fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Si ce cap buimac rasare! Nu-i al meu? Al meu e oare?

de

… Dar al cui? Si la ureche, uite-o floare – vorba poetului. Mama-i dusa-n sat. Cu dorul azi e singur puisorul.

N-am fost niciodata fotogenica. Stiu, imi veti spune ca sunt ipocrita, ca de fapt, uite, sleiesc pe blog si prin Facebook poze frumoase, dar habar n-aveti cate fotografii treier eu, ca sa le aleg pe-astea, cateva. Daca vrea cineva sa-mi strice ziua, e suficient sa-mi faca niste poze si sa mi le arate. Atunci, realizez urmatoarele: ca sunt nasoala si caraghioasa si de-aia am noroc in dragoste doar cu intermitente.

Nu ma pricep sa pozez, ma simt ridicola in fata camerei si, fiindca n-am facut cursuri de actorie, unde te invata sa-ti infrangi orice jena si inhibitie, ma trezesc vesnic in aceeasi pozitie in fata aparatului foto. Stau dreapta, fastacita, nestiind ce sa fac nici cu mainile, nici cu geanta, nici cu picioarele – si, mai ales, nu stiu ce sa fac cu mutra mea. Oricat m-as uita in oglinda, in prealabil, sa vad cum imi sade mai bine, nu retin postura ideala, iar in poze apar strambandu-ma consternant.

In jurul meu, damele din aceeasi generatie au deprins arta pozatului. Deunazi, ma uitam pe Facebook, unde cateva prietene au pus poze de la niste reuniuni, intalniri de promotie, asa ceva. Observam reflexe clare, cat p-aci profesioniste. O buna parte pozau numai cu capul pe spate si barbia in aer, ca sa nu se vada vreo gusa ori vreo cretalitura catabolica. Altele, mai plinute, se dadeau in spatele alorlalti, ca din intamplare (truc vechi, l-am practicat si eu, pana cand am inteles ca e inutil). Cele cu fund mare pozau numai stand la masa. Cele cu fata ca o luna plina isi tineau capul in maini, teatral – fiindca presiunea palmelor asupra pometilor subtiau linia obrajilor (credeau ele – cum credeam si eu, pana nu demult).

Erau tipe care stateau in toate pozele la fel, lucru care mi-a confirmat ca nu sunt singura bolnava pe fata pamantului. Una sedea, ca Andreea Marin, intotdeauna cu piciorul stang in fata celui drept, in postura manechinoasa. Alta isi tinea poseta peste burtica, asa, ca-n autobuz, nu pentru ca i-ar fura ceva colegii de clasa, ci pentru ca pantecul nu mai era scobit, ca-n vremurile vechi, ci umflatel, ca-n vremurile noi. Alta avea ochelari de soare in toate pozele, chiar si in carciuma – aici, chiar n-am inteles care era substratul.

Oamenii pozeaza asa cum cred ei ca arata mai bine, fara sa realizeze ridicolul situatiei si ca, oricum, cei care te-au vazut in carne si oase stiu exact si cata carne ai, si cate oase. Si cat de late sunt oasele, si cat de pufoasa e carnea. Scuza majoritatii se tine scai de ideea ca, in fond, o fotografie te incremeneste si te aplatizeaza si, in miscare, defectele nu se vad la fel. Ca una e sa-ti incremeneasca gusa intr-o fotografie care ramane posteritatii si alta e sa ai gusa cate-o secunda, cat te strambi povestind, dupa care tragi de gat si remediezi din mers dezastrul.

Despre cum pozam noi cand ne intra gargaunii-n cap, as putea sa scriu o carte. Din pacate, am pe lista subiecte mai urgente de-atat. Tin minte o persoana publica pe care am intervievat-o pentru revista, dar inainte de a-mi da ok-ul, a vrut sa vada pozele. S-a uitat la ele si-a pufnit: m-ati facut sa arat mult mai batrana decat sunt in realitate! – ne-a bestelit. Cum sa-i fi spus eu ca pozele erau deja prelucrate in Photoshop si ca, daca i le aratam pe cele originale, s-ar fi sinucis? Stiu multe persoane care spun „arat rau in poze” – si nimeni nu are curajul sa le spuna ca realitatea e cu mult mai boccie.

De ce vrem sa aratam bine in poze? Pentru mai tarziu – spun unii. Nu e adevarat, va dau cuvantul ca, peste niste zeci de ani, pozele care azi vi se par oribile vi se vor arata drept capodopere. Tineretea are valoare abia cand expira. Aveam, pe la 25 de ani, niste fotografii pe care am vrut sa le tai cu foarfeca (avantajul impulsivitatii din epoca nedigitala). Noroc ca mi le-a luat mama din mana si mi le-a ascuns. Cand am implinit 40 de ani, mi le-a aratat. Am plans pe ele: ce frumoasa eraaam, unde le-ai tinut pitite pana acum? M-am laudat cu ele peste tot. Suntem nebune, mai ales noi, femeile.

Tineti-va bine, ca pe 25 iunie, am intalnire de promotie – 25 de ani de la terminarea liceului. Parca vad ca ne vom fandosi in poze, incercand sa parem ca timpul n-a ros prea tare din caroseria cu care eram invatati. As fi multumita macar sa ne recunoastem unii pe altii si sa nu iscam buimaceli penibile. Va voi relata atunci in amanunt cum s-au desfasurat ostilitatile. Promit!

Pana una, alta, cu timisorenii ne vom intalni pe 2 iunie, cu mare drag. Aveti mai jos invitatia. Va astept (cu confirmarile de rigoare, daca se poate, pe blog, pe e-mail – simona@revistatango.ro – sau Facebook, asa cum ne-am obisnuit).

invitatieTango27maiBT

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona, esti o dulce, iar m-am inecat de ras si mi-am amintit ca si eu sufar de mania asta a contrastelor, a unghiurilor alese si-a luminilor difuze care numai aiurea bat in poze. Treier si eu, de o suta de ori, inainte sa asez cu mandrie cate o mandra, falnica poza undeva, oriunde, la vedere. Cred ca, intr-adevar, noi, femeile, suntem nebune. Dar asta ne face, probabil, sa meritam sa fim iubite. 🙂

    Alexandra Bohan 30 mai 2011 12:20 Răspunde
    • Hahaha, Alexandra, draga mea, m-ai incurajat si mi-ai confirmat diagnosticul, asta-mi face bine, ca in ultima vreme sunt cam apatica, recunosc. Stiam eu ca suntem multe in liga asta, doar ca umblam cu ecusoane conspirative. 😀

      Simona Catrina 30 mai 2011 12:23 Răspunde
  • Simona, toata saptamana trecuta in capul meu a rasunat melodia „si ce cap frumos rasare…” vis-a-vis de foto, de strambacelile mele din foto. Este pentru a doua oara cand tu scrii … exact ceea ce-mi zboara mie prin greieri. Esti minunata! 🙂 Multumesc!

