fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Cel mai sexy fund de ochi

de

Pentru ca simt ca nu v-a ajuns cat am scris despre funduri cu alta ocazie, azi am sa va povestesc despre fundul de ochi, printre altele. Am fost la un eveniment organizat de Centrofarm si de Spitalul Oftalmologic European Eye, iar dupa conferinta de presa, prajituri si antren, am primit cadou un consult. Un fund de ochi, ni s-a spus, mai pe intelesul nostru.

Singurele teste oftalmologice din viata mea fusesera alea in care ma puneau sa citesc litere pe panoul de carton. In Canada, inainte sa-mi iau carnetul de conducere, mi-au testat vederea, nu m-au crezut pe cuvant. M-au pus sa ma uit in ceva ce semana cu un microscop de jucarie si mi-au zis: please, read! Am citit cu intonatie, iar ei micsorau scrisul din ce in ce. Pe masura ce bateam campii si nimic din ce citeam nu mai avea legatura cu ce era scris acolo, s-au oprit. Mi-au dat unda verde pentru carnet, altceva nu i-a interesat. Cum nu dau in gropi la propriu, am mers intotdeauna pe ideea ca n-am nimic la ochi. Dar azi, daca tot era un test inclus in program, gratis ca pasarea cerului, am zis ca ar fi distractiv sa vad ce-mi gaseste.

Pe aceasta cale, va asigur ca oftalmologii ii vor gasi dioptrii aiurea si vulturului cel tanar, deci nu va faceti iluzii. Nu ca as fi vreo acvila supersonica la cei aproape 44 de anisori ai mei, dar atata vreme cat ochesc numarul autobuzului de la 300 de metri, umilind cate-o statie intreaga de chiori, credeam ca vad senzational. Ei, bine, ascultati aici…

Am intrat in cabinet. Doctorita – tanara, frumoasa si amabila – m-a intampinat cu traditionalul „luati loc”. Am luat loc pe un scaunel intr-un colt, fiindca mama m-a invatat sa fiu modesta si sa nu ma urc niciodata in varful gramezii. Doctorita a zambit cu intelegere. Ghiceam ca e a catralioana oara cand spune ce mi-a spus si mie: nu acolo, va rog, poftiti aici, pe scaunul de la aparat. Normal, la aparat, cum de nu mi-a trecut prin cap?

Am sarit ca arsa, scuzandu-ma pentru neghiobie, si m-am trantit pe scaunul de examinare. In stanga mea, era un OZN pe care urma sa mi-l bage in ochi, credeam eu. Dar m-a luat incet. Mi-a dat o lopatica de plastic, mi-a zis sa-mi acopar cu ea ochisorul stang (la clinicile private, toate organele sunt invocate sub forma de diminutiv) si sa citesc ce scrie pe tabelul sleit pe peretele din fata. Erau cam 3-4 metri pana acolo, cale lunga, aveam sa constat. Cu doi ochi deschisi, vedeam ca telescopul Hubble, dar cu unul acoperit, am prins a ma legana nervos pe scaun. Am inceput sa recit: a, p, cred ca y, t, cred ca x, d, h, cred ca m. La primul rand de sus, ce-am crezut eu a crezut si doctorita, la fel si la randul doi. La al treilea, parerea mea nu coincidea decat pe alocuri cu a ei: cred ca g, cred ca b, pe-a treia n-o vad, poate e k, cred ca s, cred ca z. Cu celalalt ochi, aveam si mai putine certitudini, totul era o ghiceala fastuoasa. Se pare totusi ca am ghicit destule, nu suficient sa ies pe zero, insa.

