostita… Asta poate pentru ca m-am gandit intens in ultimele zile atat la postul tau, cat si la dorul meu nebun de mare :)…
    In ceea ce priveste subiectul, vreau sa iti spun ca, la cei 33 de ani si jumatate ai mei nu imi simt deloc varsta. Am incetat de mult sa numar anii si de multe ori trebuie sa fac un calcul cand ma gandesc la varsta mea… mi se pare cumva ireala. Nu stiu daca are de-a face cu felul meu naiv si copilaros de-a fi, dar trecerea anilor m-a maturizat, fara insa a-mi da sensatia ca am imbatranit. Abia de curand au inceput sa imi apara riduri fine la coada ochilor, unii spun ca genele bune sunt de vina… Poate peste 5-10 ani voi gandi si voi simti altfel, dar acuma imi este greu sa-i inteleg pe cei care spun ca la 30 de ani se simt batrani. Nici chiar lipsa iubirii nu m-a facut sa ma simt batrana, poate doar trista si neimplinita, pierduta in spatiu, dezorientata… Mi-am intalnit iubirea relativ tarziu, la aproape 31 de ani, la 32 si jumatate am avut primul copil, inainte de Craciun ne-am casatorit la starea civila.
    Chiar daca pentru unii a fost tarziu (ma refer la cei enumerati de tine), asta nu s-a intamplat din cauza ca au fost batrani, explicatii sunt multe (in mare le-ai detaliat), ceea ce mi se pare mie insa ciudat e faptul ca in cercul meu de prieteni (30-40 ani), colegi, rude, cunostinte nu am auzit inca de asemenea „evenimente“… nu stiu ce sa cred, tind mai degraba sa cred ca sunt cazuri izolate, poate ma insel…
    Si ca sa concluzionez, ca deja am cam batut destul campii (cam pe langa subiect), este inca mult prea devreme sa spunem „prea tarziu“…

    li 24 februarie 2011 14:20 Răspunde
  • Ana,
    deci asta era explicatia… 🙂 cum esti tu asa vesela si clopotica daca ti-ai aruncat un gind optimist spre mine hop si eu cu starea mea de bine.
    sint bine, multumesc de intrebare si de ginduri. ma ridic cum s-ar zice. incet dar sper eu sigur.
    am de pregatit ziua Anei. asa ca sint vesela, sint optimista. anul acesta facem party cu ursul Pooh.

    iana 24 februarie 2011 15:04 Răspunde
  • Iana, multumesc pentru incurajari 🙂 ! Imi dorsc din suflet sa fie asa, adica prea devreme pentru prea tarziu 🙂

    danaB 24 februarie 2011 15:42 Răspunde
  • Iana, gandurile bune sunt ca boomerangul 🙂 Imi place Winnie, cum e el rotunjor, asa… (parca cei mai plinuti au ceva mai mult chef de viata; sau de mancat 🙂 ). Am acasa o carte, se cheama, parca, The Tao of Pooh. Am citit un pic din ea dar n-am priceput prea mult. Insa nu e pentru copii, din cate m-am prins. Cand e ziua Anei?

    Ana 24 februarie 2011 15:44 Răspunde
  • Simone, in zi de Dragobete, cititorii de iubesc la fel de mult! Nu poti iubi pe cineva mai mult pentru ca e o zi declarativ taiata in forma de inima. Dar poti sa spui ce ai spune in orice alta zi, avand in plus „justificare oficiala” 🙂 Pentru tine, pentru SW cu oamenii rascolitori pe care i-am intalnit aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=qM0zINtulhM

    Ana 24 februarie 2011 16:52 Răspunde
  • A trecut şi V-Day şi D-Day şi tot anul vom rămâne c-o dragoste-n plus pentru femei.
    Fetelor, potenţiometrul cu volumul dragostei să fie la voi, iar intensitatea s-o aveţi la acord fin.

    Omuldelamunte 24 februarie 2011 21:52 Răspunde
  • sau cord, fiecare dupa posibilitati. la munte, dupa cum se vede, sunt infinite :))

    un trecator 24 februarie 2011 21:59 Răspunde
  • Pt ca-i gorobete, va urez „spicy evening” :
    http://www.youtube.com/watch?v=Bxd96qRa6wY

    Thomas Man 24 februarie 2011 22:02 Răspunde
  • AcZ, no mépris, fara semiologii ! 🙂
    Clipul era pt doctor kiss kiss.

