„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Magma vrajbei noastre

de

Voiam sa scriu altceva in seara asta, dar intre timp m-a sunat o amica (aceeasi care imi relatase episodul nuptial pe care l-am pierdut de pe blog) si mi-a expus stiri de ultima ora despre viata ei cit p-aci conjugala. De altfel, orice emisie verbala de-a sa contine o cantitate de epic direct proportionala cu amplitudinea dracilor de la momentul dat.

Pe scurt (vorba vine, fiindca discutiile noastre telefonice nu sucomba niciodata mai devreme de-o ora), isi daduse sotul afara din casa. Asa. Dupa modelul clasic italian, cu par apretat si ochi cascati, cu ceva cioburi drept preludiu al taraboiului si, evident, cu haine aruncate pe geam, ca asa vazuse ea la Cameron Diaz, intr-un film (eu i-am amintit ca era Cameron Diaz, ea uitase, dar s-a bilbiit concludent si mi-a picat mie fisa). E drept, ultima scena de balet n-a avut efectul scontat, deoarece ea locuieste la parter. Dar si pentru ca, in virtutea politetii canadiene exasperante, intendentul a venit la usa cu rufele-n brate si i le-a redat politicos, a crezut ca ii venise rau si le scapase.

„De ce?” – am profitat eu de-o recreatie, cind a inchis tuturoiul povestii ca sa inghita o gura de snaps. Mi-a spus ca s-a saturat, intrucit el la inceput obisnuia sa bea ca un porc si, in aceste circumstante, ea ii recomandase prieteneste si-n mortii ma-sii sa se lase urgent, altfel zboara din casa. El nu are serviciu si, prin urmare, perpetuarea viciului spirtos depindea de subventiile nevesti-sii. Ok, s-a lasat imediat de baut, ocazie cu care a dovedit, plin de demnitate, ca el nu e alcoolic, ci doar un onest betiv ordinar.

Bun, dar acum ii ramasese deprimant de mult timp liber. Si, ca sa n-o deranjeze pe ea de la serial, s-a apucat de cite ceva prin casa: repara stechere, scarpina motanul, cauta femei pe Internet, chestii de-astea de rutina. In seara asta, cica tocmai se intorsese de undeva unde el sustinea ca fusese ca sa caute un ulei sintetic de masina. Dar mutra lui postorgasmica nu i-a scapat ei, care avea un detector nativ pentru cotele hormonale ale semenilor (cu atit mai mult cu cit, in casa lor, asemenea confruntari fierbinti nu mai avusesera loc din noaptea aceea calda de iunie in care – tot ea, saraca – ii spusese lui ca arata totusi bine per total, chiar daca nu e prea inzestrat anatomic).

Prin urmare, a inceput acest scandal latin in plin cartier anglo-saxon. El fugise mincind betonul, nu neaparat de gura si spray-ul ei paralizant, ci mai ales de frica politiei, vestita-n trei continente ca, in orice altercatie domestica, mai intii aresteaza barbatul, pentru orice eventualitate, si abia pe urma intreaba ce s-a intimplat. Acum, stind cu mine la telefon, dupa ce il trecuse prin razatoare si-l bagase-n toti necuratii, ajunsese la o concluzie amara ca un scobutil: „Mai, Simona, la urma urmei il iubesc fiindca, asa cum e el, idiot la cap, e totusi un om cu suflet bun”. Era sa-i inchid telefonul, noroc ca n-am nimerit butonul si intre timp mi-a mai scazut tensiunea arteriala cu o liniuta.

Ce voiam sa va spun, de fapt: de curind, iubitul meu, cu care am purtat la un moment dat un dialog usor febril, legat de niste suavi fiori de incertitudine, mi-a spus ca am fost „vulcanica” in aceasta intensa imprejurare. Am luat-o ca pe un nemeritat, splendid compliment – fiindca eu, de fapt, nu ma pot ridica la grandoarea definitiei acestui termen. Cind aud ce fac femeile din dragoste si gelozie, ce-arunca si blesteama si improasca patima lor, ma simt ca o papusa de portelan pe care, daca n-o apuca cineva intimplator de picioare ca s-o arunce-n capul unui adulterin, n-are parte de niciun eveniment trepidant.

Dintr-o data, am avut nesanatoasa fantezie a nabadailor, a exploziilor pasionale, a urii rascoapte in dragoste nebuna, a plinsului degenerat in sarut, apoi iar in zbatere inversunata – si-n sarut din nou. Si-a despartirilor impulsive, cind el iese pe usa de nuc si eu strig „Te urasc, te urasc!”, el se intoarce turbat de la lift si-mi spune „Te iubesc, timpito!” si atunci, cu ultimele forte, suspine si guri de vin rosu, facem dragoste furibund.

Probabil ca n-am sa traiesc asa niciodata. Cel mult, asa am sa mor.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • 🙂 ce potriveala, sa scrii despre certuri in dragoste tocmai azi, cind eu ma gindeam serios c-as putea sa scriu o carte pe subiectul asta. acum 2 nopti, cind implineam nu mai mult de 2 luni de la nunta, sotul meu ma astepta acasa cu bagejele facute. ale lui. voia sa plece la el la garsoniera. de tot. pentru ca el credea ca eu vreau ca el sa plece. cind eu de fapt nu voiam decit ca el sa stea. in fine, a trecut. dar pret de citeva ore, am strigat, am aruncat cu lucruri dupa el, am plins amindoi precum copiii, in hohote si leganindu-ne ca shizofrenicii, in amestecuri de te iubescuri si te urascuri…. Uf, acum ca a trecut, parc-as mai vrea o data. Isn’t love fun?