    Rainbow 30 mai 2011 12:36 Răspunde
    • Rainbow, iti multumesc din suflet si ma bucur ca procesam aceleasi visuri, aceleasi reflexe. M-am intrebat de zece ori, pana sa scriu pe blog, daca asta e un subiect demn de etalat in public, haha! 🙂

      Simona Catrina 30 mai 2011 13:06 Răspunde
  • Exact asa e : am o poza alb -negru de cind aveam 16 anisori, care zace pe undeva prin casa ascunsa bine, dar e cea mai frumoasa
    Atunci aveam nasul mare neoperat, acum am nasul frumusel si gusa crescuta cu ce mi-au taiat de la nasuc!!!!!!!!!! , ha asa ca e mai frumoasa poza de la 16 anisori
    Distractie maxima la revederea ce urmeaza, intilnire rodnica cu timisorenii; iar eu stiu ca ploiestenii inca mai asteapta!!!

    iris 30 mai 2011 12:37 Răspunde
    • Iris, iti multumesc, am sa ma distrez la Timisoara! Ma faci sa rad, fiindca prin adolescenta si eu credeam ca singurul meu defect e nasul cam grecesc, daca ma-ntelegi. Acum, as da orice sa am defectul de-atunci – si-atat. 😀

      Simona Catrina 30 mai 2011 13:00 Răspunde
  • Buna Simona!

    Apropo de epoca digitala, am observat si eu multe „detalii”, pe care aparatele obisnuite nu aveau performanta de a le scoate in evidenta. Dintr-un anumit punct de vedere, mi-as dori sa revenim la epoca nedigitala, in care anumite riduri nu ieseau atat de proeminente, in care mustata sau firele de par (neepilate) stau parca sa te impunga din poza. De cand developarea pozelor a fost inlocuita cu descarcarea acestora in calculator, am observat si eu multe femei (dar si barbati) in ipostaze destul de comice, daca nu chiar penibile. Fotografiile amatoricesti au umplut facebook-ul si alte retele de socializare si, cu toate ca unele vrem sa le pastram pentru aminiri, nu toate sunt de publicat.

    Flavia 30 mai 2011 12:40 Răspunde
    • Flavia, sa stii ca ai mare dreptate, eu ma uit cu nesat la pozele pe carton (pe care, chiar daca le scanezi, nu le vei avea niciodata la rezolutia digitalelor nemiloase de astazi). De cand cu varianta electronica, defectele sunt in varianta catastrofica. 🙂

      Simona Catrina 30 mai 2011 13:02 Răspunde
  • Uraaaaa! Ne inscriem pe listuta si noi, cu mare drag si voiosie. Am fi trei persoane, daca putem lua si una bucata fetita de 5 ani si 8 luni, care promit ca e foarte cuminte. Daca nu se poate, trebuie sa ne reorganizam si sa vedem unde si cu cine o putem lasa. Ca intalnirea o astept de prea multa vreme. 🙂
    Eu cred ca vrem sa aratam bine si in realitate, nu numai in poze, doar ca in poze parca reusim mai usor. Unii. Sau nu? Sunt cam nehotarata, ca-n bancul ala 🙂 Sau pur si simplu prea fericita ca sa mai stau sa analizez si sa-mi dau cu parerea. Multam de veste, pupici!

    S. 30 mai 2011 12:45 Răspunde
    • S., trec trei persoane pe lista, luati fetita fara probleme, ne e drag de ea, oricum vine si Iza, fetita lui Alice si-a lui Paul, stii, asa ca departamentul copiilor e prolific. Te asteptam cu mare drag! 🙂

      Simona Catrina 30 mai 2011 13:04 Răspunde
  • Sa stii ca asa e! Si cred ca pana la urma cea ma mare parte dintre noi (le exclud pe doamnele, domnisoarele fotomodele) triem pana la refuz. Triem imagini, zambete, nezambete pana la refuz. Cautam ipostazele cele mai aproape de realitate, privirile cele mai limpezi, mai odihnite, mai naturale. Si nu stiu daca o facem neaparat pentru mai tarziu, pentru amintiri…

    Mie intotdeauna mi-au placut mai mult imaginile prezente decat cele trecute, desi sunt unele care ma vor urmari mereu si voi cauta sa ma potrivesc cu ele (a se citi: voi cauta sa nu ma schimb prea mult). Poate peste 10 ani voi privi in urma si voi aprecia mai mult imaginile de azi… timpul ne schimba… ne schimba imaginea, ne schimba modul de a gandi. Iar cand gandirea e schimbata direct proportional cu imaginea, atunci vom avea fotografii perfecte mereu. Si secretul fotografiilor perfecte e unul singur, sa te porti natural, sa zambesti ca si cum ai zambi soarelui… sa zambesti omului din spatele aparatului si nu aparatului. 😉

    Zambet de poza 😀
    Andres

    andres 30 mai 2011 13:14 Răspunde
  • veniti si la constanta ??????????….

    coco 30 mai 2011 14:01 Răspunde
  • Coco, la Constanta am avut deja Clubul Tango, in noiembrie 2010. Nu stiu exact cand vom reveni acolo… Dar te anunt. 🙂

    Simona Catrina 30 mai 2011 14:10 Răspunde
  • Andres, draga mea, eu te cunosc personal, asa ca dezvalui cu indrazneala: tu esti si foarte tanara, si foarte frumoasa. Daca as fi in locul tau, si eu as iubi fotografiile prezentului. 🙂 Nici nu mi te imaginez iesind aiurea in vreo poza, vorbesc serios. Dar ai dreptate, naturaletea e o varianta. Cu exceptia cazurilor (inclusiv al meu) cand naturaletea trage dupa ea ipostaze caraghioase. 😀

    Simona Catrina 30 mai 2011 14:13 Răspunde
  • Multumesc Simona!
    M-a invatat pe mine cineva ca atunci cand esti apreciat sa zici multumesc si atat, dar nu ma pot opri… am si eu poze si poze. Am fata de poza si fata care nu iese bine in poza. Si toate despind in mare de starea de spirit. Cand nu ma simt bine nici de a naibii nu ies in poze decat asa cum ma simt 😀

    Te imbratisez cu drag, pe tine si cuvintele tale superbe!

    andres 30 mai 2011 15:41 Răspunde
  • Simona, abia astept reintalnirea. Deja am o lista serioasa de doamne si domnisoare nerabdatoare sa asiste la eveniment. Asadar ma voi infiinta impreuna cu fiica mea, cu prietena mea, cu inca trei, patru colege de servici si nu numai. 🙂
    Nu stiu daca ajuta parerea mea neprofesionista dar mie imi plac pozele tale si astept sa le vad si pe cele de la Timisoara, unde sper sincer sa-ti placa. Starea de spirit va confirma reusita pozelor 😉

    Moi 30 mai 2011 16:26 Răspunde
  • Noi semnam: Laura Kobau, Olga Mezin, Timea Szomodi, Narcisa Marculescu, Liliana Balaci, Luminita Mezin.

    Moi 30 mai 2011 16:28 Răspunde
  • Moi, ma bucur mult, abia astept sa ne revedem, eu deja fac bagaje! 🙂 Va notez pe toate! Mtzoc-mtzoc!

