„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Cand? Unde? Cine? Cum? De ce?

de

christmas_market_6Invatand eu jurnalismul din goana tirajelor, am priceput devreme ca, indiferent daca scriu o stire chioara sau un material labartat pe doua pagini de ziar, continutul trebuie sa faca lumina in cinci chestiuni obligatorii: cand, unde, cine, cum si de ce. Daca lipsea una dintre aceste piese, seful de departament (in caz ca era mai destept ca noi, la momentul dat) facea o teatrala criza de nervi, semna amenzi (poprite din drepturile noastre de autor) si silabisea retoric ultimatumuri.

Niciodata n-am uitat sa raspund la cele cinci intrebari, in textele mele. Ba mai mult, obsedata de cap si de coada, am inceput sa extind metoda si in viata mea civila. Orice-mi bubuia prin cap, orice iubire inceputa si neterminata, orice nebunie, orice risc si orice suferinta raspundeau, obligatoriu, la intrebarile esentiale. Stiam cand m-am indragostit, unde am gresit, cine se face vinovat de (ne)fericirile mele (de obicei, eu), cum a fost posibil (iarasi) asa ceva si de ce excelez in teorie si esuez in practica, aproape de fiecare data.

Cand? La asta raspund eu: de Sarbatori. La restul va astept pe voi sa-mi raspundeti: unde, cine, cum si de ce e plecat de Sarbatori? Unde mergeti voi de aceste Craciunuri, Revelioane, sfinti de sezon sau weekend-uri 2010-2011, inghesuite printre ocaziile laice si religioase? Ce planuri aveti pe langa brazii, iubitii si prietenii din acest an?

Eu inca nu stiu ce sa va spun, e posibil orice, poate stau singura, poate ma voi distra incendiar. Ma voi surprinde pe mine insami. Habar n-am. Dar daca n-am sa pun nicio poza pe blog, dupa Revelion, va implor sa nu ma intrebati de ce.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona,
    promit sa nu te intreb de ce… si in acelsi timp imi si iti doresc sa umpli blogul cu poze de la Craciun si de la Revelion.
    eu sint printre cei care pretuiesc sarbatorile de iarna mai mult decit orice alte evenimente. si, cum altfel, nu prea am parte de bucurii intregi cu aceste ocazii. dar, cu rabdare si ambitie, stiu sa ma prefac veselia intruchipata si ma mint frumos (mai frumos decit stiu sa ma minta altii, aciuati cu sau fara voia mea pe linga mine). si noaptea imi spun in barba sa aud numai eu ca a fost ultima, dar ultima data cind am fost fericita pe jumatate, ca n-am sa mai accept jumatile de masura si ca la Craciunul viitor… si la Revelionul urmator…. de aici e poveste, e vis si nu mi-l injumatateste nimeni. 🙂

    iana 17 decembrie 2010 20:05 Răspunde
  • Acum un an Craciunul meu a aratat ca in cea mai frumoasa poveste traita. Patru generatii din aceeasi familie adunate in jurul unui brad imens (de 4m)… Insa falnicia Craciunului ne-a fost oferita de radacina bunicului (de aproape 90 de ani) din care descinseseram mama, eu si sora mea, si Luca si Teo – nepoteii mei… Noi eram ramurile pornite din trunchiul falnic al preotului din Balcesti.
    Am impodobit impreuna bradul, am cintat colinde, si cu vin rosu si cozonac l-am intimpinat pe Mos Craciun. Luca (avea 2 ani si jumatate pe atunci) era foarte emotionat, si initial a spus: „lui Luca nu-i place de Mos… Nu spune Luca nici poezie, nici cintecel”… Ulterior darurile l-au inmuiat si s-a transformat in „one boy show”, incintindu-ne cu tot repertoriul lui. Apoi timp de o saptamina a intrebat in fiecare seara cind mai vine Mosul, sa-i mai aduca daruri, ca el a mai invatat o poezie si vrea sa i-o spuna… Nu putea cuprinde in minte lui frageda curgerea timpului pina „la anu’…”; pentru el, fiecare dimineata era un An Nou, un Craciun Nou, prilej de bucurie si de primit daruri…
    Revelionul meu a avut zbor de fluturi si iz de primaveri… Dar despre asta cam stiti deja ;-), mi s-a cam dusul buhul cu fluturii mei iernatici… Parea ca am descins in Noul An insotita de semne de bun augur… Insa facind acum retrospectiva, anul asta a fost totusi greu, mai greu ca multi care l-au precedat, desi spre final m-am inacapatinat sa umplu unul din talerele balantei cu bucurii, voie buna si lucruri frumoase, sa-l indemn sa atirne macar un pic mai greu decit talerul cu lucruri mai putin placute.

    Anul asta… nu stiu exact ce ma asteapta. Evenimentele ma tin de Craciun in Olanda (regret de pe acum ca voi pierde privirile uimite. ochii mari si rotunzi ai lui Luca si Teo cind il vor vedea pe Mos), dar sunt convinsa ca va fi frumos si aici, caci ne vom aduna in jurul bradului si al celui mai frumos cadou al anului 2010, care poarta numele de Mara, si va fi botezata (si bineinteles ursita de mine ;-)) pe 27 decembrie.
    Pe 28 decembrie sosesc acasa!
    Stiu ca de revelion vom petrece undeva in Harghita, la o cabana, cu un gup de prieteni de-ai sorei si cumnatului meu. Mai mult nu stiu, dar sunt convinsa ca va fi zapada, veselie, mincare buna, cu gust de acasa, voie buna… Si stiu ca mi-am adunat de pe acum dorintele pentru anul care vine intr-un buchet considerabil, pe care il voi purta cu mine.
    Si partea frumoasa e ca vacanta mea nu se va termina dupa Revelion, vom mai pleca impreuna si inca o saptamina la ski in Austria. Abia apoi imi voi lua zborul catre fata asta nordica, care ma adaposteste in casa ei.

    Va doresc si voua sarbatori frumoase, cu sufletul plin, oriunde va veti afla!
    La multi an voiosi si sanatosi!

    Dea Valma 17 decembrie 2010 20:31 Răspunde
  • simone, intrebarea asta «cine» e cum nu se poate mai bine pozitionata, adica fix in moalele cercului. 🙂
    dar nici cu «de ce» -ul nu mi-e rushine, ca eu l-ash pune intrebare de cap de linie. 🙂
    iti doresc sa te surprinzi frumos, sa vii cu poze de la fatza locului, caci, oricum ar fi, vrem…dovezi. 🙂
    textul tau imi aminteshte de acele urari de bine, gen: «fiecare zi sa-ti fie o sarbatoare!»…pai daca sarbatoritul ar crede in felicitarea asta, s-ar intreba, nu-i asha, zilnic, «Cand? Unde? Cine? Cum? De ce?» si…nu-mi dau seama, daca ar fi grav, daca ar fi bine. 🙂 🙂
    iti mai doresc sa nu te rezumi la o stire, ci la o poveste. dintr-una din care pare a fi dezlipita fotografia asta de pe care nu-mi mai pot dezlipi privirea. 🙂

    ashtept si eu, mai mult ca niciodata, aceste sarbatori. (sau spun asta in fiece an? :)). ma gandesc Ca oi avea timp sa-mi documentez bine stirea, pana la venirea lor. altfel, da, stiu, risc sa nu fiu publicata. 🙂 🙂 🙂

    tania 17 decembrie 2010 20:33 Răspunde
  • simone, o melodie veche, veche ca e cu…«de ce» si merge, zic, lipita de povestea imaginii alaturate: 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=SxTakfJNawk

    tania 17 decembrie 2010 21:14 Răspunde
  • Simona draga, nu intrebam de nicio poza , numai daca nu sunt avantajati cei de pe Facebook:)
    Vom sti astfel ca ai fost surprinsa in cel mai uimitor mod de Revelion si si vom intelege dulcele egoism de a nu imparti la mai mult de doi petrecerea 🙂

    Blanca 17 decembrie 2010 21:54 Răspunde
  • Simona, cred ca te-ai decis sa faci o baza de date numita „Ce mai fac nebunii mei de pe forum!” 🙂 Frumoasa ideea.
    Ma voi conforma si voi raspunde intrebarilor acestea (multe si dificile! 🙂 ) pentru subiectul Craciun.
    Sa le iau pe rand: „Cand? Unde? Cine? Cum? De ce?”. Auzi, da’ stii ca are dreptate Tania?!! Acest „Cine ?” te loveste drept in frunte! Atat e de bine pozitionat. 🙂 Hai ca incep: de Craciun (Cand?-bifat), abia astept merg „acasa”, acolo unde am crescut, unde am invatat sa visez, sa sper, sa traiesc! (Unde?-bifat). Imi doresc sa dorm, sa citesc, sa ma invart prin bucatarie si s-o bat pe mama la cap (Cum? – bifat) povestindu-i tot ce-am facut. Mai mult ca sigur voi reusi sa rad de tata atunci cand intinde instalatia de pom pe jos si apoi isi pune ochelarii si incepe sa abordeze sistematic problema beculetelor incurcate desi, in fiecare an, le strange „ordonat ca sa imi fie usor anul viitor”. Abia astept sa ma distrezpentru ca ai mei, si la varsta aceasta a mea, inca imi mai pun cadou sub brad si asteapta sa vada daca imi place sau nu. (Cine?- bifat) . Un alt „cine” mai intra aici, dar ai mei sunt cei care reprezinta raspunsul la intrebarea „Cine?”. Eu traiesc Craciunul cu adevarat doar pentru ei. (Cred ca si „Cum?” este bifat acum). Altfel nu as putea si nu as intelege. Ii vad prea rar ca sa-mi fac alte planuri si de Craciun. („De ce?”-bifat)
    Si mai observ ca este un mare efort sa raspunzi tuturor acestor intrebari si in aceasta ordine. 🙂 Nu stiu, zau, cum reusesti. 🙂

    Candva, probabil in ziua in care ai facut acest chenar verde, ne intrebai despre dorintele noastre pentru Anul Nou. Am spus atunci ca nu pot sa scriu despre acest subiect. Eu nu am dorinte de Anul Nou. Nu vreau si nu pot sa vorbesc despre asta. Sa ma ierti!

    Nu vreau si nici nu-ti cer poze cu tine de Anul Nou.
    Tot ce-ti doresc este sa fii fericita: oricand, oriunde, TU, cat de mult poti, pentru ca esti un om bun! 🙂

    Anamaria 18 decembrie 2010 0:07 Răspunde
  • Azi am primit de la Cristina ceva induiosator, m-am uitat de cinci ori la rand…
    http://www.youtube.com/watch?v=ki8EcnVbd-Q

    Multumesc, CristinaC!

    Simona Catrina 18 decembrie 2010 1:52 Răspunde
  • Ma bucur ca ti-a placut Simona.
    E minunata naivitatea copiilor!

    Unde: De sarbatori famila se strange la noi acasa, mai putin tatii nostri care ne vegheaza probabil ca ingerii de undeva de sus.
    Cine: Suntem toti cu copii si prietenele lor, cu mame, cu frati si cumnate si cu nepoti. E casa plina si e bine.
    Cum: Ne strangem in jurul bradului si ne amintim de sarbatori din alti ani cand eram noi tineri si copii mici si se bucurau neconditionat de ce aducea Mosul ( a carui pntofi ii recunostea parca) si catam colinde ( caci unii dintr noi au cantat in coruri in tinerete) si mancam si bem si nu-i uitam pe ce-i dusi dintre noi si telefonam rudelor si prietenilor care ne sunt departe si nu-i putem strange la piept cu bucurie,deschidem cadouri care sunt mici si simbolice pentru ca altfel pierdem spiritul acestor sarbatori
    De ce: ca sa sarbatorim bucuria de a exista si a fi sanatosi si mai ales pe cea de a fi impreuna, de a avea tot ce ne trebuie, de a putea ajuta pe cine are mai putin.

    Anul acesta i-am rugat pe ai mei sa nu imi faca nici un cadou. Banii pe care i-ar fi cheltuit pentru mine i-am trimis in Romania si altcineva a cumparat pentru familia unei prietene tot ce ar trebui sa aiba pe masa de Craciun familia ei. E cel mai frumos cadou pe care il puteam primi.

    Voua va urez sa va bucurati de aceste sarbatori din tot sufletul!

