„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Cum am ramas fara roz

de

… Sau ma rog, sunt pe cale sa raman fara culoarea care-mi imbujora ideile.

E inca iarna, fulgii de nea se astern pufos, pasarile calatoare habar n-am daca s-au intors (dar mi-amintesc ca era obligatoriu sa afli si sa scrii si asta in compunere), zilele sunt mai lungi, noptile sunt (din nefericire) mai scurte. Deci ce voiam sa spun: inca port geaca de iarna, care e umflata si roz. Cand am cumparat-o din Wal-Mart-ul canadian, eram singura roz din tara. Intre timp, am ajuns in Romania, unde organizatia anti-rozuri m-a abordat fara menajamente si m-a dojenit pitigaiat, fiindca aveam si geanta roz si, cand le era lumea mai draga, scoteam din desaga si laptopul meu roz. Daca ar fi stiut ca mai port destule accesorii roz si in dedesubturile vietii si tandretilor mele, probabil atitudinea lor ar fi fost si mai agresiv-dungata.

Pe scurt, niste tipe mi-au susotit ca aici numai pitipoancele poarta atata roz. Si ca un pix cu fulg imi mai lipsea. Ta-naaa! Am scos din geanta pixul roz cu fulg roz si beculet roz, numai de-a dracului, ca sa le scot din albia nervilor, fiindca p-ala il luasem de fapt din Toronto, pentru o nepoata, sa-i oftice p-aia la gradinita.

De-a lungul vremii, mi-au placut si mie niste lucruri pe fata pamantului, dar acum nu mai am bafta de ele. Cand eram juna si bela, visam de exemplu sa merg in Egipt, asta era arsita inimii mele. Dar pe urma, s-au deschis granitele si mi-a fost dat sa aud atatea relatari sugrumate despre Luxor, piramide si cocoase de camile, incat m-am surprins ca nu ma mai grabesc intr-acolo. Toate cunostintele mele si-au sprijinit fundul de laba Sphinx-ului si s-au filmat naprasnic,  toata lumea s-a pozat imbracata-n beduin, cu capul fedeles, ca Osama Bin-Laden. Am amanat Egiptul, ca aveam o senzatie ingrata de satietate.

Imi place la nebunie mancarea japoneza. In Canada, m-am naravit iremediabil la toate modelele de sushi, sashimi, tempura, teryiaki, maki, sticky rice. Dar am venit in Romania, unde liga anti-mofturi mi-a comunicat ca aici toate fandositele se duc in draci la restaurante japoneze, sa ciuguleasca somon crud si cilindrisori cu avocado, tofu si-o alga de-aia neagra de jur-imprejur. M-au avertizat ca aici, daca ma dau topita dupa fructele de mare, or sa spuna toti ca am venit cu capsa ifoselor pusa si ca vreau sa ma dau emancipata.

Trendurile stupide si maimutareala generala mi-au furat cate ceva. Acum, mi-e si jena sa recunosc ca ador pinguinii, ca-mi place „Un veac de singuratate”, ca un iubit de-al meu (fost iubit, ca l-am mancat, ca de obicei) imi trimitea flori frumoase si scumpe prin curier si ca plangeam ca-n filme cand citeam dedicatia, ca-mi plac masinile suedeze si germane, ca as fi vrut sa merg in Croatia, ca-mi plac cazile rotunde, cu trepte, ca merg la spa-uri si la fitness, ca astept marea dragoste – deci nu mai am curaj sa recunosc asa ceva, fiindca tot cu asta se ocupa si caracterele gonflabile ale protipendadei sclipicioase din Romania. Multe dintre bucuriile si topaielile mele vesele sunt inhibate, acum, de halul in care toate aceste placeri s-au raspandit in randul cocalarimii si parvenitelor.

Norocul meu e ca inca mai sunt lucruri pe care fufa neaosa le adora, iar eu nu prea pot sa le sufar: cluburile cu bubuiala, urechile indesate cu iPod-uri, barbatii bogati, vorba voit-cretin-peltica, apa plata cu lamaie, poseta carata-n balamaua cotului si abuzul de miorlaieli care contin particula „ok”.

Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • am tot asteptat sa posteze altcineva, sa nu fiu prima, dar deh…
    intotdeauna va exista o liga anti-roz sau anti-orice, iar visele noastre pot fi si visele cuiva „dispretuibil”. ce importanta are, pana la urma? crezi ca unicitatea cuiva sta in vise „unicat”?!
    imi pare rau sa aud ca n-ai mai mers in egipt. daca ai de gand sa scapi de creionul ala roz, ma ofer sa il adopt eu, „ok”?

    justine 17 martie 2010 19:14 Răspunde
  • Simona, rozul este un rosu cu mai multa lumina, simbol al iubirii, al creativitatii, al compasiunii. Are o vibratie similara cu fucsia, culoarea chakrei a 8-a, care se afla deasupra capului. Protejeaza-te invaluita in roz.

    Alma 17 martie 2010 19:53 Răspunde
  • Bine ai venit „acasa”,Simona!
    Ai mare grija sa nu ramai fara multe ale tale din cauza lor,sau mai bine am avea noi grija sa nu ramanem fara tine.

    Dorulet 17 martie 2010 19:59 Răspunde
  • La noi in Romania, orice nu se incadreaza in tiparele bine-zis „protipendadei” automat e ostracizat….
    Spre marea mea fericire , cele cateva kg in plus care le am m-au scutit intotdeauna de „trenduri-le” vestimentare care se poarta…:D
    Cred uneori ca suntem mai inciuati decat in Matrix…nu putem accepta decat ce facem noi!
    Spun asta pentru ca saptamana trecuta, i-am cumparat maica-mii un carucior de-ala de piata pe roti, dar cateva zile l-am folosit eu….nu pot sa va spun cate priviri piezise si interzise si ce comentarii susotite de genu’ : e tanara, nu are maini sa care?! am intampinat in orasul de bastina undeva in provincie………
    Asa ca Simona, tu macar ai fost criticata pentru ceva considerat de „fitze”….eu pentru ceva normal si …atat!

    irina 17 martie 2010 20:19 Răspunde
  • exact….o sa existe tot timpul o liga ANTI-ORICE 😉
    asa ca stai linistita…fi tu insuti 😉
    si lasa le pe pitzi’le astea kre vb aia,au ajuns in capitala din nush ce sat de la Cuca Macaii cu un bosorog de brat, practica sportul CLUBBING 8-| ….si multe altele
    si daca vrei mai multe informatii uitate pe site ul asta http://www.radioguerrilla.ro/antimitocanie/atlas.php
    😉 si afli foarte multe despre ce se intampla cu oamenii din sec 21 😉
    te am pupat!

    laurik 17 martie 2010 20:47 Răspunde
  • Nu, nu, nu..
    sa nu ii bagi in seama!! Nu au voie sa te modeleze dupa cum vor ei/ele.
    sa se duca la naiba cu fitzele si tiparele si sabloanele lor!

    sa nu maninci in Romania pizza cu mina, sa nu te duci la mall imbracata in pantaloni scurti si addidasi sa nu… sa nu… ete ca asa ma duc la cumparaturi si ete ca asa mi-e mie comod sa maninc pizza. nu ma popotonez si nu ma urc pe tocuri nici de-a naibii cind ma duc la cumparaturi. imi zice sora mea: „tu unde te duci?” „la mall” zic. „si nu te imbraci?” „pai ce sint dezbracata?”… nu asa se imbraca lumea la mall… eu nu merg cu tine asa imbracata „ca prin casa” si nefardata…. bine, atunci ma duc singura!

    cind nu aveau voie sa iasa din Romania, ziceam ca na, n-au vazut cum e „lumea” si nu stiu… dar acum? ce scuza au? ca de vazut Europa a vazut tot romanul.

    iana 17 martie 2010 20:54 Răspunde
  • Buna seara tuturor,

    Eu cred ca diferenta intre o fufa si o femeie naturala nu o face culoarea roz, ci atitudinea. Si diferenta intre parveniti/ cocalari, si oamenii cu bun simt nu consta in preferintele lor, ci in felul in care ostantativ in care prima categorie le face cunoscute lumii. Asa ca, Simona, poti sa te imbraci in roz din cap pana in picioare, imi pare rau pentru tine, dar n-ai reusi sa treci drept fufa nici dac-ai tine gura inchisa – pentru asta iti trebuie un real „talent”, iar pe tine te strica educatia si simtul ridicolului :))
    Asta cu „vorba voit-cretin-peltica” chiar depaseste puterea mea de intelegere, insa banuiesc ca pur si simplu nu se aud vorbind, de-asta nu renunta la obicei. Si am mai remarcat ceva la categoria schimonoseli: zambetul prefabricat, tipizat, transformat intr-o grimasa.

    Si eu ti-as recomanda cu toata caldura sa vizitezi Croatia, si nu pentru ca acolo se duce toata lumea, ci pur si simplu ca merita vazuta – daca-ti plac muntii, marea cu limpezimi de clestar, si parcuri de conifere pe tarm, si vestigiile istorice. Pe mine m-au incantat pana si gradinile oamenilor, erau la tot pasul, extraordinar ingrijite.

    Iulia 17 martie 2010 21:29 Răspunde
  • Prea putine variante de fentat pitipoantele. Sunt cu arie mult prea mare de raspandire. Strategia de combatere eficienta este ignorarea. Nimic nu le extermina nervos mai abitir decat privitul prin ele. Cum adica sa nu te zgaiesti la fitele, poseta, marca blugilor, pantofilor, etc lor ? De nesuportat… Le-ai ruinat ziua definitiv, chiar si noaptea !

    ema dobre 17 martie 2010 22:05 Răspunde
  • Simona, draga Simona, bine ai venit acasa!
    In rest, cam stiai cum stau lucrurile si barfele pe aici…iar cele pe care nu le mai stiai, sint sigura ca le-ai descoperit repede.
    Rozul e dragut…pitipoancele doar pelticesc vorba degeaba, tin geanta pe mana in modul ala caraghios si sunt semianalfabete. Hai, ca iar am fost rea!

    je 17 martie 2010 22:17 Răspunde
  • sunt curioasa ce ar raspunde una dintre tipele astea din armata roz. de ce poarta ea-pitipoanca roz? «pentru ca e misto. pentru ca barbatii intorc privirea dupa mine, pentru ca asha e la moda. pentru ca e super ok. pentru ca am si celular roz si iubitul imi cumpara o decapotabila tot roz. pentru ca imi pun si unghii false roz. bla bla.»- cred, unul dintre aceste raspunsuri.

    simona, stii ce e mai grav decat pierderea rozului tau (pe care oricum ar trebui sa ti-l recuperezi, in afara oricarei revolte antipitiponciene)? Ca armata asta a emancipatelor dintr-un cras libertinaj de fumuri se mareste pe zi ce trece si aglomereaza strazile romaniei. Un pic a lipsit si la mine sa refuz sa intru intr-un shop cu gentute chiar faine cateva dintre ele, pe motiv ca magazinul x era dedicat doar fitzelor. dar nu are nicio legatura. clar nu are. cum sa-ti fie jena cu geaca ta roz, daca te simti excelent in ea si esti tu insati? canada si nu numai este cu nu stiu cati ani inaintea romaniei si cu mai multi ani inaintea fetelor astora, pe care, sincer, eu nu le detest, dar mai am un pic si le compatimesc. Si stii cand le compatimesc? taman cand ele vor sa deschida gura sa lege niscaiva vorbe, in interesul comunicarii (ca au invatat din reclamele cu retelele de telefonie ca Comunicarea e mama lor si a tuturor, deci….:). Si vad ca au tendinta sa-si scoata oglinda din poseta ca sa se si analizeze in timp ce vorbesc, daca nu au retrovizoarea bolidului la indemana. fetele astea au impresia ca se vad mai mereu la TV. un singur lucru ma nedumireste la genul asta de rozerinde: incerc sa-mi dau seama care este tipul de barbat care sa le adore pana la dumnezeu.

    tania 17 martie 2010 23:19 Răspunde
  • P.S. Lm, sigur, daca imi poti lasa adresa email, ash fi tare incantata. 🙂 aici sau poate ne ajuta simona. cum vrei. 🙂

    tania 17 martie 2010 23:27 Răspunde
  • Sarut mainile, Simona.
    Bun venit. Caldura si lumina sa ai.
    In drumurile mele prin librarii, asez o carte de-a ta, ( de la C ), linga cartile lui Alice, ( la N ). Am facut asta inca dinainte sa descopar ce scria Alice, cind iti spunea ca macar sa primesti cetatenia si apoi sa revii linga ea, de cind citeam impreuna din cartea ta si apoi a ei, parca ascultindu-va aievea. Chiar daca si Nemira a editat carti Tango, mi-am pastrat obiceiul, de a va pune cartea alaturi, coperta linga coperta, cuvint linga cuvint, alaturi si impreuna, doar voi.

    Valin 17 martie 2010 23:29 Răspunde
  • Simona , cand am citit primul comment al tau din care reiesea clar dorinta si hotararea ta de a ramane acasa , imi amintesc ca primul gand a fost , Da Doamne sa nu fie ceva atat de rau aici incat sa-si doreasca sa plece iar fara intoarcere . Mi-am pus sperantele in acel Domn care a reusit sa-ti incalzeasca sufletul de 1 Martie si mi-am dorit pentru tine , pentru mine , sa fie capabil sa te faca sa ramai aici , acasa , printre noi cei care desi am fi putut pleca am avut totusi puterea de a ramane .
    Tu esti un om deosebit Simona , tu esti CALITATE nu cantitate , tu nu ai termen de comparatie chiar daca mergi sa bei o cafea in Dorobanti ! Eu te-am descoperit cititind – uite ca acum il desconspir – pe blogul lui Andrei Paunescu – Simona Catrina , una dintre cele mai destepte jurnaliste din Romania . Am cautat , am citit despre tine , te-am descoperit , n-ai cucerit si uite ca acum ma simt pe blogul tau , acasa la mine ,in sufletul meu .
    Deci , iti place roz ? Atunci poarta ROZ !
    L-ai vazut , sunt convinsa pe Beckenbauer la vre-un meci , imbracta in costumul lui impecabil – Armani , Gucci sau mai stiu eu ce designer renumit si foarte scump . Ai vazut vreodata un interlop roman , ca sa nu-i zic cocalar – e un cuvant care imi repugna , la fel si pitipoanca – imbracat cu acelasi costum ? Asta e diferenta ! Atitudinea ! Trebuie sa stii sa porti un lucru ! Si asta ti-o da doar buna crestere , inteligenta , calitatea ta ca OM .
    Deci Simona draga mea , asta sa fie ultimul lucru care sa te sperie in Romania , placerea ta de a purta ROZ . Fa-o pentru tine si fa-o pentru noi cei care apreciem CALITATEA culorii ROZ si calitatea celui care o poarta !

    Te imbratisez cu drag !

    Daca din pacate nu ar trebui sa port inca multe luni de aici incolo doar negru , maine m-as imbraca din cap pana in picioare -caci am in garderoba pana si pantofi – in ROZ !

    Marina 17 martie 2010 23:33 Răspunde
  • Domne Simona ce dor mi-a fost de tine…

    Roz ne-roz sau purpuriu sau vinetiu… orice ai purta esti frmoasa!

    Revin pe seara.

    CristinaC 17 martie 2010 23:50 Răspunde
  • ha…
    ca mi-am adus aminte… mi-am cumparat (comandat pe internet, fiindca n-am timp sa bintui desi mi-e ddooorrr) una pereche de sandale (espadrile) fucsia… deci roz.
    Mi-ar fi trebuit un ceas si nu ma puteam hotari daca bratara sa fie alba sau.. roz (ca si sandalele) o sa-mi iau pe cel cu bratara roz!
    si o sa pornim, aici pe blog… Fundatia: PRO-ROZ! fiindca roz este sperantza, si roz este curajul!

    iana 18 martie 2010 0:23 Răspunde
  • iana, eu, sincer, nu ma innebunesc dupa roz. dar si daca ash face-o, m-as intelege ca ma simt bine in pielea mea…roz si ca nimeni altcineva nu are cum sa se simta asisderea. or, daca pe langa mine- cea roz- ash vedea zeci de alte vestimentatii asemenatoare mie, m-ar pocni intrebarea: cand mi-am pierdut originalitatea, de vad atatea uniforme in jurul meu? parca eram altfel decat ele- maimutzicele astea din fruity-fresh- si parca, de fapt sigur, nu am avea cum sa purtam sentimente de confort asemanatoare, pentru ca nu facem parte din aceeasi istorie, mentalitate sau clan. faptul ca o suta de femei se confrunta cu o criza a personalitatii, a atitudinii, a originalitatii, a nu mai stiu cui, disperarea de a iesi in evidenta in orice fel le indruma catre un copy-paste atat de halucinant incat conduce pana la chipuri si trupuri aproape identice de spui ca-s fabricate pe banda rulanta, in timp ce femeile cu adevarat concrete si-ar asuma mai degraba, rapid, o schimbare de garderoba, tocmai de….simona ai zis bine…..jena. dar eu, repet, simona, ca nu e cazul, ca tu esti tu in pielea ta, iar ele sunt ele- doar intr-o culoare. 🙂

    tania 18 martie 2010 1:03 Răspunde
  • Ah, deci sa vin acasa fara tricoul meu roz cu floare??? Fara pantofii mei-spuma de capsuna? Fara geanta mea fucsia? Lovi-o-ar boala de (in)cultura locala, trebuie sa ii tinem piept cumva, cu foc, cu spangi, cu fum, cu mii de baionete. Vorbesc serios.

    amalia 18 martie 2010 5:45 Răspunde
  • well..eu am un telefon roz ”ok” ? de ala sic cu oglinda, pt dat cu gloss in ultimul moment…. 🙂 🙂

    tania,juztine ,trecator: opreaemilia200@yahoo.com. aici sunt a voastra 🙂

    Lm 18 martie 2010 8:48 Răspunde
  • Draga Simona,

    sfaturi n-am sa-ti dau, caci pe aici pe unde imi petrec eu zilele concentratia de pitipoance e din fericire scazuta. dar am incredere in sustinerea fetelor care locuiesc in Romania, ca te vor ajuta sa iti recuperezi rozul…

    Si am un comentariu, nu chiar legat de rozul tau, dar din punctul meu de vedere are tangenta cu rozul tau si cu frustrarea aparuta din critica si cintarirea/masurarea sociala…Cu riscul de a va schimba parerea despre mine, postez aici povestioara mea, a carei eroina sunt si care s-a petrecut pe 8 martie. sper sa va apuce risul si nu plinsul…

    O poveste care se incadreaza la capitolul “avantaje” ale traiului
    intr-o lume careia n-o sa-i apartin nicicind pe de-a-ntregul…unde n-o
    sa ma simt asa de “judecata” cum as fi de compatriotii mei romani, sau
    daca o sa ma simt judecata si cintarita, n-o sa-mi pese asa de
    mult…intr-o lume in care locuitorii nu dau prea multe parale pe
    vestimentatie, unde “coana Mitza biciclista” conduce in voie vehicolul
    dumneaei pe doua roti, chiar daca i se ridica poalele in cap la
    propriu (n-o sa fluiere nimeni dupa ea, ba nici n-o sa se uite
    nimeni…), iar daca o maninca in cur sau in oricare alte cavitate mai
    mult sau mai putin dosita, se scarpina exact in locul cu pricina,
    exact in momentul cind o maninca, indifferent daca are sau nu
    spectatori, iar daca simte vreun muc in nara stinga, baga fara jena
    degetul si-l scoate…la propriu…

    Asa ca ieri, ca o adevarata doamna, gatita corespunzator zilei
    aferente, cu cizme maro de piele intoarsa, cu palton crem, cu palarie
    maro si sal asortat, cu geanta pe umar…mergind eu de la munca spre
    gara, mi s-a facut o pofta iesita de sub orice control de ce
    crezi???…de seminte…da, da, seminte de floarea soarelui (n-am mai
    mincat seminte din facultate, sa tot fie mai bine de 10 ani de cind
    stateam pe bara, cu celelalte cioro-studente si croncaneam spargind la
    seminte…)…Si cum am un magazin turcesc in drumul meu, iacata ca m-am
    abatut pe-acolo si mi-am satisfacut si…pofta ce-am poftit. La inceput
    am bagat punguta cu pricina in geanta, cuminte, educata, eleganta…O
    lady, ce mai! Numai ca micile creaturi crocante si sarate ma tot
    strigau, cu vocile lor cristraline, ca niste iele care voiau sa ma
    duca la pieire…Si ajunsa pe peron, in asteptarea trenului, uite cum
    desface eleganta Mihaela punguta cu bunataturi, si isi umple cu nesat
    mina…Mai intii le-am despicat cu degetele, cu unghiile, dar
    randamentul scazut al procesului lasa papilele mele gustative mult
    prea avide si nesatisfacute…asa ca am inceput sa le sparg in dinti,
    asa, ca pe stadion…cu singura diferenta ca nu le scuipam cojile pe
    jos, sau nu inca…Vreau sa spun ca mult satisfacatorul process gustativ
    a continuat si in tren (m-am cam ascuns sub palarie cind a venit
    controlorul sa-mi verifice biletul), si apoi pe drumul de la gara spre
    casa, cind, cu rusine admit si rosesc (doar un pic), am inceput sa
    scuip si cojile pe jos (macar sunt biodegradabile)…Si ma bufnea si risul privindu-ma cu ochii
    mintii…si imagindu-ma ce personaj de sceneta comico-tragica sunt si ce
    comentarii as strirni eu in Romania…Iar aici, nu faceam nota
    discordanta cu nimic, nu stingheream privirile nimanui, nu ieseam din
    peisaj…Sper sa nu renunt in curind la toate regulile de bun simt
    sadite in educatia mea de doamna mama…Dar sa nu te surprida de m-oi
    vedea vreodata scarpinindu-ma te miri pe unde, sau, poate tragind vreo
    rigiiala pe cinste…(sau poate nu). Ca de va fi asa, sa stii ca de la
    Olanda mi se va trage…

    Sa aveti o zi buna.
    Spargatoarea de…seminte…

    Dea Valma 18 martie 2010 10:15 Răspunde
  • Bun venit, acasa !!

    Este pentru prima data cand iti scriu…

    Indraznesc, in sfarsit, s-o fac! Ma crezi c-am emotii?? Emotii ca-ti scriu, c-ai sa citesti, c-ai sa zambesti citind niste propozitii/fraze scrise cu timiditate dupa nu stiu cat timp de framanatari inutile…da!! si-am si un strop de teama-n suflet, teama ca voi gresi , ca ma voi exprima agramat…pentru ca tu scrii atat de perfect, de divin, de spumos…

    Te admir pentru tot ceea ce reprezinti TU – ca femeie, pentru gandurile tale frumoase, pentru ceea ce reusesti sa faci cu atata pasiune. Iti admir, si spre rusinea mea invidiez , harul! Vreau si eu!!!

    Ti-am citit ambele carti: Codul nebunelor maniere si Sex in (per)versiune clasica. Le-am citit pe nerasuflate… Mai vreau carti scrise de tine sau am omis vreuna?? Daca nu am facut-o, da-mi o veste buna. Pe cand voi citi o alta carte scrisa de Simona Catrina???

    Te imbratisez timid si cu speranta ca imi vei raspunde…

    Simona – tiza ta !

    Simona si eu 18 martie 2010 10:57 Răspunde
  • Simona, diferenta intre noi si ele este ca rozul este o stare de spirit pe care o ai sau nu.
    degeaba te imbraci in printesa daca in sinea ta apreciezi mai mult lucrurile materiale si admiratia tuturor… daca as purta o culoare in suflet ea ar fi roz… si as invesmanta cu ea pe toti oamenii, roz e culoarea fericirii.
    si lucrurile care ne plac si fac ceea ce suntem nu au cum sa se demodeze.
    esti frumoasa in orice culoare atat timp cat porti in suflet roz!

    honey 18 martie 2010 11:10 Răspunde
  • Buna dimineata la voi, la mine e, ca e soare si am o rochie noua…alb cu negru! 🙂
    Mai Simona, mie nu-mi place culoarea roz, imi place in schimb cum au sarit toate prietenele noastre sa te incurajeze si sa-ti spuna ca fiecare are cate ceva roz! De exemplu, am si eu o rochie aproape fuxia da’ recunosc ca am cumparat-o ca 1. imi sta extraordinar ca are o forma clasic conica si pt ca eu am fundu’ mare ma complimenteaza forma asta si 2. pt ca are un decolteu periculos, cumva in trapez si eu aveam un sutien maro cu buline – da, exact, fuxia! Si cumva, cand le brodesc impreuna se vad foarte cozy dar ideea e ca mie nu-mi place rozul! Insa in niciun caz, daca tie iti place, nu trebuie sa renunti la a purta asa ceva doar pentru ca poarta toata Romania sau doar fiindca madam Gaina e nebuna si se imbraca in alb si negru! N-are legatura cu atitudinea, era o chestie superba care a circulat pe Net, cu o doamna cu palaria mov! Pe scurt, povestea toate suferintele noastre, de la nu iesim pe strada la 15 ani ca avem un cos pe nas, nefardate la 30 de ani ca avem cearcane, ne-strinse in centuri la 40 de ani ca ni s-a ingrosat talia…ei bine, doamna cu palarie mov avea 80 de ani, isi trantea palaria pe cap si iesea sa infrunte lumea si sa se bucure de viata! Mie mi-a ajuns sa citesc respectivul text o singura data si desi aveam circa 30 de ani la vremea respectiva, umblu ever since cu o figurativa palarie mov pe cap si iata ca ma simt extraordinar ceea ce iti doresc si tie, si voua tuturor! In schimb, sunt mare (la propriu) si dedicat fan al mancarurilor japoneze atit de apetisant mentionate, precum si a fructelor de mare, ocazie cu care te invit pe aceasta cale sa mancam impreuna, sa ne facem impreuna de ris, snoabe asa cum ne aflam! Sushi nu stiu face acasa, dar fructe de mare da, te avertizez ca fac niste scoici pane, o salata cu creveti, fructe de mare si avocado precum si niste caracatita in sos de lamaie de se aseaza pisica si tot musafirul pe coada, intre timp sobolanul mi-a murit saracu’ (stiu de celebra ta musofobie de la tine!) si de aceea te invit inclusiv la domiciliul meu stabil din sectorul 3, zona Ozana.
    Deci, ca sa incheiem, nu port roz dar nu sunt de parere ca daca Adi Copilul Minune poarta adidasi Puma, eu nu mai am voie ca asta ma baga in tagma cu el/ei (n-am nimic cu Copilul Minune, am dat si eu un exemplu, altfel l-am vazut de cateva ori la volanul BMW-ului si l-am recunoscut doar pentru ca nu se vedea de dupa volan!). Mie imi plac incaltarile sport de la firma Puma, na, ce sa fac…..dupa cum imi place Fordul Focus pe care-l conduc dar nu pentru ca si Alice Nastase a avut sau mai are inca (nu stiu!) unul! Ci pentru ca e negru, nervos si e frumos al naibii cand il spal, luceste parca-i pleata mea 🙂
    Poarta roz pina nu mai poti, mananca numa’ ce vrei, si cand ai dubii palaria mov pe cap si foaie verde loboda gura lumii-i sloboda!
    Cu drag

    PS – Dea Valma, nu mai manca, fetita, seminte pe strada, asta nu e semn de libertate si o fata frumoasa si subtire ca tine n-ar trebui sa faca asta! Nu fuma pe strada, nu rigii in public, nu te scarpina in „cavitatea numita cur”, astea nu sunt semne de libertate ci de altceva! Si tu sti ca te iubesc! Doamna N….mama a facut o treaba extraordinara cu tine, nu lasa niste olandezi sa-i saboteze munca, nu de alta dar nu se cade! Una e sa porti roz si-alta e sa te scarpini in nas pe strada! Sau sa nu te speli pe maini cand mergi la buda! Sau sa vorbesti cu p%&! in public! Daca o pala de vint iti ridica fusta cand mergi pe bicicleta (in cazul tau!) e sexi si ravasitor dar crede-ma ca daca as pati eu acelasi lucru ar fi o treaba trista si eu respect oamenii din jur si mediul inconjurator, ca atare e bine fiecare sa se imbrace adecvat si sa se comporte cumva ca sa nu-i deranjeze pe ceilalti! Simona daca vrea sa poarte roz asa ar trebui sa faca, tie daca-ti vine sa spargi seminte e bine sa astepti pina-n fata televizorului! Prezinta avantajul ca poti da pe un canal sportiv, deschide o bere rece si injura de ce te enerveaza cel mai tare 🙂
    Va pupa Anca mult

    Anca G 18 martie 2010 12:26 Răspunde
  • Anca, Anca,

    de spalat pe miini dupa ce ma duc la buda n-am sa ma las, ca mi-e ca ma apuca iar pofta de seminte si cu miinile nespalate…mi se vor parea foarte sarate!
    iar tu poate ca nu cunosti deliciile limbii romane, ca atunci cind chiar te enerveaza vreun olandez, cum a fost depilda aseara, in tren, cind nimerisem cu prietena mea in compartimentul de „Silence”, care era oricum ticsit la ora aia de virf, si fiecare vorbea pe limba lui. Si se gaseste un „nene” cam la 45 de ani sa ne faca observatie ca acolo nu se vorbeste…. si eu m-am uitat dulce la el si i-am zis: „ce zici mai pulik? Sory and Thank you!”…si iti dai seama in ce ris ne-am cufundat…
    dar promit ca ma fac fata cuminte si educata si stilata, si cind ma voi intilni cu tine in Romania si vom merge sa mincam fructe de mare (si mie imi plac la nebunie! stiai da ?! si cu toate astea ai invitat-o numai pe Simona la ospat…) si ma vei plimba cu fordul tau, ma voi comporta decent si nu te voi face de ris…deci fara scarpinat, rigiit, mincat seminte…si musai cu spalat pe miini!