    Simona Catrina 30 mai 2011 17:07 Răspunde
  • Doamne Simona , m-am amuzat teribil ! Ma uit in oglinda , uneori chiar imi place ce vad dar cand ma uit la fotografii ma intreb cum pot fi asa urata ! :)))

    Marina 30 mai 2011 17:27 Răspunde
    • Marina, te cam alinti, esti frumoasa! (si in poze…) :))

      Simona Catrina 30 mai 2011 19:01 Răspunde
  • Nu stiu altii cum sunt dar stiu ca atunci cand o citesc pe Simona, poza-i din capul meu e fidela si mereu luminoasa 🙂 Ridurile, coafura sau umflaturile frazei ei sunt unice si abitir de frumoase (un ex folcloric : eu as fi zis „tin minte o persoana” nu „de o persoana” dar n-ar fi avut acelasi farmec sintaxic). Ar trebui sa punem pozatorul pe proza fiecaruia ca sa stim cu cine avem de-a face (de fapt, cam asa procedeaza multi barbati pe strada dar la propriu, fetele-s mai discrete cu fesele din obiectiv).
    Cat despre întalnirile astea de argint : sunt ravasitoare !
    Am o pr cu afisul acela din care se iteste Daniela Nane cu gura întredeschisa : nu stiu ce cauta cuvantul „bani” între „frumusete” si „iubire” 🙁
    Sa va timisoriti bine ! 😀

    Thomas Man 30 mai 2011 17:28 Răspunde
    • Thomas, multumesc pentru tot, inclusiv pentru corectura, am bajbait intre „tin minte o persoana” si „mi-aduc aminte de o persoana”, iar talmes-balmes-ul a fost prompt. 🙂

      Simona Catrina 30 mai 2011 19:01 Răspunde
  • Al, e strecurata intentionat acolo, ca sa-ti intrige tie intrinsecul, substantiva aia ”bani” : ) Joaca tontoroiul, pe post de licenta poetica. Cat priveste gurile semi-deschise/inchise, zambeste calm spre zei, poate-ti vor binele 😛

    Una 30 mai 2011 19:21 Răspunde
  • Basmaua-i pentru a ascunde părul înlânit de la atâta vopsea, ochelarii de soare sunt pentru laba gâştii care nu dispare în restaurant, eşarfa pentru cutele necălcate, rochia cortină constituie o bună ascunzătoare, iar poşeta este pentru a o trânti de falduri inducând falsa impresie că dedesubt este destul de gol.
    Noi bărbaţii nu aveam astfel de accesorii. Ne purtăm cu chelie, pântec şi picioare disproporţionate. Vârsta produce ravagiile unei centrale atomo-electrice în care schimbul de noapte se uita la meci.
    Pentru tine Simona, după ce te-am văzut în persoană, poţi să reciţi următoarea poezioară:
    „Oglindă-oglinjoară, sunt mai frumoasă ca odinioară”

    Omuldelamunte 30 mai 2011 19:34 Răspunde
    • Omuldelamunte, mersi frumos, parca-s Raduleasca, stii ca ea spune asta: sunt mai frumoasa ca la 20 si mai sexy ca la 30, hahaha! Iar tu esti total surprinzator, in cel mai bun sens, ca intotdeauna! 🙂

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:19 Răspunde
  • Esti delicioasa Simona! Citesc cu maxim interes tot ce scri! Imi lumineaza ziua fiecare propozitie scrisa de tine cu atat de mult umor! Bravo! Astept cu nerabdare urmatoarea carte! Viata in (per)versiune clasica, am citit-o de peste 10 ori ca si cum ar fi dat faliment editurile si librariile! :))

    timeea mare 30 mai 2011 19:48 Răspunde
    • Timeea, multumesc frumos, dar n-am umor aici, sunt mai mult indarjita! 🙂 M-am ambalat… 🙂

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:20 Răspunde
  • Salut Simona! eu sunt o nefotogenica de-asta recunoscuta(toata lumea zice ca ies rau in poze nu numai eu) si n-am decat poze in format digital acum la maturitate.Le-am pastrat pe alea de grup care evoca vreun moment important si portretele le-am sters.Pana la urma sunt multumita cu ce vad in oglinda dimineata cand ies pe usa (inca).Cu ocazia revederii vei ramane in Buzau mai mult?

    Mari 30 mai 2011 19:55 Răspunde
    • Mari, nu stiu exact cat raman in Buzau, nu cred ca stau foarte mult, probabil doua zile, dar mai vorbim pana atunci, draga mea, vedem ce-o fi… 🙂

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:21 Răspunde
  • eu am citit totul, dar absolut totul, cu atentie. ce nu inteleg e cum vine asta cu „mtzoc-mtzoc” 😛

    un trecator 30 mai 2011 22:16 Răspunde
    • Trecatorule, nici n-ai sa intelegi cum e cu mtzoc-mtzoc decat cand ne mai vedem pe la cate-un eveniment monden si ne pupam pe obrajori, ca si data trecuta. 😀

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:18 Răspunde
  • @Un Trek- tu ai avut parte numai de săruturi pătimaşe? Niciun pusi cu ţoc, în bucătărie, după ce-ai spălat vasele?
    Ei, zgomotul ăla se transcrie cu „m” în faţă.

    Omuldelamunte 30 mai 2011 22:30 Răspunde
  • omule, raspunsul este DA!

    un trecator 30 mai 2011 22:48 Răspunde
  • @Un Trek- da, ce? Funicular sau furnicular?

    Omuldelamunte 30 mai 2011 23:31 Răspunde
  • Simona, ce m-am distrat. 🙂
    Petrecere frumoasa la Timisoara!

    Victoria West 31 mai 2011 4:19 Răspunde
    • Victoria draga, multumesc pentru urari si promit sa ma rasfat in Timisoara, unde n-am mai fost de vreo opt ani! 🙂

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:22 Răspunde
  • Chiar imi place subiectul 🙂

    Sa spuna „specialistii” cite filme ar fi papat (noroc ca a venit era digitala in fografie) si cite ore pe Photoshop ca sa scoata o singura poza de coperta. Vorba cuiva: „mai, lady Gaga asta e chiar urita!”, dar ati vazut cum arata in poze? Sa amintesc ce impresie face asupra sexului opus? Eu vreau sa vad o poza a ei cind se trezeste dimineata. Asta e un exemplu ce mi-a venit intimplator, nu datorita mediatizarii de milioane a noului album „Born this way”, care m-a invadat chiar si linistea virtuala din FarmVille.
    Nu-ti mai fa griji, draga mea, ca nici fumoasa-frumoaselor nu iese bine in 90% din poze. Atit timp cit ai alea 10% esti o frumoasa.
    Apoi, revenim la subiectul pe care l-ai mai dezbatut: frumoasa sau desteapta?
    Greu de ales, nu-i asa? 😀

    Te pup

    Ramona 31 mai 2011 6:40 Răspunde
    • Ramona, scumpo, de fiecare data tresar cand vad randuri de la tine, mi se face dor de orasul nostru (Toronto), zilele trecute faceam eforturi de memorie, sa-mi amintesc pe unde mergeam si ne cafeleam sau mancam sau barfeam (in afara de serviciu, haha). Multumesc din suflet, mi-e dor de tine si iarta-ma ca inca n-am gasit ragaz sa-ti scriu mai mult, sa-ti fac un update si eu, asa cum am promis. Te pup cu tot dragul! 🙂

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:24 Răspunde
  • buna Simona
    va asteptam cu mare drag la timisoara… (2 pers.)
    doris

    doris 31 mai 2011 8:36 Răspunde
    • Doris, draga mea, am notat, va astept! 🙂

      Simona Catrina 31 mai 2011 14:24 Răspunde
  • Simona draga, problema cu fotografiile care ne plac sau nu cred ca este comuna. Daca o psih-analizam s-ar putea sa ajungem la concluzia ca ne se trage din copilarie , cand nimeni nu ne spunea „esti cea mai frumoasa, cea mai…etc”. M-am recunoscut total in ceea ce ai scris ( chiar in toate ipoztazele )…. si ce dreptate ai… Sigur ca eram mult mai tinere, mult mai frumoase, mult ( foarte mult) mai slabe si totusi nici atunci nu ne placeam prea mult in poze…Poate daca pozele ar exprima si gandul nostru din momentul pozei ar fii mai vesela situatia.
    ODML are dreptate… canta-ti in fiecare zi in oglinda ” oglinda oglinjoara…” specialistii in „self -esteem building” spun ca ajuta… Daca reusesti spune-mi si mie!

