fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

O, multumesc, dar nu(-mi) trebuia!

de

Intr-o zi, am iesit in oras cu o distinsa ce ma prinsese la telefon cu contributia magica a tehnologiei ingrate, care permite oricui sa te sune cu numar ascuns. (Dupa ce-am zis `alo`, am incercat sa-l inghit inapoi, dar m-am inecat si operatiunea a fost compromisa). Deci iata-ma ascultind maxime, intr-un bar unde masa de aer cald circula pe contrasens. Imi bagasem si ochii in cana de cafea, nu doar nasul, incercind sa scap de `eu consider ca`-urile ei.

 

Cind nu mai nadajduiam, a purces sa transeze un subiect digerabil: cadourile. Nu stiu cum ajunsese acolo, fiindca ultima oara cind fusesem atenta, vorbea despre salata andaluza. Am auzit (ati ghicit) margaritarul : « Eu fac cadouri care sa-mi placa in primul rind mie ». Un pocnet sec in bulbul rahidian. Nu mai stiu nimic din ce s-a intimplat concret in ora aia, m-am decorporalizat si mi-am lasat simturile slobode in aburii cafelei, mintea mi se imbiba de arome si pampoane.

 

Pentru ca si eu coc cadouri care sa-mi placa in primul rind mie. Dar atunci, mi-am pus problema ca asta suna prost, nicidecum altruist. Mi-am adus aminte de ziua cind i-am cumparat unei amice gravide un set de farfurii roz cu dantela – asa vazusem intr-un film cu tarul Nikolai al II-lea – si pe urma am aflat de la o terta ca insarcinata ametea cind vedea roz. Era o ciudatenie pe care cei din jurul ei hotarisera s-o considere nostima, cel putin pina avea sa nasca.

 

Deci, am inceput sa cumpar cadouri care placeau exclusiv destinatarilor: albume de tehnica SF, abonamente la centre de homeopatie si chiar un hamster “ eu fiind recunoscuta pentru burgheza-mi musofobie. Am transportat soarecele baltat intr-un borcan, in adincul posetei. Cind am ajuns la aniversare, era sufocat si nervos, fiindca strinsesem capacul, sa fiu sigura ca nu iese de-acolo inopinat.

 

Dar am inceput iar sa fac numai cadouri care-mi plac in primul rind mie, din ziua cind am aflat ca, desi isi dorise nebuneste un hamster, receptorul parosului meu cadou il daduse mai departe, unui vecin cu copil mic si suflet mare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Doamna Catrina, draga Simona,
    Am fost recent admonestata dur de un barbat (altminteri bun si sigur iubit) si acuzata brutal ca tot ce i-am scris si i-am soptit de-a lungul vremii a fost de fapt un plagiat grosolan dupa textele tale si ale lui Alice (fara sa ofere si exemple concludente in acest sens, rezumandu-se sa se refere la un sms catre el in care preluasem o splendida metafora de-a ta, care ilustra asemanarile dintre femeile indragostite si oile fara tonus). Mai mult si mai rau, s-a aratat convins ca obiceiul meu de a ma referi la el printr-o serie de superlative nu s-a bazat pe trairi autentice, ci a fost doar o strategie prin care urmaream ceva (intuiesc ca subjugarea lui emotionala, nu a spus concret ce), strategie preluata evident din revista mult citita.
    Ipotecul meu gest de plagiat a fost clasat ferm drept ‘foarte urat’, iar deliberile lui halucinante au inclus implicit si concluzia careia eu sunt incapabila sa scriu. Am pledat firav invocand comentariile mele la blogurile tale, singurele texte a caror autorat era cert, neputandu-ti scrie tie in cuvintele tale.
    Nu am fost auzita. E adevarat ca am comis greseli crunte fata de el, iar iertarea si intelegerea lui nu-mi sunt sortite, dar nici una din atrocitatile comise nu-mi decredibilizeaza afirmatiile intr-un asemenea hal.
    Tu te-ai referit candva la un post de-al meu in cuvinte frumoase. Te implor Simona, daca tu crezi ca totusi sunt cat de cat capabila sa scriu, reabiliteaza-ma, macar in proprii-mi ochi inlacrimati. Iti multumesc si-ti reamintesc intelegerea noastra din ‘Best before 2010’. Si ma rog ca macar tu s-o indeplinesti cu buna credinta…

    Andrada 19 iunie 2009 10:07 Răspunde
  • Buna ziua, noaptea, viata…

    Cum sa facem bine atunci cind alegem cadourile??
    Ar trebui in functie de persoana careia i se adreseaza cadoul nostru , sa nimerim la fix pe cel potrivit , dar cum sa nu dam gres niciodata???
    Toti facem greseli de acest fel macar o data-n viata , vorba emisiunii cu pricina; nu se poate sa fim intotdeauna pe acelasi fir de receptie cu dorinta persoanei. Asta este face parte din legile nescrise ale vietii.
    Felicitari sincere celor care nu dau gres never cu persoana iubita si cadoul aferent!!!- daca or fi existind si fericiti din acestia!?!

    iris 19 iunie 2009 11:53 Răspunde
  • In nesimtirea mea ascunsa printr-un altruism veritabil nu ma dau niciodata peste cap atunci cand e vorba de cadouri; gestul conteaza! Normal ca incerc sa iau ceva pe plac, daca nu reuses asta este. Simona merci ca ne-ai mai scris. Salutari la pitici! Imi e dor de o pisica.

    Meninne 19 iunie 2009 16:53 Răspunde
  • Serus! Si mie imi place sa cumpar cadouri pe gustul meu…mai ales cand sunt pentru sufletelul meu propriu si personal…..:)))
    In rest….detest sa cumpar cadouri..mai ales la ocazii prestabilite: Craciun, aniversari,bla-bla…de-aia e bine ca in grupul meu de prieteni (foarte) apropiati punem bani si respectivul isi ia ce-i doreste lui sufletelul sau ce are nevoie- drept e ca aceasta „politica „e dictata de faptul ca salariul nu ne permite ” extravagante inutile”…
    Imi place sa cumpar cadouri inedite, inspirate, de suflet…..chiar daca pretul lor e unul simbolic…din pacate nu sunt inzestrata cu atata inspitatie si talent incat sa-mi iasa chestia asta de fiecare data….deci mai patesc si eu chestii de genul „portelan roz.”

    irina 19 iunie 2009 17:48 Răspunde
  • Facem cadouri care să ne placă în primul rând nouă pentru că, inconÈ™tient, probabil, credităm bunul nostru gust. Și atunci, ne aÈ™teptăm ca orice dar de-al nostru să primească girul dăruitului, pentru că, nu-i aÈ™a, nu putem da greÈ™. Nu noi.:)
    Și de fiecare dată consider ingrată persoana care reacționează altfel decât mine la cadourile mele.

    innuenda 19 iunie 2009 21:11 Răspunde
  • Hihihihihi… super post Simona ;)) Desi mi-ai scris ca esti intr-o pasa proasta se confirma faptul ca durerea inspira. Ca si la „revista presei” pentru proximul nr TANGO m-am prapadit de ras.

    @ Andrada: Draga mea, daca ipochimenul ti-a aruncat astfel de cuvinte in remorca e cazul sa-i administrezi un sut si sa-l trimiti la locul pe care i l-a dedicat istoria; cosul de gunoi. Pur si simplu nu te merita!

    @ Irina: cea mai buna reteta a unui cadou reusit e observarea atenta a celor dragi ;))

    ionut 19 iunie 2009 21:13 Răspunde
  • @Irina
    Mai era cineva căruia nu-i plăcea să ofere cadouri de Crăciun: Scrooge

    Donkeypapuas 19 iunie 2009 23:54 Răspunde
  • Ionut, multumesc tare mult pentru imbarbatare. ‘Ipochimenul’ este altminteri un barbat sensibil, care era extrem de suparat pe mine (pe buna dreptate) cand a facut afirmatiile cu pricina. Toate cuvintele frumoase pe care le-am citit de-a lungul vremii si la al caror mesaj am rezonat mi-au ramas intiparite in minte si suflet si e posibil ca propriile-mi vorbe sa fi parut inspirate din textele celor cu har.
    Dar nu am plagiat nicicand. Si sigur nu m-am inspirat de nicaieri in dovezile de iubire care nu au implicat rostirea sau scrierea vreunui cuvant. Care par a fi fost oricum uitate… Sper ca atunci cand sufletul i se va fi inseninat va intelege cat de real, de special, de unic a fost sentimentul ce m-a legat de el.
    Multumesc Ionut, m-ai facut sa rad, lucru ce parea imposibil zilele astea.