Am aflat azi, dupa patru decenii jumate de viata, ca am astigmatism miopic simplu din nastere, deci nu bat la distanta perfect, mai pe romaneste. Sigur, asimetriile au farmecul lor, eu am minus 1 la un ochi si minus 1.25 la altul. Mi-a dat apoi un cartonas in brate si m-a pus sa citesc scrisul marunt, pe care l-am turuit fara cusur. Dar doctorita a insistat si mi-a pus niste lentile la ochi, intrebandu-ma: acum e mai bine? Pai evident ca era mai bine, fiindca oricui ii dai o lupa iti va spune ca vede mai bine cu ea decat fara ea. Dar eu vedeam perfect si fara lentile. Nu m-a crezut suta la suta, probabil ma banuia ca invatasem cartonasul pe dinafara cat stateam sa astept consultul, asa ca, pentru orice eventualitate, mi-a prescris ochelari cu 0.25, de citit. Dar mi-a dat voie sa nu-i port, cat inca vad sa citesc. N-am inteles mare lucru din aceasta filosofie clinica, dar domnita doctor era asa draguta, ca n-aveam inima s-o necajesc. A, ba nu, am atacat-o cu o intrebare, am prevenit-o ca e prosteasca: dar daca nu port ochelarii de distanta, are ceva? A zis ca n-are nimic, atata vreme cat nu dau cu capu-n stalp, fiindca oricum astigmatismul meu e din nastere si nu creste, nu scade, nu face nimic, sta. Pai si-atunci… ? – am vrut sa intreb deodata, insa am renuntat.

Pe urma, a inceput distractia. Pentru tensiunea intraoculara, a trebuit sa stau cu barbia pe un suport si cu fruntea lipita de aparat, sa ma uit fix in niste vizoare de unde mi-a pufnit niste aer in ochi. Stii cum e sa-ti sufle cineva-n ochi si sa-ti vina sa-i tragi un pumn in nas? Asa e. M-am cam speriat, dar am tacut, nu era catusi de putin dureros, n-avea sens sa ma vaicaresc.

A urmat fundul de ochi (cu tensiunea intraoculara stau bine, mi-a zis). Am intrebat-o daca-mi pune atropina si cata vreme am sa umblu oarba. Mi-a zis ca mai intai se uita cu un aparat cu un beculet, si daca i se pare ceva suspect, imi pune si atropina, daca nu, nu. Nu i s-a parut nimic bulbucat, deci am scapat de picaturile care dilata pupila. M-am interesat, daca-ti pune atropina, nu vezi sa citesti vreo trei ore, nici in ziar, nici pe computer, nici nimic. Te uiti cu ochii tulburi si cu pupilele cat mura, ca un drogat.

Aveam un fund frumos de ochi, asa mi-a zis, am fost incantata, cu atat mai mult cu cat era de fata si-o echipa de la Kanal D. Mi-au cerut voie sa filmeze circul cu examinarea ochisorilor mei. La sfarsit, mi-au luat si un interviu in care aproape ca ma certau fiindca n-am venit mai repede la control. Doctorita le-a explicat dupa aia ca, si daca veneam mai devreme, tot aia era, ca la mine e din nastere si nu e ceva grav. Dar stiu si eu, ca doar lucrez in presa: nevoia de senzational e imperioasa, trebuia sa aduca un material suculent in redactie, ma tot provocau sa-mi pun cenusa-n cap ca vin prea rar la control. Cred ca daca le-as fi spus ca sunt oarba de-un ochi si semi-chioara de altul, ar fi fost multumiti, dar din pacate pentru audienta lor, diagnosticul meu era de-o banalitate ingrozitoare.

Mi-am luat reteta de ochelari (pe care n-am sa-i port mult si bine, fiindca nu sunt obligatorii, cica) si-am plecat iar la cafeneaua spitalului, unde erau inca 30 de ziaristi, dintre care numai patru au vrut control oftalmologic, ceilalti 26 se jurau ca au in fundul ochiului membrana reflectorizanta, ca pisicile, si vad si ce n-ar trebui sa vada. Cu ideea asta vietuisem si eu, pana cu zece minute in urma, dar nu mi-am mai racit gura de pomana, era clar ca nu pot sa-i scot din cocile, fantele si patiseriile pe care le insfacasera.