    Thomas Man 24 februarie 2011 22:04 Răspunde
  • ODLMV, potentiometrul e la noi, butoanele nu 🙂

    Thomas Man 24 februarie 2011 22:05 Răspunde
  • Cum e cu cordul la feminin, un trecator ?
    Sari mereu coarda (sensurilor), ai zice ca le cauti pe sub învelisuri 🙂

    Thomas Man 24 februarie 2011 22:06 Răspunde
  • pe sub invelisuri, TM? adica la sursa, cum ar veni… 🙂

    un trecator 24 februarie 2011 22:36 Răspunde
  • Băieţi, voi observaţi că vorbim singuri, la o bere?

    Omuldelamunte 24 februarie 2011 23:32 Răspunde
  • era mai grav daca nu era berea aia, cred :))

    un trecator 24 februarie 2011 23:39 Răspunde
  • Mandrele-s duse la iubareli ca doar e Gorobete 🙂

    Thomas Man 24 februarie 2011 23:59 Răspunde
  • Noi ne narcisim prin grinzi.

    Thomas Man 24 februarie 2011 23:59 Răspunde
  • Daca berea-i blonda barem sa fie bio 100% 🙂

    Thomas Man 25 februarie 2011 0:00 Răspunde
  • Adica Gorobete fara E-uri dar cu ceai blond de hamei, impartit la trei 🙂

    Thomas Man 25 februarie 2011 0:02 Răspunde
  • Una buna împreuna, vorba veche, din spirit de partaj si solidaritate 🙂
    Ca doar ea e de acord (berea) 🙂

    Thomas Man 25 februarie 2011 0:03 Răspunde
  • io unu’ ma duc sa ma joc la Wii…. 😀

    un trecator 25 februarie 2011 0:15 Răspunde
  • Să vedeţi mâine ce garagaţă o să iasă pe seama dialogului nostru!
    Băieţi, cu spatele la perete, pentru că vom fi atacaţi din cele 8 puncte cardinale care includ şi submultiplii !
    În dulceaţa lor, ar fi în stare să ne persifleze.

    Omuldelamunte 25 februarie 2011 0:28 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=ELtpTBf-pMU
    Sa va tina-n ritm , baieti! 🙂

    Nazuroasa 25 februarie 2011 0:58 Răspunde
  • mai, dar ce mai gorobete sarbatorit in lipsa garagatzelor. 🙂 🙂 Pfuuu!
    Nazuroasa, bine le-ai facut cu dedicatia asta. 🙂 voi, cei trei care ati speriat vestul, parca veniti din alt veac (era si un han pe atunci in zona) 🙂 domnisoarelor, doamnelor, eu mi-am luat, in scris, portia de rasete. 🙂
    retroactiv, special pentru cei in (a)cord cu dragobetele asta plecat spre week-end. 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=ZxCVyAwp8_w&feature=related
    TM, buna asta cu narcisizmul.
    Trecatorule, ce e ala Wii????
    Ana, cutia muzicala e a mea si doar a mea si asha ramane. 🙂

    tania 25 februarie 2011 1:24 Răspunde
  • simona,poate ti-ar fi fost mai bine in Canada.
    in tara noastra se intimpla numai belele.sa recunoastem.nu are nici o legatura chestiunea asta cu dragostea de tara,etc.chiar se intimpla numai belele,cu toti ochelarii roz pe care i-am pune.
    si atunci cum sa nu fii cu capsa pusa?si asta nu are nici o legatura cu crizele existentaiale,etc,etc.

    iuliana 25 februarie 2011 9:26 Răspunde
  • Iuliana, nu-s de acord cu tine. Nu se intampla numai belele aici, vedem doar belelele… Daca ne uitam mai putin la stiri (ca sa ne pastram sufletul mai limpede, nu pentru ca, daca nu vezi, inseamna ca nu exista…) si avem grija sa facem ce putem noi mai bine cu vietile noastre, fara sa cadem in capcana lui „aici totul merge prost, totul a mers prost, nimic nu se va schimba, suntem condamnati de istorie si pozitia geografica”, lucrurile se vor schimba in bine. Solutia nu e sa emigram toti iar faptul ca Simona s-a intors inseamna o sansa in plus pentru tara asta sa nu mai calce alaturi de carare atat de des. Suna cam dramatic dar intelegi tu ce vreau sa zic.