    PS. poate ca cititorii blogului inca nu stiu ca in Olanda, nu numai barbatii nu se spala pe miini dupa ce merg la toaleta, dar si femeile (era sa le spun „doamnele”…dar m-am razgindit la tipm).

    Dea Valma 18 martie 2010 13:04 Răspunde
  • Nicio piţipoancă roz n-o să citească postarea Simonei sau comment-urile, pentru că n-ar înţelege că sunt subiectul. Ele ştiu doar că sunt predicatul în bubu-club, tanga-fitness, calcinat-solar, injecţie-cafea, lanţgros-mascul.
    Au o aplecare spre a vorbi cu ” e” deschis, care, din nefericire, a devenit patologică şi la unii actori, politicieni, moderatori TV-e.
    Nu sunt afemeiat după roz, totuşi, m-am lovit de cartofi roz, vin rose, guzgani rozalii, roza vânturilor,roz chiloţiu, rozmarin, trandafiri roz, viaţa în roz numai când o iubeşti.
    Simona, ce culoare au piţipoancele în Canada?
    Aş sta numai pe Animal Planet cu pinguini. Se pune?

    Omuldelamunte 18 martie 2010 13:06 Răspunde
  • :)):)) Da, m-am recunoscut imediat. Am patit acelasi lucru si totul a culminat cu vizita mea in UK (imi tot aduc aminte de asta, se implineste un an de atunci… probabil de aia 🙂 ). Dupa ce am visat toata viata,cam de cand am aflat ca I sunt Eu si have inseamna ca am, sa vizitez Regatul (bine, visul continea si un sot englez, da’ pe ala l-am pierdut pe parcurs). Si cand am avut ocazia, am ajuns la Cambridge si, doar pentru cateva ore, la Londra. Si m-am bucurat nespus ca prima mea excursie in strainatate nu a fost Paralia sau Egipt. 🙂 Nu a durat mai mult de o saptamana sa aflu ca e deja la moda sa mergi la Londra cu Wizz-ul. Si nici mandria ca am vazut Cambridge-ul nu m-a tinut mult, pentru ca toata lumea inca ma intreaba cum a fost la Londra (desi am stat acolo doar 5 ore din 5 zile ).
    Cand m-am inscris la aerobic, am fost privita ca o pitzipoanca. Inelul meu de argint cu pietre care imi place enorm e privit indoielnic de unii. Din cazua pietrelor.
    ETC. Dar ma uit in biblioteca si nu pot decat sa respir usurata ca eu am ceva in plus, totusi. Pacat, insa, ca atat de multe lucruri valoroase au fost aduse la acest stadiu din cauza snobismului si a parvenitismului.

    Andutza 18 martie 2010 14:24 Răspunde
  • Era cat p-aci sa sterg articolasul aseara, mi se paruse derizoriu, fara miez, dar raspunsurile voastre m-au invoiosit imediat. 🙂 Mi-am dat seama ca suntem mai multi in liga napastuitilor de ifosele mondene, cei care nu mai avem confortul de a ne etala gusturile, de teama ca ele vor fi identice cu ale unei penibile majoritati bulevardiere, de teama ca nu cumva o slabiciune de-a noastra sa fie si a vreunui toparlan – crancena coincidenta. M-ati linistit, va multumesc, citesc cu uriasa bucurie mesajele voastre de-aici, am sa revin. 🙂 Voiam sa va spun tuturor ca mi-ati rasfatat gandurile si sufletul azi.
    Bine ati revenit, Valin, Dorulet, AncaG!
    Bine ati venit, Andutza, bine-ati venit, Simona-tiza-mea!
    Hai ca ma duc sa mai scriu ceva, altfel mananc bataie la scena deschisa de la Ionut Banuta, creative-directorul nostru de la Tango. 🙂
    I’ll be back.

    Simona Catrina 18 martie 2010 14:52 Răspunde
  • Omuldelamunte, multumesc. 🙂 Ai dreptate, in fond noi ne cam stim deja unii pe altii, macar virtual, in anturajul acestui blog. Toapele nu intra in target, din fericire. 🙂

    Simona Catrina 18 martie 2010 14:54 Răspunde
  • Amaliaaaaa, eu am trei perechi de incaltari roz, am ghete, pantofi si sandale. 🙂 🙂 🙂 Te inteleg si subscriu si semnez cu pix roz. 🙂

    Simona Catrina 18 martie 2010 14:55 Răspunde
  • Io am remarcat, in schimb, ca pitipoanecele vorbesc, ele intre ele despre altele si DA, le numesc tot ”pitipoance”: )
    Am murit de ras, m-am intalnit intr-o zi cu o fosta colega mai tanara decat mine(adica are undeva spre 28 de ani, deci n-a schimbat prefixul trecand la cifra 3) si a insistat s-o insotesc la un coafor, mai ascuns asa, adiq d’ala care functioneaza numai cu circuit inchis (deductia mea a fost ca e clandestin pur si simplu, neplatindu-se taxe la stat pt el) sa vad ce grozave-s fetele alea si ce mana au, ca tot voia sa se nuanteze la par.. Am uitat sa mentionez, ne-am intalnit parcandu-ne, in acelasi timp, aproape, masinile undeva in zona Ateneului. Ei, si poate pentru ca nu ne mai vazusem de zece ani, dar si pentru ca uneori imi place sa fac asa, un mic slalom neasteptat prin programul meu, am zis: hai ca merg, pentru 10 minute.Care zece minute au devenit vreo 20, dar, de fapt, fata incepuse sa-mi insire acolo, in timp ce i se aplica vopseaua-n par, despre ce tipi au mai trecut prin viata ei, ca tocmai era cu unu’ pe care-l cam intretinea ea, un iresponsabil, blah .Si ca o gramada dintre tipele care ne fusesera colege (am avut candva o colaborare-bursa la un ONG, de-acolo ne stiam) au aere de pitzi, si se-mbraca asa si pe dincolo, ca le-a vazut ea, etc. Eu era sa lesin, ca tocmai aveam o geanta orange cu mine, exact genul de poseta_de_pitipoanca, cu bareta, imposibil de purtat altfel decat pe mana, si in adancurile-mi bine ascunse hohoteam cu foc.Pentru ca ma gandeam ce va spune in viitor si de mine..Si-atunci, cred, m-am gandit/intrebat prima oara ce naiba inseamna termenul asta pe care adeseori l-am gasit in sinonim adecvat de ”cocalareasa”; )
    Am plecat amuzata de la rendez-vous-ul adhoc, caruia nu i-am zis ”nu” la timp si m-am dus intr-ale mele.
    Acum, ce vedem noi prin mall-uri, pe strazi sau prin cluburi (in ultimele eu ajung foarte rar, de max 3 ori intr-un an) e haios: burti revarsate, insotitoare de ghiuluri si, vara, mai mereu budigai si slapi asezonati cu posesoare de talii de viespe cu tocul cui si posetele si maioutze sclipicioase si fite cat cuprinde; dar de-aici si pana a incepe sa ne gandim ca mai bine nu imbracam niste chestii care ne plac de teama de-a nu fi confundati, mi se pare cale destula.
    Asa ca draga mea Simona, daca tot ai decis pentru o vreme revenirea in peisaj mioresc, eu personal mi-as dori sa aduci tu vant canadian pe-aici si adieri de ce culoare ai tu chef; ca asta ar mai lipsi, sa-ncepem sa ne facem franjuri dorintele doar pentru ca o mana de asparagusi cu ceva mai multi bani decat noi proaspat iviti din pepinierele cu prostie degajat etalata prefera absolut intamplator si sezonier ce ne placenoua de-o viata; si-o sa ne placa si pe mai departe..

    Una 18 martie 2010 14:56 Răspunde
  • Dea Valma… jurnalul tau e delicios. 🙂 O pagina care ne mai umanizeaza un pic. Ne face mai reali, mai firesti.

    Simona Catrina 18 martie 2010 14:57 Răspunde
  • Una, mi-a placut povestea ta, mi-a trimis flash-uri sclipicioase din societatea pe care o traversam vrand-nevrand. 🙂 Recunosc tabloul, am dat cu capul de el de fiecare data cand m-am ridicat in picioare. 🙂

    Simona Catrina 18 martie 2010 14:59 Răspunde
  • Cred ca Simona a ales culoarea roz ca un simbol al drumului ei spre re-adaptarea in viata romaneasca.
    Este o mare diferenta intre viata de zi cu zi in Canada si cea din Romania. In Canada/Toronto, te uimeste modestia oamenilor, faptul ca nu nu stii cine este bogat si cine are venituri medii, atunci cind mergi pe strada, cind esti la teatru, restaurant, sau in orice loc public.
    Pentru noi, romanii, canadienii sunt imbracati chiar prea modest.
    La birou nu se admit culori tari, bijuteriile trebuie sa nu se observe. Ma refer la lumea finantelor.
    Noi cei plecati din Romania venim cu atita dragoste inapoi in vizita in Romania, cu sufletul plin si cu dorinta de a veni in tara noastra, de a fi printe ai nostri.
    Ne bucuram asa de mult sa fim impreuna cu rude si prieteni. Insa contactul cu lumea din jur, pe strada, institutii, magazine parca ne inghite energia, ne socheaza.
    Apoi realizam ca pe strada si in orice loc public nu mai suntem “printre ai nostri”.
    In Canada “a epata” este considerat o lipsa totala de maniere. La fel si agresivitatea fizica si verbala. Ironia incisiva, luatul peste picior in stil romanesc nu sunt acceptate.
    Dupa multi ani traiti in Canada aceasta agresivitate din Romania parca te imbolnaveste.

    Societatea canadiana este o societate bazata pe subtilitati, pe care noi romanii le intelegem mai greu, mai ales la inceput.
    Va voi da un exemplu. Daca la birou un manager spune unui subaltern “That is an interesting tie!”, asta inseamna ca a doua oara sa nu mai porti acea cravata la serviciu pentruca nu este acceptabila.
    Asta este maximum de agresivitate verbala despre care am auzit. Daca nu accepti regulile jocului esti eliminat in mod foarte gratios, nici macar nu-ti dai seama decit la sfirsit.
    Un alt lucru care ma socheaza in Romania este faptul ca foarte multe femei, in pozitii profesionale se imbraca cu o lipsa de profesionalism pina la indecenta.
    Am urmarit la TV in Toronto intrarea echipelor pe tari la prima sedinta a Parlamentului European, dupa vacanta. Am stiut imediat care era echipa Romaniei pentruca femeile parca erau costumate in prostituate. Nu veti vedea aceste decoltee in Canada decit daca mergeti seara pe Yonge Street unde se posteaza prostituatele.
    Nu pot sa-mi imaginez cum aceste femei se auto-degradeaza. Unde au vazut ele femei care se imbraca asa?
    Intr-o seara am fost la un restaurant in Bucuresti. La o masa era un grup de oameni intre 50-60 de ani, oameni care pareau educati. Una dintre femei, in jur de 55 de ani avea asa un decolteu generos incit am fost convinsi ca cel putin un sin ii va cadea in farfuria cu supa.
    Acelasi si lucru am vazut la TV, indiferent de emisiune.
    Asa ca intoarcerea in Romania inseamna si o lupta intre suflet si ratiune.
    Se spune ca noi cei plecati suntem cei mai fericiti in avion. In drum spre Romania suntem fericiti ca mergem „acasa”, iar in drum spre Canada suntem fericiti ca mergem la normalitate.

    Odille 18 martie 2010 15:57 Răspunde
  • Odille,

    foarte frumos punctat in emailul tau decenta canadienilor si diferentele de maniere si perceptii, in general…
    nu pot spune acelasi lucru despre olandezi care, intre noi fie vorba, sunt considerati „taranii europei”…poate ca merita sa revin si eu cu o mica radiografie a societatii olandeze vazuta strict prin ochii mei, dupa noua ani de pripasire pe aceste meleaguri.

    Dea Valma 18 martie 2010 16:21 Răspunde
  • Da Odille, foarte bine punctat…
    Ne uitam la TV – canele romanesti. Cum muti pe un canal romanesc vezi diferenta: prezentatoare prea fardate, prea decoltate, prea tipatoare… nimic natural. Totul pare fals. Totul pare prea „tzeapan”. Indiferent de emisiune. Stiri, Stiri sportive (la stirile sportive macar de doua ori pe saptamina o vedem pe „bomba sexy”) divertisment… toate la fel de fardate, la fel de decoltate.
    Se cere un pic de decentza, ceva mai multa natureletze…
    Romania nu vrea sa inteleaga asta.

    iana 18 martie 2010 16:33 Răspunde
  • Dragele mele, sunteti super. Mie imi scapa toate astea, pentru ca vacantele si plecatu’ hai-hui pe la cursuri prin Europa si nu numai, nu se prea pot numara..E altceva cand locuiesti acolo si ai intrat in cotidianul unui popor si i te adaptezi.
    Sunt de acord ca simplitatea este preferabila, mai ales ca foarte multa lume la noi confuzeaza simplitatea cu simplismul.Si de-aici ies la iveala o gramada de probleme.Mai vin, mai scrieti-ne, Simona a pus un mare punct pe un i dureros cu postarea asta noua care-mi da tavalugul roz prin pudra de talc, iar eu m-as repezi sa-l musc, imaginandu-mi ca-i vorba de zahar: ))

    Una 18 martie 2010 16:37 Răspunde
  • @Odille Acum nu înseamnă că dacă Bill Gates vine la o serată în blugi şi maio, de mâine, acesta va fi etalonul modestiei aşa cum, nici şeful nu este arbitrul eleganţei dacă apari cu o cravată, decentă în opinia celorlalţi şi nu ca un moft discreţionar al superiorului ierarhic.
    Da, ne-ar cam trebui inoculări cu gene anglo-saxone, dar şi lor nişte gene ale gintei latine! Probabil că şi-n mezozoic oamenii cavernelor aveau comportamente diferite de la o peşteră la alta şi s-au bătut între ei. Astăzi, din ce în ce mai mult, vorba îi ia locul bâtei, dar luatul peste picior are şi el farmecul lui, admit că nu pe Wall Street, dar într-o fabrică de mobilă cu muncitori români…
    Poate-poate m-aş obişnui cu „Good day to you, Sir! May God bless your existence”, dar o raită prin Ro ca să-i spun şefulului „Boss, azi muncim sau stăm întru-un cot, ca mata? mi-ar mai încărca cu sarcini pozitive trăirile. Al naibii şef! Da’ şi io!

    Omuldelamunte 18 martie 2010 16:49 Răspunde
  • Dupa ce am trimis mesajul mi-a parut rau. Nu as fi vrut sa ginditi ca fiind plecata din Romania incep sa critic societatea de acolo. Ma bucur ca ati primit mesajul asa cum l-am trimis. Imi pare rau si sufar ca lucrurile in Romania au luat aceasta cale.
    As vrea sa scot un lucru in evidenta, foarte important in cultura canadiana. Totul se face in asa fel incit sa traiesti intr-un mediu placut, sa nu deranjezi. Cei care traiesc in Canada stiu. Copiii sunt invatati ca trebuie sa foloseasca „cuvintul magic, Thank You”. M-am invatat deja cu aceasta atmosfera.
    Din cauza asta cind ma plimb pe strazi in Bucuresti , desi imi este atit de drag si mingii cu privirea cladirile si amintirile, parca simt o tensiune in aer. Este o tensiune care vine de la cuplurile care se cearta cu glas tare, admonestari de la taximetristi, oameni de pe strada, etc.
    Este atit de important pentru noi toti sa traiti intr-un mediu faca aest gen de tensiune zilnica.

    Odille 18 martie 2010 17:11 Răspunde
  • Odille, ai descris exact si superb situatiile din tarile noastre!

    M-am mirat de multe ori de ce sunt semi-dezbracate toate prezentatoare de la posturile de TV romanesti chiar daca afara sunt -20 grade… macar cea care prezinta vremea ar putea sa fie in concordanta cu subiectul ei…

    Nu mai vorbesc ca pe aici nu mi s-a intamplat sa intalnesc la servici femei care lasa dupa ele o dara foarte puternica de parfum… chiar daca e scump si vrea sa arate colegelor ce multi bani are sotul ei…

    Eu lucrez cu publicul si ni s-a sugerat sa ne imbracam cat mai modest caci oamenii care apeleaza la serviciile noastre vin pentru a rezolva o problema si nu doresc sa vada lume care face parada modei cand ei poate nu mai au bani de paine…

    As putea continua… In Romania pana si mama m-a intrebat daca am de gand sa umblu in jenas si pantaloni trei sferturi pe toata perioada cat stau in Ro si daca ma duc ” in halul acesta” in vizita . DA. M-am dus in acest hal in vizita pentru ca prietena la care m-am dus voia sa ma vada pe mine nu ce haine am.

    Apropos de roz… In Canada culoarea roz este simbolul luptei impotriva cancerului de san.
    vezi :http://bcsc.ca/

    Unii au lucruri roz pe care le poarta si le cumpara special ca sa sponzorizeze lupta impotriva cancerului de san. Pe birou la mine este o cutie cu batiste de hartie roz… cu pangalica aferenta pe ambalj.
    Roz este asa cum a spus iana este speranta ca boala va fii invinsa si curajul de a lupta inpotriva ei.

    un gand roz tuturor!

    CristinaC 18 martie 2010 17:13 Răspunde
  • CristinaC,
    la campia aceea m-am gindit cind am scris despre roz…

    iana 18 martie 2010 17:24 Răspunde
  • Simona Catrina, pentru mine este putin mai simplu caci, avand o varsta mai matura :)), tinutele mele nu sunt in concordanta cu fitzoasele din urbea mea. Oricum este un oras cosmopolit, eterogen care accepta fara prea mari semne de exclamare, orice in materie de vestimentatie. Sustin fara menajamente ceea ce s-a scris deja. Ramai asa cum simti ca vrei sa fii. Vei fi unica, mereu!

    Moi 18 martie 2010 17:24 Răspunde
  • Buna Simona,

    excelent articolul. umorul tau este molipsitor.nu voi scrie prea mult.sunt ardeleanca si sunt „scurta” la vorba.
    nu-mi plac nici mie „dropiile senzuale” (Plesu)…nici „pitulicele cu pretentii” si sa nu mai vorbim despre scroafele urcate in copac care ajunse acolo se chinuie sa cinte ca o privighetoare.
    Referitor la mode, da exista o maimutareala generala. Unii se trag intr-adevar din maimuta. Totul trebuie sa fie la moda: excursii, arta culinara, vestimentatia si chiar cartile. Doamne fereste sa citesti o carte care a aparut acum 2 ani. Culori: imi plac toate
    culorile si mai ales cele care sunt „contra” marilor experti in moda.
    S-auzim numai de bine. gabrieladanaudrea@yahoo.com

    Gabi U. 18 martie 2010 17:38 Răspunde
  • Pe o nota nostima si cu scuze ca va iau atit din timp, vreau sa va spun o poveste. Cu citiva ani in urma am ajuns intr-un mall intr-o zona unde locuiesc mai mult rusi. Acest mall se numeste Promenade Mall. Intr-un magazin am vazut un palton de care, fara eaxgerare, m-am indragostit. Era albastru cum sunt penele din coada paunului, lung si evazat, cu o blanita albastra in jurul gitului si la baza paltonului. Insa pretul era foarte ridicat. Acest palton nu era destul de gros pentru iarna, iar blanita nu ma lasa sa-l port primavara.
    Am decis, cu parere de rau, sa nu-l cumpar. M-am mai dus de citeva ori, insa avea acelasi pret. Anul urmator il vad din nou in magazin cu acelasi pret. De data asta am vorbit cu o vinzatoare si mirata am intrebat-o cum de tin acelasi palton doi ani, fara sa-l vinda si nu micsoreaza pretul. Spre uimirea mea mi s-a spus ca acest palton se vinde foarte bine.
    Atunci am intrebat cine-l cumpara pentru ca stiam ca nu vei prinde o canadiana imbracata cu acest palton nici pe patul de moarte. Am aflat! Rusoaicele erau cele care-l cumparau.
    L-am cumparat si eu pentru ca imi era teama ca va dispare.
    Nu l-am purtat niciodata in Canada, numai din cind in cind ma uita la el, sub husa. Insa, cind am venit in Romania, toamna tirziu, am fost fericita sa-l port si nu am socat pe nimeni.
    Exista o vorba in limba engleza: You can take the boy out of the country, but you cannot take the country out of the boy. Asa si cu gustul meu. Imi place sa cred ca este un gust european continental.

    Cristina ai mare dreptate. Culoarea roz este un simbol.

    Odille 18 martie 2010 18:16 Răspunde
  • Odille,

    Fosta mea colega de birou, o rusoaica, are acelasi palton albastru cu blanita, descris de tine, care se asorteaza atit de bine la ploaia olandeza… 🙂 si din cite povestea are niste prieteni foarte buni in Cadana. poate o fi si paltonul ei tot de la Promenade Mall, ca ea prin Rusia nu prea mai calca iar prin Olanda nu am vazut inca un palton ca al ei.

    Dea Valma 18 martie 2010 18:33 Răspunde
  • Noua mea obsesie, careia ii vor urma altele si altele, este ca ma bucur ca am (acum) capacitatea de a intelege atat modestia vestimentara generala a Americii si a Canadei, cat si dorinta de eleganta si culoare a Europei, si , mai mult, poate chiar penajul pitipoancelor autentice, care lupta si ele, in felul lor, pentru a carpi, pe dinafara, haurile de dinauntru. Inca un pic si o sa ma sufoce admiratia pentru umanitate in general si pentru intelepciunea mea in special 🙂
    Fiecare segment are o anumita cultura, din care deriva toate celelalte lucruri.
    Si, iata ca, pe segmente diferite, chiar si culorile au semnificatii diferite.
    Daca in America un roz este o pata binevenita de culoare, dupa care eu imi intind cu insistenta gatul, in Romania ajunge sa fie banuit de altceva, si e bagat in sertare unde nu apartine.
    Dar, peste toate, spiritul rulz, ca sa ma exprim in limbaj pitipongmatic.

    amalia 18 martie 2010 21:13 Răspunde
  • Dea Valma, cu siguranta este din Toronto, pentru va nu am mai vazut asa un palton albastru! Deocamdata ma uit la el ca la un tablou.

    Odille 18 martie 2010 21:35 Răspunde
  • :)) :))

    imi pare rau pt mancarea chinezeasca.

    roxs 18 martie 2010 22:08 Răspunde
  • citindu-va azi, mi-am adus aminte de ce-mi place aici, la Simona 🙂

    un trecator 18 martie 2010 23:10 Răspunde
  • pink is like red, but not…quite. Right! 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=rJVWq67f8XU

    mai precis:

    Pink it´s my new obsession
    Pink it´s not even a question
    Pink on the lips of your lover, ´cause
    Pink is the love you discover
    Pink as the bing on your cherry
    Pink ´cause you are so very
    Pink it´s the color of passion
    `Cause today it just goes with the fashion

    tania 18 martie 2010 23:10 Răspunde
  • Ieri am văzut o siluetă cu un pardesiu albastru, croială cloche, talia marcată de un cordon fără ciucuri verzi, blăniţă albă la guler şi neagră la genunchi, sau invers, pentru că n-am văzut bine din cauza fusului orar decalat cu 7 ore.
    Se ferea de vociferări cu decibeli needucaţi, taximetrişti care aleargă ca focile după peşte, bancuri deşucheate spuse la portavoce, haos urban. Tu erai!

    Omuldelamunte 18 martie 2010 23:11 Răspunde
  • un trecator, chiar, de ce iti place aici?????

    culmea, si eu mi-am amintit astazi motivele pentru care am ales sa o citesc pe simona. adevarul este ca nu de putine ori ne infometeaza rau de tot, iar atunci cand se asterne din nou pe scris, parca parca savurez orice punct si virgula. Simona, tu ai aripi. dar ai aripi si la picioare, precum Hermes. de asta mi-am amintit eu astazi.

    tania 18 martie 2010 23:24 Răspunde
  • Omuldelamunte, ai dreptate, eram eu, cu tot cu palton albastru, refugiata pe blogul Simonei.
    Simona, datorita calitatilor ei, a reusit sa creeze o ambianta asa de placuta, in care nu numai ca te bucuri sa fii, dar te simti si protejat.