    CristinaC 31 mai 2011 17:20 Răspunde
    • Cristina, stiam ca intelegi, noi avem multe in comun. Si vom face candva poze impreuna, in Canada, le postam aici, pe blog, dupa aia. 🙂 Dar poze nebune, deloc studiate, ci instantanee de la prima noastra betie impreuna, dupa ce-am sa ma intorc in Toronto (indiferent cand o fi sa fie asta – fiindca va fi sigur…). Te pup!

      Simona Catrina 31 mai 2011 19:23 Răspunde
  • Sim, eu te-am vazut „in miscare” la tv si-ti spun cu sinceritate ca m-ai induiosat cu aerul tau de copila. 🙂
    Cred ca e normal sa vrem sa aratam bine in fotografii, se intampla la fel ca in cazul conversatiilor cand dorim sa gasim cele mai alese cuvinte, vrem sa aratam ce e mai bun si frumos 🙂

    Blanca 31 mai 2011 19:19 Răspunde
    • Blanca, esti tare amabila, dar iti spun sincer, la tv chiar ca nu pot sa ma sufar, adica poze mai gasesc sa-mi placa, una, doua, dar la tv nu-mi amintesc sa fi avut vreodata vreo mutra rezonabila – desi stiu ca am fost pe vremuri intr-un juriu la TVR si cand eram blonda platinata (da, am avut si eu fazele mele de capiala, noroc ca nu m-a tinut mult). 🙂 Iti multumesc mult ca ma vezi in culorile astea duioase…

      Simona Catrina 31 mai 2011 19:26 Răspunde
  • Vad ca lumea te intreaba cind ajungi la Timisoara, Constanta…
    Sa stii ca eu te astept in Toronto. Am terminat cu sarcina, cu alaptatul, copilul acus ma duce el de mina, deci a incetat prohibitia pentru mine.

    :*

    Ramona 1 iunie 2011 3:38 Răspunde
  • La multi ani, Simona! Sa ai o zi frumoasa, plina de inghetata, ciocolata, vata de zahar si alte pacate dintr-astea, de-ale copilariei. Ca astazi e voie. 🙂 Te imbratisez cu drag!

    Alexandra Bohan 1 iunie 2011 9:00 Răspunde
  • dragi doamne si domnisoare. eu nu mi-as mai face, la modul inutil, griji…
    deunazi, simona ateriza, pe burta, in lanul de porumb, din cauza de avarie la motorul numarul doi, a carui problema e ca nu prea exista. admirand brazda lasata in urma, de buna voie si silita de imprejurari, tragea concluzia ca daca ai invatat sa planezi, apoi merge si fara motor! orice femeie poate asta, daca si barbatii poate!
    si-aici, ne legam de subiectul de fata. (nu cititi „fatza”!)….. pai, la asa grad de emancipare, intr-o lume a egalilor dincolo de sex, religie, inaltime, inteligenta, genetica si etc, nu vad sa mai ramaie mult timp pana ce femeia sa trebuiasca a fi doar putin mai frumoasa decat dracul.
    asadar, rabdare – si pozele cu toate Nanele astea de pe coperti vor trece dincolo de amintire, intr-o lume apusa, care n-a facut altceva decat comert cu idealuri, timp de sute de ani.

    mecanic de locomotiva 1 iunie 2011 10:56 Răspunde
  • @TM: vezi, am raspuns si la intrebarea ta, legata de bani….

    mecanic de locomotiva 1 iunie 2011 11:39 Răspunde
  • ma fascineaza omuletul asta (sa-i spunem… „Oarecare”) cu umeri mici si capul mare (e al meu, al meu e oare?) care-apare in dreapta-sus, la fiecare dintre comentariile mele.
    am o carioca si ii tot desenez fetze, direct pe ecranul laptop-ului. ideea este ca nu tre sa fac scroll, fin’ca se defatzeaza si revine la anonimat.
    voi cum ati facut de v-ati pus poza imperfecta in patratul ala?
    ca vreau si eu, nu ca as avea ceva de aratat neaparat, dar e mai bine Eu, decat Oarecare…

    mecanic de locomotiva 1 iunie 2011 11:49 Răspunde
  • @Blanca: corrrrect! ceea ce ai scris tu, negru pe blanc, vine sa intareasca Joey, din „Prietenii tai /Friends”: „acting is reacting”. bunele maniere ne pun vorbe frumoase in gura, ne imbraca corect-asortat-la-eveniment si ne trag in poza, de ochii lumii.

    mecanic de locomotiva 1 iunie 2011 12:02 Răspunde
  • « Stiu multe persoane care spun “arat rau in poze” – si nimeni nu are curajul sa le spuna ca realitatea e cu mult mai boccie » – Simona, imi pari prea cruda la faza asta 😀

    hot-varza 1 iunie 2011 12:23 Răspunde
  • Eu am fost mai incapatanata decat mama si am reusit sa rup, cu maini nerabdatoare, imortalizarea pe hartie a ceea ce nu-mi placea in oglinda. Adolescenta mea nu are decat vreo doua sau trei astfel de amintiri, pastrate nu pentru ca as fi fost multumita de ele, ci pentru ca apartineau altora. Care, intre timp -si-n epoca scanarii- le-au impartit generos cu mine.
    Astazi am iesit cu zapacitii mei (liceenii frumosi a caror diriga am bucuria sa fiu) la plimbare pe bulevard. In entuziasmul general, provocat, in cazul elevilor, de nesperata scurtare a programului de scoala, iar, in al meu, de bucuria lor, am facut poze dupa poze, in clasa, apoi in curtea scolii, apoi pe strada, pana in centrul Ploiestiului, unde s-a spart gasca, si asa substantial imputinata („dra diriginta, avem masina, putem sa plecam?”). Ajunsi acasa, ne-am tot trimis unii altora imaginile surprinse de telefoane. Cami (eleva aceea cu chip luminos si zambet cald, mereu gata sa ajute, pe care sunt sigura ca am avut-o colega toti) mi-a declarat incantata: ” v-am postat o fotografie pe wall!” (mai nou, sunt membru facebook) „e asa frumoasa!… si dvs sunteti!” adauga ea repede, cunoscandu-ma destul pentru a-mi anticipa reactia. Una care n-a „dezamagit”-o pe biata copila: „mai Cami, eu asa grasa mi-s in realitate?:((” „Nuuuu!”, striga ea, dupa care isi arunca, probabil, privirea pe fotografie si adauga: „Ei, lasati, toata lumea stie ca suntem si mai frumosi in realitate. Da’ stergeti-o, facem altele saptamana viitoare, aduc eu aparatul, nu ne mai incurcam de telefoane”, consimte ea, in final, spre usurarea mea.
    Reactiile mele au fost cam aceleasi, mereu. Nu le pot pune exclusiv pe seama cochetariei, pentru ca au inceput cu mult inainte de varsta oricarui complex. In cea mai indepartata astfel de amintire am vreo doi ani si ceva: intr-un intai iunie insorit, mama si matusile mele si-au incolonat odraslele cam de aceeasi varsta si le-au dus la pozat, la studio profesionist. Rezultatul: niste fotografii care ar face photoshop-ul de azi sa inverzeasca de invidie. Verii mei: rotunzi si luminosi, cu gura pana la urechi, bucurosi de jucariile primite ca sa „stea'” frumos. Eu: innegurata, plangand cu un Donald Duck in brate, in prima poza. Incruntata in toate celelalte, uitandu-ma in cartea adusa de o mama cu fata luminata de revelatie: „cartile-i plac”. Nici atunci si, cred eu, nici acum, nu s-au putut retusa fotografiile cu zambet, in loc de lacrimi.
    Dar ma bucur ca le am, si ma vad, asa mica, neagra si incruntata. Si-mi pare rau ca mama nu a fost mai hotarata si nu mi-a smuls din mana innegurarea adolescentei, pentru ca am senzatia ca as avea aceeasi reactie, comparand-o cu oglinzile imbatranite de acum, si mi-as spune si eu, macar o data, „ce frumoasa eram”:)