    Ana 25 februarie 2011 12:15 Răspunde
  • TM, daca e blonda macar sa fie 100% anatomo 😀

    Ana 25 februarie 2011 12:16 Răspunde
  • Tania, fie painea cat de rea, tot iti fura cutiuta muzicala pan’ la urma cineva 😀

    Ana 25 februarie 2011 12:17 Răspunde
  • Ana, eu sunt de acord 🙂 Si-n celelalte tari oamenii se sinucid, mor, iubesc, pierd, se intreaba s.a.m.d

    ulicica 25 februarie 2011 12:18 Răspunde
  • batraneii din poza au in spatele canapelei niste lampi tare dragute 🙂

    ulicica 25 februarie 2011 12:20 Răspunde
  • Uli, ah, eu nu le vazusem. Seamana cu niste perfuzii. De lumina…

    Ana 25 februarie 2011 12:26 Răspunde
  • Ana, facem papanasi deliciosi cu branza. Iti trimit si tie unul. Pustiul are mainile pana la cot in faina 🙂
    Week fruumos SW!

    ulicica 25 februarie 2011 12:50 Răspunde
  • Uli, papanasii cu albastru de metil sunt preferatii mei 🙂

    Ana 25 februarie 2011 12:53 Răspunde
  • Uli, la noi, faina se transporta deja in camioneta Scania. 🙂 pana imi iese placinta…cred ca se scumpeste din nou benzina. 🙂
    Ana, din cutie: 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=-swYuU1l3eE&feature=related
    merge la max., zic eu.

    (de anamaria si cristinaC, mai stie cineva ceva?)

    tania 25 februarie 2011 13:59 Răspunde
  • Ana-Bell- ce brodeală! Aseară am oferit şi eu Indiscretei papanaşi cu topping de untură de peşte pentru că a ghicit poza postată de mine.

    Omuldelamunte 25 februarie 2011 14:14 Răspunde
  • @Uli- dacă puiul mic se joacă cu spatula în făină şi la vară cu ea în nisip, chiar vor avea temei cei mai în vârstă să spună că încă-i tânăr şi lipsit de experienţă.

    Omuldelamunte 25 februarie 2011 14:57 Răspunde
  • Tania, relaxanta muzica. M-ai vazut mai zbuciumata, am impresia 😀 Si eu ma intrebam pe unde sunt fetele, Cristinei i-am lasat o vorba la ODLM.

    Ana 25 februarie 2011 16:21 Răspunde
  • haha, saraca Scania e toata cate-o roata. Cred ca in viitor isi va deschide centru de dezmebrat orice. tania, ziceai de placinte? Dupa ce le-am mancat facute de bunica, ale mele ma fac de rusine 🙂 Omulet, se joaca doar cu mainile goale, isi desavarseste simtul tactil. Si eu il las sa faca de toate, m-a convins „Emile” a lui Rousseau.

    ulicica 25 februarie 2011 17:06 Răspunde
  • tania draga iti multumesc de intrebare. Sunt aici … tot timpul. va citesc, ascult, admir.

    CristinaC 25 februarie 2011 17:33 Răspunde
  • Tania , stii care este culmea acestui jocuri? Sa faci dislocare de umar jucind tenis pe computer. 🙂
    (Poveste adevarata!)

    Odille 25 februarie 2011 17:59 Răspunde
  • Sorry: acestui joc

    Odille 25 februarie 2011 18:00 Răspunde
  • odille, odml, wiiiiiiiiiiiiiiiii….:), rusine sa-mi fie! 🙂 nu stiam de treburile astea sfortoase. 🙂
    Uli, si mie imi e rusine unoeri cu placintele. dar, zice-se ca daca pui dragoste, ies (e). 🙂
    m-am indragostit de vocea individului, care-i da lectii, in opinia mea, K. minogue.
    http://www.youtube.com/watch?v=t4MvIJDiehw
    si k.m.- incredibil….dar imbracata, mai pasnica (ii sta fff bine) si cu o rochie superba. cea mai buna melodie a ei- parerea mea.
    http://www.youtube.com/watch?v=361WqxjkLg4

    tania 25 februarie 2011 19:49 Răspunde
  • ana,sa vezi ce o sa zburzi de bucurie cind vei sta 16 ore la munca pe 2 franci in tarisoara in care spui ca e de bine.
    tu nu ai auzit de noul cod al muncii?
    nu te mai chinui sa raspunzi unei nepricepute ca mine,te rooooog!!!!!!!!