Pe scurt, ca sa nu va mai retin, ascultati un sfat: chiar daca vedeti ca soimul ziua si ca bufnita noaptea, mai dati din cand in cand pe la cate-un cabinet oftalmologic, o sa ramaneti cu ochiul gogonat si cu gura cascata de cele ce-o sa aflati.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Astigmatismul o fi el din nastere si nu creste, nu scade, doar sta, dar daca stai mult cu ochii intr-un punct fix (de ex cand lucrezi la computer sau cand te uiti la tv) acestia vor obosi mult mai repede (si se vor irita, in cazul meu). De asta e bine sa folosesti ochelarii aia care nu sunt obligatorii. Si eu ma numar printre norocosii cu astigmatism (dar fara miopie) si cum stau cel putin 8 ore cu nasul in laptop, ochelarii aia (care sunt si antireflex si antinustiuce) sunt o mana cereasca pt ochii mei. Partea proasta e ca lumea ma mai banuieste a fi miopa, ceea ce eu neg cu tarie de fiecare data „nu dom’le, nu port ochelari, aia sunt asa, de frumusete” 🙂

    PS: iar am ras cu lacrimi 🙂

    Anca 29 septembrie 2011 14:45 Răspunde
  • Titlul are ceva magnetizant, am facut ochii cat cepele cand l-am vazut 🙂
    Acum, daca si doctorita-i in 3 calitati, cum spui („tanara, frumoasa si amabila”), de-abia astept sa ma diminutiveze si sa-mi umfle pupila 🙂
    Sa se uite în astigmatismul meu si sa mi-l corijeze cum o putea mai bine. O corectie nu strica daca-i aplicata cu vibratii bune 🙂
    Textul tau, Simona, e la rascruce de senzori : între documentar, reportaj si bilet personal. Orice-ai face, scrisul te tradeaza : poti sa ne descrii si aratura de toamna din Cochirleanca sau fabricarea cutiilor de polistiren, noi tot captivati vom fi. Si zambitori 🙂 Ca doar ne pui niste conivente-n ochi 😀 Si litere frumos curbate 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2011 16:40 Răspunde
  • Am descoperit ca am astigmatism acum 4 ani. 🙂
    In cazul meu ochelarii sunt obligatorii, si ii port in fiecare zi. Am si din aia de citit, dar i-am purtat numai pentru o scurta perioada, dupa aia i-am ascuns in dulap, ca la aproape stau cu vederea mult mai bine decat la distanta.

    Victoria West 29 septembrie 2011 18:55 Răspunde
  • Simona, vorba lui Thomas Man, orice scrii e super si e de un umor desavarsit. Esti exceptionala, draga mea, si trebuie sa recunosc ca daca titlul e deja o provocare la ras, intreaga postare este de tot rasul. Acu, te rog sa o iei in sensul bun si sa fii sigura de toata onestitatea cuvintelor mele. Sora mea e medic oftalmolog si ea este cea care se ingrijeste de sanatatea ochilor mei si ai familiei noastre. Eu port ochelari pentru ca am probleme serioase de vedere dar stiu de la ea ca se prescriu ochelari si persoanelor care au o vedere perfecta si care petrecand foarte multe ore in fata calculatorului au nevoie de protectie a vederii suprasolicitate. Astfel s-au inventat aceste lentile antireflex care sunt recomandate si cautate in egala masura.

    Moi 29 septembrie 2011 20:47 Răspunde
  • spune merci ca asimetria e usoara. sa vezi ce distractiv e cu -7 pe un ochi si -2 pe alalalt. cu plecare de la -6 si, respectiv -0,5. din aceasta cauza si pentru motivul ca ochelari nu se pot pune decat daca diferenta dintre lentile e de max 3 unitati, a trebuit sa pun lentile de contact inca de pe vremea cand abia s-auzise de lentile de contact. (cel putin in oraselul de provincie din care vin cred c-am fost prima 🙂 ).
    trebuie sa recunosc: e placut cu lentile; campul vizual este acelasi cu al ochiului liber si nu ingradit de ochelari, trecerea de la cald la frig sau invers nu provoaca „aburire”. poti purta orice model de ochelari de soare iar ochelarii pentru 3d la cinema nu mai reprezinta o problema. 🙂
    mda, puful ala in ochi e deosebit de „placut”. din cate am inteles totusi, masurarea respectiva nu este deosebit de precisa. e mai buna/reala/precisa masurarea in care iti pune un maglavais in ochi (cred ca atropina, recunosc ‘efectele’) si apoi iti lipeste niste chestii de cornee.
    spune merci de asemenea si faptul ca tensiunea e buna. daca nu era, insemna glaucom care, netratat, duce la orbire.
    si daca ti s-a parut „haios” puful in ochi, sa vezi ce „distractiv” e cand faci un hrt-tomografie de nerv optic. spre final (toata treaba s-a petrecut cu niste aparate lipite de ochi) tre’ sa „ingheti” fara sa clipesti cam 1-2 minute (doctorita zicea ceva de secunde. mi s-au parut mai degraba ore; nu prea imi amintesc de secunde mai lungi) in timp ce o luminita rosie clipureste de nebuna in retina ta. da, si mai ai si fotofobie. 🙂 iar lumina intermitenta te face cu nervii (la mine in casa niciun aparat nu e pe stand by :))
    imi cer scuze pentru comentariul mult prea serios fata de articol, dar un control oftalmologic complet anual, sau macar la 2 ani nu strica absolut nimanui. chiar vultur sa fie.