    Anomis 1 iunie 2011 16:39 Răspunde
  • La mulţi ani! Sunt şi copii pe aici şi nu se cade să nu-i felicităm de ziua noastră.
    Primul meu film a fost de un 1 iunie 1900 vara.
    Începusem şi eu să învăţ engleza, dar nu cu profesor, ci săream gardul la grădina-cinema. Tot atunci am avut şi prima mea nedumerire: am văzut filmul „Spartacus” şi n-am înţeles decât bătăile. La final, când lumea arunca hârtiile pe jos, l-am auzit pe Crassus care îl întreaba pe unul din soldaţii săi: „Is this Spartacus?”.
    Fiind cu spatele, traducerea mea era: „Ăsta-i spart acuş’?”
    De atunci, nu mai vreau să aud de filme dublate…

    Omuldelamunte 1 iunie 2011 17:34 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=buPbgI9CSCQ
    pentru revederea de argint:)

    Anomis 1 iunie 2011 20:02 Răspunde
  • Ne vedem maine seara la Timisoara, deci? 🙂 Pe curand! Va astept si fara sa-mi confirmati, daca va decideti in ultima clipa…

    Simona Catrina 1 iunie 2011 20:32 Răspunde
  • Anomis, esti savuroasa… 🙂 Te imbratisez din fuga, trebuie sa plec undeva acum, revin maine… 🙂

    Simona Catrina 1 iunie 2011 20:36 Răspunde
  • Alexandra, la multi anisori si tie!!!

    Hot-Varza…. glumeam si eu 😀

    Va pup pe toti, fug!

    Simona Catrina 1 iunie 2011 20:37 Răspunde
  • :))))))))))
    si eu fac la fel, aleg din o mie. si nu ma limitez la asta, fac regie si cu altii. care imi multumesc dupa 🙂
    si la mine nu se pricepe nimeni sa ma aduca din… condei 🙁
    doar ca e frumoasa surpriza celor nefotogenici: in realitate sunt amazed de cat de frumoase si finutze, mai ales Simona. un zambet, o inflexiune, un chicotit sunt mai faine, ca atunci cand asteptarile iti sunt depasite cu 300%. pupici.

    Simoniq 1 iunie 2011 20:41 Răspunde
  • 🙂 Draga Simona, uite ca toata lumea e de acord…pozele femeilor sunt ca jocul 6/49…numai ca probabilitatea de a a le nimeri pe alea 6,e mai mica….totusi vad ca tu esti norocoasa :)..

    Coincidenta mi se pare amuzanta, pentru ca am postat ceva asemanator mai demult (exceptand subiectul:)), asa ca indraznesc sa dau un copy/paste aici , inspre confirmarea buimacelii afirmate :

    „si ce cap frumos rasare..”
    Postat: 9 martie 2010 – 1 comentarii [ Comentariu ] – 0 trackback-uri [ Trackback ]

    Pe 2 aprilie 2009 am devenit mama.Am un baietel minunat, dorit cu incrancenare si iubit de familia lui extinsa insumat aproape la fel de mult pe cat il iubesc eu.Insa nu maternitatea este subiectul postarii de azi, desi este scanteia cu ajutorul careia am luminat „pestera”….suna dubios, dar veti vedea ca nu e….

    Gandindu-ma acum imi dau seama ca am inceput sa exersez a fi femeie de pe vremea sosetelor scurte albe cu bordura turceasca de dantela chic asortate la sandalute rosii fara de care nu concepeam sa ies in parc , absoluta necesitate a purtarii unei posetute in forma de cosulet din plastic dur care nu se putea inchide cu nici o forta , dar in care duceam mandra batistuta calcata de bunica, sau alte maruntisuri si bineinteles eternul necaz al parului niciodata destul de lung pentru a fi trasa de codite de baieti.

    Asta „speologic” vorbind e doar gura „pesterii”, pentru ca in anii care au urmat am alunecat docila in hauri din ce in ce mai adanci…Am suferit pentru ghiozdanele colorate si pline de abtibilduri , tricourile chinezesti de calitate indoielnica dar cu aplicatii minunate de sciplici, nasturi si paiete,blugi albastri cu etichete anglofone si geci de piele cu multe catarame…toate ai caror proprietar nu eram niciodata eu…Nu ca as fi fost dezbracata Doamne fereste, dar mama , ei bine, mama, ca orice parinte de altfel nu intelegea deloc necesitatea unui invelis corespunzator si importanta acestuia in „imaginea” mea de domnisoara la moda. Prefera sa ignore astfel de subtilitati si sa incurajeze ramura de textile -incaltaminte a economiei romanesti atat de desconsiderata in anii post revolutionari.

    Si situatia s-a inrautatit….dupa cum treceau si anii…Ajungand cronologic, in perioada liceala, au aparut si comparatiile mult mai dureroase ale fizionomiei..pana atunci declaratiile mamei pline de efuziune dupa sedintele cu parintii, cum ca as fi cea mai frumoasa din clasa fiind suficiente pentru a ma considera ca atare…Si uite asa a inceput sa se carieze buna mea parere despre persoana in cauza….intotdeauna erau fete cu ochi mai stralucitori, parul mai blond(nu ca as fi blonda, dar era culoarea preferata de baietii care imi placeau mie), sani mai mari( in liceu era o problema ..mai mare decat marimea soldurilor, circumferinta taliei sau gradul de diagnosticare a celulitei)….si tot asa….punctajul meu scazand pe propia lista atat de tare incat ma felicitam ca am ceva minte si note bune ca altfel ar fi trebuit sa ma transfer la cea mai apropiata unitate de invatamant pentru scolarizat muma padurii…

    Cred ca am subliniat suficient ideea….problema nefiind in materializarea mea fizica ( o frumusete nu am fost niciodata, dar am primit declaratii cum ca lumea se putea pierde in ochii mei…si am martori) ci in perceptia denaturata de ani in care am ocolit oglinzile, in care am purtat haine menite sa ma faca invizibila lumii pentru a evita criticile imaginate de mine si atribuite ei.

