Mor poetii, raman cretinii

Aiuritor de putina lume are tact. Cei mai multi oameni vadesc un timing prost, cum generalizeaza americanii. In fiecare zi, ma loveste-n crestet neputinta unora de a-si sincroniza glagoria cu situatia din teren. Cand ti-e lumea mai draga, tranteste cate cineva ceva, o gogomanie care-mi strica ziua. Mi-e rusine de rusinea unora, fiindca numai niste guri nefericite si niste minti fara tencuiala pot clefai otrava si proteine in acelasi bol alimentar.

Imediat ce monitorul de la capul lui Adrian Paunescu a tipat sub linia dreapta, la mine pe Facebook si in alte locuri special amenajate au inceput unii sa latre ca la stana. Sa fim intelesi, nu am pretentia sa-mi impartaseasca nimeni opiniile despre poet, eu ma leg strict de respectul in fata mortii, a disparitiei unui om care mai avea ceva de scris, de spus, de iubit.

N-aveti decat sa va suparati ca un ciclon, eu urasc amestecatura de aspecte. Romania isi plangea un poet (sigur, pe alocuri o facea ridicol de pompos, cu o jelanie trasa de par si cu indecenta unor comparatii de prost gust). Pe acest fond, s-au gasit destui sa-l injure pe Paunescu – acum, ca tot murise si nu le mai putea raspunde.

E uluitor cum unii intra in casa ta si vad in primul rand sulul de hartie igienica, cosul de gunoi si capcana de soareci. Nu le sar in ochi niciodata perna brodata, sticla de sampanie si icoana. In viata lui Paunescu, unii au vazut doar scripetii lui comunisti (pe care, de altfel, spre deosebire de majoritatea derbedeilor arivisti, poetul nu i-a negat niciodata dupa revolutie). Cei care se uita prin binoclu invers nu sunt capabili sa priceapa ce-a facut omul asta pentru cultura romana, ce-a lasat in urma lui, intr-o plecare trista, grabita.

Ramanem vraiste, din ce in ce mai singuri printre idioti. O tara de oportunisti – jumate hoti, jumate cretini – pierde din ce in ce mai des scriitori, artisti, invatati care erau carjele unei natii schioape. Paunescu era unul dintre putinii, sfasietor de putinii vorbitori de limba romana curata! Dar asta nu vede nimeni, toti vad cum il canta el pe Ceausescu, la cenaclu. Da, sigur ca pupa mana stapanirii, stimabili detractori, fiindca altfel n-ar fi avut nicio sansa cu acest cenaclu, cine credeti ca-i dadea voie sa agite stadioanele, daca nu picura in meniu si-o galagie pro-drapel, niste ceausesti mici si niste republici pe-acolo, in doze care sa asigure bunul mers al fenomenului?

Da, sigur ca o vreme a tras foloase din pozitia lui si, ca om, Paunescu era definit de mai multe vicii decat virtuti (nu ca as fi eu in masura sa evaluez, dar mi-au mai ajuns sub ochi diverse, meschine informatii). Insa mi se pare abject ca, atunci cand pierzi un poet (da, un poet, nu un textier, iar cine nu e de acord cu asta n-a citit Paunescu deloc, a ascultat oleaca de folk si-a pufnit semidoct) tu sa injuri omul, sa nu-l lasi sa-si odihneasca mintile si inima pe care ti-a daruit-o tie, roman de rand, mostenitor al unei opere.