    Andrada 20 iunie 2009 6:30 Răspunde
  • Andrada, tu stii ca scrii splendid si ca gusti cuvintul, ii simti aroma, il plasezi la locul lui. Te rog mult sa ma crezi, in jurul tau ai avut – si, din pacate, vei mai avea – parte de multe meschinarii, unele gratuite, altele justificate de frustrarile obstesti. Domnul tau rautacios s-a simtit mai puternic si mai putin nesigur atunci cind te-a lovit unde credea ca te doare mai mult. Ignora malitiozitatea boanta, in fond tu stii bine, un om care tine la tine nu e in stare sa-ti vorbeasca pe acest ton si in acesti termeni, fie si daca ar fi fost adevarat sau chiar ar fi avut o parere indoielnica despre scriitura ta. Dar in cazul lui, din ce-mi spui tu, se simte neputinta. Atit. Tu esti minunata si scrii minunat!

    simona 20 iunie 2009 9:07 Răspunde
  • Iris, ai dreptate. Si, la urma urmei, atita vreme cit „persoana iubita” la care te referi isi revendica aceast titlu, orice cadou i-ai aduce, il merita. Fiindca este, nu-i asa, persoana iubita… Iar asta miroase a absolut.

    simona 20 iunie 2009 9:09 Răspunde
  • Meninne, draga mea, asa e, nici n-ar avea sens sa te dai peste cap pentru un cadou, lasa-l sa vina el spre tine, ti se va agata de mina si de priviri, asta-mi spune ca spontaneitatea ta valoreaza mai mult decit orice premeditare…

    simona 20 iunie 2009 9:10 Răspunde
  • Draga mea Irina, fii sigura ca trairea „portelanului roz” face parte din fisa personala a multora dintre noi, asa cum frumos ai banuit. Aleg pina culeg. Nu o data am planificat luni de zile ce sa cumpar cuiva si, in ultima clipa, inca indecisa daca e bine sau rau, am apucat ceva din goana calului, intr-o periculoasa spontaneitate. Si stii ceva? De cele mai multe ori, a fost mai frumos decit proiectele mele anterioare…

    simona 20 iunie 2009 9:12 Răspunde
  • Frumos spus, Innuenda… E definitia darului de suflet. M-am trezit, in viata mea, bucurindu-ma sincer de lucruri primite cadou, pe care altfel nu mi-ar fi trecut prin cap sa mi le cumpar. Uneori, cadourile pe care le primesti te ajuta sa te intelegi mai bine pe tine insati.

    simona 20 iunie 2009 9:14 Răspunde
  • Multumesc, dragul meu Ionut… Si sa stii ca nuuuuu maaaaaiii suuuuunnntttt intr-o pasa proastaaaaa. 🙂 Saptamina istovitoare s-a dus. Am sa ma gindesc la ceva frumos. Mmmmda… 🙂 Esti foarte dragut cu mine, nu stiu ce-am facut sa merit asta. Probabil nimic (chicoteli, aplauze). Sa ai weekend-ul frumos pe care il meriti, Ionut! Da?

    simona 20 iunie 2009 9:18 Răspunde
  • Simona ai avut timp sa ne raspunzi la toti pe indelete, asta e semn bun :). Te si vad pe plaja unei insule tropicale, la umbra in timp ce ne raspunzi. Sa iti fie de bine! Se pare ca mai vine soarele si pe strada noastra!

    Meninne 20 iunie 2009 9:43 Răspunde
  • Bun subiect- mai ales in aceasta luna cand in calendarul meu marchez doua aniversari, a mamei si a surorii mele, doi Raci sensibili si romantici, cu gusturi rafinate si complet diferite de ale mele, un Leu pragmatic si catodata lipsit de consideratie fata de ceilalti 🙁 Multumesc ca m-ai facut sa ma gandesc mai profund la momentele deosebite cand le comunicam celor apropiati cat inseamna pentru noi- cu ocazia postarii tale am realizat ca si eu am facut de multe ori cadouri care-mi placeau in primul rand mie. Asta pentru ca, in completarea cadoului material, eu vad ca un dar si timpul pe care il petrec cautand ceva deosebit, si felicitarea pe care mai tot timpul o confectionez eu, uneori mai reusita, alteori mai stangace.

    Anca C 20 iunie 2009 10:05 Răspunde
  • ‘Neatza!…se pare ca m-am exprimat mai alambicat decat de obicei daca s-a inteles numai ca nu-mi place sa cumpar cadouri….sau cum zic unii : ca numai Scrooge uraste ideea de Craciun si cadouri…
    Nu-mi place „trend-ul” cadourilor….ca sunt ocazii in care e musai sa luam ceva , indiferent daca gasim ceva dragutz, indiferent de gusturile si preferintele celui/celei pentru care cautam…cred ca fiecare a fost in situatia de a cumpara un cadou pentru ca „trebuie” si nu pentru ca „vrea”…mai ales cum in ultimii ani, orice sarbatoare si orice ocazie mai speciala e poleita cu un strat gros de superficialitate care presupune musai o „atentie”.
    Cat despre cei apropiati, Ionut ai dreptate, tot ce trebuie facut e sa asculti si sa observi….

    irina 20 iunie 2009 10:51 Răspunde
  • adesea sunt pusa in dificultate in momentul alegerii unui cadou, mai ales pentru o persoana draga mie, care nu are insa niste pasiuni exprimate arzator…si aleg si eu, tot ceva ce imi place in primul rind mie. pe prietene le mai nimeresc cu cite o bijuterie, o carte, o planta de camera…a cam devenit obicei ca persoanelor pe care nu le cunosc indeajuns sa le ofer rame de poze (gama de alegere larga, pe masura buzunarului si evenimentului).
    dificultatile cele mai mari le-am avut in fata partenerului de viata (am zabovit aici ca nu stiam cum sa-l mai numesc; iubit nu-mi e, iar sot a ramas in acte, deocamdata; lael s-au redus ultimii 12 ani de zile, si inainte de vremea aia eram la virsta la care mai ofeream si primeam mamutoaie de plus ;-)). in primii ani ma framintam cu ocazia aniversarii casatoriei sau a zilei lui de nastere, care e imediat dupa craciun, pe 28 decembrie; de obicei ma focalizam pe obiecte vestimentare, ca si asa el avea fobia cumparaturilor, mersului prin magazine si a probatului. si in plus, imi oferea avantajul de a alege ceva ce imi placea mie (si dezavantajul de a auzi apoi ca nu am gusturi)…de o aniversare l-am nimerit cu un ceas pe care il poarta si astazi. cu timpul, am renuntat la cadourile dintre noi, mai les ca el imi explica de nenumarate ori ca cel mai frumos cadou pe care pot sa i-l fac e sa nu mai cheltui banii pe prostii, ca nu are nevoie de nimic :-). si mai ales ca eu ma straduiam sa il surprind cu cite ceva, si el ma surprindea cu ignoranta. mi-as fi dorit mereu sa primesc macar un buchet de flori, astea chiar mi-au lipsit. ca slava domnului, imi permit sa imi cam fac toate mofturile, nu dupa cadoul lui asteptam, dar gesturile mi-au lipsit…

    ma gindesc acum care au fost cadourile cele mai apreaciate pe care le-am oferit. probabil cartile oferite prietenelor ale caror gusturi le cunoasteam cit de cit.
    si ma gindesc acum care au fost cadourile care m-au bucurat pe mine cel mai mult? stiu ca de fiecere data imi doresc sa fiu surprinsa, sa nu intuiesc ce e in pachet si sa imi si placa pe deasupra. de cele mai multe ori, normal ca nu se intimpla asa. dar am niste cadouri primite, care mi-au ramas intiparite in suflet sau memorie !? raspunsul asta e simplu: cadourile de despartire! caci am avut si onoarea asta, sa primesc cadouri cind am pus capat unei relatii. mi s-a intimplat de doua ori, ultima data anul asta de ziua mea, cind am primit un telefon mobit de la principial…atunci nu stiam exact ca va deveni un cadou de despartire. timpul insa, o demonstreaza.