    iuliana 25 februarie 2011 20:37 Răspunde
  • Iuliana, ce-i cu soparlitele astea ? Faci crescatorie pe blog sau chiar mananci ce spui ?
    Ramai la codul lui peste, are fosfor si omegi triple 🙂
    Daca-i doar de necajeala, îti tin toti pumnii, chiar daca nu-i vrei !
    Daca-i însa de vrajeala diversionistica, atunci nu 🙁

    Thomas Man 25 februarie 2011 20:53 Răspunde
  • iuliana, noi presupunem ca suntem curajosi pana in… crizele existentiale ale tarii asteia. ca tocmai dupa aceea reincep si ale noastre. intrebarea e: om avea timp sa ni le mai si consumam? nu cred ca are cineva chef sa dezbata aici codul muncii, tocmai ca nu cred ca ne-ar ajunge blogul simonei pentru nu stiu ce zbateri bock-iste. TM, acum nu face si tu pe marele patriot.
    iuliana, schima codul pe un…Hitch si iti garantez eu ca iesi in castig. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=C9yBwqumFtI&feature=related

    tania 25 februarie 2011 21:05 Răspunde
  • Daragilor … e weekend… si vine Martisorul pe urma poate vine si primavara…

    CristinaC 25 februarie 2011 21:05 Răspunde
  • Cris, la tine au ajuns ghioceii?

    tania 25 februarie 2011 21:11 Răspunde
  • Of, Tania, cuvantul patriotism nu intra în sfera mea de preocupari (ba chiar pe asta bat moneda nationalistii, în general) si aici nu era vorba de asa ceva. În plus, „mare” ! Eu-s pitic în tate cele 🙂
    Un cadou pt Cristina ca-i „we si vine Martisorul, si pe urma poate vine si primavara…” 🙂 :
    MARIA RADUCANU QUARTET, „Cristina”
    http://www.youtube.com/watch?v=9Ex0MQt86Zo&feature=watch_response

    Thomas Man 25 februarie 2011 21:15 Răspunde
  • nu e nicio soparlita, e din bucuria auzitului. pentru ca intotdeauna a fost mai simplu sa ni se dea/sa primim in loc de a face/a ne lua.
    asta-i doar pentru cei mai destupati

    http://www.youtube.com/watch?v=MPnudujlBZI

    un trecator 25 februarie 2011 21:18 Răspunde
  • un trecator, ca sa faci, ca sa ei, pentru a obtine, a reusi, e nevoie de niste calitati. nu le mai numerotez aici, ca-s multe. or, daca ne gandim ca pana si cele mai capabile caractere au nevoie de un branci, necesar saltului, lucrurile nu devin intotdeauna simple:

    http://www.youtube.com/watch?v=_ap8u-xD8xc

    tania 25 februarie 2011 21:26 Răspunde
  • adica tu vrei sa-mi dai branci de-aici, sau cum ? 😛

    un trecator 25 februarie 2011 21:37 Răspunde
  • nu, un trecator, stai linistit. 🙂 🙂 saltul tau mortal a fost reusit deja. La OSIM. 🙂

    tania 25 februarie 2011 21:44 Răspunde
  • OSIM asta e var cu ODLM ? :)))))))

    un trecator 25 februarie 2011 21:47 Răspunde
  • un trecator, umbli cu cioara…varuita? :))))

    tania 25 februarie 2011 21:51 Răspunde
  • nu, tania, e prea tarziu pentru asta :))

    un trecator 25 februarie 2011 22:09 Răspunde
  • eu consider ca e prea tarziu sa crezi asha ceva. :)))))))
    pt voi:
    http://www.youtube.com/watch?v=x5r6cTmk_no
    http://www.youtube.com/watch?v=1M4gU2fbcRA&feature=related

    tania 25 februarie 2011 22:29 Răspunde
  • @Tania- „Confide in me” mi se pare mult mai pătrunzător în varianta originală a lui Kylie Minogue.
    Hurts sunt magnifici în „Wonderful Life”, clip al cărui link l-a dat ,paremi-se, Thomas:
    http://www.youtube.com/watch?v=eAWvNPr6r7k&feature=related
    Kylie Minogue este o artistă desăvârşită în „Confide in me” ajutată de o orchestraţie a unor magicieni.
    Şi este atât de femenină, uşoară, bibelou, rochie superbă, dar aş adăuga şi slăbiciunea ta pentru pantofi stileto care ţi-a scăpat a fi menţionată aici.
    Şi avea cancer când a dat acest recital…

    Omuldelamunte 25 februarie 2011 22:45 Răspunde
  • @Trek- OSIM este de la mare. Io-s de dincolo.