    Stiu ca sunt femeie pentru ca am fost mireasa, pentru ca merg la ginecolog anual, am tocuri, ma dau cu ruj( nu destul de des) si detin o trusa de farduri…dar nu m-am simtit femeie pana pe 2 aprilie 2009. Si din nou , nu vorbim despre maternitate..desi toata postarea e cam ambigua(scuze)..ci ca abia dupa ce am nascut un copil m-am uitat din nou la mine si atat….Am uitat toate celelalte femei care nu sunt eu, si am privit cu indulgenta la gleznele grasute, la burtica care se bombeaza sub tricou, la muschiul ala de la brat care atarna cand imi salut cunostintele de la departare, la sanii nitel obositi dupa 9 luni de alaptat….si imi place ce vad….ma simt bine cu mine, ma simt femeie.Sunt frumoasa.

    roxana stain 2 iunie 2011 9:43 Răspunde
  • eram (singur) sub dus – loc ce pe multi ne baga la idei. si, cu articolul simonei in cap, incercam sa ma masor (sic!), sa vad cum stau – la modul critic, ca si cum mi-as fi facut o poza. bun-bun, dar la ce sa ma raportez, cu cine sau ce sa ma compar? repet: inchis intr-un cub faiantzat precis cu patratele de ceramica de 10/10, singur, cu oglinda aburita…
    si mi-a trecut prin cap ca sunt, in esenta, proiectia 3D a renumitului desen al lui da vinci, il stie toata lumea, cel cu barbatul inscris intr-un cerc si un patrat. baia asta, mi-am spus, construita in china, odata cu vaporul, e musai renascentista, de vreme ce, uite!, incap eu in ea la modul perfect, adica ating peretii daca intind oleaca mainile si picioarele. sunt imaginea vie a renascentismului chinez, cum ar veni… ce chestie! desenul amintit e acolo de o mie si ceva de ani, numai ca sa intareasca faptul ca un om perfect trebuie sa aiba nu neaparat 90-60-90, cum mi-ar face mie placere o partenera de dus, ci…. numai proportia de aur.
    si-atunci, desi apa era calda spre fierbinte, m-a tecut un fior: bai! numarul de aur e infinit, unul dintre lucrurile pe care noi, pamantenii, le numim IRATIONALE. apoi: desenul lui da vinci arata fix ca UN PLAN! e planul dupa care se construiesc oameni! prin nu stiu ce conexiuni misterioase, geniile omenirii, am eu o teorie, tin legatura cu zeii nostri. asa cum tu si eu avem deja-vu-uri, asa au astia, „daruitii”. ei vad si aud dincolo de timp si spatiu franturi din gandurile lui dumnezeu. (probabil ca la asta foloseste partea aia majora de creier care n-am descoperit inca la ce e buna).
    asadar, asta e, frate, mi-am zis! sursa tuturor nefericirilor noastre sta in faptul ca, la modul rational, suprapunem foitza tansparenta pe care am furat-o din sertarul Inginerului Sef peste ceea ce suntem, incercand sa intelegem de ce in cazul multora dintre noi proportiile personale nu urmaresc conturul din desen. nefericirea, deci, sta in pretentia (trufasa, in esenta) a fiecaruia dintre noi de a fi imaginea unui numar de aur, din al carui mister nu intelegem mai nimic.
    iar eu nu vad ce ar putea sa ne dezlege de chinul asta, afara de putina smerenie si multa consideratie pentru simplul fapt ca existam, intr-o forma (fizica) sau alta…

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 10:40 Răspunde
  • @roxana: :). multumim pentru ghid, draga doamna. acum stim si noi, barbatii, cum sa ne diagnosticam sexul: domnul meu, esti barbat daca nu mergi anual la ginecolog, daca n-ai tocuri, daca n-ai fost mireasa si daca nu te dai cu ruj. si daca, totusi, prezinti unul sau mai multe dintre atributele enumerate mai sus, asadar te afli in dubiu, incerca, simplu, sa ramai insarcinat.

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 10:52 Răspunde
  • am recitit ce a povestit roxana, cum e sa devii femeie. nefericita coincidenta, in casti s-a nimerit sa cante dolly parton, „jolene”….
    bai, frate, si m-a cuprins o tristete feminina fara de margini…
    sa mor daca glumesc!

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 12:07 Răspunde
  • :):):)
    @Mecanic in sala motoarelor , Oare Vantu daca are adeverinta de la gineco, ce intrebari isi pune?:)

    Blanca 2 iunie 2011 12:22 Răspunde
  • :)) mecanicule ai fi surprins… cati barbatii au tocuri:)..

    roxana stain 2 iunie 2011 12:50 Răspunde
  • @Roxana- bărbaţii cu vână au tocuri Mont Blanc, ceilalţi sunt rectori în barurile lor…

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 13:47 Răspunde
  • @McAnick- Ilustraţia cu pricina a lui Leonardo da Vinci este pentru cartea De Divina Proportione a lui Luca Pacioli, 1509.
    Mi-ar place să te citesc în comentarii pe la anul 2500, dacă este să mă iau după afirmaţia ta că acest desen are „o mie şi ceva de ani”.
    Atunci poate o să ne spui şi cine eşti.

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 13:57 Răspunde
  • …şi dacă eşti cine cred eu că eşti, după talent.

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 14:00 Răspunde
  • OMDLM: right! furat de ganduri, calculele mele au luat-o razna! 2010-(aprox.)1500 e clar ca nu da cat am zis eu… nu-ti mai spun ca am intrat iar la dus, dupa ce am postat comentariul, fiindca mi-am dat seama ca am sampon pe cap. uite, cateodata e nimerit sa-ti verifici spusele cu google-ul sau chiar cu un calculator pe care il poti gasi, mai simplu, in Accessories, parca. e clar ca ma refeream la renasterea chineza, hehehe. multzam pentru indreptare, m-ai pus pe ganduri…
    auzi, nu tu observai, odata, demult, ca ceasul de pe blogulul catrinei lucreaza incorect?
    esti matematician, ori inginer?

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 15:08 Răspunde
  • mda, ca sa nu mai zic ca se pare ca suntem, deja, in 2011, nu in 2010, cum aratam mai sus…
    ori incerc sa intarzii sfarsitul lumii, ori sunt, de-a dreptul, retardat!!!

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 15:09 Răspunde
  • blanca, vantu n-are timp de intrebari, abia daca are timp sa dea raspunsuri…

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 15:12 Răspunde
  • Poate vrem sa aratam bine in poze pentru ca am prefera o masca dupa care sa ne ascundem imperfectiunile (fizice si nu numai…) dar, cum nu putem avea parte de asa ceva, ne pacalim ca ii vom putea pacali pe ceilalti. Pentru ca ne-am obisnuit sa mintim, sa ne mintim, sa fim nemultumiti. Pentru ca e mai simplu sa schimbi, prin diferite metode, ceva fizic, decat sa te vindeci acolo unde doare de fapt…

    Conteaza? 2 iunie 2011 15:24 Răspunde
  • @roxana: intre noi, fetele: daca e sa vorbim despre barbati, ii prefer pe aia cu poante.