    ady 29 septembrie 2011 21:47 Răspunde
  • Am gustat pe deplin umorul electrizant ce iti isoteste naratiunea. Multumesc pentru buna dispozitie pe care ai reusit sa o transmiti cu o viziune asa de hilara despre actul medical si mass media romaneasca in anumite contexte.

    Cristina Samoilenco 29 septembrie 2011 22:08 Răspunde
  • citind ce-ai scris, ma gandeam ca pentru un consult la urolog ar fi bine sa merg la o policlinica de stat, cat inca mai exista…

    un trecator 30 septembrie 2011 6:41 Răspunde
  • aoleooo…pai sa mergem…si eu cred ca vad ca vulturu’…da’…am cu 2 ani mai mult…dacaaa…?????????aaaa??????

    coco 30 septembrie 2011 10:43 Răspunde
  • Draga Anca, inteleg! Culmea ca e, la conferinta de presa, prof. dr. Carstocea (o somitate in oftalmologie) ne-a spus ceva interesant: computerul nu aduce prejudicii mai mari decat senzatia de ochi obositi, deci nu ceva grav, pe termen lung, patologic. In sensul ca – spunea domnia-sa – n-a fost deocamdata dovedita oficial influenta profund negativa asupra ochiului, decat daca ochiul e deja afectat de anumite boli. Dar cred ca noi, astia cu astigmatism mai mic sau mai mare, avem o organizatie opulenta! 😀

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:04 Răspunde
  • Thomas, esti din cale-afara de indulgent cu mine, ca de obicei. Venit din partea unui om cu incisivitati fermecatoare, cum esti tu, o iau chiar ca pe un compliment, te previn! Multumesc mult! 🙂

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:05 Răspunde
  • Victoria, eu m-am gandit ca, atunci cand va trebui sa port ochelari zilnic, imi voi pune lentile de contact. Am intrebat doctorita daca pot face asta acum, insa a zis ca nu, fiindca nu se fac lentile de minus 1, cat am eu la un ochi, ci doar de 0.75 sau 1.25, habar n-am de ce (ca la capitolul Optica din fizica sunt tufa, este si motivul pentru care am renuntat sa dau examen la Medicina, haha). Asa ca exista si varianta asta, cu conditia sa nu ai minus 1 🙂

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:07 Răspunde
  • Moi, ce coincidenta, cred ca am stiut de sora ta, dar uitasem momentan! Sa stii ca am citit cu atentie si responsabilitate ce mi-ai scris, multumesc frumos, ai dreptate, am sa ma gandesc la asta! Te pup si mi-e dor sa ne revedem cumva! 🙂

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:08 Răspunde
  • Ady, ai mare dreptate! In primul rand, concluzia ta e salutara, orice om trebuie sa ia in calcul orice veste proasta. Stiu, nu e comod, dar si „prea tarziu”-urile sunt infioratoare. Intr-adevar, exista si situatii destul de greu de infruntat.
    Rolul conferintei de presa la care am fost ieri a fost, de fapt, o campanie de prevenire a retinopatiei diabetice. Fiindca foarte multi diabetici omit fatalmente sa mearga regulat la control oftalmologic, iar cand apar suferintele e mult, mult prea tarziu, orbirea e ireversibila si netratabila!