    Odille 19 martie 2010 0:04 Răspunde
  • aha, Odille, cam asa ceva. este relaxant, este ca rozul ala purtat natural, ne-pitiponc, ca sa incerc o legatura cu discutia voastra de pana acum. nu se forteaza lucruri, este caldura data de blandetea in spatele careia se ascunde, totusi, nervul. si nerv spun in sensul ala bun, nu al nervului dat de existenta stinghera a unui neuron anemic. si, una peste alta, citind ce se scrie de-o parte si de alta a oceanului, mi-am adus aminte de reactia unui amic sosit de pe acele meleaguri, vazandu-mi cravata (cu putin roz) : „indrazneata atitudine”. sa va mai spun ca mi-am luat, mai apoi, o cravata toata roz? cu camasa in ton ? :)))

    un trecator 19 martie 2010 0:09 Răspunde
  • aaa, uitasem. ca spuneati si de atitudine, plus restul, la modul de-a fi voi (noi) inseva (insine). cred ca asta ar suna in acelasi fel.

    http://www.youtube.com/watch?v=BIvka3SSv9Y&NR=1

    un trecator 19 martie 2010 0:11 Răspunde
  • pai, odille, eu spun ca daca tot e o ambianta asha de placuta aici, intelegem calda, atunci sa-ti pui paltonul albastru in cuier, ca sa te simti si mai confortabil. 🙂 trecator, parca vad toti nervii tai buni, din spatele blandetii tale cocotati pe cravata si stationand pe camasa. 🙂

    tania 19 martie 2010 0:17 Răspunde
  • un trecator, nu m-as supara prea tare pe camasha roz… am vazut ca este in tendintze… au inceput sa apara si aici, de partea cealalta a oceanului (unde lumea e mai conservatoare decit in Europa) timide manifestari de roz la barbati. Am vazut citeva dungulitze rozalii pe camasile de office ale domnilor, ba chiar si cite o camasa roz (foarte) pal si alte dungi ceva mai indraznete roz pe cravatele unora…
    Da, e primavara si imi iau cite o pauza de 10 minute si ma duc la o cafea cu lapte – azi a fost chiar frappucino – si ma „zgiiesc” la cravatele si camasile domnilor… tot la o pauza de cafea si ei.

    iana 19 martie 2010 0:23 Răspunde
  • vazusem ca se poarta (in prezentarile de moda) sosete la fusta… si mi-am zis in barba „no way” – nu are cum sa imbratiseze suflarea feminina asa ceva.
    Am vazut azi prima – deci deja se poarta: geanta Valentino – din aia cu trandafirul desfacut pe ea – fusta conica pina la genunchi – sosete gri deschis + pantofi negri – si pardesiu… arata ciudat dar unde ca se poate… daca vrea omul .

    iana 19 martie 2010 0:27 Răspunde
  • am vrut sa zic „arata interesant”… dar eu sint emigranta asa ca sa ma scuzati.

    iana 19 martie 2010 0:28 Răspunde
  • iana, esti….tare :)))))))

    un trecator 19 martie 2010 0:29 Răspunde
  • iana, din ce stiu eu si sunt de cam multi ani aici, roz este ca un semnal ca acel barbat este gay. In Toronto nu este bine sa trimiti acest semnal, decit daca esti cu adevarat gay. Este a doua mare comunitate de acest gen din America de Nord, dupa San Francisco.

    Odille 19 martie 2010 0:39 Răspunde
  • iana, putem scoate sosetele, iar in locul gentii Valentino, punem una de la Dior? Putem? 🙂

    tania 19 martie 2010 0:40 Răspunde
  • mai in gluma, mai in serios lumea te eticheteaza… peste tot.
    Sapatmina trecuta (cu ocazia petrecerii copilului) am ajuns la coafor. Eu nu ma holbez la lume decit cind ma relaxez … altfel nu stiu cine e linga mine in metrou, cine e in fata mea pe scaunul „stilistei” … etc… la fel cum nu conteaza cine de unde vine din simplul motiv ca si eu vin de undeva. deci Sara care imi spala parul e o dulce fiindca asa e ea, nu conteaza ca vine din Mexic. Afi – stilista – are o super mina fiindca ma tunde asa de „misto” si nu conteaza ca ea in Iran statea imbrabodita… Dar la ele conteaza… nu ma asez bine pe scaun ca Afi zice: clienta de dinainte e rusoaica (azi e ziua cu rusoaice aici pe blog). la care eu nu zic nimic. si ea continua: poti sa zici ca e rusoaica dupa par. si eu: really? zice: da, n-ai vazut ca isi coloreaza parul rosu? ahaaa deci rusoaicele isi coloreaza parul rosu. si atunci si eu? zice: tu Iana „it’s hard to say” fiindca eu m-as fi adaptat si de aceea ma fac asa mai blond – gri. S-o creada ea, Afi, si Sara ca de la adaptare mi se trage blondu’… e de la firele albe pe care daca as fi in Ro mi le-as camufla cu ceva suvite, dar asa aici e mai ieftin sa te colorezi toata…
    Asta asa, ca sa vedeti ca se poate si in America… cu etichete si cu vorbe dupa pupaturi.

    iana 19 martie 2010 0:44 Răspunde
  • iara daca e geanta Dior- o bagam la inaintare pe cea mai tare: gri cu suvitze roz! Pfuuu, ce vestimentatie ar iesi. fusta conica pana la genunchi, pantof negru, geanta gri cu ceva roz fin si pardesiu cu niste mici reflexe spre lila pe la buzunare (nu mov ca ajungem la flacara violeta) 🙂

    tania 19 martie 2010 0:45 Răspunde
  • Draga Odille,
    s-ar fi putut sa vad numai gay … fiindca prea stateau bine camasile alea pe ei … si eu stiu ca in general astia ori sint luati ori sint gay… 🙂

    iana 19 martie 2010 0:46 Răspunde
  • da, Odille, de asta-mi spunea si amicul meu ca sunt indraznet. dar nu ai putea compara ceea ce se intampla cu rozul pentru barbati la voi, cu ceea ce a patit Simona cu rozul, aici la noi?

    un trecator 19 martie 2010 0:46 Răspunde
  • tania, si gata plec acasa…
    Dior are ceva „pitipontesc” din cauza la „mitzuricile” cu litere D si C care atirna de geanta … si mi-e sa nu zica lumea ca avem gusturi ca pitipoancele… ca altfel n-as obiecta.. 🙂

    iana 19 martie 2010 0:50 Răspunde
  • 🙂 🙂

    tare asta. pai nu, iana, Dior luat din SUA sau din Franta, nu din Turcia si nici germania, unde D si C sunt bine atarnate dar din pacate doar prost copiate. 🙂

    tania 19 martie 2010 0:52 Răspunde
  • :o) depinde de atitudinea cu care porti rozul

    Fanfan 19 martie 2010 1:05 Răspunde
  • un trecator, este foarte ciudat pentru ca sunt foarte sensibila la culori, insa nu am observat acest roz. De fapt sunt foarte multe lucruri pe care nu le inteleg in Romania. Am avut alte lupte de luptat.
    La orice coada eram coplesita de faptul ca nu aveam spatiul meu in care sa respir. Stiu ca eram ridicola pt ca la banca, farmacie, cind vedeam ca vin oamenii peste mine, ii rugam sa-mi lase un pic de spatiu. Probabil ca se gindeau ca sunt un pic cam nebunica. Nu mai ma interesa culoarea pe care o purtau.
    Apoi ma agresa limbajul de pe strada si de la televizor.
    In legatura cu aceste subtilitati despre care vorbeam intr-un mesaj anterior, va voi da un alt exemplu. Am avut o colega englezoaica, nascuta in Canada, care se casatorise cu un canadian ai caror parinti erau o englezoaica si un ucrainian.
    Englezoaica mea imi povestea ca ea are nevoie de “privacy” si ca urmare cind vroia ca sotul ei sa nu o deranjeze, ea se inchidea in camera ei si plasa in fata usii un arici –jucarie. Numai cind ea lua acel arici, el avea voie sa intre in camera.
    Cind ne-am cunoscut mai bine mi-a marturist ca sotul ei are toate semnalele culturii anglo-saxone scurtcircuitate pt ca tatal lui era ucrainian si ca urmare ea nu putea sa comunice cu el intr-un fel subtil, prin semne care sa nu fie observate de cei din jur. Se pare ca sotul cu scurtcircuitul cerea explicatii.
    Cred ca mi-a facut aceste marturisiri pt ca se gindea ca fiind din Europa de Est inteleg ce inseamna sa nu primesti acele semnale.
    Scurtcircuitul se pare ca era destul de serios pt ca au divortat.

    Odille 19 martie 2010 4:43 Răspunde
  • Permiteti?

    Nu Roz ci Mov este culoarea gay… tocmai am scris o istorie care a disparut brusc de pe blog… nu erau prostii.
    Am o colega gay care m-a documentat si m-a invata chiar si sa ii recunosc … toti au cate ceva mov chiar daca e numai o liniuta pe inel sau cercel..
    Si curcubeul e simbolul lor si drapelul… asa ca daca vedem o masina cu un curcubeu lipit pe parbriz… stim sa ne purtam cuviincios si sa nu ii jignim

    CristinaC 19 martie 2010 7:31 Răspunde
  • mai, vad ca voi vreti sa-mi arunc cravatele :)))

    un trecator 19 martie 2010 9:12 Răspunde
  • Dar ce-i atata suparare pe culori si simboluri, pe puful pixului si pe apa Dunarii?! Fiecare poarta ce are chef si ii face placere, ca de-aia suntem liberi si fara prejudecati, nu?

    Nu-mi place generalizarea la toata suflarea romana din acest text. Toate tarile isi au pitipoancele si autoatestiitoarele lor. Peste tot in lumea asta exista cluburi de fite, genti de firma si i-Pod. Nu sunt romanii nici primii, nici ultimii care iubesc barfa colectiva si paiul din ochiul vecinului. Iar rozul si curcubeul chiar nu au nici o vina ca au fost implicate in asta.

    MR 19 martie 2010 9:54 Răspunde
  • @MR- Tu ai fost mai direct(ă), ai învârtit cuţitul în rană mai a la Liviu Rebreanu, româneşte, cu custurea atârnând la şold. Ai mare dreptate!
    Eu am vrut să fiu mai subtil, să-mi însuşesc arătările(cu degetul) şi stilul aluziv pacifist al unui şef canadian, drept pentru care am întrebat ce culoare au piţipoancele în Canada.
    Indiferent de culoare, aici, pe mândrele ţinuturi, le recunoşti după botoxul care le încurcă la vorbire şi şurubul care străluceşte în păr, de la face-lift. Băieţii sunt crescuţi cu silicon. Au automatisme în vorbire şi comportament anti şef canadian.
    Ruşine, Dinu Patriciu!

    Omuldelamunte 19 martie 2010 11:11 Răspunde
  • @Omuldelamunte – Sunt mai direct poate pentru ca sunt mai aproape de subiect. Traiesc in Romania, in Bucurestiul ala asaltat de oameni de tot felul, de praf, de claxoane. Ma uit la posturile TV romanesti, merg pe strada in fecare zi, stau la cozi cand e musai. Dureaza mult pana aleg un ziar sau o revista fara porcarii. Poate ca sunt nebun si/sau prost, dar lucrurile nu vor fi mai bune daca doar acuzam, daca doar ne vaitam ca la noi e ca la nimeni, ca la noi nu se face nimic si ca romanii sunt fara educatie.

    Si, apropos, rozul e culoarea internationala a luptei impotriva cancerului de san. Si in Romania se vand lucruri roz pentru aceasta campanie.

    MR 19 martie 2010 12:24 Răspunde
  • MR, intreaba-te cate pitipoance stiu de simbolul culorii roz, cu exceptia semnificatiei de gay. ca daca pitipoancele ar stii de culoarea cancerului la san, nu s-ar mai da in vant dupa roz, hai sa fim seriosi.

    tania 19 martie 2010 13:08 Răspunde
  • @MR – Mulțumesc pentru palma peste ceafă/fund ! Ne-a luat valul uitând cu desăvârșire că și pițipoancele, săracele de ele, sunt tot femei.
    Cine are curaj să se-ncumete la un mic test. Motive care ne califică și care ne descalifică din „postura” de piți. Sunt prima dacă tot m-a mâncat tastatura :
    Ma califică următoarele :
    – îmi plac la nebunie poșetele de firmă, hainele idem,
    – îmi place să știu tot ce-i mai nou în materie de rochii, accesorii, parfumuri, chiar fumuri uneori,
    – citesc bârfele,
    – bârfesc cu prietenele cele mai bune de mama focului,
    – merg săptămânal la coafor, mani și altele,
    – nu ies din casă nefardată măcar un strop,
    – folosesc lip gloss cam des,
    – îmi place să conduc cu muzica la maxim.
    Mă descalifică :
    – nu am botox,
    – nu fumez,
    – am doi copiii mari,
    – mi-am dat jos unghiile false,
    – geamurile la mașină le țin închise,
    – vârsta,
    – nu-mi plac stridențele în machiaj, vestimentație,
    – logourile cât mai discrete,
    – sunt măritată de douăzecișiceva de ani.

    ema dobre 19 martie 2010 14:40 Răspunde
  • Am vazut ieri la ‘buna ziua! bine ati venit la memy melooo!” o bratara, adica doua ca erau in set, filigranate. M-am tot invartit in jurul lor si nu le-am luat doar pentru ca erau roz.
    Acum ca te-am citit, Simona, m-am hotarat; alerg valvartej sa le iau.
    Tine-mi pumnii sa le mai gasesc !

    layla 19 martie 2010 14:42 Răspunde
  • @Layla- Am fost la Meli Melo. Nu mai are pe roz. Sunt pe blio, cu o ţâră di mov.

    Omuldelamunte 19 martie 2010 15:33 Răspunde
  • Omuledelamunte, normal ca nu mai are, Meli Melo.
    Ca are (roz) incheietura mainii mele stangi.Sic!
    Acu’ ma gandeam serios daca sa ma pricopsesc ori nu si cu esarfa roz prafuit.
    Scot si traistuta roz de la naftalina, si un vin rose(pentru amatori, ca eu fac betie crunta de la bomboanele cu coniac) si primavara poate sa vina!

    A propos, stie cineva pe unde s-o fi ratacit primavara de intarzie atat de mult?

    layla 19 martie 2010 15:43 Răspunde
  • @Layla- Tu stai în Meli Melo şi postezi de pe Iphone? Aşa de repede le-ai luat? Ia şi năframa roz acum!
    Nu ştiu la tine în cartier, dar la mine a venit primăvara, cu piţi guralive şi care se scaldă-n bârfe şi chicoteli.

    Omuldelamunte 19 martie 2010 15:58 Răspunde
  • MR,
    mai ce palma peste ceafa… m-am trezit de-a binelea…
    pai vrobeam si noi ca fetele! hai ca nu sintem asa rele si nici asa guralive cum ne faci tu!
    mai incingem si noi cite o birfa mica. sa ne scuzi!

    iana 19 martie 2010 16:08 Răspunde
  • Layla, fii linistita, nu s-a ratacit. Deja in vestul tarii s-a asezat cu hotarare :). Ori de unde esti, asteapt-o ca ajunge, acusi ;).

    Moi 19 martie 2010 16:19 Răspunde
  • bine Ema, uite:
    ma califica:
    – imi plac posetele alea… stiti voi…
    – citesc ziarele „colorate” – intru si citesc „mondenele” saptaminal
    -citesc despre moda: rochii. parfumuri, farduri, etc.
    -stau la o mica birfa cu prietenele mele
    – n-am botox dar sa nu puna nimeni sa zic ca nu mi-as pune 🙂 daca as considera necesar – si s-ar putea sa consider.
    ma descalifica:
    -citesc mult
    -ma duc pe la diverse reprezentatii artistice macar o data pe luna
    -n-am si urasc de moarte unghiile false
    -nu fumez – m-am lasat acum 3 ani dar ma visez fumind macar de 1-2 ori pe luna si e asa de binnneeee
    -nu ascult muzica data la maxim (am probleme cu acest „maxim”)

    Poate ca nu sint pitipoanca, after all..

    iana 19 martie 2010 16:28 Răspunde
  • Ia şi năframa roz acum!

    O iau! Iau si poseta Dior, cu toate ca n-as tusi nici de la un Vuitton, iau si Ferrari-ul ala dupa care tanjesc de ‘nspe ani( nu, multumesc, nu mai vreau machete, m-am pricopsit cu o droaie de la prietenii cunoscatori de doleanta), iau si castelul in Spania, si cascada Niagara o iau (asta se pune la capitolul pitipoance?) da’ te tine cardu’ ?
    Ca asa pe ciripituri, nimeni nu ma crediteaza !

    layla 19 martie 2010 16:30 Răspunde
  • Moi, la mine in targ, ba se arata, ba se ascunde.
    Azi m-am ascuns eu de ea, in spatele ochelarilor de soare.
    Daca tot e sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!

    layla 19 martie 2010 16:35 Răspunde
  • Nu am raspuns imediat cu privire la ceea ce numiti voi “pitzi…” pentru ca aici nu cred ca avem aceasta categorie. Lucrurile stau altfel. Fetele/femeile care sunt necasatorite au relatii cu barbati, fara ca sa se astepte sa fie intretinute. Au relatii pentru ca le face placere. Cristina poate sa confirme ca nimeni nu face nota discordanta ca imbracaminte.

    Sigur ca asta nu se aplica la toate femeile, dar cred ca se aplica la 80% din tinerele anglo-saxone. Nu se aplica la italiene, grecoaice, indience, romince, etc.

    Am lucrat mai multi ani intr-un departament tehnic unde 99% erau necasatoriti. Am avut un soc mai ales ca eram nou venita din Romania. Fete/femei, frecventau barurile cu regularitate. Se combinau aproape in fiecare seara cu cineva si se duceau la el/ea acasa.
    O colega se mindrea ca ea credea ca s-a trezit aproape in toate apartamentele din blocul in care locuia. M-am gindit ca norocul era ca desi statea intr-un bloc mare, nu era din cele cu 30-40 de etaje.
    Cind se muta impreuna, sau se casatoresc se schimba povestea. Dupa 1 an (nu stiu daca s-a schimbat la 6 luni), daca se despart, sotul si sotia impart totul 50-50. Apoi, in general sotul va plati pensie alimentara sotiei pina cind ea se muta impreuna cu un alt barbat, si daca nu, pina la moarte. Trebuie sa-i asigure un nivel de trai la fel, sau cit mai apropiat de cel pe care l-a avut cit a fost casatorita. Acelasi lucru se aplica si sotiei in cazul in care sotul cere pensie alimentara.
    Cunosc un barbat de 50 de ani, cu o situatie materiala foarte buna, care a divortat si sotia “took him to the cleaners”. Acum el plateste pensie alimentara sotiei, fetelor, scoli private, sotia face calarie, iar el si-a facut vasectomy pentru ca nu mai vrea sa aiba alt copil pt nimic in lume. Nu vrea sa se mai casatoreasca si nu se mai muta cu nimeni.
    Dar “pitzi..” cum spuneti voi, nu avem. Cristina, oare gresesc?

    Odille 19 martie 2010 16:59 Răspunde
  • Sorry MR ca am comentat despre roz mov si curcubeu….poate numai pe aici pe acest continent este asa… si evident ca nu am intentionat sa generalizez… mea culpa daca asa s-a inteles.
    Posetele … imi plac si mie dar nu ma pot atinge…
    Parfumurile… la fel…
    In parcarea de la serviciu azi e un BMW sport decapotatbil… care imi pleace si as vrea sa stau si sa urmaresc daca proprietarul e barbat sau femeie…
    Voi ce credeti?

    CristinaC 19 martie 2010 17:10 Răspunde
  • CristinaC, daca e femeie – felicitari mele.
    daca e barbat – spune-i „hi” de la mine. 🙂

    iana 19 martie 2010 17:18 Răspunde
  • glumesc, OK?

    si mai stiu ca in Romania un BMW sau in Mercedes nu sint asa mari minuni…
    voi aveti Rolls-uri, Bentley, Aston Martin… romanii stiu ce sint masinile! noi astia emigrantii inca intoarcem capul dupa BMW si chestii d-astea… Vara trecuta pe Autostrada Soarelui intr-o ora si jumatate am vazut ce nu apucasem sa vad prin revistele auto.

    iana 19 martie 2010 17:22 Răspunde
  • @ Odille- La noi au un nume „pitzi”, în engleză poate nu au corepondent lingvistic pentru că nu sunt atât de inventivi ca noi, dar crede-mă că ăstea sunt: se duc la bar, se combină la slujbă, se combină în condominiums.
    Ale noastre muncesc şi ele. Se urcă pe un cat walk, într-un pat domnesc, dansează pe bară, pozează în Play Boy, vând parfumuri şi creme, secretare şi-or mai fi câteva. Nu-s aşa multe şi se cam adună în Bucureşti. Nu prea vezi la Suceava pulpiţe roz, deoarece cocălarul moldovean preferă copane de gospodină.
    Să nu-mi spui că nu aveţi la Toronto asemenea specimene, că io-mi iau viză de Polul Sud!
    Orice pitzi, pe la 30 de ani se lasă, pentru că şi carnea se lasă şi vin ăstea tinere cu faţă-ntinsă…
    Şi pe lăngă Gerula roiau pitzi, dar nu erau aşa mediatizate.

    Omuldelamunte 19 martie 2010 17:34 Răspunde
  • Infernul nu e doar in ceilalti. Avem toti culori de pitipoanca prin maruntaiele fiintei ; ele ies la iveala cand nu ti-e lumea mai draga. Nuantele stralucesc diferit in functie de meridian.
    Dar nu putem fi toti, oricat ne-am stradui, o pitipoanca cu patalama : hrana spirituala a pitipoancelor adevarate sunt carbohidratii.

    Vegetal Ink 19 martie 2010 17:46 Răspunde
  • A…sa va spun ca mi-am facut unghii false in sfarsit,si asta doar ca sa nu la ojez pe cele personale in fiecare seara.O jumatate de zi m-am uitat la ele si mi-am spus-vai draga ce frivola sunt!-.Par destul de naturale doar ca…am inghetat cand la faza de „ornamente”am vazut ca manichiurista pune mana pe o oja roz bombon.Am inghitit in sec si am tacut ca sa nu par de data asta snoaba,si apoi m-am linistit cand l-a cumintit pe el,pe roz cu ceva alb si argintiu.Acum arata chiar dragut,asa un pic romantic!

    Dorulet 19 martie 2010 17:56 Răspunde
  • N-am reusit sa aflu…Si eu sper ca e femeie… ma gandesc sa ii las un bilet pe perbiz cu numarul biroului meu ca sa aflu ca nu pot sta in curte toata ziua si fereastra mea nu e inspre parcare..
    Pe aici majoritatea oamneilor au masini normale.. Mai sunt BMW in parcare … cuminti si nu sar in ochi dar asta e Z4 si nu am mai fost vazut in zona…
    Lumea de aici considera masina o scula care te duce unde ai nevoie… predomina in ultimii ani masinile japoneze… nici culorile nu te atrag…dar nimeni nu te evelueaza dupa ce masina conduci

    Pitzi sunt pe peste tot… si la Toronto si la Hamilton unde locuiesc si muncesc eu… si in orice organizatie /companie am lucrat… le resunosti mai bine dupa comportament ( meunt si fandosit in public) .. imbracamintea pa serviciu e destul de decenta chiar si pentru pitzi.

    CristinaC 19 martie 2010 19:12 Răspunde
  • Tocmai am citit in „revista presei” Bataia de campi e rupta din rai!

    Excelent!

    CristinaC 19 martie 2010 19:27 Răspunde
  • P.S.
    la mine e pauza de pranz…. asta ca sa nu credeti ca ma plateste colegiul sa scriu si sa citesc Tango… chiar daca mi-ar place foarte mult!

    CristinaC 19 martie 2010 19:29 Răspunde
  • Omuldelamunte, nu cunosc industria asta si nu stiu ce sa-ti spun, insa chiar daca suntsi aici aceste „pitzi”, nu se vad, pt ca aici, asa cum am mai spus nimic nu este ostentativ, sau epatant. Este considerat de foarte prost gust.
    In industria finantelor , in domenii unde se cistiga multi bani, vei vedea foarte rar o bijuterie de aur, mai des poti sa vezi niste cercei discreti de platina.

    Singura data cind am vazut in America de Nord, oameni care isi etaleaza bogatia, a fost la Miami. Doamne trecute de 70 de ani, sclipind de bijuterii, imbracate numai in designer outfits si cu niste operatii estetice repetate incit am crezut la inceput, din cauza lipsei de expresie de pe fetele lor, ca eram intr-o comunitate de oameni inapoiati mintal, cumparau cu mare spor, taioare si rochite tineresti si fiecare lucru era citeva mii de dolari.
    Aici este ceva obisnuit ca oamenii care sunt inapoiati mintal sa fie dusi in malls, parcuri, sau la biblioteca, pt a fi in contact cu lumea obisnuita.
    Trebuie sa fac o parateza si sa spun ca am vazut un taior Moschino cu o linie atit de frumoasa, incit cred ca as fi dormit pe jos linga el, macar o noapte, daca ar fi fost albastru. Din fericire era portocaliu, culoare care nu mi se potriveste. Costa $ 4500, asa ca nu se punea problema sa-l cumpar.

    Insa intre Romania si America de Nord este o foarte mare diferenta ca mentalitate. Poate nu sunt culti, cititi, poate cred ca Aristotle (Aristotel) este un cintaret de muzica usoara, insa de cind incep sa lucreze ei isi depun bani intr-o pensie privata, aprobata de stat.
    Noi, rominii stim sa cheltuim, ei stiu sa economiseasca si investeasca. Am un exemplu foarte simplu. O colega de birou ne povestea ca ea si sora ei primeau de la parinti drept cadou, de Craciun si zile de nastere, actiuni la bursa, de cind erau mici. Parintii nu erau economisti, sau specialisti in finante, tatal era muncitor intr-o fabrica si mama casnica.
    O alta lume!

