fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

I just called to say: where the hell are you?

de

cellphone(3)Nu stiu cum mergea adulterul pe timpuri, aud ca foarte bine. Explicabil, fiindca nu erau telefoane mobile. Dispareai de-acasa sase ore si, fiindca n-aveai apeluri ratate, puteai justifica fiecare clipita, daca detineai talent de povestitor si tupeu de golan. Azi, ma si mir ca notiunea de „amant” mai exista in vocabularul public. Niciun posesor de telefon mobil nu poate mima ignoranta si nici virtutea. Te suna, raspunzi, dai socoteala, implicit te inhibi si dispar datele mecanice care valideaza un adulter civilizat.

Erau vremuri cand, daca trageai jaluzeaua si incuiai usa, aveai intimitate. Azi, poti sa te bagi in capsula antiatomica, n-ai niciun spor. Sigur, poti sa inchizi mobilul de tot, dar asta presupune ca esti intr-atat de lamentabil si penibil, incat n-ai viata deloc, nu astepti telefon de la nimeni si ti-e indiferent daca te cauta cineva sau doar pisica se preface ca se bucura cand te vede (mai ales daca aduci boabe si conserve de ton).

cellphonemaniaTelefonul mobil e o arma psihologica, un aparat care-ti aduce aminte ca esti ca la Big Brother, ca astora nu le scapa nimic din ce faci si ca, practic, esti la cheremul societatii, toata ziua, toata noaptea. Asta daca vrei macar o reputatie satisfacatoare si o simpatie medie. Cui sa nu raspunzi? Sotului care, daca nu da de tine, crede ca a). esti cu un amant sau b). te-a calcat masina? Rubedeniilor de gradul unu, care isi smulg apoi parul ca ti-ai rupt vreo tibie si esti la camera de garda, ca numai acolo nu-ti dau aia voie sa vorbesti la telefon? Numerelor necunoscute, dintre care unul poate fi vreo veste buna pentru jobul sau business-ul tau? Pisalogilor care, daca nu le raspunzi, suna de optsprezece ori la rand, pana cedezi nervos?

Odata, m-a sunat cineva si purtam o discutie pompoasa, urma sa-mi negociez niste beneficii. Cand mai aveam patru secunde si conveneam in favoarea mea, in jur mi-a racnit destinul: „Atentie, se inchid usile!”. Eram in metrou, iar cel de la capatul (era sa zic firului) celalalt al afacerii s-a edificat: n-aveam masina, deci manifestam cam prea multe ifose pentru o detinatoare de card magnetic Metrorex. Asta e alta complicatie a mobilului, trebuie sa raspunzi de oriunde te-ai afla si nu poti sa minti ca esti in alta parte, zgomotul de fond te da de gol. Odata, cand chicoteam in birou – fiindca vorbeam pe mobil cu un iubit de-al meu – a intrat un coleg si-a zbierat: „Unde p**a mea ati pus cheia de dincolo?”. In urma lui, a intrat o colega: „Vorbeste frumos, boule!”. Flirtul meu wireless s-a dus naibii, o proza deasa se asternu peste poezia noastra.

cellphoneconcertAm frecvent controverse cu prietenii, unii spun ca e o mitocanie sa nu raspunzi, ca e mai politicos si eficient sa raspunzi si sa-i spui aluia „Stai ca te sun io in cinci minute”. Eu, nu stiu de ce, prefer sa nu raspund deloc cand sunt ocupata. Asta tine de timiditatea mea patologica si de jena permanenta de a-i spune cuiva in fata „nu pot sa vorbesc acum”. Revin cand am un moment liber. E drept, aici intervine foarte des alta complicatie majora: uit. Pur si simplu uit sa sun inapoi, imi aduc aminte dupa doua zile ca alaltaieri m-a sunat una pe care ma jurasem ca o sun imediat. Ce-o fi zicand, saraca? Pare o nesimtire ca oricare alta, dar daca am opt apeluri ratate in doua ore, nu intotdeauna mintea mea le stocheaza pe toate. Multa vreme, mi-am facut tot felul de reprosuri cum ca am un comportament inadecvat in relatia cu telefonul mobil si cu toti cei care mi-l apeleaza. Dar, bagand de seama ca altii au probleme si mai mari ca mine, am inceput sa-mi curat constiinta.

Mi s-a tot intamplat, de-a lungul norocoasei mele vieti, ca iubitii mei sa nu-mi raspunda la telefon. La inceput, m-am enervat, dar pe urma i-am inteles, saracii n-aveau cum sa vorbeasca in circumstantele date, nu orice pozitie erotica permite contorsionari cu telefonul la ureche (aveam sa aflu ca unele dintre amantele lor nu-i suportau cu handsfree in pat).

Mi-e foarte dor de liceu, cand puteam sa-mi sun iubitul si sa tac, dupa cum stiam ca si el ma poate suna pe mine, ca sa inchida, in semn de „noapte buna, te iubesc, dar acum e maica-mea p-aci si mi-e rusine sa-ti miaun asta cu glas tare”. Acum, ma infrupt din romantismul sms-urilor trimise de pe iPhone, unde nimeni nu gaseste cratima si mesajele sunt stirbe: „trimite mi si mie tot ce ti a trimis Luci”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · · · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Da, intr-adevar e mai greu de inselat acum cand exista telefoane mobile.
    Fiind muntii destul de aproape de noi, cineva poate invoca, „am fost in zona fara semnal”.
    Cand discut cu cineva sau pur si simplu vreau sa fiu doar cu mine insami, pun telefonul pe silent si raspund selectiv cand si la cine doresc. Imi notez numerele care m-au sunat si pe cine sun si ce spun.
    Romantismul l-am trait cu scrisori zilnice scrise de mana ce ni le inmanam, desi locuiam la vre-un km distanta si am lipsit vreo 2 luni de la cursuri, fiind in medie 10-12 ore zilnic impreuna la cofetarii.

    Genevieve 21 ianuarie 2011 22:13 Răspunde
    • Genevieve, am incercat varianta „sunt in zona fara semnal”, dar in cazul asta, telefonul trebuie sa para inchis. :)) Interesanta corespondenta romantica, mi-am adus aminte brusc de „Dragoste in vremea holerei”…

      Simona Catrina 22 ianuarie 2011 13:15 Răspunde
  • Simona draga, in Canada ce faceai?
    Aici majoritatea nu isi dau numarul de mobil decat in cazul cand acesta este platit de firma si nu iti poti perimte sa nu raspunzi caci s-ar putea sa fie un client sau seful pentru ca patesti si cand primesti un telefon nu numai cand apelzi tu. E foarte adevarat ca nu vezi pe nimeni aprope cu telefonul „la vedere” si sa te fereasca sfantu’ sa iti sune mobilul din fundul gentii in mijlocul unei sedinte ca toate privirele se introc dezaprobator la tine.

    CristinaC 21 ianuarie 2011 22:43 Răspunde
    • Cristina, intr-adevar, in Canada plateai si apelurile primite, daca nu aveai abonament de tipul „unlimited income calls”. 🙂 Totusi, acolo mi se parea ca oamenii te hartuiau mai putin. Pe mine ma omorau pe fix, fiindca stii ca, local, aveai convorbiri nelimitate, intrau toate in abonament. Si cand sunau pe fix, vorbeau cate doua ore. 🙂 Dar mi-e dooooor.