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:11 Răspunde
  • Cristina draga, iti multumesc si eu ca ai venit alaturi de noi, incepe toamna si ne refacem efectivele, gata cu concediile! 😀

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:12 Răspunde
  • Coco, ma bucur ca sunt zana cea buna care aduce vesti naspa 😀 Dar iti apreciez intelepciunea, fie ea si retorica. 😀 Bine ai (re)venit!

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:13 Răspunde
  • Trecatorule, esti epocal! 😀 Stiu, te referi la faptul ca am amintit meteahna medicilor din clinicile private: denumesc orice organ cu diminutivul aferent. Acestea fiind zise, te inteleg ca, daca o sa fi sa mergi vreodata la Urologie sau Andrologie, ai sa alegi clinici de stat 😀 Hahaha, ai dreptate! O expresie de-asta necugetata de-a medicului iti strica ziua. 😀 Imi amintesc ce mi-a spus un doctor la vizita, dupa o operatie: „Ce facem azi, cum ne simtim, ne mai doare burtica? Pipi am facut?”. Imi venea sa-i raspund: nu stiu daca dumneavoastra ati facut, dar eu am facut. 😀

    Simona Catrina 30 septembrie 2011 19:18 Răspunde
  • da, de asta uitasem. obiceiul cu diminutivele. ma simt de parca as avea 3 ani sau un IQ subunitar.
    intr-un mod asemanator, ma scoate din minti obiceiul angajatilor bancari din front office de a folosi diminutivul „banuti”. si lucrez intr-o banca, fir-ar. dc alea medicale le intalnesc mai rar, de „banuti” nu scap. 🙂

    ady 30 septembrie 2011 20:25 Răspunde
    • Ady, ai dreptate, hahaha, uitasem de asta cu banutii la banca! 😀 Si mai sunt ospatarii cu „va aducem o ciorbita de vacuta si-o pastramioara de berbecut?”. Imi vine sa le zic: dar si notita de platuta sa fie micuta-micuta, mda? 😀

      Simona Catrina 3 octombrie 2011 12:00 Răspunde
  • Simona, abia astept si eu sa ne reintalnim. Pentru mine este o reala bucurie 🙂

    Moi 30 septembrie 2011 22:50 Răspunde
    • Moi, pai asa ramane, vom gasi noi o ocazie savuroasa! 🙂

      Simona Catrina 3 octombrie 2011 12:00 Răspunde
  • Am ras cu lacrimi!Simona draga esti pansament pentru sufletele din Diaspora.Pup:))

    Joanna 1 octombrie 2011 22:14 Răspunde
    • Joanna, iti multumesc frumos, tu mereu ma rasfeti si mi-o cam iau in cap 🙂

      Simona Catrina 3 octombrie 2011 12:01 Răspunde
  • Buna, Simona!S-ar putea sa ti se para stranie intrebarea pe care vreau sa ti-o adresez si totusi indraznesc….Cum se vede lumea de la tine in conditiile in care tu ai o notorietate consolidata in timp -imi imaginez ca te afli intr-un cerc concentric inconjurata de opinie publica -unii te adora dar mai sunt si hateri pt ca nu se poate altfel…si totusi ai atata modestie in atitudine,un bun simt cum rar mi-a fost dat sa intalnesc la o persoana cunoscuta.Cat de greu se simte apasarea expunerii in spatiul public, faptul ca atatia oameni au o parere de exprimat uneori chiar si in privinta vietii tale personale?Gasesc extraordinar faptul ca tu si Alice va asumati un statut care va expune maselor de cititori. Afirm acest lucru in contextul in care eu ma consum enorm numai pt ca aud nu stiu ce zvon nefondat despre mine printre cunoscuti si chiar cred in ideea aia de piaza rea ,de oameni apasatori cu multa energie negativa transmisa in aerul respirabil.