    CristinaC 18 decembrie 2010 2:42 Răspunde
  • Lângă Păltiniş, la Rîu Sadului, la cabana unor oameni tare cumsecade. Cinci zile, cu Crăciun cu tot. Puiu mic şi părinţii lui, alte trei familii, prieteni de-ai noştri. Împodobim bradul, mergem la Bisericuţa din sat, să ascultăm colinzi, mâncăm preparate tradiţionale, inclusiv sărmăluţe, cozonaci şi vin fiert cu scorţisoară. Ne dăm cu săniile, cu schiurile, facem om de zăpadă. Pentru că am crescut mari şi vrem să-i oferim puiului mic o vacanţă frumoasă. De Anul Nou, la bunica, într-un alt sătuc frumos. Vom povesti la gura sobei şi la cumpăna dintre ani, ne vom îndrepta privirea către cer şi vom spera, ca la anul, să fim tot noi, la fel de sănătoşi şi de plini de vise. Dragă Simona, “ Sarbatori fericie “ îţi doresc şi multă linişte şi căldură în suflet. Şi tutror acestor oameni frumoşi, de pe acest minunat blog, sărbători frumoase, luminoase şi pline de magie. Să aprindeţi de Crăciun o lumânare veritabilă. Simbolul luminiţelor si al bradului, este acela de a ajuta Soarele să-şi refacă forţele şi să depăsească cu bine solstiţiul de iarnă, iar noul an să fie mai bogat şi recoltele mai rodnice. Sper ca în noul an, să fim mai frumoşii, mai darnici, mai copii.

    Ulicica 18 decembrie 2010 11:37 Răspunde
  • Simona, am citit aseara noua ta postare dar n-am stiut sa raspund imediat: planuri spectaculoase pentru sarbatori nu am, nici nu fac. Azi insa mi-am cumparat bradul, l-am asezat usurel pe zapada pana maine, cand probabil il voi impodobi, si mi-am amintit, asa, de niciunde, o imagine dintr-un film: Under the Tuscan Sun, cu Diane Lane, momentul cand EL ii gaseste EI pe brat o gargarita. Parafrazand o replica din film as spune: the life protects the dreamers – gargaritele apar cand nu te astepti, pozele cele mai frumoase sunt facute in cele mai neasteptate momente.

    Under the Tuscan Sun – Ladybugs
    http://www.youtube.com/watch?v=G7t_gCfTPlM

    Paca 18 decembrie 2010 20:03 Răspunde
  • Eu nu am planuri prea fancy de sarbatori anul acesta. Avand in vedere ca am copil mic, nu m-ar deranja deloc sa stau acasa. Si daca nu apare vreo invitatie de ultim moment, cred ca asta si se va intampla, voi sta acasa. 🙂 Am avut destule craciunuri si revelioane la munte in anii precedenti, e ok, mai stau si acasa. 🙂

    Victoria West 18 decembrie 2010 20:35 Răspunde
  • Iana, iti multumesc… Si eu sper sa umplu blogul cu poze, dar… In fine, ai dreptate cu jumatatile de masura si rezolutiile de Anul Nou (atat de populare in America si Canada, stiu bine…), stai ca dezbatem noi si asta inainte de „final countdown”, nu va las eu nebulversati de revelion! 😀

    Dea Valma, m-am hotarat, vreau sa fiu tu! 🙂 Am adorat ce-ai facut anul trecut, ador ce-ai sa faci anul asta, ador viata ta si amintirile tale, gata, iti propun sa-mi vinzi o franciza, vreau sa fiu Dea Valma! 🙂

    Tania, scumpa mea, cat as vrea sa ai dreptate, intuitie si glas aurit! 🙂 Daca devin exaltata cumva de sarbatori, povestesc, dar asta nu e atat de simplu pe cat de suav suna. Oriunde m-as afla, insa, am sa va fiu aproape, am sa zbor in jurul blogului, fiindca-mi tine de cald si de dragoste, cum mi-a tinut si anul trecut…

    Blanca, ha, ha, cat tact ai! Asa e, hai sa presupunem ca, daca nu pun poze pe blog, inseamna ca am fost asa de fericita si asa de placut-descreierata, incat nu mi-am mai adus aminte de voi! 😀 Mda, ar fi asa convenabil sufleteste… Oricum, promit ca nu vor fi avantajati cei de pe Facebook, daca nu sunt poze aici, nu vor fi nici acolo. 🙂

    Anamaria, am ras aproape printre lacramute, Craciunul inseamna acel „acasa” pe care nu-l poti defini mai frumos altfel, asa este. Scena cu tatal tau si beculetele stranse sistematic imi aminteste de tablouri similare din casa copilariei mele… Minunat! 🙂

    Cristina, tu ma tulburi cu sarbatorile canadiene, de care mi-e dor la un mod atat de greu traductibil… Suna splendid si iti doresc sa si fie splendid! Iar felul in care ai renuntat la cadouri e sublim, nu face decat sa-mi confirme nobletea ta, generozitatea iesita din tipare…

    Ulicica, draga mea, te asteapta asadar niste sarbatori ca-n filme, aproape ca mi s-a strans sufletul citind urarile tale – asta inseamna ca nu te mai avem aici pana dupa…? Iti doresc sa-ti fie iarna poveste fara sfarsit, fara teama, fara umbre. Multumesc!

    Paca… atunci cand m-am asteptat mai putin, un zbor relaxat de buburuza mi-a desenat in aer spirale de iubire. Cateodata, vara, pe antebrat mi se asezau buburuze zeloase. De cele mai multe ori, nu era nimeni in preajma sa le culeaga. Sau, mai rau, era cate cineva care le alunga. Ma cunostea asa putin, incat credea ca ma necajesc buburuzele. Multumesc, draga mea…

    Simona Catrina 18 decembrie 2010 20:37 Răspunde
  • Victoria, daca as fi tot in Canada, cred ca si eu as sta acasa anul asta. 🙂 Mirajul stralucirii domestice are, acolo, un potential fascinant! Iti doresc sa-ti fie sufletul flacara – dar mai vorbim pana atunci. 🙂

    Simona Catrina 18 decembrie 2010 20:40 Răspunde
  • Constat ca acest subiect aparent benign da oarece dureri. Barbatii inca se gandesc incordati – Trecatorule, Omuldelamunte, Thomas, Nicusor… (ca sa nu caut si mai adanc in istoria blogului…), nu (v-)ati raspuns la nici una dintre cele cinci intrebari necesare?
    Bine, si mai astept cel putin una suta fete nebune ca si mine, prietene de-aici, care precis au planuri direct proportionale cu imaginatia si disponibilitatea sufleteasca…
    Dar am rabdare! In fond e sambata, sunteti oameni normali, aveti si voi o viata… Nu-i nimic, mall-urile inchid curand. 🙂

    Simona Catrina 18 decembrie 2010 20:45 Răspunde
  • Ah, eu nu mi-am luat inca brad, asa, ca Paca, dar am fost azi in „documentare” adica am aflat „unde”, „de ce”, „(cu) cat”, „cum” si „(de catre) cine” se vand dumnealor; am gasit si locul in care se vand suporturile de brad, acum mai ramane sa il aduc acasa si sa-l torturez cu niste globuri si beteala sclipicioasa. Se intelege, cred, ca intentionez sa fac sarbatorile acasa, adica in Bucuresti. Si, desi am si eu rude si prieteni, de Craciun nu se va pune intrebarea „cu cine”, ci doar cine, adica eu. Mai departe nu stiu, sfarsitul de an este fara planuri, fara asteptari, fara sfortari de a fi sau de a petrece altfel decat simt ca as avea chef; va fi, asadar, cu ceva joaca, poate cu vise, categoric cu odihna si multa lene, cu miros de brad si ceai aromat, cu plimbari prin zapada si, pe cat posibil, cu fericire. Anul asta mi-ar placea sa am colindatori din aia mai mici de 1 metru si cu manusi colorate, motiv pt care intentionez sa cumpar si niste turta dulce si bomboane (sau acum se dau numai bani?! uite ca nu stiu..). Ba azi am scris si felicitari, din alea din hartie, pe care le voi trimite cu posta (ce retro, nu?) si am constatat ca nu stiu unde stau multe dintre prietenele mele. Cat despre Mos, el a venit deja cu multe cadouri, chiar si Mos Nicolae a venit anul asta, asa ca nu pot sa ma plang. Dar recunosc ca mi-ar fi placut sa pot da o fuga pana la Viena la targul de Craciun si apoi sa petrec sarbatorile si Anul Nou intr-un varf de munte, intr-o cabana izolata, doar eu si… ei, nu zic cine, dar ar fi fost frumos si asa. Pentru ca o sa fie frumos oricum va fi sa fie, de asta sunt sigura 🙂

    Justine 18 decembrie 2010 21:46 Răspunde
  • Justine, toata istorioara ta are lumanarele si voiosie, te admir pentru cat de senina poti fi. Asta e rostul sarbatorilor, de fapt. In rest, suntem destui ingrati care, in momente ca astea, avem mai la indemana lacrima decat zambetul. O sa printez ce-ai scris si voi tine in poseta biletul, de Anul Nou. „O sa fie frumos oricum va fi sa fie”, spui. Si ma lupt sa te cred. 🙂

    Simona Catrina 18 decembrie 2010 22:11 Răspunde
  • Simona, astazi pina si eu imi doresc sa fiu eu 🙂
    Nu stiu nici eu cum am facut si m-am destupat (in sfirsit) la mine si la suflet… dar se pare ca mi-a reusit si viata mea de una singura capata noi proprietati; de fapt cred ca nicicind nu m-am simtit mai ne-singura, inconjurata de atitia prieteni, implicata in atitea proiecte si momente frumoase, luind parte la bucuriile celor dragi, care sunt sunt, sincer, si bucuriile mele. Cred ca „implicare” e cuvintul cheie, m-am hotarit sa nu mai astept, ci sa invat sa imi pun visele in practica 😉 Ooooo, si ce frumos visez!

    Dea Valma 18 decembrie 2010 23:00 Răspunde
  • Zilele trecute il ajutam pe baietelul meu cum sa foloseasca WH- questions: when, where, why, what…si am zambit cand am dat de ele pe blogul tau.( scuze, nu are legatura cu textul, dar nu m-am putut abtine , vazand ca ma ”urmaresc ” peste tot!)
    Cand?? eheeeee… si eu as vrea sa stiu.
    Unde?- as vrea sa petrec Craciunul intr-o tara cu zapada. Cu multa zapada.
    Cu cine? Cu intreaga familie.
    Cum?Mancand mancare romaneasca, sorici, carnati, sarmale …., cantand colinde….langa un brad adevarat
    De ce? Pt ca nu exista sarbatoare mai frumoasa decat Craciunul. Si pt ca m-am plictisit de brad de plastic si de temperaturi intre 15-20 grade!
    Sarbatori fericite!

    Pitica 18 decembrie 2010 23:48 Răspunde
  • Unii deja ştiu că am împodobit bradul încă de pe vremea Sfântului Neculai. Îmi plac cadourile sub brad şi de ce n-ar sta şi ciuboţelele, spre umplere ,tot acolo? Asta presupune spălarea lor pe talpă şi aşternerea unui strat de silicon întru strălucire.
    Luminiţele care se aprind ca semafoarele de la trecerile de pietoni, globurile cândva de sticlă, pe care oricât le depozitai în puf tot se făceau chisăliţă, balerine în şpagat, pitici cu lămpaş uitându-se chiombâş la ele, beteala încurcată încă de anul trecut şi cumpărat alta, bomboane în staniol pe care Ilinca le dă cu fâs de teama furnicilor şi apoi le aruncăm prin curte( am văzut un şobolan ţinându-se de burtă), zăpadă arificială peste crenguţe ( când erau mici, băieţii mei au adus din curte zăpadă cât mai naturală şi ne-au făcut o surpriză împrăştiind-o printre crengi; mare le-a fost surprinderea că n-a rezistat decât foarte puţin, dar ei au fost pedepsiţi să reziste mult mai mult la o lectură din „O mie de leghe sub mări”), toate ăstea spuneam, fac parte din Crăciunul nostru cu invitaţi unul şi altul.
    În restul anului, Ilinca mă asemuie cu bradul. Înalt şi verde. Pentru a ocoli orice răutate exprimată sau gândită, vă spun de pe acum că nu am nimic în comun cu gardul…
    Şi eu vă iubesc!

    Omuldelamunte 19 decembrie 2010 4:43 Răspunde
  • Pitica, unde esti tu, de fapt? 🙂 Vezi, dorul acut de Craciunul cu colesterol si brad natural survine atunci cand esti departe. Am stat si eu departe timp de sapte ani, te inteleg. Azi nu ninge, e un soare care face misto de noi, nu stii ce sa mai crezi, desi pe jos cam aluneca… Iti multumesc!

    Simona Catrina 19 decembrie 2010 13:18 Răspunde
  • Omuldelamunte, esti de-o cruzime ne neimaginat. Reusisem sa uit de globurile copilariei mele, pe care le-am bocit inclusiv in exil. Si cand zic „globuri”, e un fel de a spune, aveam jucarioare de pom, pitici si zorzoane sfaramicioase, dar aveam si bomboane in poleiala. Eu (asemeni tuturor copiilor, cred) furam bomboana si lasam invelisul intact, atarnat de creanga. Ai mei se mirau ca nu molfai toate dulciurile din pom, dar cand despodobeau arborele tepos, dupa Sf. Ion, realizau ca din bomboane a ramas doar hainuta. Cred ca a fost prima data cand au realizat ca au copil destept. Pana atunci, avusesera dubii serioase, deoarece ma jucam doar cu cenusa din soba.