      Simona Catrina 22 ianuarie 2011 13:18 Răspunde
  • Superba incheierea,am aceasta senzatie in legatura cu „retelele de socializare” unde ai vreo doua sau trei sute de „prieteni” ,si totusi pe nimeni cu care sa iesi in week-end.Imi este dor mai mult decat oricand de anii adolescentei.Ciudat cum Genevive aminteste de cofetarii.Mi-aduc aminte,cum intalnindu-ma cu o prietena,tot vb noi de una si de alta,mergand sa mai cumparam niste prajituri,vanzatoarea,aproape timid ne spune :stiti,e ora inchiderii.Ca si pe net,cand incepi sa vb,nici nu stii cum trece timpul,insa cel putin atunci vb fata in fata. Ce vremuri…………………

    eu_si_tu 21 ianuarie 2011 22:45 Răspunde
    • Eu_si_tu, mi-e dor de cofetariile adolescentei mele, fie si cu prajiturile violent glazurate si isuficient insiropate. Ceea ce ma ademenea acolo erau conversatiile noastre naive, emotionate, confesiunile bizare, pure.

      Simona Catrina 22 ianuarie 2011 13:19 Răspunde
  • Nicuşor îşi pune caftanul de curtean şi înşiră la cuvinte:
    – O, Simona, Prinţesă a literelor, bietul tău curtean Nicuşor cel căftănit, cu umilinţă îţi-cere să-l ierţi că îndrăzneşte a şedea înaintea luminatei tale minţi cu sărmane slove fără har! Dar, Prinţesă, poate nu e bine să uiţi că telefonul mobil are şi binefaceri! Da, telefonul poate fi o armă psihologică, dar toate armele pot fi folosite şi la apărare, nu numai la atac. Da, Fratele cel Mare te poate găsi, dar numai dacă vrei, aşa cum poţi găsi şi domnia-ta, instantaneu Poliţia, Salvarea, Pompierii.
    Un telefon care sună îţi poate da dureri de cap, dar te poate face şi să observi subit că lumea e frumoasă. Un ţârâit de sonerie poate fi tocmai diferenţa dintre moarte şi viaţă, în favoarea celei din urmă. Sau diferenţa dintre noapte şi zi, dintre suferinţă şi bucurie, tot în favoarea celor din urmă.
    Mama, să o aibă Domnul în dreapta sa, mi-a spus mie o dată, uite-aşa:
    – Nicuşor, dă-mi uneori un telefon şi spune-mi doar atât, că eşti bine. Îmi vei lumina ziua şi n-or să mă mai doară atâta bătrâneţile!
    Ar fi bine să mă crezi când îţi spun că, de-aş putea, aş da soarele din cer să o mai aud o dată, o singură dată, spunând la telefon: – Nicuşor, tu eşti, mamă?
    Oricât aş căuta, nu găsesc nici o invenţie omenească lipsită de contraindicaţii. Oja de unghii, uscătorul de păr, rujul, aragazul, cafetiera, calculatorul, internetul, maşina, avionul, medicamentele, curentul electric. La fel şi telefonul mobil…
    Dar nu trebuie să mă credeţi pe mine, Prinţesă. Daţi-mi voie să citez din nou din vestitele mele caiete, să vedem ce mai spun şi alţii:
    O brunetă cu bluză crem: „Ador să aud telefonul mobil sunând. Mă simt importantă, căutată, frumoasă! Fără mobil aş fi pur şi simplu moartă de vie!”
    O roşcată care graseiază: „De când i-am cumpărrat mobil scumpului de bărrbatu-meu, să ştiu pe unde umblă, sunt ferricită. De exemplu, i s-au rredus simţitorr orrele suplimentarre. Mă gândesc să-i iau un computerr, să nici nu mai plece de acasă.”
    O blondă minion: „Eu am cinci mobiluţe, în cinci culori. Pe ăsta negru mă sună bărbăţelu’, pe ăsta verde şefuleţu’, pe albastru prietenuţele să punem de-o şuetă, pe cel roz sună amantu-n devenire, şi uite, îl vezi pe ăsta roşu? Aici mă suni tu, strălucitorul meu amant! Cum? Nu ştiai de cel roz?! Oh, sufleţelule, a fost o glumiţă!”

    Hopa! Ia te uită, mă sună cineva pe mobil. Cin-să fie?! Staţi o clipă…
    Am revenit. Era vecinul benzinar, mă cheamă la o bere. Vecinuţa Viezurica, soţia lui, e plecată în vizită la o prietenă, şi şi-a uitat mobilul acasă, deci vine târziu şi e timp de-o bericică. Să mai zică cineva că nu am foloase după mobil! 🙂
    Vă mai scriu şi mâine, dacă e cineva curios de continuare…

    Nicuşor,
    cu mobilu-n buzunar

    Nicuşor 21 ianuarie 2011 22:49 Răspunde
    • Nicusor, citind ceea ce scrii atat de frumos, ma simt oarecum vinovata pentru extremismul opiniei mele. As putea parea o militanta anti-tehnologie. Cu ocazia asta, mentionez ca ador telefoanele mobile, deci ceea ce vedeti (mai sus) nu e adevarat. Ai dreptate. Cred ca mobilul mi-a salvat viata, de cateva ori. Sau macar integritatea mintala. E sambata, Viezurica e la coafor, fugi la berica, vecinul te asteapta cu halbele congelate. Sa ne povestesti. Iar daca Viezurica vine prea frumoasa de la salon, sa ne scutesti de descrieri, suntem geloase cronic.

      Simona Catrina 22 ianuarie 2011 13:24 Răspunde
  • Coincidenta face ca yahoo.ca, pe care am intrat dupa ce am fost pe la voi sa aiba ca prima stire de ultima ora, adica :Fri, 21 Jan 9:40 AM EST,
    Cell phone keeps ringing in crocodile’s tummy
    KYIV, Ukraine – The crocodile in „Peter Pan” happily went „tick-tock” after swallowing an alarm clock but a crocodile in Ukraine has been a little less fortunate.

    Gena, a 14-year-old crocodile at the Dnipropetrovsk Oceanarium, has been refusing food and acting listless after eating a cellphone dropped by a woman trying to photograph him last month.

    The phone kept ringing inside the crocodile for some time.

    Phone owner Rimma Golovko says she wants her SIM card back as it contains her photos and contacts.

    The crocodile will be taken to a clinic for an X-ray next week to see if the phone is still there. Medics are considering surgery as a last resort.

    Sarmanul crocodil… acum intra in operatie!

    CristinaC 21 ianuarie 2011 23:02 Răspunde
  • Nicuşor, sună-mă!

    Omuldelamunte 22 ianuarie 2011 0:21 Răspunde
  • … să-ţi spun că eşti haios şi nu mă plictiseşti.

    Omuldelamunte 22 ianuarie 2011 0:25 Răspunde
  • nu mai bine va vorbiti acasa? :))

    un trecator 22 ianuarie 2011 0:31 Răspunde
  • Nicusor, suna-ma si pe mine, iti promit sa stau langa fix! 😀

    un trecator 22 ianuarie 2011 0:34 Răspunde
  • „sună-mă … îţi promit să stau lângă fix!”
    OK, dar numai dacă te transformi… într-o trecătoare! 😀

    Nicuşor 22 ianuarie 2011 0:40 Răspunde
  • „… să-ţi spun că eşti haios şi nu mă plictiseşti.”
    OMDLM, mulţumesc!

    Nicuşor 22 ianuarie 2011 0:42 Răspunde
  • Nicusor, din istoria locurilor de unde provin, am invatat ca…pe-aici nu se trece :))

    un trecator 22 ianuarie 2011 0:43 Răspunde
  • Nicusor, suna-ma si pe mine

    CristinaC 22 ianuarie 2011 1:00 Răspunde
  • UnTrek, ai un fix?

    Omuldelamunte 22 ianuarie 2011 1:57 Răspunde
  • Mi se pare o tiranie sa trebuiasca sa raspunzi la telefon, ca e fix, ca e mobil, de fiecare data cand suna. Parca am fi la cheremul lor 24/7, nu conteaza ce facem in acel moment, ca e de buna eticheta sa lasam balta totul sa nu mai tiuie enervant telefonul.