    clara 2 octombrie 2011 19:03 Răspunde
    • Draga Clara, imi place intrebarea ta fiindca ma asmute sa gandesc, sa reflectez la ceea ce traversez zilnic. In primul rand, ai dreptate, primesc multe aprecieri superbe, emotionante de-a dreptul, dar si cate-o apostrofare din cand in cand, asta ca sa ma exprim elegant. Si eu sunt victima unor clisee sociale, adica sunt destui care cred ca incisivitatea mea provine dintr-o serie de frustrari. Astia care au descoperit America acum uita ca toti, absolut toti suntem produsul frustrarilor noastre, de un gen sau altul. Nu sunt cu nimic mai vulnerabila sau mai vaduvita de visuri implinite ca altii, doar ca eu m-am invatat sa coabitez cu ele. Stiu, eu par ca spun multe despre viata mea, in realitate sunt destule lucruri care imi raman doar mie. Nu cred ca e nimic socant in a-mi povesti pataniile, mai ales ca nu prea dau nume reale si nici nu lovesc propriu-zis pe cineva din trecutul meu. Mustele de pe caciula nu mai tin de responsabilitatea mea, ma rog. 🙂 Sincer, nu ma simt „expusa”, adica nu mai expusa decat altii care-si povestesc diverse capitole de existenta sau care-si scriu memoriile. Mai ales ca multi cititori vin si-mi spun „m-am regasit in povestile tale”, iar atunci nu stiu daca sa ma bucur (magulita fiind) sau sa ma intristez (constienta fiind ca regasirea asta nu era cel mai pufos flashback). Oricum, iti multumesc pentru intrebare, imi face placere sa lamuresc niste lucruri – desi nu stiu daca izbutesc! 😀

      Simona Catrina 3 octombrie 2011 12:21 Răspunde
  • „Dependenta de blogul Simonei Catrina”… Asa mi-ar incepe marturisirea despre lucrurile care pot fi spuse:)…

    larisa 4 octombrie 2011 9:44 Răspunde
    • Larisa, multumesc frumos! Am sa ma asigur ca-ti primesti doza la timp, ma motivezi sa am grija de tine 🙂 Esti o scumpa.

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:42 Răspunde
  • Draga Simona, iti multumesc din toata inima pentru acele momente pe care ti le-am luat sa reflectezi la intrebarea mea.Cred ca voiam sa stiu printre randuri de unde isi ia cineva forta de a depasi anumite momente dificile in existenta sa ,momente cauzate de terte persoane care se plictisesc cu viata pe care o duc si se implica putin in vietile altora probabil doar pentru ca este mai fun astfel. Mi s-a intamplat recent sa traversez o reconversie existentiala extrem de coplesitoare ca impact si inca” ma uit peste umar” in caz ca….Mi s-a confirmat pentru a nu stiu cata oara ca natura umana este atat de coruptibila si versata cum nu se poate concepe ….De
    aceea poate am avut impulsul de a intreba „Cum depasesti”stiind ca si tu ai gustat deziluzia prieteniei in trecut

    clara 5 octombrie 2011 18:46 Răspunde
    • Clara, m-am gandit cu placere si sete la intrebarea ta, nu trebuie sa-mi multumesti! Eu iti sunt recunoscatoare pentru incredere! 🙂

      Simona Catrina 6 octombrie 2011 20:31 Răspunde
  • frumos tare, scrisul tau. ma incalzeste mai ceva ca airconditioningul (hehe) americanesc.
    eu una nu inteleg de ce se feresc atat de tare oamenii de ochelari! in afara de beneficiile evidente (evitarea coliziunii cu diferite obiecte si, hahaha, crearea unui aer intelectual) si de cele usor…tabu (fantezisme dormitoresti cu profesoare severe, bibliotecare sexy si altele), ochelarii te ascund foarte bine. mie una mi se pare ca sunt platosa mea (ar fi ridicol sa port o platosa adevarata, ia imaginati-va). simt cum ma protejeaza de privirile nedorite si cum, de pe deasupra lor, dedesubtul lor sau drept prin ei, pot sa ma uit la oricine, oricum…in fine, aproape oricum. am rame groase, negre si bine infipte. pe mine ma ajuta putintel. ideea e sa faci din tot ce poti un aliat,nu un dusman. …acum se „poarta” aragazele cu patru ochi 🙂 si cine stie, poate peste 100 de ani vor fi la moda „fundurile de borcan”… asta daca nu se va rezolva orice defect cu vreo operatie smecheroasa cu laser. ma bucur ca traiesc in era ochelarilor.

    zahar cubic 23 octombrie 2011 22:42 Răspunde

Lasă un răspuns la ady Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title