    Dea Valma 20 iunie 2009 20:44 Răspunde
  • Alice Nastase va asteapta (iar eu va imbii sa va duceti) si pe Coffee Chat:
    http://www.coffeechat.ro/2009/06/voi-avea-un-copil/
    O parte din voi stiau, am vrut sa fiu sigura ca stiti cu totii, va asteptam si acolo… si aici…

    simona 20 iunie 2009 21:22 Răspunde
  • am lipsit si mi-ati lipsit…
    cu voi, imi creasem iluzia de apartenenta, de prietenie, de nesinguratate…m-am indepartat doua saptamini si a fost suficient sa-mi ies din ritmul recladirii mele, din visul meu imaginar in care imi construiam iluzii si sperante de bine, de un nou inceput, de independenta, de fericire…cit de mare e puterea incurajarilor voastre si a miinilor intinse!

    m-am reintors din Romania demolata, coplesita de tristete, insingurata…mi-au siroit lacrimile pe obraz in tren, si am izbucnit in hohote de plins cind am intrat in apartamentul din Rotterdam. si m-am intrebat de ce m-am intors, la ce m-am intors?
    nu vad cu ochii sufletului decit imaginea unui tren deraiat, care avusese in el doi calatori, ce zac aruncati acum pe cimpul de linga linia ferata. nu sunt morti, sunt in coma amindoi – eu si el. ziua de miine poate aduce orice: moartea sau revenirea. adevarul e ca orice e mai bun decit coma, deci trebuie sa sper.
    acum fac exercitii de memorie. imi scriu gindurile/motivele pe hirtie si am sa le lipesc undeva, la vedere, sa nu le mai uit. am sa-mi fac un decalog ca al lui Paller. am sa-mi poruncesc! dar am sa ma si ascult?!
    nu jelesc nici o iubire, nu jelesc o persoana, jelesc o iluzie, ce-ar fi putut sa fie, ce as fi vrut sa fie. si cred ca jelesc nu pentru ca imi pare rau dupa ce a fost, ci doar ca nu am altceva de facut, nu am o preocupare activa care sa-mi redea bucuria de a trai, prin care sa simt ca viata mea are un sens. jelesc pentru ca nu mai stiu sa traiesc. jelesc golul din suflet.
    am gasit azi coffeechat-ul lui Alice si am citit-o, am devorat-o! am ramas uluita in fata miracolului pe care l-a anuntat ieri, in fata energiei ei neobosite de a-si gasi fericirea. ma bucur ca fericirea a gasit-o. prin asta mi-a daruit si mie o raza de speranta.

    Dea Valma 20 iunie 2009 21:28 Răspunde
  • Dea Valma, multumesc! A fost nevoie sa citesc ce ai scris, ca sa inteleg, pentru ce au fost lacrimile mele de noaptea trecuta! M-am regasit in fiecare cuvant al tau si mi-am permis sa le mai vad scrise inca o data si in dreptul meu:
    „nu jelesc nici o iubire, nu jelesc o persoana, jelesc o iluzie, ce-ar fi putut sa fie, ce as fi vrut sa fie. si cred ca jelesc nu pentru ca imi pare rau dupa ce a fost, ci doar ca nu am altceva de facut, nu am o preocupare activa care sa-mi redea bucuria de a trai, prin care sa simt ca viata mea are un sens. jelesc pentru ca nu mai stiu sa traiesc. jelesc golul din suflet.”
    ps. Sper sa nu te deranjeze indrazneala!

    Ema 21 iunie 2009 0:16 Răspunde
  • Iti multumesc din suflet, Simona. Nu sunt vrednica de toate laudele tale (dar aman modestia cuvenita, caci imi alina sufletul).
    Am aflat ca Alice va fi din nou mama, sunt fericita pentru ea, dar astfel de vesti ma fac mereu sa tresar si sa lacrimez pentru ca ma duc cu gandul la miracolul pe care nu am vrut sa-l primesc in viata mea…
    Dar m-am gandit si la tine si la cat mi-as dori sa ne aduci si tu o astfel de veste.. Simona, daca nu faci un astfel de anunt pana nu imi pierd rabdarea, iti fac eu un copil (neaparat capabil de multi decibeli)si ti-l depun la usa casei. Beware!
    Te imbratisez si ma bucur ca esti bine dispusa (motiv pentru care nu-mi mai deplang tristetea).

    Andrada 21 iunie 2009 8:13 Răspunde
  • Meninne, scumpa mea, imi rezerv placerea unei plaje tropicale pentru momentul in care voi avea un insotitor indragostit de mine – pe care, evident, sa-l iubesc nebuneste, intr-o civilizata reciprocitate pasionala (ha, ha). Deocamdata, sunt in cea mai netropicala dispozitie, cu nasul lipit de geam, uitindu-ma in gradina mea, in care ploua silentios si miroase a munte.

    simona 21 iunie 2009 10:14 Răspunde
  • Anca C., sa confectionezi singura felicitarea e cel mai tandru act de dragoste pe care-l stiu, cel putin in aria surprizelor. Mi-ai adus aminte de vremurile cind faceam si eu acelasi lucru (ma ocup si cu artele plastice, in toanele mele creative, din cind in cind)… Multumesc!

    simona 21 iunie 2009 10:16 Răspunde
  • Irina, de-asta ma tem si eu, sa n-ajungem sa traim ziua cind cadoul va fi un „trebuie„, nu un „simt”. Ai dreptate…

    simona 21 iunie 2009 10:17 Răspunde
  • Dea Valma, imi lipsesti cind te pierzi in multimea gri, stiu ca n-am niciun drept sa revendic nimic, eu insami dispar intr-o tacere opaca, de multe ori.
    Cadouri de despartire… Rindurile tale vin agale in continuarea unui film pe care tocmai l-am vazut si (inutil sa-ti spun) am plins pret de un generic lung si un sfert de pachet de Kleenex. „Powder Blue” (2009), trebuie sa-l vezi, tie ti-ar prinde bine, ai sa vezi de ce… Ai sa vezi… (Off the record… nici n-ai idee cit te inteleg).
    Trebuie sa vedeti cu totii „Powder Blue”…

    simona 21 iunie 2009 10:23 Răspunde
  • Draga Ema, prin transpunere simpatetica, am senzatia ca tu, eu, Dea Valma si multe alte suflete de pe acest blog avem ceva comun. Daca adaug „din pacate”, stric vraja de tot…

    simona 21 iunie 2009 10:25 Răspunde
  • Andrada, esti vrednica de orice laude, nu te mai ascunde unduitor dupa modestii care-ti fac rau… Iesi la lumina, ai atitea de spus… Ramii cu noi… Dupa cum vezi, suntem contemplativi (eufemistic vorbind), dar supravietuim multumitor. 🙂 Ma bucur daca te-am ajutat sa descoperi si Coffee Chat-ul lui Alice!… http://www.coffeechat.ro E minunat.

    simona 21 iunie 2009 10:28 Răspunde
  • Buna, la toata lumea. Aici la mine in Dubai nu se poarta cadourile personalizate. Aranjamentele florale ( flori combinate cu o sumedenie de accesorii) , Cutii cu bomboane si multime de pampoane….. iar daca prietena a devenit proaspat mamica sau s-a nenoro…..vroiam sa zic casatorit, e un „must” sa-i duci cadou ceva din aur, marimea fiind direct proportionala cu gradul de prietenie.
    Lumea araba e mult mai prietenoasa decit cea cu care sintem invatati din tara, dar are si barierele ei care cred ca sint normale si convenabile in acelasi timp. Te scapa de alergatura dupa parfumuri, cosmetice si pijamale pentru….prietene. Mai ales ca oricit ai alerga sa alegi cadoul „potrivit” tot marca sau eticheta conteaza intr-un mod ingrat…..
    va doresc o saptamina frumoasa si senina in ginduri!

    rose-dubai 21 iunie 2009 13:28 Răspunde
  • Simona banuind ca ‘din pacate’ ai tot norocul meu la barbati care sa ne cada la picioare asa ca ai face bine sa vizitezi o insula sau orice loc de relax total cand o sa ai tu chef. Nu stiu cat am eu dreptul sa ma consider singura avand doua minuni de copii langa mine, dar refuz sa imi mai pun viata on hold (asteptare d.na murgoci) pt ca nu am barbat (de niciun fel!).