    Iar toleranta pentru telefoane in spatiul public, la masa, in sedinta e deja banala. La capitolul cea mai groaznica inventie as vota BlackBerry, la butonatul caruia toti se simt importanti si nimeni nu mai are viata 🙂

    In Romania insa as sta 3 ore la telefon, aici nu prezinta nici un interes..

    Ava 22 ianuarie 2011 2:55 Răspunde
    • Ava, au ajuns sa vorbeasca la mobil si in sala de teatru, niste actori mi-au spus ca sunt terorizati de spectatorii carora le suna celularele in plin spectacol si actorii isi uita replica, de draci. 🙂

      Simona Catrina 22 ianuarie 2011 13:29 Răspunde
  • simona…m-ai terminat cu finalul tau fiindca imi aduc aminte din liceu, aveam un cod cu un iubit al meu…suna de doua ori, inchidea si eu sigur stiam ca e el si nu puteam vorbi ca nu ma lasa mama…….

    nu mai stiu cum? …munceam acum 10-12 ani cand nu avea mobil decat patronul ….?…eu, cand am avut primul mobil, cam cat o caramida….ma uitam la el ca la o bijuterie scumpa….nu stiam ce ma asteapta…vorba ta perfect asortata, bigbrother….simona si mai e ceva, romanii’s tare vorbareti…la multi am vazut cate 2 sau 3 tel, de la job, personal-cu-amantul….personal-cu-copilul, etc…….eu cred ca ne va trece si asta ca si furia cu mall-urile si carrefour-rurile…..salutare SW!

    si muzici pentru ana…parca sa spun draga mea ca ..ies din „andries” si ma reasez in AC/DC…:)
    http://www.youtube.com/watch?v=Bomv-6CJSfM

    wind 22 ianuarie 2011 10:21 Răspunde
    • Wind… asa e, era un fel de Morse al iubirii ilegaliste. 🙂 Buzaul nostru era inventiv, stiu ca preluam asemenea coduri de la altii. 🙂

      Simona Catrina 22 ianuarie 2011 13:30 Răspunde
  • Cand ajunsese semnalul si la noi mobilele erau la mare cautare,imi amintesc cum dormeam cu el pe perna si ne dadeam apeluri codate,nu-l inchideam niciodata si-l purtam la vedere pana cand mi l-a smuls un hot de la gat si desi l-am prins a trebuit sa-l rascumpar cu bani de la el:))
    De multe ori promit si eu ca sun mai tarziu si chiar uit iar eu nu sunt nici pe departe atat de ocupata ca tine Simona,uneori chiar nu am chef sa fiu sunata mai ales ca am doua prietene carora le place sa stea si cateva zeci de minute la telefon fara a vorbi ceva important:)
    Nu-ti inchipui cate reprosuri imi fac daca nu le raspund sau nu le sun inapoi :))

    Nadia 22 ianuarie 2011 15:23 Răspunde
  • Simona draga, iti multumesc mult pentru urarea de ziua mea, de aici, dintre zapezile noastre, sau o fi, totusi, Siberia? In orice caz, ieri a fost 🙂
    Mesajul tau ma onoreaza si ma bucura, asta asa, ca sa nu zic ca topai prin casa.
    Ce surpriza frumoasa mi-ati facut cu toate urarile!

    amalia 22 ianuarie 2011 20:46 Răspunde
  • Mda….perfect adevarat….dar mai e o problema: acumulatorul: fie ramai tu vorbind singura cand ala iti zice ce mult te adora,fie ala ramane perplex ca vocea ta suava nu mai zice nimic….sa nu vorbim si de situatiile serioase cand astepti sa te sune seful/aia de la curier rapid sau mama sa-ti zica daca pisica e bine.. 😀
    Eu recunosc cu mana pe inima ca sunt dependenta de mobil in ambele sensuri: sa sun si sa fiu sunata….desi am zile in care nu-mi doresc decat sa dau cu el de pereti, da’ stiu ca nu se poate ca imediat ma trezesc la usa cu o gramada de lume alertati de maica-mea care nu stie ce-i cu mine…asa ca nici cum nu-i bine.
    Insa este o chestie care ma scoate cu adevarat din minti…ca atunci cand imi fac vizita prin saloane sa sune telefoanele pacientilor( si sigur suna!) iar oamenii sa-mi spuna candid: domnisoara doctor, termin in un minut de vorbit…..

    irina 22 ianuarie 2011 21:20 Răspunde
  • Domnişoara doctor, am terminat de vorbit. Aveţi ceva pentru arsuri de dor?

    Omuldelamunte 22 ianuarie 2011 21:29 Răspunde
  • Nadia, te inteleg, stiu cum e cu unele prietene, cu autoreprosurile, cu crisparile constiintei… 🙂

    Irina, naravul pacientilor de-a trancani la telefon cand e doctorul la vizita mi se pare – intr-adevar – o mitocanie de gradul unu. E cumva echivalenta cu cea de la teatru, fiindca denota lipsa de respect pentru o meserie care ii e dedicata. Ai dreptate…

    Omuldelamunte, detaliaza partea cu dorul (de leacuri – fara reteta – facem noi rost). 🙂

    Simona Catrina 22 ianuarie 2011 23:56 Răspunde
  • Amalia, si eu iti multumesc pentru rabdarea, prietenia si bunatatea ta. Sper ca ai avut o sarbatoare superba. 🙂

    Simona Catrina 22 ianuarie 2011 23:57 Răspunde
  • Cred ca nicaieri nu am vazut vorbindu-se mai mult la telefonul mobil ca in Romania ! Se vorbeste mult , tare , in orice situatie . Multi nu-si dau seama de penibilul situatiei . Mi se pare normal sa inchizi telefonul atunci cand mergi la teatru , concerte , etc. Eram la Ateneu acum ceva vreme si o cucoana in spatele meu a vorbit minute in sir la telefon . In autobuz lumea racneste in telefoane de e un talmes balmes ca iti vine sa-ti iei lumea in cap !
    Si ce m-a socat de-a binelea a fost cand am fost la o biserica la o slujba mai speciala cu 10 preoti . La cel putin 3,4 din ei le-au sunat mobilele si da , au si vorbit la ele !

    Marina 23 ianuarie 2011 0:26 Răspunde
  • Simona, trebuie sa recunosc ca sunt adepta mobilului. Ma mir, adeseori, cum reuseam sa ajung la intalnirile propuse, cum ne aranjam treburile la scoala, la servici si acasa ca sa fie si munca, munca si distractia, distractie, fara celulare. In iarna lui 1981-1982, am trait cele mai groaznice momente asteptand ore intregi la centrala telefonica, aproape inghetata din orasul Gheorgheni, sa vorbesc la telefon cu mama cateva minute in care, evident, altii asteptau sa termin convorbirea si aproape imi ascultau monologul inghesuiti in spatele cabinei a carei usa era doar de forma. Ca sa nu mai vorbesc de minunatul Bucuresti, unde tot cam pe atunci, efectiv, ne imbranceam la cozi pentru a ajunge la un telefon public din cele cateva instalate la Posta Mare, insuficiente pentru numarul mare de solicitanti. Deci, fie ele cat de deranjante si cat de spioane in casa noastra, mobilele sunt un rau mai mult decat necesar azi. Mie personal mi-a creat o dependenta de care stiu, precis, ca nu voi scapa 🙂

    Luminita Mezin 23 ianuarie 2011 1:06 Răspunde
  • Dorul de abia te aşteaptă să pleci din preajma celei căreia îi va fi destinat, dar eşti convins că ea nu simte decât pe sfert din ceea ce te mistuie pe tine. Uite, nici pe sfert! Tot procentul este la tine şi nu se piteşte decât atunci când te întorci din armată, dar nici atunci pe de-a-ntregul, tot se mai tânguie câţiva doruleţi pe canapeaua pe care speri că n-a folosit-o nimeni. Atât de atroce era armata!