    Simona Catrina 19 decembrie 2010 13:29 Răspunde
  • Deci de la bomboanele in poleiala ti se trage desteptaciunea, Simona? :-)… eu nu le prea sufeream, din pacate nici amandinele nu-mi erau pe plac, uram boboanele cu crema de cacao iar rahatul pur si simplu ma teroriza!!! singurele bomboane pe care le mincam erau cele verzi cu menta… dar la capitolul dulciuri recuperez acum, si culmea, tot ce nu-mi era pe plac in copilarie, imi incinta acum papilele…

    Dea Valma 19 decembrie 2010 13:41 Răspunde
  • eiiii, si normal ca ciocolata chinezeasca (bucatelele alea mici in staniol auriu) era preferata mea, dar prindeam mai rar asa delicatese…
    si imi e si acum proapspat in memorie mirosul de banane coapte pe sifonier, si mirosul de portocale; cred ca asa mirosea un Craciun imbelsugat in copilaria mea: a banane si a portocale… acum miroase a mult – rivnitul cozonac…

    Dea Valma 19 decembrie 2010 13:48 Răspunde
  • Cand sunt intrebata unde vom merge de Craciun,raspund,spre surprinderea celor care nu stiu, ca vom merge la mos Craciun.Apoi le explic ce si cum.Tatal meu este nascut in noaptea de Craciun si cu totul neobisnuit a fost botezat Craciun(serbeaza si ziua de nastere si cea onomastica),iar acum la 74 de ani este cam mos.
    Deoarece familia este mare si cu spirit de clan (suntem cel putin 20 la masa)atmosfera este deosebita.
    Nu ma vad petrecand Ajunul Craciunului in alta parte si tot mai des imi vin in minte versurile lui Paunescu:”voi ce aveti parinti pe pamant nu in gand”)

    Simona,iti doresc ca tot ce iti doresti sa se implineasca!

    Daniela 19 decembrie 2010 14:51 Răspunde
  • Dea Valma, desteptaciunea nu mi se trage de la bomboane, doar revelatia alor mei, cum ca au un copil inventiv, provine din incidentul glucozic. 🙂 Imi amintesc de ciocolata chinezeasca, pe care acum n-as mai manca-o nici in vreme de foamete si razboi. Un fapt care arata cat de subiectiva e supravietuirea insasi…
    Si amintirile mele miros a portocala si cozonac.

    Simona Catrina 19 decembrie 2010 16:40 Răspunde
  • Acum înteleg mai bine povestea cu Cenusareasa, Simona. Asa se face ca tu tii condurii pititi în stilou.

    Problema cu 5 necunoscute (care mai de care) :
    Cand : Imediat dupa renastere
    Unde : Poate-n cer (sau dupa gardul orizontului)
    Cine : Fiinte de hartie cu inima mare si cu forme de îngeritze
    Cum : Pe o aripa de nor fara griji si fara zor
    De ce : Pt ca tot ce zboara în vazduh se înfasoara

    Petreceri pufoase tuturor !

    Thomas Man 19 decembrie 2010 20:06 Răspunde
  • Cum mi-as dori
    De Sarbatori si oricand, la orice ora, in orice anotimp, in orice Timp. Oriunde, chiar si pe Luna, mai ales pe Luna. Cu El. Cum? Cum doar El stie, cum doar noi stim. De ce? Nu stiu si nu ma intereseaza, lipsa de logica imi confirma magia.

    Cum va fi
    De Sarbatori. La Sibiu, Hotelul H. Cu Altcineva decat El. Cum? Cu masina, cu teama inzapezirii. Si cu o rochie albastra, misto. De ce? Nici asta nu stiu, dar aceasta nu-mi confirma de aceasta data magia, ci lipsa ei.

    Simona, ca sa nu te chinui si ca sa nu ma inviti sa-mi scot certificat de deplina sanatate la cap, te ajut: randurile de mai sus arata criza femeii de 30 de ani care isi traieste o intarziata pubertate si o intarziata duplicitate erotica.

    Simona, pe tine te ador si sunt sigura de asta, nu sunt confuza deloc 🙂 Iti doresc sa te bucuri de tot!

    Georgia 19 decembrie 2010 20:17 Răspunde
  • ce frumos, Georgia: – iti doresc sa te bucuri de tot- !! 🙂

    simone, azi am realizat ca eu fac un an de cand matot plimb, bucurandu-ma, prin parcul tau. 🙂
    de aceea, in locul unor bomboane de cioco, va dedic prima melodie postata aici de catre mine:

    http://www.youtube.com/watch?v=gF-qs_jxrH0

    tania 19 decembrie 2010 23:09 Răspunde
  • Draga CristinaC,sufletul nostru e plin de prea plinul daruit de tine.Cuvintele nu-si au rostul,tu stii mai bine ce inseamna Mos Craciunul pe care l-ai trimis in casa noastra.Te imbratisam cu drag si dor si suntem convinsi ca acel Mos ,nu te va ocoli,chiar daca l-ai rugat sa-si schimbe putin directia spre alt continent!

    Cri mica 20 decembrie 2010 1:13 Răspunde
  • Draga mea Cri mica.
    Daca as fii stiut ca treci prin curte pe la Simona n-as fi scris niciodata despre darul meu de Craciun. Acum sunt „embarrassed” cum ar spune baietii mei. Mosul meu asa a vrut sa faca si crede-ma ca mie nu imi trebuie nimic. Sanatate as vrea sa aduca mosul tuturor,pretutuindeni ca sa se poata bucura de fiecare clipa traita.
    Te imbratisez cu toata dragostea mea caci m-ai facut forte fericita de acest Craciun.

    CristinaC 20 decembrie 2010 2:05 Răspunde
  • De Sarbatorile astea nu trec Oceanul, caci nu stiu daca sunt in stare sa il strabat, aproape imediat, inapoi. Cand s-or fi complicat deplasarile astea asa de tare? Stau, asadar, la ses, desi prin creierii mei umbla numai lanturi muntoase. De Craciun mergem la concertul de colinzi de la biserica, acolo canta un cor care iti inunda sufletul cu magia momentului. Suntem norocosi sa il avem. pentru Revelion, astept sa se epuizeze biletele peste tot, ca sa ma pot plange apoi ca stau acasa 🙂
    Bine ca mai exista si locatii care nu cer rezervari.

    Draga Simona, iti doresc Sarbatori Superbe, ca sa se intoarca la tine macar o parte din bucuria pe care ne-o aduci mereu, in scris.

    amalia 20 decembrie 2010 10:18 Răspunde
  • cand? in seara de craciun …unde? acasa.. cu cine? cu iubitul meu si iubirea de catel si mai apoi musafiri pe care ii voi astepta cu bunatati(sper) primul craciun in care gatesc:)) de ce? pentru ca asa imi doresc 🙂 …
    de revelion.. cam dezorganizati… inca nu stim..oricum ceva club sau restaurant pt ca mi-am luat o rochita fantastica ce trebuie purtata :))
    cam atata pt anul asta… inainte de craciun vin parintii mei sa isi ia cado0urile de sub brad iar dupa craciun vin copiii lui din acelasi motiv:)
    iti doresc sa ai parte de niste sarbatori la fel de fericite cum imi doresc si pentru mine ! te pup

    andra 20 decembrie 2010 11:18 Răspunde
  • Simone, suntem actionari la Egregor S(imona)C(atrina), consfintiti de legea literei si de litera legii 🙂 Mesajul meu a ajuns la tine in momentul in care ai deschis usa.
    5 repere precum 5 degete cu care il tragem pe Mos Craciun de poale:
    Cand: in noaptea in care vedem cum ne nastem
    Unde: in sufletul copilului din care am crescut
    Cine: … + amintirea celor dragi care mi-au facut Craciunul brad verde, cu varf
    Cum: cat mai putin intoarsa catre mine
    De ce: pentru ca numai noi putem raspunde intrebarilor pe care ni le punem
    Cantecel pe care nu-l inteleg, limba germana mi-a ramas frumoasa necunoscuta, dar sunetul si imaginea compenseaza:
    http://www.youtube.com/watch?v=r-FgkvcOufQ

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 12:17 Răspunde
  • Am talent la ski, nevoie mare! S-a gandit sotul meu saracul, pentru ca tot mergem in staiune montana, sa ma introduca in lumea sporturilor alpine. Oricat i-am explicat, ca eu sunt mare fan al spotrurilor, rolez, patinez, inot, dansez, doar ca, pe schiuri am doua picioare stangi, nu ma descurc cu ditamai tijele de care-mi sunt prinse picioarele. El nu si nu, ca are sa ma invete. Zis si facut, luat copil, haine matlasate, caciuli, manusi si alte marafeturi si pornit in aventura unei dupaamieze de duminica. Partie faina, zapada multa, schiuri bune, ce sa mai, prost sa fii sa nu te dai pe schiuri, in asemenea conditii. Dupa complexe si temeinice indicatii, cum se face plugul (sau sorcova? ), ma pornesc eu catinel. Bine-a fost, cat a tinut, colo mai la vale, mi se pornira netrebnicele alea de tije de sub talpi, luand-o la sanatoasa de m-auzeai tipand din toate cele patru vanturi ce-mi vajaiau pe langa urechi. Nici marii profesionisti n-au pomenit asa viteza de coborare, ce sa mai zic, in goana picioarelor mele incremenite de spaima, am realizat ca in capatul partiei, nu numai ca un sir de oameni asteapta la teleski, dar in spatele lor mai e si ditamai gardul de sarma. Deh, ca doar romanul, daca n-a putut cumpara toata parcela, ce sa faca? Vecinu-sau, ofticat peste poate, s-a gandit sa nu care cumva sa-i batuceasca astia pamantul cu schiurile, las ca le-a taiat el elanul. In culmea disperarii, m-am scurs fulgerator catre margine si m-am aruncat in zapada. Fie ce-o fi, zic, mai rau decat in gardul de sarma, nu poate fi. Concluzii: senzatii tari peste limita indicatiilor de pe prospect, febra muscalara, daca n-am cazut de bunavoie la asa viteza, a trebuit sa ma silesc, vreo patru vanatai startegice raguseala, va dati seama, cat a tinut partia, cursa si plamanii, am tipat, desigur. Numai Bridget Jones a mai reusit asemenea performanta. Restul zilei l-am petrecut intr-o cabanuta, cu puiu mic, unde-am baut ceaiuri, ciocolata calda si-am admirat peisajul. Si m-am convins, desigur, ca datul cu schiurile, nu e pentru de-alde mine.
    Anuto, e luni, tu esti spirituala si nostalgica, eu m-am uitat la „City of angels” si n-am plans. What in the world is wrong with me?

    Ulicica 20 decembrie 2010 14:31 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=9d5UueNLEp8
    Anuto, ce faci tu, my darling?

    Ulicica 20 decembrie 2010 14:57 Răspunde
  • Uli, prezent 🙂 Vad ca esti impotriva parcelarii 🙂 Nu schiez (mi-ar placea), dar stiu cum arata plugul 😛 si cu sorcova ma gasesti oricand 🙂 Zici tu ca mai rau decat in gardul de sarma nu poate fi ? 😀 Ce e wrong ? Sa zicem ce e right, ca ne ia mai putin 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=Cp2IbX8bemY

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 15:07 Răspunde
  • Uli, dementiala secventa 😀 Mi-au placut: vorbele pe care femeia le pastreaza pentru dezvelire in absenta destinatarului cu potential de soc si dedare la alte doamne mai bune cunoscatoare in ale sporturilor de iarna si costumelor mulate de schi, fundalul abrupt pe care s-a desfasurat prima lectie fara profesor, apoi valurile de kinderi serpuitori si posibilitatea unui sondaj eficient in farmacie, unde se gaseau segmente reprezentative, numai ca nu stiu exact de cine sa fie comandat sondajul si pe ce tema. Mit ras, multumesc, esti intotdeauna pe partia pe care mi-au scapat mie schiurile din picioare.

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 15:29 Răspunde
  • Uli, ca tot suntem la sectiunea „numai noi in sala, la SW Cinema”: http://www.youtube.com/watch?v=tSCa1KDC-30

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 15:33 Răspunde
  • foarte drag filmuletul! Uite-asa ne-om lua noi de cate-o mana (labuta) si-om cutreiera lumea-n lung si lat, cu odraslele pe post de rucsac, cartile si muzica in loc de merinde si imaginatia ca mijloc de transport. Iti doresc un inceput de saptamana fabulos, in tromba mintii tale sclipitoare, cu zile pline de farmec, de zambete gingase si vorbe soptite, unde si cand trebuie 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=4NdTBwD1U-w&feature=related

    Ulicica 20 decembrie 2010 16:12 Răspunde
  • Apropo de parcelare, nu ma porni, ca si-asa am eu o problema cu proprietatea, in general. Unde-a lasat si Dumnezeu un colt mai frumos de pamant, hop si-o pancarta infipta, cu proprietate privata. Eu ma multumesc si cu cerul deasupra mea, daca nu pot ravni la pamantul de sub picioare.