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 15:25 Răspunde
  • @McAnick- Şi eu eram sub duş şi îmi intrase şampon pe la ciocănel şi nicovală. În atari condiţii, fac spume inocente la cifre eronate, dar nu te griji de asta! Şi mie mi se întâmplă să vreau salariul cu o lună mai devreme…
    Ferească-ne de renaşterea chineză! Sunt deja peste un miliard…
    Nu sunt matematician, sunt doar obsedat de fire încurcate la calculator, fire răsucite de telefon şi de ceasuri care nu sunt radio-controlled.
    Îmi plac secundele… Tu, pe vapor ai secund sau secundă?

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 15:39 Răspunde
  • @McAnick- ba Vântu are timp de întrebări, pentru că nu sunt ale lui…

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 15:41 Răspunde
  • Herr Läufer, nu dai semne clar(e/!) de retardo pe-aici. Poate-ti plac mai curand alintaturile, si alea nu neaparat ”Singur sub dus”. De Dan Chisu: )))

    Una 2 iunie 2011 16:00 Răspunde
  • atat de frumos se potrivesc replicile mecanicului si munteanului, atat de mult li se aseamana modurile de exprimare, tipurile de umor, ba chiar si registrul semantic, incat imi vine sa-i intreb daca nu cumva sunt una si aceeasi persoana:) pe care n-o acuz de schizofrenie, doamne fereste -ma bucur, doar, ca nu e…singura sub dus

    Anomis 2 iunie 2011 16:53 Răspunde
  • @Anomis- întreabă-i! Îţi vor răspunde în două glasuri.
    Sunt singur şi puţin dus, iar dacă mă uit în oglindă, văd numele tău acolo, scris invers.
    Şi eşti tânără, frumoasă, o adevărată Simona…

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 22:18 Răspunde
  • OMDLM: aici, la vapor, am secunda cu secunda. imi picura fix in crestet…
    @anomis: stiu ca in viziune feminina barbatul ideal e suma calitatilor a cel putin doi alti barbati. numai ca si aici de fata, e ca-n viata: dezamagire – mecanicul si omul de la munte sunt entitati separate, chiar daca amandoi au ciocanel si nicovala.
    ca sa vezi diferenta: eu ma nelinistesc atunci cand vad cablurile mergand paralel unul cu altul, fara sa faca noduri. mi se pare anormal, impotriva firelor. firii, am vrut sa zic.
    @una: m-ai pierdut putin cand ai amintit de alintaturi. efectul zapacelii a fost dublat si de apelativul ala teuton, care mi-a trezit niste amintiri putin tulburi si jucause, ca vinul nou.

    mecanic de locomotiva 2 iunie 2011 22:40 Răspunde
  • @McAnick- spune-mi de pe ce meridian emiţi acum, doar aşa ca să localizez mental entitatea ta.
    Cât priveşte entitatea mea, mai posed şi o trompă a lui Eustache prin care aud când firile se îmbârligă cu noduri şi nu mă liniştesc până nu le ştiu dunguliţă în paturile lor. De fire…
    Acum, dacă stai să aduni calităţile a doi sau mai mulţi bărbaţi pentru a obţine masculul alpha, ce faci cu defectele lor? Le scazi? Păi îţi dă cu minus, asta-ţi poate confirma orice femeie…
    Balanţa dă asurzitor cu talerul de tejghea şi sperie şi muşteriile indecise încă…

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 23:41 Răspunde
  • Avem aids de la maimuţă, avem aviarra grippa de la avioane, avem vaca nebună, avem gripa şi pesta, ambele porcine. Băi, da’ şi castraveţii să se dea acum la om?
    Nici în lumânări să nu mai ai nădejde?

    Omuldelamunte 2 iunie 2011 23:58 Răspunde
  • erată la textul de mai sus: mi-ar plăcea…

    Omuldelamunte 3 iunie 2011 0:19 Răspunde
  • Cantand în ploaia de la dus. Goi.
    Patrund cu decenta pe buze în salonul vestit, pregatit pentru un jur de dame sensibile, si dau peste barbati goi, sub dus !
    Gresit-am usa ? Ce cauta nicovalele printre accesoriile doamnelor ?
    Altfel, e buna aia cu pretentia de numar de aur, chiar mai gustoasa decat o merdenea din Romana 🙂
    Si, ca sa revenim la subiectul cu obiectiv :
    Ce n-ar da oamele pentru o poza reusita 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?v=Movq4_kcBnU
    Buna dimineata, desert ! 😀

    Thomas Man 3 iunie 2011 2:19 Răspunde
  • OMDLM, hehehe, 1. hai sa tinem pentru noi aritmetica aia care fuge in stanga lui zero. se pare ca femeile sunt o fire optimista si ne marita chiar si-asa.
    2. sunt post-meridian, acum, si emit, probabil, undeva in VLF (very low frequency) sau pe undeva pe langa infrasunete – nu stiu daca prinzi cu eustache „vibe”-urile astea. e o stare ce ma tine aproape de somn, de balene si de lucrurile lasate acasa. timpul pare ca trece mai usor in zona asta, daca e sa revenim la discutia despre secunde. odata ajuns in romania, totul devine grippen, tuseste din motoare si zboara peste mach 2. se stie: timpul se dilata si se contracta fara greutate, fiindca, fizic, nu exista. daca era, atunci einstein s-ar fi facut ceasornicar.

    mecanic de locomotiva 3 iunie 2011 10:17 Răspunde
  • „patrund cu decenta in salonul vestit”…..TM, ai asternut pe hartie o frumoasa poezie (chiar daca pe un subiect tare indoielnic), apoi, elegant, ai impachetat in foitza aia o merdenea de piatza romana… ma intreb: ce poate fi mai frumos, mai complet?!

    mecanic de locomotiva 3 iunie 2011 10:32 Răspunde
  • uite si-o idee de afacere: impachetati, fratilor brutari, merdenelele si branzoaicele in ravase cu sens, nu in foi albe, fara gust! sa are si creierele noastre ce sa mananca…

    mecanic de locomotiva 3 iunie 2011 10:34 Răspunde
  • @McAnick-
    1. Dacă femeile ne mărită, noi când ne însurăm? Chiar şi-aşa…
    2. Am înţeles, eşti PM, deci la dreapta ţării noastre, într-o după amiază prelungă şi din scriere pari şi la dreapta lui zero la calităţi, deşi ţi-e dor numai de lucrurile lăsate acasă. Asta înseamnă că n-ai fiinţe ca pisicuţă, rotweiller, porcuşori, papagali, pe care să-i fi lăsat în grija unei reprezentante a sexului frumos şi pe care s-o întrebi pe Skype dacă au mâncat azi. Se pare că secundele, una câte una, sau buluc, îţi umplu ziua.
    Ieri vorbeam cu ceasornicarul meu şi-l lăudam cât de deştept este că mi-a reparat a suta oară ceasul meu Maurice Lacroix scăpat în acvariul cu rechini mici. L-am poreclit Einstein. Deci există…

    Omuldelamunte 3 iunie 2011 11:15 Răspunde
  • Lasa,Herr Läufer, ca te vei fi saturat de-atata must, un vin nou la carafa nu da chiar asa rau.
    : ))
    In alta ordine de idei, de unde pana unde salutare desertului, Al?! Simteai nevoia sa pui in cumpana vreun loc nisipos versus ceva pofte cu si despre prajiturici?:P

    Una 3 iunie 2011 13:00 Răspunde
  • Clipul, Una, se numea „Morning” si tragea a desert, plus ora aia de toiul noptii, în care fantomele numara clepsidrele si nu-ti ramane decat sa-ti saluti umbra obosita de pe perete. Oare nu se întelegea si fara subtitrare ?