    Omuldelamunte 23 ianuarie 2011 1:29 Răspunde
  • Simona – e o placere sa poposesti pe-aici. Cuvintele sunt la ele acasa, cerul e senin, umorul remarcabil.
    Nicusor – dai telefoane?! Da-mi si mie unu te rog. As vrea un Nokya N 900 daca nu cer prea mult!

    indiscreta 23 ianuarie 2011 1:45 Răspunde
    • Indiscreta, iti multumesc. Din tot sufletul.

      Cristina, te admir ca ai reusit sa-i obisnuiesti cu tratament transant si destul de graitor. 🙂

      Irina… doare, stiu. Intr-o zi, durerea va inceta brusc. In acea zi, te asteptam iar aici (dar si pana atunci, normal).

      Nicusor, interesant trafic pe palier, ca sa nu zic periculos (ca sa nu zic suspect). 🙂

      Justine, posibil sa te fi sunat cineva din alta tara, care in loc sa adauge orele, le scade (greseala tipica a celor care calculeaza fusul orar – deci cred ca e din vest). 🙂

      Ica, asta observ si eu, adulterul dezvolta tulpini noi pe masura ce se atrofiaza cele vechi, e cea mai adaptabila notiune. 🙂

      Dani, asta am auzit, ca mai nou, esti etichetat dupa ceas si telefon, pantofii au trecut in planul doi. 🙂

      Gabitza, poanta e sa pui pe silent numai apelul in curs, dupa primul tzarait. 🙂 Altfel, asa cum spui, creierul se automenajeaza si evident ca-si sterge surplusul de informatii inutile pentru el. 🙂

      Andreea, la mine-n casa era suspiciune generala, daca suna telefonul si inchidea (sau tacea) persoana de la capatul firului. Tata banuia ca e cineva pentru mama, mama banuia ca e cineva pentru mine, eu credeam ca e cineva pentru frate-meu, frate-meu stia prea bine ca e cineva pentru tata. 🙂

      Simona Catrina 24 ianuarie 2011 15:27 Răspunde
  • Eu tocmai am incheiat o saptamana in care nu am raspuns la telefon nimanui , decat iubitului cu care si coabitez; nu e prima data cand fac asta, pur si simplu sunt eu mai ”nesimtita” iar ceilalti au fost nevoiti sa inghita chestia asta. Recunosc ca sunt norocoasa, fiind liber profesionista (nu genul ”ala”) imi permit sa fac asta, telefoanele de serviciu, de obicei le dau eu; iar restul lumii nu ma intereseaza, la numerele necunoscute nu prea raspund, rudele de gr.I si prietenii s-au obisnuit cat de cat, cel putin nu se gandesc din prima la scenarii prapastioase daca nu le raspund. Pt. sanatatea mea mintala simnt uneori sa ma detasez o vreme de viata sociala, iar telefonul ar trebui sa ne ajute, nu sa devina dusmanul nostru ( eu cand sun pe cineva care, din diverse motive, nu raspunde ii transmit ce doresc printr-un sms).

    cristina 23 ianuarie 2011 2:32 Răspunde
  • simt

    cristina 23 ianuarie 2011 2:35 Răspunde
  • Off…si eu caut un leac de „broken heart”…si nu de amor ci de prietenie…care din pacate doare mai tare….

    irina 23 ianuarie 2011 13:01 Răspunde
  • @Irina- când dorul se ia la braţ cu gelozia ( din păcate, zăbăucii ăştia doi sunt prieteni la toartă!) tot ce-ţi doreşti este să rămâi cu un singur neuron şi ăla să fie responsabil doar cu foamea, ca să poţi vieţui legumă până vine ea lângă tine, te mângâie, se uită duios în ochii tăi şi-ţi reclădeşte doza iniţială de neuroni şi odată cu ea, încrederea că-i eşti sortitul. Aşa-i la băieţi…
    La fete o fi mai cumplit dorul de prieteni, n-am a şti!

    Omuldelamunte 23 ianuarie 2011 13:43 Răspunde
  • Simona: „Nicuşor, citind ceea ce scrii atât de frumos…”
    Iar eu, citind aşa, m-am umflat imediat în pene, atât de tare, încât de-abia mai aveam loc pe uşă! Mulţumesc pentru aprecieri! Venind ele de la Prinţesa literelor, valorează cât o decoraţie!

    Simona: „…vecinul te aşteaptă cu halbele congelate.”
    Dragă Simona, ai nimerit-o! Chiar mă aştepta cu bericile puse la rece! Vineri seara Viezurica a telefonat (de pe mobilul prietenei sale, doar am spus că pe-al său îl uitase dinadins acasă) că rămâne să doarmă la amica, deoarece au multe de discutat, nu s-au mai văzut de mult, cam de-o săptămână. Amica şi-a decuplat apoi telefonul, deci vecinul benzinar a rămas fără amănunte suplimentare şi cu siguranţa că se poate întinde la berici cât îi pofteşte inima. Da, şi am descoperit de ce mă tot invită să-i consum bericile: mă întreabă într-una lucruri grele, cum ar fi rostul vieţii, existenţa lui Dumnezeu, viaţa după moarte, secretul succesului, unde a mai ajuns ştiinţa, formula benzinei şi asemănătoare (la care, evident, Nicuşor ştie răspunsul pe de rost!). Am observat că are pe noptieră o carte deschisă, mereu aceeaşi de vre-o doi ani. De fapt, dumnealui îşi „completează studiile” trăgându-mă pe mine de limbă! O să vă transcriu o dată o discuţie Nicuşoreano-benzinărească, dacă o să am timp.

    indiscreta: „Nicuşor – dai telefoane?! Dă-mi şi mie unu te rog.”
    Cum să nu, te-am înscris deja pe listă. Pseudonimul tău mi-aduce aminte de-o indiscretă (eu îi ziceam „băgăreaţă”) blondă, pe vremuri tare dulce mie, care şi-a folosit talentul să mi se bage-n suflet. Şi tu eşti blondă, cumva? Dacă da, urci pe listă binişor! 😀

    Omuldelamunte: „Aşa-i la băieţi…”
    La unii băieţi. La mine e altminteri. Dar astfel, dintre noi doi tu ai mai multe şanse să fii fericit-îndrăgostit. Aşa că s-ar putea să te invidiez. 🙂

    Nicuşor,
    răspunzătorul

    Nicuşor 23 ianuarie 2011 14:37 Răspunde
  • Nicuşor, îndrăgosteşte-te, cheam-o la telefon, poate-ţi place vocea ei, apoi conţinutul şi în cele din urmă, te coafează şi ambalajul! Exact în ordinea asta! Imposibil să nu găseşti un număr norocos în deja celebrele Caiete ale tale culese de-a lungul şi de-a latul vremii.
    Dacă vrei invers, ia din „Click!”, dar nu te sfătuiesc.