    Meninne 21 iunie 2009 14:41 Răspunde
  • DeaValma…gandindu-ma la tine mi-a venit in minte un buchet mare de flori…pe care va trebui sa ti-l cumperi singura 🙂 De eram prietena ta ti l-as fi cacut eu CADOU!

    Gandindu-ma la tine Simona mi-a venit in cap CIOCOLATA…sub orice forma!

    Sa aveti pace. Imi e tot dor de o pisica!

    meninne 21 iunie 2009 15:51 Răspunde
  • @ simona catrina: am facut si eu odata un cadou cuiva, un cadou care-mi placea imi primul rand mie. I-am facut cadou maica-mii o minge de fotbal. In 1988, asta presupunea un efort (bisnitari, etc). A fost un cadou oferit cu placere, dar nu primit cu placere.

    Dupa moartea ei, mi-am dat seama ca eu nu i-am facut niciodata maica-mii un cadou care sa-i fi placut. Acum regret, dar e prea tarziu, ca orice regret.

    Ergo: cre’ ca mai bine refuz o invitatie, decat sa ma duc cu un cadou negandit pentru personalitatea sarbatoritului. „Decat sa-mi placa mie”, cum spunea cucoana din postul tau, mai bine-mi dau un cap in gura. Ca tot acolo ajung.

    misu 22 iunie 2009 4:27 Răspunde
  • Meninne,
    multumesc pentru buchetul de flori…
    e multa liniste pe-aici, oare e vacanta, sau s-a mutat lumea la cafea cu Alice?!

    Dea Valma 22 iunie 2009 19:54 Răspunde
  • Rose din Dubai, draga mea, e foarte interesant ce spui – si romantic, daca vrei… Intr-un fel, acolo e o lume normala la cap, fara sa fie torturata de durerile originalitatii cu orice chip. E clasic… Iti multumesc frumos ca ne impartasesti mirajul celor 1001 de nopti…
    PS: Ti-am vazut site-ul, e fabulos, elegant, inrobitor de tentant. Iti doresc succes si noroc mult, mult, in toate…

    simona 23 iunie 2009 8:49 Răspunde
  • Misu, daca te prind, te omor, azi m-ai facut sa pling, stii ca sunt proasta si bocesc intempestiv… Ai atit de (dureros de) multa dreptate… Stii?

    simona 23 iunie 2009 8:50 Răspunde
  • Meninne, scumpo, mintea mea coase continuu un goblen halucinant de frumos, ghici cu ce, cu insula ta si-a mea si-a tuturor celor care pot face din singuratate o virtute… Frumos, Meninne, am sa vin pe insula, intr-o zi, cind sufletul mi se va fi limpezit de toate tristetile.

    simona 23 iunie 2009 8:52 Răspunde
  • Dea Valma, asa e, toata lumea e cu Alice la Coffee Chat. Am sa fac si eu o cafea turceasca (si-o clatita), ca sa va ademenesc inapoi…

    simona 23 iunie 2009 8:55 Răspunde
  • Draga mea Simona,imi place enorm sa-i surprind pe cei dragi cu cadouri! Bucuria ce se citeste pe fata lor ma emotioneaza pana la lacrimi . Sunt un fin observator,retin tot ce ce si-ar dori fiecare,ma prefac indiferenta,dupa care la momentul potrivit daruiesc cu dragoste obiectul visat de persoana iubita! Imi este un pic mai greu cu cei pe care nu-i cunosc foarte bine,dar ma interesez ,fac sapaturi cum se spune,si reusesc sa-i surprind in mod placut.
    Nu valoarea cadoului conteaza,cat modul in care stii sa-l oferi,en ergia pozitiva pe care o transmiti.
    Tie draga mea Simona iti trimit gandurile mele bune,dragoste a mea,si o ciocolata mare de care iti place tie!
    Meninne ,pe insula ta va veni multa lume care te iubeste,insa ascuns intr-un coltisor va fi si jumatatea ta viitoare,care momentan nu stie cum sa procedeze pt a te cuceri. Cele duoa minuni ale tale il inhiba,dar va reactiona,esti un om minunat,un suflet bun si meriti toata fericirea din lume.E anul iubirii,anul zeitelor!
    Un gang bun pt Dea Valma,Misu,Rose,Iris,Andrada,Ema,Anca,Irina,Ionut,Innuenda.Pisicuto draga, pe unde iti depeni ghemele?

    florentinamurgoci 23 iunie 2009 11:43 Răspunde
  • d-na murgoci, pe insula mea pana imi cresc minunile tot cu d-l ex merg. copii mei inca nu stiu ca sunt despartita de tatal lor, cica lucreaza in alt stat! nu fac asta pt ele ci pt mine…dar daca o sa imi vina jumatatea aia de care vorbiti va promit ca o sa o primesc in inima mea. Pana atunci ma bucur de minunile mele si de viata in general, ma uit la partea plina a paharului si ma pregates pt loviturile care va sa vie!

    meninne 23 iunie 2009 16:14 Răspunde
  • Simona, eu nu fac din singuratate o virtute, mi se strange inima de fiecare data cand vad o pereche chiar si atunci cand stiu ca nu le e roz, dar m-a ranit atat de rau cu indiferenta lui aroganta incat refuz sa cred ca mai exista si pt mine cineva adevarat! Privesc singuratatea-mi ca pe un dar( pt care ii multumesc in gand, eu nu l-as fi parasit as fi tras de noi cu orice risc) un cadou de care aveam atata nevoie; acum nu mai am scuze, daca vreau sa imi fie bine pun mana si fac ceva sa imi fie bine!

    meninne 23 iunie 2009 16:38 Răspunde
  • E asa de mare multumirea cand vezi ca ai reusit ca alegi cadoul care aduce in primitor o bucurie mare, rotunda. Pana atunci observi, incerci sa vezi, sa intelegi ce i-ar place, ai emotii, astepti. Incerc mereu sa imi procur bucuria bucuriei celor carora le fac cadouri, uneori poate imi reuseste, alteori mai putin, stiu si eu?

    Stiu ca de cateva ori am reusit, as vrea sa mai reusesc 🙂

    amalia 23 iunie 2009 20:06 Răspunde
  • Meninne drag,mi-au dat lacrimile citindu-te! Numai un om deosebit poate sa ascunda copiilor faptul ca s-a despartit de tatal lor. Esti o femeie cerebrala care stie ca linistea,binele copiilor e cel mai important lucru! Ma inclin cu respect! Sa stii ca totul se contabilizeaza in lumea asta,toate faptele noastre,si este imposibil ca Dumnezeu sa nu-ti daruiasca o mare bucurie,o dorinta neamplinita se va concretiza curand! Sunt sigura draga mea ca fericirea e aproape,singuratatea va fi o amintire ,vei zambi ,vei iubi,vei zbura!

    florentinamurgoci 24 iunie 2009 10:13 Răspunde
  • D-na Murgoci, multumesc mult de cuvinte; sincera sa fiu ma bucur sa vad ca ganditi la fel ca mine…copii mei sunt prea mici sa inteleaga si nu am vazut niciun motiv sa le intunec copilaria cu crizele mele de femeie parasita. Am pornit pe drumul asta cu multa credinta in D-zeu…si imi este bine. Pana si d-l ex a avut bunul simt sa se comporte mai mult decat omeneste pana la urma, comunicam cat se poate de bine si inafara de faptul ca nu este fizic cu mine sa ma ajute in rest am tot suportul lui in privinta copiilor…am avut noroc as spune eu…asa numesc rasplata asta a insumarii faptelor bune 🙂 Sunt deja bine…si parca am mai zis, nu ma consider „singura” si nu am probleme cu snguratatea! Nu am barbat! :)))
    Dar eu zic ca tot raul spre bine…incerc sa fac ceva si pentru mine…si mi-at trebui un inger nu un barbat in situata mea…Multumesc inca o data de cuvinte, sa aveti pace si liniste si iubire.