    Omuldelamunte 25 februarie 2011 23:00 Răspunde
  • ODML, am un deja-vou despre KM. am dat cele doua melodii spre comparatia interpretarii vocilor. lasand la o parte – wonderful life-, tipul de la Hurts o bate la fundul gol (scuzati expresia bate) pe Minogue, care la minutul 5.04 m-a dezamagit total cu acel -in me- mult prea ascutit, inalt si periculos pentru ea. da, intr-adevar, orchestratia ei este magnifica, absolut dementiala si face un show real. spuneam ca mi-a placut, doar de aceasta data, aparitia ei scenica. doar in acest clip in pare ca-si atinge atributele de femeie frumoasa cu acel sex-appeal debordant. de fapt asta este singura KM care-mi place, impreuna cu rochia. da, inclusiv pantoful este superb, dar cred ca m-am ferit sa mentionez asta din cauza tocului care parca s-a vrut, dar nu a reusit a fi la… inaltimea ultimului tril.

    tania 25 februarie 2011 23:20 Răspunde
  • OMG… cum nu ma uit putin la voi cum scrieti mult…
    Tania nu e nici urma de ghiocei pe aici si ninge neincetat… m-am saturat.
    Thomas multumesc. Eu doar voiam sa spun sa nu va certati pe motivele de bine sau rau in tara… si ca avem motive de bucurie… multe
    Va urez un weekend minunat si daca vine primavara pe la voi va rog trimiteti-o si peste ocean ca ne este foarte dor.

    CristinaC 25 februarie 2011 23:24 Răspunde
  • Cristina, si la mine ninge neincetat. cred ca se apropie Craciunul. 🙂
    well, vad ca Hurts si KM au facut echipa. semn ca se completeaza undeva cumva.
    varianta live ar fi fost mult mai interesanta cred.
    NB de somn usor va urez si un week-end…devotat:

    http://www.youtube.com/watch?v=4KjC-N_JxL8&feature=related

    tania 25 februarie 2011 23:31 Răspunde
  • S, specialistii cititi de mine spun ca starea de indragosteala dureaza in medie 2 ani. Dupa aceea daca bazele sunt solide, urmeaza lin ingrijirea copiilor, inaintat profesional ( cu sincope la femeie), vazut locuri frumoase, realizat prietenii implinitoare, citit reviste, carti in aceeasi camera si comentat ideile (noi nu avem nici un program tv acasa, aparatul e pentru DVD-uri), uitat la filme inchiriate, scris carti, cooperat pentru realizarea unei cabane in munti, investit in comunitate, visat si implinit orice vis la care am reusit sa-i creionam planul si am inteles ca Dumenzeu e pe aceeasi lungime de unda
    Dupa mine nu e important sa fim tineri, e important devenim tot mai maturi, sa lasam o mostenire care dureaza cat mai mult

    Genevieve 25 februarie 2011 23:55 Răspunde
  • Pt un WE dansant, cu papusici fara varsta care mai cred în iubire :
    http://www.youtube.com/watch?v=Zj9Sv1JpmPs

    Thomas Man 26 februarie 2011 10:38 Răspunde
  • TM, cred ca undeva pe vremea asta, anul trecut, o dadeai in vileag pe Caro. cred ca din aceeasi categorie este si Beth de mai jos

    http://www.youtube.com/watch?v=UECeJzd-G30

    un trecator 26 februarie 2011 11:47 Răspunde
  • un trek, ce carte ai scris? 🙂 e faina Beth si foarte dansanta pentru sfarsit de saptamana. mie imi place bretonul ei si ca-i sprancenata. 🙂
    TM, cred ca e vorba de Emeralda, dar sa stii, un trekator, ca dincolo de geam e o zi cat toata ziulica.
    http://www.youtube.com/watch?v=74LXx0wSqMI

    tania 26 februarie 2011 13:24 Răspunde
  • simone, unde a disparut blogul alinei grozea????

    tania 26 februarie 2011 14:37 Răspunde
  • cu tot prafu din dotare, ca e sambata, sarbatoarea dereticatului tania mi-a facut dor de un film tare drag, the ducess. Am mai gasit unul zilele trecute, superb „the other boleyn girl”.

    ulicica 26 februarie 2011 14:56 Răspunde
  • @Tania- Pe Alina Grozea o găseşti aici şi cu un soi de explicaţii ale gestului:
    http://so-sonice.blogspot.com/