    Omuldelamunte 23 ianuarie 2011 15:22 Răspunde
  • e clar ca ne traim viata mai repede decat o faceam ieri, mai aprig, mai stresant, mai alert, incercand sa ne impartim intre treburi care mai de care mai stringente. telefon pe birou, telefon in geanta, telefon la cafenea, telefon langa pat, telefon la bucatarie, telefon la dush, telefon la munte si la mare.
    am cateodata nostalgia acelor fiori adolescentini, cand asteptam sa ma sune prietenul la o ora clar stabilita, urmatzi de alti fiori cand imi venea randul unui apel telefonic. 🙂
    so, telefonul are rol tamaduitor atunci cand iubeshti. 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=y6QBaZHltJw&feature=related
    sau cand ti-e dor de prieteni, colegi, parinti, familie.
    in rest, cred ca ne trebuie puterea de a invinge, cand si cand, celularul:

    http://www.youtube.com/watch?v=08SyyC1Q470
    🙂

    tania 23 ianuarie 2011 15:36 Răspunde
  • adica, simone, ma intreb ce fel de celular ar avea mai mare succes.
    cel care rezista primului link sau…..? :))

    tania 23 ianuarie 2011 16:06 Răspunde
  • Nicusor – nici nu stiu ce sa fac…sa te amagesc, sa te dezamagesc… Blonda n-am fost nici pe vremuri, nici acum nu sunt si nu exista nici o sansa sa fiu in viitor! Dar crezi ca imi impiedica mie ascensiunea niste biete plete aurii?:))

    indiscreta 23 ianuarie 2011 19:26 Răspunde
  • Nicuşor, îţi spun eu, Indiscreta este brunetă, cârlionţată, sprâncenele impecabil conturate, frumoasă şi haioasă.
    Are şi un aparat foto care o ascunde întrucâtva, dar poţi intui că nu-i de rând, e os domnesc!

    Omuldelamunte 23 ianuarie 2011 19:47 Răspunde
  • Azi dimineata am gasit un missed call de la un numar necunoscut. Sunase la 2 dimineata. Ce poate sa vrea cineva la ora aia?!? Noroc ca exista „flight mode” la telefon. Eu inca ma amagesc ca pe „flight” telefonul nu emite radiatii…plus ca imi creeaza iluzia ca sunt intr-un avion, spre o destinatie…de vis 😛

    Justine 23 ianuarie 2011 20:33 Răspunde
  • Justine, era Nicuşor. Se plictisea pe sine.

    Omuldelamunte 23 ianuarie 2011 20:55 Răspunde
  • Mergea bine adulterul pe vremuri, insa la fel de bine merge si azi… sau cel putin asa am auzit. La vremuri noi, tehnici noi! Cunosc un domn care si-a inselat sotia pe vremea cand telefoanele mobile erau un lux pe care nu si-l putea permite, si care a reusit cu succes sa-si insele si amanta, devenita intre timp cea de-a doua sotie. Si asta in zilele noastre, desi cea din urma beneficia deja de „avantajele” mobilului… chestie de iscusinta!

    ica 23 ianuarie 2011 21:43 Răspunde
  • In era telefoanelor mobile cred ca sunt momente de parca ai merge dezbracat pe strada…Toata lumea se uita ciudat daca suna si nu raspunzi,daca respingi apelurile prea insistente…Cred ca se face abuz de ele…Si eu am vreo 3 si uneori ma intreb la ce dracului imi trebuiesc atatea(promotii,nr vechi stiut de toata lumea-explicatii puerile pe care mi le dau mereu)!.Stiu ca in alte tari europene nu se face atata uz de ele..Oamenii chiar isi pastreaza intimitatea…La noi ca la nimeni!! Alaturi de masini cat mai „cool” trebuie sa ai si un telefon cat mai „bengos”! Pana in aceasta criza,erai catalogat si dupa telefon…(nu dupa ceas sau pantofi) O tampenie! Este adevarat ca sunt multe situatii in care este strict util..Dar asta este o alta poveste.

    dani 23 ianuarie 2011 21:44 Răspunde
  • indiscreta: „…niste biete plete aurii”. Nu e bine să minimalizezi puterea de seducţie a cosiţelor aurii. Blondele ştiu ele ce ştiu!
    Omuldelamunte: „…Indiscreta este brunetă, cârlionţată, … frumoasă şi haioasă. … nu-i de rând, e os domnesc!”
    Nici nu ştiu ce să fac mai întâi: să mă bucur că am onoarea să fiu o clipă în centrul atenţiei unei atât de distinse făpturi, sau să mă minunez că ştii atât de multe despre dânsa?!
    Justine: la ora 2 din noapte nu Nicuşor te suna de zor. Poate alt admirator nerăbdător…

    Nicuşor 24 ianuarie 2011 9:32 Răspunde
  • Mai exista si optiunea „silent”, care nu te deranjeaza in momentul in care esti intr-o sedinta; iti creeaza intimitate, dar te si obliga la cin’spe mii de verificari, asa, doar ca sa verifici daca nu te-a sunat cineva pentru ceva ffff important! (Intre noi fie spus, daca astepti ceva ffff important, nu-l pui pe silent, sa nu care cumva sa ratezi apelu’… 🙂 , dar e, totusi, o solutie … Explicatii, gasesti ulterior… mai ales daca te-a(i) obisnuit ca partenerul tau sa-ti dea ‘reject’ cand e intr-o discutie cu sefu’, sau un meeting de departament; ulterior, s-a adaptat, l-a pus pe „silent” si l-a uitat pana mai tarziu… Eu, am luat-o ca pe-o … „descoperire” si am utilizat metoda 🙂
    Oricum, esti sunat, altfel decat in interes de serviciu, doar cand exista un interes personal, respectiv, cand esti singur, cand te simti asa, cand ai nevoie sa-ti plangi nefericirea. Cand ti-e bine, nu ai timp 🙁

    gabitza 24 ianuarie 2011 10:13 Răspunde
  • Simona ce bine imi pare ca ai revenit cu un text nou!! Imi era dor de umorul tau :*:*. Desi eu am ceva ani mai putin decat majoritatea de aici imi aduc aminte ca si pe mine ma sunau pe fix colegii de la scoala(baietii ca m-am inteles mai bine cu ei) si daca raspundea tati inchideau intr-o nanosecunda si imi spuneau a doua zi la scoala. Pana intr-o zi cand s-a suparat tati de asemenea „conversatii” cu colegii mei si a zis : „Daca mai da d***cu sa mai sune vreunu si sa nu zica nimic nu mai iesi nicaieri!!” le am transmis frumos mesajul colegilor si le-am sugerat sa spuna scurt: Vreau cu Andreea!. Atat nimic mai mult fara politeturi,dar macar sa zica ceva. Asa au si facut si din pacate primul care m-a sunat dupa aceasta intamplare a fost cel mai timid dintre colegii mei si dupa un rastit „DA!” al tatului meu a inghitit in sec ca in desenele animate cu tom si jerry si a reusit sa zica: „Vreau si eu cu Andreea” si uite asa am fost toti multumiti.

    Andreea Voicu 24 ianuarie 2011 10:20 Răspunde
  • simona maiestria ta ma incanta …ce frumos ai explicat andreeei o amintire de trista amintire

    wind 24 ianuarie 2011 19:41 Răspunde
  • Alo ?
    OK, dupa bip las un mesaj… : „Hai sa dam mana cu mana cei cu inima fantoma !”
    Cum e prea tarziu ? Nu-i niciodata prea tarziu pentru dimensiunile astea. Calendarul e valabil pt ore si zile, nu pt entitati.

    Simona, ai grija de tine, pls.
    Esti calare pe contraindicatii ! 🙁 Sper sa ma însel !
    Ziua se mareste, pofta-n tine creste ! (inducere de vibratii ezoterico-benefice)

    Aho, aho, SW !
    Va doresc comunicatii oneste, nu contrafacute în laboratoarele cu ochi azurii !