    Ionouka 25 septembrie 2009 11:27 Răspunde
  • Buna Simona!
    Bantui de cateva zile pe blogurile de pe Tango si va citesc pe toate, pe apucate.
    Am citit si cartile tale si ale lui Alice si ca atatea alte femei – stiu ca nu spun ceva nou – , m-am regasit in ele. Am cunoscut si eu toate chinurile iadului intr-o dragoste tumultuoasa si nebunaaaa. Cunosc pana la sange atat „te urasc”-ul de la lift cand credeam ca s-au pravalit zagazurile cerului peste mine, cat si uluitorul „te iubesc tampito” .
    Acum, cand la fel ca amica ta, am avut puterea in sfarsit sa pun stavila raului ce nu-l mai puteam duce, ma intreb de ce nu pot pune stavila si „te iubesc”-ului ce-si cere drepturile mai presus de ratiuni?
    Ce gena maligna exista in constructia noastra, a femeilor, daca in ciuda tuturor evidentelor negative noi continuam sa iubim acel om fara drept de apel?
    Ma simt o „paria” pe aici, prin Tango.Toate implorati, cautati, asteptati sau aveti dragostea mult visata, numai eu ma-nchin si zic „Duca-se pe pustii!”
    Dati cu pietre in mine, doar voi cei care n-ati trecut prin purgatoriu!

    layla 25 septembrie 2009 11:29 Răspunde
  • Buna Simona,

    Te-am descoperit la aparitia Tango, din care n-am pierdut nici un numar. Adi (sotia) l-a cumparat pe primul si acum avem amandoi grija sa nu-l pierdem pe urmatorul, il aduce acasa cine-l vede mai intai. Poate ca nici nu ai mai scris inainte, in orice caz eu
    n-am mai gasit nimic scris de tine. Ne place mult cum scrii si, daca ai mai publicat inainte de Tango, atunci… lasa-ne si pe noi sa stim( :))) ) ce si cum. A, sa nu uit, imi aduc aminte ca ai spus undeva ca esti din Buzau. Si eu la fel, am terminat Hasdeu in ’78 (da, am 50, impliniti anul asta, si da, citesc Tango; ei, nu chiar pe tot 🙂 ).

    Dave 25 septembrie 2009 17:12 Răspunde
  • simona, trebuie sa recunosc ca m-ai pus cu botul pe labe. pentru ca eu, desi sunt voluntara si tenace, nu stiu sa ma cert. nu inteleg aruncatul hainelor pe fereastra si al veselei din dotare inspre inculpat, improscatul cu „urari de bine” din specia veninoase, morbide sau cu trimitere la familie. stiu insa sa tac nesuferit si acru si sa privesc oblic (da, adi, e exact cum iti imaginezi, oblic-ironic). pe cat de neromantica sunt, pe-atat de ne-certareata sunt. desigur ca ma inflamez, ca imi creste timolul, dar furtunile sunt in mine, in adanc. si, drac ce sunt, iert de multe ori, poate de prea multe ori, lucruri cumplite, grave si nu iert niciodata acea ultima picatura. atunci zambesc (da, iarasi zambetul de cheshire), ma intorc pe calcaie si plec.
    si nu ma intorc niciodata.

    pisica 25 septembrie 2009 20:20 Răspunde
  • convocator (cu acceptul si iertarea simonei):
    numitii adi si cristina, va convoc maine, pe seara, la o intrunire tovaraseasca. avem oaspeti de seama: sara de pe blogul lui alice ar dori sa ne cunoasca. (cum vedeti ni s-a dus vestea)
    adi, nu-ti fa griji, aduc eu mierea si ghimbirul cu care sa-ti dregem vinul fiert, intru crearea unei bune dispozitii optime pentru o seara de sambata, atat de optime incat speram ca ne vei delecta chiar cu vocalize. sper numai ca starile tale febrile, cele de care te-am spuspectat astazi la telefon, sa nu te faca sa elucubrezi de emotie la vederea darului pe care ti l-am pregatit pentru ziua ta. (o fi un malpraxis??? se aude din asistenta cititoare si tacuta)
    cristina, sper ca reusesti sa pui maine toate muraturile pe care nu le-ai pus inca si sa fierbi toate zacustile (oare asa se scrie??? 😉 ) si sa fii cu noi.
    pentru amanunte va sun eu, talharilor mei dragi! 😀

    pisica 25 septembrie 2009 22:06 Răspunde
  • dave iti spun bun venit, cu ingaduinta simonei.
    si de la mine: tango, ca si tabu, pe vremea cand simona si alice scriau acolo se citeste din scoarta in socarta, inclusiv pe cant. 😉

    pisica 25 septembrie 2009 22:08 Răspunde
  • draga mea, nici nu-ti doresc sa ai parte de astfel de scene de mahala.Oamenii frumosi se iubesc si se despart frumos.
    cu mult drag

    rose-dubai 25 septembrie 2009 22:18 Răspunde
  • rose, daca imi permiti, despartirile, ca si inmormantarile nu-s deloc frumoase… X_X

    pisica 25 septembrie 2009 23:08 Răspunde
  • Sunt de acord cu rose-dubai, Simona. Prin filme or da bine scenele de tipul acu’ te pup, acu’ te strang de gat, dar in viata reala denota superficialitate si infantilism. Eu nu pot sa ma sarut cu unul imediat dupa ce l-am facut cretin. Si nici la o zi- doua nu pot, nu ca-s ranchiunoasa, dar eu daca fac pe cineva cretin, atunci chiar cred ca-i cretin, nu ma alint, nu jignesc gratuit, deci chiar inseamna ca avem o problema care nu se rezolva daca el ma pupa umed pe gat. Ma excita mai mult pacea si armonia, pe bune. Stiu, never say never, poate mi-o lua si mie Dumnezeu mintile intr-o zi si ajung sa iubesc asa, cu nabadai romantico-violente, dar, sincer, sper sa nu.