    Eu am intrat numai sa vad zic de un cadou. Mi-am amintit ca am primit de la o „prietena” o scrumiera…scumpa rau…priblema e ca eu nu fumez!!!!

    meninne 24 iunie 2009 11:12 Răspunde
  • Bun gasit tuturor!
    Cu privire la cadouri , unele persoane apreciaza foarte mult de la cine vine darul respectiv. Daca iti e oferit de o persoana draga , te entuziasmezi si de un flecustet hazliu.
    E adevarat ca te simti minunat atunci cand vezi ca persoana careia ii daruiesti ceva e surprinsa in mod placut si observi ca chiar isi dorea acel lucru .
    Draga Simona mi-au placut din nou articolele tale, de data asta cele din Tango-ul de iunie. Joas palaria , ma binedispun vorbele tale si spun chiar ce se ascunde in spatele ” bravurilor” multora. 🙂
    Pisica, am simtit neliniste venind spre mine atunci cand ma gandeam la tine,sper ca nu e grav ce se intampla. Iti respect tacerea , sunt alaturi de tine chiar daca fizic ne desparte un spatiu destul de mare.

    Blanca 24 iunie 2009 12:25 Răspunde
  • Buna dimineata, da, da, iata o dimineata buna dupa multe triste si innourate! Ma, va faceti de cap de atita vreme pe blogul asta, zau, eu daca as fi voi mi-ar fi ru-si-ni-ca…….Simona, draga mea cea mai draga, ia zi tu frumos si cinstit, ca la doctor, nu am avut noi in revista un articol asemanator pe aceasta tema?!??! Nu pot sa jur ca era chiar acesta dar pot sa jur cu mina pe inima si sa si caut in colectia de reviste, ca subiectul asta cu cadourile l-am mai dezbatut…ce-i drept, nu pe blog! Acum e foarte posibil sa fiu pur si simplu bitchy (nimic nou in asta, a?!?), tu sa fi vrut chiar sa vezi ecoul comunitatii asupra acestui subiect…banuiala mea e ca probabil ai avut altele de facut si cinste tie! Cinste, in speranta ca au fost chestii frumoase, spumoase, si alte chestii din gama asta terminate cu „-oase”….of Simona, de fapt vroiam sa-ti spun atit: nu, nu e toata lumea pe Coffee Chat, nici pe blogul lui Alice! Unii sunt fanii tai dedicati si chiar intentioneaza sa ramana asa! Citesc si ei tot ce se scrie prin alte sufragerii literare, se bucura, se intristeaza, dar „acasa” se simt in casa ta! Pe blogul tau! Unde lately se cam lincezeste si se bate apa-n piua si tasta a paguba! Cu toata jena….
    Ca sa nu par exact neserioasa, am sa ma incadrez in pluton si am sa ma dau cu parerea, in stilul caracteristic, impartasind din experienta personala: un cadou e un cadou si conteaza al naibii de mult de la cine il primesti! Am primit la viata mea cadouri absolut tembele pe care le-am iubit cu patima si deznadejde ptc „daruitorul” era atit de important in viata mea ca-i divinizam urma pasilor, daramite un cadou pe care se „efortase” sa-l aleaga, sa-l cumpere, sa mi-l daruiasca……am primit cadouri superbe, parfumuri halucinant de scumpe, bijuterii valoroase, pe care le-am aruncat jenata intr-un fund de sertar fiindca am inteles ca aceia/acelea care mi le daruiau o faceau din scarboasa obligatie (asa li se parea ca trebuie nu ca as fi sugerat eu vreodata ca imi trebuie sau am nevoie!) sau o faceau pur si simplu fara nici un sentiment, fara nici un gand, fara sa priveasca pretul, cam in genul in care matur eu din rafturi cand fac piata in supermarket! La polul opus, ma bucur intre prietenii mei, in familia mea si in gasca pe care o frecventez de renumele de a nu fi gresit niciodata atunci cand am daruit ceva! Banuiesc ca urmez oarecum tiparul doamnei Murgoci, cu precizarea ca eu nu-s un fin observator si nu-s atenta la dorintele materiale ale prietenilor/ membrilor familiei. De ce n-am gresit niciodata, de ce am faima asta?!? Lucky guess, ma gandesc! A, si mai e ceva: evit at all costs sa iau ceva „ce-mi place mie” asta si pentru ca eu am niste gusturi destul de comune, sunt mai degraba genul clasic (alb cu negru, nu-i asa?!?), ascult o muzica care se pare ca o aud doar eu (ha, ha…), citesc romane de dragoste, istorice si politiste si nu manifest niciun fel de intelegere pentru alte genuri, la filme am de asemenea gusturi si idei personale iar decoratiunile interioare sunt (inca) o mare necunoscuta pentru mine! Si totusi (si acum va vorbeste profesionistul din mine!) nu aveti absolut cum sa gresiti daca va structurati cautarile astfel: prieteni apropiati: imposibil sa nu aveti in arhiva personala fotografii haioase, de care sarbatorita/-ul sa fi uitat, care sa poata fi colantate, imprimate, etc si daruite alaturi de o ciocolata sau un vin cu adevarat speciale! Un tort special, gandit pentru persoana respectiva (si vaaaai, noi femeile suntem innebunite dupa ciocolate, le recunoastem aromele, densitatea, samd!!!) este iarasi o idee minunata (zic eu!)…daca discutam de femei, accesoriile (anumite accesorii!) nu se demodeaza niciodata – stiu si eu, o esarfa de matase, o cravata speciala daca doamna este an office lady…..merge si varianta dupa ureche, eu de exemplu sunt innebunita dupa Allure, adica sigur prietenii mei nu gresesc cand e vorba de Allure, ca nu e niciodata destul :-)…..un film clasic este iarasi o idee buna, dar nu dintr-acelea de care „imi place mie” ci dintr-acela titrat pe la box office-uri si cu review-uri consistent asemanatoare (astfel ca subiectivismul sa aiba cat mai putin loc!).
    Cred ca e extrem de important sa te gandesti la persoana respectiva cand iei un cadou (iarasi o copiez pe dna Murgoci!), la personalitatea ei, la genul de interactiune pe care o ai! Atunci cand cumperi un cadou cu atitudinea „e hai, ca tre’ s-o facem si pe-asta/ pana la urma gestul conteaza/ ia uite ce fluturas dragut, vaaai ce-mi place, ia sa il iau lu’ aia ca tot e ziua ei” atitudinea asta va tasni la suprafata odata cu ruperea ambalajului artistic. Cand faci un cadou, de fapt, comunici un mesaj ! Ca si in cazul cuvintelor, al mimicii, sensul respectivul mesaj il da fiecare personal! Tot in nota asta, cand vreti sa faceti un cadou cuiva de-al vostru (fie sef, prieten, angajat, amic, bla-bla-bla) nu rugati o prietena care e la shopping „ia si mie ceva ca e ziua lu’ X saptamana viitoare, sar’na, ma revansez” – cadoul ala va purta mesajul cumparatorului, nu pe-al vostru!