    Thomas Man 25 ianuarie 2011 12:51 Răspunde
  • Vorba ceea, daca voi nu ma vreti, eu va vreu. Simona, poate nu ma vrei in zona, dar eu tot te citesc si ma bucur de toate randurile tale. Si am trecut sa-ti spun, desi stiu ca ai destui admiratori si prieteni, ca sunt si raman unul dintre ei.
    Nu, nu mimez nimic, inocenta (Doamne fereste) sau mai stiu eu ce, nici nu fac pe tavalugul, nu va dati din calea mea, sunt inofensiva, n-am intentia sa calc pe nimeni, pe nicaieri. Mi-e draga femeia asta si blogul ei si cativa oameni ce-l frecventeaza. Bun.
    Din cate mi s-a adus la cunostinta, cica se petrec lucrurile cam asa: amanta de servici e trecuta in agenda un Radu, sa zicem. E ultra dresata si scrie doar mesaje gen „Ce faci mai, iesim la o bere? E meci deseara. Hai la mine! ” . Intalnirile se dau la locatia fetei, ea e antisociala, nu-si saluta vecinii, nu prea are prieteni, e mai sigur asa, ferita de gura lumii. Se deplaseaza in mijloace de transport separate, dau prin separeuri ale unor restaurante ce tin de cate-un hotel (care de regula sunt frecventate de turisti) . V-as zice mai multe, va fac si un studiu de caz performant, dar nu vreau sa stric socotelile nimanui. In rest, modul silentios e preferatul meu, prefer mail sau mesaj, dar ador telefonul si tehnologia avansata. Si mie mi-e dor de liceu, pe atunci aveam mai multa intuitie, mai putina minte si mai multa traire. Dar telefonul fix a fost dusmanul tuturor initiativelor mele indraznete, mereu raspundea mama si eu incercam sa ghicesc cine-a fost, de n-a zis nimic. Da, intotdeauna erau mai multe variante 🙂
    Have fun, SW!

    ulicica 25 ianuarie 2011 12:52 Răspunde
  • Thomas, te rog eu, schimba imaginea aia, e tare sinistra. E mai dragut strutu ala de pe FB.

    ulicica 25 ianuarie 2011 13:19 Răspunde
  • frumos scrie Nicusor!!
    o zi buna!

    tatiana 25 ianuarie 2011 14:31 Răspunde
  • As fi scris si eu ceva, dar vad ca toate-s vechi si vechi is toate.

    Simona, astept sa apara cartea in librarii; poate anunti si pe aici cand aveti lansarea, nu stiu unde se anunta astea de obicei… 🙂

    Justine 25 ianuarie 2011 16:53 Răspunde
  • Urăsc când sună telefonul. Visceral !
    Haios articolul.

    Mihai Voicu 25 ianuarie 2011 22:32 Răspunde
  • si uite de ce de obicei il uit acasa…

    karmapolice 25 ianuarie 2011 23:30 Răspunde
  • tatiana: „frumos scrie Nicusor!!”
    Mulţumesc, Tatiana! Pseudonimul (poate chiar numele) tău mi-aduce aminte de o fată cu ochii albaştri căreia îi ziceam, pe când învăţam buchiile, „Ciupercuţa”. Nu, nu semăna cu o ciupercuţă, iar numele ei adevărat era Tatiana. În vacanţa de vară locuia la o mătusă tare severă, tanti Aglaia, care o alinta chemând-o cu glas mare:
    – Ciupercuţa, lasă golanii din stradă, hai la masă! 🙂
    Iar Ciupercuţa, roşie de ruşine, scotea limba la „golanii” de pe stradă (da, Nicuşor era printre ei!) şi fugea…
    Hmm… dar văd că toată lumea tace… cu gândul la „celulare”, oare?
    Aaa, e clar! Până nu vi se dezumflă acumulatorii de la mobile nu mai aveţi timp de bloage…

    Nicuşor,
    cu mobilul dezumflat

    Nicuşor 26 ianuarie 2011 13:57 Răspunde
  • Simone, imi amintesc cum jucam telefonul fara fir in copilarie. Ce existenta premonitorie duceam 🙂 Ca si atunci, si acum de la celalalt capat al nefirului o voce zice ceva, iar eu inteleg cat ma lasa acoperirea companiei de telefonie, conductorul de la metrou, galagia din oras sau captuseala de la mansarda. Telefonul mobil mi se pare, de departe, cel mai incitant instrument de dezbatere in ultima vreme; cred ca bate si chestia aia de rezulta din ea copii, uneori 😀 Am inceput cu modelul „pavea”, care avea mai mult utilitate de arma alba, desi cei care-l colorasera avusesera alta parere sau terminasera albul taman la mine. Am trecut prin alte cateva modele, mai usoare, aproape la fel de proaste. N-am ajuns niciodata la modelul care sa lase cu gura cascata vreun elev de liceu, se stie ca ei sunt cei mai priceputi in ale tehnologiei. M-as putea lipsi de el, daca nu m-ar lega de cei dragi mie. Nu mai visez sa ajung in vacanta in locul X. Acum visez sa ajung in vacanta undeva unde nu e semnal. Ca scuza „nu am acoperire” sa fie valabila, pentru ca mie nu-mi place sa mint (probabil de-asta nu-mi place nici telefonul mobil, nu poti raspunde cu „nu am chef acum sa stau de vorba”, trebuie sa raspunzi civilizat sau sa nu raspunzi deloc, perfect necivilizat 😀 ) . As emigra oricand in tara celor fara telefoane mobile, unde probabil ca traiesc deja cei care nu au dat niciodata 15 telefoane la rand aceleiasi persoane, nu au sunat la miezul noptii the wrong person, n-au dat sms-uri de sarbatori celor care stateau cu 3 case mai incolo, n-au sunat pe cineva doar ca sa-l verifice pe unde e si nu cum e… Daca as trai intr-o astfel de tara, cred ca n-as avea nevoie de 112.
    Am zis cat de „tare” e cand aud in metrou cate un telefon cu melodie dansabila din buric sunand fara numar, in timp ce apelatul e ocupat sa raspunda la unul din celelalte 3 telefoane pe care si le-a luat, ca nu s-a putut hotara daca sa aleaga modelul tigrat, modelul cu cristale sau modelul care este ?

    Ana 26 ianuarie 2011 14:27 Răspunde
  • SW, s-a dat veste despre carte/carti la Alice pe blog 🙂

    Ana 26 ianuarie 2011 15:05 Răspunde
  • E timpul felicitărilor!
    Felicitări, Simona! Felicitări, Alice! Doresc cărţii voastre „decolare fără turbulenţe”, reeditări perpetue! Fie ca munca voastră să vă aducă mulţumire şi fericire!

    Cu drag,
    Nicuşor

    Nicuşor 26 ianuarie 2011 15:39 Răspunde
  • asa e, am gasit, merci ana!

    wind 26 ianuarie 2011 16:07 Răspunde
  • Simona, felicitari din tot sufletul de abia astept sa- mi asez cartea voastra in colectie.Sper ca o sa mi faci placerea sa mi acorzi un autograf la intalnirea cu voi caci eu cu siguranta voi fi prezenta.Felicitari si te pup!

    Andreea Voicu 26 ianuarie 2011 20:02 Răspunde
  • Simona abia astept cartea! Felicitari!
    Veti avea si la Brasov lansare?