    Alina Grozea 25 septembrie 2009 23:09 Răspunde
  • e ciudat cum, de cele mai multe ori, oamenii acestia „nabadaiosi” cu viata lor zgomotoasa si despartile lor tragi-comice ajung sa ramina impreuna… genul on-again, off-again. Stai si te miri cum dupa atitea jigniri, vorbe grele, tipete, etc… apele se linistesc (pina la urmatoarea „despartire definitiva” desigur) si ii vezi iar fericiti, iar impreuna.
    Tabara cealalta … spunem un „s-a terminat” civilizat si un „nu” categoric oricarei incercari de impacare… si raminem sa umplem pernele de lacrimi, si zgiriem zadarnic usa care a fost inchisa pe dinafara si nici macar nu ne trece prin minte sa deschidem usa sa vedem mai e cineva la lift? si dupa ce ne trece plinsul incepem sa ne gindim ca poate nu trebuia sa fim asa de fermi, ca poate se merita acordata o sansa relatiei… eheeeiii si uite asa ne trece timpul.

    iana 25 septembrie 2009 23:35 Răspunde
  • Imi amintesc ca in vremea studentiei am cunoscut pe cineva care ne povestea ca parintii lui s-au casatorit de doua ori unul cu altul, au divortat de doua ori unul de altul si, la momentul schimbului de informatii, erau prieteni, in drum spre a treia casatorie unul cu altul. Atunci mi-am facut cruce cu limba in cerul gurii, insa acum, dupa ce am trait, citit si hoinarit, aproape ca nu ma mai mira nimic 🙂

    amalia 26 septembrie 2009 0:36 Răspunde
  • Simona, imi pare asa de rau ca nu vin la festival, m-am trezit cam tarziu cu planurile de plecare, dar o sa vina si ziua in care ma voi trezi si eu la timp, sper. Sa va distrati din plin maine si abia astept sa ne povestesti cum a fost.

    amalia 26 septembrie 2009 0:50 Răspunde
  • Simona, am ras cu hohote. Parca eram intr-un film italian. Lipseau rufele multicolore atarnand la balcon. Stiu, nu la canadieni.

    Eu intru in categoria frustratilor si stresatilor care pisie „sss, sa nu ne auda vecinii”, pasandu-mi in mod cretin de ce cred cei din jur despre mine chiar daca nu pot, acum la repezeala, sa numesc niciun vecin pentru ca nu-i cunosc desi locuim aici de 4 ani.

    Asa ca urlu in surdina, plang in dus, injur rar in batista si ma abtin etern de la aruncatul rufelor.

    Anemari 26 septembrie 2009 3:18 Răspunde
  • simona, asa cum am banuit, talharii mei convocati aseara au citit blogul, nu si mess-ul… de unde reiese ca ne vom vedea in aceasta seara, iarasi si iarasi…sa inventam si sambete vesele.
    si mai reiese ca le esti mai draga, daca citesc pe blog mai intai!
    sambata buna sa aveti!
    mireltacutule, numai o vorba: scriu, frate! nu in ritmul in care as fi vrut, dar se coace.
    una, juztine, tuturor… gand de bine.

    pisica 26 septembrie 2009 12:53 Răspunde
  • da, Pisica, ai dreptate, am vrut sa spun frumos=civilizat. Ca si despre oameni frumosi ma refeream sufleteste ca doar si uratii la fizic pot iubi frumos si pot fi frumosi la suflet.
    Dar in principiu ai dreptate, mi-e drag de felul in care comentezi.
    Numai bine, tuturor.

    rose-dubai 26 septembrie 2009 23:50 Răspunde
  • buna dimineata.
    intalnire la brasov ieri seara. prezenti cu totii: adi, cristina bizu si subsemnata. iar de pe blogul vecin, micuta sara.
    participanti surpriza: alice cu tot cu bebelusul si paul care ne-a facut o gramada de fotografii…
    dar tu stiai simona, stiai, asa cum si noi stim ca vei veni acasa. ca te vom vedea… curand…

    da, rose, si eu spun la fel, ca frumusetea nu este neaparat cea fizica.
    multumesc de apreciere. si mie imi plac commenturile tale.

    pisica 27 septembrie 2009 9:56 Răspunde
  • Intaresc spusele Pisicii , aseara iarasi s-a curbat timpul ( fir-ar el sa fie de Einstein ) ,pentru ca am avut o intalnire colosala. Credeti-ma ca nu bag texte de amorul artei, intalnirea noastra ,la care a participat si dragii de Alice si Paul ,a fost ca o pieasa de teatru ,pe care o vezi cu respiratia intretaiata .
    Tocmai cand ma pregateam sa introduc lingurita plina ochi cu miere cu ghimbir ,potiune magica preparata de Pisica pt mine, a ajuns trupa surpriza la masa ,asa incat ,la momentul respectiv, era sa-mi intind lingurita pe ochelari si peste nas. Bine ca mi-am stapanit emotiile la timp,pentru ca deveneam lipicios si siropos intreaga seara.
    Nu va imaginati (cine nu cunoasteti) ce persoane deosebite si simpatice sunt Alice si Paul . De fapt nu ma mir , doar imi confirm.
    Dupa ce luasem o atitudine de pitecantrop timid,la incepup, datorita simpaticelor Cristina,Pisica si Sara ( in ordine alfabetica) , m-am introdus si eu in atmosfera destinsa. Si il aveam aproape de mine,ca un suport , pe sotul Pisicii ,simpaticul Dan .
    Simona ,iti multumesc si pentru ca prin tine si datorita tie, am ocazia sa cunosc oamenii astia faini ,conationali mie, care te determina sa ramai aici si sa nu emigrezi !