    Altfel, Anca G zisa si madam Gaina, e mama dedicata, iubitoare, multumita (dar fara sa rasufle usurata!) ca Tania ei incepe sa redevina copilul pe care l-a avut, copilul pe care si-l doreste! E daramata (aceasta Anca G!) sa constate ca de fapt, bolile sufletului, ale mintii si ale trupului provin din neglijenta celorlalti, din lipsa de atentie, din ne-alocare de timp! E fantastic sa vezi cum putin timp, o vorba buna, atentia nemijlocita si neimpartita sau pe fuga ii fac pe cei de langa noi sa se deschida ca niste flori la soare! Am un ficus Bnejamin acasa, il cheama Benji, il am din 16 octombrie 2003 (era ziua mea, da!) era un copacel micut si firav la vremea aia! In timp, a devenit pomisor si acum e aproape pom, mi-e drag de el cum sade in dormitor in dreptul ferestrei, cum imi face frunzulite, cum fosneste secretos cand imi simte pasul…nu va puneti pe ris….eu am multe plante de apartament, toate au nume, toate au povesti! Ei bine, sunt cateva luni de cand lu’ Benji prapaditu’ ii mergea cam rau! Il vedeam seara, inainte de culcare, cand cu un ochi amortit de somn si cu alalaltul in televizor ii vedeam frunzulitele din ce in mai albe (e Ficus argintiu!), din ce in ce mai aplecate catre pamant! Il inghionteam pe Dan „deci, lui Benji ii merge prost, ii pui prea multa apa sau prea deloc, ce facem, razi de el ca e al meu?”….ma uitam dimineata la el, cu ochi critic, ma durea sufletul si ma enervam, in acelasi timp! Ma gandeam frustrata, bah, ce draci are asta de se poarta asa?!??! I-am schimbat pamantul, i-am schimbat ghiveciul, l-am legat altfel….nu, nu, nu…Benji nu vroia si pace! Nici nu murea, adica nu de tot, ii cadeau frunzulitele, nu mai facea altele…si intr-o seara, m-am asezat langa el si am inceput sa-i vorbesc ca unui om! Cald, asezat, pe urma artagos, ma tem ca la un moment dat l-am si ciufulit de cateva frunze ca ma enervasem, cand ii explicam ce istorie avem noi, cum ne-am mutat in 3 case impreuna, cum stie el ca el e planta mea preferata (e adevarat, jur!)….mi-am adus aminte ca Tania mi-a spus ca daca le mangai, plantele simt! Si vibreaza! Si chiar mi-a aratat, cu manuta ei subtire, cum trebuie mangaiata o planta! L-am mangaiat pe Benji in seara aia, l-am luat in brate atit cat am putut eu si i-am promis ca o sa am mai multa grija de el, ca o sa-l salut mai des, ca o sa-i zambesc mai mult…..stiti finalul nu?!??!? Da, Benji mi-a facut din nou puhoi de frunzulite, e frumos ca o fotografie (nu am cum incarca pe blog poza ca nu ma pricep!), imi fosneste iarasi secretos cand vin seara acasa….Ar fi trebuit sa inteleg ceva din povestea asta dar n-am inteles si atunci Dumnezeu a transferat-o la un nivel mai sus! La Tania! Sper ca am intervenit la timp, sper ca mi-am invatat lectia, sper ca i-am salvat, pe Benji si pe fata mea deopotriva! Sper ca am priceput ca dragostea este day to day job, e obligatorie, la fel ca mersul la serviciu, la fel ca respiratul, la fel ca mersul la buda! Nu le faci, se intampla dezastre! Tot ce-am imblianzit (asa, ca in Micul Print!) are nevoie de atentia noastra constanta, de caldura noastra, de tot ce i-a imblanzit! Si drama este ca atunci cand nu le primesc nu se salbaticesc la loc…..nu, nu, nu….ne mor blanzi, in brate! Rupandu-ne sufletul pentru totdeauna!

    Misu draga, m-a miscat mult postarea ta…eu nu stiu cum ai tras tu concluzia ca mamei tale nu i-a placut mingea ta, naiba stie, m-am gandit ca poate ai intrebat-o si ea ti-a spus desi ma indoiesc, mamele sunt innebunite dupa cadourile copiilor lor, indiferent cat de stangace sunt…. Nu o sa-ti tina de cald si ceea ce e f trist nu o sa-ti aduca mama inapoi dar eu, care sunt o mama ca multe altele, ba chiar ma tem ca-s cam mediocra si cam rea, iti garantez ca mamei tale i-au placut TOATE cadourile tale! Si fiecare zi pe care apucat sa o petreaca langa tine! Si ai fi surprins (a?!?) sa constati cate reprosuri si-a facut si ea probabil, saracuta, mult mai grave decat cel pe care ti-l faci tu!

    Iar voi dragelor, dragilor….mai multa animatie, da?!? Mai multa pofta de viata, da?!??! Dumnezeu nu ne da niciodata cat putem duce si daca nu invatam din relele pe care totusi ni le da, ne mai da apoi mai mult si mai greu…trebuie doar sa ne facem temele si mie mi se pare ca toti pe aici suntem elevi silitori! (Dea Valma, stii pentru cine a fost asta, nu?!?)

    Va pupa Anca mult! Cu drag! Si i-a fost dor…

    Anca G 24 iunie 2009 13:14 Răspunde
  • Draga Anca, n-am scris acelasi lucru si in Tango, te asigur ca, desi stiu ca am avut o tema legata de cadouri, era alt material. 🙂
    In rest, apropo de Benji, mie mi-e frica sa cumpar cadouri vii. Mi-amintesc si acum cind m-a sunat o prietena si mi-a zis exact asa: „Simona, cadoul de la tine a murit azi-dimineata”.
    Ii dadusem un peste exotic scump si mare, colorat ca o jucarie chinezeasca, si-l gasise cu burta-n sus, la numai cinci zile dupa aceea. Eu m-am simtit vinovata si stinjenita, era ca si cum i-as fi ales un peste debil de la bun inceput. Dar eu de unde sa stiu ca exoticul avea karma proasta?
    Diana, o amica de-a Ramonei (prietena mea), a primit de la alta amica, Alina, un pisoi frumos, de Mos Nicolae. Si, fiindca Diana nu statea niciodata acasa si nu putea sa aiba grija de el, i-l tot dadea Ramonei sa-l tina-n grija, pina cind i l-a lasat de tot. Au trecut sase luni de-atunci si Ramona a facut din el ditamai motanul flocos. Si daca i-l ia cineva, moare. Acum, toata gasca se preface ca uita ca pisoiul Nicki era cadoul pe care Alina i l-a facut Dianei. Nicki e motanul Ramonei, pur si simplu, iar orice palavrageala privind originile si adoptia e deja tabu.
    De-asta nu cumpar cadouri vii, ca sa n-am frustrari sentimentale.

    simona 25 iunie 2009 5:36 Răspunde
  • Florentina, ai suflet frumos si faci cadouri pe masura acestei virtuti… Ca de obicei, citesc tresarind ceea ce scrii, generozitatea ta e un manual de sentimente binecuvintate.
    Pe de alta parte, multumesc, dar nu-mi lua ciocolata, ha, ha, nu stiu cine-a zis aici ca-mi place mie ciocolata, adevarul crud e ca nu ma omor cu ciocolata. Stiu ca mi-a mai promis si Meninne ciocolata, dar daca n-are forma de ceva, gen iepuras sau ursulet, nu vreau :). De fapt, ea zisese, saraca, „sub orice forma”, deci pot sa sper la un ursulet. Pacatuiesc cu alte dulciuri mai mult, imi place inghetata, de exemplu, si ma straduiesc sa o inlocuiesc, tiptil, cu iaurt congelat. Dar papilele mele nu pot fi pacalite, se prind imediat de miscare si protesteaza. 🙂

    simona 25 iunie 2009 5:41 Răspunde
  • Asa e, Amalia, de fapt gasesti decodificarea efectului in ochii celui caruia ii daruiesti ceva. Si asta tine loc de orice alta multumire verbala…

    simona 25 iunie 2009 5:48 Răspunde
  • Blanca draga, iti multumesc din suflet, ma trezesti frumos cu aprecierile tale, fiindca ma simt vinovata, de fapt. Va trebui sa recunosc, din nou, ca sunt foarte lenesa, iar incurajarile tale imi fac bine, ma scot din motaiala, altfel stau toata ziua si torc.

    simona 25 iunie 2009 5:51 Răspunde
  • Meninne, scumpa mea, eu percep singuratatea ca pe un antrenament pentru fericirile viitoare, asa vreau sa cred, chiar daca numai scenariile roz de la Hollywood potrivesc lucrurile astea impecabil. In rest, viata e un pic mai artagoasa, stiu. Dar ne descurcam noi cumva! 🙂 Cit despre scrumiera pe care ai primit-o, desi nu fumezi, welcome to the club! Stii ca eu am povestit si-n carte cum un fost iubit mi-a facut cadou o bricheta nesimtit de scumpa, „de firma”, de altfel, desi eu nu fumez. Asa ca… intelegi cum devine treaba 🙂

    simona 25 iunie 2009 5:54 Răspunde
  • La multi,multi ani,d-na Florentina!Va sarut.

    Reta 25 iunie 2009 7:29 Răspunde
  • Iti multumesc Reta! Te imbratisez!

    florentinamurgoci 25 iunie 2009 11:09 Răspunde
  • La multi ani , minunata si inteleapta d-na Florentina !

    Blanca 25 iunie 2009 11:42 Răspunde
  • Te sarut Blanca,multumesc!

    florentinamurgoci 25 iunie 2009 12:06 Răspunde
  • Doamna, Florentina, am tot vrut sa va spun ca m-a impresionat povestea dvs. citita in „Cele Mai Frumoase Iubiri” ! De asemenea, ma bucur pentru fiica dvs, si multumesc pentru povetele pe care ni le dati .