    Mecanic, le zici bine, chiar si cu dieji. Ce sa fac daca în ierarhia metaforelor, merdeneaua e regina mama ? Eu nu stiu a lopeti ca tine si n-am nici locomotiva la bampor. Eu învart doar covrigei în cuptorasul de vorbe.

    La ora asta, Simona a digerat întalnirea de la Timisoara si se pregateste sa ne puna-n cuvinte poze cu banatence pasionante. Fruncea, bustul si cu „banii” care se fofileaza toxic printre frumuseti si iubiri, spre nedumerirea unor naivi ca mine…

    Thomas Man 3 iunie 2011 21:10 Răspunde
  • Nu,Al, eu nu pricepusem fara sa vii cu detalii; poate si pentru ca nu se deschide clipu’ la mine in urbe ,momentan. N-am cum sa mimez intelegeri cand ele nu mi se intampla : ) Am asa un chef maxim sa dau cu clepsidrele de pereti si sa trag macar vreo prastie in pietre. (Filosofale. De nu va povestesc!) Coclauri pitoresti si distractii fine va doresc tuturor in acest weekend-margaritar, asadar!

    Una 4 iunie 2011 0:05 Răspunde
  • M-am intors din minunata Timisoara, acum fug in alt loc de suflet, de nostalgie:

    http://www.ziuaveche.ro/opinie/de-ce-merg-la-aniversarea-bulinei-rosii-36744.html

    Va imbratisez pe toti, va voi povesti, dupa ce vin de la intalnirea cu fosti si actuali colegi de presa, de la Reuniunea de 19 ani (numai noi puteam sarbatori asa ceva) de la infiintarea Evenimentului Zilei condus de Ion Cristoiu – ziarul la care eu am devenit jurnalist. A fost primul meu job in presa, prima mea fascinatie profesionala. Bulina Rosie a aparut in iunie 1992, eu am lucrat acolo incepand din aprilie 1993, pana in 1997. Am emotii!

    Simona Catrina 4 iunie 2011 12:20 Răspunde
  • Simt ca fac o pasiune pentru mecanicul de locomotiva. Nu stiu exact care e motivul: pentru ca are haz sau har, pentru ca n-are poza, pentru ca e capabil de tristete feminina? Sa ma ierte omuldelamunte, dar ma tem de agresivitatea penitei si obsesia calculelor!
    Cat despre poze, ca de-aici am inceput, mi se par mai putin crude decat oglinda. Mai pun un palmier, o tufa colorata, o mare albastra, o maimuta in spate, mai un grup de tineri cu zambet perfect, care n-au nici o vina ca erau acolo si da o poza tematica, in care defectele mele trec neobservate, uneori cu mine cu tot. Cel mai bine e sa faci poze de grup, cu conditia sa alegi un grup care te avantajaza. Sau poate radiografii, ca tot o forma de imortalizare e, de preferat cu o floare radioopaca in gura, sa nu iese dantura chiar cum este. O statuie ecvestra nu-mi permit, desi sunt convinsa ca m-ar avantaja, mai ales daca ar avea un soclu inalt si un cal pe langa care sa par firava dar stapana(si pe cal si pe situatie).

    Gabriela 4 iunie 2011 19:38 Răspunde
  • Simona, pastrez inca vie in amintire, intalnirea cu voi, la noi la Timisoara si vreau sa-ti multumesc si aici pe blogul tau, pentru bucuria pe care am trait-o. Ma simt onorata si magulita pentru sansa de a fi din nou impreuna atatea clipe pe care am tot incercat sa le imortalizam in sir nesfarsit de poze. Sper ca esti convinsa ca oricand Timisoara te asteapta cu bratele deschise si eu voi fi mereu doritoare sa-ti arat inca multe frumuseti poate nestiute ale urbei.

    Moi 5 iunie 2011 9:13 Răspunde
  • @Gabriela- În profund contrast cu lirismul marcat de amintirile dragi lăsate acasă, am ales expansionismul colonial al zâmbetului pentru o raţiune anume. Intuiesc faptul că tristeţea, chiar şi feminină, stârneşte pasiuni şi, dintr-un spirit cavaleresc, am ales să-i cedez locul Mecanicului tocmai pentru a-ţi alunga o dilemă şi a evita starea în dubiu. Pe lângă tristeţea frumos pictată a Mecanicului, eu nu sunt decât un impiegat de mişcare dintr-o haltă fără bodegă şi curent doar când bate vântul. Mă bucur ori de câte ori Mecanicul de locomotivă trece cu vaporul lui, iar eu îi flutur vesel steagul prieteniei din cuşca mea de plasă de sârmă.
    Mi-am permis să fac aceste mărturisiri după ce am aflat că sufletul mi-e dezlegat acum şi pot sări din nou din floare în spini şi la urmă, în boboci. Sună răzleţ, dar aşa mi-am marcat eu trecerea…
    Poza cu peniţa este de când eram eu mic. Am crescut acum. Sunt ditamai stiloul!

    Omuldelamunte 5 iunie 2011 16:48 Răspunde
  • Moi, multumesc pentru cuvinte, ppentru ospitalitate, caldura, emotie! Am fost incantata in Timisoara, am evadat din spaima si norii zilelor mele! Te imbratisez cu tot dragul!

    Simona Catrina 5 iunie 2011 19:00 Răspunde
  • @Omuldelamunte- Spiritul cavaleresc e o alta insusire ce-mi trezeste pasinue. Faptul ca mi-ai adresat cateva vorbe-de duh-imi confirma-a cata oara?-ca am facut o alegere gresita. Starea de dubiu am avut-o inca de la nastere, tinand cont de modul in care am aparut pe lume (marsarier-ca sa nu zic prezentatie pelvina, modul feselor). Macar aici imi rezerv dreptul sa ma comport ca o femeie, adica sa ma razgandesc de la o zi la alta. Sau se cheama adaptare la situatie? Cred ca nu are nimeni de suferit. Cat despre cedat locul…e atata loc in jur! Incape si gara si vaporul si steagul si florile si bobocii. Ne asezam in cadru de cate ori vrem, pana iese poza ce multumeste pe (aproape) toata lumea.

    Gabriela 5 iunie 2011 19:45 Răspunde
  • @gabriela&OMDLM: cum dreptul de a ma comporta ca o femeie mi-a fost refuzat, pe motiv ca este deja rezervat, imi ramane sa rabd barbateste, pana cand pasiunea pe care tocmai am ratat-o va reveni in statie, conform Mersul Trenurilor sau nu. 🙂

    mecanic de locomotiva 6 iunie 2011 9:40 Răspunde
  • @mecanic de locomotiva&Omuldelamunte – Sunteti absolut irezistibili. Din pacate, nici un barbat irezistibil nu circula liber si singur pe strada. Momentan am sa-mi tin in frau pasiunea ambigua si o sa va zambesc dragalas, in semn ca mi-a facut o deosebita placere sa va intalnesc. Sper sa-mi permiteti sa va mai flutur prietenos batistuta cand ne intalnim. Poate o sa-mi scape la un moment dat. Sau nu.

    Gabriela 6 iunie 2011 21:32 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Omuldelamunte Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title