    CristinaC 26 ianuarie 2011 20:51 Răspunde
  • Simona, felicitari pentru noile carti! Abia astept sa le citesc. O imbratisare calda din Timisoara cam inghetata 🙂

    Moi 26 ianuarie 2011 22:52 Răspunde
  • Uf! Buna tema! Si eu sunt tentata sa ma stresez tare daca nu mi se raspunde prompt la SMS sau apel si sa-mi fac tot felul de scenarii. Dar trebuie luptat cu aceasta tentatie pentru ca, orice-ar fi, tot tu iesi prost: ori faci crize si devii o sperietoare, ori te macini pe dinauntru si iti otravesti zilele. Iar el nu mai poate de bine. Acum incerc doar sa numar pan’ la 5 si sa respir adanc :).
    Si asa e cu telefoanele in Canada, nu-mi face nici mie placere sa vorbesc la telefon cu amicii mei de aici. Insa cu cei de la distanta stau cu orele, nu ma mai satur.

    catintherain 27 ianuarie 2011 8:13 Răspunde
  • Mda…Ma recunosc in tot ce ai scris…Urasc telefonul mobil,urasc telefoanele in general…Era o perioada in care detineam 3 Telefoane mobile,aveam toate retelele plus fix-ul de acasa…Am renuntat pentru ca mai aveam putin si o luam razna…
    Cat despre inselat,telefonul mobil este moartea pasiunii!!!!
    Am incercat si eu o schema,aveam 2 cartele..una pentru iubitul oficial si una pentru ultima cucerire…Era jale…trebuia sa schimb cartelele din 5 in 5 minute,sunau amandoi in disperare.Iar in momentul in care in sfarsit ramasesem singura cu amorezul,telefonul a inceput sa zbarnaie…apeluri ratate,fara numar…mesaje ..”Unde esti?de ce nu rasp?”
    Ohh,God!!!
    Acum m-am linistit.I-am dat papucii oficialului,mi-am schimbat nr,iar cand am parte de vreo mica escapada,telefonul e bine inchis,aruncat in fundul gentii!!!Macar stiu o treaba…

    iulia 27 ianuarie 2011 10:33 Răspunde
  • Iulia, m-ai năucit câte mici escapade ai tu aruncate-n fundul genţii.

    Omuldelamunte 27 ianuarie 2011 12:28 Răspunde
  • Simone, buna dimineata si spor frumos la finalizarea cartii 🙂 Suntem cu ochii pe voi, nici nu raspundem la telefon, asteptam ziua/ora/locul/emotia… 🙂
    Putina muzica: http://www.youtube.com/watch?v=2AFsgQ_1yhg

    Ana 27 ianuarie 2011 12:34 Răspunde
  • @Tania, Iana: reiau o discutie mai veche si extrem de serioasa, find vorba de un barbat virtual…inexistent 😀 Aveam conturul dat cu Boucheron, aromind uneori a tutun, recurent neras, cu „Arhetipurile si inconstientul colectiv” in biblioteca si memorie, ce telefon ar avea un astfel de barbat ? Sau sa intreb cate amante ?

    Ana 27 ianuarie 2011 12:43 Răspunde
  • Omule de la munte…Aveam un prieten care imi spunea tot timpul…”de ce sa cumperi tot boul,cand exista carne la kilogram..”
    Are dreptate intr-un fel…
    Scuze ,nu este nici o aluzie…;-)

    iulia 27 ianuarie 2011 13:38 Răspunde
  • iulia: ”de ce să cumperi tot boul, cand există carne la kilogram..”
    He, he! Dincolo de sarcasmul inadmisibil al celui (celei) care spune sau crede aşa ceva, pentru tine e uşor, „boul la kil” îţi încape în poşetă cu baterii de schimb cu tot, dar ce se fac băieţii? Că „vacă la kil” nu există, sau dacă o fi, sigur nu încape în borsetă… 😀

    Nicuşor 27 ianuarie 2011 14:46 Răspunde
  • Simona, felicitari pentru blog! Iaca asa am ajuns eu sa lucrez azi 5 ore si ieri tot pe-atat, tot rasfoindu-ti scrierile 🙂

    lorein 27 ianuarie 2011 15:58 Răspunde
  • Iulia, presupun că prietenul tău era kilogramul, altminteri nu s-ar fi încadrat singur la cornute.

    Omuldelamunte 27 ianuarie 2011 21:53 Răspunde
  • Ana,
    barbatul acela ar avea un telefon de ultima generatie.
    nu m-ar interesa foarte tare ce telefon. barbatii au grija sa-si faca up-date la jucarii. si se pricep de minune. pe mine nu ma intereseaza si nu m-a interesat niciodata (da, niciodata) telefonul barbatului meu. cind am devenit interesata de numerele, de agenda, de mesajale din telefonul respectiv am stiut ca relatia murea si ca era bine sa-mi iau portia de plins intre perne si de urmarit filme siropoase si de mincat inghetata direct din cutie. 🙂 nu raspund la telefonul barbatului meu. nu ma intereseaza cine suna si de ce. nu ii deschid telefonul. asa cum nu ii stiu si nici nu ma intereseaza parola de la e-mail. nu ii desfac nici plicurile de la cutia postala. nu e treaba mea. cer in schimb exact acelasi fel de discretie si incredere.

    iana 28 ianuarie 2011 2:48 Răspunde
  • eu nu m-am prins de miezul la kilogram 🙂 Da cu boul sunt de acord. By the way, merge si la felie, halca sau suta de grame? Asa, in functie de apetit. Ana, sa n-aiba telefon, daca e ucenic de-al lui Jung (daca mi-aduc bine aminte), sa fie telepatic. Sa se uite-n ochii tai si sa-ti citeasca slabiciunile, ca sa nu ti le zgandareasca prea tare.
    Iana, bine zici. Cand ai deja banuieli, deranjul de a scormoni in telefon e inutil. FIe gasesti dovezi, fie nu, nu mai ai pace si basta.
    Weekend copilaresc si simonesc tuturor!

    ulicica 28 ianuarie 2011 11:13 Răspunde
  • Windy, esti in curentul bun 🙂 AC/DC mi-a mers la suflet 🙂 Pentru tine, un dreamer:
    http://www.youtube.com/watch?v=-LrotDbi3d4&feature=related

    Ana 28 ianuarie 2011 12:18 Răspunde
  • Iana, daca ar fi sa scriu vreodata niste reguli de frumoasa trecere prin viata si as avea mainile legate, tu le-ai putea scrie in locul meu. N-as schimba o virgula 🙂 Nici nu trebuie sa cauti in telefon sau e-mailuri. Numai dorinta de a o face te coboara din dreptul de a fi iubit de cel prin intimitatea caruia ti s-a facut pofta sa intri pe geam. Foarte frumos scris (gandit) 🙂
    Deci tu votezi cu telefonul ultra modern.
    Uli zice ca e telepat. Uli, mie sa nu-mi citeasca slabiciunile, ca sunt scrise gresit gramatical si poate-i vine sa le corecteze 🙂
    Tania nu vrea sa ne zica nimic, desi daca stie ce carte are in mana il cunoaste sigur mai bine decat noi.
    Acum am alta problema 😀 Ce muzica asculta, ha ?

    Ana 28 ianuarie 2011 12:30 Răspunde
  • Scumpilor, fiindca am fost cuminti si ne-am predat cartea si revista la tipar, plecam la munte vreo trei zile! Ma intorc luni, pana atunci va citesc! Weekend pufos tuturor! 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 28 ianuarie 2011 13:00 Răspunde
  • Ana, telefonul sa fie un Backberry Storm sau Bold mai degraba. 🙂 iar muzica sigur sa fie, cu precadere din zona simfonica. 🙂 cam asha il vad pe barbatul de care amintesti tu. 🙂
    Iana, corect spui. indiferent de ce fel de femei am fi, trebuie respectata intimitatea barbatului, asha cum, la randul nostru, tzinem la respectarea intimitatii noastre.
    cate amante, Ana? :)))) Dumnezeu stie. :))) cum tipologia il prezinta destul de inteligent, s-ar intelege ca ar fi suficient de destept ca ea sa nu-l banuiasca vreodata. adica niciodata. :)))

    tania 28 ianuarie 2011 15:38 Răspunde
  • Simona, sa aveti fun!

    CristinaC 28 ianuarie 2011 15:48 Răspunde
  • Rasfatare placuta ,de-abia astept revista si carte..dupa o stresiune asa incarcata ce poate fi mai placut?!