    adi_simplu 27 septembrie 2009 12:09 Răspunde
  • adi… unde mai pui ca mai patru din cei sapte de aseara, deci mai mult de jumatate, suntem si concitadini!!!
    dar lasa mirarile si pune mana de scrie pentru carte!
    eu am sortul tango atasat (precizez care, pentru a nu se crea confuzii hotentote) si pornesc razboaiele culinare duminicale…
    va pup in ordine alfabetica, cronologica si afectiva…

    pisica 27 septembrie 2009 12:56 Răspunde
  • Simona, nu am mai citit ceva scris de tine de pe vremea Nationalului.
    In vremurile alea impreuna cu saptamanalul Catavencu tu si colega ta de rubrica erati sursa mea principala de umor tonic. Atat de tonic incat, imi amintesc, cateva vedete autohtone deranjate de realismul observatiilor tale despre calitatea actului lor artistic te amenintau chiar fizic.
    Am regretat mult plecarea ta si apoi am vazut pilulele tale saptamanle de la „Noi Romanii” care mi-au parut un pic prea incarcate de pesimism si oarecum surprinzand numai o parte atmosferei de aici din Toronto. Stiu, e arta dar parca manierismul lor le dezvolta oarecum liniar si prin repetare efectul umoristic se diminua.
    Foarte reusita mica proza scurta de astazi. Viata asta de colonie, cu toate ca am locuit pana de curand doar la bloc, imi e straina si nu regret asta. Banuiesc ca pentru tine notiunea de concediu cuprinde si dorinta de a te desprinde de cercul tau de cunoscuti sau macar de o parte dintre ei.
    Te-am zarit si anul asta la „Noi Romanii” si spre deosebire de anii trecuti cand erai stinghera, cu aparatul de fotografiat dupa gat, asezata langa tarabuta cu CD-uri si gazete, anul asta pareai mult mai relaxata, chiar vesela.
    Iti doresc multa sanatate si de abia astept sa-ti citesc schitele viitoare.

    Nelu 27 septembrie 2009 19:25 Răspunde
  • Pisica, vezi sa nu ma sari de la pupaturi…
    Adi , m-am bucurat sa te cunosc, fie si din fotografii…Mi-a placut scenariul descris pe cealalata pagina, vis-a-vis de un presupus atentat la „sculele” lui Paul…Bravo, in preajma ta , Paul poate sta linistit…Si da, ai avut dreptate , atat Alice, cat si Paul sunt deosebiti…
    Paul ii de la maramu’ – asa ca nu mi rusine cu el :):):)
    Adi si Pisica trag nadejde s-o aduceti curand si pe Simona , acasa…Nu, nu in vizita, ci de tot…
    Da Mirel pe unde-i ?! S-a suparat , si a trantit „usa’ blogului ?! sau face lectii cu Teo ?!

    monica 28 septembrie 2009 13:01 Răspunde
  • Mersi frumos Monica , esti o simpatica si o simpatizanta a Tangoului ,ca si noi. Si eu sper sa o pot readuce pe Simona acasa in Romania si sper ca „efortul” sa-mi fie incununat cu flori …
    Mirel a disparut din motive temeinice, cel putin deocamdata . Ultima oara cand l-am auzit , punea niste varza la murat si pritocea moarea de la varza de anul trecut . Acum cred ca e tot la muraturi si conserve ,pentru ca nu mananca alimente cu E-uri !! Stiu eu ca margarina nu serveste si nici salam cu nitriti ( desi e cam pleonastic ) . Sa-l vedeti pe Mirelus la supermarket, cum citeste toate ingredientele de pe cutii si pungi !! Culmea ca el vrea si deodorante antiperspirante ecologice ,fara E-uri ,dar asta e cam greu .Asa ca il inteleg ca e ocupat ,dar o sa si termine el cu preocuparile astea ultracasnice si o sa revina alaturi de noi !!

    adi_simplu 28 septembrie 2009 13:28 Răspunde
  • Pingback: Simona Ionescu » Top 3 bloguri

  • O imbratisare calda tuturor, dar in special brasovenilor mei dragi: Cristina, Pisica, Adi (in ordinea in care v-am cunoscut…).
    Imi pare rau ca nu am putut sa fiu cu voi, langa voi, alaturi de buna dispozitie pe care numai voi stiti sa o creati si sa o intretineti.
    Mi-e tare dor de tine, Cristina Bizu, de plimbarile noastre prin Brasov, de intalnirile galagioase ale copiilor nostri! Poate, cat de curand, reeditam atmosfera placuta a zilelor petrecute impreuna!
    Pisico, pot sa il imbratisez si pe motanelul Danut? Fa-o tu, din partea mea, cu drag!
    Adi, drag, primele flori, primii trandafiri, ti-i voi oferi eu, in ritm de… Tango, daca, intradevar, ne dai posibilitatea sa o cunoastem, sa o vedem si sa o imbratisam pe Simona. Oricum, astept sa ma anuntati (mai) din timp despre intalnirile voastre, la Brasov. Nu de alta, dar poate chiar … dau o fuga!