    Ulicica 20 decembrie 2010 16:22 Răspunde
  • Pana la finele anilor de liceu, in fiecare an, umblam bezmetici la colindat trei zile – trei nopti, ca in povesti… Au avut farmecul lor acei ani si nici nu concepeam sa stau doar acasa. Din primul an de studentie si pana azi, toate Craciunurile le-am petrecut cu familia si n-as mai schimba nimic. Ma bucur inca de prezenta mamei si stiu ca dupa ce va pleca si ea la ingeri, gustul Craciunului se va schimba… asa cum s-a schimbat si cand l-am pierdut pe tata… Craciunul are totusi ceva magic, ceva unic, atat timp cat inca mai sunt parintii nostri pe pamant si nu doar in gand… asa cum superb spunea Poetul.
    De Revelion, sper sa fiu intr-un loc de poveste, cu multa zapada si alaturi de sufletul meu drag si iubit.
    Craciun minunat, draga Simona! Si sa te simti asa cum iti doresti, trecand in Noul An cu zambetul pe buze si in suflet!
    Craciun fericit, tuturor! Si un An Nou mai bun, cu sanatate si multe, multe bucurii. Si neaparat cu multa iubire.

    Blue 20 decembrie 2010 16:25 Răspunde
  • Uli, ah, vagabondul din sufletul meu deja saliveaza la gandul unei iesiri necontrolate in decor. Pana atunci, deraiez intra muros, fara stirea politiei vorbelor de proximitate. Si-mi dau amenzi singura, pe care le si platesc 😀

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 16:27 Răspunde
  • Vezi, Anuto, sa nu te sperii, sa zici ca nu vrei sa ne ducem in lume, am un singur copil, al doilea rucsac e reprezentat de un labrador frumos foc si grasan, care urmeaza sa intre in familie. Desi, am vrut un saint bernard, da m-am gandit ca nu fac fata sa-l hranesc. Ca sa nu mai zic de dus in spate 🙂

    ulicica 20 decembrie 2010 16:32 Răspunde
  • Mary, e Christmas !
    De sarbatorile astea nu o sa va deapan la gura sobei reteta checului cu rahat si coaja de lamaie sau a celui numit «ziua si noaptea» (în care noaptea e mai cuprinzatoare decat ziua) pt ca nu as vrea sa isc, printre molecule, pofte aburinde. Las bucataria în bratele vanjoase de Cordon Bleu ale lui ODLM care deruleaza pe blogul lui o reteta de maioneza buna ca o cataplasma pe buba oparita.
    Nu vand iluzii în decembrie, la spartul targului (nu vand niciodata nimic, de altfel, sa fim precisi si sa lasam magia pe mainile iluzionistilor profesionisti).
    Craciunul va fi de bumbac pe meridianul meu, cu 2, 3 beculete rosii ascultatoare si volumul difuzoarelor cumintit la maximum, sa nu supere cerumenul miliardelor de craciunisti.

    Astea fiind spuse, îmi strig si eu bucuria prin cotlonul asta fermecat :
    Captain Beefheart & His Magic Band – I’m Glad
    http://www.youtube.com/watch?v=PQP9QjNjeR4

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:34 Răspunde
  • Din tolba muzicala, alt capitan, alta bataie de peste, rock’n’roll ca la bunica (ce s-ar putea sa-i placa lui Windy) :
    Captain Murphy – Daddy Can Dance
    http://www.youtube.com/watch?v=Z7buuVs7OQM&feature=player_embedded#

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:36 Răspunde
  • Pt ca suntem pe teritoriul celei mai talentate cronicare în ale sexului si pt ca vin sarbatori majore si buchete de artificii în lant, va urez sa cantati cat mai des acest refren de bun gust si descatusare olimpica :
    I Just Had Sex (feat. Akon)
    http://www.youtube.com/watch?v=lQlIhraqL7o&feature=player_embedded

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:37 Răspunde
  • Ramanem cale de înca 3 minute in tematica asta de apogeu fierbinte ; atentie, caderea din paradisul simturilor poate fractura sentimentele si p-astea nici în ghips nu le mai repari :
    The Vaccines – Post Break-Up Sex
    http://www.youtube.com/watch?v=z7f08u8jub8

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:38 Răspunde
  • Un cantec care da cu tifla în societatea consumerista (nu de consum pt ca si un bou consuma) în care linistea e conceptualizata 🙂 si care, oricat ar parea de ciudat, figureaza sus în top 40 BBC din acest sfarsit de an si, ce paradox, se poate încarca de pe Amazon sau ITunes !
    La aceasta farsa alternativista, inspirata de John Cage si celebrul sau 4’33 au participat printre altii UNKLE, Billy Bragg, glamourosul Peter Doherty (de la The Libertines), The Kooks si Enter Shikari :
    John Cage – Cage against the Machine
    http://www.youtube.com/watch?v=fVmiExODRSc
    http://www.youtube.com/watch?v=fVmiExODRSc

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:39 Răspunde
  • Thomas Man 20 decembrie 2010 16:40 Răspunde
  • TM, te asteptam sa te anunt ca Hoobastank n-are nicio legatura cu presul sau poate doar pe aceea ca poate baga multe cantece cu pretentii sub pres. DJ/VJ Phantomas in forma de Craciun (fara Mos) 🙂

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 16:41 Răspunde
  • Si, pt ca mosu crede în povesti, o istorie cu talc si sentimente în eprubeta :
    Only Son – It’s A Boy
    http://www.youtube.com/watch?v=NpZY8Jj1Dck
    Pe curand, AcZ, U & all SW ghosts !

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:42 Răspunde
  • Mersi de asteptare AcZ 🙂
    Erau legaturi invizibile care se vor dovedi, din pacate, divizibile 🙁
    Saptamana buna si cu semiluna coronita ! 😛

    Thomas Man 20 decembrie 2010 16:44 Răspunde
  • Thomas, adevarat talent de Don Juan. Ca tot m-au imbibat astia la scoala cu acest personaj fabulos, sex simbol al literaturii. Apare, calca totul in picioare si ia-l de unde nu-i. Ai ametit audienta cu muzici care mai de care, mersi de urare, apropo de piesa neastamparata 🙂 Da ce-i cu Craciunul ala de bumbac? Traducere, s il vous plais! Sa nu intram in deruta, ca la tine cuvintele au sensuri cat se poate de complexe.

    ulicica 20 decembrie 2010 16:50 Răspunde
  • Ba m-am razgandit, poate mai bine i-ar sta lui Thomas un Zorro, mda, mai ales ca Antonio Banderas arata de-a dreptul fantomatic in rol 🙂

    ulicica 20 decembrie 2010 16:56 Răspunde
  • ma duc sa coc ceva personaje animate, pentru omulet si nicusor, sa nu se simta discriminati

    ulicica 20 decembrie 2010 16:58 Răspunde
  • TM, pentru ca eu nu o sa mai ajung anul asta aici, pe blog, si la anul cine stie ce-o mai fi, sa ai Craciun frumos si An Nou pe sufletul tau. A fost o calatorie frumoasa cu voi, aici, una din care am avut de invatat. De la tine am invatat poezia. Mai precis, datorita tie m-am apucat de poezie. De la Uli am invatat prietenia fara conditii. De la Simona…stie ea ce am invatat.
    Va imbratisez strans pe toti, pe unii mai tare, pentru ca mi-ati facut inima sa bata mai puternic.
    Your ghost for the day

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 16:59 Răspunde
  • Simone, te imbratisez, Sarbatori in cuvinte alese 🙂

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 17:05 Răspunde
  • Anuto, nu mai face urari de astea finaliste, ca mai iau toate spaimele! Vezi, eu de la Thomas am aflat ce de muzica se face pe fata pamantului, de la tine am aflat cate nuante spectaculoase poate sa aiba frumusetea, de la omulet invat nebanuite valente ale limbii materne. De departe, Simona m-a invatat sa fac haz de necaz, de penibil, de grotesc, un fel de estetica a uratului, transpusa in arta scrierii. Da sa nu ma intristez, ca am prmis ca saptamana asta nu intru in melancolie, ca de iesit, tare greu ies de-acolo.

    ulicica 20 decembrie 2010 17:09 Răspunde
  • Georgia, bucura-te de criza de 30 de ani, urmeaza crize mai nemiloase. 😀 iti doresc sa-ti fie sarbatorile asa cum le planifici. Ba nu, mai frumoase de-atata!

    Ana-Bell, iti multumesc mult, imi pare rau ca nu te mai vedem pana dupa Revelion, dar asta inseamna ca ai planuri palpitante si viata plina de miez dulce, de zilele astea! Te imbratisez si te astept inapoi, rosie-n obraji!

    Amalia, iti multumesc frumos! Acum stii ce urmeaza: mi-e dor de sarbatorile nord-americane, dar daca as fi acolo, mi-ar fi dor de sarbatorile romanesti. Asa ca incerc sa fiu normala la cap si sa ma potolesc. 🙂 Te pup cu drag!

    Andra, ce sarbatori frumoase pui la cale! Perfecte! Noi te invidiem constructiv! Sa gatesti bunatati si sa fii fericita, te rog! 🙂

    Ulicica, ai grija prin ce slalom urias iti presari visurile, stii ca e important sa stii sa cazi si sa stii sa te opresti. Si la schi, si in rest… 🙂

    Blue, din cate intuiesc, tu chiar vei avea un Craciun de poveste. Chiar azi vorbeam cu cineva si ne intrebam, mai degraba retoric, daca exista si oameni cu adevarat fericiti de sarbatori – sau avem toti tendinta de a ne pleosti, melancolici, din diverse motive? Din fericire, da, exista si oameni care abia asteapta sarbatorile si pe care colindele americane din mall-uri nu-i fac sa planga, ci sa topaie de nerabdare si diverse exaltari. Ma bucur mult pentru tine si pentru toti asemeni tie!

    Simona Catrina 20 decembrie 2010 17:27 Răspunde
  • Thomas, referitor la cele cinci puncte de pe dezordinea de zi, daca astept pana dupa renastere, s-ar putea sa sarbatoresc doar in coma, in lumi paralele. 🙂 Voi cugeta.

    Simona Catrina 20 decembrie 2010 17:29 Răspunde
  • Simone, nu ma mai vedeti pentru ca n-o sa am acces la Internet 🙂 Deja sunt rosie in obraji, dupa ce mi-ai scris 🙂 Te strang cu drag in brate, Sarbatori cu bine 🙂

    Ana-Bell 20 decembrie 2010 17:46 Răspunde
  • Simona, tu mereu surprinzi nuante, cuvintele ti se joaca tare frumos printre degete. Stiu sa cad, aproape fara sa clipesc. Din pacate, nu prea stiu sa ma opresc la timpul potrivit. Ori preimeaza frica, ori tentatia. In concluzie, fie am prea mult de pierdut, fie nimic de castigat 🙂

    ulicica 20 decembrie 2010 18:32 Răspunde
  • Anul asta am ales sa petrec revelionul cu prietenii varului meu, prieteni buni as zice dar pe care ii vad mai mult la petreceri. Mergem undeva pe langa Buzau. Nu stiu de ce am ales asa, nu stiu de ce i-am preferat pe ei prietenilor mei dragi, apropiati. Am vrut probabil altceva. Ideea e ca nu ma incanta cu nimic ideea de revelion, de sarbatori… parca ceva lipseste. Entuziasmul? Mirosul de portocale? Bradul?… ma intreb daca imi voi gasi zambetul sau va fi un alt revelion cu zambete false sau poate doar de moment. Ce mi-as dori foarte mult e sa stau acasa, cu telecomanda in mana, vinul de tara pe masa, mandarine multe si ciocolata. Poate si un pahar de pepsi…mi-a da voie la un pahar 😀

    Mi-e dor de zambetele alea din toata inima…
    Andres

    andres 20 decembrie 2010 23:48 Răspunde
  • Pai sa submit si eu a comment…eu sunt deja acasa cu ai mei.Pentru mine Craciunul inseamna colinde la orice sursa posibila aproape de brad,impodibirea lui fix in seara de 24,un anume globulet din copilaria mea care a rezistat,numit Maioneza si pe care o sa l iau si la casa mea cand o sa ma casatoresc.Deci am raspuns la cand,unde si cum.Cine cred ca se subintelege ca eu si ai mei,adica mami,tati si sora mea.De abia astept sa i vad uimirea din ziua de Craciun cand iar ii aduce Mosul exact ce isi dorea ea.Mi se pare superb si uneori ma oftic teribil ca am aflat si nu pot sa ma mai bucur de surprizele astea.Simona inca nu ti urez nimic o sa revin cu un comment mai aproape de sarbatori.Daca nu ai alte planuri eu te astept cu drag la noi.