    Odille 19 martie 2010 20:47 Răspunde
  • Odille,
    dar daca… pur ipotetic… cei care s-au retras in Florida (waiting room – pentru cine nu stia inca) isi cumpara si isi etaleaja toate hainele si bijuteriile fiindca abia la 70 de ani isi dau seama ca au trait ca niste frustrati? si vor sa recupereze?
    Muncesc ca nebunii… nu se stie pe ce isi dau banii, fiindca balantele lor la credit card se urca pina la cer. sau … extrema cealalta – muncesc ca nebunii si isi economisesc banii.
    Nu, nu vorbesc aiurea… intimplator lucrez intr-o companie de contabilitate. In perioada aceasta a anului vad toate „specimenele” Nord Americane. de la falimentari pina la multimilionari. Nu vreau sa fiu nici ca unii si nici ca ceilalti.
    Nu pot sa idealizez societatea Nord-Americana. Asa cum nu ma pot abtine sa nu o critic pe cea Romaneasca.

    iana 19 martie 2010 22:14 Răspunde
  • @Odille-Oooo! La noi, în industria fianţelor, unde se stabileşte roborul şi biborul, in multinaţionale unde luarea unei decizii corecte este covârşitoare în bunul mers al afacerii, când trendul unor acţiuni este urmărit ceas de ceas, toate aceste operaţiuni nu se pot concepe şi chiar sunt executate de către pitzi cu cercei cerc fi 12 cm., fustiţă chiloţel şi botine cu fermoar la spate.
    Tu văd că faci comparaţie între lumea finanţelor, care în orice ţară, inclusiv în troglodita noastră, nu foloseşte decât personal ultraspecializat şi cu o decenţă în atitudine demnă de minţile lor sclipitoare şi lumea show-biz-ului, în care, tocmai pitzi ieşite din tiparele umanităţii se manifestă. O am în minte pe Lady Gaga la conducerea Chase Manhattan…
    Şi eu am avut bursă când eram student. Şi mi-o dădea Statul în fiecare lună, nu numai de ziua mea!
    De când ai plecat, avem şi noi fonduri private de pensii. Abia de ne-am născut, pentru că am fost obligaţi să dăm afară vizigoţii, romanii, turcii, austro-ungurii, ruşii şi ce-or mai veni. Încă măturăm curtea…

    Omuldelamunte 19 martie 2010 22:18 Răspunde
  • Omuldela munte LOL @la cerceii fi12cm … de unde le scoti? 🙂

    iana 19 martie 2010 22:25 Răspunde
  • @ Iana- De la pitzi…

    Omuldelamunte 19 martie 2010 22:55 Răspunde
  • @ Iana

    „CristinaC, daca e femeie – felicitari mele.
    daca e barbat – spune-i “hi” de la mine”

    Asta mi-a plăcut! Se simte românca în toate fibrele ei! Iubesc româncele pentru că se orientează şi fără busolă.
    Bravo Iana! Ai luat un „A” astăzi…

    Omuldelamunte 19 martie 2010 23:03 Răspunde
  • vezi ma ca nu sint pitzi. daca eram pitzi ziceam : daca e femeie… de unde naiba a avut asta bani de BMW? corect?

    iana 19 martie 2010 23:16 Răspunde
  • iana, crede-ma ca in Miami este atita bogatie pe metru patrat cum nu putem nici sa ne imaginam.
    Nici eu nu idealizez societatea americana. Eu am suferit foarte mult de dorul Romaniei si al Europei. Am ajuns sa inteleg ca Europa si America/Canada nu pot fi comparate.
    In Canada si America ai confort. Confort pe care nu-l ai in Europa decit cu foarte multi bani. Totul este fact in asa fel incit sa fie simplu.

    Insa renunti la cultura, la plimbari prin locuri care-ti spun ceva, la dialog cu oameni cu care simti ca poti sa comunici.
    Din pacate nu poti sa le ai pe amindoua.

    Sigur ca tot ce scriu este cum simt eu. S-ar putea sa nu se aplice celorlalti.

    omuldelamunte, la bursa poti sa joci si sa pierzi si de unul singur, pe computer. Iti faci un cont si un ID si poti sa cumperi/vinzi, toata ziulica, fara nici un specialist. Eu am renuntat.

    un trecator, daca iti face placere sa porti cravate roz, de ce nu?

    Odille 19 martie 2010 23:55 Răspunde
  • Odille,
    sigur ca viata pe cele doua continente este diferita, stie toata lumea.
    Dar stii, eu chiar daca traiesc in „confortul” american tot ii voi cumpara Anei mele cadouri de ziua ei si nu actiuni la bursa. Fiindca vreau sa aiba copilarie. Cel putin pina dupa ce va incepe primii ani de universitate – nu o voi lasa sa munceasca la McDonalds sau la Burger King ca sa-si plateasca scoala. Imi doresc sa pot sa fac lucrul asta pentru ea. A muncit taica-su de la 16 ani ca asa e societatea americana , ii invata de mici cu responsabilitati. Sa nu crezi ca invatat la Burger King cum sa-si ordoneze viata. Singur spune ca bine ca nu s-a apucat de alte alea (droguri, alcool… etc).
    Locului in care tariesc nu ii lipseste nimic. Are toate facilitatile – dar absolut toate. Numai ca ne lipseste noua ceva: timpul sa ne bucuram de tot confortul acesta.

    iana 20 martie 2010 0:12 Răspunde
  • iana, noi venim din alta lume. Mie mi-a fost foarte greu sa ma adaptez din punct de vedere emotional. Insa acum m-am obisnuit cu confortul si mi-ar fi greu sa renunt la el.
    Ai dreptate ca suntem ca niste masinute care avem conditii sa functionam bine.

    Am vazut sotii care atunci cind sotii lor aveau probleme mari la serviciu, si-au rugat sotii sa nu le streseze cu problemele lor. Sa le spuna numai dupa ce si-au rezolvat problemele.

    Este o mentalitate complet diferita de a noastra.

    Odille 20 martie 2010 0:41 Răspunde
  • tania pe unde esti? magazinele de pantofiori s-au inchis!

    Odille 20 martie 2010 1:04 Răspunde
  • sincer, odille, va citesc de vreo cinci minute. 🙂 si n-am terminat. 🙂

    ma intrebam care este verbul derivat din substantivul pitzipoanca, pentru ca, din cate vad, pitipoanca este, dincolo de roz, laitmotivul temei 🙂

    eu ma pitziponcesc? 🙂
    tu te pitziponcesti?

    sau? frumoase povestile voastre de aici. incercam sa inteleg jocul cu ….ma califica si ….ma descalifica.

    tania 20 martie 2010 1:11 Răspunde
  • tania, cu scuze, trebuie sa spun ca esti descalificata de la inceput. Nu ai prinde o „pitzi” pe acest blog (il citez pe omuldelamunte) decit daca este pierduta in spatiul virtual. Ori tu esti unul dintre personajele principale.

    Eu am evitat termenul folosit de voi pt ca parca imi era un pic de jena. Dar chiar suna dragut!

    Odille 20 martie 2010 1:21 Răspunde
  • de fapt, ca urmare a discutiilor voastre, incep sa ma gandesc la SUA, la Canada. Am rude si cunostinte si colo si colo. Nutresc, al randu-mi, dupa confortul oferit de viata traita in america, iar motivele sunt stricte: specializarea omului, rigurozitatea valorilor, selectia capacitatilor, evolutia. eu sunt pro evolutie ca si scop al vietii, iar tari precum Sua sau Canada ma detemina de foarte multe ori sa uit de tarile culte europene sau de intreaga mea cultura asimilitata in toti anii de pana acum. Nu are cum sa nu te doara ca in romania pitipoancele par sa se priceapa la toate dar la nimic in mod special si autentic, in timp ce in america de nord lucrurile sunt atat de bine delimitate si de fff multe ori chiar consacrate. ca sa nu mai vorbesc de libertatea de alegere, mult mai motivat evaluata peste ocean….

    tania 20 martie 2010 1:24 Răspunde
  • eh, sa zicem, odille, ca m-am pierdut prin spatiul ultimei saptamani. 🙂 in spatiu virtual nu am nicio sansa. cel mult pe aici…..:) am ochii in ceata si, uite, ma zbat din rasputeri sa nu devin o….«pitzi».

    tania 20 martie 2010 1:28 Răspunde
  • aaaaa, si, odille, toti suntem principali aici. 🙂

    si, pt ca suntem pe acelasi fond al rozului de pitipoanca, afla, odille, astazi, din motive pur profesionale, a trebuit sa-mi petrec timpul de cunoastere alaturi de o pitipoanca. una autentica, pentru ca exista si asha ceva. pitzi de bucuresti, ca sa-i spun. am o concluzie nepremeditata: singurul lucru de care am reusit sa ma agat nu a fost nici tinuta, nici atitudinea, nici superficialitatea aproape grosiera, ci…….tona de inconstienta care ii provoca zambetele, rasetele necontrolate, o stare de bine inexplicabila a acestei pitzi, care m-a lasat….ta-blou! si, mi-am zis- femeia ori are un fluviu de roz subepidermic, ori si-a pus alarma sa sune fix la surasuri, ori a chiulit cand s-a impartit seriozitatea. sincer? sunt rau pe ganduri. 🙂

    tania 20 martie 2010 1:39 Răspunde
  • tania, eu am dus asa de mult dorul Romaniei incit nu pot da nici un sfat. Insa cei care traiesc emotiile , dupa mai multi ani pe acest continent, simt ca au pierdut din putere, din energie.
    Am incercat sa invit cunostinte , romini, care nu au nici un fel de dor de tara. Speram sa invat de la ei cum sa ma vindec. Raspunsul lor a fost ca nu le este dor deloc, pentru ca aici le este bine. De atunci nu i-am mai invitat.

    Aici totul este organizat si simplificat, insa iti lipseste schimbul de energie cu prieteni, cunostinte, colegi. Este foarte greu de explicat. La inceput nu stii ce se intimpla, dupa un timp ai impresia ca ai ramas fara suflet. Vin in Romania si parca prind puteri, insa si acelea sunt diminuate de tot ceea ce se intimpla in jur.
    Crede-ma ca desi am incercat sa inteleg, eu nu inteleg ce se intimpla in Romania. Pare teatru absurd.

    Odille 20 martie 2010 1:56 Răspunde
  • – Dragă, am mari probleme la job. Şeful nu mi-a aprobat raportul financiar săptămânal. Spune că indicatorii de profit prezumat sunt cu 0,58% mai mici decât estimările lui.
    – Şi ce-mi spui mie? N-ai părinţi? Rezolvă-ţi problemele! Eu, destul le am pe ale mele.
    @Odille Dacă ţi se pare normală o astfel de atitudine a unei soţii canadiene, atunci n-aş vrea să văd o astfel de fiinţă în pier-ul meu pătrat, în care r egal 20 Km. Chiar dacă ea este designer de cleşti şi mandrine ergonomice, măcar un gest de compasiune cum ar fi o cafea în pat, s-ar cere.
    Uite o atitudine de pitzi- soţie:
    – Oo, castraveciorul meu abia dat în pârg, lasă pe mami că-ţi reface ea tot raportul şi o să te aprecieze şeful că şi el mă apreciază…
    Nu, nici asta!
    Cred că cel mai bine-i în Spania, că-i la jumătatea distanţei.

    Omuldelamunte 20 martie 2010 11:10 Răspunde
  • mi se stringe inima cind ma gindesc ce vei simti si ce vei scrie peste 2-3 luni de stat in Romania…….atunci vei vedea ca nimic nu e normal si nimic nu-i la locul lor. Frumoasa tara , pacat ca-i locuita !!!!
    Sorry !

    rose-dubai 20 martie 2010 13:56 Răspunde
  • omuldelamunte, oare din ce am scris asa s-a inteles ca sunt de acord cu sotia canadiana?
    Eu am spus ca asta este una din marile probleme ale rominilor, aici, mentalitatea noastra care este diametral opusa canadienilor anglo-saxoni. Sper ca nu sunt toti asa, dar un numar foarte mare.
    Pe mine m-a ingrozit acel fel de a gindi.

    Intersant cum poate cineva sa spuna ceva si sa se inteleaga opusul! Imi pare bine ca ai intrebat pt ca am putut clarifica.

    Odille 20 martie 2010 14:03 Răspunde
  • omuldelamunte, nu am vrut sa va iau atita timp, dar voi povesti si continurea. Sotul celei care nu vroia sa stie nimic din ce i se intimpla lui, s-a combinat cu o rominca care avea o fetita de 4 ani. Timp de 20 de ani el nu a vrut sa aiba copil cu englezoaica lui.
    Asa ca s-a despratit si s-a casatorit cu rominca.
    Urmarea a fost ca englezoaica , colega mea nu a mai vorbit cu mine pt ca eram rominca, de aceesi natioanlitate cu iubita fostului ei sot.
    Nu a fost nici o suparare din partea mea. Mi s-a parut chiar nostim.

    Odille 20 martie 2010 14:13 Răspunde
  • S-a dus vestea peste mari si tari despre blogul Simonei Catrina. Ca, dincolo de scrisul ei luminos din capul paginii, s-ar gasi persoane fine si comentarii idem, idei muzicale si condeie înmuiate în miere de tei. Ca varza si siropul gretos de pe alte bloguri ar fi cam proscrise pe aici. Dupa o lectura rapida si incompleta, zvonurile astea cu oameni de calitate si scrieri sensibile par adevarate !
    Mai sunt totusi, observ, si doamne care se scarpina-n cavitati, asa, de-o dambla, sau folosesc cuvintele injurioase fara rezon dar asta-i natural : porcaiala e la noi o a doua natura, ne spurcam spontan si traditional, mai mult parca decat alte natii.
    Traim doar in tara in care VIP-uri, formatori de gusturi si opinii, exemplele de reusita sociala si morala sunt Becali si CVT, Mihaela Radulescu si Mircea Badea, CTP si Mircea Dinescu.
    Frustrarea este o boala contagioasa ? Se poate lua prin televiziune ? Se poate masura impactul unor astfel de personaje la scara intregii tari ?
    Poate scrie cineva o carta a acestui blog, cu etica la vedere, sa-i puna pe fuga pe psihorigizi si pe cei care au sarit vioi peste orele de educatie ?

    Vegetal Ink 20 martie 2010 15:14 Răspunde
  • vegetal ink, pt o idee muzicala din pink. pink martini.

    dupa deschiderea inmiresmata din http://www.pinkmartini.com

    va ofer:

    http://www.youtube.com/watch?v=0c5zGfWqHf8

    tania 20 martie 2010 16:04 Răspunde
  • Visez, conducind catre birou… da, muncesc si simbata. Ca ala comunisti, dar asta e alta poveste si n-o spunem ca sa nu stricam imaginea democratiei in plina inflorire primavarateca.

    Visul de azi, cu ochii deschisi … se facea ca aveam destui sa produc un film. Eu am obsesia asta ca daca as avea bani tu Simona ai scrie scenariul unei super-productie TV… Chiar nu s-a mai gindit nimeni sa-ti propuna asta? adica sa-ti propuna de-adevaratelea…

    iana 20 martie 2010 16:12 Răspunde
  • @iana – Eu m-am mirat grav când am auzit de la Simona că nici măcar în engleză nu se pot găsi cărțile ei. Cunosc o grămadă de oameni, vorbitori de limba engleză și franceză care și-ar dori să citească ce scrie Simona. Din păcate, nu se poate. Ei nu trăiesc la noi și nici nu știu prea mulți români ca să poată învăța ei limba română. Așadar, nimic ! Rămân cu povestitul sumar, pe apucate și foarte rar…

    ema dobre 20 martie 2010 16:58 Răspunde
  • ema dobre sa stii ca si eu am facut aceasta propunere Simonei dar subtilitatea cu care scrie ea in limba noastra este propabil de netradus in orice alta limba.
    In elgleza si-ar pierde tot umorul discret, fin, dar cu mult adevar pe care Simona reuseste sa il transmita prin scrisul ei. In franceza …nu stiu si in GErmana o lasam pe Delia sa isi spuna parerea… poate s-ar incumeta sa traduca chiar ea. Sunt pe cale sa ma interesez daca libraria romaneasca din Montreal nu ar dori sa aduca cartile Tango in Canada si care ar fii implicatiile de cost pentru Tango… daca ar merita. Macar romanii sa le citeasca pe aceste doamne superbe si ar fii un mare castig!

    CristinaC 20 martie 2010 17:15 Răspunde
  • Asha ceva ash citi, doamnelor, cu sufletul sub minte si inima legata de creier, doar in limba italiana. Si, cel mult in franceza. Oarsce variante in limba germana ar anula cu siguranta nervul, sentimentul, calitatea, vehementa si sa nu mai spun de tonalitatea mesajelor. Iar in engleza ce sa spun? Vad mai degraba un britanic impietrit la textele simonei decat o englezoaica. Parerea mea. Pasajele de mai jos cred ca s-ar incremeni demential in limba lui dante. Mi-e clar.

    «Iubim cu obstinatie acelasi gen de oameni incompatibili cu noi. Bine ca nu se mai poarta pernele din fulgi de gaina, care miroseau a ferma plouata, cind le imbibam de lacrimi. Acum, in pernele astea de burete acrylic, putem sa bocim fara limita, cred ca au si termostat pentru inima incinsa de doruri si disperari majore..»

    «Iluminarea lexicala nu m-a scutit de reflexul de a amesteca, uneori, zimbetul cu lacrima. Cind n-am reusit sa-mi inhib plinsul la timp – si exact cine n-as fi vrut sa ma vada m-a vazut – alegeam fie defensiva clasica (si idioata) gen “mi-a intrat o geana-n ochi”, fie zimbeam printre lacrimi, ca sa derutez adversarul. Alteori, cind compasiunea si stinghereala celor din jur ma panica, zimbeam direct din plins, brusc, in ideea de a-i convinge pe toti, cu ultimele forte, ca pling doar de moft, ca sunt un copil rizgiiat care s-a invatat sa vorbeasca lichid, subinteles. In realitate, imi venea sa ma asez in pozitie fetala si sa zac. Dar nu aveam cum, m-as fi facut de ris. Sau de plins, ma rog.»

    «Traiam cu impresia ca in lume sunt prea putine femei disponibile total si decise complet sa ofere totul intr-o relatie. Asa ca eu ma consideram din start ca avind un avantaj cucerit in preliminarii. Pe urma, dupa ce am oferit de mai multe ori totul – iar interlocutorii mei (care din surzenie, care din lasitate) fugeau mincind pamintul si sufletul altora – mi-a bubuit mintea ca e ceva in neregula cu astia. Sau cu mine.»

    «Multe dintre bucuriile si topaielile mele vesele sunt inhibate, acum, de halul in care toate aceste placeri s-au raspandit in randul cocalarimii si parvenitelor.»

    Nu stiu cat ash da pentru o traducere literara in italiana a acestor cateva fragmente din scrierile recente ale simonei.

    tania 20 martie 2010 18:10 Răspunde
  • tania, spune-mi te rog, ce inseamna „ocalarimii „?

    Odille 20 martie 2010 19:16 Răspunde
  • @Odille- Cocălar este soţul pitzipoancei, iar „cocălărimea” este atunci când se cocălăreşte el.

    Omuldelamunte 20 martie 2010 19:19 Răspunde
  • tania, iti multumesc, dar de unde vine acest cuvint? Nu l-am mai auzit si nu l-am gasit in dictionar. Nici google-translate nu l-a gasit.

    Odille 20 martie 2010 19:23 Răspunde
  • omuldelamunte, scuze, am crezut ca a raspuns tania. Iti multumesc.
    Te rog sa fii dragut si sa-mi dai ajutorul si cu ultima mea intrebare.

    Odille 20 martie 2010 19:24 Răspunde
  • odille, zice-se:

    «Cuvântul COCALAR nu apare în studiile mai vechi despre argoul românesc; e cuprins, în schimb, în dicţionarele mai recente, care atestă chiar ascensiunea sa rapidă. În dicţionarul de argou al Ninei Croitoru Bobârniche cuvântul e înregistrat în prima ediţie (1996) doar cu sensul „ţigan care caută prin gunoaie”, pentru ca la ediţia a doua (2003) să găsim şi „ţigan bişniţar”, ba şi „şmecheraş de cartier”. Etimologia termenul este cunoscută, până la un punct: cocalar este un derivat, cu sufixul de agent -ar, de la substantivul ţigănesc kokalo, -a „os” (înregistrat în dicţionarul lui Gh. Sarău, din 1992; cuvânt curent în limba romani, ca împrumut din greacă). Circulă o anume explicaţie a sensului – neînregistrată în lucrări de lingvistică, din câte ştiu, dar foarte prezentă în internet – , conform căreia denumirea s-ar referi, la origine, la ţiganii cei mai săraci, care adunau din gunoaie oase (pentru a face din ele piepteni). Succesul actual al cuvântului cocalar, ca şi procesul deprecierii semantice a unor cuvinte precum mitocan sau (în sensurile lor insultătoare) ţăran, cioban etc. indică o acumulare de rupturi şi tensiuni culturale ale societăţii româneşti. »
    (pacatele limbii- rodica zafiu)

    tania 20 martie 2010 19:29 Răspunde
  • tania, iti multumesc mult. Esti foarte draguta ca mi-ai dat aceasta explicatie . Am invatat ceva nou.

    Odille 20 martie 2010 19:35 Răspunde
  • odille, uite o mai buna traducere. 🙂 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=AnV_q4QMMrA

    tania 20 martie 2010 19:41 Răspunde
  • tania, excelent acest clip! Nu se putea o mai buna traducere. Iti multumesc mult.

    Odille 20 martie 2010 19:50 Răspunde
  • tania, sunt unii autori, cum este si Simona, care din pacate nu cred ca pot sa fie tradusi. Stilul are asa de multe subtilitati si sufletul este asa de perfect tesut in cuvinte, incit traducatorul ar trebui sa simta la fel ca Simona pentru a putea sa traduca.

    Insa pot sa se bucure si rominii plecati de aceste scrieri, prin oferirea acestor carti spre vinzare ,bibliotecilor din marile orase canadiene, biblioteci care au si carti, in numar limitat, in limba romina.

    Odille 20 martie 2010 20:32 Răspunde
  • Am dat toate 3 link-urile intr-un singur comment şi anti-spammul Simonei nu-l publică decât dacă-i moderat manual. Am revenit, dând câte un link/postare, cu definiţii recente neaoş româneşti.

    Omuldelamunte 20 martie 2010 20:58 Răspunde
  • Cred ca avem multa nevoie de roz pentru sufletul nostru. In liceu am avut o perioada intunecata dominata de negru si abia dupa ce am intrat la facultate, doborata de depresii, am descoperit culorile. Si mi-am dat seama ca rozul imi aduce liniste sufleteasca si ma binedispune oarecum. Dar il pastrez pentru intimitatea casei mele unde ar trebui sa se afle refugiul meu.

    Minunat blog! L-am descoperit la inceputul lunii si am citit toate postarile. Este hrana pentru sufletul meu.

    ioana_m 20 martie 2010 21:06 Răspunde
  • well, odille, multi dintre eruditii vremii s-au obligat sa invete italiana, pentru a intelege in profunzimea ei Divina Comedie. 🙂 🙂

    tania 20 martie 2010 21:18 Răspunde
  • Tania, in limba italiana pot sa o rog pe AngiD, cititoare Tango si fan Simona Catrina, sa ne traduca sa vedem cum ar suna si jur ca o sa dau tuturor prietenilor si colaboratorilor mei italieni sa citeasca si sa-si spuna parerea. Poate dupa toate astea facem ceva serios cu traducerile.

    Cristina Bizu 20 martie 2010 21:48 Răspunde
  • waw, cristina bizu, suna magnific. Pfuuu! 🙂 Putem incerca macar. Ash aprecia enorm. 🙂 Sa vedem cum ar suna din scris un pasaj-doua. 🙂

    tania 20 martie 2010 21:54 Răspunde
  • O sun acum pe Angi

    Cristina Bizu 20 martie 2010 21:59 Răspunde
  • 🙂 🙂 🙂

    tania 20 martie 2010 22:04 Răspunde
  • Angi este cu copiii si nu ne poate delecta in seara asta cu traducerile, dar mi-a promis ca ne auzim maine.
    Tania, daca ai un pasaj sau un capitol pe care-l doresti tradus acceptam cu drag propunerea.
    Aici sau la adresa mea de mail angelo1999_it@yahoo.com

    Cristina Bizu 20 martie 2010 22:05 Răspunde
  • perfect. o sa vin cu un pasaj negresit. 🙂 multumesc frumos si din suflet, cristina bizu, angi…:) am retinut adresa. deja sunt nerabdatoare. cel tarziu maine, va dau de stire de un pasaj al simonei drag mie- pe care il visez in italiana. 🙂

    Gratzie!!!! Molto gratzie ! 🙂

    tania 20 martie 2010 22:09 Răspunde
  • Con tanta piacere, cara Tania!

    Cristina Bizu 20 martie 2010 22:14 Răspunde
  • Omuldelamunte, din aceste clipuri imi dau seama ca in Romania aceasta categorie sociala este mult mai diversificata decit in Canada.
    Dar, ma intreb, cum a aparut, cum de este asa de numeroasa? Iti multumesc pentru exemple.

    Odille 20 martie 2010 22:44 Răspunde
  • @Odille- Pentru că noi suntem fini observatori. Există şi în Canada. La UNII români ajunşi acolo. Răspândim cultura în lume prin misionarii pitziponcelii şi cocălărimii. Avem prestige, avem valoare!

    Omuldelamunte 20 martie 2010 22:57 Răspunde
  • omuldelamunte, ai dreptate, suntem foarte talentati la export. Din cauza asta noi ne-am izolat. Ne vedem cu un numar foarte mic de romini pe care ii cunoastem de cind am sosit aici, iar pe unii inca din Romania. Ne-am atasat de ei, ne sunt dragi si joaca un rol important in viata noastra.

    Am incercat sa ne vedem cu canadieni. Ei sunt amabili si primele intilniri merg cum merg, dar dupa aceea nu mai avem ce discuta. Va rog sa nu credeti ca le aduc o critica. Noi suntem cei care am venit peste ei, nu ei cei care au vrut sa emigreze in Romania. Asa ca noi le suntem recunoscatori ca ne-au primit la ei in tara.

    Pentru anglo-saxonii din Canada subiectele de conversatie trebuie sa fie neutre si sa nu supere pe nimeni. Este inacceptabil sa se discute politica si religie, abordarea acestor subiecte fiind considerata o lipsa serioasa de maniere. Au dreptate pt ca sunt subiecte foarte delicate si personale. Insa noi tocmai despre asta am dori sa vorbim.

    Ca urmare sunt doua posibilitati: sa ai relatii de amicitie cu canadieni cu venit mediu, sau cu venit inalt.

    Cu cei cu venit mediu poti sa discuti despre: cottage , cum pregatesti cottage-ul pt deschidere, ce faci la cottage in weekend pe timp de vara, cum il inchizi in Septembrie. Au si ei cite o barca, dar mult mai mica decit cei cu venit mare, fac si schi nautic pe lacul pe care au cottage-ul, povestesc cum fac reparatii si cum taie pomi. De fapt acest cottage inseamna foarte multa munca fizica pt ca padurea incearca tot timpul sa re-cistige terenul cistigat de acest cottage.
    Cu femeile discuti despre gradina. Cum pe mine nu ma intereaseaza viata la cottage, acel subiect este inchis. Deasemenea , desi iubesc toate florile, nu pot sa vorbesc o seara intreaga despre fiecare fir de planta pe care-l plantez. Mie imi place sa angajez o firma care stie ce face si sa am o gradina asa cum mi-am dorit. Apoi vorbesc cu florile, le admir si le laud, dar nu doresc sa sap, schimb pamint, etc.