    Angi D. 28 septembrie 2009 15:50 Răspunde
  • Simona,

    ai vazut filmul NON TI MUOVERE? Poate te uiti si deschizi un pic discutia despre filmul asta…Sunt sigura ca va fii un subiect interesant.
    http://www.youtube.com/watch?v=urKq17C4USg

    Nela Fisichela 28 septembrie 2009 17:57 Răspunde
  • va multumesc ca ne acceptatii nebunia nostra de prietenie devenita publica si probata cu toate fotografiile noastre, inclusiv cea in care port cu mandrie ghimbiru-n dinti, la solicitarea expresa a lui adi, care necesita niste manevre de resuscitare vineri seara, pe cand il convocasem..
    si ii multumesc deja simonei pentru ziua in care ne vom intalni.
    angi, tie iti spun, pentru ca tu ai fost martorul primei noastre intalniri in formula consacrata, ca s-a creat intre noi un liant extraordinar, ca ne este atat de bine incat timpul, of… ar trebui sa inventam un alt timp, un alt algoritm, sa treaca in sens invers si foarte incet… nu stiu! chiar nu stiu!
    amuzant este ca abia ce ne-am urnit sa vedem cum nu mai sunt florile de magnolii (stiu cristina ca zambesti si iti multumesc) si de la o intalnire de o data pe luna, se pare ca am sarit rapid la un interval mai scurt si cu surprize fabuloase (a se citi aici alice si paul)… deja ma gandesc oare cum ne vom descurca sa scriem pe blog cu totii deodata, daca ne-o trazni prin cap sa facem si asta intr-o buna zi.

    monica nu, nu esti sarita, fii linistita. 😀

    dupa amuaza buna tuturor.

    pisica 28 septembrie 2009 18:13 Răspunde
  • Bonsoir, v-am parcurs aventurile din minunata intalnire, am tras cu o lentila si la Alice pe blog sa va vad in poze, dar , cand sa postez si io ceva..imi expirase timpul si-mi incepeau sedintele 🙂
    Sunteti tare frumosi, pisicuto esti un spectacol intreg acolo, sper din tot sufletul intr-o buna zi sa vin la o astfel de intalnire cu voi, fie in Bucuresti, fie in Brasov care e orasul iubit al copilariei mele..
    Mirel Curea, io zic sa nu te mai lasi in halu’asta asteptat, moncher! Noi, fanele tale, te-am astepta cu batista fluturanda la un moment dat, sa stii:) Las intentionat conditional-optativul asa, iti explic eu de ce, cand o fi!
    Pupaturi nesimandicoase draga Simona, ma bucur mult ca vei veni (un pic)prin Romania; nu indraznesc sa sper ca te-as putea intalni in persoana;si nu-s ironica acum spunand asta.

    Una 28 septembrie 2009 23:41 Răspunde
  • „Si eu sper sa o pot readuce pe Simona acasa in Romania si sper ca “efortul” sa-mi fie incununat cu flori …” (adi)

    efortul tau va fi incununat cu flori, cu , covor rosu, cu certificat….de care vrei tu :), sau fara …..numai adu-o !

    si eu , Una, tot cu batista fluturanda, dar el , nimic-nimic !

    monica 29 septembrie 2009 9:06 Răspunde
  • Ionouka, tu esti pledoaria vie pentru razvratire pasionala, felul in care expui lucrurile ii conving pina si pe cei mai molcomi indragostiti ca, totusi, cioburile sunt mai convingatoare. Mi-a placut! 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:37 Răspunde
  • Layla, interventia ta e splendida, si cu cit te sustragi mai mult din asa-zisul nostru partizanat simbolic sentimental, cu atit realizez ca noi, de fapt, nu colportam nicio doctrina amoroasa. Noi, obisnuitele acestui blog, cautam o iubire, de fapt. Si, impreuna, incercam sa digeram gindul ca aceasta dragoste poate aparea in cele mai ironice sau sublime forme.

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:40 Răspunde
  • Dave, bine-ai rasarit! Si deci esti buzoian, ca sa-mi strici linistea acum. 🙂 Mi-ai adus aminte de liceu si de forta mea nelimitata – nu-mi amintesc daca era a mea sau a tineretii mele, de fapt. Eu am fost la Liceul „Eminescu”. Iubeam un baiat de la „Hasdeu”, insa. 🙂
    In alta ordine de idei, am scris destul de mult si inainte de Tango (in ordine cronologica, Evenimentul Zilei, National, Academia Catavencu, Tabu – si printre ele altele multe si marunte), dar e clar ca aproape nimic din ceea ce provine din perioada mai putin electronica a presei nu se afla acum pe Internet. Cea mai buna sursa e Google, alta n-am nici eu :)… Mai am o mina de articole decupate din ziarele unde am publicat, dar o mica, mica parte. Atit. Sarutari sotiei tale, care a descoperit Tango! 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:47 Răspunde
  • Rose-Dubai – crede-ma, nu am avut si nici nu voi avea parte de asemenea iubiri cu contuzii. Sunt genul serafic 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:49 Răspunde
  • Alina draga, stiu si ai dreptate si tu, voi ma stiti si, tocmai de aceea, percepeti exact pozitia mea fata de toate decupajele din material. Poate ca daca eram genul care trintea usa liftului ca sa puncteze un argument, n-as mai fi fost tentata sa scriu ceva cu care sunt periculos de familiara. Asa, insa… a fost un delir programat. 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:51 Răspunde
  • Iana, e foarte interesanta observatia ta, mi-ai dat de gindit! Pai de fapt cam asa e, cei terorizati de propriile patimi nu mai au vreme sa se instraineze. Iar proximitatea cultiva dragostea, in felul ei. On-again, off-again, asta e filosofia oamenilor nesiguri pe ei, care au puseuri de aroganta, cind cred ca sunt in stare de orice pe cont propriu, apoi isi revin si realizeaza ca fara partenerul actual ar fi ca un avion cu sistemul de transmisie radio defect – ar orbecai fatalmente si s-ar prabusi, intr-un final catastrofic.