    Omuldelamunte 26 februarie 2011 15:04 Răspunde
  • Uli, am vazut asta pana la 3.00 dimineata. si…m-a terminat:
    http://www.youtube.com/watch?v=cDuapYNd6OE
    Duchess este unul dintre filmele mele preferate.
    ODML, am citit.

    tania 26 februarie 2011 15:30 Răspunde
  • Păpuşarul şi violonistul sunt demenţiali:

    http://www.youtube.com/watch?v=owjl5xRhr4g&NR=1

    Omuldelamunte 26 februarie 2011 16:19 Răspunde
  • Hei, Un Trecator, mersi 🙂 ; îti închipui ca o stiu pe Beth Ditto si titlul ei cel nou care se potriveste ca o manusa 🙂 cuiva, nu spui tine 🙂

    Revin la Vasco Rossi, cel cu „Sto pensando a te”. Nu arata prea bine în ultimul sau cantec (nr 1 în Italia saptamana asta) dar e înca pe… baricade, desi pare ca se apropie sfarsitul lumii 😛

    Thomas Man 26 februarie 2011 18:14 Răspunde
  • Simona, Dani… inspiratia mi-o gasesc si eu mai mereu in neiubire (la propriu), in dorinte uneori prea mari si prea de neatins, in sperante, in dezamagiri. Parca atunci vin cuvintele mai invlburate ca valurile marii cand e ea agitata si cenusie… Dar ma refer la iubirea pe care o avem de daruit, la indragosteala noastra de zi cu zi, dragostea imensa pe care o purtam in suflet si pe care o daruim cuiva (celor din jur) prin cuvinte.
    Tinere sa fim… macar pentru o viata!

    Andres

    andres 26 februarie 2011 18:15 Răspunde
  • Si pt ODLMV, o figura cu picioare si buze rosii în oglinzi :
    Natalia Kills – MIRRORS
    http://www.youtube.com/watch?v=g4By_cfI_1g

    Thomas Man 26 februarie 2011 18:15 Răspunde
  • @Thomas- vrei s-o mai pui o dată, te rog? N-am avut timp s-o ascult cum cântă. Mă uitam în oglinda ei.

    Omuldelamunte 26 februarie 2011 20:38 Răspunde
  • @Thomas- uite o cetăţeană cumsecade care-i calcă pe urme lui Beyonce!
    http://www.youtube.com/watch?v=qB_IvRcr04E

    …dar dacă nu-ţi place, las-o acolo!

    Omuldelamunte 26 februarie 2011 21:01 Răspunde
  • tania 26 februarie 2011 22:10 Răspunde
  • desi cea mai buna melodie de la el imi pare a fi – Un Senso-
    http://www.youtube.com/watch?v=StRtFh01XUo
    coloana sonora dintr-un film exceptional ca si interpretare a Penelopei Cruz (Non Ti Muovere):
    http://www.youtube.com/watch?v=6sSyxF_GUQc

    tania 26 februarie 2011 22:14 Răspunde
  • http://singlesonly.webs.com

    este o incercare de aduna motive sa te bucuri de viata si daca esti singur si fara de pereche.
    astazi l-am inceput si am nevoie de ajutorul vostru, de idei si recomandari.
    multumesc,
    ana

    anamaria 27 februarie 2011 1:44 Răspunde
  • Pingback: Premiile * Blog de Blog – 2010 * ! Mică, mică, dar… rădică… « Sfinxul

  • @Anamaria- tu eşti? Nu ţi-ai activat comentariile online intenţionat?

    Omuldelamunte 27 februarie 2011 13:39 Răspunde
  • Draga Simona,fa ce crezi ca ai chef sa faci daca acest lucru te face sa te simti ok(si nu afecteaza sanatatea)…Merita sa iti injectezi botox,sa faci lipoabsorbtie si orice altceva…Dar trebuie sa stii ca daca te va iubi cineva o va face si pentru cele cateva fire de par nevopsite la timp si ptr ridurile de la colturile ochilor…Si eu cred in iubiri nebunesti dar gandeste-te ca de la o varsta ele se mai aseaza un pic oricat ar fi inima noastra de tanara…Sincer eu intre o iubire nebuneasca (ce se duce repede ,ca de aia e asa) prefer una mai asezata care sa imi dea un pic de echilibru.

    dani 27 februarie 2011 21:06 Răspunde
  • Nu vă uitaţi la Oscar! V-am prins că dormiţi!