    Andreea Voicu 20 decembrie 2010 23:51 Răspunde
  • Andreea,
    sa pastrezi globuletzul acela. eu am patru globulete din primul meu brad. anul trecut le-am pus in bradul copilei mele. anul acesta sint iarasi in brad. ma apuca fiori doar cind ma gindesc la cele patru minuni.

    pe voi toti va citesc da’ zic sa nu ma bag la urari ca mai e timp.

    iana 21 decembrie 2010 0:34 Răspunde
  • Clopotico,
    for the record, fiindca abia acum am citit ca nu mai vii pe aici pina anul urmator. La Multi Ani. Sa fii iubita!

    iana 21 decembrie 2010 0:36 Răspunde
  • asa este, Iana, mai e timp 🙂

    un trecator 21 decembrie 2010 0:53 Răspunde
  • Nici nu-mi pot închipui cum aţi putut trăi zilele astea, fără să vă bată Nicuşor la cap (ceea ce desigur poate fi o cerească binecuvântare în pragul sărbătorilor de iarnă)! Dar un gând nu-mi dă pace: dacă se întâmplă să-i lipsesc cumva cuiva, sau, mai rău, să am ceva interesant de spus care din lenea mea să se piardă în moartea tăcerii dintre sarmale şi cozonaci?! Ei, dar asta este o întrebare cu adevărat retorică, nu ca a Simonei: „… ne întrebam, mai degrabă retoric, dacă există şi oameni cu adevărat fericiţi de sărbători …” (Apropo, Simona, sigur că există, doar am decretat: fericirea este o stare interioară, ca atare din cale afară de personală şi influenţabilă – n-am vrut să spun subiectivă, iar ca dovadă uite-l pe Nicuşor, care e fericit la comandă!).
    Bineînţeles că Nicuşor se va băga în vorbă, la umbra consacratei Simona, ca să mai adune câteva aplauze sau huiduieli (după firea şi temperamentul cititorului/cititoarei)…fiindcă este destul de îngâmfat să creadă că poate fi iubit sau urât, dar nu poate lăsa pe nimeni indiferent.
    Aşadar, azi vă voi delecta cu o întâmplare adevărată…
    Dacă ai unde să te tragi lângă un brad cu beteală, globuri şi beculeţe vechi, sub care se odihnesc cuminţi cadouri colorate şi în jurul căruia se învârt încurcaţi părinţi care te sorb grijulii din ochi, eşti fericit(ă). Dar dacă eşti Nicuşor, atunci porneşti la drum, să te bucuri de bucuria altora…
    Nicuşor, cu amicul său Georgel, porni şi nu se mai opri decât în buricul Budapestei.
    Ho-ho! Ce mai forfotă, lumini, cadouri, ce de glasuri şuşotind, ce mai larmă fără griji, ce de ochi aprinşi de veselie! Nicuşor se plimbă încântat, sorbind din ochi viaţa de pe străzi, Georgel face poze cu duiumul.
    Cam aşa ca asta de aici:
    http://www.budapest-regio.hu/site/upload/2010/11/Budapest_Karacsony_21.jpg
    Miroase a vin cu scorţişoară, a sarmale, a cozonaci cu nucă, un fum subţire aromat te atrage lâng-un chioşc unde o fată c-o căciulă albă cu urechi de miki-maus te îmbie cu un zâmbet ca un cântec de sirenă, să guşti… oare ce? Că doar de ochii ei îmi amintesc…
    Pe clădiri curg în valuri ghirlande lungi de beculeţe, pe un balcon răsună dintr-o dată un cor de trâmbiţe regale. Lumea ridică ochii, priveşte admirativ, îi place să asculte în timp ce soarbe alene din cănile cu vin fiert şi aburind. O statuie de doi metri din argint şi un student mascat îmi ţine drumul cu mişcarea ei hazoasă, şi-mi arată pălăria, să arunc un ban în ea. Pe o margine de drum un artist cam colorat cântă din pahare, lumea-i strânsă ca la circ. Păi zău aşa: două sute de pahare, când mai pline, când mai goale, stau pe rafturi cocoţate unul peste altul. Două beţe năzdrăvane zboară peste ele, şi ce să vezi, o melodie jucăuşă se înalţă ca o vrajă din nimic! Măi, ce mai minune! Fulgere de aparate foto sclipesc şi în faţă, şi în spate, râsete se aud de ici, de colo, o mămică urâţică se pozează cu odrasla ei de mână şi din poza rezultată te privesc doi îngeraşi, e un val de bucurie, e-o veselie-n aer cum doar la zile mari mai dă târcoale obositei mele inimi…
    Deodată plânge o vioară! Lumea-ntoarce capul, se uită mirată-n jur. Cântecul începe liniştit, apoi năvalnic, apoi mereu mai tare. Lumea ascultă înfiorată, s-a oprit tăcută-n loc…
    Un bătrânel mărunt, pe un scăunel scund şi cu o pălărie neagră în faţă cântă cu ochii închişi, fără glas, cântă de te înfioară. Artistul cu paharul devine brusc un saltimbanc, statuia de argint a încremenit, nici vântul nu adie. Oamenii ascultă îngânduraţi, un grup de poliţişti păşeşte pe vârfuri de bocanci şi se duce-n treaba lui, eu mă-ntreb de sunt acasă… Bătrânul a-ncetat să cânte. Mergem să-i aruncăm un ban în pălărie.
    – De unde eşti, moşule? – întreb eu mirat.
    – Îs braşovean, domnule! zice el zâmbind cu drag.

    Nicuşor,
    care acum vă destăinuie ce cânta moşneagul:
    http://www.youtube.com/watch?v=Z1ebOVmzZqY

    P.S. Dacă doriţi, voi povesti şi altceva…

    Nicuşor 21 decembrie 2010 2:30 Răspunde
  • Simona, ma grabesc sa-ti urez sa ai parte de liniste, de mult somn :), de distractie si de tot ceea ce iti mai doresti tu de sarbatori. Eu raportez ca plec in lume, la acea „acasa” a mea, unde conexiunea la net este inexistenta. Dispar, deci. 🙂 Dar, ma voi intoarce peste o saptamana sa te bat la cap. Pana atunci, bucura-te, iti dau vacanta de propria-mi persoana! na! 😀
    Te imbratisez cu drag.

    Anamaria 21 decembrie 2010 3:24 Răspunde
  • Tania, sa ai parte de multe bucurii si de multa muzica buna! 🙂

    Anamaria 21 decembrie 2010 3:25 Răspunde
  • Ana-Bell, sigur vine Mosul la tine! Sa fii pregatita si sa ii faci o poezioara, e batran, trebuie si el alintat.

    Anamaria 21 decembrie 2010 3:26 Răspunde
  • Uli, m-am distrat grozav citindu-te. Radeam prin birou ca fraiera. Ar fi trebuit sa ma vezi. 🙂 Plec si eu sa ma distrez. Si nu, nu, fara schiuri! 🙂 Doamne fereste! Sunt la fel de talentata ca si tine. Sa ai parte numai de bucurii si sa scrii tone despre evolutia ta in lumea sporturilor de iarna astfel incat sa am ce citi la intoarcere. Stiu, sunt extrem de egoista. 😀

    Anamaria 21 decembrie 2010 3:30 Răspunde
  • Tuturor: la revedere! 🙂 Ma pocni melancolia! Dar imi trece repede. Sa va distrati care pe unde, cum si cand puteti. Uf! Hai ca am bifat 4 din 5 intrebari intr-o singura urare. Greu!:) Va mai ramane sa raspundeti la „De ce?”. Sugerez elevatul raspuns: „de-aia!” 🙂
    Sarbatori fericite si sa nu munciti!

    Anamaria 21 decembrie 2010 3:40 Răspunde
  • Anamaria, sa ai Sarbatori magice, minunate, splendide! Am sa ma gandesc cu drag la tine, de la gura sobei, cu finul fiert intre palme.

    ulicica 21 decembrie 2010 11:57 Răspunde
  • Ulicica, săracul fin al tău! Cum îl mai fierbi tu între palme…

    Omuldelamunte 21 decembrie 2010 13:12 Răspunde
  • Ei na, nu te puteai abtine 🙂

    ulicica 21 decembrie 2010 15:12 Răspunde
  • Simona, la intrebarea ta „De ce?”, ar trebui sa-mi creez blogul meu pt a-mi permite sa descriu toate sentimentele care in fiecare an ma mobilizeaza sa recreez aceasta sarbatorire, pt ca niciodata, pt mine, nu este o repetare.

    Voi incerca sa dau o mica parte din raspuns. Daca as fi Mos Craciun si as vedea bucuria copiilor, mirarea, uimirea, inocenta din ochii lor mari, eu as veni la ei de doua ori pe an, nu o singura data. 🙂
    O alta parte din raspuns ar fi datoria noastra de a crea amintiri frumoase copiilor nostri, asa cum bunicii si parintii nostri ni le-au creat pe ale noastre. Amintiri pe care noi toti le chemam in momente de bucurie, dar si de tristete, amintiri care cuprind dragostea noastra fata de cei care ni le-au daruit.

    Simona, iti doresc un Craciun fericit care sa devina si el o amintire la care te vei gindi cu drag in anii ce vor veni.
    An Nou minunat, asa cum iti doresti!

    As vrea sa-ti multumesc mult pentru gazduire pe blogul tau. Am petrecut clipe frumoase, in minunata companie.
    Imi face mare placere sa citesc articolele si comentariile tale, si-ti doresc mult succes in tot ce vei face in viitor.

    Odille 21 decembrie 2010 15:28 Răspunde
  • alooo
    au inceput sarbatorile? pe unde sinteti ascunsi…
    stati putin si nu minati, sa va urez si eu!
    sa va fie casa, casa
    sa va fie masa, masa
    sa va fie bucurie in suflete.
    sa reveniti pe blog cit mai curind cu vesti bune.

    La Multi Ani, Simona!
    La Multi Ani, voua tuturor!

    iana 21 decembrie 2010 21:19 Răspunde
  • citesc pe justine si-mi zic … asta cu Austria si muntii inzapeziti are sa fie la anul… uite cum naravul din fire n-are lecuire! tot cu planuri pentru ce va sa fie. dar da, as vrea o cabana in munti in Austira si daca vrei sa vii Pitica vino si tu cu ai tai. 🙂 caci cabana imaginara pare destul de incapatoare sa facem tabara aia Tango si sa ne adunam toti la foc.

    iana 21 decembrie 2010 21:24 Răspunde
  • Ana Ca Zapada, am primit cutia fermecata cu fundita rosie si vibratii albe de bunatate fantomatica. A ajuns la momentul M si în punctul P, cum nu se putea mai bine, chiar daca ne-am ratat interferentele pe epistemeul asta. Multumesc.
    O singura problema în mesajul tau : nu puteai sa te apuci de poezie datorita mie pt ca o practici prin felul tau de-a fi de cand te stii. Si daca ai tine un jurnal banal tot volum de poeme ti-ar iesi. Si daca ai citi nota de plata la restaurant ti-ar zbura porumbite si scatii din gura.
    Pt ca esti francofona (din ce-mi amintesc eu cu sinapsele mele clapauge) si poeta recidivista, îti trimit si eu o cutie, muzicala, în chip de LMA (La Multi Ani), portretul unui vertigiu pe care sa-l fredonezi în epistemeul celalalt, dac-o fi sa fie :
    http://www.youtube.com/watch?v=AXMq6jNCnxs

    Thomas Man 21 decembrie 2010 22:20 Răspunde
  • Simona, sunt fiinte care au renasteri (fara cezariana) de mai multe ori pe zi !
    Unii renasc pt ca rontaie sorici, altii pt ca mananca mici, unii de amor sa zici, altii de noroc de pici.
    Tu care te jucai cu cenusa si ascultai pasarea Phoenix (din Timisoara) la radio (Bucuresti) stii mai bine cum sa intri pe poarta eternitatii si sa ne revii cu floarea pasiunii la butoniera !
    (Hai, ca urari din astea care provin din inductii injonctivale, nu primesti prea des, desi alaiul de admiratori se îngroasa, nu gluma)
    The Arms Akimbo – You Want To
    http://www.youtube.com/watch?v=DqNBdkg8JfM

    Thomas Man 21 decembrie 2010 22:24 Răspunde
  • ..”stati putin si nu mimati”, de fapt: )) ar veni la fix!
    Va urez in primul rand sanatate (stiu io de ce, sunt motivata maxim s-o spun!), in rest, ce credeti voi ca meritati si v-ar veni bine si vi s-ar mai asorta si la ilic.: )
    Salutari languroase tuturor celor cu zambet sincer si vorba aleasa in livada asta cu petunii si branduse. Sarbatori fara ferigi si licheni, alles gute, etc..
    Cu drag,
    Una : )

    Una 21 decembrie 2010 22:29 Răspunde
  • Andres, ca sa folosesc expresia englezeasca (fiindca e cea mai graitoare), „you had me at Buzau”. Stiu, suna ambiguu si pacatos, voiam sa spun ca, daca aud ca faci sarbatorile langa Buzau, indiferent ce-ai alege sa faci si sa simti atunci, eu sunt entuziasmata, din motive adorabil-subiective. 🙂

    Andreea, ma bucur ca nu-mi urezi nimic si ca o sa revii. 🙂 Si pentru Craciunul tau minunat ma bucur, suna perfect!