    Blanca 25 iunie 2009 13:11 Răspunde
  • Simona, e musai sa fie cu sfarsit holiudian…singuratatea noastra…dar pana una alta sunt atatea de facut! repetitii, pregatiri 🙂 sanatate sa fie!
    La multi ani D-na Murgoci, Florentina, va sarut.

    meninne 25 iunie 2009 14:16 Răspunde
  • La multi ani, d-na Murgoci!
    tot binele din lume sa fie cu dvs, Dumnezeu sa va tina in palele lui si sa va binecuvanteze sufletul.

    pisica 25 iunie 2009 14:42 Răspunde
  • iertare, am mancat o litera… era vorba de palmele Domnului…

    meninne… de la jumatate si pana la capat. iarta-mi tacerea.

    pisica 25 iunie 2009 14:43 Răspunde
  • Va multumesc mult,Meninne drag si Pisicuta scumpa,si eu va doresc numai fericire,iar ghemele tale sa fie pline de dragoste si ganduri bune!

    florentinamurgoci 25 iunie 2009 15:39 Răspunde
  • pisica nu trebuie sa iti ceri iertari 🙂 am inteles.
    …pana la jumatate!

    meninne 25 iunie 2009 17:00 Răspunde
  • Draga Florentina, ma alatur – tardiv, dar cald – celor care iti ureaza LA MULTI ANI, iti doresc sa ti se deschida toate zarile si sa ti se lumineze visul, realitatea, dragostea…

    simona 26 iunie 2009 5:51 Răspunde
  • Stimata doamna Murgoci, scuzati intarzierea! La multi ani fericiti si plini de bucurii – parerea mea ca pot sa fie cat de mici numai dese sa fie!
    Va pup!
    Simona, multumesc de replica, m-am distrat copios la aia cu „Simona, cadoul de la tine a murit azi dimineata”….dincolo de inerentul zambet privind „karma proasta” a pestisorului nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca nu e vina celui care face darul cat a celui care nu-si poate asuma responsabilitatea! Dar eu gandesc defect, stiu!
    A, si inca ceva: la polul opus, felicitari Ramonei! Sincere! Prietenii si membrii de familie nu sunt niciodata prea multi…ea tocmai si-a facut rost de asa ceva – un prieten bun si devotat, flocos si mieunator 🙂
    Altfel va pup cu drag si cand mai am un pic de timp mai intru sa va mai povestesc una alta

    Anca G 26 iunie 2009 12:58 Răspunde
  • Simona te-am visat azi noapte, ce-o mai fi si asta?! 🙂 
Pisica, pana la jumatate. Sa aveti pace cu toti. Camelia sper sa fie totul bine.

    meninne 26 iunie 2009 13:36 Răspunde
  • Va multumesc Simona,Anca G,sunt un om fericit inconjurat de suflete frumoase! Alaturi de familia mea ,voi sunteti cele ce imi inseninati zilele si noptile! Sunt inconjurata de marea familie Tango!Fac parte din marea familie Tango! Va imbratisez!
    Nu pot spune mai mult,sunt bulversata de moartea lui Michel,il credeam nemuritor!

    florentinamurgoci 26 iunie 2009 15:30 Răspunde
  • Draga Simona,

    Parerea mea, este ca tot ce daruiesti trebuie sa fie din suflet…Fie un zambet, fie o floare, fie un cuvant spus la timpul lui, fie un cadaou(mare sau mic). Se poate intampla sa nu nimerim mereu, sa mai si gresim, dar cred ,ca daca, suntem atenti la cei din jur, si vrem sa stim ce isi doresc cu adevarat, cu siguranta, vom alege potrivit!Oricum cei care se multumesc doar cu o floare , cu carte, sau un film..sunt putini din pacate!Multi se lumineaza doar la lucruri materiale, haine, bijuteri, fiecare dupa caz…
    Nu, voi lua cadouri spirituale celor care nu isi doresc! Le voi lua, ceea ce lor le place! Pt ca important este sa le facem o bucurie…
    Imi place sa daruiesc, si uneori ma bucur mai mult atunci, cand reusesc sa fac pe cineva sa radieze…Mereu sunt atenta cu cadourile, in grupul de prieteni , am fost delegata , sa ma ocup de asa ceva…Dar imi place, asta nu inseamna ca cei care nu stiu sa faca cadouri..nu trebuie sa primeasca cei bucura.
    Ce am observat ,eu( parere personala) ,cei care nu stiu sa daruiasca, sunt nefericiti, mereu nemultumiti, mereu isi doresc mai mult pe orice plan, si nimeni si nimic nu le umple acel gol sufletesc!
    Sunt fericita ca sunt o fire generoasa, ca pot darui neconditionat, ca indiferent cat rau mi s-a facut din partea unei persoane, am putut , de ziua ei, sa ii daruiesc un superb buchet de flori!
    Sa incercam sa daruim in fiecare zi, un zambet, o floare…viata oricum este grea..daca suntem rai si egoisti , nu ne foloseste la nimic!
    Un weenk-end frumos tuturor, sa fiti iubiti si daruiti!

    aimee 27 iunie 2009 10:06 Răspunde
  • Anca, sa stii ca Ramona s-a suparat pe mine si nu stiu cum s-o impac, nu stiu daca am sa mai vad motanul si daca am sa reusesc sa-i explic. I-am scris, i-am lasat mesaj pe celular, dar tace. Am sa-ti mai spun. Sunt suparata…

    simona 28 iunie 2009 0:02 Răspunde
  • Meninne, mai straduieste-te sa ma visezi frumos, am mare nevoie de asta, de premonitii bune… Multumesc, draga mea…

    simona 28 iunie 2009 0:03 Răspunde
  • Florentina, nemuririle vin si pleaca, stiu ca e un nonsens cutremurator, dar vom accepta acest paradox si vom supravietui. E o simbata splendida – va trebui doar sa ma hotarasc de ce.

    simona 28 iunie 2009 0:04 Răspunde
  • Aimée, si eu eram cindva delegata sa cumpar cadourile grupului, pe vremea cind viata noastra functiona in grup. Intre timp, anii ne-au tras dupa ei, catre individualism si principii solitare.
    Acum imi place sa aleg cadouri de una singura, ratacind frenetic prin magazine si prin propriul meu suflet, dupa cuvinte, dedicatii, culori, simboluri.
    Abia astept, luna iulie mi-e periculos de aproape de inima, voi avea si ocazia sa spun ce am de spus, am Raci atit de (definitiv) dragi in viata mea: Iulian (si mamica lui, si surioara lui), Alice, Ramona, Ina, Gina, Liliana, Madalina… Iulie ramine o luna solara si mi-o revendic – cu patima femeii nascuta toamna, in zori de zi cu miros de gutuie si frunze.

    simona 28 iunie 2009 0:17 Răspunde
  • Cadoul pe care mi-l ofer este acela de a nu mai oferi cadouri. Acest mod este cel mai frumos si cinstit cadou. Nu mai sunt motive de evaluare a valorii cadoului. Si daca e necesar a oferi un cadou si il doreste chiar si din complezenta inseamna ca il merita 🙂

    Helga 28 iunie 2009 9:56 Răspunde
  • Ha, ha, draga Helga, e si asta o varianta. Doar ca nu vorbeam doar de valoarea materiala a cadoului, ci si de cea simbolica. Oricum, atunci cind vei simti totusi nevoia cu adevarat sa faci un dar cuiva, nimeni si nimic nu te va putea opri, nici macar propriile principii… 🙂

    simona 28 iunie 2009 10:13 Răspunde
  • Sa stii ca p-asta cu rozul femeilor insarcinate am mai auzit-o. Unei femei i se facea greata cand vedea roz, iar alta incepea sa halucineze mirosuri neplacute la vederea culorii roz. Asa ca… se mai intampla 😉

    afreuda 28 iunie 2009 13:04 Răspunde
  • Eu sunt indrazneta si spun clar ca vreau in fiecare luna un cadou, si-l astept cu nerusinata nerabdare , si da vreau daruri de la tine Simona, luna , de luna, sa fie ,sa vina articolele, am pofta sa rup folia ce tine la secret revista, sa ma imfrupt cu lacomie din ganduri ce au fost intai in minta si in inima ta! 🙂 , sa tau apoi si sa savurez relaxata totul, sa spun iar si iar : de unde stie fata asta ce gandesc eu ?