Toti spun ca si-a pitit disidenta in sertare, ca doar poeziile secrete au fost cartitoare la adresa regimului socialist si ca asa-zisele poezii cenzurate, publicate in ’90, erau contrafacute, scrise dupa evenimentele din ’89. M-a socat ca nimeni n-a scotocit mai bine in lada, ca sa gaseasca volumul „Iubiti-va pe tunuri”, aparut in 1981 si retras imediat de cerberii partidului – ne-am batut pe el sa-l apucam, iar librarii riscau puscaria pentru ca-l dosisera, pentru prieteni. In aceasta carte, pe care am avut-o in casa, erau cateva poezii de-un curaj sinucigas. Atacuri si aluzii clare la adresa megalomaniei criminale ceausiste. Dar au trecut 30 de ani de-atunci, unii dintre „anticomunistii” de azi nu se nascusera (motiv pentru care habar n-au ce-i ala comunism, doar ca-i la mare moda sa-i haituiesti pe alde Che Guevara si-ai lui).

Asta intra in locurile comune care-l exasperau si pe poet. E o moda execrabila sa spui ca Nichita Stanescu era un betiv ordinar si de-aia a murit, ca pe Labis l-a lovit tramvaiul tot de beat ce era, ca Marin Preda a regurgitat fatalmente, in somn, snapsul din stomac. Fac destui pe desteptii si spun ca Eminescu era nebun, afemeiat si sifilitic, Sabin Balasa era pictor de ceausesti, Mircea Eliade era legionar, Sadoveanu si Zaharia Stancu erau comunisti, Mihaela Runceanu avea cosuri pe fata si era frustrata, Ioan Luchian Mihalea era gay si de-aici i s-a tras, Maria Tanase era usuratica. Si-atunci, peste toata claia asta de monstri, de ce sa nu stea si Adrian Paunescu? – mai ales ca si-a dat duhul si nu mai are ce sa ne faca, iote-asa, putem sa-l balacarim cat vrem.

Lumea e plina de lichele care traiesc degeaba. Sau mai rau, care lasa un dezastru in urma lor. In aceste conditii tragice, n-ar fi oare intelept sa mai iertam din pacatele unor viciosi care, drept compensatie, ne lasa un testament cultural valoros? Ti-ai gasit… Romanul e justitiar post-mortem, deschide un cioc larg si pitigaiat, atunci cand bat clopotele la capela.

Repet, e treaba fiecaruia ce crede despre Adrian Paunescu si ce-a inteles din viata si zbaterile lui. E dreptul oricui sa-l perceapa si sa-l considere minunat sau oribil. Ceea ce ma scoate din minti e lipsa de tact, lipsa de rabdare civilizata, lipsa de minim respect in fata unui catafalc. Atat. Lasati-i pe cei care au ceva de plans sa planga in liniste. Vedeti ca lumea cara coroane la un mormant, lasati-le macar sa se ofileasca un pic, inainte de a arunca vitriol pe ele. E timp destul pentru rafuieli.

Sa-mi spuna mie toti nervosii: cu cine mai ramanem in tara asta, daca pastratorii cei mai pasionati ai limbii si istoriei se grabesc sa plece? Ramanem cu agramatii si cu salariile lor triviale, din televiziuni. Ramanem cu fufele si hotii miliardari, cu cancanurile abjecte, cu impostorii, nesimtitii si curvele recomandate de asociatia libidinosilor profesionisti. Da-l incolo pe Paunescu, da-i incolo pe scriitorii care au murit beti, da-le-ncolo pe cantaretele care se culcau cu cine voiau, lasa ca ramanem noi cu romanii astia simpatici, cu prostimea infecta si cu obraznicaturile, cu escrocii si infumuratii, cu veleitarii penibili.

Da, asta e parerea mea despre domnul Adrian Paunescu, un om plin de slabiciuni, pacate si zvarcoliri, dar un roman care vorbea romaneste, un poet care ne-a lasat cele mai uluitoare versuri, cele mai spectaculoase pasiuni, cei mai din-dragoste-nascuti copii. Eu n-am ce sa-i iert vreodata lui Paunescu, nu ma calific pentru asta, n-am sa las in zece vieti de-ale mele ce-a lasat el in urma sa. N-au decat sa-l urasca in voie toti aceia care cred ca au pus la temelia tarii asteia si altceva decat mucuri de tigara, palavre si vodci.