    Cu cei cu venit ridicat se vorbeste despre craoziere, pt ca ele sunt la moda si despre barci.
    Cum incarci barca cu bautura, cu mincare, ce faci pe barca, ce motor ai, ce este nou in materie de barci, etc. Daca esti invitat pe o barca cu pinze este o nenorocire. O catarare si o munca full-time. Unii isi fac vacanta pe o barca si cutreiera lacurile mari canadiene, care va rog sa ma credeti ca sunt foarte poluate, reci si de multe ori periculoase. Sunt mii de lacuri mai mici unde mergi cu canoe, pe care din loc in loc o cari spate.
    Asta o fac cei cu venit mediu.
    Apoi povestesc cum, dupa ce au incarcat barca se plimba pe Lacul Ontario , o masa enorma de apa, unde nu vezi nimic decit apa.
    Avem o cunostinta, un cuplu care sunt membri la un Club cu sediul pe lac, insa nu au barca. Ei povestesc cum au breakfast la club in weekend si cum se roaga de cite cineva sa-i ia si pe ei cu barca.
    Cum eu am groaza de apa mare, conversatia despre plimbarile cu barca nu ma amuza. Aceeasi teama se aplica si la croaziera.
    Nu as vrea sa fiu inteleasa gresit. Canadienii se distreaza foarte bine si sunt foarte multumiti de viata lor. Viata la cottage in weekend poate fi placuta pentru ca traiesti inconjurat de padure, te viziteaza racoons, skunks, iepurasi, vulpi, serpi, veverite si chiar caprioare. Te balacesti intr-un lac rece ca gheata, uneori impreuna cu castori.
    Dar trebuie sa-ti placa.

    Odille 20 martie 2010 23:58 Răspunde
  • @Odille- Un scenariu cu tine singură la cottage, noapte, un sconcs în dulapul cu rochiţe şi care intră în husa paltonului albastru, confundând gulerul cu consoarta pierdută pe înserat.
    Un şarpe s-a cuibărit sub pernă şi se întinde lent numai când dă de căldura mâinii tale. N-a fost pădurarul azi şi nu ai lemne de foc tăiate. Butelia şi-a dat sfârşitul, nelăsându-ţi flamă nici măcar pentru un ceai, pe care, în România, la căldurică, l-ai bea cu nesaţ.
    Koneţ filma.
    Alfred Kitchblog

    Omuldelamunte 21 martie 2010 0:29 Răspunde
  • Frumos si foarte adevarat Odille!
    Ai descris perfect conversatiile politicoase si putin persolnale caci nu vor sa jigneasca sau ofensesze. Sunt insa curiosi sa afle multe daca te oferi sa le povestesti.

    CristinaC 21 martie 2010 0:41 Răspunde
  • omuldelamunte, nu se putea o incheiere mai potrivita la ceea cea am scris eu.
    Oare ai cunoscut, in timpuri vechi ,pe cineva cu un paltonas albastru?

    Odille 21 martie 2010 0:50 Răspunde
  • Cristina C, oare si tu simti ca vorbesti cu ei/ele, dar ca nu te conectezi ?

    Odille 21 martie 2010 0:51 Răspunde
  • Da Odille. Ai punctat foarte bine parca am in jurul meu sau poate au in jurul lor un paravan nevazut din care nu ies si in care nu lasa pe nimeni sa intre. Am reusit sa ma contectez cu multe pensoane din lume cu care am lucrat insa am colege care imi sunt foarte simpatice dar…
    In schimb aici pe blogurile Tango parca as cunoaste pe toata lumea de o viata…. chiar daca m-a facut cineva pitipoanca la un moment dat si am plans o noapte intreaga….

    CristinaC 21 martie 2010 1:02 Răspunde
  • Cristina C, am realizat si eu ca te expui si la riscuri cind esti pe un blog. Am avut si eu o experienta care m-a amarit mult, insa intilnesti mai multi oameni draguti, decit neplacuti. Depinde foarte mult si de blog.

    Odille 21 martie 2010 1:36 Răspunde
  • Odille, eu locuiesc un picut mai la Nord la 60 km de Toronto si discutiile intre mine si vecinii mei canadieni sunt un picut diferite de ceea ce povestesti , cum sunt in Toronto.Aici in oraselul acesta cam 95% sunt canadieni si spre deosebire de To unde sunt pe langa canadieni si alte multe natii aici te simti singur printre ei. De exemplu , eu venind din Ro aveam impresia ca numai noi cei cu sange fierbinte, barfim si ne pasa ce face si cum face vecinul dar m-am inselat amarnic, anul trecut ne-am schimbat casa iar in cartierul unde ne-am mutat primul lucru care s-a intamplat a fost ca vecinii nostrii canadieni ne-au informat , la prima conversatie, despre italienii care au locuit inainte in casa care noi tocmai am cumparat-o…si vreau sa spun ca barfa care era la noi acasa mi s-a parut decolorata la ceea ce am auzit de la acesti noi vecini ..poate ca mi s-a parut asa colorata din cauza ca ei vorbeau alta limba…..::))) E evident ca acum in afara de ziua buna nu le mai adresez prea multe vorbe vecinilor ca azi maine vand casa si cine stie ce nebunii or zice si de noi…nu ca mi-ar pasa!!!!
    Pe mine si acum dupa cativa ani de stat aici ma surprinde lejeritatea femeilor de pe aici, acum nu sunt nici de parere ca merg la piata imbracata si machiata ca la Bal ::: dar cand vad o tanti in pijama la magazin nu pot sa nu ma minunez. Acum m-am mai obisnuit cu fetele de la banca care sunt in jeans si tricouri ,desi deseori imi amintesc de o faza interesanta in banca unde am lucrat in Ro, intr-o zi un coleg a venit imbracat in jeans dar cu camasa si cravata , a 2-a zi s-a schimbat ROI.. adica,s-a adaugat un nou articol care interzicea purtarea jeans-ilor in banca ….Parerea mea personala este ca daca te imbraci decent, frumos in banca, finante, sau oriunde ai treaba cu publicul nu inseamna ca -i arati acestuia ca tu ai bani ,castigi bine, dimpotriva poti sa fi un exemplu frumos,de luat sau nu…dar aici se pare ca se gandeste altfel, diferit si nesanatos as spune eu…dar, ma rog…
    Si totusi sa nu ma indepartez de topicul nostru, cu roz sau fara roz , indiferent de ce zice lumea din jur , Simona, imbraca-te cum vrei, cum te simti bine, in ce culoare simti ca ti-e bine…ca lumea, oricum faci tot gaseste ceva care nu-i bine sau nu e la locul lui .

    PS Odille, inca ma tot gandesc la ceea ce ai scris mai sus…si marturisesc ca eu cand sunt in avion dinspre Ro inspre Ca…plang de mama focului…inca..poate ca peste inca cativa ani ma voi mai cali sau …nu!!!

    claudia 21 martie 2010 2:19 Răspunde
  • Claudia, ai asa de multa dreptate. Eu am fost uimita cind am vazut colegele mele canadiene, cum umblau in birou, pe carpeta, fara pantofi, numai in ciorapi. Era vorba despre o firma din industria finantelor, departament tehnic.
    Iti spun sincer, eu chiar daca duc gunoiul in fata casei, in ziua de gunoi, sunt imbracata ca si cum as pleca la plimbare. Probabil ca asta s-ar numi overdressed in limba canadiana. Numai ca eu nu ma voi schimba.

    In privinta dorului de Romania, eu cred ca am doctorat in acest domeniu. Cind ajung la Otopeni, iubesc totul, chiar si vamesele/vamesii. Am ajuns acasa! Dupa aceea incep socurile si ma intreb de ce nu poate sa fie ca in Canada?

    In privinta zborului Bucuresti-Toronto, eu inca pling de la Bucuresti pina la prima escala in Europa. Apoi imi fac curaj si ma gindesc ca totusi in Canada parca sunt mai protejata, nu ma astept la tot felul de surprize neplacute cind imi este lumea mai draga si mai ma linistesc.
    Vecinii tai cred ca au vorbit de rau pe fostii proprietari pt ca nu erau anglo-saxoni.

    Odille 21 martie 2010 2:49 Răspunde
  • cristina bizu, m-am lacomit. 🙁 dupa propunerea ta. 🙂
    postez aici, pentru angiD, cateva dintre scurtele pasaje foarte demne, in opinia mea, pentru o traducere in limba italiana. AngiD, voi stii cand vei fi tradus cateva cuvinte, daca le vei posta chiar aici. Urmaresc blogul mai des decat email-ul. Multumirile mele sunt dincolo de cuvinte….

    1. Tuturor ne este dat sa fim fericiti. Doar ca nu ne iubim suficient pe noi insine si nu vrem sa facem sacrificii, asteptam doar valetul care aduce tava cu iluzii.

    2. Dumnezeu ne-a dat, in fond, cel mai util si complex dar: liberul arbitru. Dar multi dintre noi nici n-am despachetat cadoul, l-am scuturat, am vazut ca e cam usor si l-am dat la o parte.

    3. Mi-a trimis flori si mi-a spus ca, daca ar fi sa-mi dea cite-o floare pentru fiecare clipa frumoasa pe care i-am oferit-o, nu i-ar ajunge toate florile din lume ca sa se achite

    4. Deci hai sa nu mai juram, sa nu mai fim disperati, sa nu ne mai lasam haituiti de suflarea intretaiata a unui destin care oricum isi va face de cap.

    5. Am traversat si povesti in care nu mi s-a dat mai nimic, iar cu toate astea mi-am pastrat luciditatea, de unde reusim sa deducem ca lacrima nu afecteaza judecata. Amindoua sunt la fel de limpezi.

    6. De la iubirea disperata la tabuurile penibile nu e decit o noapte – care o fi ea sfetnic bun, dar e un conservant prost.

    7. Nu te primeste nimeni la sectia de dezintoxicare, pentru dipsomanie amoroasa. In cel mai bun caz, te trimit la Urgentele curente, bagind de seama ca ti-ai muscat buzele pina la hemoragii inestetice.

    8. Infasurata doar in prosop, ma asez pe gresia aburita, vorbesc la telefon o jumatate de ora, apoi, pentru prima data in viata mea, ma ridic fara sa ma uit in oglinda si sa-mi promit cu fulgere-n ochi: “De luni, ma las de nebunia asta”. Nu. Lasati-ma asa, nebuna, fiindca mi-e bine.

    9.Ma uit cum ninge si ma inspaiminta schimbarea asta zaluda din inima mea. Soarele e sarcastic, iese doar ca sa-mi arate cum ar putea fi zilele mele, daca n-ar fi fost asa cum sunt.

    10. Ca o modesta compensatie a atitudinii mele regretabile si-a manifestarilor mele egoiste, declar pe propria raspundere ca am sa fiu fericita din nou, foarte curind.

    11. Daca, la asfintit de viata, ai putea edita trairile tale ca pe un program digital de radio, in asa fel incit sa comprimi, intr-o inregistrare unica, numai ce-a meritat trait, ai avea un soc si te-ai sinucide inainte ca soarta sa aiba aceasta onoare.

    12. Cind sunt bolnava fizic, singura multumire pe care o am e ca boala sufletului stagneaza si nu-l mai doare intr-atit.

    tania 21 martie 2010 15:38 Răspunde
  • Am primit un mail aşa:

    PE CINE AI LUA ?

    Conduci automobilul tau
    Sport, de 2 locuri, intr-o
    noapte cu o furtuna teribila.

    Treci pe langa o statie de autobuz, unde se afla 3 persoane
    asteptand
    1. O batrana bolnava pe moarte

    2. Un vechi prieten, care, odata, ti-a salvat viata

    3. Femeia visurilor tale, sau barbatul ideal.

    Pe cine ai lua in automobilul tau, tinand cont ca nu ai
    decat un singur loc,
    doar pentru un pasager ???

    Gandeste-te foarte bine la raspunsul tau, inainte de
    a citi mai departe.

    Aceasta este o dilema etica si morala, care se foloseste in
    interviurile pentru angajare la serviciu.

    Ai putea lua batrana ,
    pentru ca este pe
    moarte si trebuie salvata prima

    A i putea lua prietenul care ti-a
    salvat viata si esti
    obligat fata de el.

    Neindoielnic e posibil ca niciodata sa nu mai
    reintalnesti femeia
    visurilor tale , sau barbatul ideal.

    Un candidat, intr-un
    interviu ca acesta,
    a fost angajat dintre 200 de concurenti, pentru magnificul
    sau raspuns. Vrei sa
    stii raspunsul lui ?

    El a raspuns simplu :

    „As da cheile masinii
    prietenului meu si i-as
    cere sa duca batrana la spital; in timpul acesta, eu as
    ramane sa astept
    autobuzul, impreuna cu femeia visurilor mele”.

    Omuldelamunte 21 martie 2010 21:42 Răspunde
  • Ok Tania. Am trimis propunerea catre Angi si vom avea si traducerea curand.

    Cristina Bizu 21 martie 2010 22:04 Răspunde
  • cristina, multumesc din nou. astept traducerea atunci cand angiD va gasi timpul necesar. nu este urgenta, desi mi-am anuntat nerabdarea. 🙂 🙂 Imi dau seama ca am omis ce era fff important…. Simona, tu unde esti ???? Stii ce punem noi la cale ??? 🙂

    bun raspuns, omuledelamunte. 🙂 eu, sincer, cred ca nu ash fi fost angajata.
    Una, LM, trecator, juztine – ati disparut cu totii???
    odille, marina? dar alma???

    tania 21 martie 2010 22:34 Răspunde
  • Odille, sa stii ca vecinii mei chiar sunt anglo-saxoni, dar se pare ca sunt extrem de curiosi , ce face cutarica sau cutarica vecinica ; am avut cateva discutii, stii cum e iesi afara in fata casei si mai schimbi cate o vorba si facea tanti asta ce facea pana cand tot la italianca ajungea, pana cand i-am zis dar nu te supara eu nu-i cunosc si chiar nu ma intereseaza cine a stat, ce a facut si ce masina avea…si ca raspuns ea mi-a adus la cunostinta despre familia care statuse inaintea italienilor..noroc ca , casa era doar de 3 ani contruita si nu de 20 ca atunci o imbulinam:)))) Adevarul este ca in Ro fugeam mancand pamantul cand ma intalneam cu vecine care aveau subiecte de discutie aiurea, barfe ieftine care iti lasau un gust amar si am crezut ca numai noi romanii stim sa barfim „frumos” ehheee nu-i deloc asa dar macar aici nu-i chiar asa de rau, am doar o vecina care face treaba asta,simplu de ocolit pe cand acasa trebuia sa ma ascund de vecina de la 3 aia de la 7 si restul….
    Esti simpatica in privinta doctoratului….dar totusi eu cred ca te depasesc ::))))) De cati ani esti in Ca? Eu am 4 si un pic si marturisesc ca exact cum ziua toata sunt aici exact asa in fiecare noapte sunt in Ro…si nu mint cand iti spun ca uneori, persoanele de aici noapte le iau si le duc in Ro::)))) nu si pe vecina mea „draga” ::)))))))) canadiana ….dar ai mare dreptate cand spui ca aici ai o liniste si o pace individuala pe care acasa nu o ai; sunt multe si marunte care aici le ai si invers, dar una peste alta senzatia care ma cuprinde atunci cand ajung pe meleagurile in care m-am nascut si copilarit nu am avut-o si cel mai probabil nu o sa o am aici niciodata, dar e firesc, ma gandesc . Sunt curioasa care va fi senzatia feciorasului meu, care s-a nascut aici , cand va merge acasa in Ro la bunici, deocamdata a fost de 3 ori in 3 ani -dar inca e micut sa-i vezi trairile, dar stie ca presedintele Ro este „BAXECSU” (are 3 anisori) dar sunt aproape convinsa ca trairile lui nu vor semana cu ale mele deloc si defel; probabil ca al el va fi exact invers ca la mine…vom trai si vom vedea.

    claudia 22 martie 2010 6:47 Răspunde
  • Multumesc, Tania, pentru darul muzicalo-vegetal.
    Dupa cum vad, esti la pupitrul de mixaj si animezi si moderezi si veghezi la bunul mers al trenului de persoane foarte simpatice urcate din proprie initiativa in vagonul Simonei.
    Am si eu un fel de dar, dar mai modest – niste vorbe din piele naturala din care am cusut o poezioara :

    Pantofii Taniei

    Asezati picior peste picior
    pe birou printre litere si note
    pantofii Taniei
    se ridica pana la cer
    chiar si in noptile fara stele

    Cand vine vremea de drum
    si barometrul ideilor
    indica lapovita sau ninsoare
    Tania alege un mocasin
    si altoieste clapele
    de le merg suspinele

    Dar cand e soare in sufragerie
    Tania alege pantoful cel mai inalt
    de doisprezece centimetri
    inmoaie tocul in cerneala simpatica si
    apasa cu el delicat pingelele tastaturii
    de ies valuri roz de muzica
    si versuri albe de dragoste

    Vegetal Ink 22 martie 2010 9:11 Răspunde
  • Am citit dilema.
    Candidatul a schimbat perspectiva. Cred ca ar fi o sulutie pentru reusita.

    mi 22 martie 2010 10:12 Răspunde
  • A propos de dileme.
    Pentru un început de saptamana sub semnul feminitatii, mereu magica, o tema de fredonat, «bine sau rau».
    Doamnele au binele vegetal pe varful limbii cand nu îl ascund in chilotei, dupa cum se vede în clipul de mai jos. Dar care-i binele care li se potriveste ?
    That’s the question.
    Julieta Venegas – Bien o Mal
    http://www.youtube.com/watch?v=WD4abb1v1Cs
    Daca vreti sa aprofundati subiectul, aici gasiti textul :
    http://www.youtube.com/watch?v=qOYWgg33JMU
    Si aici fetele, mai dulci decat acadelele, puse deja la o varsta frageda in dilema alegerii :
    http://www.youtube.com/watch?v=BOb4TIvg7tA

    Vegetal Ink 22 martie 2010 12:11 Răspunde
  • tania, pe mine ma gasesti pe e-mail. nu am reusit sa urmaresc tot ce ati scris…

    juztine 22 martie 2010 12:42 Răspunde
  • problema integrarii e un subiect firbinte! se dezbate si aici si vad ca si pe pagina Deliei…
    cred ca fiecare dintre cei care am plecat din Romania pe perioade mai lungi sau mai scurte avem cite ceva de spus pe tema asta…si de-o parte si de cealalta, si de bine, si de mai putin bine…si eu cel putin, am constatat din proprie experienta, imi schimb optica pe masura ce trece timpul…pentru ca apar noi si noi aspecte, la care la inceput nu m-am gindit si pe care le iau in consideratie abia cind ma lovesc de ele…dar nu am sa intru aici si acum in detalii.

    din fericire am studiat si lucrat pina acum in mediul universitar, care e si foarte dinamic si foarte international…si cred ca ma intelegeti cind va spun ca prieteni mi-am facut din rindul italienilor, francezilor, lituanienilor…mai putin al rusilor si mai deloc al olandezilor. cu olandezii am relatii cordiale de serviciu, ridem si glumim la lunch sau la un „borel”, mai ales cind sunt ei in faza de curiozitate si inca nu-mi stiu povestea…dar dupa ce si-au satisfacut curiozitatea, te lasa in pace, nu prea mai stirnesti interes. asta si pt ca de obicei altcineva nou aparut in gup ti-a luat locul, si sunt curiosi sa afle si despre el…si sunt mari birfitori! mari, mari! ce-am auzit aici a depasit cu mult nivelul celor din anturajul meu din Romania.

    si de cite ori ma lovesc de cineva care sa bata mai mult sau mai putin finutz apropouri cum ca am venit din Romania ca sa le iau slujba de la gura olandezilor, am citeva argumente: in primul rind ca n-am facut nimic ilegal, in al doilea rind am slujba ca am fost mai competenta decit altii…dar cel mai adesea imi vin in minte cuvintele lui Cioran: „I have no nationality, the best possible status for an intellectual”. Si as vrea sa fie asa…cel putin in stiinta…creierul si inteligenta nu au nimic de-a face cu culoarea pasaportului, si mi se pare nedrept ca unii sa aibe mai multe sanse doar pentru ca s-au nascut in locul potrivit. dar din pacate, asa functioneaza viata…

    Dea Valma 22 martie 2010 13:07 Răspunde
  • Tania draga mea, nu disparusem, dar n-am apucat in ultima vreme decat sa va citesc pe fuga: )
    Vad ca discutia de la subiectul pitiponc a alunecat cumva in zona romanilor plecati prin lume.Am parcurs cu placere randurile doamnelor ce traiesc si muncesc intre alte granite decat cele romanesti si raman la ideea mea initiala: daca eram destul de curajoasa as fi luat-o si eu undeva, in alta parte, de la zero. Dar mi-am zis ca e pacat si de mine si de toti ai mei carora le-as lipsi, sa ma chinui atat si sa nu incerc sa traiesc aici; asa ca m-am multumit, in functie de posibilitati, sa fac pe turista prin diverse colturi de lume de cate ori am putut.
    Ii admir pe toti care-s in stare sa faca ceea ce nu pot eu si-s convinsa ca nu este usor sa razbati nicaieri in lumea asta.Iar intr-un peisaj nou, intr-o mentalitate altfel decat cea in care te-ai trezit mi se pare si mai complicat.
    Din pacate si pentru anglo-saxoni, dar si pentru altii(olandezi, UK-isti, blah) sunt preferate, in mai toate domeniile, calitatea si mintea neincuiata.Spun asta pentru ca la nivel de management/ decizie, indiferent de nationalitate, este de dorit si, adeseori, bifat PRO, elementul de exceptie venit de oriunde unui nativ care abia si-a tarat coada la scoala si face pe pretentiosul. Sigur ca sunt si cazuri izolate care dau cu dreptatea de toti peretii, dar un sef care va accepta din motivatii nationalist-xenofobe un angajat din acelasi trib fara niciun alt merit in plus decat ca vorbeste fara accent strain isi va busi bine de tot biznisul si va fi un model de (ne)urmat si pentru ceilalti din tagma..

    Una 22 martie 2010 16:13 Răspunde
  • Nu-mi amintesc sa ma fi dat de trei ori peste cap, dar cumva am reusit performanta si m-am intors in timp…Sunt din nou acolo, la teribila virsta a adolescentei, a iluziilor (inca nesfarimate), a deciziilor, a incercarilor, a fiorilor, a atractiilor si respingerilor…Nesuferita virtsa! Nu vreau s-o mai traiesc inca o data. Dar in ciuda anilor cernuti asupra-mi, usor-usor ma transpun in aceeasi persoana nesuferita, care tinjeste dupa ceva si care refuza ceea ce i se ofera…pentru ca i se ofera de fapt altceva.

    Ajunsesem oarecum la pace cu mine pe tema celui a carui furnizoare de insomnii, palpitatii si suspine am fost in anii de liceu. Nu stirnea in mine fiorii sau mincaricii pe care ii stirneam eu in el si cu asta basta! Ulterior, pe masura ce anii m-au pieptanat si mi-au indepartat din creier ideile fitzoase si/sau romantice referitoare la marea iubire, ca pe niste parazitari paduchi, mi-a parut rau ca nu am fost si eu receptionera unor gesturi romantice si a unor imense buchete de trandafiri rosii, trintite hodoron-tronc-bum la picioarele mele, cum vazusem eu in filme si cum stiu ca si baiatul cu pricina a facut, din pacate nu pentru infumurata (de atunci) care eram…Si recunosc, pe masura ce firul vietii mi se desira (sau se face ghem?!) si iluziile mele mai mult sau mai putin romantice au inceput sa se faca tandari una cite una, m-am intrebat cum ar fi fost daca…daca i-as fi dat o sansa, daca as fi facut o alta alegere…

    Si iata-ma azi, din nou disponibila pe piata de iluzii (cam mototolite, e drept) a desperecheatilor…din nou tinjind spre ceva, asteptind parca ceva, din nou nemultumita de oferta, din nou cu refuzul pe buze…Si constat ca anii scursi nu mi-au prea servit drept mentor, nu m-au imbogatit cu experienta dorita si tot nu stiu cum sa fac si cum sa ii dau omului de stire, politicos si fara sa-l jignesc, si daca e posibil si fara sa bat toba prea mult, ca nu ma intereseaza ca potential partener de imperechere… Cel mai cinstit ar fi probabil sa am decenta si sa retez de la inceput orice filfiit de aripa flutureasca, sa nu accept nici o invitatie la vorba, cafea, teatru, opera, samd…Numai ca nu e chiar asa simplu, cind distinsul personaj (care a facut parte din cercul de prieteni comuni pe vremea cind aveam pereche, si care la rindul lui era atunci imperecheat, dar care intre timp s-a desperecheat) are o tactica greu de doborit, suplimentata cu un car de rabdare si persitenta, plus politica pasilor marunti…Si mai vine, in numele prieteniei si a gustorilor noastre comune, dar cu arie de raspindire mica printere cunoscuti, si cu niste propuneri tentante si ma invita la un concert de muzica clasica, de exemplu…Iar mie imi pica o fisa in moalele capului taman dupa ce accept invitatia, cind il rog sa imi trimita numarul de cont si sa imi spuna costul biletului ca sa ii transfer partea mea…si el imi raspunde: “Lasa ca faci tu cinste cu un billet data viitoare”…Apoi care data viitoare mai omule, cine-a zis ceva despre o data viitoare?! Si tonomatul cu fise se rastoarna in capul meu cind incepe seria telefoanelor “foarte naturale” din partea lui…in care imi povesteste ce-a mai facut saptamina asta, ce concerte/muzee…parcuri, sa mai vizitam…Si gaseste foarte perspicace (sau perspicac?!) subiecte cu care umple spatiul de emisie-receptie gol, de la puncte-punctele mele (timp in care imi rotesc la viteza maxima ochii pe perimetrul tavanului)…

    Ei Dea Valma, ce-i de facut? Cum rezolvi dilema, ca acum ai ramas si datoare cu un bilet la un concert…Voi aveti vreo idée?

    Cu scuzele de rigoare, ca iar bat cimpii cu ale mele, ca vorba aia, „tara arde si Dea Valma se piaptana”…

    Dea Valma 22 martie 2010 19:41 Răspunde
  • vegetal ink, esti doamna sau domn? si daca domn, esti cumva thomas man? Una, tu ce parere ai? :))) Vink, multumesc de versuri si da-mi voie la o apreciere la:
    Tania alege pantoful cel mai inalt
    de doisprezece centimetri
    inmoaie tocul in cerneala simpatica si
    apasa cu el delicat pingelele tastaturii
    de ies valuri roz de muzica
    si versuri albe de dragoste.