    Blanca 28 iunie 2009 17:40 Răspunde
  • Simona…erai ocupata sa scrii ceva pentru (o) revista si eu cam isi stateam in coaste 🙂 Promit sa te visez pe o insula data viitoare, neaparat cu „accesoriul” potrivit!
    Pisica imi e asa de dor de tine. Pana la jumatate.
    Sa aveti toti pace si iubire.

    meninne 28 iunie 2009 20:30 Răspunde
  • La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc astazi numele sfant sau celor pe care ii sarbatoriti!

    pisica 29 iunie 2009 7:20 Răspunde
  • Da, Afreuda, acum mi-am amintit ca aveam o cunostinta careia, cind era insarcinata cu al doilea copil, i se facea greata instantaneu cind vedea un neon aprins sau animale blanoase. Deci… minunate ciudatenii 🙂

    simona 29 iunie 2009 8:40 Răspunde
  • Blanca, deci cu tine e simplu, fiindca spui singura ce vrei, nu ne mai zbatem noi in circeii nehotaririi 🙂 Multumesc din suflet.

    simona 29 iunie 2009 8:41 Răspunde
  • Doaaaaamne, Meninne, si in vis sunt ocupata sa scriu ceva intr-o revista? Ha, ha, uite ce destin fixist am! Hai ca mi-a placut 🙂

    simona 29 iunie 2009 8:42 Răspunde
  • Pisica, te pierdusem, te scapasem pe usa afara, dar stiam ca te intorci, cind ti se face foame si dor de noi. Asa! 🙂

    simona 29 iunie 2009 8:43 Răspunde
  • DIN TOATA INIMA, LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CARE AZI ISI SARBATORESC NUMELE BINECUVINTAT, DE ZIUA SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL!

    simona 29 iunie 2009 8:48 Răspunde
  • Buna ziua, sa va fie saptamana frumoasa

    Eu abia acum revin aici dupa o absenta scurta, abia asteptam sa ma intorc aici si sa citesc, eram sigura ca o sa gasesc aici parerile(regretele – daca imi permiteti) domniilor voastre despre faptul ca a plecat Michael Jackson; eu va spun sincer in fiecare zi din acest week-end am plins, as fi vrut ca macar ieri duminica sa n-o mai fac, pentru ca nu prea mai aveam lacrimi, dar tot am plins un pic……. dar nu vreau sa supar pe nimeni cu ……
    Sa traiasca toti racii dragi inimii Simonei, si noua dragi :Alice N.
    Este bine ( asa cred eu) sa fii nascut toamna , cind toate roadele pamantului ni se arata, anotimpul acesta ne umple si pe noi oamenii de energie
    LA MULTI ANI CU SANATATE TUTUROR PETRILOR SI PETRINELOR, PAULINELOR SI D-LOR PAUL!!!!!

    iris 29 iunie 2009 9:47 Răspunde
  • mda…ma seaca faza asta cu michael jackson pe toate canalele pe toate radiourile…nu am ceva cu el…ci cu oamenii care ii ridica statui acum…nu s-a deranjat nimei sa il ajute , asa din recunostinta ca e regele pop, in timp ce traia si avea probleme…acum toata lumea sare! sa le fie rusine la toti care sar sa arunce cu piatre in oricine, vedeta sau nu! na ca m-am enervat!

    meninne 29 iunie 2009 11:54 Răspunde
  • Mii de scuze sincere, pentru ca te-ai enervat Meninne, nu am vrut sa supar pe nimeni dar eu asta am simtit si am scris aici…………………; imi pare enorm de rau ca te-ai enervat dar asta poate ca spune ceva despre tine(daca-mi permiti) si tu ai fost printre fanii lui sinceri…………as scrie mai mult dar mi- e teama

    iris 29 iunie 2009 13:45 Răspunde
  • Dragilor, dragelor care mi-aÅ£i fost aproape atunci când v-am spus/scris că mi-e greu: soÅ£ul meu s-a întors acasă din clinica clujeană. E mai bine, vizibil, dar mai avem de luptat cu una, cu alta… Nu a eliminat încă tot lichidul din corp, încă i se umflă picioarele, nu are voie să facă efort, trebuie să mănânce regim, dar E ACASÄ‚! Vă mulÅ£umesc mult celor care mi-aÅ£i ridicat moralul cu o vorbă bună, v-am simÅ£it – aproape fizic – alături, dacă sufletele pot fi aproape fizic! Åži trebuie să vă învăţ pe cei care, poate, nu credeÅ£i, pe cei care nu ÅŸtiÅ£i, ceva ce ÅŸi eu am învăţat, acum, pe propria piele: există minuni! Åži, mai ales, sfinÅ£i care ne ajută să le chemăm în viaţă, care ni le aduc firesc, în schimbul unei simple rugăciuni! L-am descoperit pe Sfântul Nectarie, despre ale cărui minuni am citit destul de multe în „Formula AS”. Am cumpărat ÅŸi eu acatistul său, l-am citit, m-am rugat ÅŸi problemele mele fără de ieÅŸire, urgente, s-au limpezit, s-au rezolvat mai repede decât îndrăzneam să sper. Voi, cei care aveÅ£i probleme ÅŸi nu ÅŸtiÅ£i unde e ieÅŸirea, cereÅ£i-i ajutor Sfântului Nectarie!
    În altă ordine de idei, LA MULŢI ANI FRUMOŞI! tuturor celor ce poartă numele lui Petre şi Pavel, fie ei masculini sau feminini!

    Camelia 29 iunie 2009 14:30 Răspunde
  • Ma bucur foarte mult, draga Camelia , iti admir credinta, taria , iubirea si generozitatea cu care imparti modul in care putem sa gasim mangaiere in clipe grele. Sanatate sotului tau !

    Blanca 29 iunie 2009 15:05 Răspunde
  • Doamne, cat ma bucur Camelia pt tine si sotul tau! Sa-i dea Dumnezeu sanatate si sa se puna pe picioare cat mai repede,sa va bucurati unul de celalalt! Ai dreptate draga mea,daca avem credinta minunile se intampla!
    LA MULTI ANI urez si eu celor ce poarta numele PETRU si PAVEL!

    florentinamurgoci 29 iunie 2009 15:41 Răspunde
  • simona, pe usa am iesit de buna voie, pentru ca si tacerea este un fel de a vorbi. chiar daca citesc, va citesc.

    camelia iti doresc din tot sufletul putere si fie ca acesta sa fie doar prima din multele si frumoasele vesti pe care le asteptam. si un sfat, daca imi permiti: eu stiu ca rugile trebuiesc date mai departe, impartite… scrie acatistul pe blog, pe e-mail, cui vrei sa ajute…. se va intoarce spre tine.

    meninne am comentat decesul celui care a fost cel mai neinteles copil al acestei lumi, la ionut pe blog. si restul… de la jumatate pana la capat!

    pisica 29 iunie 2009 17:54 Răspunde
  • Camelia, doamne ajuta, ma bucur de vestea buna.

    meninne 29 iunie 2009 18:04 Răspunde
  • Iris, faci parte din presa care ani de zile l-a hulit? Eu cu astia am ce am nu cu oameni obisnuiti care l-au placut.


    meninne 29 iunie 2009 18:10 Răspunde
  • Buna ziua

    Da, fac parte din multimea care l-a adorat, dar nu l-a iubit suficient, multimea care a luat de la el dar care nu a reusit sa-i dea indeajuns in schimb si asa mai departe pot continua la nesfirsit………. multam” MENINNE

    iris 30 iunie 2009 9:55 Răspunde
  • iris iris…n-ai de ce 🙂 ce a fost a fost, de am invata macar de data asta!

    meninne 30 iunie 2009 15:04 Răspunde
  • Camelia, draga mea, ne rugam pentru tine si pentru rasuciri benefice de soarta. Sa va dea Dumnezeu amindurora pace si sanatate! Sunt vesti mai luminoase, deci… Sa fie cu noroc, ne gindim la voi…

    simona 1 iulie 2009 8:34 Răspunde
  • Simona, cand te mai intalnesti cu prietene de-astea aplica tehnica perdea(sau dus, cum ii mai spune). Inainte sa te vezi cu persoana respectiva, trage aer in piept si prefa-te ca tragi perdeaua de dus. Si ramai tu cu tine. Nu-i mai vezi pe altii, nu te mai vad nici ei pe tine…

    La telefon, cred ca ramane partea cu semnalul prost cea mai potrivita metoda de-a scapa 😀

    Teogirl 28 septembrie 2011 12:56 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Teogirl Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title