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:54 Răspunde
  • Amalia, draga mea, de mult nu ma mai mir de nimic, ai dreptate. La inceput, m-a ingrijorat starea mea, am crezut ca mi s-a atrofiat simtul uluirii, pe urma insa, fiind martora unei nebunii generale, mi-am gasit circumstante foarte, foarte atenuante 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:58 Răspunde
  • Anemari, splendid… Noroc ca picaturile de la dus acopera orice durere, lacrimile au loc sa se fofileze, otrava gindului iese prin porii deschisi, iar la final iesim cu mintile infasurate in prosop. Si ce bine e…

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 10:59 Răspunde
  • Pisico, de cind astept sa ajung la tine! Ai vazut ce-ai facut cu sufletul meu? De doua zile, ascult obsesiv „Amigos para siempre” si ma gindesc ce mobilizare frumoasa ati savirsit voi la Brasov. 🙂 Am scapat de sub orice observatie si m-am ratacit cu extaz printre pozele voastre, asezate marturie pe blogul lui Alice, le-am deschis pe toate si v-am indragit si mai mult, am tinjit necontrolat dupa genul de libertati sufletesti europene. Pisica draga, (si) datorita tie mi-e dor de Romania…

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 11:04 Răspunde
  • Adi, povestesti irezistibil… Si, mai ales, persuasiv. Nebunia voastra frumoasa – din seara prieteniei brasovene – imi schimba viata, observ.
    Si daca intr-adevar te straduiesti sa ma aduci acasa si confesiunea ta publica nu era doar un strop parfumat de literatura fina, atunci indraznesc si admit: esti pe drumul bun! 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 11:10 Răspunde
  • Nelu, bine-ai venit. Iti multumesc pentru tot. Cind spui ca m-ai vazut la „Noi Romanii”, deduc ca m-ai vazut de fapt la Festivalul Romanilor, care a fost simbata… „Noi Romanii” e emisiunea tv, unde teoretic am, ce-i drept, o rubrica, dar n-am mai onorat-o cam de multisor… Si da, ai dreptate, anul asta am fost mai vesela, in ciuda frigului si-a ploii… 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 11:12 Răspunde
  • Monica, draga mea, asa cum le-am spus si lor, Pisica si Adi sunt argumente seducatoare ale eventualei mele repatrieri. 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 11:14 Răspunde
  • Una, iti intorc vesela „pupaturile nesimandicoase”, abia astept sa ne cunoastem in Romania, te asigur ca eu sunt onorata de prezenta si interventiile tale pe blog… Organizatia „Amigos para siempre” abia s-a fondat, asa ca te asteptam… 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 11:16 Răspunde
  • Draga Monica, tie iti mai multumesc o data fiindca i-ai incurajat sa ma incurajeze 🙂 Esti fenomenala 🙂

    Simona Catrina 29 septembrie 2009 11:17 Răspunde
  • draga simona, constat ca iarasi ne scrii noaptea, in noaptea ta canadiana si diminetile noastre, nesuferitele dimineti in care eu bag la strung, intru ascutire, cred, cutitele cuvintelor de pe seara… dar te iert, pentru ca „si din cauza mea” e vorba mare… pe care o voi verifica cu proxima ocazie (deja stiu si cand) si cu care m-am invelit nemeritat.
    si recunosc ca dupa cateva incercari si amanari si tergiversari si reluari si uitari si vacante, ne-am urnit mai greu, dar nu ne mai lasam de obicei… saptamana viitoare cred io ca ne vedem iarasi. motive ar cam fi… 😀 … destule!
    una cu mare drag si mare curiozitate pisiceasca astept intalnirea cu tine. prevad deja ca o sa ne rugam de einstein sa inventeze niste teorii ale timpului dilatabil, de acolo de unde este.
    se anunta o toamna plina de zambete, culegem roadele din primaveri uitate, cand am sadit prietenii pe-aici… culegem doruri?
    mirel, fluturand batista ma uit si eu dupa tine… imi si zdrangan sabiuta de muschetar, cam mare pentru o pisica atat de mica. zau ca mi-e dor sa fiu d’artagnette cea ciufulita, dar zambitoare…

    pisica 29 septembrie 2009 19:34 Răspunde
  • Nela, draga mea, n-am vazut filmul deocamdata, stiu ca si AncaG a vorbit foarte patimas si frumos despre el, am promis ca-l vad, dar m-a luat valul si n-am apucat – nu mi-a iesit in cale. O sa-l vad cu siguranta, insa. Si imediat voi incepe un virtej de controverse, aici 🙂

    Simona Catrina 30 septembrie 2009 7:13 Răspunde
  • Angi, iti multumesc din suflet, iti raspunsesem de ieri, insa nu stiu ce-am facut prin dashboard si s-a anulat inainte de a fi postat, iar eu nu mi-am dat seama imediat! Iarta-ma, draga mea, eu te stiu din primele fotografii de la „Seara Tango” din iulie, esti frumoasa si ai o aura romantica, te-am admirat instantaneu si profund! Ma bucuri si ma onorezi cu prezenta ta aici, sper sa ne si cunoastem cind ajung prin tara…

    Simona Catrina 30 septembrie 2009 7:16 Răspunde
  • Draga Simona Ionescu, iti multumesc mult pentru locul in top… 🙂

    Simona Catrina 30 septembrie 2009 7:23 Răspunde
  • o zi proasta pentru laptopul meu care a inghitit jumatate cana de cafea, prilej sa aflu ca are importanta daca beau cafeaua dulce sau amara, cea dulce facandu-i rau si lui (ei?!). asa ca am luat hotararea de a ma lasa (si) de cafea, traiasca ceaiul verde si apa plata.