    Andreea Voicu 28 ianuarie 2011 16:07 Răspunde
  • Felicitari pentru carte. abia o astept. nu mai are cine sa mi-o cumpere dar ma duc la Alina pe blog sa vad cum se face comanda de peste mari si tari.
    cei care ajungeti la lansare … va asigur de invidia si de gelozia mea!

    iana 28 ianuarie 2011 16:34 Răspunde
  • respectul pentru intimitatea si spatiul privat al ceiluilalt nu sint totdeauna apreciate. ele se traduc de cele mai multe ori cam asa: „oricum n-o intereseaza sau nu-i pasa”, „si-asa nu stie niciodata nimic din ce fac… ” gresit, foarte gresit. si totusi asa se intimpla.

    iana 28 ianuarie 2011 16:47 Răspunde
  • Iana, iti iau eu cartea daca vrei, nu-i o problema..

    Justine 28 ianuarie 2011 16:50 Răspunde
  • Ca sa ma aflu si eu în treaba si sa am în clin si maneca 3 vorbe cu titlul paradisiac si bine crescut :
    Avril Lavigne – What The Hell
    http://www.youtube.com/watch?v=tQmEd_UeeIk&feature=player_embedded
    Un salut vineresc cu un picior pe fereastra uichendului cui are chef sa-l primeasca.

    Thomas Man 28 ianuarie 2011 17:55 Răspunde
  • Hello!!!
    M-am intors.Imi pare rau daca remarca mea a fost cam dura,dar nu imi apartine.
    Nicusor,draga nu am nimic cu baterii,aruncat prin fundul gentii,cu toate ca mi-ar prinde bine.

    iulia 28 ianuarie 2011 22:50 Răspunde
  • Ana…nici nu banuiesti ce bine mi-a picat muzica de la tine (pppssss…SW….tocmai pregatesc un pranz romantic dupa…3 ani de singurateteeee, tineti-mi pumnii 🙂 )

    wind 30 ianuarie 2011 13:31 Răspunde
  • ”Erau vremuri cand, daca trageai jaluzeaua si incuiai usa, aveai intimitate. Azi, poti sa te bagi in capsula antiatomica, n-ai niciun spor.”-am ras si m-am intristat apoi pentru ca ai dreptate.

    Ioana 30 ianuarie 2011 20:22 Răspunde
  • ‘neata 🙂
    Windy, iti tin pumnii, chiar daca asta inseamna ca nu voi mai putea scrie. Hmmm, oare asta urmaresc prietenii mei cand imi spun sa le tin pumnii ? 😀 Sa-ti fie pranzul armonios 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=i9LOFXwPwC4

    Ana 31 ianuarie 2011 10:58 Răspunde
  • Iana, oamenii judeca dupa propria masura. Pentru unii, „imi pasa” se confunda cu „stiu tot ce faci”. Altii lasa „sforile” ceva ma largi si se cred generosi. Fara sa inteleaga ca iubirea e magazinul ala in care nu sunt sfori, ace, pelin, emotii expirate, egoisme la pachet, vorbe rasuflate, e locul unde te oferi pe gratis si speri sa te „ia” cineva care intelege ca nu tot ce e gratis e si fara valoare.
    Cat despre carte, cred ca tot SW s-ar oferi sa o ia pentru tine. Prima a fost Justine. Ma ofer si eu, daca ai nevoie de orice carte din RO. Alice a anuntat ca lansarea cartii/cartilor se va face si in Bucuresti, deci una din noi iti poate lua carte cu autograf 🙂

    Ana 31 ianuarie 2011 11:19 Răspunde
  • TM, ma batea gandul ca ti-a expirat contractul („glumesc” 🙂 ). Unde sunt linkurile care ne duceau catre melodii necunoscute, voci nemaiauzite, ochi nemaivazut de mari ? 😀
    Un salut uicdeiesc:
    http://www.youtube.com/watch?v=QtVsAnbYmZs&feature=related

    Ana 31 ianuarie 2011 11:32 Răspunde
  • @AcZ,
    Mi-a.
    Ai ghicit.
    Nu-s sigur ca aiurelile mele (linkuri si mesaje în plicuri) au binevenire pe spatii contondente. Si parca nici n-as vrea sa se interfereze cu aiureli vopsite în culori contrare.
    Sunt cu un picior pe malul celalalt :
    Agnes Obel – Riverside
    http://www.youtube.com/watch?v=vjncyiuwwXQ
    Mersi de gand.

    Thomas Man 31 ianuarie 2011 17:24 Răspunde
  • @AcZ,
    Pt ca desi vanturile sunt contrare, eu mai caut albii ospitaliere, de rauri deschise spre mare, fara calcule de debit :
    Lykke Li – I Follow Rivers
    http://www.youtube.com/watch?v=vZYbEL06lEU

    Thomas Man 31 ianuarie 2011 17:47 Răspunde
  • Simone, bine ai revenit 🙂

    Ana 1 februarie 2011 11:50 Răspunde
  • TM, „glumesc” era serios… Unele dependente nu se vindeca 🙂 Daca as analiza cu atentie aiurelile mele, n-as mai scrie nimic. N-am observat sa nu fii binevenit pe aici, dimpotriva… Eu cred ca ai fost inconjurat de prea multe femei deodata (prea multa prietenie strica?) 🙂 Dar sa stii ca femeile nu sunt contondente, cel putin asa rezulta din poeziile pe care le-am citit 😀 Pe lume nimic nu e doar alb sau negru (in afara de alb si negru :D), nici o albie deltaica nu e mereu linistita. Nu-ti mai face griji pentru posibile interferente in tonuri care au calcat pe langa pasul modei. Cine e perfect nu traieste pe lumea asta si, acolo unde e, nu cred ca sunt bloguri (si, dac-ar fi, ma intreb daca ar posta pe ele …). Eu subscriu la imperfectiunile simpatice. Muzica din cele doua linkuri: de reascultat, multumesc. Si ma bucur ca mi-ai raspuns. Sa ramanem intre ape 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=2oyhlad64-s&feature=related

    Ana 1 februarie 2011 12:17 Răspunde
  • Dragii mei, m-am intors, intr-adevar! 🙂 A fost frumos, ger, senin, alb, stralucitor, placut, noctambul, nebunesc, neasteptat. Poimaine plec spre Iasi, unde avem Clubul Tango si lansarea cartii Andiamo, va tin la curent pana atunci. Ati fost (prea) cuminti cat am fost plecata. 😀

    Simona Catrina 1 februarie 2011 16:22 Răspunde
  • Simone, voi faceti traseu in forma de inima prin tara inainte sa lansati cartea in Bucuresti ? 🙂

    Ana 2 februarie 2011 11:35 Răspunde
    • Ana, nu stiu ce forma va avea traseul, dar nu stiu cum s-a facut de avem mai intai lansari prin tara… Va tin la curent. 🙂 Maine dimineata pornim spre Iasi. Poimaine vom fi la Suceava. 🙂

      Simona Catrina 2 februarie 2011 14:17 Răspunde
  • @S Care va sa zica, urmeaza Sucevita 🙂 Si mai apoi „Impresii de calatorie din Bucovina ? 🙂
    Cum se pronunta „Andiamo” în „moldovinestie” ? Vrem poze cu popi de la manastiri 😛
    @Acz Tematica devenind usor hidratanta, constat cu setea neastamparata ca am cam intrat la apa în marea Simonei (unde-i Lacul Lebedelor de altadata ?)
    Mersi pt „Intre doua ape”.

    Thomas Man 2 februarie 2011 14:33 Răspunde
  • Simone, indiferent de forma, tot in … forma de inima o sa fie 🙂 Drum bun si fara peripetii, sunt curioasa ce o sa ne scrii despre Iasi si Suceava maine si poimaine.

    Ana 2 februarie 2011 16:55 Răspunde
  • TM, habar n-am. Eu sunt in continuare ratusca cea urata care are un (d)efect la picioare si poate sa scrie cu ele ca si cum ar fi om 😀 Cand am venit, tu erai deja aici, deci stii mai multe, tu ce ai raspunde la propria-ti intrebare ?

    Ana 2 februarie 2011 17:01 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title