    Tania alege pantoful cu toc mediu, iar de aici nu stiu ce ar mai fi, dar este….:) mediu, ok? 🙂

    Juztine, nu am adresa ta. 🙁

    Simona, ani de liceu cu emotii la romana? 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=VPWbCUwX2Tk

    ce vremuri……..

    tania 22 martie 2010 20:44 Răspunde
  • daca sunt doi care cred acelasi lucru, Tania, crezi ca Simona ne va ajuta ? :))

    un trecator 22 martie 2010 20:57 Răspunde
  • haaaa!!!! ne mai trebuie Una! 🙂 si cred ca tocmai atunci intra si simona pe fir. 🙂

    tania 22 martie 2010 21:05 Răspunde
  • Dea Valma,
    mai dar ce figura esti si tu…
    stii ce astept eu acum? raspunsul Ancai G…
    si voi toti fiti pe faza. prietenii stiu de ce…

    iana 22 martie 2010 21:10 Răspunde
  • Simona, scoate-o pe Dea Valma noastra din dilema ca acusi se impiedica in fluturi.

    iana 22 martie 2010 21:11 Răspunde
  • doar Una s-ar putea sa ne induca in eroare :)) cat despre fir, nu stiu ce spui tu acolo, da’ la cat verde a crescut azi aici, e ditamai gazonul. 🙂 eu cred ca mergea si-o dunga roz, cel putin 🙂

    un trecator 22 martie 2010 21:11 Răspunde
  • sa stii, trecator, ca la verdele astea ma gandeam si eu. 🙂 e ok verdele, chiar placut daca vine si de la coffee chat…:) 🙂 nu, nu era indicat rozul, nu-l vad bine intins pe toata pagina. Ne-ar fi sclipicit ochii in culoare bombon si am visat noaptea stele verzi, scuze..roz! de s-ar fi adunat aici toate pitzipoancele. 🙂 Aaaa, dunga spuneai? Ca la cravata? Eu stiu…:) hmm, nop. ne-am fi impestritat mai mult decat suntem. Eu cred ca-i mult roz pe aici dar nu-i la vedre. Aaaa, dar mai putin, da, iana, la Anca G. 🙂

    tania 22 martie 2010 21:17 Răspunde
  • se scrie pink, se simte pink si se canta de trei ori mai mult decat un simplu pink:

    http://www.youtube.com/watch?v=-r17r3RGr4o

    tania 22 martie 2010 21:51 Răspunde
  • haideti ca nu se poate. tot cautand o alta melodie, am avut o revelatie. 🙂
    simona, esti fabuloasa. 🙂

    avem aici, dragi scribi si spectatori, pe aceasta pagina, combinatia perfecta dintre verde si roz! verde pe margini, restul…totul un intreg de roz magnific…

    tania 22 martie 2010 22:06 Răspunde
  • Eu, dragilor, n-am nicio parere.
    Imi lipseste zilnic Al, dar nu vad motivul pentru care ar posta sub alta umbrela.
    Vegetalink-ul pare genul semet meloman, asexuat pentru moment, incert ca postare de maine incolo: )
    Verdele imi place mai mult decat rozul, dar gusturile nu se discuta, se ”executa”.Asa ca maine Victoria Secret imi va prelucra comanda ferma de lenjerie de culoarea spicului de grau din luna lui April.
    Ce muzik mai ascutam asta seara?
    Te imbratisez, oniricul meu Thomas, sper ca esti ok: )

    Una 22 martie 2010 22:22 Răspunde
  • tania, imi poti scrie pe myjuztine@gmail.com, va ajunge la mine.

    juztine 22 martie 2010 22:53 Răspunde
  • iana,

    si mie imi lipsese AncaG si stiu ca de data nu imi va raspunde pe aceasta pagina…daca as vrea numai parerea ei, mi-ar fi mai simplu. dar ma gindeam sa va mai intreb si pe voi de sanatate…desi vad ca sunteti sanatosi, voiosi, voinici, in clubul „roz si verde”…asa, ca intre prietenii care stiu si de ce.

    Dea Valma 23 martie 2010 0:59 Răspunde
  • „a un iubit de-al meu (fost iubit, ca l-am mancat, ca de obicei) imi trimitea flori frumoase si scumpe prin curier si ca plangeam ca-n filme cand citeam dedicatia”

    Înduioşător!:)

    Şi n-aibi grijă măi şoimiţo, trendurile de asta-s trend, să vină dar să mai şi plece. Tu rămâi cu bucuriile tale.

    ivory 23 martie 2010 11:13 Răspunde
  • Azi (23 martie), fugim spre mare. Cei din Constanta si de prin preajma Constantei ne pot intalni deseara la Diverta (cea din City Park, bulevardul Lapusneanu), la ora 18.00 – cand Alice Nastase lanseaza Cartea dragostei Avon. Voi fi si eu acolo – abia astept! Asa cum v-a spus si Alice pe blogul ei, probabil vom ajunge in jur de ora 16.00 acolo, deci daca puteti ajunge mai devreme, sa stam un pic de vorba, ar fi grozav. 🙂 Va sarut si plec la mare. 🙂

    Simona Catrina 23 martie 2010 12:26 Răspunde
  • Dea Valma, nu cred ca te piepteni. dar nu stiu de ce, mie-mi suna ca nu iti mai arde de flutureala. parerea mea. 🙂

    un trecator 23 martie 2010 16:00 Răspunde
  • mai trecatorule, cred ca ai dreptate. m-a cam lovit astenia de primavara-n aripa!
    nu prea-mi mai arde de fluturi, dar se pare ca le arde altora…mie-mi arde de vreo 2 saptamini de crescut pesti ;-)…astia ma asteapta docili acasa in acvariu, nu-si iau lumea-n cap de cum da prima raza de soare.

    Dea Valma 23 martie 2010 16:23 Răspunde
  • he he, zici tu. dar ia sa nu-i asiguri tu lui Pandele & Co conditiile alea minime, sa-i vezi daca te mai asteapta ei asa docili 🙂

    un trecator 23 martie 2010 16:30 Răspunde
  • ptiii, ce „coco” mi-a iesit !

    un trecator 23 martie 2010 16:35 Răspunde
  • hehe,

    vad ca mi-ai citit rubrica de actualitati 😉
    mi-e drag de ei, abia astept sa merg seara acasa sa ma balacesc un pic in acvariu…i-am invatat sa le dau de mincare din mina. ii mai invat multe, dar e secret, nu pot spune-n gura mare ca ma trezesc cu aia de la „protectia pestilor” pe cap…
    apropos, anul trecut in Rotterdam m-a abordat cineva de la „Asociatia furnicilor” (mieren stichting)…ma intrebam apoi in sinea mea: oare le trebuie bani sa le faca proteze la furnici cind le amputeaza cite un picior?!

    Dea Valma 23 martie 2010 16:37 Răspunde
  • ma gandeam eu bine sa imi iau un hamster…

    juztine 23 martie 2010 17:24 Răspunde
  • juztine, te vad nehotarata. hamster? nu cerea tu niscaiva fluturi de la Dea Valma ? 😛

    un trecator 23 martie 2010 17:34 Răspunde
  • pai nu vezi ca nu mai are decat pesti?

    juztine 23 martie 2010 17:38 Răspunde
  • juztine,

    mai pastrez niste coconi din care n-au iesit inca fluturi…i-am pus la pastrare, asa, mai la racoare, pentru cind or da vremurile insorite peste mine…daca vrei iti trimit, dar nu stiu exact ce iese de-acolo, pot fi si molii 🙂
    ce zici, te risti, sau esti mai in siguranta cu hamsterul? (desi te avertizez ca si asta roade; hamsterul copilariei mele i-a decapitat toti ciorapii tatalui meu, aratau de parca erau grezniere, fara virfuri si calciie…)

    Dea Valma 23 martie 2010 17:44 Răspunde
  • mmm…ok, o molie nu poate fi mai rea decat un hamster diliu. eventual iau si hamsterul si molia… pardon, fluturele, ca fiu singura 😛

    juztine 23 martie 2010 17:46 Răspunde
  • bineeeeeeeeeeeee
    eu ti i-am trimis deja, sa stii…sa ma anunti ce iese 😉 dar sa nu-mi spui intr-un final ca s-au imprietenit hamsterul cu molia…

    Dea Valma 23 martie 2010 17:48 Răspunde
  • gata…l-am pus bine…

    juztine 23 martie 2010 17:58 Răspunde
  • prins cu boldul in insectar? 😛

    un trecator 23 martie 2010 18:32 Răspunde
  • ha ha.. inca nu, sa vedem intai ce iese 😀

    juztine 23 martie 2010 18:40 Răspunde
  • am lipsit cam mult, va salut in graba. am citit tot in graba . si mie mi se pare ca vegetal ink ar fi thomas….
    ma tine la pat o febra mare….ca primavara asta nu vine niciodata singura, cel putin in ograda mea.

    tania ce faci? imi era dor de tine.
    una esti bine?
    juztine, am vazut. ok…vorbim. gata excursia ta?
    trecator…pupici…milioane.
    dea valma, fluturii tai s-au cam asezat pe floricica de mine. desi , zau, ca nu i-am cerut 🙂

    seara faina sa aveti

    Lm 23 martie 2010 19:30 Răspunde
  • Lm,

    sa-ti traiasca atunci fluturii si sa se inmulteasca! si sa fie colorati si voiosi!

    Dea Valma 23 martie 2010 20:39 Răspunde
  • ia mai zambiti si voi putin !:)

    http://www.youtube.com/watch?v=w1hc2lVU11Q

    un trecator 23 martie 2010 21:16 Răspunde
  • Dea Valma
    Vreau si eu un flluture… mov sau roz daca se poate

    CristinaC 23 martie 2010 21:44 Răspunde
  • LM, sunt bine. 🙂 si mie imi era dor. 🙂
    Dea Valma, nu da niciun fluture (te sfatuiesc). Eu nu ash da la cat de frumosi si pretiosi stiu ca sunt. 🙂 CristinaC, nu ma acuza de egoism. 🙂

    tania 23 martie 2010 22:45 Răspunde
  • juztine, nu ne povestesti nimic din peregrinarile tale? Au fost roz sau…:)?

    tania 23 martie 2010 22:47 Răspunde
  • roz au fost pomii care erau deja infloriti… caisii sunt cei cu flori roz si frunze rosiatice? niciodata nu m-am priceput la asa ceva…

    juztine 23 martie 2010 23:00 Răspunde
  • hmm, caisii su flori superbe imbracate in roz. mi-e dor de soare, de roz si miros de fructe gata culese. juztine, florile pomilor din livada sunt sublime. de la alb la roz, sunt miiiii de pasteluri. 🙂

    tania 23 martie 2010 23:05 Răspunde
  • tania 23 martie 2010 23:09 Răspunde
  • CristinaC,

    sa nu crezi ca te-am ignorat. am fost un pic ocupata cu design-ul fluturelui tau 😉 l-am facut mov cu buline si dungi roz…
    si ti l-am trimis, ia uite cum zboara…}{

    PS ce afacere prospera am cu fluturii astia…si mai zic unii c-ar fi criza…

    Dea Valma 23 martie 2010 23:22 Răspunde
  • tania,

    eu ofer fluturi tuturor 😉 i-am crescut frumos, sunt romantici si veseli si foarte colorati si bine educati 😉 (ei nu maninca seminte pe strada, nici nu se scarpina pe stim noi unde…). trimit cite o pereche, ajung la destinatar, isi depun ouale si apoi guess what?! se-ntorc inapoi la mine. sic!
    🙂

    Dea Valma 23 martie 2010 23:27 Răspunde
  • nu era cais… – frunzulitele erau rosii…

    juztine 23 martie 2010 23:30 Răspunde
  • hehehehehheheeh, dea valma. de o astfel de practica nici ca am mai auzit. 🙂 suna haiossss si original. tranzactii cu perechi de fluturi???? 🙂 pai asta e afacere, nu gluma. crescatorie de fluturi, nu altceva. 🙂 parca, parca ma bate si pe mine gandul sa fac o cerere. 🙂

    tania 23 martie 2010 23:30 Răspunde
  • aoleu. nu era cais????? frunzulite rosiii…nu-mi dau seama. la mine frunzele sunt mereu verzi. 🙂 petalele ce le dau bataie de culoare. 🙂

    tania 23 martie 2010 23:33 Răspunde
  • L-am primit
    trebuie sa il tin in casa… sunt 3 grade la mine si il ploua pe aripi…
    ii dau camera lui cu portocali… are nume?

    CristinaC 23 martie 2010 23:38 Răspunde
  • tania,

    pai vezi ce filon de aur am descoperit neacoperit pe piata? fluturii! cereri…cit cuprinde, oferte…cam slabut. si oricum, nimic nu se compara cu fluturii mei! poate doar pestii 😉
    (acum sper sa nu degeneram discutia spre alta categorie de…pesti de Amsterdam, ca de-aia n-am)

    Dea Valma 23 martie 2010 23:39 Răspunde
  • aoleu CristinaC…

    pai asa se cresc fluturii, in camera, la 3 grade?! trebuie sa-l tii in suflet, acolo are el temperatura propice sa se dezvolte…pune-l repede acolo pina nu intra-n hibernare 😉
    si are nume, normal…il chema Don Cupido!

    Dea Valma 23 martie 2010 23:44 Răspunde
  • dea Valma, sa fie un fluture roz????? mai ai ceva in stoc??? 🙂

    trebuie sa il tin in casa… sunt 3 grade la mine si il ploua pe aripi…
    ii dau camera lui cu portocali… are nume? (cristina C)

    cristinaaa, ce spui suna atat de de-li-cat. pagina simonei capata conotatii de sclipiri de zbor si fluturashi jucausi cu destinatie precisa. 🙂

    tania 23 martie 2010 23:47 Răspunde
  • te pomenesti, Tania, ca esti turn de control acum de dai destinatii fluturilor ! :)))

    un trecator 23 martie 2010 23:49 Răspunde
  • 🙂 :). nu, trecator. dar nu stiu de ce, vorbind despre fluturii Dea Valmei, ma gandeam la porumbeii zburati cu tinta pentru veste. Cu inelusul la piciorush. 🙂 Ma intrebam acum- oare de ce fluturii nu au piciorushe mai razletze macar pt o jumatate de ravash. 🙂

    tania 23 martie 2010 23:55 Răspunde
  • ca-l pictezi pe aripi, ce e asa complicat ? 🙂

    un trecator 23 martie 2010 23:58 Răspunde
  • pe al meu il cheama ghita (coconul). deocamdata sta in sertarul cu farduri

    juztine 23 martie 2010 23:59 Răspunde
  • juztine, il prafuiesti cu smacuri…sau vrei sa umbli cu fluturele vopsit ? 😛

    un trecator 24 martie 2010 0:01 Răspunde
  • tania, stocul meu nu se termina, ca ti-am spus care e smecheria, chiar daca se goleste partial, se umple repede la loc, ca voiajorii se intorc. fluture roz sa fie pentru tine! si nu te teme, e loc de ravas, fluturii transporta ravasele inscriptionate pe aripile lor…isi schimba culorile in asa fel, incit transmit tot mesajul, n-avea grija 😉
    trecator, bag seama ca n-ai indrazneala sa ceri, dar si tie ti-ar cam pica bine un fluturas…ce culoare sa fie?

    Dea Valma 24 martie 2010 0:03 Răspunde
  • Dea Valma, multumesc, dar chiar nu am nevoie 🙂

    un trecator 24 martie 2010 0:04 Răspunde
  • las’ sa invete de mic cum e cu culorile…

    juztine 24 martie 2010 0:05 Răspunde
  • hm, nu tin pasul cu voi…

    juztine 24 martie 2010 0:12 Răspunde
  • dea valma, cat ar dura transportul? 🙂 dar sa stii ca daca il trimiti, eu nu ti-l returnez. 🙂

    tania 24 martie 2010 0:14 Răspunde
  • tania,

    l-am trimis deja! in 5 minute il primesti. si n-avea grija, e fluture-voiajor, se-ntoarce el acasa dupa ce si-a facut datoria ;-). dar bucuria ti-o lasa in suflet, pentru todeauna!

    Dea Valma 24 martie 2010 0:20 Răspunde
  • am zis eu, Dea Valma, ca ramai datoare cu biletul ala, nu m-ai crezut :))

    un trecator 24 martie 2010 0:22 Răspunde
  • de ce trecator? ca tot dau fluturi si nu pastrez si pentru mine?! lamureste-ma…

    Dea Valma 24 martie 2010 0:27 Răspunde
  • aha, se vede (oi vedea eu stramb, se poate) ca nu prea vrei sa pastrezi acum din ei….dar mergi, se pare, pe ideea ca fluture din fluture se face Rai

    juztine, tii pasul, ca-i de ….tango 😉

    un trecator 24 martie 2010 0:31 Răspunde
  • de la mine nu se mai intoarce nici un fluture..o sa moara in sertar.

    juztine 24 martie 2010 0:37 Răspunde
  • dea valma, fluturii cand se duc la tine se duc????????????????????????????????????

    tania 24 martie 2010 0:38 Răspunde
  • juztine, pai cum sa nu moara saracul fluture in sertar, se asfixiaza…cum i-am spus si CristineiC: pune-l repede in suflet daca vrei sa se dezvolte!
    tania, nu prea pricep ce vrei sa spui…daca se duc de la mine la cei catre care ii trimit?

    Dea Valma 24 martie 2010 0:43 Răspunde
  • mai trecator, pai eu am recunoscut din start ca nu sunt acum influturata si ca nu stiu cum sa-i explic inculpatului, care se face ca nu pricepe…
    si da, cu fluturii-voiajori merg pe sistemul „pay it forward”…mare dragoste m-asteapta, e doar la o raza de soare distanta si la o bataie de aripa de fluture 🙂

    Dea Valma 24 martie 2010 0:46 Răspunde
  • O bucurie se-nfiripă şi vom aplauda ca la un spectacol cu actorii preferaţi, unde binele triumfător împlântă cei doisprezece centimetri ,chiar în inima marelui absent. Pentru mine este o certitudine, dar nu am căderea s-o devoalez tocmai acum, când fluturii se încuscresc cu libelule şi zămislesc efemeride. Prinse în giumbuşlucuri de slove, săriţi cu privirea un eveniment major, demn de Reuters-ul Simonei, eclatant ca şi scrisul ei din potirul mustind de cuminecătura muzelor inspirative.

    Omuldelamunte 24 martie 2010 0:55 Răspunde
  • daca dupa ce vin sa infloreasca primavara, fluturii pleaca undeva, calatori-voiajori doar prin tarile in care regina este primavara sau, aiurea, prin cotloane nestiute. asta te intrebam, dea valma. vin dea valma la tine, cand se duc de la muritori???? 🙂 daca da, vin sa recuperez, nu sa depun o cerere. 🙂

    tania 24 martie 2010 1:05 Răspunde
  • deavalma, n-am decat un sertar de oferit…

    juztine 24 martie 2010 1:08 Răspunde
  • tania,
    la mine se intorc doar fluturii mei, dupa ce si-au lasat urmasii la tine. deci vei avea si tu fluturi mai intii de crescut si apoi de dat mai departe urmasii lor…si normal ca fluturii cauta primavara, de-aia trebuie sa ai mereu primavara in suflet. aita timp cit e primavara in suflet, nu mai conteaza anotimpul ce ne inconjoara, vei fi mereu cu fluturii la purtator!

    Dea Valma 24 martie 2010 1:16 Răspunde
  • Dragilor nu fa faceti griji. Ii place in camera cu portocali. Sunt portocali ornamentali pe care ii iau in camera iarna… acum au fiecare e portocale mici (fi 2) si eu sunt langa ei ca sa mi se aseze pe suflet … le-am schimbat si ferestrele azi… sunt foarte aparati de frig.
    Acolo e si acvariul unde am pestele de la DeaValma… e cuminte si ii place la mine.

    CristinaC 24 martie 2010 1:44 Răspunde
  • oops pestele l-am primit pe alt blog de la Dea Valma… si poezia i-a placut nepoatei. Pacat ca nu va pot trimite poze pe aici

    CristinaC 24 martie 2010 1:45 Răspunde
  • ok, dea valma, batem palma. 🙂

    descriere: fluture din doua petale roz, soft si pufarine, potrivite pentru penita-pana de lebada. (trecator, ideea ta e formidabila!) sa fie inclus si service-ul floral, in caz de urgenta. 🙂

    omuledelamunte, tu vb de centimetri tocului meu de la pantof, pe care, oricum, nu-i am????

    cristinaC, asta cu schimbatul ferestrelor e …..fantastica!!!! 🙂

    tania 24 martie 2010 1:54 Răspunde
  • tania… cred ca le-a fost predestinat… la mine chiar s-au schimbat ferestre azi… si eu chiar am portocali.. vrei poze?

    CristinaC 24 martie 2010 2:00 Răspunde
  • dap! 🙂

    tania 24 martie 2010 2:01 Răspunde
  • OK
    Trimit dar unde?

    CristinaC 24 martie 2010 2:40 Răspunde
  • si eu vreau poze…:(

    juztine 24 martie 2010 10:07 Răspunde
  • In sfarsit!! De doua zile ma chinui sa accesez blogul, fara succes . Ce am facut seara ? Am citit „Fata din Zlataust”, mi-a placut mult si mi-a ramas in inima un citat: Niciodata nu iubesti mai mult pe cineva, decat atunci cand te-ai hotarat sa-i faci rau. E si mai al tau.
    Zi cu soare sa aveti, ma apuc sa va citesc.

    calina 24 martie 2010 10:40 Răspunde
  • dimpotriva, calina, …dovedeste ca nu e „al tau”

    juztine 24 martie 2010 11:04 Răspunde
  • daca iubesti pe cineva , ii faci rau de bunavoie??! nu cred…

    Lm 24 martie 2010 11:54 Răspunde
  • Am primit un mail de la un prieten. Scuzaţi-i sudălmile, dar are un of:

    ROSTUL

    Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

    La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

    României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

    Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

    Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

    Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

    Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările „prietene”.

    La noi chestia asta se numeşte „agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

    Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

    Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

    Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un „Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

    Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

    Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

    Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

    Să trăieşti.

    Omuldelamunte 24 martie 2010 12:13 Răspunde
  • calina, nu sunt de acord cu ce spui tu. E total eronat! ce cauta raul in iubire?????

    tania 24 martie 2010 13:12 Răspunde
  • Mai Bergmann, uite cum un mail ne clarifica intrebarile… Alcoolul dauneaza grav Romaniei 🙂 .
    Fetele , a fost doar un citat… Ati citit cartea? E frumoasa…

    calina 24 martie 2010 13:22 Răspunde
  • Hm, ma gandeam ca si crezi in citatul asta, calina, caci eu chiar voiam niste demonstratii. 🙂

    tania 24 martie 2010 13:52 Răspunde
  • Simona,
    am citit ieri.. m-am gindit cu invidie si cu ciuda… as zbura pina la Constanta!!! nu cred ca ajung in Romania in vara aceasta… dar 5 minute cu tine ar fi o minune intimplindu-se pe pamint!

    iana 24 martie 2010 15:43 Răspunde
  • Domnule „de la munte”,
    ultima postare m-a impresionat foarte mult…”you made my day”!
    Citesc blogurile, din cind in cind, dar rar, imi mai dau si eu cu presupusul,
    dar de data aceasta sunt profund emotionata. Frumos ai spus, foarte frumos.
    Ai rezumat in citeva vorbe intreaga mea copilarie. Si pentru asta iti multumesc!

    lari_flori 24 martie 2010 16:55 Răspunde
  • Omuldelamunte,
    mi-a placut… asta ma face sa doresc Romania: taranii, satele, batrinii…
    m-ai emotionat.

    iana 24 martie 2010 17:20 Răspunde
  • Ma bucur ca te-am cunoscut, in sfarsit!
    Iolanda ( Constanta)

    yolanda 24 martie 2010 17:30 Răspunde
  • Omuledelamunte , jos palaria ! Uite vezi de ce nu plec eu din tara asta ? Pentru ca mai exista oameni ca tine ! ….. si asta ma face sa mai sper….

    Marina 24 martie 2010 19:18 Răspunde
  • @Lari_Flori – Nu înţeleg la care postare te referi.La cea de mai sus, sau la ultima postare de pe blogul meu?
    Mulţumesc pentru apreciere, ca de altfel şi Ianei şi Marinei.

    Omuldelamunte 24 martie 2010 19:48 Răspunde
  • Omuledelamunte prietenul tau este foarte analitic si are foarte multa dreptate. Iti cer voie tie si prietenului sa copy/paste taxtul si sa il raspandesc tuturor prietenilor mei din lume.
    Se poate?
    Eu cred ca e necesar sa mai aiba unii un reality check si acest text il da toturor.
    Multumesc

    CristinaC 24 martie 2010 20:32 Răspunde
  • mie mi s a facut pielea de gaina cand am citit textul. cat adevar crud…

    Lm 24 martie 2010 20:52 Răspunde
  • @CristinaC- N-aibi teamă de drepturi de autor! Nu ţi le va cere nimeni…

    Omuldelamunte 24 martie 2010 20:56 Răspunde
  • cu scuzele de rigoare adresate Simonei, am sa va directionez direct spre….autorul textului pe care cu atata amabilitate ni l-a pus la dispozitie Omul

    http://bradut-florescu.blogspot.com/2010/03/rostul.html

    un trecator 24 martie 2010 21:01 Răspunde
  • Multumesc omule… as fi fost mandra sa ii citez numele prietenui tau… asa voi spune un prieten al unui preiten….