    referitor la subiectu’ zilei: inteleg perfect fazele cu aruncatul hainelor pe fereastra. intr-un moment de nervi, neavand haine de-ale lui sa le arunc pe fereastra, i-am trimis inapoi cadourile primite. si trimise au ramas, in ciuda regretelor mele, rugamintilor si promisiunilor lui constante ca mi le inapoiaza, ca sunt pe drum, ca le-a trimis dar n-au ajuns si ca mai incearca. pe de alta parte, sa te „racoresti” asa cateodata nu e cel mai rau lucru posibil. rau e daca devine un obicei si un stil de viata sau cand degenereaza totul in paruieli si injuraturi, cum se mai poarta la noi…

    juztine 30 septembrie 2009 15:32 Răspunde
  • Simona, randurile tale, pe care mi le adresezi, mie, sunt un dar nepretuit! Sunt cel mai frumos cadou, al lunii septembrie, sunt emotionante pentru mine, ma simt CINEVA si ma bucur ca am prieteni ca tine, OAMENI adevarati, OAMENI minunati!!!
    Iti multumesc, Simona, pentru gandurile frumoase, ti le intorc, cu dragoste si prietenie. Tot pentru prietenie si zambete calde le multumesc si celor pe care i-am cunoscut la Brasov! De-abia astept sa va revad, Cristina Bizu, Pisica, Adi! De-abia astept sa cunosc si alti prieteni ai Simonei, ai dragei noastre Alice!

    http://www.youtube.com/watch?v=-OZFBLJFyLE

    Angi D. 30 septembrie 2009 19:24 Răspunde
  • Draga Simona
    Dupa cautari, clickuri nenumarate pe linkul tau in blogroll(sunt inca la inceput in blogosfera) te-am regasit si m-am bucurat de asta ca si cum as fi revazut o veche prietena cu care intotdeauna am avut despre ce vorbi. Desi nu scriam des aici, te citeam mereu si absenta ta mi-a parut ca o tradare de care am invinuit constant providerul meu de internet, administratorul de site, in tot acest timp negandindu-ma ca poate fac eu ceva gresit 🙂

    Anca C 30 septembrie 2009 20:13 Răspunde
  • angi, in ochii celor care te cunosc si te pretuiesc tu chiar esti cineva. cu toate majusculele posibile. si printre ei, este si gasca de la brasov, cu siguranta…

    buna seara tuturor.
    d-na murgoci astazi am fost in acelasi oras, dvs. acasa, io la imparatie. de-aceea sunt obosita acum.

    pisica 30 septembrie 2009 20:13 Răspunde
  • Anca, apreciez perseverenta ta, care te-a adus linga noi. Iti multumesc… E drept ca am trecut prin schimbari cu blogul, ne-am mutat practic de pe un server pe altul, au fost destule zile de deruta, acum ne-am calmat 🙂 Bine-ai venit…

    Simona Catrina 30 septembrie 2009 20:39 Răspunde
  • Un gand bun de dimineata, de aici, de la tarmul marii. Va imbratisez pe toti si pe toate, prieteni si prietene, si va doresc o zi dintre cele mai frumoase!

    Angi D. 1 octombrie 2009 7:06 Răspunde
  • Gindul meu de dimineata:
    Simona, in Romania se face un film/serial (sau cum s-o fi numind) ceva de genul Sex and the City… nu ti-au propus nici o colaborare? ma gindeam ce chestie misto ar iesi sa scrii tu scenariul sau macar sa se faca scenariul dupa scrierile tale…

    iana 1 octombrie 2009 16:39 Răspunde
  • Simona, esti o fata f.f.f.desteapta si ancorata in realitate. Putin femei reusesc sa se detaseze, sa priveasca cu o anumita ironie intamplarile vietii si pana la urma sa gandeasca in modul in care o faci tu!

    Ewa 1 octombrie 2009 17:22 Răspunde
  • A, si imi place teribil ceva la tine: cunosti la perfectie psihologia masculina.

    Ewa 1 octombrie 2009 17:24 Răspunde
  • Ciao Simona. Indraznesc sa sper ca vii incoace de ziua ta, cumva?
    Mai sint vreo 20 de zile pana atunci,daca nu ma-nsel..
    Multumesc de cuvantul frumos ce ti-a iesit din ”pana’ti” pentru mine: ))
    Iana, la ce film serial te referi in genul ”Sex and the city”, cred ca stii mai multe ca noi, ne dai amanunte mai multe?
    Angi D. si noi te imbratisam in nestire, nu stiu pe tarmul carei mari esti, dar eu personal te invidiez un pic pentru ca zilele mele de vacanta s-au dus repede si nu am apucat sa ma satur de mare.
    Ewa, vino mai des pe blog-uri destepte, asadar!

    Una 1 octombrie 2009 20:02 Răspunde
  • una, te salut.
    din tacerile cu care imi motivez tot mai des absentele iti spun ca nu esti uitata… si stau alaturi de tine la numaratoarea celor 20, desi simona nu va veni chiar de ziua ei… poate pentru ca nu gasim noi glazura vernil pentru tort? sau poate pentru ca exista riscul, daca ne punem mintea, sa gasim totusi?

    pisica 1 octombrie 2009 20:29 Răspunde
  • Una,
    da stiu mai multe decit voi… 🙂 am mai fost acuzata de asta. Explicabil la cineva care nu locuieste in Romania dar traieste cu gindul in doua parti.
    filmul acela pare sa ca va fi la prima tv. citeste pe blogul corinei stoica. 🙂 de acolo am luat informatia.

    iana 1 octombrie 2009 20:30 Răspunde
  • Hello Una! La tarmul Marii Negre, ne aflam; mai precis, la Constanta, unde, azi, nu a mai fost atat de cald, soarele nu prea a mai stralucit… Straluceste, insa, un soare mare, perfect, cald, in inima mea, citindu-va, simtindu-va aproape, zambindu-va…
    Seara faina tuturor!