    Omuldelamunte 28 februarie 2011 4:20 Răspunde
  • Buna dimineata! Februarie se pregateste sa traga un luung pui de somn. Cred ca incep sa am o aversiune fata de frig. Va doresc totusi o saptamana luminoasa, zglobie si nastrusnica.
    tania, am vazut aseara baiatul cu pijamale, m-a miscat, mi-a parut asa de trist si-asa de real. Dar, m-am gandit ca cel putin, el a ramas nevinovat, fericit, m-am gandit la inocenta aceea frumoasa cu care se intreba daca tatal lui e un om rau. Copilul joaca impresionant, are o expresivitate cu totul aparte. Multumesc pt. recomandare.

    ulicica 28 februarie 2011 8:10 Răspunde
  • Buna dimineata 🙂

    Tania, am luat o lectie de la vulturi in dimineata asta. Foarte fain!

    Un Trecator: „The pursuit of happiness” e un film pentru „cutiuta de valori”. S-o sparga (cutiuta) numai cine ii stie valorile.

    „Guys” (incepand cu TM), mai, voi mi-ati luat apararea sau doar mi s-a parut? 🙂

    Ana 28 februarie 2011 11:31 Răspunde
  • AcZ, ma întreb si eu ? E aievea au ba ? 🙂
    Apropo de premiile bloghistice alea „Blog de Blog” si credibilitatea lor : 1) în juriu, printre altii, Adrian Nastase, nepotelul tusei Tamara si… 2) premiul pt „Cel Mai Bun Blog Al Unui Ziarist” – V. Ciutacu ! Te umfla rasul (sau plansul ?) ! „Ziarist” !!! 🙁 🙁 🙁
    Asa încat premiul Simonei din partea Blogosferei este de un milion de ori mai curat si mai meritat, fapt pt care o felicit pe gazda noastra cea de toate zilele talentata dar si pe colegii întru adulatia ei !
    Saptamana bunicioasa, SW !

    Uitasem clipul ! -> „Revin la Vasco Rossi, cel cu “Sto pensando a te”. Nu arata prea bine în ultimul sau cantec (nr 1 în Italia saptamana asta) dar e înca pe… baricade, desi pare ca se apropie sfarsitul lumii”
    Vasco Rossi – Eh… già
    http://www.youtube.com/watch?v=1CydZtP_XlA&feature=related

    Thomas Man 28 februarie 2011 11:55 Răspunde
  • TM, subscriu la felicitari ! 🙂

    O sa lipsesc un timp de pe blog, nu va faceti griji, ma intorc 🙂

    Ana 28 februarie 2011 14:27 Răspunde
  • Buna seara,
    Este adevarat ca nu am primit niciodata raspuns la ce am trimis legat de acest subiect, dar nu voi obosi sa sper…
    O sa ma intrebati – de ce ? Iar eu am sa va raspund : daca as obosi copii mei ar insemna sa moara, asa ca nu am de ales si nu trebuie sa obosesc – priveste si spune-mi daca ati fi eu, ce ati face, ati continua, sau ati obosi :

    http://www.youtube.com/watch?v=0zV5Vu56wq0

    http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-doua-surori-gemene-au-urgent-nevoie-de.html

    http://sustin.ro/loredana-si-adelina/

    Multumesc ca macar mi-ati dat sansa sa sper ca n-am sa obosesc…
    Daniela Zaharia
    tel.0763664224

    Daniela Zaharia 28 februarie 2011 14:31 Răspunde
  • 🙂

    wind 28 februarie 2011 15:10 Răspunde
  • Draga Thomas, pai cei de la „Blog de blog” si Blogosphera si-au dat mana peste tara, ca sa zic asa, si au stabilit premiile astea impreuna, de fapt. Ieri am aflat si eu de ele… Multumesc! 🙂

    Simona Catrina 28 februarie 2011 22:21 Răspunde
  • Îmi place asta: în interiorul fiinţei oricărui bătrân, se află un tânăr care se întreabă ce dracu’ s-a întâmplat.

    Omuldelamunte 1 martie 2011 2:44 Răspunde
  • tu mi-ai citit memoriile ? :))

    un trecator 1 martie 2011 2:56 Răspunde
  • Tu-ţi scrii memoriile la ora asta?

    Omuldelamunte 1 martie 2011 3:11 Răspunde
  • Hello, va doresc un Martie misto si fara urme de artag. Pe arac!: )
    Apar, din pacate pentru mine, cand mai toata lumea s-a retras la umbra cu somnic, dar ne regasim noi cand mai dam niste ture. Zonal. : )
    Minunata lectura in franjurii ei, ma bucur sa (re)gasesc nume cunoscute pe-aici, atata har imprastiat printre ciulini nu-i asa la indemana de gasit; internaut ori ba.