    CristinaC 24 martie 2010 21:01 Răspunde
  • Aşa cum am menţionat, eu am primit „Rostul” de la un coleg de facultate.
    Am intrat pe blogul lui Brăduţ Florescu acum. „Rostul” este de departe cea mai bună postare a lui. Restul sunt poze şi comentarii, rareori mai mari de o frază, din Thailanda. Mare păcat că se iroseşte aşa, când gândirea lui este structurată pe adevăruri care dor. Are atâta talent şi cursivitate a frazei încât l-aş afişa ca screensaver

    Omuldelamunte 24 martie 2010 21:33 Răspunde
  • domnul bradut face actualmente turul thailandei pe motocicleta – si , in general, e mai mult plecat haihui prin lume, adica are o viata misto, asa ca nu prea inteleg furia asta, tara fara rost, etc.
    singura chestie mai faina citita despre romania a fost un articol de acum vreo 2 luni scris de o revista serioasa din strainatate despre progresele notabile ale romaniei din ultimii ani – genul ala de articol nebagat in seama de nimeni pt ca sunt mai ‘adevarate’ stirile despre batranii violati.

    juztine 24 martie 2010 21:57 Răspunde
  • Bun observator existentialist acest bradut florescu. Cu tot acuzatul rost fara de rost, totusi traim si incercam sa fim liberi…

    tania 24 martie 2010 22:22 Răspunde
  • Sincer, eu nu vad rostul acestui articol, sunt satula pana peste cap de misogini si frustrati care nu fac altceva decat sa-si caute motive pentru a arata lumii cat sunt ei de sictiriti de tara asta

    all blacks 24 martie 2010 23:51 Răspunde
  • …si sa ne purtam in orice roz cu un strop de rost…

    tania 24 martie 2010 23:59 Răspunde
  • all blacks,
    articolul cu pricina nu spune nimic din ce toata lumea nu stia deja…
    dar, zic si eu o parere, cind le vezi scrise incepi sa realizezi mai bine ce si cum.
    sincer, mie faza cu sfintii de pe pereti care aplica pentru viza de Canada mi-a dat fiori… fiecare lupta cum poate impotriva non-valorii si impotriva uciderii traditiei romanesti.

    nu te supara asa de tare ca isi zice si omul oful… si rezoneaza multa lume cu ce zice el. Trist e ca, din „aluat” si din „plamadeala” romanii asa au fost mereu si nu cred ca se vor schimba (ne vom schimba) vreodata. Vom ramine exact la faza la care sintem acum: „da, mai are dreptate asta cu ce scrie pe blog”… atit… si e mare pacat!

    iana 25 martie 2010 0:01 Răspunde
  • all blacks, nu vrei sa stii sictireala mea time to time. 🙂 si, crede-ma, mi-am depasit de buna vreme marile si etern nevalabilele frustrari pe tema asta. 🙂

    tania 25 martie 2010 0:01 Răspunde
  • „Romania e o tara de cacat!”. M-am saturat de atitudinea asta. V-am mai spus si altadata, nu-mi curge prin vene sange de patriot, nu ies in strada sa strig ce mult iubesc eu Romania si poporul roman. Nici nu-i iubesc, nici nu-i detest! Si tocmai de aia, cand aud vorba asta, spusa in cor de atatia oameni, ma apuca nervii. N-ati observat ca tot ce-i de dincolo de granite e mai bun, mai curat, mai stralucitor, mai cu mot, mai misto? „Bai, pai sa vezi in Belgia ce autostrazi sunt, nene!”. Asa, bai, si? Ce-ar trebui sa facem? Sa ne punem si sa plangem ca n-avem si noi, zi de zi, in fiecare zi? Pentru majoritatea romanilor, si un rahat parca miroase mai frumos daca e din Germania sau din America. Pe cand, la noi, totul pute, totul e naspa, am vrea sa fim in alte parte, ca aici e urat, haideti sa ne pisam pe tot si sa plecam dracului, cu totii!
    „Romania e o tara frumoasa, pacat ca-i locuita!”. Si din tagma celor care gandesc asa sunt foarte multi. Cei care nu mai contenesc cu laudele, ca vai ce potential avem, ce de peisaje superbe avem, ce de munti frumosi, avem si mare, si de toate, dar uite, poporul asta e tampit! Ei ar vrea, saracii, sa puna pana sa faca ceva, sa fie mai buni, mai competitivi, mai seriosi, dar nu pot, domnule, ca poporul asta nu-i lasa! Nu spun ca suntem o natie aleasa pe planeta, dar nici ca suntem cea mai nenorocita dintre toate nu cred! Asa cum nu cred ca daca am vrea sa fim altfel, n-am putea, pentru ca ne impiedica cineva! Pana la urma, poporul asta cine naiba e, daca nu chiar noi insine?
    E un copy-paste de pe blogul Corinei Stoica si se numeste „clisee care ma scot din minti”

    all blacks 25 martie 2010 0:04 Răspunde
  • Tania f sincer, nu vreau sa stiu…iar daca ti-ai depasit frustrarile, nevalabile evident 🙂 ne vei povesti tu singura despre ele

    all blacks 25 martie 2010 0:12 Răspunde
  • all blacks, nu vreau sa aprofundez discutiile pe aceasta tema. daca o fac, in cateva zile emigrez si nu sunt pregatita suta la suta pentru asta. tin la romania- este tara in care m-am nascut si pe care o locuiesc. DAR, dar, admite ca in foarte multe privinte suntem praf!!!!! ne batem joc de ce avem pretios. foarte putine lucruri sunt roz in romania si pt a avea acces la ele, trebuie sa muncesti, si s-o faci bine, chiar daca traiesti rau.

    tania 25 martie 2010 0:13 Răspunde
  • all blacks, frustrarile nu sunt de povestit, ci doar de depasit. dar stai linistita nu au fost mari si nici grave. 🙂

    tania 25 martie 2010 0:17 Răspunde
  • la fel de foarte sincer, ADMIT

    all blacks 25 martie 2010 0:17 Răspunde
  • tania, eu cred ca nu suntem chiar atat de praf. cred ca se doreste sa ni se induca aceasta idee.

    un trecator 25 martie 2010 0:17 Răspunde
  • trecator, in multe privinte suntem INCA praf! in romania, lucrurile se misca incet, greoi, chiar si la atatia ani de la revolutie. vorbesc de lucruri importante in legatura lor cu omul de rand. nu dau exemple. ash scrie pana poimaine.

    ideea este indusa, atata timp cat ai elementul unei comparatii de orice tara europeana! si il avem, nu-i asha. Nu unul. ci vreo 26 daca nu ma insel adunate intr-o europa.

    tania 25 martie 2010 0:25 Răspunde
  • m-ai convins. ma duc sa ma fac si eu praf 😛

    all blacks, sunt de acord cu Tania despre aprofundarea acestei teme aici. dar sunt intru totul de acord cu tine.

    un trecator 25 martie 2010 0:33 Răspunde
  • trecator, catalogarea prafului e un fel general de a spune, nu-i asha?
    chestiunea doare si inciudateste patriotii. eu nu ma cred o patrioata, dar am convingeri conservatoristic-traditionaliste. daca ash trai peste hotare, cred ca ash plange dorul de romania. mi-am asumat insa traiul aici, asha praf cum este el- vazut prin ochii civilizatiei de bun simt, ca sa nu spun capitalism. de aceea, nu-mi voi petrece Pastele in Irlanda, de pilda. 🙂

    tania 25 martie 2010 0:46 Răspunde
  • as fi mai curioasa sa stiu cum i s-a parut simonei tara ei, dupa ce a lipsit ceva vreme de aici, ca-n rest……fiecare vede ce vrea sa vada si aude ce vrea sa auda…

    juztine 25 martie 2010 0:47 Răspunde
  • As vrea sa fiu mai mica.
    Ca o particula de praf pe care o duce vantul.
    As zbura pretudindeni
    M-as aseza pe un cap incoronat
    sau la picioarele unui cersetor
    As zbura pretudindeni
    si as simti peste tot aceeasi oameni,
    aceleasi miresme,
    aceleasi umbre si lumini
    daca as fii o particula de praf

    CristinaC 25 martie 2010 5:32 Răspunde
  • Dragii mei, bine v-am regasit : )
    Am parcurs randurile direct de la sursa, ca sa zic asa, din blogul Domnului Bradut Florescu. Pertinente si de bun simt, dar fara exaltarile din ”Politicile” Domnului Patapievici sau cele date de versurile hard ale ”Parazitilor”, asa le gasesc eu.
    Sunt de aceeasi parte a baricadei cu all blacks care a citat din alt blog mai sus, pentru ca eu refuz sa cred ca suntem o natie asa prapadita si fara de sansa. Diferenta dintre noi, romanii, care nu suntem capabili sa facem schimbari serioase cu noi insine si ne auto-flagelam prin texte de inspiratiune cioraniana si restul celor care populeaza planeta este, din punctul meu de vedere, ca noi nu vrem sau nu stim, deci nu putem, sa ne valorizam; nici in fata altora, nici fata de noi insine.Preferam varianta plata a (auto)convingerii ca suntem netulburabili in mediocritatea si saracia noastra ; si cu asta-basta, e incheiat capitolul..
    Si eu ma gandeam s-o intreb pe Simona cum gaseste Romania dupa o luna de revenire, dar poate ca e prea devreme sa-si fi facut o parere. Sau nu. Ideea este ca o parte din raspunsul la aceasta intrebare ne-a fost dat aici, prin trairile ei ”live” din revolutia anti-roz. S-a gasit repejor cineva sa-i puna la punct pornirile si sa-i dea exemplificarile cu pitipoancele la indemana..Si asta s-a intamplat tocmai pentru ca idealistii trendului ”anti-pitzi” nu au vazut din start ca a fi un cocalar plictisit de bani si desfrau pe toate temele e-o chestiune de atitudine si prost gust afisat in orice punct de pe harta, nu tine neaparat de ceva pur si simplu romanesc..

    Una 25 martie 2010 12:49 Răspunde
  • Domnule „de la munte” ma refeream la ultima postare de pe blogul Simonei. Scris in graba mesajul meu nu fost probabil destul de clar. „Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.”… scurt si clar precum cristalul. Vorbele astea sunt quintesenta oricarei ratiuni, sau ar trebui sa fie. Cind a vindut un singur pogon de pamint bunul meu a plins. Cind mi-am botezat copila crestin ortodox a ris si a baut un paharut de palinca facuta toamna, in ograda la lemn de brad. Gradina si camara bunilor mei e intotdeauna blina de bunatati a caror valoare nu am apreciat-o odinioara. Romania mea nu este mall-ul din Bucuresti, Romania mea este mirosul finului proaspat cosit si gustul de varza fiarta mincata la depanusat de porumbi.

    lari_flori 25 martie 2010 12:53 Răspunde
  • Imi permit sa intervin spunand ca ceea ce a facut cel mai mult rau acestei natii a fost comunismul care in cei cincizeci de ani de existenta a deformat caractere si a nascut generatii incapabile sa aprecieze adevaratele valori umane, care, apoi, sa fie asimilate in propria lor viata. Bunicilor mei, comunismul, le-a luat dreptul la viata decenta si onesta pe care au trait-o pana cand noul regim le-a dat rostul peste cap. Atat de rau i-a bulversat ca nici dupa cinzeci de ani de existenta nu au putut uita raul primit. Si totusi nu s-au dezis de tara lor, au iubit-o in continuare si au asistat, cel mai adesea neputinciosi la distrugerea ei trepata. Pe copiii si nepotii lor i-au invata, insa, sa-si iubeasca pamantul natal sa incerce sa faca ceea ce fac cu constinciozitate si cat mai profesionist, sperand mereu ca vremurile se vor schimba si ca binele care a fost candva se va intoarce. Bunicii s-au dus in lumea dreptilor luind cu ei crezul in binele fundamental, care e mai adevarat si mai bine simtit in pamantul din care s-au tras si in care s-au intors, in cele din urma. Nu lamentarea e solutia pentru viata viitoare ci dorinta de a trai frumos si increderea ca dorinta poate deveni realitate, evident prin munca mult mai multa decat pana acum. O seara buna tuturor.

    Moi 25 martie 2010 19:08 Răspunde
  • Nu-s de-al casei, nu stiu jocurile.
    Domeniul meu are doua capete si e definitiv bi, fara relevanta sexuala.
    Sunt doar un avatar iubitor de natura si scris, legume-fructe si fraze frumoase. De aceea am poposit aici, erau fluturi si cuvinte mai potrivite decat in alte livezi. De aceea am si postat un clip cu Mama Natura si fiicele ei, si cu fluturi care ies de sub fustitele lor, fenomen ilustrat mai tarziu prin ecou pe acest interval de schimbul iluzionistic de lepidoptere dintre fete. Am vrut doar sa raspund la un dar cu altul, inspirandu-ma din obiceiurile locului (la Roman, mananci ca romanii), stiuta fiind frumoasa poveste de iubire dintre doamne si pantofi. Dar, come si dice si bene in Berceni, dar din dar se face Rai Uno. Toc mediu, am inteles, T. Poate nu intr-o poezioara, fie ea fara pretentii.
    Ma simt ca un bondaras care cautandu-si hrana s-a asezat pe o floarea soarelui din butaforie.
    Zburand mai departe prin gradina asta suspendata risc sa dau si peste o orhidee. Rara, ca papucul doamnei.

    Bondarasii au si ei dificultati de integrare.
    Mai cu seama în natura virtuala care are forme de fata morgana.

    Vegetal Ink 25 martie 2010 23:29 Răspunde
  • iana, aporopos de BMW-ul de vineri…
    E femeie!
    Ne-am intalnit azi in parcare si i-am spus ca ma bucur ca masina e condusa de o femeie.
    Mi-a spus ca a fost ultimul dar de la sotul ei… a cumpart masina dupa ce a decedat sotul…
    Banuiec ca in loc de piatra funerara.

    CristinaC 25 martie 2010 23:29 Răspunde
  • Cristina, si mai spuneati ca barbatii nu-s buni la nimic 😛

    un trecator 25 martie 2010 23:34 Răspunde
  • thomas man, bine ai revenit!!!! 🙂

    tania 25 martie 2010 23:50 Răspunde
  • Cristina C,
    e un banc pe-aici. cu o vaduva stind la vorba cu o amica de-a ei. Dupa ce ii spune ca din banii raposatului a cumparat masina, a achitat casa… si cu restul de 15.000 a cumparat piatra. si amica zice „vai dar trebuie sa fie o piatra aratoasa” si vaduva raspunde” daaa, uite-o, are 4 carate” 🙂

    iana 25 martie 2010 23:50 Răspunde
  • Primavara a venit cu regimuri de slabit.
    Atentie la meniul de frumusete «over the seasons» : o fata inghite in medie 3,17 kg de rosu de buze de-a lungul vietii.
    Tot Mama Natura e baza.
    http://www.youtube.com/watch?v=6sU4L4wrFow

    Vegetal Ink 26 martie 2010 0:21 Răspunde
  • discutiile de ieri despre romania m-au condus tocmai prin acest pink sau…:

    http://www.youtube.com/watch?v=Q56pHCGrlc4&feature=related

    Dear Mr. President,
    Come take a walk with me.
    Let’s pretend we’re just two people and
    You’re not better than me.
    I’d like to ask you some questions if we can speak honestly.

    What do you feel when you see all the homeless on the street?
    Who do you pray for at night before you go to sleep?
    What do you feel when you look in the mirror?
    Are you proud?

    How do you sleep while the rest of us cry?
    How do you dream when a mother has no chance to say goodbye?
    How do you walk with your head held high?
    Can you even look me in the eye
    And tell me why?

    Dear Mr. President,
    Were you a lonely boy?
    Are you a lonely boy?
    Are you a lonely boy?
    How can you say
    No child is left behind?
    We’re not dumb and we’re not blind.
    They’re all sitting in your cells
    While you pave the road to hell.

    What kind of father would take his own daughter’s rights away?
    And what kind of father might hate his own daughter if she were gay?
    I can only imagine what the first lady has to say
    You’ve come a long way from whiskey and cocaine.

    How do you sleep while the rest of us cry?
    How do you dream when a mother has no chance to say goodbye?
    How do you walk with your head held high?
    Can you even look me in the eye?

    Let me tell you ‘bout hard work
    Minimum wage with a baby on the way
    Let me tell you ‘bout hard work
    Rebuilding your house after the bombs took them away
    Let me tell you ‘bout hard work
    Building a bed out of a cardboard box
    Let me tell you ‘bout hard work
    Hard work
    Hard work
    You don’t know nothing ‘bout hard work
    Hard work
    Hard work
    Oh

    How do you sleep at night?
    How do you walk with your head held high?
    Dear Mr. President,
    You’d never take a walk with me.
    Would you?

    ………

    tania 26 martie 2010 0:27 Răspunde
  • @Vegetal Ink- Dacă nu eşti de-al casei şi nu ştii jocurile, cum de te integrezi atât de evident modelant de vorbe năstruşnice, răzbătut de-o moştenire a cuiva ce-a mai adăstat pe aceste tărâmuri recunoaşterea?
    Poci a răspunde, rogu-te?

    Omuldelamunte 26 martie 2010 1:23 Răspunde
  • MountainMan. „You talkin’ to me? Then who the hell else are you talkin’ to? You talkin’ to me? Well I’m the only one here. Who the fuck do you think you’re talking to?”
    I’m just an avatar, man, nothing else.

    Vegetal Ink 26 martie 2010 2:34 Răspunde
  • iana… si eu tot de la acel banc am pornit deductia… 4 carate… Z4… tot pe acolo daca nu chiar si mai scump.
    Ma gandeam sa ii trimit bancul dar nu stiu cum o chema pe domnita..

    trecator.. eu n-am spus ca barbatii nu sunt buni… chiar cred ca sunt buni la multe..
    Vrei exemple?

    CristinaC 26 martie 2010 5:33 Răspunde
  • @Vegetal Ink- Un taxi driver aşa vorbeşte, dar un avatar ia Oscarul…

    Omuldelamunte 26 martie 2010 11:06 Răspunde
  • calina 26 martie 2010 11:36 Răspunde
  • No gossips but ideas : poezia si copacii sunt de preferat persoanelor.
    N-as vrea sa stiu cine e ics sau ce face i grec, mi se par mai interesanti invaluiti de aura vaga a nickname-ului.
    Suntem toate si toti îmbracati aici in haine mai noi, cu alter egoul la plimbare, manati de un sindrom (lejer) de dubla identitate, câ âla cu Jekyll si Hyde e de spitalul 9 si nu simt vibratii criminale in comentariile citite.
    Viata dubla, partea de lumini si umbre din fiecare, e un filon batatorit, chiar arhiîntalnit. Iata un unghi nou, sa va smulga poate un zambet si sa va poarte noroc :

    Vitalic – Second Lives
    http://www.youtube.com/watch?v=fuwRxha8zSU

    Vegetal Ink 26 martie 2010 13:52 Răspunde
  • Omuldelamunte esti demential! Ai postat si sub numele de Anarchaeus si ai un stil inconfundabil.

    Virgil O 26 martie 2010 14:42 Răspunde
  • AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele concepții religioase) Reîncarnare succesivă a unei ființe. (DEX)
    Carevasazica, jonglezi cu identitatile, omuldelamunte, daca e sa ne luam dupa Virgil O sau dupa recunoasterea fetelor mari si mici. Frumos n-am ce zice, tocmai ma interpelasi pe tema avatarurilor, si demential pe deasupra, ca tot vorbiram de vieti duble. La mai multe !
    Acolo sus la tine, aerul e mai cu brazi, de-aia te multiplici asa de inconfundabil.
    Sa dam asadar muntelui culmea care-i apartine :
    http://www.youtube.com/watch?v=-U52TPkKTDs

    Vegetal Ink 26 martie 2010 22:48 Răspunde
  • Nu sunt Anarchaeus ! Deşi are mult umor, este totuşi prea vulgaro-direct şi asta ar mai trece dacă ar rămâne numai pe blogul lui, dar se răspândeşte în comentarii şi pe alte bloguri.
    Nu ştiu de unde a apărut analogia asta de nume.
    Este foarte uşor să scrii cu porcărele pentru că nu ai nevoie de fraze prea elaborate, eu însă vin devreme acasă…

    Omuldelamunte 27 martie 2010 1:07 Răspunde
  • Poate m-am ramolit şi am mai dat linkul ăsta. Dacă-i aşa, iertaţi-l pe Tatae !

    http://www.youtube.com/watch?v=Ds8ryWd5aFw

    Omuldelamunte 27 martie 2010 1:23 Răspunde
  • http://www.trilulilu.ro/mihaid4/43b8856b54ec13
    cred ca m-am ramolit si eu 🙂

    all blacks 27 martie 2010 1:48 Răspunde
  • pt Lm cu emotie si urare de viata plina de iubire:
    http://www.youtube.com/watch?v=Wsn09iuiLjQ&feature=related

    all blacks 27 martie 2010 2:01 Răspunde
  • omuledelamunte, am savurat linkul tau pana la capat. Bun, tare bun. cat timp ii poate lua omului contrariat spre socul din curiozitate sa iasa la dans intr-o dumerire plina de zambete. 🙂

    Dar ce este cu lupta asta pentru sau contra identitatilor? care identitati, de fapt????? fiecare dintre noi poarta o amprenta sub orice nume doreste. ideal ar fi s-o poarte cu stima si decenta de context! E prea ironic, imi dau acum seama, sa-l ghicim pe vegetal ink (a carui entitate este, sincer, una prea seaca, in comparatie cu sensul cuvintelor pe care le poarta aici….), atata timp cat nici macar thomas man nu se pretindea a fi real in cartea lui de identitate. Vorba Unei, un Thomas Man si, mai nou, un VinK poate fi ochit dintr-o mie. E ciudat, intrebarile apar odata cu schimbarea de nick-uri, iar preocuparea risca sa fie atat de puternica, incat nimeni nu se mai intreaba care ar fi numele adevarat ce se ascunde in spatele acestui personaj. Omuledelamunte si cu tine se intampla aidoma. Cui i-ar pasa daca ai fi sau nu o reincarnare intr-un Anarchaeus sau orice altceva atata timp cat posibilul interes asupra identitatii tale reale lipseste cu desavarsire? Am impresia ca schimbarile de nick-uri se infunda intr-un virtual cu deschidere prea larga si astfel pierdem esenta participarilor noastre pe un blog precum cel al simonei. Va recomand, dragilor, sa va lasati de vieti virtuale duble sau triple pe acelasi blog. Sincer, nu da bine deloc. se nasc interpretari oricum fara raspuns, blocand accesul la cunoasteri mult mai interesante si profunde decat jocul de-a baba oarba. Riscati sa deveniti mult prea virtuali si pierdeti sensul realitatii. E un sfat de care nu m-am tinut prea tare sa-l pun aici, dar mi-a scapat…Am dat cu parul? 🙂

    tania 27 martie 2010 2:13 Răspunde
  • my name is….luka. pentru voi.

    http://www.youtube.com/watch?v=UCXnJIAQd1o

    tania 27 martie 2010 2:19 Răspunde
  • Ma bucur ca am revenit la Menuet. Eram un pic nedumerita ce dans dansam.

    Odille 27 martie 2010 3:33 Răspunde
  • Tania draga mea, esti bestiala! Mie chiar nu-mi pasa care-i treaba cu nick-urile, eu savurez spectacolul in sine, cand e, ofcors.. Dar tu ai venit cu sita aia a ta cea deasa sa pui un pic lucrurile la locul lor: )))
    De exemplu, cand doamnele din momentul ”canadez” de acum cateva zile au discutat si povestit aici eu le-am citit cu mare incantare,(nu aveam de ce sa intervin pentru ca n-aveam ce zice) pentru ca spuneau chestii despre viata lor de-acolo.Ceea ce fiecare dintre noi, in sinea lui, poate banui ca nu-i usor sa-ti lasi prieteni si neamuri dragi si sa te cari, din motive personale si nediscutabile neaparat intr-un blog, prin alte parti; realitatea insa si-o stie fiecare pe-a lui. Ma pasioneaza teribil sa aflu lucruri noi pe-aici, sa ma-ncante cate-un link de muzici sau ce-o fi (superba ideea cu opera in piata, multumim omule de munte, dai tu rar link-uri, frate, da’ si cand faci clik, ne dai de-a dura: )))), deci sa am pentru ce deschide pagina asta, zilnic daca se poate.
    Simona a gandit-o, noi o putem intretine, in felul nostru, deretica, ecarisa, dupa caz, doar se vede cu ochiul liber ca au plecat sau isi infrang deja pornirile pe-aici pupincuristii notorii.. Ca altfel, de ce-ai veni sa te uitis sau sa scrii intr-o pagina virtuala?! Doar pentru ca apartine cuiva pe care-l admiri e un argument, dar e cam putin pentru un gest care iti poate deveni deprindere si cotidian.
    Ca sa revin la partea bulversanta cu presupunerile: ) Io incerc sa ma abtin sa fac presupuneri. M-am trezit odata, acum cateva luni, facand pe-aici pe desteapta si anuntand in gura mare ca numaistiucine ar fi o anume persoana.Si gata, m-am potolit!
    Poate Thomas a plecat pe bune (si de tot sau nu) . L-or fi plictisit, pe rand, declaratiile mele aproape agasante (adevarul e ca mi s-a intamplat ceva si am facut obsesie pt stilul lui, sper sa-mi treaca intr-o buna zi), micile critici sau neintelegeri, stilul unora dintre noi.. Sau a trebuit sa paraseasca pur si simplu zona de impact. Nu stim nici daca citeste mai departe, nici daca nu. Banuieli putem avea, dar stim vreodata ceva sigur? N-avem certitudini prea multe nici in viata noastra ce ni se pare reala, palpabila, sigura, la indemana sa ne-o administram, dar in ”matrix” ul asta?!
    V-am pupat, foarte matinala, dupa cum remarcati. Weekend misto s-aveti!
    Petrecere super la Brasov celor care se duc la intalnirea cu Tango, mai ales celor care vor s-o vada pe Simona Catrina, ca v-am mai zis ca pentru mine (si pentru destui dintre voi de-aici, pariez) ea inseamna Revista, no offence! S-o imbratiseze si din partea mea. Pana Miercuri cand reapar in Bucuresti (dar sper sa am cum sa va citesc, macar) sa fiti cuminti si buni! Si cum mai vreti voi : )

    Una 27 martie 2010 6:48 Răspunde
  • Rubrica mea de „Favorites” din YouTube este plină cu bunătăţi pe care le ascult/văd la nevoie. M-am gândit să nu vă agasez cu preferinţele mele, acesta fiind motivul pentru care dau rar link-uri. Îndrăznesc să mai adaug unul:
    Când doi James îşi dau mâna pentru a retrăi tragedia Titanicului -James Cameron- şi atmosfera lui muzicală-James Last- iese o ungere pe suflet prntru toată ziua:

    http://www.youtube.com/watch?v=LLoYKGw95MU

    Omuldelamunte 27 martie 2010 10:46 Răspunde
  • O voce sublimă, cu inflexiuni calde, subliniată mai ales de stilul a capella, stil greu de susţinut fără orchestră şi prelucrare pe computer. Poate sunt un bărbat subiectiv, dar îmi place şi pentru gura ei deosebit de frumoasă şi o mişcare a buzelor de o feminitate mai rar văzută, d’apăi simţită pe ale noastre….
    Helene Fischer:

    http://www.youtube.com/watch?v=sxmMfX7DEGE

    Omuldelamunte 27 martie 2010 11:02 Răspunde
  • Va doresc ca intalnirea de la Brasov sa fie frumoasa, sa va bucure…un week end senin tuturor!

    http://www.trilulilu.ro/petre2222/7b1c796851b383

    calina 27 martie 2010 15:08 Răspunde
  • Cu voi toate, din pacate doar in gand, in Brasovul meu drag

    CristinaC 27 martie 2010 16:16 Răspunde
  • Vegetal Ink, ce reprezinta ilustrata sub care te prezinti aici?? Ce mi-a putut discerne imaginatia vederii este un prunc intr-un cosuletz…. dar cred ca ma insel. Una, astept sa stationezi. 🙂 Eu peste noapte, tu peste matina. 🙂 desi sigur suntem pe acelasi fus orar. 🙂
    Juztine, imi fac timp si-ti scriu. Pt ca am si un interes care poarta o jumatate de fes- niste fotografii de care sunt tare incantata. Marina? Odille, unde ti-au disparut aripioarele de primavara? trecator, tu unde esti? Honey, devenisesi o prezenta de prezenta. 🙂 vreau si eu la brasov. e unul dintre orasele mele mult iubite. 🙁

    tania 28 martie 2010 0:05 Răspunde
  • Tania, aici , dimineata, sunt numai minus 4 – 6 grade, asa ca mi-au cam inghetat aripioarele. Ca sa-mi aduc aminte de primavara m-am dus la magazin si am cumparat un mic ghiveci cu Violete de Parma. Le-am admirat si m-am gindit cita perfectiune in frumuseatea unei flori. O singura floare si sufletul a calatorit inapoi ,in timp spre copilarie, cind asteptam cu nerabdare, in fiecare primavara, sa apara un buchetel de viorele, care credeam eu ca era numai de mine stiut. Apoi asteptam Floarea Pastelui galbuie si alba, care nici acum nu stiu daca asa se numea in realitate, dar asa imi spusese mama mea ca se numeau si asa au ramas. Apoi iubeam cheitele, albastre-violet, care iar nu stiu daca asa se numeau, sau nu.
    Cred ca echivalentul in limba engleza este periwinkle.
    Si ma gindeam ce extraordinar este sufletul sa calatoreasca cu atita repeziciune in orice timp si sa re-traiasca orice moment din viata cu atita acuratete. Ce pacat ca in loc sa-l folosim numai pentru trairi frumoase, uneori il chinuim cu trairi negative.