    Angi D. 1 octombrie 2009 21:08 Răspunde
  • Pisule, neata:)
    Nu cred ca glazura vernil ar fi problema,dar iau gluma ta ca pe ceva sarat de la prima ora, asaa:) Eu chiar speram ca in 22 ne vom intalni pe undeva impreuna cu Sarbatorita.
    Imi trece, plec acusica spre job..Sper sa sporovaim mai mult, la noapte, sa ai zi super.
    Iana draga, mersi, am citit.
    Din cate am vazut, este vorba de o piesa cu 5 personaje care vorbesc despre defectele barbatilor la teatrul Luni de la Green House, nu m-am prins ca va fi fiind vorba de un serial..si se pare ca a avut premiera in martie anul asta
    Parea interesant, in genul ”monoloagele vaginului” de acum cativa ani care a fost la Teatrul Mic;doar ca acum erau barfiti barbatii de niste doamne-personaje sfatoase, cu ceva experiente nefericite feminine:)

    Una 2 octombrie 2009 7:14 Răspunde
  • Iana, draga mea, sint flatata de ideea ta nastrusnica. Nu, nu mi-au propus pina acum! 🙂 E drept ca stiu si ei ca stau la 10.000 de kilometri si e cam dificil de tinut ritmul, chiar cu toate tisnirile tehnicii…

    Simona Catrina 2 octombrie 2009 12:54 Răspunde
  • Juztine, si cu raspunsul pentru tine s-a intimplat ceva acum citeva ore, eu nu stiu ce fac pe-aici si ce zapacesc, iti mai scrisesem o data… O sa investighez. Oricum, mi-ai revelat o idee misto: daca ajungem in faza in care sa le aruncam hainele pe fereastra (vorbesc in general acum), tot e bine, inseamna ca ajunseseram la stadiul cind aveau haine la noi. Un salt greu de infaptuit, in zilele noastre… 🙂

    Simona Catrina 2 octombrie 2009 12:58 Răspunde
  • Ewa, esti tare draguta si prea indulgenta cu mine si cu speculatiile mele pe seama unei vieti care s-a chinuit sa ma invete destule, dar nu prea a izbutit, presupun ca n-a stat bine cu metodica! 🙂 Multumesc frumos…

    Simona Catrina 2 octombrie 2009 13:00 Răspunde
  • Una, draga mea, ce draguta esti ca stii cind mi-e ziua de nastere… Nu, n-am cum sa ajung in tara atunci, din pacate, desi mi-ar fi placut sa facem o petrecere toate, toti, nebuni si deschisi. Din pacate, mai am un pic de asteptat – cu un pic de noroc, nu prea mult… Planific ceva, oricum 🙂 Pentru (ceva) mai tirziu 🙂

    Simona Catrina 2 octombrie 2009 13:11 Răspunde
  • Pisicutza, daca mai mai ispitesti mult cu tortul cu glazura vernil, sa stii ca incepe sa ma chinuie un impuls necugetat, mai ca as veni in zbor 🙂 Si daca imi iei mintile si ma ademenesti si cu o crema bleu peste ea si, mai ales, cu o poza de zahar (stii tu, din alea imprimate pe tort) cu un palmier si-o barca, miine ma duc la agentia de voiaj! 🙂

    Simona Catrina 2 octombrie 2009 13:14 Răspunde
  • Angi, scumpo, pe tine, de la tarmul marii, te chem direct la postarea de azi, fiindca va vizez si pe voi, constantenii fericiti… 🙂

    Simona Catrina 2 octombrie 2009 13:15 Răspunde
  • buna seara!va rog sa-mi permiteti si mie sa ma alatur discutiilor voastre .De ceva timp urmaresc ce scrieti si nu mai pot sa ma abtin si sa nu particip si eu . Va pup

    crystina 13 octombrie 2009 19:11 Răspunde
  • Crystina, draga mea, bineinteles ca suntem incintate daca ni te alaturi! Numai ca… te asteptam la cel mai recent articolas, asta cu „Lovitura de pedeapsa”. De obicei, cind apare o postare noua pe blog, toata lumea se muta intr-acolo. Te asteptam linga noi! Bine-ai venit…

    Simona Catrina 14 octombrie 2009 9:26 Răspunde
  • simona, esti geniala! m-a napadit rasul in prima parte a postului tau, efect al spontaneitatii ce-ti caracterizeaza maniera de a scrie. iar pentru ultima parte, ma gandeam la o propunere:ce-ar fi sa incerci o piesa de teatru, in cadru restrans si eventual amical sau familial, pentru amuzament,categoric si pentru a-ti descarca, cu ocazia asta, toate asa presupusele dorite cuvinte sau scene melodramice:)))) nu stiu cat de incanta poti fi de sugestia asta, dar a fost prima chestie care mi-a recut prin cap cand am citit:”Probabil n-am sa traiesc asta niciodata. Cel mult, asa am sa mor.” cum ziceam, esti geniala. nu te-am citit o vreme si chiar mi-ai lipsit

    andra 27 octombrie 2009 16:04 Răspunde
  • Draga Andra, iti multumesc din suflet si pentru aprecieri, si pentru intuitie. Ceea ce-mi spui nu e departe de proiectele mele actuale. Intimplator, am citeva schite epice in curs de slefuire. 🙂 Dar in ceea ce ma priveste, daca nu ma zoreste vreun contract sau vreo amenintare de vreun fel, va dura destul…. 🙂

    Simona Catrina 28 octombrie 2009 9:31 Răspunde

Lasă un răspuns la Alina Grozea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title