    Daniela, si tie iti doresc minuni de Craciun, langa familia ta cu cel mai frumos si drag „Mos”, inteleg… ce coincidenta graitoare… 🙂 Cu mult drag.

    Nicusor, da, vrem sa mai povestesti si altceva, povestesti tare frumos. 🙂 Ca sa ne distragi de la fascinatia intensa starnita de poza din Budapesta, care e nemilos de tentanta. Tu si prietenul tau, Georgel, pareti a avea parte de sarbatori seducatoare, luminate. Frumos… Deci sa revenim la mieii nostri, mai spune-ne din Budapesta si de pe unde mai umbli si de pe unde mai visezi. 🙂

    Anamaria, si noi te imbratisam (pe rand, nu gramada, promitem) si te asteptam cu drag inapoi, sa ai sarbatori aromate si sublime! 🙂

    Odille, draga mea, iti multumesc din tot sufletul, desi, dupa tonul randurilor tale, am avut o clipa senzatia ca ne spunem „adio”. 🙂 Sa revii la noi, te asteptam dupa nebunia acestei vacante. Iti doresc sarbatori canadiene incredibile, asa cum le stiu si le-am trait si eu, in atatia ani frumosi acolo. Intotdeauna imi va fi dor!

    Una, scumpo, esti tare buna cu noi, dar si tu ne urezi de pe-acum de toate si… asta inseamna ca, in cateva zile, va fi totul pustiu pe-aici, va luati zborul care incotro. Ma bucur pentru voi, iar tie, Una, iti doresc sa ai cele mai frumoase sarbatori de pana acum! Te pup cu drag.

    Simona Catrina 21 decembrie 2010 23:32 Răspunde
  • Anamaria, iti doresc, la randu-mi, fericire si sarbatori delicios-bucurate! 🙂

    tania 22 decembrie 2010 1:48 Răspunde
  • cat priveste muzica, sigur nici tu nu vei fi mai prejos. 🙂
    astazi, mi-a trecut pe langa un vechi scorpions:

    http://www.youtube.com/watch?v=CSRoX4cDhQQ

    tania 22 decembrie 2010 1:56 Răspunde
  • Simona, uneori cand nu-ti faci planuri, iese mai frumos…

    Sarbatorile le petrec mereu acasa, cu familia. Am schimbat putin traditia si bradutul e impodobit de doua saptamani deja, desi cu patanii – din excitement am impodobit doar fata frumoasa, jumatatea aratoasa si stufoasa si sub greutatea globurilor si bilutelor si luminitelor a picat in nas de doua ori dar s-a lasat resuscitat si reinfrumusetat cu drag.

    Nu stiu de ce ti-ar putea fi dor de sarbatorile petrecute aici 🙂 As putea sa-mi imaginez nostalgia pentru concertele romanesti de Craciun, sau decoratiile de lumini in fata caselor (au concurs!) sau …. asta e cam tot ce am de spus pozitiv 🙂

    Ava 22 decembrie 2010 5:30 Răspunde
  • Voiam sa astept pana vineri, in ajun, dar nu mai am rabdare. Asa ca va trimit de azi o reteta de prajiturele:

    Irena und die Regenbogenkids – In der Weihnachtsbäckerei
    http://www.youtube.com/watch?v=3LEQ-h7Glbk

    si va doresc sa vina Mos Craciun la fiecare dintre voi cu tot-tot ce i-ati cerut, ba inca si pe deasupra, sa aveti sarbatori albe ca-n povesti, dulci si aromate.
    Cu mare drag si din tot sufletul, tuturor: Craciun fericit!

    Paca 22 decembrie 2010 16:05 Răspunde
  • Ma simt ca o sardina melancolica 🙁 sau mai curand ca un broscoi abandonat 🙁 în tipenia asta minunata în care ni se mai arata (totusi) cate un Craciun Fericit sau o reteta de prajiturele 🙂 pt care multumesc si eu acum, si unde nu-ti mai raspunde la invocari/daruri muzicale sau chiar urari decat ecoul, suparat de blestemul singuratatii sau de adversitati incendiar-decorative.
    Tutto L’Amore Che Ho
    http://www.youtube.com/watch?v=D3HwnYbU_1A
    PS: Am avut un post care se modereaza de aseara si l-am repus cu un bonus plus azi dar nici asta n-a trecut furcile caudine ale serverului 🙁

    Thomas Man 22 decembrie 2010 20:22 Răspunde
  • Thomas Man 22 decembrie 2010 20:32 Răspunde
  • Cu ultimele forte, va spun noapte buna, acum am venit de la Alice, am sarbatorit-o si am pupacit-o pe Iza-cea-scumpica. Pe maine, dragilor… 🙂

    Simona Catrina 23 decembrie 2010 2:57 Răspunde
  • Un studiu recent al Ministerului Sanatatii arata ca 23% din accidentele de circulatie se datoreaza alcoolului.

    Aceasta inseamna ca restul de 77% sunt produse de ticalosii care beau numai ceai, cafea, sucuri, lapte si alte prostii.

    Deci, feriti-va de cei care nu beau alcool! Ei produc de trei ori mai multe accidente decat noi.

    Craciun fericit!

    Omuldelamunte 23 decembrie 2010 12:52 Răspunde
  • Simona, în Dashboard, în coloana din stânga, caută Settings(jos de tot) şi click pe General Settings(prima) apoi, la mijloc, ai Timezone. În casetuţă ai o săgeţică. Click pe ea şi selectează UTC+2 şi vei avea afişată ora României. La ora actuală ai ora oficială a Moscovei.
    Sărbători fericite!

    Omuldelamunte 23 decembrie 2010 13:57 Răspunde
  • @Simona: „Nicuşor, da, vrem să mai povesteşti şi altceva, povesteşti tare frumos.”
    Sunt măgulit până peste poate, şi nu mă pot opune unei porunci atât de dulci!
    „…am sărbătorit-o şi am pupăcit-o pe Iza-cea-scumpică.”
    Din amintiri asemănătoare, îmi pot închipui: Iza-cea-scumpică a chefuit cu un lăptic sărbătoresc, trecând din braţe dulci în alte braţe dulci, în timp ce mămica, Simona şi alte muze graţioase tăifăsuiau senin… Da, ne sugerezi o imagine seducătoare, ba chiar răpitoare, deci nu e de mirare că ceasul te-a surprins bătând pe nevestite miezul nopţii.

    Dar să revin la „mieii din exil”…
    După istoria din târgul de Crăciun din Budapesta (pe care au înţeles-o cum se cade doar cei ce cunosc istorie şi versurile melodiei (Noi suntem români) cântate cu atâta patos şi talent de moşneagul din Braşov), ne-am hotărât să vedem şi cum petrec vecinii. Aşa că dis de dimineaţă Nicuşor şi Georgel au pornit la drum spre Viena…

    La difuzor Pasărea Colibri ne povesteşte cum Lordul John este aruncat peste gard de ţăranul care mătura prin curte, pe şosele se întinde ceaţa, noi vorbim despre unguroici şi despre oltence. După dezbateri aprinse, ajungem la concluzia că unguroicile sunt bune tare şi focoase, dar lasă că nici cu oltencele nu ţi-e ruşine. În privinţa buzoiencelor, ardelencelor, dobrogencelor, etc. nu ne pronunţăm, deocamdată.
    – Dacă prinzi o unguroaică ţapănă, să ştii că te-ndoaie, zicea Georgel, care nu demult tocmai trecuse printr-o experienţă revelatoare cu o unguroaică. Nicuşoare, zice, astea-s vânjoase, bre, te dă de-a dura de-ţi sar capacele! Nu că oltencele ar fi mai slabe, dar cu ele te mai înţelegi, să te mai lase oleacă să răsufli, dar cu astea nu se poate! (Aici trebuie să ştiţi că Georgel pe ungureşte nu ştie decât să numere până la trei).
    Şi în timp ce Lordul John este aruncat peste gard a cincea oară de ţăranul din difuzoare, noi ajungem în Austria.
    – Dar ştii ceva, Nicuşoare, zice Georgel, hai să ne oprim să vedem ce mai au ăştia prin magazine…
    Şi intrăm la Parndorf, (iată poza: http://www.belspedtravel.hu/ftp//parndorf-foto1.jpg ) într-o curte mare-mare, de jur-împrejur cu magazine. Şi cum mă dau jos, ca de fiecare dată când îi văd pe austrieci la ei acasă, mă iau cu mâinile de cap:
    – Georgele, tot boccii sunt austriecele astea, zic eu, nu mă pot uita la ele de urâte ce sunt!
    – Daaa, astea boccii au fost dintotdeauna. De ce crezi tu că făceau nemţălăii războaie? Ca să nu stea cu bocciile în casă! Dădeau iama la unguroici şi la românce… Cum să şadă ei mult timp lângă zmeoicile astea?!

    Şi oricât mă străduiam eu să găsesc ceva plăcut la ele, nu reuşeam deloc. Lasă că pentru urechile mele limba germană seamănă cu un lătrat de câine, dar nici feţele lor pătrăţoase şi cam bolovănoase nu-mi ameliorau impresia… Se vedea că sunt sloi, nu alta, toate încruntate, serioase, ba unele chiar şi acrite. De-aia au nemţii deodată şemineu, calorifer la priză şi sobă cu gaz în casă, ca să nu îngheţe lângă ele…
    Deci luarăm magazinele la rând…
    Nemţoaicile cu chipuri reci se uitau la început prin noi de parca eram din sticlă. Mai încercarăm noi cu engleza, cu franceza, cu italiana, dar fără vre-un succes prea mare.
    – Măi Nicuşoare, zice Georgel, aşa se comportă astea cu urmaşii Romei? Ia să tragem noi sforile care le mişcă pe ele: banii! Să vedem cum se comportă!
    Zis şi făcut: în următorul magazin intrăm cu un aer de bogătani îngâmfaţi, pătrunşi de propria-ne importanţă.
    – Salutare, acriturilor, le zicem noi pe româneşte şi cu un ton adecvat, privindu-le scurt, din colţul ochilor, ca pe nişte râme nevrednice. Nemţoaicile însă nu se lasă încă impresionate: se uita una la alta şi apoi iarăşi după muşte, deşi cu mai puţină râvnă… Noi ochim cele mai scumpe costume de haine, la vre-o 2000 de iepuroi bucata.
    – Fată, îi zice George tot pe româneşte uneia din ele, cu glas scăzut, ia spune-mi tu cum mi-ar sta costumul ăsta? Şi uite-aşa, noi pe româneşte, ele pe nemţeşte şi câteodată pe englezeşte, se-adunară toate în jurul nostru, să probăm cele mai scumpe costume. Şi săreau urâtele ca veveriţele, cu gândul la cât de multe costume scumpe o să vândă astăzi nesimţiţilor ăştia orientali plini de bani, care te pomeneşti că vorbesc ruseşte… Şi erau numai zâmbete, de-ţi venea să o iei la fugă, fiindcă zâmbind le stătea mai rău decât încruntate…
    Şi veni una, mai babetă decât toate, şi mă luă de mână, şi mă suci ca la horă de vre-o şase ori, şi mă pipăi, şi mă mângâie pe şale, cică să vadă cum îmi şade costumul. Una tinerică, în loc să mă pipăie, stătea cu două umeraşe în mână, cu noi costume la probat… Că vezi care-i treaba? Conform ierarhiei, babeta avea drept la pipăială, iar tinerica ba. Şi până-i vine dreptul tinericii, ajunge şi ea babetă…
    Georgel avu mai mult noroc, pe el îl luase în tratament o semi-babetă, numai zâmbete şi ea… După o vreme, am strâmbat din nas şi le-am spus supăraţi:
    – Ştifturi! Ce, astea-s haine?
    Şi au priceput urâtele, ne-au condus în cârd la uşă, consternate…
    – Georgele, nu e concludent experimentul, zic eu, vânzătoarele nu sunt reprezentative pentru toată Austria.
    Şi am căzut de acord să mai studiem problema şi în alte condiţii. Dar fiindcă şi acolo cârciumile sunt puse-n drum, am intrat într-o cafenea să ne refacem nivelul de cafeină din sânge. Cafeneaua, plină. Cum intrăm, cum se uită toţi la noi, ca la alte arătări, că vorbeam româneşte, şi vezi bine, nemţii de la mese nu pricepeau nimic. Pentru ei eram ca o emisiune Teleenciclopedia fără sonor… Am ales o masă mai la geam, să vedem cum se plimbă oamenii prin curte. După mers îi vezi ce gânduri au şi ce-i apasă… La bar, un muşchiulos nu ne slăbea din ochi de cum intrasem. Cred că voia să ne cunoască… Îi face semn unei fete să ne ia-n primire. Fir-ar să fie! Fata asta e drăguţă foc, ba chiar frumoasă, şi începui să cred că teoria privind urâţenia nemţoaicelor are lacune… Fata vine la noi şi ni se adresează cu un glas superb:
    – Gutentag, mâineherăn, văzduh mitdinăn?
    – Georgele, zic eu, ce o avea fata asta, de e aşa frumoasă şi vorbeşte aşa pocit? (că eu în germană nu ştiu decât să număr până la trei). Îţi vine să o iei acasă, zău aşa, e frumoasă foc! Şi mai ziceai că nemţoaicele sunt nasoale…
    – Bună ziua, domnilor, sunt româncă get-beget! – ciripeşte fata şi se uită zâmbind cum mi se lungeşte faţa.
    – De unde eşti, fată dragă, şi cum ajunseși aici? – o întreabă Georgel, care de obicei recuperează mai rapid.
    – Sunt buzoiancă, zice fata.
    Am cerut cafelele de rigoare şi nu ne-am grăbit să le dăm pe gât, că între timp o mai priveam pe fată. A mai venit de câteva ori să ne-ntrebe de una, de alta, de sănătate şi de ştiri de-acasă, dar buhaiul de la bar stătea cu ochii pe ea ca pe butelie. Când veni timpul să plătim, omul de la bar se înfiinţă cu un taxometru, sa ia el banii.
    – Ce vrei, jupâne, bani? Nu mai sta cu mâna-ntinsă, că nu-ţi dăm, ia trimite tu fata să ia banii!
    El pe nemţeşte, noi pe româneşte. El boscorodea că să scoatem banii, noi spuneam să vină fata.
    Văzu neamţul ca n-are încotro, trimisă fata. Dar tot cu ochii pe ea şedea.
    – Fată dragă, ce are ăsta?
    – El e şeful, el ia banii, cu taxometrul, zice ea.
    – Vezi de treabă, e bandit, vine să ia el bacşişul tău, bocciul, zice George. Ia tu dicolea plata pe cafele şi 20 de iepuroi în plus, de la noi, aşa, să crape bocciul de necaz. Se roşi fata, dar luă firfireii. Bocciul dădea din cap ca curca-n lemne, supărat că i se ducea bacşişul…
    În concluzie, până acum, singura nemţoaică frumoasă din Austria era… o româncă!