    Odille 28 martie 2010 13:50 Răspunde
  • tania de mine nu ai intrebat 🙁 asteptam sa imi scrii si mie :(….

    Lm 28 martie 2010 14:10 Răspunde
  • Lm, sunt sigura ca tania s-a referit la toti cei care participa pe acest blog.
    Cind am sosit pe acest blog, prin Februarie, cred, m-am simtit ca in fata unei orchestre formata din oameni talentati. Tonul l-a dat Simona, iar comentariile, in cea mai mare parte, se ridicau la inaltimea tonului. Era asa o armonie de idei, culori si sunete intre tania, Thomas, un trecator si cei cu intrari mai rare, incit era o placere sa-i asculti. O delectare!
    Sper sa ramina asa pentru Simona si pentru ca noi toti sa ne bucuram.

    Odille 28 martie 2010 19:50 Răspunde
  • Total acord cu pertinenta preopinenta care spune ca T. e bestiala ! Sefa de cadre, ghid sau dirijoare, T. ne-a aratat, cu degetul in sus, calea de urmat, ne-a indicat, cu degetul in sus, si tinuta de drum, cajual, fara tunici ample si albe. Ca degetul era mare sau un par, e doar o anecdota pe verticala. Operatiunea «Baba oarba» de recadrare ar avea sanse de reusita daca pacientul nu ar fi deja virtual in realitate manifestand o preferinta medicala în acest sezon pt compania spectrelor.
    De vreo 40 de ani, în 25 de titluri, Modiano redacteaza aceeasi carte, declinata usor in timp si spatiu, cu personaje care se cauta, fug dupa ele insele cu limba de un cot, pana la sfarsit, degeaba. Misterul identitatilor lor va ramane neelucidat, ca in viata.
    Ne oglindim in ceilalti si imaginea ne revine cu paraziti, preconfectionata in subconstient. Dincolo de nick, cunoasterea este aproape obligatoriu deceptionanta – raportul dintre imaginea esafodata personal si atomii in carne si oase e ondulat, sifonat, distorsionat. Of corse, fiecare e liber sa arate bucatica din sine dupa dispozitie, sa se expuna cum îi vine pe chelie, sa-si dezveleasca obrazul care-l avantajeaza, De ex., daca T. are chef de un strip, cascam ochii sau ne intoarcem rusinati privirile. Tot respectul si doua brate de admiratie pt lumea curajoasa care prezinta pe blog fotograme autobiografice, mai open mind decat mine. Au pudoare si sensibilitati emotionante.
    Oferim felii din personalitatea noastra prin scris, lasam se se vada cate un biceps printre litere, cate un zambet la coada unei vorbe. Daca vrem sa aflam mai multe, nu-i musai nevoie de creierul unui detectiv, serviciile unui expert grafolog pot fi suficiente.
    M-am vaccinat recent impotriva relatiilor interumane reale si am de respectat o dieta prescrisa de doctor. Scrie pe reteta, cu o mana tremurata : «se admit interferente cu personaje de fictiune dar in doze limitate».

    Scuze pt comentariul asta stricator de veselie.

    T., n-am poza mai citeata pe buletinul meu.

    Vegetal Ink 28 martie 2010 22:37 Răspunde
  • ati primit portocale proaspete ?

    un trecator 29 martie 2010 0:29 Răspunde
  • un trecator a incercat abil sa dreaga cu portocale busuiocul secventei medicale dar nimeni nu a vrut suc nici la micul dejun ! Încerc la randu-mi sa-mi fac uitata pilula mai amara, cu un cantaret tanar, talentat si «charming». «Mescaline» e o piesa de pus pe rana dar cum nu se gaseste pe youtube, va propun «Junebag» si «Nightfall».
    Robert Francis, pt ochii si urechile dvs, doamnelor, domnisoarelor si domnilor :
    Robert Francis – Junebag
    http://www.youtube.com/watch?v=FmbnE7n_u3I
    Robert Francis – Nightfall
    http://www.youtube.com/watch?v=qBBMUODMPKQ&feature=related

    Vegetal Ink 29 martie 2010 11:21 Răspunde
  • LOOL@”sa dreaga cu portocale busuiocul secventei medicale”.Va scriu pe fuga, in doua zile de-acum incolo voi fi mai prezenta cu si printre voi. Dar mi-a placut schimbul de reply-uri cu variante stricatoare de veselii si aroma de orange valurita din taste..
    Io imi inchipui acum nu doar ca stam si iesim din ce in ce mai cu fereala fiecare din gogosica lui, ci ca ne dam unii altora momente de respiro culminante in muzici si link-uri
    : ))
    Unde sunt eu acum e o burnita rau voitoare, vad ca Doamnele nord-americane au intrat intr-o mica si stinghera, aproape, tacere. Ori sunt foarte prinse cu pregatiri sarbatoresti, ori prea mult over-time, ori ceva le-a suparat si nu mai au timp/chef de noi..
    Tania draga, preiau cu placere sugestia Vegetalului Ink si, cu voia ta, normal, o sa-ncep sa te strig Doamna T. pe-aici. Sper sa-mi si raspunzi: )
    Trecatorule, cam firave aparitiile-ti pe-aici, tocmai io m-am gasit s-o constat azi, care dau cu absente nemotivabile pe-aici din greu in ultima vreme..
    V-am lasat plus pupat, revin scormonitor cat de curand pot: )

    Una 29 martie 2010 12:39 Răspunde
  • Prezenta !
    Va citesc, va ascult muzicile, nu m-a suparat nimeni.
    Sa aveti o saptamana insorita.

    CristinaC 29 martie 2010 13:09 Răspunde
  • Prezenta si eu! 🙂 Una, suntem un brat de oameni interesanti :), dar eu refuz sa fiu Doamna T. 🙂 Nu de alta, dar unde-i fred vasilescu???? Sunt pusa pe shotii astazi, in ciuda acestei vremi schimbatoare precum starea omului. Thomas Man, iti recunosc sensibilitatea. Florile pe care ti le-am daruit unde-s? 🙂 Uite ca nici acum nu-mi vine a crede ca ti-am luat in dar un buchet. Am mai avut o tentativa de acest gen- in viata reala- si erau…lalele. 🙂 A esuat, tocmai pentru ca mi-am dat seama de ciudatenia in sine. Dar iata ca virtual se poate. Iar daca tu spui ca existi exclusiv virtual, atunci trebuie sa fii trecut in cartea recordurilor. Virtuale! 🙂 LM, cum iti merg fluturashii? La mine nu au ajuns cei de la Dea Valma. 🙁 Cred ca au gresit drumul. Trecator, portocale proaspete???? Direct din portocalul Cristinei C. 🙂 CristinaC, poti trimite poze aici: tania.nistor@yahoo.com

    tania 29 martie 2010 13:20 Răspunde
  • si, apropo de identitati…Cele mai bine conturate nick-uri mi se par a fi cele ale Unei, LM-ului si trecatorului. Elocvente determinante a ceea ce presupune stilurile caracteriale din spatele monitorului. Probabil si datorita faptului ca m-am obisnuit cu ele. Una e Una, clar! LM este doar LM! Un trecator nu poate fi altceva decat un trecator, fara niciun dubiu! Daca ash fi vrut sa-mi aleg un nick, cred ca m-ash fi gandit la o…..Moi (dar stiu ca-i luat :), la un Mi (si asta-i luat 🙂 sau la Je (ups, nici asta nu-i valabil 🙂 sau, mai degraba la…..din intamplare. Asta e! Ash fi semnat sub nickul: din intamplare. 🙂 🙂

    tania 29 martie 2010 13:36 Răspunde
  • : ))
    Pari cu fixatia mai la zi pt Thomas decat am declarat io (si continuu fara a-mi da ragaz)
    Ma bucur ca sunteti pe-aici, inclusiv CristinaC, suspinanda dupa Brasov si urmarindu-ne, draguta cum e ea, ca de obicei..
    Io te-as(fi) striga(t) Doamna T. pentru ca mi se parea ca ai o prezentare de stil care se muleaa uneori pe respectivul personaj.Fred o fi macar in visul tau cel mai tainic, daca nu va fi existand deja real in ur life.
    Nu m-am prins care-i treaba cu portocalele proaspete, de care intreba trecatorul.. M-as uita in frigider sa vad de stau mai bine la capitolul ”lamai vechi”..dar mi-e teama ca dau peste vreun pomelo ravasit si desuchiat si in asteptare, zambaindu-mi sui de dupa usa, deci ma abtin: )

    Una 29 martie 2010 14:51 Răspunde
  • well, Una, suna atat de intim Doamna T.. ar fi ca si cum mi-as schimba, fara voie, nick-ul. 🙂 si, sincer, ash simti cum risc sa ma indepartez tot mai mult de identitatea mea reala. 🙂 Trecator, portocalele proaspete au vreo legatura cu floriile?????? iar daca da, la multi re-tro-ac-tiv pentru toate si toti cei care poarta nume de floricele. 🙂 daca nu, nu! 🙂

    tania 29 martie 2010 15:09 Răspunde
  • va citesc si eu… pe fuga dar va citesc..
    va doresc o saptamina buna! da, Una eu ma pregatesc de sarbatoare. ceea ce va doresc si voua!
    Simona??

    iana 29 martie 2010 15:47 Răspunde
  • si eu sunt prezenta, si eu imi arunc un ochi fugar si pe-aici si pe paginile vecine, si sunt bucuroasa ca am descoperit-o pe Simona in pozele de la Alice. si sunt invidioasa ca nu am avut sansa sa particip si eu la lansarile extraordinare de carte ce au avut loc…dar poate viitorul ne va aduce inca o carte si din partea Simonei si noi planuri, sau macar vise, de a ne intilni cu ea.
    o saptamina buna sa aveti.

    Dea Valma 29 martie 2010 15:47 Răspunde
  • Tania, Una, toata lumea, portocalele nu au treaba cu floriile, ci cu fetii-frumosi care s-au tolanit in iarba. sau, care, pur si simplu mai izbesc cate alta (n-am spus Una, sa nu se creeze alte confuzii 😛 )

    un trecator 29 martie 2010 17:22 Răspunde
  • Dea Valmo, ce ma bucur ca esti prin zona:) Mi-a placut maxim ce-ai scris zilele trecute, intamplarea cu semintele si trenul cu compartiment ”silence”. Nu stiam ca olandezii sunt cunoscuti drept ”taranii Europei”, am o alta parere despre ei, dar sunt sigura ca a ta e mai intemeiata, ca doar traiesti acolo.Cand esti oaspete n-ai timp de prea multe si mai degraba te minunezi de ce vezi.
    Trecatorule, si daca apareau niscaiva confuzii, ce?!
    Si-asa in ultima vreme-s cam defazata si complet rascolita de viata mea reala in plina schimbare: ) Sunt schimbari in bine, e ok, deci sunt salvata pentru moment de compasiunile semenilor mei..

    Una 29 martie 2010 17:41 Răspunde
  • Una, multumesc pentru apreciere, in special ca m-ai mai linistit, caci am avut senzatia ca am dat-o un pic in bara cu postarile alea, ca lumea buna de pe-aici se pare ca nu prea maninca seminte si nici nu se scarpina in diferite cavitati…sau oricum, nu in public ;-)…ca mincarici eu cred ca avem cu totii…

    Dea Valma 29 martie 2010 18:18 Răspunde
  • pai daca ma chemati vin… 🙂
    nu am crezut ca-mi este simtita lipsa.

    sa va spun ceva, legat de pitzi… mi-a aratat stilistul meu un spray de par care miroase ca ele (a roz, a puf etc). si sincer eu nu credeam, dar imi imaginam ca asa ar mirosi. un parfum dulceag, ieftin… si peste 2 zile chiar trec pe langa asa ceva (pitzi adica) si chiar asa si mirosea… :))

    honey 29 martie 2010 19:34 Răspunde
  • Dea Valma, te citeam cu drag de cel putin vreun an, cred ca am mai zis asta si ma repet, da’ ma ierti tu: ) Cat priveste posibilitatea datului in bara eu zic doar ca nu ai de ce sa ai temeri: la ce expertiza am io la datu’ cu bata-n balta, scarpinisul de care zisesi pe-aici in tandem cu mancatu’ semintelor ar trece drept un praslea in cautarea tipsiei cu mere, din punctul meu de vedere. Acum depinde cine e si de ce-a decis cineva ca trece drept lume buna, palierele discutiei se pot ingusta la un moment dat.
    Honey, nu stiu despre ce spray e vorba, dar si eu mi-am luat de curand un recipient d’asta de aranjat/potolit zulufii care miroase a ciocolata;discret ca iz si deloc ieftin(si cand zic acest cuvant din urma am in vedere si cat a scris pe bonul fiscal si care-i senzatia pe care o lasa coama proaspat spalata si pufaita cu spray-ul mai sus amintit, scuturata in nasul unui barbat) : )) Poate ne detaliezi cum e cu recomandarea stilistului tau! Nu de alta, da’ s-ar putea chiar sa fiu in posesia” obectului” cu pricina si ma paste, probabil, primejdia sa trec drept o piti, mai ales daca insist si cu niste roz.. Glumesc (sper).
    Vegetal Ink, pe unde-ti lucesc ochii? Dar tie, domnu’ muntean??

    Una 29 martie 2010 20:05 Răspunde
  • Una, sprayul acela este chiar pentru zulufi. nu mirosea insa a ciocolata. nu stiu daca sa zic numele… incepe cu Baby… marca.

    honey 29 martie 2010 20:21 Răspunde
  • honey, mi-e ca daca e si ceva cu johnson, nenea ala stilistu’ ti-a recomandat alt produs :))) aaaa, da’ stai nitel, cati ani ziceai ca ai? 😛

    un trecator 29 martie 2010 20:26 Răspunde
  • very funny trecatorule 🙂 … cand treci prin Constanta te duc personal la el sa-ti aranjeze si tie zulufii… (daca esti de acord asta)

    honey 29 martie 2010 20:30 Răspunde
  • daca spuneai saptamana trecuta, ma lasam pe mana lui, acum nu-mi ramane decat sa astept urmatorul drum 😀

    un trecator 29 martie 2010 20:32 Răspunde
  • : ) OK
    M-am linistit, nu e numele scris pe recipientul meu.
    Ce surpriza ca trecatorul ne da niste atentie(pe paine) asta-seara!: ))

    Una 29 martie 2010 20:36 Răspunde
  • Una, doar ce-am ajuns si am vrut si eu sa vad ce se mai intampla pe-aici, mai in liniste 🙂

    un trecator 29 martie 2010 20:39 Răspunde
  • un trecator, ma gindesc ca daca fetzii frumosi s-au schimbat asa de mult, poate ar trebui sa dam zeilor o sansa. In curind s-ar putea ca basmele sa se incheie cu Zmeul drept Invingator. Vom vedea!

    Odille 29 martie 2010 20:46 Răspunde
  • Odille, e posibil ca deja Zmeii aia sa fi invins, dar sa-i fi botezat nasii altfel si noi sa nu ne mai dam seama….

    un trecator 29 martie 2010 20:53 Răspunde
  • Dea Valma, sper din inima sa nu te superi, dar as vrea sa-mi spun parerea mea in legatura cu Compatimentul unde ar fi trebuit sa fie liniste.
    Tocmai acest respect al regulilor face viata mai buna si mai placuta in alte tari decit Romania Asta este mare problema in Romania, ca nici o regula nu este respectata.
    Voi da numai un exemplu. In Canada nu este voie ca dupa ora 22.00 sa deranjezi vecinii cu nici un fel de zgomot. Chiar si inainte de ora 22.00 nu poti sa ai muzica tare pt ca fiecare are dreptul sa se bucure de viata in casa lui. Dar dupa ora 22.00 vine politia imediat.
    Aceasta respectare a legilor iti da o liniste si o siguranta ca esti protejat.
    Ma bucur sa citesc ce scrii. De fapt ma bucur sa citesc ce scrieti voi toti, zine, fetzi frumosi si chiar lei -paralei.

    Odille 29 martie 2010 20:53 Răspunde
  • un trecator, nici nu stii ce mare adevar ai spus!

    Odille 29 martie 2010 21:38 Răspunde
  • Una, buna asta cu atentia…pe paine. 🙂 O felie de atentie, va rog, un pic rumenita daca se poate. 🙂

    Honey, la mine nu e cazul de vreun spray roz, dar tin sa spun oficial! Doamnelor si domnilor, m-am indragostit! 🙂 De combinatia roz cu gri! 🙂 Deunazi m-am dotat cu un sarafan. :))) asta dupa ce am vazut un pantof roz roz si lucios anexat la un stramp gri pe o pitipoanca de mare clasa- parea ea. Pantofii mi-au amintit de gentutzele mele la fel de roz din copilarie si, preumlandu-mi amintirile prin lumea papusilor cu mine copila, am scapat in primul magazin. Nu, nu era de fitze. 🙂

    Vorbiti de fetzi frumoshi, iarba si portocale? Eu vreau la cules de flori galbene de paste…de prind mai multe manunchiuri, va pastrez si voua. 🙂

    tania 29 martie 2010 21:55 Răspunde
  • Tania, scuze, ma bulversati in seara asta. mai intai honey, cu spray-ul baby, acum tu cu magazinul. n-am inteles eu bine, sau era magazin cu papusi ? :))))

    un trecator 29 martie 2010 22:12 Răspunde
  • 🙂

    nop, trecator. 🙂 sincer, tare ash fi vrut, sincer, sincer. daca ai fi vazut pantofii roz si luciosi ai tipei, ai fi inteles. ei, doar gentutzele mele de copila domnisoara pot exprima incaltamintea d-rei. asha m-am dus cu gandul la papusile mele roz, pieptanul roz, rochii, rochite, gentutze, fuste, fustite etc. Am innebunit., ce sa mai 🙂 deschizand ochii, m-am gasit intr-un magazin de haine demne pt varsta de acum, nu cea din amintiri. 🙂 si, ce sa fac, in loc de gentutza roz si lucioasa, m-am scos cu un sarafan. atat de mult imi place, de chiar imi doresc sa mai vad pantofii aia atat de roooooooooozzzzzz si lucioshi precum poshetele de pe vremuri.

    tania 29 martie 2010 22:22 Răspunde
  • Un Do Re Mi la doamne şi domni:

    http://www.youtube.com/watch?v=luef1H24hU8

    Omuldelamunte 29 martie 2010 22:33 Răspunde
  • tania 29 martie 2010 23:12 Răspunde
  • ce alunecoasa ai devenit dupa ce ne-ai povestit de visele tale roz :))

    un trecator 29 martie 2010 23:23 Răspunde
  • de fapt, mao asada a devenit alunecoasa. aceeasi mao mai are o reprezentatie splendida, imbracata fiind chiar in roz 🙂 si tot la campionatul mondial din acest an. din pacate, linkul este….perturbat, deci nici macar alunecos. 🙁

    dar ca sa fie treaba treaba…..

    http://www.youtube.com/watch?v=tdT_2eE9gfw&feature=related

    si el alunecos, dar fara..roz 🙂

    splendori!

    tania 29 martie 2010 23:34 Răspunde
  • si nici de plush, chiar de-i zice plushenko :))

    un trecator 29 martie 2010 23:42 Răspunde
  • si nici, chiar asha. superb acest rus atat de talentat. singular!
    Voi nu v-ati clatit ochii la campionatul de patinaj???? eu sunt addicted. si, pentru ca nu pot abtine…

    no. 2.
    http://www.youtube.com/watch?v=gM6irdBVEbc

    OCEN KRASNAI!

    tania 29 martie 2010 23:51 Răspunde
  • dar…underplush. 🙂

    tania 29 martie 2010 23:53 Răspunde
  • Sheherezade,op.35 Rimskii Korsakov.Piesă superbă!

    http://www.youtube.com/watch?v=18HyNiHjnv4

    Omuldelamunte 29 martie 2010 23:55 Răspunde
  • ceva asemanator….doar ca fara patine 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=OW5yO5D6k0U&feature=related

    un trecator 29 martie 2010 23:59 Răspunde
  • wawwwww, trecator. 🙂
    that is so strong, passioned, sincronised and sexy. Pfuuuu! 🙂

    tania 30 martie 2010 0:13 Răspunde
  • si cu…picioarele pe pamant! bun tango! cata siguranta in miscari….su-perb!

    tania 30 martie 2010 0:16 Răspunde
  • Ati prins asa un ritm frumos, dar nebun, incit jumatate de ora nu m-am mai putut conecta la blog-ul Simonei. Cred ca s-a zguduit un pic.

    Odille 30 martie 2010 1:51 Răspunde
  • Omuldelamunte 30 martie 2010 1:55 Răspunde
  • ma, voi n-aveti somn ! :))

    un trecator 30 martie 2010 2:00 Răspunde
  • N-avem! Ne dai tu ? Cu împrumut şi p’ormă ţi-l dăm cân’ ţe lumea mai potrivnică şi ai insomnii.

    Omuldelamunte 30 martie 2010 2:32 Răspunde
  • si io am ceva 🙂 tot alunecos
    http://www.youtube.com/watch?v=WdxRmcgsKDQ

    Lm 30 martie 2010 7:05 Răspunde
  • Cum am ramas fara Simona!

    Dupa ce ne-am batut cu portocalele culese din iarba prin care zburau fluturi si ne-am balacit prin acvariu cu pesti am plecat toti sau mai bine zis toate sa ne cumparam incaltari roz sa putem sa dansam unii tango si altii menuet . Umbland noi asa prin parcuri paduri si pe langa balti s-a facut ora 22 ( ce bine ca prea putini stiu in Canada ca asta inseamna 10 PM) si n-am mai putut sa punem Pc-ul la maxim si sa ascultam Do Re Mi-uri …
    Trecator-ii au inceput sa se minuneza cum putem sa stam treji asa de mult timp si mai ales conectati. UNA ne-a hranit cu o felie de paine cu magiun roz, si tot gandindu-ne cu sa iesim la liman ne-amam priomit o mana de ajutor divin care ne-a propus sa vinem o parte din insomnii si sa investim ceea ce obtinem ca profit in vise.
    Si uite asa in miez trecut de noapte pe aici pe la mine m-am hotarat sa imi iau ratonul, sconcsul, veverita si iepurasul, toti rataciti prin gradina, sa imi pun pijamaua roz si ma duc sa imi fac rugaciunea de fiecare sera in ritm de TANGO care printre altele spune” si de-ne-o noua domane pe SIMONA inapoi ca promitem sa fim cumnti!
    Noapte roz!

    CristinaC 30 martie 2010 8:28 Răspunde
  • CristinaC, din cate vad, simona ne-a lasat pe mana intreaga gradinita. si, in loc sa terminam de colorat cartile roz, ne-am incins la joaca, dans si triluri indelungi. Stii cum e, in lipsa educatoarei, copiii se mai iau si la tranta, ca de asta sunt copii. Stii cum spunea creanga????? Pe ulita copilariei, mai vin si zuglishi, botzogashi shi zamparagii. dar la noi, nu-i cazul. 🙂 ca avem ganduri mari sa intram la grupa mare. 🙂

    tania 30 martie 2010 9:47 Răspunde
  • Odille, ai dreptate,”unde-i lege nu-i tocmeala” zicea o vorba mai veche. In Romania, din cauza multilor ani dictatoriali,in parte, dar mai sunt si alte explicatii care nu ne fac prea mare cinste, ca popor,a castigat, se pare, destul teren o alta povata de genul ”regulile-s facute pentru a fi incalcate”..
    Tin minte ca eram pustoaica imediat dupa ’89 si daca cineva incerca sa ia atitudine in fata vreunui alunecus de comportament era catalogat imediat drept ”ceausist-comunist”. Lucrurile au evoluat pe masura, dam la tot pasu’ peste fel si fel de nesimtiti care nu au fost niciodata pusi la punct si pot fi disciplinati doar cu o lege-smetie aplicata direct in plina figura!
    Pe mine m-a amuzat ce ne-a spus aici Dea Valma nu pentru spiritul ei momentan de fronda, ci pentru limbajul colorat si decizia de-a fi intr-o zi altfel decat de obicei in mijlocul poporului pretin olandez. Altfel, sunt sigura ca e destul de clar inregimentata in sistemul tarii in care traieste, altfel nu prea erau sanse sa lucreze nici in mediul universitar, nici rezistenta sa ramana acolo atatia ani.
    Vad ca Tania ne-a acaparat de tot cu rozul pantofului si posetutei, iar Simona ne-a lasat in plata Domnului o vreme: )
    Va imbratisez de bunadimineata. De maine revin in Bucuresti.

    Una 30 martie 2010 10:12 Răspunde
  • CristinutzoC, si tie noapte buna.Nu vreau sa fiu rea, dar poate ti-e mai bine unde esti si e preferabil sa-ti fie dor de ce e pe-aici, decat sa te izbesti la tot pasu’ de maruntisuri scarboase si regretabile, ca sa fiu eufemistica..
    In plus, ne ai pe noi, ca sa ma laud un pic : )) si te simtim a noastra total, fara nicio problema de distanta sau meridian.

    Una 30 martie 2010 10:17 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title