    Una 1 martie 2011 4:05 Răspunde
  • Bonne nuit, or G’Morning, dupa caz! : )
    Koop – Koop Island Blues
    http://www.youtube.com/watch?v=Ji0xDg6EVvI

    Una 1 martie 2011 4:11 Răspunde
  • Sa tariti cu martisorul dragelor si dragilor!

    azi mi-am adus aminte de: „1 Martie calator, iti aduce-un martisor!” 🙂 de ce era martie calator?

    iana 1 martie 2011 15:04 Răspunde
  • am vrut sa scriu sa traiti cu martisorul.

    iana 1 martie 2011 15:04 Răspunde
  • Happy Martisor tuturor!
    iana vrei sa incepem o discutie cu pareri impartite la stanga si la drepta despre dece credem noi ca martie e calator? De ce e calator numai in anumite zone ale pamantului si de ce nu se dau martisoare si alte parti? unde a fost martisorul „eliberat” initial si ce frustrari se ascundeau in spatele firelor rasucite de matase ? Cine mai are la loc de taina cutia cu martisoarele din liceu?

    CristinaC 1 martie 2011 15:46 Răspunde
  • Sa va bucure martzipanele !
    Primavara cu betii de sentimente altruistice (dar fara dureri de craniu) !
    Si mai si plus veselii (orgasmice) !
    101 ani (la anul) de Ziua Doamnelor. La mai multi va dorim (fara egoism) ! 😛

    Thomas Man 1 martie 2011 17:13 Răspunde
  • Voi azi v-ati innodat in martisoare cred!

    CristinaC 2 martie 2011 0:48 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=Qsyf2H-HuPQ&feature=related
    Primăvară nebună, nebună de fericire și bine să ai!! 🙂

    simo04 2 martie 2011 17:41 Răspunde
  • la mine, martisorul ninge de nu se mai satura. si, uita asha, imi amintesc de omul de zapada al simonei, care merita, pe iarna, un martie anticipat agatat in snuruletz, langa inima. 🙂

    ludovico- primavera:

    http://www.youtube.com/watch?v=qmxFAT581T4

    tania 3 martie 2011 0:52 Răspunde
  • uitasem de cuvintele maestrului:
    -Existam nu pentru a palavragi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare. Si uneori e de ajuns duiosia unui cer de primavara ca sa ne reaminteasca acest lucru.- (Octavian P.)
    asta, in loc de a va dori o primavara…duioasa!

    tania 3 martie 2011 1:03 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=MGOpoymVrIs&feature=related
    Zori de ziua cu ciucuri de roua in asteptare va teleportez !
    Tania, razbesc duioseniile din vorbe uneori, dar mai tare am vrea sa ne-avantam catre noi teluri! (de-ar fi asa usor sa ne urnim vointa) 🙂

    Nazuroasa 3 martie 2011 1:27 Răspunde
  • Tania, nu palavragim despre absurditatea lumii pentru a ne da o justificare. Desigur, pentru un cer de primavara am si eu cuvinte de lauda si viata, insa noi existam pentru a exista. Nu avem nevoie nici de justificari, nici de cer. Astea doar doua limite ale dimensiunii noastre. Fara noi, nu ar exista nici absurdul nici cerul.

    Arlequine 3 martie 2011 12:21 Răspunde
  • *Astea sunt

    Arlequine 3 martie 2011 12:27 Răspunde
  • Nazuroasa…da, stiu faza cu vointa, dar si cand se urneeeshteee. 🙂
    Arlequine, tu existi fara de cer? Ma cam indoiesc.
    Lipsa primaverii mi-a amintit de dorul ei duios sau al cerului ei. Aici voiam sa ajung. Cat priveste palavrageala, justificarea, absurdul, desi ultimele doua fac parte din subiecte preferate de mine, acestea se situau intr-un plan secund din propozitie. sau chiar in afara ei. cu toate ca ele sunt atat de…Paler. ar fi simplu sa existam doar pentru a exista…ce simplu ar fi. eu vad insa scopul, rolul fiecaruia in existentza de sub cer. da, cu absurdul lui nerusinat cu tot, daca m-ai fi intrebat.

    tania 3 martie 2011 21:31 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Gabi U. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title