    Nicuşor,
    cu fular la gât, că bate vântul, cu gândul să continue povestea mâine

    Nicuşor 23 decembrie 2010 14:52 Răspunde
  • Nicusor, am citit cu sufletul la gura povestea ta – si ce ce ma stiu isi dau seama ca inseamna asta, fiindca sufletul meu sta, de obicei, la locul lui. Motivele pentru care am citit siderata sunt subiective, recunosc. 🙂 Sper sa va pot impartasi candva cat de subiective. 🙂 Ma rog, in calitate de femeie nascuta si copilarita in Buzau, ma flateaza indirect concluzia ca o buzoianca e cea mai frumoasa austriaca! 😀

    Simona Catrina 23 decembrie 2010 15:37 Răspunde
  • Ava, ai dreptate, cateodata lipsa de planuri e cel mai bun plan. In lumina acestui zvon, am practicat si acest risc, au fost ani cand nu mi-am facut planuri, numai ca n-am fost intr-atat de norocoasa. Nu mi-am facut planuri si-am ramas singura, in cate-un an. 🙂 Asa ca m-am decis sa-mi planific.

    Simona Catrina 23 decembrie 2010 15:40 Răspunde
  • Omuldelamunte, am setat ora, multumesc! 🙂 As fi facut asta mai demult, dar ca sa fiu sincera, nu observasem inadvertentele orare. 🙂

    Simona Catrina 23 decembrie 2010 15:41 Răspunde
  • Paca 23 decembrie 2010 16:20 Răspunde
  • @Nicuşor-la outlet-ul Parndorf este multă marfă salvată de la incendii şi gata- gata de a fi camionată sinistraţilor. Eu n-am văzut costume de 2000 de euro atârnând pe acolo. Doar români, sârbi, unguri, albanezi. Am jurat că nu mai trec prin locurile alea.
    Iar românca aia chiar frumoasă am întâlnit-o şi eu, dar la Roma. Dacă ţi-e dor de românce frumoase coboară la Buzău, ia trenul şi te du şi la Cluj!

    Omuldelamunte 23 decembrie 2010 17:29 Răspunde
  • Toata lumea e in febra pregatirilor…

    Buna diminineata la Mos Ajun!
    http://www.youtube.com/watch?v=vsFez0mjhi0

    CristinaC 24 decembrie 2010 4:51 Răspunde
  • Am postat acum 3 zile textul de mai jos, l-am repostat acum 2 zile si… nimic ! Moderarea e în pana ?
    Mai fac o încercare, împartita în doua, poate se fofileaza :
    1 : «Pârtieeeee !
    Ulici, nici chiar asa 😀
    De pe skiuri virtuale lumea se vede mai seducatoare (decat e) !
    Si nu mai tot cauta sensuri printre curbele cuvintelor, tu doar stii sa te drapezi frumos în ele, asa ca sa lasi sa se vada doar ce doresti. Sau vrei subliminal stripperi pe interval ? 🙂
    Tie : 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=ZPqVig-ggMw

    Thomas Man 24 decembrie 2010 12:29 Răspunde
  • Si colegilor nostri de bucurii simonofile – <«&@#§;£$°’*x*x*#&zz (se vor recunoaste ei, adica Adia, Adi-Simplu, Adriana, Alexandra Mihai, Alina Grozea, Amalia, Ana-Fun, Anamaria, Anna, AndreiAndrei, Anca, Anda, Andra, Angelica, Beatrice, Blanca, Brianna, Camellia, Carmen, Cathinterain, Ciresica, Cornelia, Cristina C, Corina L, Dana, DanaB, Dea Valma, Diana, Doar Un Melc, Doru, Grace, Iana, Ioana, Irina, Iulia, Je, Justine, Laura, Liliana, Livia, LM, Maria, Marina, Marrynusha, Miki, Monica, Nico, ODLM, O Pustoaica, Paca, Prinsa, Rose Dubai, Simfo, Simona Simona, Simona-Tiza-Ta, Tania, Teo, Tina, Ulicica, Una, Un Trecator, Victoria West – 😛 -, va doresc sarbatori la puterea 2 :

    Thomas Man 24 decembrie 2010 12:33 Răspunde
  • 3 :
    Cantecul nu trecea !

    HURTS – All I Want For Christmas Is New Year’s Day
    http://www.youtube.com/watch?v=C5Nno9_Mptc

    Thomas Man 24 decembrie 2010 12:34 Răspunde
  • Simona CRACIUN FERICIT si un an si mai minunat ca acesta! Mi-e dor de tine, de voi!

    Delia 24 decembrie 2010 12:37 Răspunde
  • Mulţumim Thomas, dar Nicuşor îşi adună lăcrămioare în pumni. L-ai sărit!
    Să-ţi prisosească bucuriile şi să le împarţi în stânga şi dreapta!

    Omuldelamunte 24 decembrie 2010 16:14 Răspunde
  • CristinaC 24 decembrie 2010 17:55 Răspunde
  • Simona, Craciun cu bucurii! 🙂

    copii, si voua, si sa ne citim sanatosi!

    un trecator 24 decembrie 2010 18:00 Răspunde
  • Craciun Fericit cu sarbatori ferice va urez!

    Simone, iti doresc sa te distrezi incendiar, sa te iei prin suprindere si sa iubeshti! 🙂

    Pana la revederi, va las in compania preferatului meu: 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=nut0lgTdXn8
    http://www.youtube.com/watch?v=CNuZUCpgNeA&feature=related

    tania 24 decembrie 2010 18:35 Răspunde
  • Nu stiu altii cum sunt…dar la mine e primul an cand fac urari pe un blog, pana acum literatura se limita doar la cartile tinute in mana, dar de cand vin pe aici si am descoperit ce tare imi place ce citesc, ce oameni gasesc, am constatat ca imi doresc sa ajunga gandurile mele de Craciun la cei pe care ii admir.
    Simona, ma bucur ca mi-am facut un obicei de a intra pe blogul tau, de fiecare data cu sufletul la gura. Craciun Fericit!

    Dunia 24 decembrie 2010 19:21 Răspunde
  • Dragilor, rasfatatilor, minunatilor, va multumesc pentru urari, CRACIUN FERICIT va doresc tuturor, in ciuda tuturor banuielilor sceptice cum ca fericirea e marfa de contrabanda si, ca atare, se procura greu. Suntem totusi in Romania, orice se poate obtine, un un networking rezonabil.
    Sa stati cuminti langa brazii cocosati de zorzoane superbe, flancati de lumanarici care sa aiba un rost sentimental, nu doar unul decorativ. Sa iubiti si sa asteptati minunile, sa beti cel mai bun vin, sa va lasati ispititi de cele mai fine prajituri.
    Sa fiti fericiti, promiteti-mi ca veti fi fericiti! Va imbratisez cu drag, la multi ani!

    Simona Catrina 24 decembrie 2010 19:22 Răspunde
  • La multi ani, Craciun frumos! Minunea mea ar fi sa ajung acasa, acum…

    anda 24 decembrie 2010 19:31 Răspunde
  • Craciun Fericit! Multe bucurii si implinirea celor mai arzatoare dorinte 🙂

    wlfp 24 decembrie 2010 20:27 Răspunde
  • Simona, Craciun Fericit si un An Nou Minunat!

    Aceleasi urari bune, va doresc la toti.
    Cu drag,

    Odille

    Odille 24 decembrie 2010 20:40 Răspunde
  • Sarbatori cu bucurii si zambete strengare!
    http://www.youtube.com/watch?v=3IfeuQ6Ayos

    nicolici 24 decembrie 2010 20:58 Răspunde
  • Sarbatori fericite!
    Si ca sa va distrati:

    http://www.youtube.com/watch?v=nv5iRHDxNb

    adriana 24 decembrie 2010 22:04 Răspunde
  • Cand? Unde? Cine? Cum? De ce?

    În toate clipele dinainte și din curgerea anilor,
    La marginea lumii gândurilor mele,
    Eu, umbră și lumină, îngropate sub zapada din vis,
    Adun toată puterea crescută în vâltoarea vieții,
    Pentru a trece, din nou, prin lecția singurătății.

    semndefoc 25 decembrie 2010 10:05 Răspunde
  • Craciun Fericit tuturor celor pasionati de SW si inclusiv gazdei primitoare, Simona. In febra pregatirilor, goana dupa cadouri, brad, faina potrivita, plus o vizita de urgenta la medic cu fi-miu am intrat si euaici cu intarziere, dupa ce probabil ca pe toti v-a vizitat deja Mosul cel bun si va urez cu drag ca-mi sunteti dragi Craciun fericit !
    eu…
    sunt in familie de Craciun, asa e firesc, iar de revelion…eh, ziceam mai demult ca mi-ar placea in rochie si la tocuri, dar intrucat nu m-am preocupat e posibil sa petrec privind la artificii pe geamul de acasa….vor veni si alte vremuri, cu siguranta….:)

    wind 25 decembrie 2010 10:52 Răspunde
  • Crăciun fericit Simonei şi TUTUROR celor de aici!
    Sărbătoarea păcii sufleteşti, Crăciunul, să vă aducă tot ce vă doriţi şi niţel în plus, sănătate şi bucurii!
    Cu drag,
    Nicuşor

    Nicuşor 25 decembrie 2010 11:51 Răspunde
  • Thomas Man 25 decembrie 2010 14:10 Răspunde
  • Te înțeleg perfect….la mine e un Crăciun ca niciodat’… singură printre alți 3-4 oameni prin casă care nici nu-mi simt prezența… la țară…. stând în pat și mâncând pufuleți și bomboane.

    Ioana 25 decembrie 2010 15:56 Răspunde
  • Și cu depresia mea… cu trăsături comune cu a ta am uitat să-ți zic Sărbători fericite, Simona!

    Cât despre cei 5 W amintiți, i-am învățat la facultate, i-am folosit în scris.. dar nu m-am gândit niciodată să-i folosesc în viața reală… cred că îmi e frică de răspunsuri….

    Ioana 25 decembrie 2010 15:58 Răspunde
  • Marii bucurii de Sărbători şi după aceea, tuturor, inclusiv Liviei.

    Omuldelamunte 25 decembrie 2010 16:05 Răspunde
  • Trebuia să scriu „marii bucurii de sărbătorii”, dar nu mi-a ieşit! Mai bine cu mai mulţi „i” !
    Fiecare îşii ia câţii vrea…

    Omuldelamunte 25 decembrie 2010 19:08 Răspunde
  • Craciun fericit!

    Victoria West 25 decembrie 2010 23:29 Răspunde
  • Craciun fericit! Simona imi pare rau pentru intarziere dar stii cum e cu atata mancare si agitatie te recuperezi mai greu dupa.Sunt sigura ca o sa revii cu poze.Te pup!

    Andreea Voicu 26 decembrie 2010 12:54 Răspunde
  • La Multi Ani Marina si tot binele din lume!

    CristinaC 26 decembrie 2010 17:24 Răspunde
  • Colind cu soft de contabilitate si degetul mic pe tastatura.

    Adaug, bineînteles, la lista de premianti sorcoviti de mai sus pe toti uitatii si pe mai noii Dunia, Andreea Voicu, wlpf, nicolici, windy 🙂 Dar si pe toti cei multi care ne privesc de sus, din balcon, fara sa treaca dincolo de oglinda si sa se astearna în scrieri printre noi. Poate vor face pasul la anul, ca doar fantomele nu musca 😛
    Nu-i mai pun la catastif pe Nicusor si Floricica, ODLM, pt ca tu esti în conexiune implicita cu ei si le transmiti fiorii de paie ai noii identitati craciunistice 🙂
    Fiind ora bilanturilor (de sfarsit de an/epoca), va urez sa va scuturati de ale voastre 😀 , sa va eliberati (daca mai sunt prin voi) de franele ce ne mai tin înca prizonieri printre prejudecati si cefe groase !
    Multumiri entitatilor de zapada care ne-au gandit urari (de bine) !
    Felicitarile, masa si coregrafia vor avea loc tot la Simona acasa, pe parchetul asta din octeti 🙂
    Serverul va da cu aspiratorul dupa noi 🙂

    Thomas Man 26 decembrie 2010 18:16 Răspunde
  • Bine v-am găsit sănătoşi şi după Crăciun voioşi! Ia să vedem unde am rămas, ce v-am promis să scriu…

    Aa, da! În privinţa poveştii de la Viena, Nicuşor plănuise deja, în mare, ce să vă mai spună aici. Apoi s-a întâmplat că mai aseară o fată mai cu moţ, nu vă spun cine, mi-a cerut să povestesc pe scurt cum a fost la Viena. Aş fi vrut să-i spun ceva deosebit, dar mi-au venit în minte multele ocazii în care eu însumi am rugat amici sau cunoscuţi să-mi povestească cum e şi ce au văzut pe unde au umblat. Am răspuns şi eu la multe astfel de întrebări. Şi dintr-o dată mi-am dat seama că răspunsurile de acest gen nu au nimic deosebit, încearcă doar să prezinte în cuvinte ceea ce o fotografie ar putea face mult mai bine, în tăcere. I-am arătat deci câteva fotografii, sperând să înţeleagă pe ce coclauri îmi fuge mie mintea…

    Dar ce sunt fotografiile, decât impresia suprafeţei lucrurilor? În poze vezi mai bine strălucirea şi formele, iar cu puţin noroc poate depistezi chiar şi atmosfera de moment. Sunt însă lucruri care nu pot fi surprinse nicidecum în poze şi despre care tocmai de aceea merită mai tare să vorbeşti. Sunt oameni care admiră locurile şi pentru care a călători reprezintă un scop în sine. E dreptul lor şi este bine. Sunt însă alţii, şi printre ei mă număr şi eu, care ar schimba 10 vizite în vârful turnului Eiffel pe numai 5 minute de discuţie liberă cu… Gabriel Garcia Marquez, de pildă. Fiindcă nu locul sfinţeşte omul, ci omul sfinţeşte locul. Fiindcă omul reprezintă unicul sens al acestei planete. Fiindcă până şi opera perenă a Demiurgului nu are nici un sens în afara omului…

    Aşadar, am admirat (a câta oară?!) cu ochii larg deschişi splendorile de lumină ale Vienei, clădirile maiestuoase, domul impunător al Sfântului Ştefan, ghirlandele şi candelabrele fastuoase din mii şi mii de beculeţe în culori vii şi sclipitoare, vitrinele cu aranjament atent şi studiat, lucirea divină a cristalelor din vitrina Swarowsky, bogăţia pe care o respiră până şi micile statui de pe coloanele balcoanelor, miile de reclame străduindu-se neîncetat să-ţi fure ochii.
    Iată doar un exemplu din cele ce vorbesc, în poza de mai jos (priviţi cu atenţie clădirile!):
    http://szegedma.hu/wp-content/gallery/utazas_nov21/adventbecs.jpg

    Fata cu pricina m-a întrebat, după ce a privit câteva poze, de ce străzi e vorba-n ele. Şi am tăcut din nou, că nu aveam habar. Noroc cu Google Maps, care m-a scos iute din impas… Poate ar fi trebuit să-i mărturisesc că nu ştiu pe ce străzi m-am tot plimbat, că am sorbit din priviri toate minunăţiile acelea mergând aşa, aiurea, pe unde mă purtau paşii de la sine, din splendoare în splendoare… Cu nu voi să ştiu de nume încâlcite pe nemţeşte, dacă tot am GPS-u’-n buzunar. Deşi mai degrabă ar fi trebuit să-i pomenesc de altceva… şi anume de cele de mai jos, poate le va citi vreodată…

    După prima oră de plimbare printre minunile sclipitoare de pe străzile din centrul Vienei, mai ales dacă eşti un Nicuşor, ţi se insinuează pe nesimţite în suflet o îndoială şi o umbră de amărăciune… Îţi pleci privirile să-i vezi pe cei care au creat oraşul şi încerci să te convingi că ei şi numai ei le merită, deşi sunt oameni ca şi tine, iar tu venetic de departe, mulţumeşte-te cu o privire! Nu vorbim acum de urâciunea austriecelor care pierdeau timpul prin târgul de Crăciun şi prin magazine sau în faţa vitrinelor, de feţele lor bolovănoase, de lipsa de gingăşie, delicateţe şi feminitate a trăsăturilor lor, de ochii lor goi şi reci, uzi şi lunecoşi ca meduza făcută din piftie… de bărbaţi ce să mai spun, doar se ştie, e suficient s-arate ceva mai bine decât dracul! Nu, acum vorbim doar de calitatea de a fi om, unde a fi urât sau nu îşi pierde importanţa.
    Seriozitatea lor „proverbială” pare să fie doar o comună nepăsare, o blazare provenind din obişnuinţa cu opulenţa cotidiană şi din conştiinţa neclintită că li se cuvine de la sine totul. Ori mai ştii, te pomeneşti că li se trage de la insensibilitatea faţă de tot ce nu se poate măsura în bani, pe loc! Hei, dar am trecut peste cuvântul-cheie: opulenţa! Da, în centrul acestui oraş OPULENŢA este domnitoare, ea este cea care printre ghirlandele de becuri sclipitoare şi clădiri uluitoare se furişează şi-ţi înfige pe nevăzute o gheară-n suflet, fiindcă opulenţa afişată cu nonşalanţă, oriunde şi oricând apare, sugrumă irevocabil sentimentul dreptăţii, jigneşte întotdeauna ochiul care n-o cunoaşte. Mai ales de te întorci în dreapta, te întorci în stânga, şi vezi că toţi sunt totuşi oameni ca şi tine, ca şi mine…
    Dacă vei privi cu grijă vei observa neapărat că într-adevăr clădirile sunt deosebite, cu belşug de amănunte şi lucrături ticălos de migăloase. Dar toate sunt de-un veac sau chiar mai vechi, semne semeţe ale unei măreţii apuse şi întreţinute cândva de popoare de mâini ajunse în sclavie prin forţa armei sau a banului. Ghirlandele de beculeţe şi luminile în valuri sunt impresionante prin mărimea şi numărul lor: au fost cumpărate nu la kilogram, ci la tonă, nu sunt puse să orneze, ci să-ţi ia ochii, să te impresioneze prin greutatea, dimensiunile şi mulţimea lor. Au fost agăţate, simplu, cu nişte cabluri groase de pereţii marilor clădiri, în numai câteva zile, de câţiva muncitori plătiţi bine. Prin comparaţie (doar un exemplu care-mi stă acum pe limbă), pe şoseaua Andrássy din Budapesta au fost îmbrăcaţi în ghirlande aurii de beculeţe, crenguţă cu crenguţă, sute de copaci, timp de săptămâni de zile, de o armată de muncitori pârliţi. Iată poza:
    http://commondatastorage.googleapis.com/static.panoramio.com/photos/original/26248400.jpg
    Ce să fie dar mai de admirat: munca de furnică din al doilea caz, sau strălucirea şi opulenţa orbitoare a străzilor din Centrul Vienei? Nu e simplu să compari, şi e foarte probabil să fie vorba, iarăşi, de un reglaj interior care te poate face să vezi, simplu şi senin, doar poleiala împinsă-n faţă, ori să încerci să înţelegi ceva şi dincolo de ea (se pare că întotdeauna există un „dincolo”). Şi la urma-urmei, şi tu ai dreptul să te laşi atras(ă) sau cucerit(ă) de opulenţă, chiar dacă ştii de-acum ce-nseamnă. De ce n-ai merita şi tu ceva la fel?!
    Ei, dar m-am cam luat cu vorba (azi sunt guraliv, se pare), şi nu v-am povestit câteva întâmplări cât se poate de nostime, petrecute la ceas de seară pe străzile pompos luminate ale Vienei. Însă NU mai promit că vi le voi povesti, cel puţin o vreme… Motivele pentru care am sosit aici, să scriu pe blogul Simonei, îşi pierd pe nesimţite forţa. Oricum vor evolua însă ele, vă urez, acum că sărbătorile Crăciunului sunt amintiri deja, cu privirile întoarse spre atât de aproapele an nou, un sincer LA MULŢI ANI, iar 2011 să vă aducă tot ce vă doriţi!

    Cu drag,
    Nicuşor (după cum am voit să mă cunoaşteţi)

    Nicuşor 27 decembrie 2010 2:12 Răspunde
  • Nicushor, munca de furnica face parte din stralucire. 🙂 fie ea si una vieneza.
    frumos descrisa opulentza austriaca. candelabrele au o frumusetze aproape imperiala, din care pare sa nu lipseasca inscriptia unui (oricarui) «Von». 🙂

    de aveti ori ba zile muncitoare, va invit la opereta. avem candelabre vieneze si dimineatza si dupa-amiaza si noaptea. asha zice-se in overtura: )

    http://www.youtube.com/watch?v=7S-iWuvFhzE&feature=related

    la mine-n tara ninge ambitios, recuperativ, senin. pt voi:

    http://www.youtube.com/watch?v=kfEytCiPfkQ&feature=related

    tania 27 decembrie 2010 13:07 Răspunde
  • Sarbatori fericite Simona!iti doresc ca anul ce vine sa-ti aduca pacea, linistea si iubirea de care ai nevoie
    pupici

    jojo 27 decembrie 2010 20:57 Răspunde
  • am venit pana acasa, m-am suit fuguta pe net, sa vaz ce se coace. Nu se vede mai nimic, s-o fi ars, e de la fum? Thomas, esti infasurat in bumbac? Ai supravietuit microbului craciunesc? Omuletul isi revine dupa bunatati, Anuta e tai tai, Simona…chiar asa, ce se-aude cu Simona? Sper ca o fi petrecut in exces. No bine, revin, poate se mai arata lumea prin targ.

    Ulicica 27 decembrie 2010 21:02 Răspunde
  • Simona, draga si frumoasa Simona. Eu stau cu cafeloiul in brate si te citesc cu drag, si ca de obicei, ba-mi vine sa rad, ba sa plang. Si ma gandesc ce om minunat esti tu si cum ma bucur eu de tote slovele tale, ca un copil durduliu ce gaseste ascunsa intr-un sertar, o nesperata caramea. Si pentru ca, ma gasesc iar asteptand, si-n loc sa ma blestem in gand, ma bucur si nu-mi gasesc linistea, ca un copil ce nu poate sta locului si in loc sa-si faca temele, cumintel, tot sare ca ars, la geam si se uita cu jind la copiii ce bat mingea pe maidan. Astept de mult s-astept…Si sper ca nu voi astepta prea mult, apoi sper ca voi astepta in zadar, atat mi-e de teama ca s-ar putea sa se-auda, ecoul nebun al asteptarilor mele, apoi imi spun…si ce daca? Macar o data, ca niciodata…

    ulicica 28 decembrie 2010 9:30 Răspunde
  • Sarbatori cu dragoste , tuturor !
    La multi ani !:)

    Blanca 28 decembrie 2010 9:59 Răspunde
  • Salutare SW !!! Pfuuaaa…. dupa atatea sarmalute, caltabosi si carnaciori….as vrea o salata in stil italian … Ati avut Craciun fericit? Ati primit cadouri ? Pupici tuturor. Ninge pufos in Bucuresti, o fuga pe aici…ajung la Buzau si va trimit poze din Crangul drag, unora… 🙂

    Windy 28 decembrie 2010 11:36 Răspunde
  • Azi am facut poze cu omul de zapada pe care l-a construit Alina langa redactie. Deseara, cand imi trimite ea pozele facute cu telefonul (nu aveam cablul pentru PC la noi), am sa postez alt material, incarcat de poze cu noi, langa omul nostru frumos, pufos, burtos si zapazos. 😀

    Simona Catrina 28 decembrie 2010 14:49 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title